Evaziune fiscală. Legea 241/2005. Decizia nr. 1391/2014. Curtea de Apel CRAIOVA
| Comentarii |
|
Decizia nr. 1391/2014 pronunțată de Curtea de Apel CRAIOVA la data de 12-11-2014 în dosarul nr. 1391/2014
Dosar nr._
ROMÂNIA
C. DE A. C.
SECȚIA PENALĂ ȘI PENTRU CAUZE CU MINORI
INSTANȚA DE A.
DECIZIA PENALĂ Nr. 1391
Ședința publică de la 12 Noiembrie 2014
Instanta constituita din:
PREȘEDINTE M. E. M. - judecător
R. E. C. - judecător
Grefier L. M. P.
Ministerul public a fost reprezentat de procuror A. G. din cadrul
D.I.I.C.O.T. – Serviciul Teritorial C.
¤¤¤¤
Pe rol, pronunțarea asupra dezbaterilor ce au avut loc în ședința publică de la 29 octombrie 2014, consemnate prin încheierea de ședință de la această dată, încheiere ce face parte integrantă din prezenta decizie penală având ca obiect apelurile declarate de P. DE PE L. T. D., inculpatul BRĂNEȚU I. și partea civilă DIRECȚIA G. R. A FINANȚELOR P. C., apelant S. R. - AGENȚIA NAȚIONALĂ DE A. F. REPREZ. DE DIRECȚIA G. R. A FINANȚELOR P. C., împotriva sentinței penale nr.783 din 04.06.2014 pronunțată de T. D. în dosarul nr._ .
La apelul nominal au lipsit părțile.
Procedura legal îndeplinită.
CURTEA
Deliberând asupra apelurilor deduse judecații, constată următoarele:
Prin sentința penală nr.783 din 04.06.2014 pronunțată de T. D. în dosarul nr._, în baza disp. art. 9 alin.1 lit.b și alin 2 din Legea 241/2005 cu aplic. art. 35 alin 1 NCP, art. 396 alin 10 NCP rap. la art. 375 alin 1 NCPP și cu aplic art. 5 alin 1 NCP, a condamnat pe inculpatul Branețu I. la pedeapsa de 1 an și 4 luni închisoare și interzicerea drepturilor prev. de art. 66 alin 1 lit. a, lit. b, constând în interzicerea dreptului de a fi administrator al unei societăți comerciale pe o durată de 2 ani după executarea pedepsei principale, ca pedeapsă complementară
În baza art. 65 alin. 1 NCP, i s-au interzis inculpatului ca pedepse accesorii exercițiul drepturilor prev. la art. 66 alin 1 lit. a, lit. b, NCP pe durata prev. de art. 65 alin 3 NCP.
În temeiul art. 12 din Legea 241/2005, s-a dispus ca inculpatul să nu fie fondator, administrator, director sau reprezentant legal al unei societăți comerciale, iar dacă a fost ales va fi decăzut din drepturi . .
S-a admis în parte acțiunea civilă formulată de S. R. prin ANAF București.
A obligat inculpatul către partea civilă la plata sumei de 863.515 lei și accesorii legale la această sumă - dobânzi legale și penalități de întârziere aferente conform codului fiscal, calculate de la data săvârșirii faptei –perioada anilor fiscali 2007-2009 și până la achitarea integrală a sumei datorate .
S-a menținut măsura sechestrului asigurator asupra tuturor bunurilor mobile și imobile ale inculpatului instituit prin ordonanța din 3 oct 2013
În baza art. 7 din legea nr. 26/1990, s-a dispus comunicarea prezentei sentințe, după rămânerea definitivă, la Oficiul Registrului Comerțului pentru înscrierea mențiunilor ce se impun
În baza art. 274 NCPP, a obligat inculpatul la 8000 lei cheltuieli judiciare statului
Onorariile avocați oficiu in cuantum de 400 lei au rămas în sarcina statului, urmând a fi avansate din fondurile Ministerului Justiției .
Pentru a se pronunța astfel, prima instanță a constatat că la data de 26.11.2013 a fost înregistrat pe rolul Tribunalului D. sub nr._, rechizitoriul nr. 184/P/2011 prin care s-a dispus trimiterea în judecată a inculpatului Brănețu I., în stare de libertate pentru săvârșirea infracțiunii prev.de art. 9 alin.1 lit.b și alin.2 din Legea 241/2005 cu aplicarea art.41 alin.2 Cod penal
În actul de inculpare s-a reținut următoarea situație de fapt:
La data de 07.11.2006, învinuitul Brănețu I. a înființat .,, societate având ca obiect principal de activitate comerțul cu autovehicule. Pe toată perioada de la înființare și până la radierea din registrul comerțului ca urmare a închiderii procedurii insolvenței, la data de 03.03.2011, administrarea societății a fost realizată de Brănețu I., asociat unic.
Potrivit dispozițiilor legale, obligațiile fiscale declarative ale contribuabilului ., plătitor de impozit pe profit și taxă pe valoare adăugată începând cu data de 21.11.2006, au constat în întocmirea și depunerea declarațiilor privind obligațiile de plată la bugetul general consolidat (D 100), impozitul pe profit (D 101) și a deconturilor privind taxa pe valoare adăugată (D 300). Pe lângă aceste declarații fiscale, exista de asemenea obligația întocmirii și depunerii declarațiilor informative privind livrările, prestările și achizițiile efectuate pe teritoriul național și, în cazul în care societatea efectua achiziții intracomunitare, a declarațiilor recapitulative privind livrările, achizițiile și prestările intracomunitare, până la data de 15 inclusiv a lunii următoare față de luna în care s-a efectuat operațiunea intracomunitară.
Din punct de vedere contabil, societatea, prin reprezentantul său legal, avea obligația să organizeze și să conducă contabilitatea proprie, astfel încât să asigure înregistrarea cronologică și sistematică, prelucrarea, publicarea și păstrarea informațiilor cu privire la poziția financiară, performanța financiară și fluxurile de trezorerie, atât pentru cerințele interne ale acesteia cât și în relația cu terții. Totodată, avea obligația de a întocmi și depune bilanțul contabil.
În cadrul cercetărilor efectuate în prezenta cauză, inculpatul Brănețu I. nu a prezentat nici un document de evidențiere contabilă a activității derulate de . pe parcursul celor cinci ani de existență. Cu ocazia audierii, învinuitul a declarat că nu se află în posesia acestor documente, precizând că lucrările de contabilitate erau întocmite de un anume „C.", fără a pune însă la dispoziție alte elemente necesare pentru identificarea acestuia sau un contract de prestări servicii în domeniul contabilității. Toate acestea conduc la concluzia că Brănețu I. nu și-a îndeplinit obligația legală de a organiza contabilitatea societății după rigorile impuse de Legea 82/1991 și, implicit, de a evidenția în actele contabile operațiunile comerciale derulate de . și veniturile rezultate din aceste operațiuni.
În ceea ce privește declarațiile fiscale, din analiza documentelor puse la dispoziție de Direcția G. a Finanțelor P. D. rezultă că, pentru perioada 2007-2009, ce interesează în cauză, . nu a depus decât un bilanț contabil, pentru semestrul I 2007, trei deconturi de TVA pentru luna iunie 2007, septembrie 2007 și martie 2008, înregistrate cu 0 lei și o parte din declarațiile 100, completate cu sume modice.
La data de 08.02.2010, Direcția G. a Finanțelor P. D. a sesizat organele de urmărire penală în vederea efectuării de cercetări față de reprezentantul . pentru săvârșirea infracțiunii de evaziune fiscală. Din procesul-verbal întocmit de organele fiscale la data de 28.01.2010 rezultă că, în urma verificării modului de declarare a achizițiilor intracomunitare de bunuri efectuate de societate și în baza informațiilor furnizate de organele fiscale din Germania și Belgia, s-a stabilit că . a efectuat, în cursul anilor fiscali 2007 și 2008, achiziții intracomunitare de bunuri - 22 de autoturisme, care au fost revândute pe teritoriul României, fără ca aceste operațiuni să fie declarate organelor fiscale române.
În completarea sesizării, a fost trimis procesul-verbal din data de 29.10.2010 din care rezultă că, în baza răspunsurilor autorităților fiscale din Olanda și Germania la solicitările de verificări antifraudă, a rezultat că, în cursul anilor fiscali 2007, 2008 și 2009, . a mai efectuat încă 27 de achiziții intracomunitare de autoturisme, care au fost ulterior vândute pe teritoriul României, fără a se declara aceste operațiuni.
Totodată, la data de 04.03.2011 a fost trimis procesul-verbal din data de 8.02.2011, din care rezultă că, pe lângă, cele 49 de achiziții intracomunitare indicate în sesizările anterioare, s-a constatat că aceeași societate mai efectuase încă 89 de achiziții intracomunitare de autoturisme second - hand, comercializate ulterior pe teritoriul României, fără ca aceste operațiuni să fie declarateorganelor fiscale.
Din analiza tuturor documentelor externe puse la dispoziție rezultă că, în cursul anilor fiscali 2007, 2008 și 2009, ., prin reprezentantul legal Brănețu I., a achiziționat din țări membre ale Uniunii Europene, respectiv din Germania, Belgia și Olanda, un număr total de 138 de autoturisme în valoare de 1.277.550 de euro. La efectuarea achizițiilor inculpatul a fost ajutat de diferite persoane, înscrise în documentele de achiziție ca delegați, care, în schimbul unor sume de bani, l-au ajutat pe Brănețu I. să aducă autoturismele în România, fără a avea însă vreo legătură cu activitatea, comercială sau contabilă, a ..
Totodată, din analiza documentelor puse la dispoziție de M.A.I.- Direcția Regim Permise de Conducere și înmatriculare a Autoturismelor rezultă că marea majoritate a acestor autovehicule au fost revândute în România către diferite persoane fizice, pe bază de factură fiscală sau contract de vânzare-cumpărare. De asemenea, se constată că, pentru 10 dintre cele 138 de autoturisme ) achiziționate de . din spațiul intracomunitar, s-au întocmit, în aceeași zi, documente de vânzare-cumpărare între o altă societate din țara respectivă și persoane fizice din România, care erau însă persoanele împuternicite de . să aducă autoturismul în țară. În condițiile în care aceste documente au fost întocmite după ce autoturismul fusese achiziționat de către ., obligația fiscală rămâne în sarcina societății. Totodată, pentru un număr de 13 autoturisme achiziționate de . din spațiul intracomunitar nu au fost identificate documente de revînzare, autovehiculele nefiind înregistrate în țară însă nu există nici în patrimoniul ., ceea ce conduce la concluzia că fie au fost vândute direct în străinătate fie au fost vândute pe teritoriul țării, fără a fi întocmite documente legale.
În vederea stabilirii obligațiilor fiscale ce reveneau . aferent acestor operațiuni comerciale precum și a prejudiciului cauzat bugetului de stat, în cauză s-a dispus efectuarea unei expertize contabile, din analiza raportului întocmit rezultând următoarele:
1. În perioada 2007-2009, . avea obligația să facă toate demersurile necesare pentru declararea activității desfășurate, pentru ținerea evidenței contabile a societății și pentru calcularea și virarea, la termenele prevăzute de lege, a impozitelor și contribuțiilor ce rezultă din evidența contabilă a societății în urma activităților desfășurate.
Astfel, ., reprezentată de Brănețu I., realizând achiziții intracomunitare de bunuri avea obligația de a depune declarația 390 - declarație recapitulativă privind livrările, achizițiile și prestările intracomunitare până la data de 15 inclusiv a lunii următoare față de luna în care s-a efectuat operațiunea intracomunitară, declarațiile 300, 392, 394, 100, 101 și bilanțul contabil semestrial sau anual după caz.
Analizând documentele puse la dispoziție de organele fiscale, în condițiile în care Brănețu I. nu a prezentat niciun document contabil, expertul a constatat că . a depus doar bilanțul la 30 iunie 2007, o parte din declarațiile 100, în privința cărora nu se poate stabili dacă au fost completatecorect la rubrica „impozit pe profit ", în lipsa documentelor de evidență contabilă și declarațiile 300 pentru lunile iunie 2007, septembrie 2007 și martie 2008, neconforme cu realitatea deoarece sunt înregistrate cu O lei. In concluzie, . nu și-a îndeplinit obligațiile fiscale privind înregistrarea, declararea și plata obligațiilor rezultate în urma activităților comerciale efectuate pe perioada expertizată.
2. Realizând achiziții intracomunitare din țări membre ale Uniunii Europene, contribuabilul . a fost scutit la plata TVA la momentul cumpărării, conform legislației europene în materie fiscală referitoare la dubla impunere. Astfel, societatea a devenit obligată să depună la organele fiscale de care aparține, declarația recapitulativă 390 până la data de 15 inclusiv a lunii următoare realizării achiziției și să înregistreze în contabilitate . națională, calculată la cursul BNR din ziua tranzacționării sau la cursul băncii prin intermediul căreia se realizează tranzacția respectivă.
. nu a pus la dispoziție niciun document justificativ prin care să justifice existența înregistrării contabile a acestor achiziții intracomunitare și nici documente prin care să justifice înregistrarea vânzărilor acestor autoturisme în contabilitatea societății. In aceste condiții, expertul a calculat valoarea obligațiilor ce decurg din aceste tranzacții doar pe baza facturilor externe de achiziție și a documentelor de vânzare a autoturismelor, în baza cărora acestea au fost înmatriculate la Registrul Auto R. și Direcția Regim Permise de Conducere și înmatricularea a Vehiculelor din România. Majoritatea autoturismelor au fost vândute pe bază de factură fiscală dar au existat și vânzări realizate pe bază de contract de vânzare-cumpărare, societatea având însă și în acestcaz, conform dispozițiilor legale, obligația de a elibera factură fiscală.
Cu aceste precizări, s-a stabilit că . avea obligația de a achita suma totală de 863.515 lei, fără dobânzi și majorări de întârziere, reprezentând taxa pe valoare adăugată de plată pentru cele 138 de autoturisme achiziționate din țări membre ale Uniunii Europene și vândute ulterior, sumă ce reprezintă prejudiciu cauzat bugetului de stat prin neevidențierea și nedeclararea acestor operațiuni în termenul prevăzut de lege. Constatând că valoarea fără TVA a mărfurilor vândute este mai mică decât costul de achiziție, s-a concluzionat că societatea nu datorează bugetului de stat și impozit pe profit întrucât, în urma acestor operațiuni, societatea a înregistrat, per ansamblu, pierdere.
Cu ocazia audierii în faza de urmărire penală, Brănețu I. a recunoscut, cu unele nuanțări, săvârșirea faptei.
Astfel, pe de o parte, acesta a declarat că nu a cunoscut că avea obligația de a achita taxa pe valoare adăugată, apărare care, în mod evident nu este de natură să înlăture răspunderea sa penală, din materialul probator rezultând că, de fapt, acesta a desfășurat activitate comercială timp de peste trei ani de zile, fără a avea vreodată intenția să-și îndeplinească obligațiile contabile și fiscale, dovadă fiind și faptul că nu a avut un contabil angajat în această perioadă.
Pe de altă parte, inculpatul a arătat că nu ar avea obligația de a plăti taxa pe valoare adăugată, întrucât nu a încasat efectiv această sumă, pe care a înscris-o doar în mod formal în factura fiscală. Desfășurând activități economice de natura celor descrise mai sus, . este persoană impozabilă, obligată la plata taxei pe valoare adăugată, la acea dată în cotă de 19%, ce se aplică asupra bazei de impozitare constituită, conform art. 137 alin. 1 lit. a din Legea 571/2003, din contrapartida obținută sau care urmează a fi obținută de furnizor ori prestator din partea cumpărătorului, beneficiarului sau a unui terț; de altfel, cu ocazia audierii, persoanele fizice care au achiziționat autoturisme de la învinuit au declarat că i-au achitat acestuia întreaga suma înscrisă în facturile fiscale și nu o altă sumă, mai mică.
Faptele învinuitului Brănețu I. care, în calitate de administrator al ., în cursul anilor fiscali 2007, 2008 și 2009, la intervale diferite de timp dar în baza aceleiași rezoluții infracționale de a se sustrage de la îndeplinirea obligațiilor fiscale, nu a evidențiat, în actele contabile și în documentele legale, operațiunile comerciale efectuate și veniturile realizate, cauzând bugetului de stat o pagubă în valoare totală de 863.515 lei întrunesc elementele constitutive ale unei infracțiuni de evaziune fiscală în formă continuată, prevăzută de art. 9 alin. 1 lit. b și alin. 2 din Legea 241/2005 cu aplicarea art. 41 alin. 2 Cp.
Agenția Națională de A. Fiscală, prin Direcția G. a Finanțelor P. a Județului D., a comunicat că se constituie parte civilă în cauză cu suma de_ lei reprezentând prejudiciu cauzat bugetului de stat TVA și impozit pe profit - cu dobânzi și penalități de întârziere până la data achitării sumei datorate.
Diferența dintre valoarea prejudiciului stabilit prin expertiza contabilă și cel invocat de partea civilă este determinată de faptul că expertul contabil a stabilit valoarea pagubei având în vedere documentele de achiziție și de livrare aflate în dosarul cauzei în timp ce partea civilă a stabilit prejudiciul prin estimare, pe baza unei liste informative de prețuri puse la dispoziție de o societate având același obiect de activitate ca și .. Pentru acest motiv, s-a reținut că valoarea prejudiciului cauzat de învinuit este cea stabilită de expert, apreciindu-se că obiecțiunile părții civile sunt neîntemeiate.
În vederea recuperării pagubei, prin ordonanța nr. 184/P/2011 din data de 03.10.2013, s-a dispus instituirea sechestrului asigurător asupra bunurilor mobile și imobile aparținând inculpatului Brănețu I., până la concurența sumei de 863.515 lei.
După sesizarea instanței prin rechizitoriu, s-a depus la dosar de către S. R. prin Agenția Națională de A. Fiscală București, cerere prin care s-a constituit parte civilă împotriva inculpatului cu suma de_ lei reprezentând impozit pe profit în cuantum de 96. 410 lei și TVA în cuantum de 982. 934 lei la care să fie adăugate dobânzi și penalități de întârziere calculate de la data producerii prejudiciului și până la data stingerii sumei datorate precum și cerere de instituire a măsurilor asiguratorii asupra averii mobile și imobile aparținând inculpatului Branețu I. până la concurența valorii probabile a pagubei produsă bugetului consolidat al statului .
Instanța din oficiu a solicitat relații privind situația juridică a . C., prin adresa din 24 01 2014, Oficiul Registrului Comerțului comunicând că respectiva societate a fost radiată la data de 3 03 2011
Întrucât în cauza până la data intrării în vigoare a noului cod de procedură penală nu a început cercetarea judecătorească, conform art. 6 alin 1 din Legea nr. 255/2013 modificată prin OG 116/2013 s-a trimis cauza judecătorului de cameră preliminară pentru a se proceda conform prevederilor art. 342-348 c. pr. penală .
Prin încheierea din 28 03 2014 judecătorul de cameră preliminară a constatat legalitatea sesizării instanței precum și legalitatea administrării probelor și a efectuării actelor de urmărire penală, dispunându-se începerea judecății.
În noul cod de procedură penală intrat în vigoare la 1.02 2014 este reglementată prin dis part 374 alin 5 NCPP judecata pe baza procedurii recunoașterii de vinovăție, dacă acțiunea penală nu vizează o infracțiune cu detențiunea pe viață, iar conform art. 396 alin 10 NCPP când judecata se face conform art 374 A. 5 NCPP limitele pedepsei se reduc cu o treime
La termenul din 28.05.2014 s-a procedat la audierea inculpatului Brănețu I. care a declarat că recunoaște în totalitate săvârșirea faptei dedusă judecății, este de acord cu starea de fapt reținută în actul de sesizare al instanței și achiesează la toate probatoriile administrate de organele de urmărire penală, a căror legalitate a fost de altfel constatată de instanță, solicitând ca judecata să se facă pe baza acestor probatorii . precizând de asemenea că este de acord și cu prestarea unei munci în folosul comunității, dacă instanța va dispune o astfel de măsură .
În concluzie, procedându-se conform prevederilor art. 374 alin 5, art. 375 NCPP, luându-se act de probatoriile administrate în cauză și de declarația inculpatului se constată că fapta inculpatului Branețu I., care în calitate de administrator al . C. în cursul anilor fiscali 2007, 2008 și 2009, la intervale de timp diferite dar în realizarea aceleiași rezoluții infracționale, s-a sustras de la îndeplinirea obligațiilor fiscale către bugetul consolidat al statului, nu a evidențiat în actele contabile și în documentele legale, operațiunile comerciale efectuate și veniturile realizate, cauzând bugetului de stat un prejudiciu în cuantum de 8673 515 lei –așa cum s-a stabilit prin raportul de expertiză efectuat în cauză și cum s-a reținut prin rechizitoriu, întrunește elementele constitutive ale infracțiunii prev. de art. 9 alin 1 lit. b și alin 2 din Legea nr. 241/2005, faptă săvârșită în formă continuată, urmând a fi deci reținute și disp. art. 35 alin 1 NCP rap la art. 36 NCP .
În favoarea inculpatului s-au reținut și prevederile art. 5 NCP privind aplicarea legii penale mai favorabile avându-se în vedere că prin legea nr. 50/2013 a fost înăsprit sistemul sancționator aplicabil infracțiunilor de evaziune fiscală, astfel încât în cauză este mai favorabilă legea nr. 241/2005 în vechea reglementare .
De menționat că în urma modificărilor aduse unor legi, prin legea de punere în aplicare a noului cod penal – legea nr. 187/2012, prevederile art. 9 alin 1 și 2 din legea evaziunii fiscale nu au suferit modificări în ceea ce privește limitele de pedeapsă aplicabile .
Vinovăția inculpatului fiind pe deplin stabilită și dovedită, la aplicarea și individualizarea pedepsei se vor avea în vedere prevederile art. 374 alin 5 rap. la art. 396 alin 10 NCP și prevederile art. 36 NCP privind pedeapsa aplicată pentru infracțiunea săvârșită în formă continuată .
Sub acest aspect, s-a constatat că în conformitate cu disp. art. 36 NCP infracțiunea continuată se sancționează cu pedeapsa prevăzută de lege pentru fapta săvârșită, al cărei maxim se poate majora cu cel mult 3 ani .
Pe de altă parte, art. 42 c.pen. anterior, statua că infracțiunea continuată se sancționează cu pedeapsa prevăzută de lege pentru fapta săvârșită la care se poate adăuga un spor de până la 5 ani la maximul special .
Pe cale de consecință s-a apreciat că raportat la încadrarea juridica a faptei și la cuantumul pedepsei, mai favorabilă este reglementarea din noul cod penal, lege care s-a aplicat în cauză în mod global în ceea ce pedeapsa principală, pedepsele complementare și accesorii și celelalte instituții juridice penale incidente în cauză .
Ținându-se seama de gradul de pericol social al faptei, dată de modalitatea și împrejurările în care a fost comisă, consecințele produse – prejudiciul cauzat bugetului de stat fiind unul considerabil, amploarea acestui fenomen infracțional în condițiile în care tot mai multe persoane obțin în mod facil venituri substanțiale ilicite prin prejudicierea bugetului de stat, chiar dacă inculpatul a recunoscut săvârșirea faptei, s-a apreciat că aplicarea unei pedepse de 1 an și 4 luni închisoare cu executare prin privare de libertate și pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prev. de art. 66 alin. 1 lit. a, lit. b NCP pe o durată de 2 ani după executarea pedepsei principale va fi în măsură să preîntâmpine săvârșirea de noi infracțiuni și să contribuie la reeducarea inculpatului.
În baza art. 65 alin 1 NCP s-a interzis inculpatului, ca pedeapsă accesorie, exercițiul drepturilor prev. de la art. 66 alin. 1 lit. a, lit. b NCP din momentul rămânerii definitive a prezentei sentințe și până când pedeapsa principală va fi executată .
În temeiul art. 12 din Legea 241/2005 s-a dispus ca inculpatul Branețu I. să nu fie fondator, administrator, director sau reprezentant legal al unei societăți comerciale, iar dacă a fost ales va fi decăzut din drepturi.
Totodată, în baza art. 7 din legea 26/1990 combinat cu art. 13 alin 1 din legea evaziunii fiscale s-a dispus comunicarea sentinței, după rămânerea definitivă, la Oficiul Registrului Comerțului pentru mențiunile ce se impun .
Sub aspectul laturii civile a cauzei s-a constatat că în cauză, S. R. reprezentat prin ANAF – București a formulat cerere de constituire ca parte civilă cu suma de suma de 1.079.335 lei reprezentând impozit pe profit în cuantum de
96. 410 lei și TVA în cuantum de 982. 934 lei la care să fie adăugat dobânzi și penalități de întârziere calculate de la data producerii prejudiciului și până la data stingerii sumei datorate precum și cerere de instituire a măsurilor asiguratorii asupra averii mobile și imobile aparținând inculpatului Branețu I. până la concurența valorii probabile a pagubei produsă bugetului consolidat al statului.
Din probatoriile administrate, respectiv procesele verbale de inspecție fiscală, documentele de achiziție a celor 138 autoturisme din spațiul intracomunitar, contractele de vânzare cumpărare și facturi fiscale de vânzare a autoturismelor respective către persoane fizice române, inclusiv din raportul de expertiză contabilă efectuat în faza de urmărire penală, rezultă că prin activitatea infracțională desfășurată de inculpatul Branețu I., constând în omisiunea înregistrării și declarării operațiunilor financiare realizate în decursul perioadei 2007-2009 privind achizițiile intracomunitare de autoturisme, care au fost ulterior revândute pe teritoriul României, a fost prejudiciat bugetul consolidat al statului cu suma de 863.515 lei .
Instanța a mai constatat că atât în cuprinsul cât și în concluziile raportului de expertiză contabilă efectuat în faza de urmărire penală s-a menționat că există diferențe între cuantumul prejudiciului constând în valoarea obligației de plată a . către bugetul de stat astfel cum a fost stabilită de expert în baza documentelor justificative și valoarea aceleiași obligații de plată stabilită de DGFP D. prin procesele verbale întocmite de Serviciul de Inspecție Fiscală realizată doar pe bază de preturi informative puse la dispoziție de o altă societate cu același obiect de activitate .
De asemenea prin raportul de expertiză contabilă s-a stabilit că în ceea ce privește tranzacțiile efectuate de inculpat, nu s-a înregistrat și impozit pe profit datorat statului, deoarece societatea a înregistrat pierderi în urma acestor operațiuni .
Chiar dacă împotriva acestui raport de expertiză și a suplimentului la raport, s-au formulat obiecțiuni de către partea civilă, prin rezoluția din 3 oct. 2013 organele de urmărire penală au respins aceste obiecțiuni, reținându-se astfel în rechizitoriu, că valoarea prejudiciului este cea stabilită de expertiza efectuată în cauză, respectiv suma de 863 515 lei sumă ce reprezintă TVA de plată pentru cele 138 autoturisme achiziționate de . din spațiul intracomunitar și vândute ulterior pe teritoriu României, neexistând obligația de plată a impozitului pe profit, ca urmare a pierderilor înregistrate de societatea administrată de inculpat în perioada respectivă .
Potrivit art. 19 cp pen acțiunea civilă exercitată în cadrul procesului penal are ca obiect tragerea la răspundere civilă delictuală a persoanelor responsabile potrivit legii civile pentru prejudiciu produs prin comiterea faptei care face obiectul acțiunii penale.
În aliniatul ultim al art 19 cpr pen se statuează că repararea prejudiciului material și moral se face potrivit dispozițiilor legii civile.
În același timp art. 119 cpr fiscală prevede că pentru neachitarea la termenul de scadență de către debitor a obligațiilor de plată, se datorează după acest termen, dobânzi și penalități de întârziere, iar art. 120/1 din cpr fiscală prevede că dobânzile se calculează pentru fiecare zi de întârziere începând cu ziua imediat următoare a termenului de scadență și până la data stingerii sumei datorate .
În consecință, despăgubirile datorate ca urmare a săvârșirii infracțiunii de evaziune fiscală – care este o infracțiune cu caracter patrimonial, trebuie să cuprindă atât pierderea suferită de partea civilă cât și beneficiul nerealizat
Aceasta, în condițiile în care art. 1385 noul cod civil prevede că în cazul răspunderii civile delictuale, prejudiciul se repară integral iar despăgubirea trebuie să cuprindă atât pierderea suferită, cât și câștigul care în condiții obișnuite ar fi putu să se realizeze și de care a fost lipsit, precum și alte cheltuieli pe care le-ar fi făcut pentru evitarea sau limitarea prejudiciului .
Față de toate aceste considerente s-a constatat că acțiunea civilă formulată de S. R. reprezentat prin Agenția Națională de A. Fiscală reprezentată în teritoriu de Agenția R. a Finanțelor P. C. este întemeiată doar în parte .
Pe cale de consecință s-a admis în parte acțiunea civilă și a obligat inculpatul Branețu I. către partea civilă la plata sumei de 863.515 lei și accesorii legale la această sumă - dobânzi legale și penalități de întârziere aferente conform codului de procedură fiscală, calculate de la data săvârșirii faptei –perioada anilor fiscali 2007-2009 și până la achitarea integrală a sumei datorate .
Referitor la cererea de instituire a sechestrului asigurator, instanța a constatat următoarele:
Conform art. 11 din legea 241/2005 în cazul în care s-a săvârșit o infracțiune de evaziune fiscală, luarea măsurilor asiguratorii este obligatorie .
În cauza de față prin ordonanța din data de 3 oct 2013 s-a dispus instituirea sechestrului asigurator asupra bunurilor mobile și imobile aparținând inculpatului până la concurenta sumei de_ lei . deși nu au fost identificate bunuri în proprietatea inculpatului în acel moment, așa cum rezulta din adresele emise de Primăriile V., D. și C. .
De asemenea conform art 249 alin 5 cpr pen în vederea reparării pagubei produse prin infracțiune și pentru garantarea executării cheltuielilor judiciare se pot lua asupra inculpatului și asupra părții responsabile civilmente măsuri asiguratorii pe bunurile acestora, până la concurența valorii probabile a pagubei ori a cheltuielilor judiciare .
Aceste dispoziții legale nu impun și condiția prealabilă a identificării bunurilor asupra cărora se instituie măsurile asiguratorii, întrucât identificarea bunurilor reprezintă o problemă de punere în executare a dispoziției instanței și nu de instituire a măsurilor asiguratorii .
Oricum, rolul măsurilor asiguratorii este acela de a garanta executarea obligațiilor de ordin patrimonial ce decurg din rezolvarea acțiunii penale și acțiunii civile din cadrul procesului penal .
Din însăși natura acestor măsuri procesuale, rezultă că funcționalitatea lor este numai asiguratorie și nu reparatorie .
Avându-se deci în vedere obligativitatea instituirii măsurilor asiguratorii, faptul că acestea au în primul rând un scop preventiv și produc efecte nu numai prezente ci și viitoare, tribunalul apreciază că, deși la momentul pronunțării prezentei sentințe, inculpatul nu are nici un bun mobil sau imobil în proprietate, ca urmare a instituirii sechestrului asigurator, creditorul are posibilitatea oricând în viitor de a pune în aplicare această măsură odată cu identificarea unor bunuri în patrimoniul inculpatului .
Respingerea cererii de instituire a măsurilor asiguratorii pe considerentul inexistentei bunurilor în proprietatea inculpatului sau a părții responsabile civilmente ar fi deci în contradicție chiar și cu finalitatea condamnării inculpatului pentru săvârșirea infracțiunii de evaziune fiscală – aceasta presupunând pe lângă aplicarea unei pedepsei și recuperarea pagubei cauzată bugetului de stat .
Față de aspectele mai sus menționate, în temeiul art. 11 din legea 241 /2005 și art 249 cpr pen s-a menținut măsura sechestrului asigurator asupra tuturor bunurilor mobile și imobile ale inculpatului instituit prin ordonanța din 3 octombrie 2013.
În baza art. 274 NCPP a fost obligat inculpatul Branețu I. la 8000 lei cheltuieli judiciare statului.
Onorariile avocați oficiu in cuantum de 400 lei vor rămâne în sarcina statului, urmând a fi avansate din fondurile Ministerului Justiției.
Împotriva acestei sentințe penale au formulat apel P. de pe lângă T. D., partea civila Statul Român prin Ministerul Finanțelor P. și inculpatul Brănețu I..
În motivarea apelului, parchetul a susținut că instanța a aplicat inculpatului Brănețu I. o pedeapsă nelegală pentru infracțiunea prevăzută de art.9 al.1 lit.b și alin.2 din Legea 241/2005 cu aplic. art.35 al.1 N.C.p., având în vedere limitele de pedeapsă reduse ca urmare a aplicării prevederilor art.396 alin.10 N.p.p. și omisiunea primei instanțe de judecată, de a interzice inculpatului Brănețu I., ca pedeapsă complementară și a dreptului prev.de art.66 alin.1 lit.g N.C.p.
De asemenea, în mod greșit instanța a dispus obligarea inculpatului la plata prejudiciului produs bugetului de stat, precum și la plata accesoriilor legale aferente acestuia, calculate conform codului fiscal și fără a arăta data de la care sunt datorate aceste accesorii.
Partea civilă Statul Român prin Ministerul Finanțelor P. prin apelul declarat a criticat sentința atacată pentru nelegalitate și netemeinicie, întrucât instanța de fond a dispus obligarea inculpatului la plata sumei de 863.515 lei reprezentând prejudiciul cauzat bugetului de stat, precum și la plata accesoriilor legale aferente până la data achitării integrale a debitului conform Codului fiscal ci nu potrivit OG 92/2003 privind Codul de procedură fiscală și fără a arăta data de la care sunt datorate aceste accesorii.
Prin adresa nr._/22.01.2015, DGRFP C., în numele statului R. prin Agenția Națională de A. Fiscală, s-a constituit parte civilă în cauză cu suma de 2.591.033 lei, la care se adaugă accesorii calculate de la data săvârșirii faptei și până la data achitării integrale a sumei datorate. Despăgubirile datorate ca urmare al săvârșirii unor infracțiuni cu caracter patrimonial, trebuie să cuprindă atât pierderea suferită de partea civilă cât și beneficiul nerealizat.
Solicită admiterea apelului, în sensul admiterii în totalitate a cererii de constituire ca parte civilă formulată de S. R. prin ANAF și obligării inculpatului la plata sumei de 1.079.335 lei și a precizării datei la care urmează a fi calculate accesoriile aferente sumei de 1.079.335 lei – reprezentând prejudiciul cauzat bugetului de state de către inculpatul Brănețu I. prin activitatea infracțională a acestuia.
Inculpatul Brănețu I. prin apelul formulat, a solicitat redozarea pedepsei în sensul aplicării unei pedepse orientate spre minimul prevăzut de lege, cu suspendarea condiționată a executării acesteia, iar în privința laturii civile, solicita admiterea acesteia în măsura dovedirii, având în vedere lipsa antecedentelor penale, aspect reținut și de instanța de fond, dar fără consecințe juridice în aplicarea pedepsei; este bine integrat în societate, are o meserie, familie, copii, vârsta relativ tânără, dorința de a acoperi prejudiciul și faptul că nu s-a opus sechestrului instituit de Administrația Financiară.
Verificând hotărârea apelată prin prisma motivelor de apel formulate de către apelanți cu interese contrarii, dar și din oficiu, conform art.417 alin.2 C.p.p., ce reglementează efectul devolutiv al căii de atac ordinare a apelului, instanța de control judiciar constată că hotărârea primei instanțe este temeinică sub aspectul situației de fapt stabilite, rezultat al aprecierii în mod judicios a probelor administrate în cursul procesului penal:
Inculpatul Brănețu I. a îndeplinit funcția de administrator al ., în perioada 2006-2011, când aceasta a fost radiată din registrul comerțului, ca urmare a închiderii procedurii insolvenței, inculpatul fiind și asociat unic al acestei societăți.
Deși a cumulat cele două funcții de administrator și asociat unic al aceleiași persoane juridice cu scop lucrativ, inculpatul nu a îndeplinit obligația legală de organizare și evidențiere contabilă a activității derulate, nerespectând dispozițiile Legii 82/1991, susținând că de această parte a funcționării societății s-a ocupat o persoană pe care a numit-o C., însă, fără a indica alte date necesare identificării acesteia, conduită inacceptabilă în raporturile comerciale și fiscale, întrucât în calitate de asociat unic și administrator al propriei societăți comerciale, inculpatul nu a depus nici o diligență pentru a respecta prevederile legislației în domeniul contabil, comercial și financiar, cerință incompatibilă cu premisele normalei și legalei desfășurări a oricărei activități de comerț.
Analizând procesele verbale de control întocmite de Direcția G. a Finanțelor P., coroborate cu înscrisurile comunicate de autoritățile fiscale din Olanda și Germania, rezultă că în perioada 2007-2009, societatea condusă de către inculpat, ., prin intermediul inculpatului în calitate de asociat unic și administrator, a încheiat acte de comerț, având ca obiect achiziționarea unor autoturisme din Germania, Belgia și Olanda, în valoare de 1.277.550 Euro, corespunzătoare unui număr de 138 de autoturisme.
Din conținutul concluziilor raportului de expertiză contabilă administrat în cursul urmăririi penale, a rezultat că ., reprezentată de inculpat în calitate de asociat unic și administrator, nu și-a îndeplinit obligațiile fiscale, aferente achizițiilor intracomunitare realizate de societate în perioada 2007, 2008, 2009, conform dispozițiilor art.156/4 din Legea 571/2003, privind depunerea declarațiilor recapitulative pe anii aferenți, declarație care trebuie să fie completată și depusă până la data de 15 inclusiv a lunii următoare unei luni calendaristice, declarație în care se consemnează achizițiile intracomunitare de bunuri taxabile, precum și exigibilitatea de taxă care a luat naștere în luna calendaristică respectivă.
., reprezentată prin inculpat în calitate de asociat unic și administrator, nu și-a îndeplinit obligațiile pentru declararea activității desfășurate, pentru organizarea evidenței contabile, pentru calcularea și virarea la termenele prevăzute de lege a impozitelor și contribuțiilor ce rezultă din evidența contabilă a societății, în urma activităților desfășurate.
Persoana juridică cu scop lucrativ reprezentată de inculpat îndeplinind achiziții intracomunitare de autovehicule, avea obligația de a depune declarațiile: 390 – declarația recapitulativă privind livrările, achizițiile, prestările intracomunitare până la data de 15, inclusiv a lunii următoare față de luna în care s-a efectuat operațiunea intracomunitară; 300 – decont de taxă pe valoare adăugată; - 392 – declarație informativă privind livrările de bunuri și prestările de servicii; 394 – declarația informativă privind livrările, prestările și achizițiile efectuate pe teritoriul național; 100 – declarație privind obligațiile de plată la bugetul general consolidat; 101 – declarație privind impozitul pe profit; bilanțul contabil care se depune semestrial sau anual după caz.
În raportul de expertiză contabilă, precum și în suplimentul la acesta, s-a menționat că documentele examinate care au fundamentat formularea concluziile expertului contabil au fost furnizate exclusiv de către autoritățile fiscale, întrucât inculpatul nu a organizat evidența contabilă a societății, nu a pus la dispoziția organelor judiciare nici un document prin care să justifice existența înregistrărilor operațiunilor contabile la aceste achiziții intracomunitare, dar nici documente prin care să justifice înregistrarea vânzărilor autoturismelor în documentele contabile ale societății. Documentele furnizate de către autoritățile fiscale au constat în facturi externe pe baza cărora au fost achiziționate autoturismele, precum și documente pe baza cărora inculpatul în calitate de administrator al societății a vândut autoturismele achiziționate intracomunitar către persoane fizice sau juridice, care ulterior au procedat la înmatricularea la Registrul Auto R..
Majoritatea autoturismelor, se reține în raportul de expertiză, au fost vândute pe bază de factură fiscală, dar există și vânzări realizate prin contract de vânzare-cumpărare, societatea având obligația eliberării unei facturi fiscale pentru toate autoturismele vândute.
În cazul a 107 autoturisme din totalul de 138 au existat documente de achiziție și respectiv de vânzare ulterior, completate cu toate datele de identificare: data achiziției, prețul de achiziție fără TVA exprimat în euro, cumpărătorul, prețul de vânzare cu TVA de 19% inclus, exprimat în lei, în facturile fiscale sau în euro în contractele de vânzare-cumpărare. În facturile fiscale, TVA este evidențiat distinct. Există și un număr de 30 de autoturisme la care nu există documente de vânzare care să evidențieze foarte clar prețul de înstrăinare, astfel încât, expertul contabil a adăugat în cazul acestora o cotă de 19% reprezentând TVA la valoarea de achiziție calculată în lei, tranzacția fiind realizată la cursul BNR de la data înscrisă în documentul de achiziție sau de vânzare.
Prin concluziile suplimentului raportului de expertiză contabilă, s-a prevăzut că prejudiciul cauzat statului de ., reprezentată prin inculpat în calitate de asociat unic și administrator, este în valoare de 863.515 lei, sumă totală ce reprezintă TVA de plată pentru cele 138 de autoturisme achiziționate din țări ale Uniunii Europene și vândute ulterior, valoarea prejudiciului fiind stabilită pe baza documentelor aflate în dosarul de urmărire penală. Impozit pe profit datorat bugetului de stat s-a constatat că nu există, întrucât societatea a înregistrat pierderi în urma efectuării acestor tranzacții.
Prejudiciul stabilit în raportul de expertiză a fost realizat, cauzat, prin neînregistrarea, nedeclararea și implicit neachitarea obligațiilor conform Legii 571/2003 privind Codul fiscal.
Societatea administrată de inculpat a realizat achiziții intracomunitare de autoturisme, achiziții care erau scutite la plata TVA-ului la momentul cumpărării, conform legislației europene în materie fiscală, referitoare la dubla impunere, dar societatea era obligată ca prin reprezentanții săi legali să depună la organele fiscale o declarație recapitulativă nr.390 până la data de 15, inclusiv, a lunii următoare realizării achiziției, societatea având obligația, prin aceeași reprezentanți legali, de a înregistra în contabilitate . națională, calculată la cursul BNR din ziua tranzacționării sau la cursul băncii, prin intermediul căreia se realizează tranzacția respectivă.
Prin procesul verbal din data de 20 mai 2013, s-a consemnat poziția procesuală a inculpatului conform căreia este de acord cu concluziile raportului de expertiză contabilă.
Prin declarația dată la data de 20.05.2013, în cursul urmării penale, inculpatul a menționat recunoașterea faptelor de care este acuzat, iar în declarația din data de 27 iulie 2012 formulată în aceeași fază a procesului penal, a precizat că nu a plătit TVA-ul întrucât depunea la autoritățile fiscale și Serviciul de Înmatriculări Auto competent, facturile de achiziție și ulterior de revânzare a autoturismelor și considera că aceste autorități trebuiau să îi comunice toate taxele pe care le avea de plătit.
Această susținere a inculpatului este neverosimilă, fiind contrazisă prin declarațiile ulterioare formulate la aceeași dată când a precizat că motivul neplății TVA-ului a constat în tipologia de inserare a prețului, în conținutul înscrisurilor constatatoare a operațiunilor comerciale, astfel: prețul din factură de la rubrica ”total de plată”, nu era prețul real încasat de inculpat, el adăugând la prețul fără TVA de pe factură o sumă de aproximativ 1000 de euro, reprezentând cheltuielile efectuate cu transportul autoturismului în țară și „ cosmetizarea acestuia” plus 200 de euro reprezentând profitul inculpatului. Conținutul facturii de revânzare în România, conform propriilor mărturisiri ale inculpatului, cuprindea valoarea autoturismelor achiziționate din străinătate la care adăuga TVA-ul de 19%, rezultand astfel ca persoana acuzată știa că la rubrica de pe facturier trebuie completată o astfel de sumă, dar nu încasa TVA-ul, ci doar suma de 1000 de euro reprezentând costurile cu transportul și aranjamentul autoturismelor.
Aceste declarații formulate de inculpat atestă cunoașterea legislației fiscale și comerciale, si concomitent, neîndeplinirea cu știință a obligațiilor care îi incumbau în calitate de asociat unic și administrator, el neputând invoca necunoașterea obligației de încasare a taxei pe valoarea adăugată și plată ulterioară către stat, întrucât depunea diligențe în vederea completării corespunzătoare a facturilor fiscale.
Nu poate fi primită apărarea inculpatului privind necunoașterea obligațiilor pe care le avea de îndeplinit, deoarece nu sunt îndeplinite cerințele prev. de art.30 alin.1 C.p., actual, care a preluat dispozițiile art.51 alin.1 C.p., anterior, privind eroarea de fapt: nu constituie infracțiune, fapta prevăzută de legea penală când făptuitorul în momentul săvârșirii acesteia nu cunoștea existența unei stări, situații sau împrejurări de care depinde caracterul penal al faptei.
Din aceste dispoziții legale, rezulta că necunoașterea sau cunoașterea greșită a legii penale nu reprezintă o cauză care înlătură caracterul imputabil al faptei, întrucât nu creează o imposibilitate obiectivă de a acționa, conform principiului nimeni nu poate invoca necunoașterea legii, atunci când aceasta creează cadrul normativ de desfășurare a unei activități, profesii sau funcții în exercițiul căreia inculpatul este acuzat că a săvârșit o infracțiune. Inculpatul avea obligația de a depune diligențe în vederea organizării activității contabile, conform legii 82/1992, și de a lua toate măsurile pentru exercitarea funcției de administrator al unei societăți comerciale cu respectarea literei și spiritului dispozițiilor incidente în materie. El nu poate invoca propria greșeală în modul de organizare a contabilității, în modalitatea de întocmire a înscrisurilor constatatoare a operațiunilor comerciale, întrucât această conduită îi este inclusiv imputabilă.
În drept, astfel cum în mod corect a reținut și prima instanță, activitatea inculpatului de a încheia în perioada anilor fiscali 2007, 2008,2009, la diferite intervale de timp și în baza aceleiași rezoluții infracționale, achiziții intracomunitare de autoturisme, sustrăgându-se de la îndeplinirea obligațiilor fiscale prin omisiunea evidențierii în actele contabile și în documentele legale a operațiunilor comerciale efectuate și a veniturilor încasate, cauzând un prejudiciu bugetului consolidat al statului în valoare de 863.515 lei, întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de evaziune fiscală, prev. de art.9 alin.1 lit. b și alin.2 din Legea 241/2005.
Primul motiv de apel formulat de Ministerul Public este întemeiat, întrucât pedeapsa de 1 an și 4 luni stabilită de prima instanță este nelegală, fiind situată sub limita minimă specială, astfel: pentru infracțiunea prev.de art.9 alin.1 lit.b din legea 241/2005, pedeapsa prevăzută de lege este cuprinsă între 2 și 8 ani închisoare, iar în dispozițiile alin.2 ale aceluiași articol, se reglementează o cauză specială de majorare a pedepsei, de agravare a răspunderii penale, fiind necesar a se stabili ca urmarea imediată a activității infracționale să constea în nașterea unui prejudiciu mai mare de 100.000 de euro, condiție îndeplinită în prezenta cauză, unde prejudiciul stabilit în baza probelor administrate, cu respectarea caracterului echitabil al procedurii penale, conform art.8 C.p.p., este de 863.515 lei.
Conform cauzei de agravare a pedepsei prev.de art.9 alin.2 din legea 241/2005, pedeapsa sub aspectul limitei minime și maxime, prev.de art.9 alin.1 din legea 241/2005 se majorează cu 2 ani, iar prin legea 50/2013, a fost modificată legea 241/2005, în sensul majorării cu 5 ani a limitelor speciale ale pedepsei. Forma legii 241/2005 anterioară modificării prin legea 50/2013 are caracter mai favorabil și se va aplica astfel, conform art.5 C.p. Urmare a aplicării cauzei speciale de majorare a pedepsei prev. de art.9 alin.2 din legea 241/2005, limitele de pedeapsă sunt cuprinse între 4 și 10 ani închisoare. Aplicându-se cauza generală de reducere a limitelor de pedeapsă prev. de art.396 alin.10 C.p.p., urmare a recunoașterii necondiționate de către inculpat în cursul cercetării judecătorești a faptei reținute în sarcina sa prin actul de sesizare și însușirii probelor administrate în cursul urmăririi penale, limitele speciale ale pedepsei aplicabile inculpatului, devin cuprinse între 2 ani și 8 luni și respectiv 6 ani și 8 luni.
Urmare a intrării în vigoare la data de 01 februarie 2014 a noului cod penal adoptat prin Legea 286/2009, se va proceda la identificarea și aplicarea în mod global a legii penale mai favorabile, conform deciziei nr.265/2014 a Curții Constituționale care a stabilit constituționalitatea dispozițiilor art.5 N.C.p., numai în măsura în care aplicarea legii penale mai favorabile are loc în mod global și nu în funcție de instituțiile juridice considerate autonome.
În examinarea legii incidente cu privire la acuzația formulată față de inculpați instanța de apel urmează să analizeze influența modificărilor legislative cu privire la elementele constitutive ale infracțiunii de care este acuzat( infracțiunea prev. de art. 9 din legea 241/2005 nu a fost modificata prin . noului cod penal) si consecințele produse de acuzație cu privire la sancțiune la data săvârșirii faptei și consecințele la data judecării apelului. În examinarea acestui criteriu instanța va avea în vedere caracterul unitar al dispozițiilor referitoare la pedeapsă și circumstanțele de individualizare în raport de încadrarea juridică dată faptei.
Mecanismul de aplicare a legii mai favorabile în situații tranzitorii determinate de . unei legi noi care modifică atât cadrul circumstanțelor atenuante, cât și efectele acestora, presupune, în concret, analizarea consecințelor faptei raportate la legea aflată în vigoare la data săvârșirii ei, respectiv încadrarea juridică pentru care inculpatul a fost condamnat cu reținerea circumstanțelor atenuante și consecințele faptei în urma intrării în vigoare a legii noi, precum și compararea limitelor de pedeapsă în raport cu fiecare dintre conținuturile stabilite anterior, cu precizarea că se va avea în vedere caracterul unitar al dispozițiilor referitoare la pedeapsă și circumstanțele de individualizare în raport cu încadrarea juridică dată faptei(Înalta Curte de Casație și Justiție, completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie penală, decizie nr. 10/2014 din_ ).In cazul succesiunii de legi penale intervenite până la rămânerea definitivă a hotărârii de condamnare, determinarea legii mai favorabile în cazul circumstanțelor atenuante presupune, întotdeauna, examinarea prealabilă a tuturor dispozițiilor legale din fiecare lege în parte, privitoare la aplicarea pedepsei, raportându-le la împrejurările în care s-a săvârșit fapta și la persoana infractorului, spre a putea constata pe baza căror dispoziții se ajunge în cazul dat la o pedeapsă mai ușoară.
Instanța soluționează această problemă calculând pedeapsa pe baza dispozițiilor privitoare la circumstanțele atenuante, raportate la împrejurările de fapt, din fiecare lege în parte și comparând între ele limitele de pedeapsă astfel stabilite.
Deși examinate în mod izolat dispozițiile art.41 alin.2 C.p. anterior sunt mai puțin favorabile decât dispozițiile art.36 alin.1 C.p. actual, ambele reglementând forma unității legale de infracțiune ca o stare generală de agravare facultativă a pedepsei, dispozițiile legale anterioare, instituind principiul agravării facultative a pedepsei cu un spor de până la 5 ani închisoare, spre deosebire de prevederile legale în vigoare înscrise în art.36 alin.1 C.p. actual, care limitează sporul la 3 ani închisoare, analizând complexul infracțional dedus judecății, prin prisma ansamblului instituțiilor juridice aplicate, se constată că dispozițiile codului penal abrogat au caracter mai favorabil, urmare a instrumentelor juridice care contribuie la individualizarea judiciară a pedepsei.
Astfel, spre deosebire de codul penal în vigoare, care reglementează circumstanțe atenuante legale și judiciare, în cadrul acestora din urmă nemaifiind cuprinse datele ce caracterizează persoana inculpatului, codul penal anterior reglementa în dispozițiile art.74 lit.a C.p., circumstanța atenuantă judiciară a bunei conduite avute de inculpat înainte de săvârșirea faptei. În contextul noilor reglementări cu caracter penal, conduita inculpatului reprezintă un criteriu ce contribuie la evaluarea periculozității sale și a gravității infracțiunii comise, aceste două elemente reprezentând pilonii operațiunii juridice de stabilire a duratei ori cuantumului pedepsei.
Dispozițiile art.74 lit.g C.p. actual permit evaluarea comportamentului inculpatului, pentru justa individualizare a pedepsei, stabilite și ulterior aplicate, dar numai între limitele speciale ale pedepsei prevăzute de lege pentru infracțiunea săvârșită.
Prevederile cuprinse în art.74 lit.a C.p. anterior obligau instanța, conform principiului instituit în art.76 C.p. anterior, la reducerea sau schimbarea pedepsei principale, iar în prezenta în cauză dispozițiile cuprinse în art.74 lit.a Cp anterior au un caracter mai favorabil pentru persoana inculpatului, determinând reducerea pedepsei sub limita minimă specială de 2 ani și 8 luni, astfel cum a rezultat în urma reținerii în sarcina inculpatului a infracțiunii prev.de art.9 alin.1 lit.b, alin.2 din legea 241/2005 cu aplicarea art.41 aln.2 C.p., anterior.
Circumstanța atenuantă judiciară prev.deart.74 lit.a C.p. anterior se cuvine a fi reținută în favoarea inculpatului, luând în considerare lipsa antecedentelor penale, existența unei familii legal constituite, existența unui loc de muncă, din care obține venituri licite, existența unor copii minori în întreținere, astfel cum rezultă din înscrisurile depuse la dosar în cursul judecății în apel.
Inculpatul are studii medii, a avut un comportament social corespunzător, astfel cum rezultă din caracterizările depuse la dosarul cauzei, nu a provocat incidente, nu a fost sancționat contravențional.
Se va respinge apelul formulat de inculpat, prin care s-a solicitat reducerea pedepsei și aplicarea unei instituții de individualizare a executării pedepsei în stare de libertate, luând în considerare complexitatea cauzei, cuantumul foarte mare al prejudiciului care nu a fost recuperat, iar inculpatul nu a făcut dovada unor minime diligențe îndreptate înspre scopul reparării cel puțin parțial a daunei produse.
Rezonanța socială a unor astfel de fapte grave, atât in rândul comunității locale, dar si la nivelul întregii ordini sociale, . care se încearcă a fi devoalate, determină o așteptare justificată a opiniei publice la o reacție cât mai promptă si eficientă a organelor judiciare. Periculozitatea acestor fapte are efecte directe in rândul contribuabililor onești care pot fi determinați la rândul lor să apeleze la astfel de metode ilegale, încurajați de comportamentul infracțional al persoanelor care încalcă legea, iar măsura executării efective a pedepsei aplicate este întemeiată pe elementele substanțiale ce trebuie sa asigure pedepsirea și descurajarea unor astfel de comportamente. C. arată că deși la dosar nu există date referitoare la o conduită neconformă a inculpatului anterior cercetării în cauză, există totuși dubii suficient de puternice, apte să justifice în mod rezonabil presupunerea că atașamentul față de normele de conviețuire socială nu sunt suficient de puternic pentru ca actuala condamnare sa constituie un avertisment serios, chiar si fara executarea efectiva a pedepsei.
Deși în prezent are un loc de muncă obținut în mod legal și la dosarul de urmărire există înscrisuri provenind chiar de la apărătorul său ( fila 174 vol.II dosar u.p.) care atestă plecarea inculpatului în străinătate, el nu a întreprins nici un demers în vederea dovedirii înțelegerii valorilor sociale nerespectate prin infracțiunea comisă.
Perioada mare de timp în care inculpatul a acționat, îndeplinind acte de comerț cu încălcarea flagrantă a dispozițiilor legale, comerciale și fiscale aplicabile în materie, amploarea operațiunilor comerciale încheiate, reprezintă elemente de fapt care nu justifică reducerea pedepsei în mod substanțial și nici aplicarea unui instrument juridic ce permite executarea sau doar stabilirea pedepsei, fără afectarea libertății fizice a persoanei sale.
Pedepsele complementare au rolul de a întregi rolul preventiv atât general cât și special al pedepsei principale a închisorii, ele contribuind la restabilirea ordinii de drept încălcate prin săvârșirea infracțiunii și la eliminarea temporară din viața civică și publică a exercițiului a unor drepturi subiective civile.
Luând în considerare funcțiile de asociat și administrator exercitate de către inculpat, în perioada 2006 – 2011 cu privire la ., în exercițiul cărora a comis infracțiunea de evaziune fiscală de care este acuzat și pe care a recunoscut-o conform art.396 alin.10 c.p.p., se impune admiterea celui de al doilea motiv de apel formulat de către Ministerul Public, în sensul aplicării pe lângă pedepsele complementare prev.de art.64 lit.a teza II și lit.b C.p. și a celei prev.de art.64 lit.c Cp anterior, constând în dreptul de a fi administrator și asociat al unei societăți comerciale.
Conform dispozițiilor art.12 din Legea 187/2012 pentru punerea în aplicare a noului cod penal, pedepsele accesorii și complementare nu au autonomie juridică, natura juridică și conținutul lor fiind impuse de legea penală apreciată ca fiind mai favorabilă. Conform argumentelor expuse anterior, în cauza penală privind pe inculpatul Brănețu I., legea penală anterioară este considerată mai favorabilă, întrucât ea permite stabilirea și aplicarea în mod concret a unei pedepse mai favorabile decât cea care putea fi legal aplicată în baza dispozițiilor noului cod penal, ca o consecință a distincției de conținut juridic a instituției circumstanțelor atenuante judiciare, a afectelor acestora și a relevanței juridice conferite de fiecare legiuitor penal succesiv, în parte, circumstanțelor care privesc persoana inculpatului.
În baza principiului regimului juridic accesoriu pe care pedepsele complementare și accesorii îi au raportat la pedepsele principale, conform art.12 din Legea 187/2012, instanța de apel va proceda la o schimbare a sediului de reglementare a pedepselor complementare și accesorii care se vor aplica în baza legii penale vechi, apreciate ca fiind mai favorabile în concret inculpatului. Astfel, se vor aplica dispozițiile art.64 alin.1 lit.a teza a II-a lit.b și lit.c din Codul penal anterior, care sunt identice din punct de vedere al conținutului, cu prevederile art.66 lit.a,d și g C.p., în vigoare, și care u au fost contestate de nici un participant la procesul penal.
Aplicarea pedepsei complementare prev.de art.64 lit.c C.p. anterior, corespunzătoare din punct de vedere al conținutului juridic, dispozițiilor art.66 lit.g C.p. actual, se impune luând în considerare nedemnitatea relevată de persoana inculpatului, prin săvârșirea infracțiunii de evaziune fiscală, acesta deschizându-și o afacere comercială și înființând o persoană juridică cu scop lucrativ pe care le-a deturnat de la funcționalitatea legală spre un scop ilicit și preponderent personal
Motivul de apel invocat de Ministerul Public privind modalitatea de calcul a dobânzilor și penalităților aferente debitului principal, este identic unui motiv de apel invocat de partea civilă, S. R. prin ANAF, prin Direcția G. R. a Finanțelor P. C., ambele fiind întemeiate, însă numai în ceea ce privește indicarea temeiului legal în baza căruia inculpatul în calitate de debitor datorează dobânzi și penalități aferente prejudiciului principal, nu și în ceea ce privește termenul de la are începe să se calculeze debitul accesoriu, întrucât acesta din urmă corespunde unei probleme de executare a dispozițiilor civile din hotărârea penală de condamnare și care se încadrează în procedura de executare a acestei părți a actului jurisdicțional.
Astfel, conform art. 119 din Codul de procedura fiscala, pentru neachitarea la termenul de scadență de către debitor a obligațiilor de plată, se datorează după acest termen dobânzi și penalități de întârziere. În raport cu dispozițiile art. 134 alin. (3) din Legea nr. 571/2003, din perspectiva acestor prevederi legale, rezultă că stabilirea de majorări de întârziere reprezintă o măsură accesorie în raport cu debitul principal, iar calcularea acestora se face în raport cu termenul de scadență al obligației fiscale principale și până la achitarea integrală a sumei datorate.
Conform art 120(1) din Codul de procedura fiscala, dobânzile reprezintă echivalentul prejudiciului creat titularului creanței fiscale ca urmare a neachitării de către debitor a obligațiilor de plată la scadență și se calculează pentru fiecare zi de întârziere, începând cu ziua imediat următoare termenului de scadență și până la data stingerii sumei datorate inclusiv.
Dispozițiile art. 120/ 1 din Codul de procedura fiscala stabilesc: penalitățile de întârziere reprezintă sancțiunea pentru neîndeplinirea obligațiilor de plată la scadență și se calculează pentru fiecare zi de întârziere, începând cu ziua imediat următoare termenului de scadență și până la data stingerii sumei datorate inclusiv. Dispozițiile art. 120 alin. (2) -(6) sunt aplicabile în mod corespunzător.
Motivul de apel invocat de către partea civilă S. R. prin ANAF, prin Direcția G. R. a Finanțelor P. C., privind acordarea prejudiciului astfel cum a fost solicitat prin cererea de constituire parte civilă formulată în cursul cercetării judecătorești, este neîntemeiat, pentru următoarele motive: valoarea prejudiciului solicitat de către partea civilă este stabilită prin rapoarte de inspecție fiscală, proces verbal și decizii de impunere întocmite chiar de autoritățile fiscale, respectiv de reprezentanți ai statului, care acum se constituie parte civilă, rezultând astfel că partea civilă solicită acoperirea unei pagube calculate conform propriilor reguli, de proprii reprezentanți.
Temeiul răspunderii inculpatului pentru prejudiciul cauzat bugetului consolidat al statului, în speța dedusă judecății, îl constituie răspunderea civilă delictuală pentru fapta proprie, reglementată în art. 998, art. 999 C. civ. anterior, in vigoare la data savarsirii infracțiunii .
Condițiile angajării răspunderii civile delictuale a inculpatului in cadrul procesului penal sunt: prin infracțiune sa se fi cauzat un prejudiciu, sa existe legătura de cauzalitate dintre prejudiciu si infracțiune, prejudiciul sa fie cert, sa nu fi fost reparat inca si sa existe manifestarea de voința a parții civile de a se constitui parte civila in procesul penal.
Valoarea juridică a proceselor verbale încheiate de organele de specialitate fiscală este reglementată prin dispozițiile art.198 alin.2 C.p.p.( incidente in baza principiului aplicării imediate a legii procesual penale) - constând în acte de sesizare ale organului de urmărire penală, legiuitorul procesual penal stabilind în mod clar că procesele verbale întocmite de organele prevăzute la art.61 alin.1 lit.a și c Cpp, respectiv organelor inspecțiilor de stat, ale altor organe de stat, organele de control și de conducere ale autorităților administrației publice, ale altor autorități instituții publice, nu au valoarea unor constatări de specialitate în procesul penal.
În stabilirea condițiilor răspunderii civile delictuale necesare pentru tragere la răspundere civilă a inculpatului, instanța trebuie să se drămuiască de principiul caracterului echitabil al procesului penal, prev.de art.8 C.p.p., care instituie obligația desfășurării urmăririi penale și judecății, cu respectarea garanțiilor procesuale, a drepturilor părților și altor subiecți procesuali. Stabilirea în sarcina inculpatului a unui prejudiciu calculat prin rapoartele de inspecție fiscală și procesele verbale aferente, iar nu a prejudiciului stabilit prin raportul de expertiză contabilă, încheiat de un organ independent, ar încălca garanțiile unui proces echitabil în accepțiunea Curții Europene a Drepturilor Omului ( Decizia nr.147/2011 a ÎCCJ), in condițiile in care in cursul urmăririi penale a fost realizat un raport de expertiza contabila, apoi un supliment, fata de care partea civila a exprimat puncte de vedere, formulând obiecțiuni, la care a primit răspuns argumentat juridic, iar in cursul cercetării judecătorești nu a mai solicitat administrarea altor probe.
In temeiul art. 421 pct. 1 lit. b C.p.p. se va respinge apelul formulat de inculpatul Branețu I., ca nefundat si in baza art. 421 pct. 2 lit. a C.p.p. se vor admite apelurile formulate de apelanții P. de pe lângă T. D. și partea civila Statul Român prin Ministerul Finanțelor P., împotriva aceleiași sentințe penale, se va desfiinta în parte, sub aspectul laturii penale si civile, sentința penala nr. 783/2013 a Tribunalului D., si rejudecând, se vor retine dispozițiile art.74 lit. a si art. 76 lit. d Cp anterior, cu aplicarea art. 5 Cp actual. Se va majora pedeapsa aplicata inculpatului pentru infracțiunea prev. de art. . 9 alin.1 lit. b și alin 2 din Legea 241/2005, cu aplicarea art. 41 alin 2 Cp anterior, art. 396 alin 10 Cpp, art. art.74 lit. a si art. 76 lit. d Cp anterior, și cu aplic art. 5 alin 1 CP actual de la 1 an si 4 luni la 2 ani închisoare . In temeiul art. 71 Cp anterior, art. 5 Cp actual, art. 12 din legea 187/2012, se va aplica pedeapsa accesorie a interzicerii exercițiului drepturilor prev. de art. 64 alin 1 lit. a teza a doua, lit. b, lit. c Cp anterior - aceasta din urma constând in interzicerea dreptului de a fi administrator si asociat al unei societăți comerciale .
In baza art. 64 Cp anterior, art. 5 Cp actual, art. 12 din legea 187/2012 se va aplica pedeapsa complementara a interzicerii drepturilor prev. de art. 64 alin 1 lit. a teza a doua, lit. b, lit. c Cp anterior - acesta din urma constând in decăderea din dreptul de a fi administrator si asociat al unei societății comerciale - pe o durata de 2 ani, începând de la data executării integrale a pedepsei sau considerării ca executata .
In temeiul art. 25 si 397 C.p.p. se va obligă inculpatul către partea civilă la plata sumei de 863.515 lei și accesorii legale la această sumă - dobânzi legale și penalități de întârziere aferente conform art. 119 si urm. din Codul de procedura fiscala, calculate de la data săvârșirii faptei –perioada anilor fiscali 2007-2009 și până la achitarea integrală a sumei datorate . Se vor menține celelalte dispoziții ale sentinței penale apelate.
In baza art. 275 alin 2 C.p.p. va fi obligat apelantul inculpat, aflat in culpa procesuala, la plata sumei de cate 200 lei cheltuieli judiciare către stat, din care onorariul cuvenit apărătorului desemnat din oficiu se avansează din fondurile Ministerului Justiției. In temeiul art. 275 alin 3 C.p.p. celelalte cheltuieli judiciare aferente caii de atac a apelului rămân in sarcina statului.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
In temeiul art. 421 pct. 1 lit. b C.p.p. respinge apelul formulat de inculpatul Branețu I., fiul lui F. și M.,născut la data de 24.12.1974 în D., jud.V., cetățean român, studii medii, fără ocupație, căsătorit, domiciliat în C., Bariera Vălcii, . b, jud.D., CNP –_, împotriva sentința penală nr.783 din 04.06.2014 pronunțată de T. D. în dosarul nr._, ca nefondat.
In temeiul art. 421 pct. 2 lit. a C.p.p. admite apelurile formulate de apelanții P. de pe lângă T. D. și partea civila Statul Român prin Ministerul Finanțelor P., împotriva aceleiași sentințe penale.
Desființează în parte, sub aspectul laturii penale si civile, sentința penala nr. 783/2013 a Tribunalului D., si rejudecând:
Retine dispozițiile art.74 lit. a si art. 76 lit. d Cp anterior, cu aplicarea art. 5 Cp actual.
Majorează pedeapsa aplicata inculpatului pentru infracțiunea prev. de art. . 9 alin.1 lit. b și alin 2 din Legea 241/2005, cu aplicarea art. 41 alin 2 Cp anterior, art. 396 alin 10 Cpp, art. art.74 lit. a si art. 76 lit. d Cp anterior, și cu aplic art. 5 alin 1 CP actual de la 1 an si 4 luni la 2 ani închisoare .
In temeiul art. 71 Cp anterior, art. 5 Cp actual, art. 12 din legea 187/2012, aplica pedeapsa accesorie a interzicerii exercițiului drepturilor prev. de art. 64 alin 1 lit. a teza a doua, lit. b, lit. c Cp anterior - aceasta din urma constând in interzicerea dreptului de a fi administrator si asociat al unei societăți comerciale .
In baza art. 64 Cp anterior, art. 5 Cp actual, art. 12 din legea 187/2012 aplica pedeapsa complementara a interzicerii drepturilor prev. de art. 64 alin 1 lit. a teza a doua, lit. b, lit. c Cp anterior - acesta din urma constând in decăderea din dreptul de a fi administrator si asociat al unei societății comerciale - pe o durata de 2 ani, începând de la data executării integrale a pedepsei sau considerării ca executata .
In temeiul art. 25 si 397 C.p.p. obligă inculpatul către partea civilă la plata sumei de 863.515 lei și accesorii legale la această sumă - dobânzi legale și penalități de întârziere aferente conform art. 119 si urm. din Codul de procedura fiscala, calculate de la data săvârșirii faptei –perioada anilor fiscali 2007-2009 și până la achitarea integrală a sumei datorate .
Menține celelalte dispoziții ale sentinței penale apelate.
In baza art. 275 alin 2 C.p.p. obliga apelantul inculpat la plata sumei de cate 200 lei cheltuieli judiciare către stat, din care onorariul cuvenit apărătorului desemnat din oficiu se avansează din fondurile Ministerului Justiției.
In temeiul art. 275 alin 3 C.p.p. celelalte cheltuieli judiciare aferente caii de atac a apelului rămân in sarcina statului.
Definitiva.
Pronunțată în ședința publică de la 12 Noiembrie 2014
Președinte, Judecător,
M. E. M. R. E. C.
Grefier,
L. M. P.
Red.jud.M.E.M.
J.fond:V.T.
G.S/27.11. 2014/5 ex.
| ← Recunoaştere hotărâre penală / alte acte judiciare străine.... | Lovire sau alte violenţe. Art.193 NCP. Decizia nr. 1307/2014.... → |
|---|
