Evaziune fiscală. Legea 241/2005. Decizia nr. 215/2012. Curtea de Apel CRAIOVA
| Comentarii |
|
Decizia nr. 215/2012 pronunțată de Curtea de Apel CRAIOVA la data de 21-06-2012 în dosarul nr. 215/2012
Dosar nr._
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL CRAIOVA
SECȚIA PENALĂ ȘI PT. CAUZE CU MINORI
INSTANȚA DE APEL
DECIZIA PENALĂ NR. 215
Ședința publică de la 21 Iunie 2012
PREȘEDINTE L. B.- judecător
C. C.- judecător
Grefier M. V.
Ministerul Public reprezentat prin procuror C. C. din cadrul
Parchetului de pe lângă Curtea de Apel C.
***
Pe rol, pronunțarea asupra dezbaterilor consemnate în încheierea de amânare a pronunțării din data de 20 iunie 2012, încheiere ce face parte integrantă din prezenta decizie, având ca obiect soluționarea apelurilor declarate de P. de pe lângă T. D., partea civilă D.G.F.P. D. – A.N.A.F. București și inculpatul F. P., împotriva sentinței penale nr. 24 din data de 16 ianuarie 2012 pronunțată de T. D. în dosarul nr._ .
La apelul nominal făcut cu ocazia pronunțării, au lipsit părțile.
Procedura de citare legal îndeplinită la data dezbaterilor.
Deliberând;
CURTEA
Asupra apelurilor penale de față:
Prin sentința penală nr.24/16.01.2012 pronunțată de T. D. în dosarul penal nr._, în baza art.9 alin.1 lit.b din Legea nr.241/2005, a fost condamnat inculpatul F. P., fiul lui T. și M., născut la data de 11.03.1975 în Municipiul C., județul D., domiciliat în C. . (actual 33), cetățean român, stagiul militar nesatisfăcut, necăsătorit, administrator la .. C., studii medii, la pedeapsa de 2 ani închisoare și 2 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art.64 lit.a teza a II-a,b și c Cod penal, constând în dreptul de a fi administrator al unei societăți comerciale, ca pedeapsă complementară.
În baza art.861 Cod penal, s-a dispus suspendarea executării pedepsei sub supraveghere pe durata termenului de încercare de 4 ani, compus din cuantumul pedepsei aplicate, la care s-a adăugat un interval de 2 ani, stabilit de instanță, conform art.862 Cod penal.
În baza art. 863 Cod penal, pe durata termenului de încercare s-a dispus ca inculpatul să se supună următoarelor măsuri de supraveghere:
- să se prezinte la Serviciul de protecție a victimelor și reintegrare socială a infractorilor din cadrul Tribunalului D., o dată pe lună, la data fixată de acest serviciu;
- să anunțe în prealabil orice schimbare de domiciliu, reședință sau locuință și orice deplasare care depășește 8 zile, precum și întoarcerea ;
- să comunice și să justifice schimbarea locului de muncă;
- să comunice informații de natură a putea fi controlate mijloacele lui de existență.
În baza art.864 Cod penal, s-a atras atenția inculpatului asupra condițiilor revocării suspendării executării pedepsei sub supraveghere.
În baza art.71 Cod penal, s-a interzis inculpatului exercițiul drepturilor prevăzute de art.64 lit.a teza a II-a, b și c Cod penal, constând în dreptul de a fi administrator al unei societăți comerciale.
În baza art.71 alin.5 Cod penal, s-a dispus suspendarea executării pedepselor accesorii pe durata suspendării sub supraveghere a executării pedepsei închisorii.
În baza art.346 alin.1 și art.14 alin.3 Cod de procedură penală, raportat la art.998-999 Cod civil, a fost admisă acțiunea civilă formulată de partea civilă Agenția Națională de A. F. - Direcția G. a Finanțelor P. D., fiind obligat inculpatul la plata către aceasta a sumei de 130.373 RON, cu titlu de despăgubiri civile, la care se adaugă dobânzile și penalitățile de întârziere calculate conform dispozițiilor Codului de procedură fiscală, până la data achitării efective a debitului .
A fost respinsă cererea părții civile de instituire a sechestrului asupra bunurilor inculpatului.
În baza art.191 alin.1 Cod de procedură penală, a fost condamnat inculpatul la plata sumei de 2.000 lei, reprezentând cheltuieli judiciare avansate de stat.
Pentru a se pronunța astfel, prima instanță a reținut următoarele:
Începând cu luna februarie 2008, activitatea de administrare a S.C. CENTRUL DE CERCETĂRI BIOELECTRICE MISONIX S.R.L. C. a fost asigurată de inculpatul F. P., funcția de contabil fiind exercitată de martora Obeanu E..
În îndeplinirea obiectului principal de activitate, respectiv „Comerț cu ridicata al cerealelor, semințelor și furajelor”, prevăzut în codul Clasificării Activităților în Economia Națională (C.A.E.N.) la poziția 5.121, inculpatul a procedat atât la achiziționarea de produse cerealiere și mijloace de transport de la agenți comerciali cu sediul în Ungaria și Germania, cât și la valorificarea ulterioară a bunurilor pe teritoriul României, fără a înregistra sau declara aceste operațiuni comerciale, sustrăgându-se de la plata obligațiilor fiscale către bugetul de stat.
Astfel, în perioada 08-19.12.2008, ca o consecință a relațiilor comunicate de C. Teritorial de Schimb Internațional de Informații din cadrul D.G.F.P. D., prin adresa înregistrată în evidența Administrației Finanțelor P. a Municipiului C. sub nr.100.891/27.11.2008, consilieri din cadrul acestei din urmă instituții au procedat la verificarea achizițiilor intracomunitare efectuate în numele societății în perioada 01.01._8, constatându-se, conform procesului verbal nr._/19.12.2008, că nu au fost declarate la organul fiscal și nu au fost înregistrate în evidența contabilă a S.C. CENTRUL DE CERCETĂRI BIOELECTRICE MISONIX S.R.L. C. următoarele:
-achizițiile de porumb de la „B.S. AGRAR KERESKEDELMI ES SZOLGALTO KFT” și „KLAR GYARTO ES KERESKEDELMI KORLATOT FELELOSSEGU TARSASAG VEGELSZAMAOLAS” Ungaria, aferente facturilor nr.0109/06.03.2008, nr.080/11.03.2008, nr._/21.02.2008, nr._/26.02.2008, nr._/27.02.2008 și nr._/06.03.2008;
-achizițiile a două tractoare și a unui autovehicul marca „Audi” de la „MASHINEBAU REHNEN GMBH” și „CAR MAX” Germania, conform facturilor A08O671/11.06.2008 și 40/08 din 05.05.2008;
-achiziționarea de la „PFEIFFER HARTMUT” Germania a unei remorci cu suma de 2500 de euro, pentru care a fost prezentată doar factura de vânzare a bunului respectiv;
-achizițiile de porumb de la „KLAR GYARTO ES KERESKEDELMI KORLATOT FELELOSSEGU TARSASAG VEGELSZAMAOLAS” Ungaria în cuantum total de 18.588 de lei, pentru care societatea administrată de inculpat a primit numai factură proforma și documentul de transport (CMR);
-achizițiile de porumb de la „V. AGRARHAZ KERESKEDELMI ES SZOLGALTATO KORLATOLT FELELOSSEGU TARSASAG” Ungaria, în sumă totală de 46.585 de lei, în condițiile în care între părți a fost încheiat un contract comercial.
În consecință, în vederea stabilirii diferențelor suplimentare privind obligații fiscale datorate bugetului consolidat al statului, s-a solicitat efectuarea inspecției fiscale generale, raportul încheiat la data de 30.01.2009 și înregistrat în evidențele A.F.P.M. C. sub nr. 9964 concluzionând că, aferent achizițiilor intracomunitare descrise mai sus și valorificării ulterioare a mărfurilor, societatea a realizat un impozit pe profit în sumă de 5.693 de lei, cu mențiunea esențială că pentru autovehicul, remorcă și cele două tractoare nu s-a cuantificat o astfel de obligație fiscală, întrucât aceste din urmă bunuri au fost vândute sub prețul de achiziție.
În ceea ce privește taxa pe valoare adăugată, s-a reținut că în urma acelorași operațiuni comerciale, având ca obiect achiziții intracomunitare și valorificare ulterioară pe teritoriul țării, societatea avea obligația de a colecta și declara, prin decontul de T.V.A., cod-300, suma totală de 124.680 de lei.
În aceste condiții, la data de 03.02.2009 A.F.P.M. C., prin reprezentanții săi legali, a solicitat efectuarea de cercetări față de inculpat, sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de evaziune fiscală și fals în contabilitate, urmare a neînregistrării și nedeclarării, în conformitate cu dispozițiile art.1562 alin.1 și art.1564 din Legea nr.571/2003, a achizițiilor intracomunitare de bunuri din Ungaria și Germania.
În vederea stabilirii consecințelor fiscale ale neevidențierii în contabilitatea S.C. CENTRUL DE CERCETĂRI BIOELECTRICE MISONIXS.R.L. C. și neraportării la organul fiscal a tuturor operațiunilor economice aferente achizițiilor și vânzărilor de bunuri din perioada februarie-octombrie 2008, în cauză s-a dispus efectuarea unei expertize financiar-contabile, din cuprinsul raportului întocmit rezultând următoarele:
- în condițiile în care la data depunerii plângerii penale societatea se afla în procedura de lichidare judiciară, conform sentinței civile nr.807/13.11.2008, fiind radiată din Registrul Comerțului începând cu data de 16.06.2010, în baza sentinței nr.719/27.05.2010 a Tribunalului D., iar lichidatorul judiciar nu s-a aflat niciodată în posesia documentelor financiar contabile, balanța de verificare a lunii martie 2008 demonstrează că facturile emise în această perioadă nu au fost înregistrate;
- din consultarea bazei de date a Ministerului Finanțelor s-a constatat că ultima situație financiar-contabilă depusă a fost realizată pe baza balanței de verificare întocmită în luna martie 2008, fapt ce demonstrează că facturile emise după această dată nu au mai fost înregistrate și declarate de către societate;
- menținerea deciziei D.G.F.P. D. - Serviciul de Inspecție F. referitoare la estimarea, în condițiile art.83 din Codul de procedură fiscală, a unui prejudiciu de 5.692 de lei, reprezentând impozit pe profit și majorări aferente în cuantum de 1.438 de lei, respectiv 124.680 de lei, reprezentând taxa pe valoare adăugată și majorări de întârziere de 25.996 de lei.
Mijloacele de probă reținute de prima instanță în dovedirea faptei descrise mai sus constau în procesul-verbal nr._/19.12.2008 (filele 7-10 D.U.P.), raportul de inspecție fiscală nr.9964/30.01.2009 (filele 12-26 D.U.P.), declarațiile de martor (fila 50 D.U.P.), facturile fiscale de achiziție și livrare neînregistrate (filele 43-62 D.U.P.), raportul de expertiză contabilă (filele 73-78 D.U.P.) și declarațiile inculpatului.
Împotriva acestei sentințe penale au declarat apel, în termen legal, P. de pe lângă T. D., partea civilă Agenția Națională de A. F., prin Direcția G. a Finanțelor P. D. și inculpatul F. P., criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie.
În apelul Ministerului Public, se critică sentința primei instanțe sub aspectul greșitei încadrări juridice a faptei, susținându-se că în cauză s-ar fi impus reținerea formei continuate a infracțiunii de evaziune fiscală, actele materiale fiind săvârșite în baza unei rezoluții unice, în perioada 01.01._08.
De asemenea, se mai arată că prima instanță a omis a face aplicarea dispozițiilor art.7 din Legea nr.26/1990 și că în mod greșit aceasta a respins cererea de instituire a sechestrului asigurator asupra bunurilor aparținând inculpatului, deși o astfel de măsură este utilă, identificarea bunurilor fiind posibilă în cursul procedurii de executare silită.
În sfârșit, se susține că sentința penală atacată este netemeinică, din perspectiva cuantumului pedepsei și modalității sale de executare, aplicarea dispozițiilor art.861 Cod penal nefiind justificată față de întinderea considerabilă a prejudiciului produs și conduita procesuală a inculpatului, care nu a depus minime demersuri în vederea reparării pagubei.
În apelul părții civile, se critică sentința penală atacată din perspectiva greșitei omisiuni a instanței de a indica data de la care se datorează creanțele fiscale accesorii, precum și sub aspectul soluției de respingere a cererii de instituire a măsurilor asiguratorii, susținându-se că ele pot avea ca obiect și bunuri viitoare sau bunuri ce nu se regăsesc în evidențele organelor fiscale.
În apelul inculpatului, făcându-se trimitere la jurisprudența CEDO în materie și principiul „non bis in idem”, se solicită pronunțarea unei soluții de achitare, în temeiul art.10 lit.b Cod de procedură penală, cu motivarea ca fapta reținută prin actul de sesizare constituie abatere administrativă, neputând atrage o dublă sancționare, în plan penal și contravențional.
De asemenea, se mai susține că în condițiile atragerii răspunderii patrimoniale a inculpatului și înscrierii părții civile la masa credală, conform Legii nr.85/2006, hotărârea primei instanțe este criticabilă, suma datorată fiind inclusă în creanța consfințită prin sentința civilă nr.296/2010 a Tribunalului D..
În subsidiar, inculpatul solicită redozarea pedepsei aplicate, ținând seama de conduita bună a acestuia, stăruința depusă în înlăturarea rezultatului infracțional și atitudinea procesuală cooperantă.
Analizând actele și lucrările dosarului, examinând legalitatea și temeinicia sentinței penale atacate, în conformitate cu prevederile art.371 alin.2 Cod de procedură penală, Curtea, în exercitarea atribuțiilor de control judiciar, constată că starea de fapt reținută prin sentința atacată este corectă și corespunde probelor administrate, din ansamblul actelor aflate la dosar rezultând că inculpatul F. P., în calitate de administrator al S.C. CENTRUL DE CERCETĂRI BIOELECTRICE MISONIX S.R.L. C., în perioada martie-decembrie 2008, în scopul sustragerii de la plata impozitului pe profit și a taxei pe valoarea adăugată, a omis evidențierea în deconturile lunare de taxă pe valoare adăugată, în declarația privind impozitul pe profit și în actele contabile ale societății a achizițiilor intracomunitare de produse cerealiere și mijloace de transport de la diferiți agenți comerciali cu sediul în Ungaria și Germania, precum și a livrărilor ulterioare a acestor bunuri pe teritoriul României, având drept consecință prejudicierea bugetului de stat cu suma de 157.806 lei, ceea ce întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de evaziune fiscală, prevăzută de art.9 alin.1 lit. b din Legea nr.241/2005.
Deșipe parcursul procesului penal inculpatul a justificat neînregistrarea achizițiilor intracomunitare în evidența contabilă a societății, precum și nedeclararea acestora în conformitate cu dispozițiile legale, prin faptul că furnizorii externi nu i-au pus la dispoziție documentele justificative, apărările sale sunt nefondate, datorită recunoașterii valorificării acelorași bunuri pe teritoriul țării și neevidențierii acestor din urmă operațiuni comerciale în contabilitatea societății (filele 10, 20, 94-98 DUP).
Mai mult, motivul invocat nu este de natură a înlătura răspunderea penală, deoarece inculpatul avea posibilitatea evidențierii furnizorilor de bunuri, pentru care nu s-au primit facturi, prin intermediul contului de pasiv „408 Furnizori - facturi nesosite”, mai cu seamă că, ulterior achiziției, acesta a procedat la valorificarea bunurilor în temeiul altor facturi fiscale, pe care, de asemenea, nu le-a reflectat în contabilitate.
Totodată, deși inculpatul a precizat că pentru aceeași faptă a fost sancționat contravențional de către reprezentanții D.G.F.P. D., potrivit procesului-verbal întocmit la data de 15.12.2008, se poate observa că sancțiunea a fost aplicată pentru „nedepunerea la termenele prevăzute de lege a declarațiilor recapitulative reglementate la titlul VI din Legea nr.571/2003, cu modificările și completările ulterioare”.
În egală măsură, având în vedere dispozițiile art.34, 35, 1563, 157 și 158 din Legea nr.511/2003, privind Codul fiscal, din coroborarea cărora rezultă că impozitul pe profit și taxa pe valoare adăugată se datorează de către contribuabil în baza declarației și a deconturilor aferente, aplicarea sancțiunii contravenționale a amenzii nu exclude angajarea răspunderii penale a inculpatului pentru omisiunea de a declara achizițiile intracomunitare și de a înregistra facturile fiscale ce atestau livrarea ulterioară a bunurilor, scopul sustragerii de la plata obligațiilor fiscale fiind evident, în condițiile în care ultima operațiune contabilă datează din luna martie 2008, interesul minim al inculpatului pentru desfășurarea de activități economice în cadrul legal manifestându-se prin declanșarea procedurii de lichidare a societății în cursul lunii noiembrie 2008, cu consecința radierii sale din evidențele registrului comerțului la data de 16.06.2010.
În același timp, apărările inculpatului nu pot fi primite, întrucât din actele dosarului rezultă că, în aceeași perioadă în care au fost achiziționate bunurile neînregistrate, inculpatul a achiziționat și alte cantități de cereale, de la aceiași furnizori, operațiunile respective fiind declarate și evidențiate în actele contabile.
În aceste condiții, așa cum opinează și prima instanță, este greu de crezut că furnizorii transmiteau documentele justificative în mod selectiv, mai cu seamă că și transportul bunurilor de la furnizor la beneficiar nu se putea efectua în lipsa unui document justificativ.
Mai mult, martorul C. S., propus în apărare de către inculpat, pentru a dovedi că acesta a primit documentele justificative solicitate în urma demersurilor personale, nu a fost în măsură să confirme o astfel de teză probatorie.
Pe de altă parte, contrar susținerilor inculpatului, principiul de drept „non bis in idem” nu este aplicabil în speța dedusă judecății, deoarece fapta pentru care inculpatul a fost sancționat contravențional constă în „nedeclararea achizițiilor intracomunitare efectuate de societate în perioada 01.01.2008 – 30.06.2008, neîntocmirea și nedepunerea la organul fiscal a declarației recapitulative privind lucrările și achizițiile intracomunitare de bunuri pe trimestrul II 2008 – cod 390”, conform procesului verbal nr._/19.12.2008 întocmit de A.F.P.M C. .
O astfel de contravenție pentru care inculpatul a fost sancționat administrativ este prevăzută de art.291 din Codul fiscal, ce sancționează persoanele impozabile înregistrate în scopuri de TVA ca urmare a nerespectării obligației de a completa și depune la organele fiscale competente, la termenele prevăzute de lege, „Declarația recapitulativă privind achizițiile intracomunitare - formular 390”.
Așadar, în raport de conținutul acestor dispoziții legale, nu există identitate între activitatea pentru care inculpatul a fost sancționat administrativ și fapta de natură penală, constând în sustragerea de la plata obligațiilor fiscale prin neînregistrarea unor operațiuni economice efectuate.
În acest context, fapta inculpatului F. P., care prin neînregistrarea în actele contabile ale S.C. Centrul de Cercetări Bioelectrice Misonix S.R.L. a unor operațiuni economice efectuate în perioada 1.01._08, s-a sustras de la plata sumei totale de 130.373 lei, reprezentând TVA (124.680 lei) și impozit pe profit (5.693 lei), realizează conținutul constitutiv al infracțiunii de evaziune fiscală prevăzută de art.9 alin.1 lit.b din Legea nr.241/2005.
În ceea ce privește corecta încadrare juridică a faptei, Curtea reține a fi întemeiate criticile Ministerului Public, având în vedere că actele materiale ce intră în conținutul obiectiv al infracțiunii au fost săvârșite la intervale repetate de timp, în realizarea aceleiași rezoluții infracționale, o astfel de activitate fiind derulată în perioada 01.01._08, ca urmare a neînregistrării în contabilitate a mai multor operațiuni intracomunitare de achiziții cerealiere și mijloace de transport de la diferiți agenți comerciali cu sediul în Ungaria și Germania.
Prin urmare, infracțiunii reținute în sarcina inculpatului îi sunt aplicabile dispozițiile art.41 alin.2 Cod penal, privind forma continuată de săvârșire a faptei, Curtea urmând a da eficiență celor solicitate în apelul procurorului și a face aplicarea art.334 Cod de procedură penală.
De asemenea, din perspectiva modului de soluționare a laturii penale a cauzei, Curtea apreciază că pedeapsa aplicată și modalitatea executării acesteia sunt necorespunzător dozate, împrejurările ce imprimă faptei un grad ridicat de pericol social, prejudiciul însemnat adus bugetului de stat, rămas nerecuperat și conduita procesuală a inculpatului, care nu a depus eforturi în vederea recuperării acestuia, constituind elemente ce pledează pentru majorarea pedepsei aplicate și înlăturarea dispozițiilor art.861 Cod penal.
În exprimarea acestei concluzii, Curtea nu poate face abstracție de faptul că inculpatul s-a situat pe o poziție nesinceră pe parcursul întregului proces penal, atitudinea cooperantă invocată fiind formală și fiind adoptată în scopul exclusiv al obținerii de beneficii în planul suspendării executării pedepsei, lipsa de preocupare în direcția reparării prejudiciului fiind evidențiată și prin ascunderea oricăror bunuri, ce ar fi garantat recuperarea creanței bugetare.
Astfel fiind, valoarea însemnată a achizițiilor neînregistrate, întinderea în timp a activității infracționale, caracterul repetat al faptelor, urmările produse și atitudinea procesuală necooperantă a inculpatului, reprezintă împrejurări ce formează convingerea instanței că pedeapsa aplicată, în modalitatea suspendării sub supraveghere, nu poate servi la atingerea scopului prevăzut de art.52 Cod penal, funcția de exemplaritate consacrată de legea penală neputând fi asigurată decât printr-o sancționare fermă, concomitent cu schimbarea regimului de executare a pedepsei.
De asemenea, din perspectiva modului de soluționare a acțiunii penale, Curtea constată întemeiată și critica Ministerului Public, referitoare la omisiunea primei instanțe de a da eficiență prevederilor art.7 din Legea nr.26/1990, soluția de condamnare pronunțată făcându-l nedemn pe inculpat în exercitarea profesiei de comerciant și impunându-se a fi înregistrată, potrivit art.21 lit.g din lege.
Sub aspectul modului de soluționare a laturii civile, Curtea constată că în cauza dedusă judecății inculpatul are calitatea de debitor fiscal, ca urmare a angajării răspunderii sale patrimoniale, în condițiile Legii nr.85/2006 și art.25 alin.2 lit.c din Ordonanța Guvernului nr.92/2003, privind Codul de procedură fiscală, el datorând creanțele accesorii debitului, întocmai ca și debitorul fiscal principal (agentul economic).
Prin urmare, în această situație inculpatul datorează atât suma de 130.373 lei, cu titlu de despăgubiri civile, cât și dobânzile și penalitățile de întârziere calculate potrivit Codului de procedură fiscală, începând cu data producerii prejudiciului - 01.01.2008 și până la data achitării efective a debitului, criticile părții civile fiind întemeiate, sub aspectul necesității indicării momentului de la care aceste creanțe urmează a fi calculate.
Cât privește celelalte critici exprimate în apelul Ministerului Public și părții civile, referitoare la modul de soluționare a cererii de instituire a sechestrului asigurator, Curtea le constată a fi neîntemeiate, având în vedere că potrivit art.163 alin.2 Cod de procedură penală o astfel de măsură nu se poate dispune decât asupra bunurilor aparținând inculpatului și numai până la concurența valorii probabile a pagubei.
Constituind o ingerință adusă unui drept fundamental, așa cum este dreptul de proprietate, o astfel de măsură nu poate fi lăsată la latitudinea organului de executare, ea fiind supusă unei duble condiționări, legate de dovada existenței bunurilor în patrimoniului debitorului și indicarea valorii de circulație a acestora, spre a evita extinderea efectului măsurilor dispuse, în contra exigențelor impuse de art.163 alin.2 Cod de procedură penală.
O astfel de măsură presupune, așadar, identificarea expresă a bunurilor în cuprinsul hotărârii instanței, în caz contrar formalitățile ulterioare, cum sunt și cele specifice luării inscripției ipotecare, neputând fi realizate, iar hotărârea instanței fiind susceptibilă de multiple contestații la executare, privind înțelesul, întinderea și aplicarea dispozitivului.
Este real că posibilitatea identificării unor bunuri aparținând debitorului în cursul executării silite nu poate fi ignorată, însă o astfel de împrejurare nu poate atrage instituirea unor măsuri asiguratorii lipsite de utilitate practică imediată, organele fiscale având, la rândul lor, deschisă posibilitatea indisponibilizării bunurilor debitorului în faza de executare silită.
Cât privește criticile aduse de către inculpat asupra modului de soluționare a acțiunii civile, Curtea constată că deși din cuprinsul sentinței civile nr.296/25.02.2010 pronunțată de T. D. în dosarul nr._ rezultă că inculpatul a fost obligat la plata sumei de 1.138.775, 61 lei reprezentând pasivul debitoarei falite, sumă care include și debitele datorate bugetului consolidat al statului, hotărârea judecătorească menționată a fost pronunțată anterior declanșării procesului penal.
În aceste condiții, în mod corect s-a apreciat că în cauză nu își găsește aplicarea regula de drept „electa una via non dator recursus ad alteram”, întrucât în momentul introducerii acțiunii civile titularul acesteia nu a avut posibilitatea de a opta între instanța civilă și instanța penală, așa cum dispozițiile art.19 alin.1 Cod de procedură penală o prevăd.
Mai mult, cele două forme de răspundere sunt diferite ca natură juridică, răspunderea civilă a inculpatului în cadrul procesului penal intervenind ca urmare a săvârșirii unei infracțiuni, în condițiile art.998-999 din Codul civil anterior, iar răspunderea patrimonială grefată pe dispozițiile art.138 alin.1 lit.d din Legea nr.85/2006 fiind specifică procedurii insolvenței, decurgând din exercitarea defectuoasă a funcției de administrator și nefiind condiționată de încadrarea juridică a faptei într-o anumită infracțiune.
În sfârșit, în cazul dedus judecății, riscul dublei reparări a prejudiciului, ca și consecință a obținerii a două titluri executorii împotriva aceleiași persoane, nu poate fi reținut ca argument al exonerării inculpatului de la plata despăgubirilor acordate, de vreme ce, potrivit relațiilor comunicate de partea civilă, sentința de antrenare a răspunderii patrimoniale a administratorului nu a putut fi valorificată, din lipsa bunurilor urmăribile.
Pentru motivele arătate mai sus, Curtea, în baza art.379 pct.1 lit.b Cod de procedură penală, va respinge apelul declarat de apelantul inculpat F. P. împotriva sentinței penale nr.24/16.01.2012 pronunțată de T. D. în dosarul penal nr._ .
În baza art.379 pct.2 lit.a Cod de procedură penală, va admite apelurile declarate împotriva aceleiași sentințe penale de P. de pe lângă T. D. și apelanta parte civilă Agenția Națională de A. F., prin Direcția G. a Finanțelor P. D..
Va desființa în parte sentința penală apelată și, rejudecând, în baza art.334 Cod de procedură penală, va dispune schimbarea încadrării juridice a faptei reținute în sarcina inculpatului F. P. din infracțiunea prevăzută de art.9 alin.1 lit.b din Legea nr.241/2005, în infracțiunea prevăzută de art.9 alin.1 lit.b din Legea nr.241/2005, cu aplicarea art.41 alin.2 Cod penal.
În baza art.9 alin.1 lit.b din Legea nr.241/2005, cu aplicarea art.41 alin.2 Cod penal și art.12 din Legea nr.241/2005, va condamna pe inculpatul F. P. la pedeapsa de 3 ani închisoare și 3 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art.64 alin.1 lit.a teza a doua, lit.b și c Cod penal, constând în dreptul de a fi administrator al unei societăți comerciale, după executarea pedepsei închisorii.
În baza art.71 Cod penal, va interzice inculpatului pe durata executării pedepsei exercițiul drepturilor prevăzute de art.64 alin.1 lit.a teza a doua și b Cod penal, cu titlu de pedeapsă accesorie.
În baza art.13 din Legea nr.241/2005, în referire la art.7 și art.21 lit.g din Legea nr.26/1990, va dispune comunicarea unei copii de pe dispozitivul hotărârii judecătorești de condamnare, la rămânerea definitivă a acesteia, către Oficiul Național al Registrului Comerțului, în vederea efectuării cuvenitelor mențiuni.
În baza art.346 raportat la art.14 Cod de procedură penală, cu aplicarea art.998-999 cod civil și art.119-1201 în referire art.25 alin.2 lit.c din O.G.nr.92/2003, va obliga inculpatul la plata către partea civilă Agenția Națională de A. F., prin Direcția G. a Finanțelor P. D., la plata sumei de 130.373 lei, cu titlu de despăgubiri civile, la care se adaugă dobânzile și penalitățile de întârziere calculate potrivit Codului de procedură fiscală, începând cu data producerii prejudiciului - 01.01.2008 și până la data achitării efective a debitului.
Va înlătura din sentința penală apelată dispozițiile privind aplicarea art.861 și următoarele Cod penal, art.71 alin.5 Cod penal, precum și celelalte dispoziții contrare deciziei penale de față, urmând a menține celelalte dispoziții.
În baza art.192 alin.3 Cod de procedură penală, cheltuielile judiciare avansate în apelurile declarate de P. de pe lângă T. D. și apelanta parte civilă A.N.A.F., prin Direcția G. a Finanțelor P. D. vor fi lăsate în sarcina statului.
În baza art.192 alin.2 Cod de procedură penală, Curtea va obliga pe apelantul inculpat la plata sumei de 100 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
În baza art. 379 pct. 1 lit. b Cod de procedură penală, respinge apelul declarat de apelantul inculpat F. P. împotriva sentinței penale nr.24/16.01.2012 pronunțată de T. D. în dosarul penal nr._ .
În baza art. 379 pct. 2 lit. a Cod de procedură penală, admite apelurile declarate împotriva aceleiași sentințe penale de P. de pe lângă T. D. și apelanta parte civilă Agenția Națională de A. F., prin Direcția G. a Finanțelor P. D..
Desființează în parte sentința penală apelată și, rejudecând, dispune:
În baza art. 334 Cod de procedură penală, schimbă încadrarea juridică a faptei reținute în sarcina inculpatului F. P. din infracțiunea prevăzută de art. 9 alin. 1 lit. b din Legea nr. 241/2005, în infracțiunea prevăzută de art. 9 alin. 1 lit. b din Legea nr. 241/2005, cu aplicarea art. 41 alin. 2 Cod penal.
În baza art. 9 alin.1 lit. b din Legea nr. 241/2005, cu aplicarea art. 41 alin. 2 Cod penal și art. 12 din Legea nr. 241/2005, condamnă pe inculpatul F. P., fiul lui T. și M., născut la data de 11.03.1975 în C., județul D., la pedeapsa de 3 ani închisoare și 3 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 alin. 1 lit. a teza a doua, lit. b și c Cod penal, constând în dreptul de a fi administrator al unei societăți comerciale, după executarea pedepsei închisorii.
În baza art.71 Cod penal, interzice inculpatului pe durata executării pedepsei exercițiul drepturilor prevăzute de art.64 alin.1 lit.a teza a doua și b Cod penal, cu titlu de pedeapsă accesorie.
În baza art.13 din Legea nr.241/2005, în referire la art.7 și art.21 lit.g din Legea nr.26/1990, dispune comunicarea unei copii de pe dispozitivul hotărârii judecătorești de condamnare, la rămânerea definitivă a acesteia, către Oficiul Național al Registrului Comerțului, în vederea efectuării cuvenitelor mențiuni.
În baza art.346 raportat la art.14 Cod de procedură penală, cu aplicarea art.998-999 Cod civil și art. 119-1201 în referire art.25 alin.2 lit.c din O.G.nr.92/2003, obligă inculpatul la plata către partea civilă Agenția Națională de A. F., prin Direcția G. a Finanțelor P. D., la plata sumei de 130.373 lei, cu titlu de despăgubiri civile, la care se adaugă dobânzile și penalitățile de întârziere calculate potrivit Codului de procedură fiscală, începând cu data producerii prejudiciului - 01.01.2008 și până la data achitării efective a debitului.
Înlătură din sentința penală apelată dispozițiile privind aplicarea art.861 și următoarele Cod penal, art.71 alin.5 Cod penal, precum și celelalte dispoziții contrare deciziei penale de față.
Menține celelalte dispoziții ale sentinței penale apelate.
În baza art.192 alin.3 Cod de procedură penală, cheltuielile judiciare avansate în apelurile declarate de P. de pe lângă T. D. și apelanta parte civilă A.N.A.F., prin Direcția G. a Finanțelor P. D. rămân în sarcina statului.
În baza art.192 alin.2 Cod de procedură penală, obligă pe apelantul inculpat la plata sumei de 100 lei cheltuieli judiciare către stat.
Cu recurs în termen de 10 zile de la pronunțare pentru cei prezenți și de la comunicare pentru cei lipsă.
Pronunțată în ședință publică, azi 21.06.2012.
Președinte, Judecător,
L. B. C. C.
Grefier,
M. V.
Red.jud.C.C.
O.A. 02 iulie 2012
| ← Furtul. Art.208 C.p.. Decizia nr. 1450/2012. Curtea de Apel... | Infracţiuni rutiere. O.U.G nr. 195/2002. Decizia nr. 997/2012.... → |
|---|
