Falsul intelectual. Art. 289 C.p.. Decizia nr. 2149/2012. Curtea de Apel CRAIOVA
| Comentarii |
|
Decizia nr. 2149/2012 pronunțată de Curtea de Apel CRAIOVA la data de 24-10-2012 în dosarul nr. 2149/2012
Dosar nr._ - Legea nr.46/2008 -
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL CRAIOVA
SECȚIA PENALĂ ȘI PT. CAUZE CU MINORI
INSTANTA DE RECURS
DECIZIA PENALĂ NR.2149
Ședința publică de la 24 Octombrie 2012
PREȘEDINTE D. Filimonjudecător
V. Trifănescujudecător
G. Ciobanujudecător
Grefier M. I.
Ministerul Public reprezentat de procuror D. S.
din cadrul Parchetului de pe lângă Curtea de Apel C.
c.c.c.
Pe rol, pronunțarea asupra rezultatului dezbaterilor ce au avut loc în ședința publică de la 9 octombrie 2012, încheiere ce face parte integrantă din prezenta decizie, privind recursul declarat de inculpatul C. C., împotriva sentinței penale nr.7 din 17 ianuarie 2012, pronunțată de Judecătoria S., în dosarul nr._ .
CURTEA
Asupra recursului de față;
Din actele și lucrările dosarului, constată următoarele:
Prin sentința penală nr.7 din 17 ianuarie 2012, Judecătoria S., în baza art. 110 alin.1 lit.a rap. la art. 110 alin.2 lit.a din Legea nr.46/2008, a fost condamnat inculpatul I. A. V., fiul lui A. si A., nascut la data de 19.08.1984 in localitatea Dr.Tr.S., jud.Mehedinti, domiciliat in ., jud.Mehedinti, CNP-_, la pedeapsa de 6 luni închisoare.
În baza art.291 Cod penal, a fost condamnat acelasi inculpat, la pedeapsa de 3 luni inchisoare.
In baza art. 33 lit.a si art. 34 lit.b Cod penal, s-au contopit pedepsele aplicate urmând ca inculpatul să execute pedeapsa cea mai grea de 6 luni închisoare.
In baza art.71 alin.1 si 2 Cod penal, s-au interzis inculpatului exercițiul drepturilor prev. de art. 64 alin.1 lit.a teza a II-a si art. 64 alin.1 lit.b C.p.
In baza art. 81 Cod penal, s-a dispus suspendarea conditionata a executarii pedepsei pe o durata de 2 ani si 6 luni, termen de incercare stabilit în condițiile art. 82 C.p.
In baza art. 359 C.p.p., s-a atras atentia inculpatului asupra dispozitiilor art. 83 C.p. a caror nerespectare atrage revocarea suspendarii conditionate.
In baza art. 71 alin.5 Cod penal, s-a dispus suspendarea executării pedepselor accesorii prev. de art. 64 alin.1 lit.a teza a II-a si art. 64 alin.1 lit.b C.p. pe durata suspendării condiționate a executării pedepsei.
In baza 26 C.p. rap. la art. 110 alin.1 lit.a rap. la art.115 din Legea nr.46/2008, a fost condamnat inculpatul C. C., fiul lui D. si E., nascut la data de 25.09.1973 in ., domiciliat in ., CNP-_, la pedeapsa de 1 an inchisoare.
In baza art.289 Cod penal, a fost condamnat acelasi inculpat la pedeapsa de 1 an inchisoare.
In baza art. 33 lit.a si art. 34 lit.b Cod penal, s-au contopit pedepsele aplicate, urmând ca inculpatul să execute pedeapsa cea mai grea de 1 an.
In baza art.71 alin.1 si 2 Cod penal, s-au interzis inculpatului exercițiul drepturilor prev. de art. 64 alin.1 lit.a teza a II-a si art. 64 alin.1 lit.b C.p.
In baza art. 81 Cod penal, s-a dispus suspendarea condiționata a executării pedepsei pe o durata de 3 ani, termen de încercare stabilit în condițiile art. 82 C.p.
In baza art. 359 C.p.p. s-a atras atenția inculpatului asupra dispozițiilor art. 83 C.p. a caror nerespectare atrage revocarea suspendării condiționate.
In baza art. 71 alin.5 Cod penal, s-a dispus suspendarea executării pedepselor accesorii prev. de art. 64 alin.1 lit.a teza a II-a si art. 64 alin.1 lit.b C.p. pe durata suspendării condiționate a executării pedepsei.
În baza art. 14 și art. 346 c.p.p. s-a luat act că partile vătămate nu s-au constituit parți civile in cauza.
In baza art.118 alin.1 lit.e Cod penal, s-a dispus confiscarea materialului lemnos in volum de 7,83 m3 predat în custodie numitului A. A. conform procesului-verbal de custodie din 08.07.2009 (fila 20 dosar u.p.).
În baza art. 14 alin.3 lit.a C.p.p. s-a desființat în totalitate avizul de însoțire primar nr._ din 08.07.2009.
A fost obligat inculpatul C. C. la 450 lei cheltuieli judiciare către stat, iar inculpatul I. A. V. la 650 lei cheltuieli judiciare statului.
Pentru a pronunța această sentință, prima instanță a reținut următoarele:
Prin rechizitoriul Parchetului de pe lângă Judecătoria S. nr. 905/P/2009 din data de 21.10.2010 s-a pus în mișcare acțiunea penală și au fost trimiși în judecată inculpatul I. A. V. pentru săvârșirea infracțiunilor de furt de arbori din fondul forestier național și uz de fals, fapte prev. și ped. de art. 110 alin.1 lit.a din Legea nr.46/2008 și art. 291 C.p. cu aplic. art. 33 lit.a C.p., și inculpatul C. C. pentru săvârșirea infracțiunilor de complicitate la furt de arbori din fondul forestier național și fals intelectual, fapte prev. și ped. de art. 26 C.p. rap la art. 110 alin.1 lit.a din Legea nr.46/2008 comb. cu art. 115 din Legea nr.46/2008 și art. 289 C.p. cu aplic. art. 33 lit.a C.p.
În fapt, s-a reținut în esență că, în ziua de 08.07.2009 inculpatul I. A. V., însoțit de martorii S. T., P. A. N. și T. R. C., a mers în pădurea predată de OS S. CLFF D. în vederea reconstituirii dreptului de proprietate foștilor proprietari, de unde a încărcat un camion de arbori esență gîrniță și cer.
Inculpatul a declarat că materialul lemnos a fost încărcat din cantonul OS S. gestionat de inculpatul C. C. care, în baza bonului fiscal eliberat de ocol la 06.07.2009, i-a eliberat avizul de însoțire nr._/08.07.2009. Afirmația inculpatului nu este reala, deoarece, pe de o parte, arborii identificați în camionul cu nr._ nu aveau marcă silvică, nu erau în volumul, de calitatea și dimensiunile menționate în avizul de însoțire, iar pe de altă parte OS S. nu mai avea disponibil în parchet material lemnos.
In avizul de însoțire și în bonul fiscal s-au menționat 2 mc de lemn lucru gârniță și cer, cu lungimea de 4 m, respectiv 4,5 m, și 4 mc lemn de foc cu diametru la mijloc de 19-20 cm, iar în autocamion s-a identificat doar lemn de lucru, în volum de 7,83 mc și cu diametre variabile cuprinse între 28-44 cm.
Concludente și utile au fost primele declarații ale martorilor S. T., P. A. N. și T. R. C. date chiar în ziua de 08.07.2009, aceștia declarând că au încărcat arborii dintr-un singur punct, ulterior nuanțându-și declarațiile în sensul dorit de inculpații, sens ce nu corespunde adevărului.
Inculpatul C. C. a declarat la 08.07.2009 că lemnele au fost încărcate de inculpatul I. dintr-o pădure privată, proprietatea bunicului soției sale, iar el i-a tăiat aviz de însoțire știind că acesta avea bon fiscal emis de la OS S.. Ulterior, a revenit asupra declarației susținând că numai o parte din arbori au fost încărcați dintr-o pădure proprietate privată al cărui proprietar nu-l cunoaște, unde el la condus pe inculpatul I. A. V., iar majoritatea lemnelor provin din cantonul 28 Rocșoreni gestionat de el. Declarațiile sale sunt veridice parțial, doar sub aspectul conducerii învinuitului într-o pădure proprietate privată, de unde acesta împreună cu martorii au încărcat autocamionul cu material lemnos.
Susținerea că mare parte din arbori provin din cantonul său a fost infirmată de adresa OS S. potrivit căreia în parchet nu exista lemn sub formă de metri steri, de faptul că dimensiunile și diametrele arborilor din autocamion sunt diferite de cele menționate în avizul de însoțire, cât și de faptul că arborii nu prezentau niciunul marcă silvică.
Aceasta pe de-o parte, iar pe de altă parte, cercetarea la fața locului a probat că diametrul a 8 cioate din autocamion s-au suprapus perfect pe o parte din cioatele găsite în pădurea privată, la locul săvârșirii infracțiunii.
Prin eliberarea avizul de însoțire, înscris oficial, în care se atestă fapte și împrejurări necorespunzătoare adevărului, respectiv că acesta însoțește transportul arborilor cumpărați de la OS S. în data de 06.07.2009, inculpatul C. C. a săvârșit infracțiunea de fals intelectual.
Folosind avizul de însoțire emis de inculpatul C. C., cunoscând că este fals, inculpatul I. A. V. a săvârșit infracțiunea de uz de fals.
Materialul lemnos sustras de inculpatul I. A. V. cu complicitatea inculpatului C. C. are volumul de 7,83 mc, iar prejudiciul calculat pe baza dimensiunilor cioatelor identificate la locul săvârșirii infracțiunii, suprapuse cu bucățile din baza trunchiurilor identificate in camion, este de 1652,23 lei, depășind de 19,212 ori prețul unui metru cub de masa lemnoasă pe picior.
Situația de fapt expusă în rechizitoriu a fost reținută pe baza următoarelor mijloace de probă: proces-verbal de constatare a infracțiunilor, declarații inculpați, declarațiile martorilor, titlu de proprietate nr._/1995, proces-verbal de custodie a materialului lemnos, avizul de însoțire nr._/08.07.2009, bonul fiscal din 06.07.2009, proces-verbal de cercetare la fata locului și fotografii judiciare, proces-verbal de constatare a efectuării de acte premergătoare.
În cursul cercetării judecătorești a fost introdus în cauză OS S., care a comunicat cu adresa nr.231 din 20.01.2011 că nu se constituie parte civilă.
Au fost audiați inculpații în prezența apărătorilor acestora, precum și martorii P. A. N., S. T. C., P. I., A. A..
S-a dispus emiterea unei adrese către OS S. pentru a comunica dacă pădurea din care au fost sustrase lemnele se află în administrarea OS S. sau a fost cedată vreunei unități administrative teritoriale pentru reconstituirea dreptului de proprietate, răspunsul fiind înaintat la dosar cu adresa nr.3019/27.06.2011.
Prin încheierea din data de 04.10.2011, instanța, constatând că alături de inculpatul I. A. V., la săvârșirea faptei de furt de arbori au mai participat si alte persoane, față de care s-a dispus neînceperea urmăririi penale, potrivit art. 10 lit.e C.p.p., a dispus schimbarea încadrării juridice din infracțiunea prev. de art. 110 alin.1 lit.a din Legea nr.46/2008 in infracțiunea prev. de art.110 alin.1 lit.a rap. la art. 110 alin.2 lit.a din Legea nr.46/2008.
Pentru lămurirea regimului juridic al pădurii din care au fost sustrase lemnele, instanța a efectuat o cercetare la fața locului, fiind întocmit procesul-verbal din 04.11.2011.
Prin încheierea din 13.12.2011 s-a dispus introducerea în cauză în calitate de parte vătămată a numitei D. G., care a fost conceptată si citată in această calitate.
Analizând coroborat probele administrate în cauză, instanța a reținut următoarele:
În dimineața zilei de 08.07.2009, inculpatul I. A. V., însoțit de martorii S. T., P. A. N. și T. R. C., s-a deplasat cu autocamionul personal, cu nr. de înmatriculare_, în pădurea Rocșoreni, .-a întâlnit cu inculpatul C. C., pădurar în cadrul OS S..
Inculpatul I. A. V. a fost condus de catre inculpatul C. C. in pădurea situată în zona Valea Rocșorenilor, punctul Trestie, de unde, ajutat de martorii menționați, a încărcat camionul cu material lemnos. Pădurea din care au fost încărcate lemnele, potrivit adresei nr. 3019/27.06.2011 emisă de OS S. (fila 82), nu se află în administrarea OS S., fiind predată de ocol către CLFF D., iar ulterior i-a fost reconstituit dreptul de proprietate numitului B. I., în prezent decedat, cu moștenitor partea vătămată D. G., așa cum s-a stabilit cu ocazia cercetării la fața locului efectuată de instanța de judecată la data de 04.11.2011, aspecte consemnate în procesul-verbal aflat la fila 142 din dosar.
După terminarea activității de încărcare a materialului lemnos, inculpatul C. C., deși cunoștea faptul că lemnele nu proveneau din cantonul nr.28 Rocșoreni aflat în gestiunea sa, ci dintr-o pădure privată, a întocmit avizul de însoțire primar nr._/08.07.2009 (fila 22 dosar u.p.) atestând fapte și împrejurări necorespunzătoare adevărului, respectiv faptul că lemnele au fost încărcate din cantonul nr.28 Rocșoreni, în baza bonului fiscal nr.2168 din 06.07.2009, având cantitatea de 2 mc lemn lucru esență gârniță și cer, cu lungimea de 4 m, respectiv 4,5 m, și 4 mc lemn de foc, cu diametru la mijloc de 19-20 cm, iar fiecare piesă a fost însemnată cu dispozitivul dreptunghiular, indicativ TS-06-28.
Inculpatul C. C. i-a înmânat celuilalt inculpat I. A. V. avizul de însoțire primar nr._/08.07.2009, după care acesta din urmă a plecat împreună cu martorii S. T., P. A. N. și T. R. C. către casă.
Pe DJ 606 A, in dreptul pădurii Rocșoreni, camionul cu numărul de înmatriculare_ condus de către inculpatul I. A. V. a fost oprit pentru control de către organele de jandarmerie împreună cu care se afla și martorul A. A., tehnician pază și protecție din cadrul OS S..
Fiindu-i solicitate documentele de transport, inculpatul I. A. V. a prezentat organelor de jandarmerie avizul de însoțire primar nr._/08.07.2009.
În continuare, s-a procedat la verificarea materialului lemnos din autocamion, fiind identificat doar lemn foc, în volum total de 7,83 mc, fără marcă silvică, contrar celor menționate în avizul de însoțire primar prezentat de inculpatul I..
Așa cum rezultă din procesul-verbal de cercetare la fata locului din 08.07.2009 (fila 15 dosar u.p.) inculpatul C. C. a condus organele de poliție în locul de unde fusese încărcat materialul lemnos de către inculpatul I., declarând că este vorba de pădurea proprietatea bunicului soției sale, B. I. care este decedat.
La fața locului au fost identificate un număr de 21 cioate de esență gârniță și cer, ce nu prezentau marcă silvică. De asemenea, au fost găsite crengile rezultate în urma tăierii arborilor, care erau verzi.
În cauză s-a procedat la efectuarea unui experiment judiciar, constatându-se că 8 bucăți bază de cioate ridicate din materialul lemnos depistat în camionul învinuitului I., s-au suprapus perfect cu 7 cioate găsite la fața locului, după cum reiese din procesul-verbal de experiment judiciar din 09.09.2009 și planșele fotografice anexate (filele 154 – 164 dosar u.p.).
Potrivit fișei privind evaluarea pagubelor nr.4825/22.09.2009 valoarea materialului lemnos sustras de inculpatul I. A. V. cu ajutorul inculpatului C. C. este de 1652,23 lei, valoare ce depășește de 19,212 ori prețul mediu al unui mc de masă lemnoasă.
Materialul lemnos găsit asupra inculpatului I. A. V. a fost ridicat pe bază de dovadă (fila 21 dosar u.p.) și predat în custodie numitului A. A. potrivit procesului-verbal de custodie (fila 20 dosar u.p.).
Fiind audiat la data constatării comiterii faptelor, 08.07.2009, inculpatul C. C. a recunoscut că l-a chemat pe inculpatul I. A. V. pentru a-i da lemnele pe care le găsise tăiate într-o pădure privată, proprietatea bunicului soției sale, întocmindu-i aviz de însoțire.
De asemenea, fiind audiat la data depistării sale, inculpatul I. A. V. a declarat că în dimineața zilei de 08.07.2009 a mers împreună cu martorii S. T., P. A. N. și T. R. C. în pădurea Rocșoreni pentru a încărca o mașină de lemne. Ajuns în pădure a încărcat lemnele care erau tăiate și fasonate, iar după aproximativ 4 ore a plecat spre casă, fiind oprit pe drum de către un echipaj de jandarmi.
Ulterior, pe parcursul cercetărilor, cei doi inculpați au adoptat o atitudine procesuală nesinceră și oscilantă, oferind mai multe variante cu privire la împrejurările concrete în care s-au petrecut faptele.
Astfel, cu ocazia audierilor din 14.08.2009 (decl. inc. I. fila 192 dosar u.p.), respectiv 25.08.2009 (decl. inc. C. fila 186 dosar u.p. ) cei doi inculpați au arătat că o parte din materialul lemnos găsit in camion a fost încărcat din cantonul gestionat de C., iar pentru că nu s-a umplut camionul, inculpatul C. l-a condus pe inculpatul I. într-o pădure particulară unde i-a arătat mai mulți arbori tăiați, fără marcă silvică, de unde acesta din urmă a încărcat și restul de lemne depistate asupra sa.
Mai târziu, cei doi inculpați au revenit și asupra acestor declarații, (decl. inc. I. din 11.09.2009 fila 197 dosar u.p.; decl. inc. C. fila 183 dosar u.p.) susținând că inculpatul I. a fost cel care i-a spus inculpatului C. ca a observat niste lemne tăiate ., unde l-a condus pe acesta din urmă, pentru ca apoi, cu ocazia audierii de către instanță, cei doi să susțină o nouă versiune, în sensul că inculpatul C. nu a avut cunoștință de materialul lemnos încărcat de către celălalt inculpat din pădurea particulară.
Chiar dacă este mai mult decât evident că fiecare dintre cei doi inculpați a avut cunoștință de cele declarate de celălalt inculpat, încercând să susțină aceeași variantă si să își schimbe declarațiile în același sens, aceștia s-au contrazis pe o . aspecte ce țin de detalii.
Astfel, inculpatul I. a declarat ca din cantonul pădurarului C. a încărcat 4-5 mc, după care acesta din urmă l-a condus într-o pădure particulară unde au găsit mai multi arbori taiati fara marca silvică, in jur de 2-3 mc, pe care inculpatul C. i-a spus să-i incarce in camion, in timp ce inculpatul C. a arătat că din cantonul său a livrat 6 mc, după care el doar l-a condus pe I. in marginea unei păduri particulare unde i-a arătat mai multi arbori tăiați fără marcă și că nu este adevărat că el i-ar fi dat acest material lemnos si că ar fi asistat la încărcarea lui.
O altă contradicție a vizat data la care inculpatul I. a achitat contravaloarea lemnelor, acesta arătând în declarația din 14.08.2009 că după ce a încărcat materialul lemnos i-a dat pădurarului C. suma de 843,71 lei, in timp ce acesta din urmă a declarat la 03.09.2009 că I. îi plătise lemnele mai devreme cu câteva zile.
De asemenea, inculpatul I. a declarat la data de 11.09.2009 că de la parchetul ocolului silvic și până la pădurea privată el a plecat cu camionul cu cei trei tineri care îl ajutaseră la încărcat, iar pădurarul C. a venit cu mașina sa, pe când inculpatul C., cu ocazia audierii din 03.09.2009, a arătat că cei trei tineri cu care venise I. au rămas la parchet, iar el a plecat cu I. A. să vadă unde sunt lemnele tăiate cu mașina sa.
Apărarea inculpaților, în sensul că din cei 7,83 mc material lemnos găsiți de organele de cercetare penală in camionul inculpatului I., o mare parte provine din parchetul OS S. nu poate fi primită, fiind contrazisă de situația de fapt ce rezultă din ansamblul probelor administrate în cauză.
Astfel, potrivit procesului-verbal de cercetare la fața locului, inculpatul C. a fost cel care a condus organele de poliție în pădurea particulară, arătând în prima sa declarație că l-a chemat pe inculpatul I. să îi dea lemnele pe care le găsise tăiate in pădurea ce aparține bunicului soției sale, declarație ce se coroborează cu procesul-verbal întocmit cu ocazia cercetării la fata locului efectuată de instanță, precum și cu declarația martorului Matara D. I. (fila 162).
De asemenea, din procesul-verbal de experiment judiciar și fotografiile judiciare (filele 154-164 dosar u.p.) a rezultat fără putință de tăgadă că 8 bucăți bază de cioate ridicate din materialul lemnos depistat în camionul învinuitului I. se suprapun perfect cu 7 cioate găsite in pădurea ce în prezent aparține părții vătămate D. G., moștenitoarea defunctului B. I.. Mai mult decât atât, potrivit adreselor nr.6419/09.12.2009 și nr.3019/27.06.2011 emise de OS S., în momentul surprinderii de către organele de control, inculpatul I. transporta lemne ce nu aparțineau ocolului, pădurea din care au fost luate nefiind în administrarea OS S.. În plus, lemnele găsite în camionul inculpatului I. nu corespund cantitativ, din punct de vedere al speciei și sortimentației, dimensiunilor și diametrelor cu cele menționate în avizul de însoțire și bonul fiscal.
Având în vedere toate aceste aspecte, faptul că inculpații nu au avut o poziție fermă vis-a-vis de modul în care s-au derulat faptele, ci dimpotrivă au oferit nu mai puțin de patru variante cu privire la împrejurările concrete ale faptelor, fără a da nicio justificare referitor la schimbarea declarațiilor pe care le-au dat succesiv in fața organelor de urmărire penală si in fata instanței, precum și dispozițiile art. 69 din Codul de procedură penală conform cărora declarațiile inculpatului făcute în cursul procesului penal pot servi la aflarea adevărului numai în măsura în care sunt coroborate cu fapte și împrejurări ce rezultă din ansamblul probelor existente în cauză, urmează a fi înlătura declarațiile inculpatului I. A. V. din 14.08.2009, 11.09.2009, 31.08.2010, precum și declarațiile inculpatului C. C. din 25.08.2009, 03.09.2009 si 31.08.2010, ca fiind vădit nesincere și contrazise de restul probelor administrate în cauză, neputând servi la aflarea adevărului.
Din aceleași considerente, instanța nu poate primi nici varianta acreditată de cei doi inculpați cu ocazia audierii acestora in faza de judecată, potrivit căreia inculpatul C. nu a avut cunoștință de faptul că inculpatul I. a încărcat lemne dintr-o pădure particulară. De subliniat, sub acest aspect, este faptul că, așa cum am arătat deja, chiar inculpatul C. C. a indicat organelor de cercetare penală zona din care au fost incarcate lemnele și, mai mult, în prima sa declarație (fila 131 dosar u.p.) ce a fost reținută de către instanță, acesta a și recunoscut că materialul lemnos provine din pădurea privată proprietatea bunicului soției sale.
De asemenea, este de menționat faptul că în declarația data in fata instanței de judecată (fila 37), inculpatul C. C. a declarat că lemnele pe care le-a încărcat în prezența sa inculpatul I. A. prezentau marca silvică, iar materialul lemnos menționat în avizul de însoțire a mărfii a fost cel încărcat de inculpatul I., afirmații vădit nesincere, fiind în contradicție cu cele constatate de organele de jandarmerie în prezența martorului asistent și consemnate în procesul-verbal de constatare din 08.07.2009, al cărui conținut a fost însușit prin semnătură de persoanele în cauză, precum și cu cercetările efectuate de organele de poliție sosite la fața locului.
Instanța a constatat că și martori S. T., P. A. N. și T. R. C. au dat mai multe declarații contradictorii, încercând să susțină declarațiile inculpaților care, așa cum am arătat, sunt apreciate ca nesincere, motiv pentru care nu va reține decât cele susținute de acești martori la data constatării faptei, 08.07.2009, susțineri potrivit cărora lemnele au fost încărcate dintr-un singur loc. Prin urmare, instanța va înlătura din ansamblul probator administrat în cauză declarațiile acestor martori, exceptându-le pe cele date in ziua de 08.07.2009, ca fiind necorespunzătoare adevărului.
Cu privire la apărările inculpatului I. A. V. din concluziile scrise depuse la dosar, instanța a reținut următoarele:
Susținerea că în mod greșit organele de urmărire penală au cerut evaluarea a 21 de arbori cu diametrele constatate la locul de unde au fost sustrași arborii si nu a cantității de lemne care se afla in camionul inculpatului, este neîntemeiată având în vedere că în cursul urmăririi penale s-a stabilit atât valoarea celor 21 de arbori identificați la fata locului care este de 3525,74 lei si depășește de 40,997 ori prețul mediu al unui mc de masa lemnoasă, cât și valoare materialului lemnos depistat în camionul inculpatului de 1652,23 lei, valoare ce depășește de 19,212 ori pretul mediu al unui mc de masa lemnoasă, potrivit fiselor de evaluare aflate la dosarul cauzei, iar in actul de sesizare a instanței s-a avut în vedere această din urmă valoare, ci nicidecum cea a celor 21 de arbori.
De altfel, dacă s-ar fi reținut valoarea celor 21 de arbori, aceea de de 3525,74 lei, fapta ar fi fost încadrată in disp. art. 110 alin.1 lit.c din Legea nr.46/2008, având în vedere că această valoare este de peste 20 pana la 50 de ori mai mare decat pretul mediu al unui metru cub de masa lemnoasă pe picior.
Instanța nu poate primi nici apărarea potrivit căreia prin sentința nr.1827 din 16.11.2009 a Judecătoriei S. (filele 34-35) s-a constatat că inculpatul I. A. V. avea documente legale pentru cantitatea de 6 mc material lemnos, având în vedere că sentința respectivă a fost pronuntată ., iar hotărârile judecătorești ale instanței civile nu au autoritate de lucru judecat în fața instanței penale în ceea ce privește existența faptei penale, a persoanei care a săvârșit-o și a vinovăției acesteia.
Situația de fapt a fost reținută de instanță, potrivit art. 63 alin. 2 C. proc. pen., pe baza coroborării următoarelor probe administrate în cauză, după cum urmează: proces-verbal de constatare din 08.07.2009 (filele 8-9 dosar u.p.); proces-verbal de cercetare la fața locului din 08.07.2009 (fila 15 dosar u.p.) si planse foto (filele 107-109); carnet de inventariere (fila 19 dosar u.p.); proces-verbal de custodie (fila 20 dosar u.p.)dovadă de ridicare a bunurilor (fila 21 dosar u.p.); avizul de însoțire nr._/08.07.2009 (fila 42 dosar u.p.), bonul fiscal din 06.07.2009 (fila 42 dosar u.p.); adresa nr.6419/09.12.2009 emisă de OS S. (fila 11 dosar u.p.); TP nr._/1995 (fila 121 dosar u.p.); declarații martori T. Romea C., S. T. C., P. A. N. din data de 08.07.2009 (filele 130,132, 137); declaratii martori P. I., S. E., Matara D. I.; proces-verbal din 09.09.2009 (fila 146) si planse foto (filele 148-153); proces-verbal de experiment judiciar si planse foto (filele 154-164); proces-verbal din 17.09.2009; adresa nr.4825/22.09.2009 a OS S. privind evaluarea materialului lemnos; declarații inculpați din 08.07.2009; adresa nr.3019/27.06.2011 (fila 82 dosar inst.); proces-verbal din 04.11.2011 (fila 142 dosar inst); adresa nr.2781/09.11.2011 emisă de Primăria D. (fila 143 dosar inst.).
In drept, faptele inculpatului I. A. V. care în ziua de 08.07.2009 a sustras împreună cu numiții S. T., P. A. N. și T. R. C. (cu privire la acestia din urmă constatându-se prin rechizitoriul parchetului că sunt incidente disp. art. 10 lit.e C.p.p., relative la eroarea de fapt, și, în consecință, dispunându-se neînceperea urmăririi penale) material lemnos a cărui valoare depășește de peste 5 ori pretul mediu al unui metru cub de masă lemnoasă pe picior, din pădurea situată în zona Valea Rocșorenilor, punctul Trestie, proprietatea părții vătămate D. G., iar cu ocazia depistării sale de organele de jandarmerie a folosit avizul de însoțire nr._/08.07.2009 cunoscând caracterul neadevărat al conținutului său, pentru a produce consecințe juridice, intrunesc elementele constitutive ale infracțiunilor prev. și ped. de art. 110 alin.1 lit.a rap. la art. 110 alin.2 lit.a din Legea nr.46/2008 și art. 291 C.p. cu aplic. art. 33 lit.a C.p.
Faptele inculpatului C. C., pădurar în cadrul OS S., care în ziua de 08.07.2009 l-a ajutat pe inculpatul I. A. V. să sustragă material lemnos a cărui valoare depășește de peste 5 ori pretul mediu al unui metru cub de masă lemnoasă pe picior, din pădurea situată în zona Valea Rocșorenilor, punctul Trestie, proprietatea părții vătămate D. G., și cu ocazia întocmirii avizului de însoțire primar nr._/08.07.2009 a atestat fapte și împrejurării necorespunzătoare adevărului, întrunesc elementele constitutive ale infracțiunilor prev. și ped de art.26 C.p. rap. la 110 alin.1 lit.a comb. cu art. 115 din Legea nr.46/2008 și art. 289 din C.p. cu aplic. art. 33 C.p.
Cu privire la latura subiectivă, atitudinea psihică a inculpaților față de faptele săvârșite și urmările acestora îmbracă forma vinovăției în modalitatea intenției directe. Astfel, inculpatii au săvârșit faptele cu intenție directă, așa cum aceasta este definită în art. 19 alin. 1 pct. 1 lit. a) c. pen., acestia prevăzând rezultatul faptelor și urmărind producerea lor.
La individualizarea pedepselor, instanța a avut în vedere criteriile stabilite de art. 72 C. pen., urmând să țină seama de dispozițiile părții generale a codului penal, de limitele de pedeapsă fixate în partea specială, de gradul de pericol social al faptelor săvârșite și de persoana infractorilor, de faptul că nu sunt cunoscuți cu antecedente penale, așa cum rezultă din fișele de cazier judiciar, dar și de faptul că au avut o atitudine nesincera în cursul procesului penal.
Apreciind că scopul pedepsei, punitiv, educativ și preventiv poate fi atins și fără privare de libertate, în temeiul disp.art.81 c.p., fiind întrunite condițiile prevăzute de acest text de lege, instanța a dispus suspendarea condiționată a executării pedepselor, pe o perioadă de 2 ani și 6 luni, in ceea ce il privește pe inculpatul I. A. V., și pe o perioadă de 3 ani, în ceea ce il privește pe inculpatul C. C., termene de încercare stabilite în condițiile art.82 C.p.
În temeiul art. 359 C. proc. pen., s-a atras atenția inculpaților asupra dispozițiilor prevăzute de art. 83 C. pen., a căror nerespectare are ca urmare revocarea suspendării condiționate a executării pedepsei.
În temeiul art. 71 alin. 5 C. pen., s-a suspendat executarea pedepselor accesorii aplicate în cauză, pe durata suspendării condiționate a executării pedepsei închisorii.
Sub aspectul laturii civile, instanța a luat act că partile vătămate OS S. si D. G. nu s-au constituit parti civile în procesul penal.
In baza art. 118 alin.1 lit.e Cod penal, s-a dispus confiscarea materialului lemnos in volum de 7,83 mc predat in custodie numitului A. A. conform procesului-verbal de custodie din 08.07.2009 (fila 20 dosar u.p.).
În baza art. 14 alin.3 lit.a C.p.p. s-a dispus desființarea în totalitate a avizul de însoțire primar nr._ din 08.07.2009.
Prin încheierea din 6 februarie 2012, Judecătoria S., a dispus îndreptarea din oficiu eroarea materiala strecurata in minuta sentinței penale nr. 7/17.01.2012, in sensul ca "In baza art.26 c.p. rap.la art.110 alin.1 lit.a si art.115 din Lg.46/2008, condamna inculpatul C. C. la pedeapsa de 1an închisoare" in loc de "In baza art.110 al.1 lit.a si art.115 din Lg.46/2008, condamna inculpatul C. C. la pedeapsa de 1 an închisoare", cum din eroare s-a trecut.
Împotriva acestei sentințe a declarat recurs inculpatul C. C., solicitând admiterea recursului, casarea sentinței și trimiterea cauzei spre rejudecare la instanța de fond, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie, întrucât au fost încălcate dispoz.art.195 Cod pr.penală, prin încheierea de îndreptare eroare materială dispunându-se schimbarea încadrării juridice a faptei, astfel încât au fost încălcate în mod evident și dispozițiile art.334 Cod pr.penală.
De asemenea, a invocat cazul de casare prev.de art.3859 pct.18 Cod pr.penală, arătând că în mod eronat s-a dispus condamnarea sa pentru fapta prev.de art.289 Cod penal, deoarece înscrisul întocmit de acesta nu cuprinde fapte sau împrejurări necorespunzătoare adevărului, iar pentru infracțiunile prevăzute de codul silvic, hotărârea de condamnare este greșită, deoarece nu s-a stabilit în mod cert care este prețul materialului lemnos sustras la data pretinsei fapte, cui aparține acesta și cine este partea vătămată în cauză.
A mai menționat că prin rechizitoriu nu a fost conceptată în calitate de parte vătămată nicio persoană fizică sau juridică, O. S. nu s-a constituit parte civilă în cauză, iar instanța de fond în mod greșit a introdus în cauză, în calitate de parte vătămată pe D. G..
De asemenea, a mai invocat și cazul de casare prev.de art.3859 pct.3 Cod pr.penală, arătând că instanța nu a fost compusă potrivit legii, iar completul de judecată trebuia să rămână același în tot cursul judecării cauzei, neexistând nicio dovadă care să justifice schimbarea completului de judecată care avea repartizată cauza spre soluționare.
În subsidiar, a solicitat admiterea recursului, casarea sentinței, iar pe fond, constatând inexistența faptelor, în temeiul dispoz.art.11 pct.2 lit.a rap.la art.10 lit.a Cod pr.penală, să se dispună achitarea sa.
Recursul este nefondat și urmează a fi respins, din următoarele considerente:
Examinând sentința penală recurată, prin prisma motivelor invocate și din oficiu, Curtea constată că situația de fapt reținută de instanța de fond este corectă și se bazează pe probatoriile administrate pe parcursul procesului penal din care rezultă vinovăția inculpatului C. C., faptele acestuia, care în calitate de pădurar în cadrul ocolului S. S., l-a ajutat pe inculpatul I. V. la data de 8 iulie 2009, să sustragă materialul lemnos a cărui valoare depășește de peste 5 ori prețul mediu al unui metru cub de masă lemnoasă pe picior, din pădurea situată în zona „Valea Rocșorenilor”, punctul „Trestie”, proprietatea părții vătămate D. G., iar cu ocazia întocmirii avizului de însoțire primar nr._ de la 8 iulie 2009, a atestat fapte și împrejurări necorespunzătoare adevărului, realizează, sub aspect constitutiv, elementele infracțiunilor prev.de art.26 Cod penal rap.la art.110 alin.1 lit.a combinat cu art.115 din Legea nr.46/2008 și prev.de art.289 Cod penal, cu aplic.art.33 lit.a Cod penal.
Astfel, criticile invocate de inculpat, prin apărătorul ales, sunt nefondate, în cauză nefiind în prezența cazurilor de casare prev.de art.3859 pct.18 și 3859 pct.3 Cod pr.penală, instanța de fond dispunând în mod just condamnarea inculpatului cu privire la ambele infracțiuni reținute în sarcina sa, fapte comise cu intenție directă și prevăzând rezultatul și urmările producerii acestora, inculpatul C. C. indicând organelor de urmărire penală zona din care au fost încărcate lemnele și recunoscând împrejurarea că materialul lemnos provine din pădurea privată – proprietatea bunicului soției sale.
Curtea mai constată că, în raport de aspectele sus-menționate, Judecătoria S. a dispus în mod just introducerea în cauză în calitate de parte vătămată a numitei D. G., avându-se în vedere procesul-verbal de la 4 noiembrie 2011 încheiat de Judecătoria S., cu ocazia cercetării la fața locului, din care rezultă că inculpatul C. C. a precizat că B. D. I. care deține titlul de proprietate este bunicul soției sale, acesta decedând în ianuarie 2008, moștenitor fiind soacra sa, D. G..
De asemenea, se apreciază că reținerea în sarcina inculpatului C. C. și a infracțiunii prev.de art.289 Cod penal este justă, deoarece prin eliberarea avizului de însoțire, care este un înscris oficial și prin atestarea în cuprinsul acestuia a unor fapte și împrejurări necorespunzătoare adevărului, respectiv că acesta însoțește transportul arborilor cumpărați de la OS S. în data de 6 iulie 2009, inculpatul a comis infracțiunea de fals intelectual, astfel încât corect s-a dispus condamnarea acestuia.
Nici motivul vizând faptul că prețul materialului lemnos sustras nu ar fi fost stabilit în mod cert, nu este fondat, deoarece din probele administrate în cauză rezultă că materialul lemnos sustras de inculpatul I. A. V., cu complicitatea inculpatului C. C. are volumul de 7,83 m.c., iar prejudiciul calculat pe baza dimensiunilor cioatelor identificate la locul faptei, suprapuse cu bucățile din baza trunchiurilor identificate în autocamion, este în cuantum de 1652, 23 lei, astfel încât depășește de 19,212 prețul unui metru cub de masă lemnoasă pe picior.
Celelalte critici invocate de inculpat, prin apărătorul ales, sunt neîntemeiate și nu se impune trimiterea cauzei spre rejudecare la instanța de fond, nefiind încălcate dispozițiile art.195 Cod pr.penală, iar instanța fiind compusă potrivit legii, conform procesului-verbal de la 10 ianuarie 2012, încheiat de Judecătoria S..
Așa fiind și pentru motivele arătate, întrucât hotărârea atacată este legală și temeinică, în temeiul dispoz.art.38515 pct.1 lit.b Cod pr.penală, va fi respins ca nefondat, recursul declarat de inculpatul C. C., iar în baza art.192 alin.2 Cod pr.penală, recurentul va fi obligat la plata sumei de 240 lei cheltuieli judiciare statului.
PENTRU ACESTE MOTIVE
IN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge ca nefondat, recursul declarat de inculpatul C. C., împotriva sentinței penale nr.7 din 17 ianuarie 2012, pronunțată de Judecătoria S., în dosarul nr._ .
Obligă recurentul la plata sumei de 240 lei cheltuieli judiciare statului.
Definitivă.
Pronunțată în ședința publică de la 24 octombrie 2012.
D. FilimonValentina TrifănescuGeorge C.
Grefier,
M. I.
Red.jud.VT
j.f.A.F.
PS/16.11.2012
| ← Înşelăciunea. Art. 215 C.p.. Decizia nr. 2036/2012. Curtea de... | Infracţiuni la regimul vamal. Legea 141/1997, Legea 86/2006.... → |
|---|








