Furt. Art.228 NCP. Decizia nr. 1144/2014. Curtea de Apel CRAIOVA
| Comentarii |
|
Decizia nr. 1144/2014 pronunțată de Curtea de Apel CRAIOVA la data de 25-09-2014 în dosarul nr. 1144/2014
Dosar nr._ - Art.228 Cod penal -
ROMÂNIA
C. DE A. C.
SECȚIA PENALĂ ȘI PENTRU CAUZE CU MINORI
INSTANTA DE A.
DECIZIA PENALĂ NR.1144
Ședința publică de la 25 Septembrie 2014
PREȘEDINTE V. Mireajudecător
C. Șeleajudecător
Grefier B. D.
Ministerul Public reprezentat de procuror C. N.
din cadrul Parchetului de pe lângă C. de A. C.
c.c.c.
Pe rol, judecarea apelului declarat de P. de pe lângă J. S., împotriva sentinței penale nr.344 din 14 aprilie 2014, pronunțată de J. S., în dosarul nr._, privind pe inculpații D. M. M. și D. M. A..
La apelul nominal făcut în ședință publică, au răspuns inculpatul D. M. M., asistat de avocat I. E., apărător oficiu, care substituie pe avocat A. A. M., avocat Țapelea B., apărător oficiu, penrru inculpata D. M. A., lipsă, lipsind și părțile civile . Curtișoara și ..
Procedura completă.
S-a făcut referatul oral al cauzei, a fost audiat inculpatul, după care, constatându-se cauza în stare de judecată, s-a acordat cuvântul.
Reprezentantul parchetului solicită admiterea apelului, desființarea sentinței penale atacate pentru nelegalitate, întrucât a făcut o aplicare greșită a legii penale mai favorabile, apreciind că în cauză legea penală mai favorabilă este vechiul Cod penal și reținând cauza să fie desființată sentința penală atacată, condamnați inculpații la aceeași pedeapsă și modalitate de executare.
Avocat I. E. pentru inculpat D. M., solicită admiterea apelului parchetului, desființarea sentinței penale și schimbarea încadrării juridice, reținând ca lege penală mai favorabilă legea mai veche, menținând cuantumul pedepsei și modalitatea de executare.
Avocat Țapelea B. pentru inculpata D. M., solicită admiterea apelului parchetului, aplicarea legii penale mai favorabile, respectiv vechiul Cod penal, menținând cuantumul pedepsei și modalitatea de executare.
Inculpatul, având ultimul cuvânt, își însușește concluziile apărătorului.
Dezbaterile fiind închise;
CURTEA
Asupra apelului de față, constată următoarele:
Prin sentința penală nr.344 din 14 aprilie 2014, J. S., în baza art 386 alin. 1 C.p.p a admis cererea procurorului și a dispus schimbarea încadrării juridice data faptelor din:
- infracțiunea prevăzută de art. 208 alin.1 – 209 alin. 1 lit. a, g și i C.p., pentru inculpatul D. M. M. în infracțiunea prev. de art. 228 alin. 1 C.p. rap. la art. 229 alin. 1 lit. b, d și alin. 2 lit. b NCP, cu aplic. art. 77 lit. a NCP și art. 5 NCP .
- infracțiunea prev. de art. 208 alin.1 – 209 alin. 1 lit. a și i C.p., pentru inculpata D. M. A., în infracțiunea prev. de art. 228 alin. 1 C.p. rap. la art. 229 alin. 1 lit. d și alin. 2 lit. b NCP cu aplic. art. 77 lit. a NCP și art. 5 NCP .
I. În baza art. 228 alin. 1 C.p. rap. la art. 229 alin. 1 lit. b, d și alin. 2 lit. b NCP, cu aplic. art. 77 lit. a NCP și art. 5 NCP, coroborat cu art. 375 și art. 396 alin.10 C.p.p., a fost condamnat inculpatul D. M. M., fiul lui I. și V., născut la data de 14.08.1975 în mun. S., jud. O., domiciliat în mun. S., ., jud. O., CNP -_, la pedeapsa de 1 an și 4 luni închisoare.
În baza art.81 C.p. (1969 )cu aplic. la art. 5 C.p. s-a dispus suspendarea condiționată a executării pedepsei pe o durată de 3 ani și 4 luni, termen de încercare potrivit art.82 C.p. (1969).
S-a atras atenția inculpatului asupra dispozițiilor art.83 C.p. (1969).
II. În baza art. 228 alin. 1 C.p. rap. la art. 229 alin. 1 lit. d și alin. 2 lit. b NCP cu aplic. art. 77 lit. a NCP, art. 5 NCP, coroborat cu art. 375 și art. 396 alin.10 C.p.p., a fost condamnată inculpata D. M. A., fiica lui Nicușor și I., născută la data de 14.01.1992 în mun. S., jud. O., cu domiciliul în mun. S., ., jud. O., CNP –_, la pedeapsa de 1 an și 4 luni închisoare.
În baza art.81 C.p. (1969 )cu aplic. la art. 5 C.p. s-a dispus suspendarea condiționată a executării pedepsei pe o durată de 3 ani și 4 luni, termen de încercare potrivit art.82 C.p. (1969).
S-a agras atenția inculpatei asupra dispozițiilor art.83 C.p. (1969).
În baza art.397 alin.1 C.p.p. s-a admis acțiunea civilă formulată de partea civilă .. S. și a fost obligat inculpatul la plata sumei de_ lei cu titlu de daune materiale.
În baza art.397 alin.1 C.p.p. s-a admis acțiunea civilă formulată de partea civilă .. Curtișoara și a fost obligată inculpată la plata sumei de 7000 lei cu titlu de daune materiale.
Au fost obligați inculpații la plata sumei de câte 600 lei.
S-a dispus disjungerea cauza cu privire la inculpații O. M., B. F., D. M., G. L. C. și A. A. și s-a fixat termen de judecată la data de 05.05.2014 când vor fi citate părțile.
Pentru a pronunța această sentință, s-a reținut că prin rechizitoriul Parchetului de pe lângă J. S. nr. 2082/P/2013 au fost trimiși în judecată în stare de libertate inculpații D. M. M., O. M., pentru săvârșirea infracțiunii prev. de art. 208 alin.1 – 209 alin. 1 lit. a,g și i C.p., D. M. A., D. M.,G. L. C., A. A., pentru săvârșirea infracțiunii prev. de art. 208 alin.1 – 209 alin. 1 lit. a și i C.p. și B. F., pentru săvârșirea infracțiunii prev. de art. 208 alin.1 – 209 alin. 1 lit. a,g și i C.p., cu aplic. art. 37 alin. 1 lit. b C.p.
În fapt, s-a reținut că în ziua de 24.03.2013 inculpatele D. M. A., D. M., G. L. C. și A. A. au pătruns prin efracție în incinta punctului de lucru al părții vătămate . situat în mun. S., . unde au sustras mai multe baxuri de pet-uri și doze presate aparținând părții vătămate . Curtișoara și un motor electric ce aparține părții vătămate . S., cauzând un prejudiciu de 7000 lei, iar în noaptea de 24/25.03.2013 inculpații D. M. M., O. M. și B. F. au pătruns prin efracție în incinta aceleiași societăți, de unde au sustras două electromotoare și mau multe obiecte din fier aparținând părții vătămate . S., cauzând un prejudiciu de 50.000 lei, pentru care se constituie parte civilă în cauză.
Pe parcursul cercetării judecătorești, au fost audiați inculpații D. M. Maru, D. M. A., care au recunoscut săvârșirea infracțiunii pentru care au fost trimiși în judecată.
Tot pe parcursul cercetării judecătorești, procurorul a solicitat schimbarea încadrării juridice data faptelor din:
- infracțiunea prevăzută de art. 208 alin.1 – 209 alin. 1 lit. a, g și i C.p., pentru inculpatul D. M. M. în infracțiunea prev. de art. 228 alin. 1 C.p. rap. la art. 229 alin. 1 lit. b, d și alin. 2 lit. b NCP, cu aplic. art. 77 lit. a NCP și art. 5 NCP .
- infracțiunea prev. de art. 208 alin.1 – 209 alin. 1 lit. a și i C.p., pentru inculpata D. M. A., în infracțiunea prev. de art. 228 alin. 1 C.p. rap. la art. 229 alin. 1 lit. d și alin. 2 lit. b NCP cu aplic. art. 77 lit. a NCP și art. 5 NCP .
Din ansamblul probelor administrate in cauza, instanța a reținut următoarele:
Inculpații D. M. Maru are vârsta de 38 de ani și D. M. A. are vârsta de 21 de ani și locuiesc în S., .> În ziua de 24.03.2013 inculpata D. M. A. împreună cu alte persoane a pătruns prin efracție în incinta punctului de lucru al părții vătămate . situat în mun. S., . unde au sustras mai multe baxuri de pet-uri și doze presate aparținând părții vătămate . Curtișoara și un motor electric ce aparține părții vătămate . S. cauzând un prejudiciu de 7000 lei, iar în noaptea de 24/25.03.2013 inculpatul D. M. M. și alte persoane a pătruns prin efracție în incinta aceleiași societăți, de unde au sustras două electromotoare și mau multe obiecte din fier aparținând părții vătămate . S., cauzând un prejudiciu de 50.000 lei, pentru care se constituie parte civilă în cauză.
În drept, fapta inculpatului D. M. M., care în noaptea de 24/25.03.2013 în a pătruns prin efracție împreună cu alte persoane în incinta . S. de unde a sustras mai multe motoare cauzând un prejudiciu de 50.000 lei, întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de furt calificat prev. de art. 228 alin. 1 C.p. rap. la art. 229 alin. 1 lit. b, d și alin. 2 lit. b NCP, cu aplic. art. 77 lit. a NCP și art. 5 NCP, infracțiune săvârșită cu intenție directă și pentru care instanța va dispune condamnarea acestuia având în vedere și dispoz. art. 396 alin. 2 C.p.p.
În drept, fapta inculpatei D. M. A., care în ziua de 24.03.2013 împreună cu alte persoane a pătruns prin efracție în incinta . Curtișoara de unde a sustras bunuri în valoare de 7000 lei, întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de furt calificat prev. de art. 228 alin. 1 C.p. rap. la art. 229 alin. 1 lit. d și alin. 2 lit. b NCP cu aplic. art. 77 lit. a NCP, art. 5 NCP, infracțiune săvârșită cu intenție directă și pentru care instanța va dispune condamnarea acestuia având în vedere și dispoz. art. 396 alin. 2 C.p.p.
În raport de încadrarea juridică mai sus reținută, instanța în baza art. 386 alin. 1 C.p.p s-a admis cererea procurorului și a dispus schimbarea încadrării juridice data faptelor din:
- infracțiunea prevăzută de art. 208 alin.1 – 209 alin. 1 lit. a, g și i C.p., pentru inculpatul D. M. M. în infracțiunea prev. de art. 228 alin. 1 C.p. rap. la art. 229 alin. 1 lit. b, d și alin. 2 lit. b NCP, cu aplic. art. 77 lit. a NCP și art. 5 NCP .
- infracțiunea prev. de art. 208 alin.1 – 209 alin. 1 lit. a și i C.p., pentru inculpata D. M. A., în infracțiunea prev. de art. 228 alin. 1 C.p. rap. la art. 229 alin. 1 lit. d și alin. 2 lit. b NCP cu aplic. art. 77 lit. a NCP și art. 5 NCP
motivat de faptul că dispozițiile din noul cod penal în ceea ce privește infracțiunea de furt calificat sunt mai favorabile cu privire la limitele de pedepse, iar săvârșirea faptei de mai multe persoane împreună și prin violarea sediului profesional se încadrează în dispozițiile legale mai sus menționate.
La stabilirea acestei situații de fapt și a vinovăției inculpaților instanța a avut în vedere următoarele mijloace de probă: declarație reprezentant parte vătămată (f.7), adrese prejudiciu (f.8,9), proces verbal de cercetare la fața locului și planșe foto (f. 10-13, 14-24), raport de constatare tehnico-științifică dactiloscopică (f.33-41), declarații martor C. I. (f. 39, 41), proces-verbal de recunoaștere de pe fotografii (f. 42-51), declarații inculpați (f. 63, 66, 78, 81, 84, 90, 93, 96, 99, 112, 114, 117), procese-verbale de conducere în teren (f.53-60, 68-75, 100-108).
La individualizarea pedepsei, instanța a avut în vedere dispozițiile art. 74 C.p., apreciind în concret ca prin aplicarea pedepsei cu închisoarea orientată spre minimul special prevăzut de lege se ating scopurile prev. de art. 53 C.p., urmând să facă aplicarea totodată și a dispozițiilor art. 375 și 396 alin. 10 C.p.p. în condițiile în care inculpații au solicitat judecarea cauzei în procedura recunoașterii vinovăției.
Instanța a reținut ca lege penală mai favorabilă dispozițiile actuale ale noului cod penal, lege în vigoare la data soluționării cauzei în ceea ce privește limitele de pedeapsă, iar ca modalitate de executare a pedepsei, în condițiile în care amânarea aplicării pedepsei sau suspendarea executării pedepsei sub supraveghere prevăzută în noul cod penal instituie măsuri și obligații mult mai severe în raport cu instituția suspendării condiționate a executării pedepsei prev. de art. 81 și urm. din vechiul cod penal, aceasta din urmă apare ca fiind modalitatea mai ușoară de executare și implicit legea penală mai favorabilă.
Astfel, instanța a constatat că sunt îndeplinite condițiile art. 81 C.p. privind suspendarea condiționată a executării pedepsei întrucât inculpații nu au mai fost condamnați anterior la pedeapsa închisorii mai mare de 6 luni, nefiind cunoscuți cu antecedente penale, astfel încât apreciază că scopul pedepsei și al legii penale se poate realiza și fără privarea de libertate, iar această modalitate de executare va constitui un avertisment suficient și îndestulător pentru ca inculpatul să nu mai persevereze în săvârșirea de noi infracțiuni, ținând cont totodată și de dispozițiile art. 375, 396 alin. 10 C.p.p.
S-a atras atenția inculpaților asupra dispoz. art. 83 C.p. (1969) privind revocarea suspendării condiționate a executării pedepsei în cazul în care în termenul de încercare vor mai săvârși o nouă infracțiune.
Instanța a reținut ca lege penală mai favorabilă în ceea ce privește pedeapsa accesorie dispozițiile noului cod penal, respectiv ale art. 65 C.p., care prevăd că pedeapsa accesorie constă în interzicerea exercitării drepturilor prevăzute la art. 66 C.p., a căror exercitare a fost interzisă de instanță ca pedeapsă complementară, însă instanța nu va face aplicare acestei din urmă pedepse.
În ceea ce privește acțiunea civilă, instanța a constatat că sunt îndeplinite condițiile răspunderii civile delictuale întrucât inculpații se fac vinovați de săvârșirea unor fapte ilicite, cauzatoare de prejudicii materiale, existând o strânsă legătură între aceste două elemente, fapt pentru care în baza art. 397 alin.1 C.p.p. și ținând cont de manifestarea de voință a inculpaților de a achita prejudiciul, s-a admis acțiunea civilă formulată de partea civilă .. S. și a fost obligat inculpatul la plata sumei de_ lei cu titlu de daune materiale.
În baza art.397 alin.1 C.p.p. s-a admis acțiunea civilă formulată de partea civilă .. Curtișoara și a fost obligată inculpată la plata sumei de 7000 lei cu titlu de daune materiale.
S-a disjuns cauza cu privire la inculpații O. M., B. F., D. M., G. L. C. și A. A. și s-a fixat termen de judecată la data de 05.05.2014 când vor fi citate părțile.
Împotriva acestei sentințe a declarat apel P. de pe lângă J. S., solicitând admiterea apelului, desființarea sentinței penale atacate pentru nelegalitate, întrucât a făcut o aplicare greșită a legii penale mai favorabile, apreciind că în cauză legea penală mai favorabilă este vechiul Cod penal și reținând cauza să fie desființată sentința penală atacată, condamnați inculpații la aceeași pedeapsă și modalitate de executare.
Verificând actele și lucrările dosarului, atât prin prisma dispozițiilor art.417 Cod pr.penală, cât și a criticilor formulate, C. constată apelul ca fondat, pentru următoarele considerente:
Se constată că din probele administrate în cauză, respectiv proces-verbal de cercetare la fața locului, proces-verbal de recunoaștere, procese-verbale de conducere în teren, planșe foto, raport de constatare tehnico-științifică dactiloscopică, declarațiile părții vătămate, ale martorului C. I., dar și ale inculpaților care au recunoscut săvârșirea faptelor, astfel cum au fost descrise în actul de sesizare al instanței, însușindu-și întreg materialul probator administrat în cauză, prima instanță în mod corect a stabilit starea de fapt în sensul că:
În ziua de 24.03.2013 inculpata D. M. A. împreună cu alte trei persoane, au pătruns prin efracție în incinta punctului de lucru aparținând părții vătămate . S., de unde au sustras mai multe bunuri, respectiv baxuri de pet-uri și doze presate, precum și un motor electric.
În noaptea de 24.03.2013 inculpatul D. M. M. împreună cu alți doi inculpați, au pătruns, de asemenea, prin efracție, în incinta aceleiași societăți, respectiv partea vătămată . S., de unde au sustras două electromotoare și mai multe obiecte din fier.
În privința încadrării juridice se constată că fapta inculpatei D. M. A. de a sustrage prin efracție împreună cu alte inculpate mai multe bunuri aparținând părții vătămate realizează conținutul constitutiv al infracțiunii de furt calificat reglementat atât de dispozițiile art.208 alin.1, 209 alin.1 lit.a, i Cod penal anterior, sancționată cu pedeapsa închisorii de la 3 la 15 ani, cât și de dispozițiile art.228 alin.1, art.229 lit.d Cod penal, cu aplic.art.77 lit.a Cod penal, sancționată cu pedeapsa închisorii de la 1 la 5 ani închisoare.
Potrivit art.5 alin.1 Cod penal, în cazul în care de la săvârșirea infracțiunii până la judecarea definitivă a unei cauze au intervenit una sau mai multe legi penale, se aplică legea mai favorabilă.
Prin decizia nr.265 din 6 mai 2014 a Curții Constituționale, publicată în M.Of. nr.362 din 20 mai 2014, s-a stabilit că dispozițiile art.5 Cod penal sunt constituționale în măsura în care nu permit combinarea prevederilor din legi succesive în stabilirea și aplicarea legii penale mai favorabile, întrucât determinarea concretă a legii penale mai favorabile vizează aplicarea legii și nu a dispozițiilor mai blânde, neputându-se combina prevederi din vechea și noua lege, deoarece s-ar ajunge la o „lex terția”, încălcându-se dispozițiile art.61 din Constituție.
Observând dispozitivul sentinței penale atacate, se constată că prima instanță a făcut o greșită aplicare a legii penale mai favorabile, încălcând dispozițiile art.61 din Constituție, deoarece în determinarea concretă a legii penale mai favorabile a avut în vedere dispozițiile mai blânde din legi penale succesive și nu aplicarea întregii legi, creând astfel o „lex terția”, respectiv a reținut o încadrare juridică din noul Cod penal pentru care a aplicat o pedeapsă, iar modalitatea de executare a fost stabilită conform dispozițiilor prevăzute de Codul penal anterior.
Pe considerentele susmenționate și având în vedere și dispozițiile art.421 pct.2 lit.a Cod pr.penală, va admite apelul Parchetului de pe lângă J. S., va desființa în parte sentința penală atacată pe latura penală în ceea ce îi privește pe inculpații D. M. M. și D. M. A..
Constatând incidența dispozițiilor art.5 Cod penal, respectiv succesiunea de legi penale raportat și la decizia Curții Constituționale, potrivit căreia în determinarea legii penale mai favorabile trebuie avută în vedere întreaga lege, C. în determinarea legii penale mai favorabile se va raporta atât la dispozițiile privind încadrarea juridică și pedeapsa, cât și la dispozițiile privind modalitatea de executare.
În consecință, C. apreciază că legea penală mai favorabilă o constituie Codul penal anterior, încadrarea juridică corectă fiind cea pentru care au fost trimiși în judecată prin rechizitoriu.
Reținând vinovăția inculpaților în săvârșirea infracțiunii, precum și criteriile generale de individualizare a pedepselor, prev.de art.74 Cod penal, respectiv natura și gravitatea faptei (infracțiune care aduce atingere relațiilor sociale ce ocrotesc patrimoniul persoanei), modalitatea și împrejurările concrete ( fiecare inculpat împreună cu alți inculpați au pătruns, fie pe timpul nopții, fie pe timpul zilei în incinta unei societăți comerciale, de unde au sustras diferite bunuri), natura prejudiciului și cuantumul acestuia, faptul că în prezent acest prejudiciu este nerecuperat, circumstanțele personale ale inculpaților, nefiind cunoscut cu antecedente penale, au recunoscut săvârșirea infracțiunilor, beneficiind de consecințele aplicării procedurii simplificate, respectiv reducerea cu o treime a limitelor de pedeapsă, C. urmează a-i condamna pe fiecare la o pedeapsă orientată la minimul special redus potrivit dispozițiilor art.396 alin.10 Cod pr.penală, iar ca modalitate de executare va stabili suspendarea condiționată a executării pedepsei, pe durata termenului de încercare, compus din cuantumul pedepsei, la care se adaugă un interval de timp de 2 ani, având în vedere și dispozițiile art.16 alin.2 din Legea nr.187/2012 pentru punerea în aplicare a Legii nr.286/2009 privind Codul penal.
Va atrage atenția asupra dispozițiilor art.83 Cod penal anterior, privind revocarea suspendării condiționate în cazul săvârșirii
Având în vedere natura infracțiunii săvârșite, valoarea socială lezată, precum și jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului și a Înaltei Curți de Casație și Justiție, C. va interzice, ca pedeapsă accesorie drepturile prev.de art.64 lit.a teza a II-a și lit.b Cod penal anterior, pe durata executării pedepsei, însă va face aplicarea și dispozițiilor art.71 alin.5 Cod penal anterior, privind suspendarea executării acestei pedepse accesorii ca urmare a modalității de executare stabilită.
Va menține restul dispozițiilor sentinței penale atacate.
Văzând și art.275 alin.3 Cod pr.penală.
PENTRU ACESTE MOTIVE
IN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite apelul Parchetului de pe lângă J. S., împotriva sentinței penale nr.344 din 14 aprilie 2014, pronunțată de J. S., în dosarul nr._ .
Desființează în parte sentința penală atacată pe latura penală în ceea ce îi privește pe inculpații D. M. M. și D. M. A..
În baza art. 208 alin. 1 – art. 209 alin. 1 lit. a, g, i Cp anterior, cu aplic. art. 396 alin. 10 Cpp și art. 5 Cp.
Condamnă pe inculpatul D. M. M. la pedeapsa de 2 ani închisoare.
Interzice inculpatului drepturile prev. de art. 64 lit. a teza a II-a și lit. b Cp anterior pe durata prev. de art. 71 Cp anterior.
În baza art. 81 Cp anterior.
Dispune suspendarea condiționată a executării pedepsei aplicate inculpatului pe durata termenului de încercare compus din cuantumul pedepsei la care se adaugă un interval de timp de 2 ani.
Atrage atenția inculpatului asupra dispozițiilor art. 83 Cp anterior.
Aplică inculpatului dispozițiile art. 71 alin.5 Cp anterior.
În baza art. 208 alin. 1 – art. 209 alin. 1 lit. a, i Cp anterior cu aplic. art. 396 alin. 10 Cpp și art. 5 Cp.
Condamnă pe inculpata D. M. A. la pedeapsa de 2 ani închisoare.
Interzice inculpatului drepturile prev. de art. 64 lit. a teza a II-a și lit. b Cp anterior pe durata prev. de art. 71 Cp anterior.
În baza art. 81 Cp anterior.
Dispune suspendarea condiționată a executării pedepsei aplicate inculpatului pe durata termenului de încercare compus din cuantumul pedepsei la care se adaugă un interval de timp de 2 ani.
Atrage atenția inculpatei asupra dispozițiilor art. 83 Cp anterior.
Aplică inculpatului dispozițiilor art. 71 alin.5 Cp anterior.
Menține restul dispozițiilor sentinței penale atacate.
Cheltuielile judiciare rămân în sarcina statului din care 600 lei reprezintă onorarii avocat oficiu pentru inculpați.
Definitivă.
Pronunțată în ședința publică de la 25 septembrie 2014.
V. MireaCamelia Ș.
Grefier,
B. D.
Red.jud.CȘ
j.f.P.D.
PS/2.10.2014
| ← Acord de recunoaştere a vinovăţiei. Art.483 NCPP. Decizia nr.... | Plângere soluţii de neurmărire/netrimitere judecată. Art.340... → |
|---|








