Furtul calificat. Art. 209 C.p.. Decizia nr. 1270/2014. Curtea de Apel CRAIOVA
| Comentarii |
|
Decizia nr. 1270/2014 pronunțată de Curtea de Apel CRAIOVA la data de 20-10-2014 în dosarul nr. 1270/2014
Dosar nr._
ROMÂNIA
C. DE A. C.
SECȚIA PENALĂ ȘI PENTRU CAUZE CU MINORI
INSTANȚA DE A.
DECIZIE PENALĂ Nr. 1270/2014
Ședința publică de la 20 Octombrie 2014
Completul compus din:
PREȘEDINTE - A. M. S. – JUDECĂTOR
JUDECĂTOR - M. C. G.
Grefier - F. U.
Ministerul Public reprezentat de procuror C. N., de la P. de pe lângă C. de A. C..
…………………
Pe rol, soluționarea apelului declarat de P. DE PE L. J. DR. TR. S. împotriva sentinței penale nr. 1637 din data de 13 iunie 2014, pronunțată de J. Drobeta Turnu Severin în dosarul cu nr._, privind pe intimatul - inculpat T. L. I..
La apelul nominal făcut în ședință publică, a răspuns avocat desemnat din oficiu Ț. I. M. reprezentând pe intimatul - inculpat T. L. I. (lipsă); au lipsit: intimații părți civile C. I., R. A. și G. C. M. și intimații părți vătămate A. C., S. M. I. și R. M..
Procedura de citare legal îndeplinită.
S-a efectuat referatul oral al cauzei, după care, nefiind ridicate excepții sau formulate noi cereri, instanța de control judiciar a constatat dosarul în stare de judecată și a acordat cuvântul în cadrul dezbaterilor.
Având cuvântul, reprezentantul parchetului a solicitat admiterea apelului promovat, desființarea sentinței și, în rejudecare, majorarea pedepsei aplicate și schimbarea modalității de executare în suspendare sub supraveghere, conform art. 861 vechiul Cod Penal cu aplicarea art. 5 noul Cod Penal, motivându-se că inculpatul a comis 6 acte materiale de furt, demonstrând perseverență infracțională, ceea ce necesită o sancțiune adecvată gradului mediu al pericolului social concret produs.
Avocat Ț. I. M., pentru intimatul - inculpat T. L. I., a arătat că legea penală mai favorabilă este vechiul Cod Penal, însă criticile din apelul parchetului referitoare la agravarea sancțiunii penale, sunt nefondate, raportat la natura bunurilor sustrase și atitudinea sinceră a inculpatului, care a recunoscut săvârșirea infracțiunii; a concluzionat, solicitând respingerea apelului.
Dezbaterile fiind încheiate;
CURTEA:
Asupra apelului de față;
Prin sentința penală nr. 1637 din data de 13 iunie 2014 pronunțată de J. Drobeta Turnu Severin în dosarul cu nr._, s-a respins cererea formulată de apărătorul ales al inculpatului, de schimbare a încadrării juridice a faptei din infracțiunea prev. de art. 208 alin. 1 – art. 209 alin. 1 lit. a,e,g,i C.p. din 1969 cu aplicarea art. 41 alin. 2 C.p. din 1969, cum a fost reținută în rechizitoriu, într-o singură infracțiune prev. de art. 228 – art. 229 alin. 1 lit. b și d C.p.
În baza art. 208 alin. 1 – art. 209 alin. 1 lit. a,e,g,i C.p. din 1969 cu aplicarea art. 41 alin. 2 C.p. din 1969 și art. 396 alin. 10 C.p.p., a fost condamnat inculpatul T. L. I., fiul lui L. S. și E., născut la data de 26.06.1992, în Orșova, jud. M., CNP –_, domiciliat în Dr.Tr.S., ., ., ., la pedeapsa de 2 ani închisoare, cu interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit.a teza a II-a și lit. b C.p. în condițiile art. 71 alin.2 C.p.; în baza art. 81- art. 82 C.p. din 1969, s-a dispus suspendarea condiționată a executării pedepsei pe un termen de încercare de 4 ani și s-a atras atenția inculpatului asupra dispozițiilor art. 83 C.p. din 1969; în baza art.71 alin.5 C.p. din 1969, s-a dispus suspendarea executării pedepsei accesorii a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 lit.a teza a II-a și lit.b C.p. din 1969, pe durata termenului de încercare.
În baza art. 397 C.p.p., s-au admis acțiunile civile formulate de părțile civile C. I., R. A. și G. C. M. și a fost obligat inculpatul T. L. I. la plata către partea civilă C. I. a sumei de 1000 (una mie) lei, despăgubiri civile reprezentând daune materiale; a fost obligat inculpatul T. L. I. la plata către partea civilă R. A. a sumei de 600 (șase sute) lei, despăgubiri civile reprezentând daune materiale; a fost obligat inculpatul T. L. I. la plata către partea civilă G. C. M. a sumei de 300 (trei sute) lei, despăgubiri civile reprezentând daune materiale.
S-a admis în parte acțiunea civilă formulată de partea civilă A. C. și a fost obligat inculpatul T. L. I. la plata către această parte civilă a sumei de 350 (trei sute cincizeci) lei, despăgubiri civile reprezentând daune materiale.
S-a luat act că părțile vătămate S. M. I. și R. M. nu s-au constituit părți civile în cauză, iar în baza art. 274 și urm. C.p.p. coroborat cu protocolul nr._/2008 privind stabilirea onorariilor avocaților pentru furnizarea serviciilor de asistență juridică în materie penală, a fost obligat inculpatul la 1.000 lei cheltuieli judiciare către stat, din care, suma de 200 lei reprezentând onorariul avocat desemnat din oficiu în cursul judecății, s-a dispus să fie avansată din fondurile Ministerului Justiției.
Pentru a hotărî astfel, instanța de fond a reținut că prin rechizitoriul nr. 3160/P/2012 al Parchetului de pe lângă J. Drobeta Turnu Severin, a fost trimis în judecată - în stare de libertate - inculpatul T. L. I. pentru săvârșirea infracțiunii de furt calificat în formă continuată prev. de art. 208 alin.1 –art. 209 alin.1 lit.a,e,g și i C.p. din 1969 cu aplicarea art. 41 alin.2 C.p. din 1969 (6 acte materiale de executare), constând în fapt în aceea că în perioada 26.06.2012 – 08.08.2012, în virtutea aceleiași rezoluții infracționale, inculpatul a sustras diverse bunuri aparținând mai multor părți vătămate, astfel:
În data de 26.06.2012, inculpatul a sustras de pe o bancă din holul Liceului L. S. din Dr.Tr.S. o geantă aparținând părții vătămate S. M. I., geantă din care inculpatul și-a însușit un telefon mobil cu cartelă S., bunuri recuperate ulterior de organele de urmărire penală și restituite părții vătămate S..
În noaptea de 13/14.07.2012, în jurul orelor 23.00, inculpatul T. L. I. a sustras o bicicletă aparținând părții vătămate C. I. din scara unui . mun. Dr.Tr.S., după ce a deschis lacătul cu o cheie pe care o avea asupra sa, cauzându-i părții vătămate un prejudiciu de 1000 lei.
În data de 15.07.2012, în jurul orelor 23.30, inculpatul T. L. I., folosindu-se de o cheie, a sustras de la parterul scării B a blocului N2 de pe ..Tr.S. o bicicletă marca Terra Fox aparținând părții vătămate R. A., bicicleta fiind asigurată cu cablu și lacăt de balustradă, cauzându-i părții vătămate un prejudiciu de 600 lei.
În data de 22.07.2012, între orele 08.00 - 13.30, inculpatul T. L. I. a sustras de la parterul scării A a blocului N3 de pe ..Tr.S. o bicicletă marca First Bike aparținând părții vătămate G. C. M., bicicleta fiind legată de un calorifer, cauzându-i părții vătămate un prejudiciu de 300 lei.
În noaptea de 06/07.08.2012, în jurul orelor 23.30, inculpatul T. L. I., folosindu-se de o cheie, a sustras de la parterul scării nr. 1 a blocului E de pe . Dr.Tr.S. o bicicletă marca Optimal Refuge aparținând părții vătămate A. C., bicicleta fiind asigurată cu cablu, cauzându-i părții vătămate un prejudiciu de 350 lei.
În noaptea de 07/08.08.2012, inculpatul T. L. I., alături de numitul M. N. B., au sustras dintr-o scară a unui imobil de pe raza mun. Dr.Tr.S. un număr de trei calorifere aparținând părții vătămate R. M., calorifere pe care le-au valorificat. Ulterior, caloriferele sustrase au fost recuperate și restituite părții vătămate R. M..
Instanța de fond a constatat astfel că, în drept, faptele inculpatului T. L. I., mai sus expuse, întrunesc elementele constitutive ale infracțiunii de furt calificat în formă continuată prev. de art. 208 alin.1 C.p. – art. 209 alin.1 lit.a,e,g,i C.p. din 1969 cu aplicarea art. 41 alin.2 C.p. din 1969. De asemenea, față de faptul că inculpatul a recunoscut fapta reținută în sarcina sa, solicitând să fie judecat în baza probelor administrate în faza de urmărire penală, s-a dat eficiență dispozițiilor art. 396 alin. 10 C.p.p.
Potrivit Noului Cod penal, infracțiunea prev. de art. 208 alin. 1 – art. 209 alin. 1 lit. a,e,g,i C.p. din 1969 cu aplicarea art. 41 alin. 2 C.p. din 1969 (șase acte materiale), dedusă judecății, întrunește elementele constitutive a unui număr de 6 infracțiuni de furt calificat, prev. de art. 228 – 229 alin. 1 lit. b și d C.p. cu aplicarea art. 38 C.p., iar nu a unei singure infracțiuni de furt calificat, prev. de art. 228 – 229 alin. 1 lit. b și d C.p., cum s-a invocat de apărătorul ales al inculpatului, situație în care, raportat la numărul de infracțiuni care ar fi reținute în sarcina inculpatului potrivit legii noi, la limitele de pedeapsă, la sporul obligatoriu de aplicat în caz de concurs potrivit legii noi, la modalitățile de executare prevăzute atât de legea nouă cât și de legea veche, s-a apreciat că vechiul cod penal este legea penală mai favorabilă în speță, motiv pentru care s-a respins cererea formulată de inculpat privind schimbarea încadrării juridice a faptei din infracțiunea prev. de art. 208 alin. 1 – art. 209 alin. 1 lit. a, e, g, i C.p. din 1969 cu aplicarea art. 41 alin. 2 C.p. din 1969, într-o singură infracțiune prev. de art. 228 – art. 229 alin. 1 lit. b și d C.p.
Instanța de fond a constatat că fapta există, constituie infracțiune și a fost comisă de inculpat cu vinovăție, astfel că, în temeiul art. 396 C.p.p., s-a dispus condamnarea acestuia, iar la individualizarea pedepsei aplicate s-au avut în vedere criteriile generale de individualizare prev. de art. 72 alin. 1 C.p. din 1969, după cum urmează: limitele de pedeapsă reduse cu o treime, urmare a aplicării art. 396 alin. 10 C.p.p.; faptul că inculpatul nu este la primul conflict cu legea penală, dimpotrivă, a mai fost sancționat administrativ în alte trei rânduri pentru infracțiuni contra patrimoniului, neavând însă antecedente penale; atitudinea sinceră a inculpatului, care a cooperat cu organele judiciare, recunoscând comiterea faptei și uzând de procedura simplificată, contribuind astfel la aflarea adevărului și repararea parțială a prejudiciului cauzat; cuantumul prejudiciului total cauzat, care este relativ redus.
Față de cele expuse mai sus, instanța de fond a apreciat că pedeapsa de 2 ani închisoare pentru infracțiunea prev. de art. 208 alin. 1 – art. 209 alin. 1 lit. a,e,g,i C.p. din 1969 cu aplicarea art. 41 alin. 2 C.p. din 1969 și art. 396 alin. 10 C.p.p., va fi de natură să-și realizeze scopul prevăzut în art. 52 C.p. din 1969, iar în raport de pedeapsa stabilită, în temeiul art. 71 alin. 2 C.p. din 1969, s-a aplicat inculpatului și pedeapsa accesorie a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a teza a II-a și b C.p. din 1969.
În același timp, având în vedere datele care caracterizează persoana inculpatului (necunoscut cu antecedente penale) și pedeapsa anterior stabilită, instanța de fond a apreciat că sunt îndeplinite în speță condițiile art. 81 - 82 C.p. din 1969, motiv pentru care s-a dispus suspendarea condiționată a executării pedepsei.
În baza art. 397 C.p.p., față de manifestarea de voință a părților vătămate S. M. I. și R. M. (în sensul că nu se constituie părți civile, în condițiile în care și-au recuperat bunurile sustrase), prima instanță a luat act de împrejurarea că părțile vătămate S. M. I. și R. M. nu s-au constituit părți civile în cauză.
Sub aspectul soluționării laturii civile a cauzei, instanța de fond, coroborând probele administrate în cauză (declarații părți vătămate, declarații inculpat, înscrisuri) a constatat ca părților vătămate constituite părți civile le-au fost cauzate prejudicii materiale certe, astfel: partea civilă C. I. suma de 1000 lei, partea civilă R. A. suma de 600 lei și partea civilă G. C. M. suma de 300 lei. Față de cele expuse mai sus, în baza art. 397 C.p.p. cu referire la art. 19 și urm. C.p.p., s-au admis acțiunile civile formulate de cele trei părți civile anterior menționate, inculpatul T. L. I. fiind astfel obligat la plata sumelor reprezentând prejudiciu material.
Totodată, instanța de fond a reținut că partea vătămată A. C. s-a constituit parte civilă în cauză în cursul urmăririi penale cu suma de 350 lei, reprezentând contravaloarea bicicletei sustrase, însă această parte vătămată a depus la dosar o cerere de constituire ca parte civilă cu suma de 3.500 lei reprezentând contravaloarea bicicletei, anexând în copie certificat de garanție și bon fiscal. care atestă că prețul de achiziție al bicicletei este de 350 lei, iar nu 3.500 lei. Față de cele arătate, în baza art. 397 C.p.p. cu referire la art. 19 și urm. C.p.p., s-a admis în parte acțiunea civilă formulată de partea civilă, inculpatul T. L. I. fiind astfel obligat la plata sumei de 350 (trei sute cincizeci) lei despăgubiri civile, reprezentând daune materiale.
Împotriva acestei hotărâri a declarat apel P. DE PE L. J. DR. TR. S., solicitând desființarea sentinței și, în rejudecare, majorarea pedepsei aplicate și schimbarea modalității de executare în suspendare sub supraveghere conform art. 861 vechiul Cod Penal cu aplicarea art. 5 noul Cod Penal, motivând că inculpatul a comis 6 acte materiale de furt, demonstrând perseverență infracțională, ceea ce necesită o sancțiune adecvată gradului mediu al pericolului social concret produs.
Examinând apelul de față, se reține:
Inculpatul T. L. I. a fost judecat în procedură simplificată, ca efect al recunoașterii săvârșirii faptelor și însușirii probelor administrate în faza urmăririi penale, pentru comiterea unei infracțiuni de furt calificat în formă continuată, prev de art. 208 alin. 1, 209 alin.1 lit.a, e, g și i vechiul Cod Penal cu aplic. art. 41 alin. 2 vechiul Cod Penal, fiind reținute 6 acte materiale comise în perioada 26.06.2012 – 08.08.2012, în dauna părților vătămate:- S. M., de la care a sustras o geantă, un telefon mobil marca Sony Ericsson și un pachet de țigări; - C. I.; R. A.; G. C. M. și A. C., părți vătămate de la care a sustras câte o bicicletă; - R. M., de la care a sustras trei calorifere (demontate de către persoana vătămată din locuință și depozitate în scara blocului), prejudiciul total cauzat fiind în valoare de 2.950 lei, recuperat în parte față de persoanele vătămate S. M. și R. M., prin restituirea bunurilor sustrase, în valoare de 700 lei.
Totodată, se reține că inculpatul este tânăr, a avut o conduită sinceră, nu are antecedente penale și în prezent are un loc de muncă (probat prin depunerea copiei contractului individual de muncă încheiat cu S.C. Cildro Plywood S.R.L., filele 85 – 86 dosar fond), iar activitatea infracțională a fost motivată de dorința de a obține sume de bani prin vânzarea bunurilor sustrase, destinate participării la jocuri mecanice.
În acest context, prima instanță a realizat o corectă evaluare a pericolului social al infracțiunii continuate comise de inculpat, raportat și la natura bunurilor sustrase și vârsta inculpatului (22 ani), aplicând o pedeapsă egală cu minimul special prevăzut de lege, redus conform art. 396 alin. 10 Cod Procedură Penală, de 2 ani închisoare, sub acest aspect critica din apelul parchetului nefiind fondată.
În ceea ce privește însă modalitatea de executare a pedepsei, se reține că suspendarea condiționată, în condițiile art. 81 – 83 vechiul Cod Penal, nu poate conduce la realizarea scopului preventivo-educativ al pedepsei, fiind oportun să se dispună suspendarea sub supraveghere în condițiile art. 861 – 863 vechiul Cod Penal, prin intermediul măsurilor de supraveghere prev de art. 863 alin. 1 lit.a, b, c și d vechiul Cod Penal urmând să se asigure o perspectivă mai bună de reinserție socială a inculpatului.
Astfel, în conformitate cu prevederile art. 861 – 863 vechiul Cod Penal coroborat cu art. 56 – 67 din Lg. 252/2013, persoana aflată în suspendarea executării pedepsei este verificată periodic de către consilierul de probațiune în ceea ce privește respectarea măsurilor de supraveghere, respectiv îndeplinirea obligațiilor civile stabilite prin hotărârea de condamnare, beneficiind totodată și de dreptul de a fi implicat în program de reintegrare socială, justificat în speță față de vârsta tânără a inculpatului.
În consecință, apelul parchetului este fondat, urmând să fie admis conform art. 421 pct. 2 lit. a Cod Procedură Penală, să fie desființată în parte sentința apelată privitor la modalitatea de executare și, în rejudecare, să se procedeze la suspendarea sub supraveghere a executării pedepsei de 2 ani închisoare, pe durata termenului de încercare de 4 ani, conform art. 861 – 862 vechiul Cod Penal și să fie obligat inculpatul la respectarea măsurilor de supraveghere prev de art. 863 alin. 1 lit. a – d vechiul Cod Penal.
De asemenea, inculpatul va fi atenționat asupra dispozițiilor art. 864 vechiul Cod Penal, privitor la revocarea beneficiului suspendării în cazul nerespectării, cu rea-credință, a măsurilor de supraveghere sau a obligațiilor civile stabilite în prezenta cauză.
În ceea ce privește legea penală mai favorabilă, se constată că, în speță, este reprezentată de dispozițiile Codului penal din 1969, deoarece în privința suspendării executării pedepsei conține prevederi mai favorabile față de dispozițiile art. 98 din noul Cod Penal care, în alin. 3 prevede obligația condamnatului de a presta o muncă în folosul comunității, legiuitorul stipulând astfel de obligații suplimentare față de cele prev de art. 86 alin. 3 vechiul Cod Penal, dar și de dispozițiile art. 98 noul Cod Penal, în privința efectelor suspendării, întrucât aceste prevederi nu mai reglementează efectul reabilitării de drept a condamnatului la împlinirea termenului de încercare, cum este prevăzut în art. 866 vechiul Cod Penal.
Pe cale de consecință, se vor reține în cauză prevederile art. 5 noul Cod Penal rap la dispozițiile art. 861 – 864 vechiul Cod Penal.
În privința cheltuielilor judiciare ocazionate de judecarea cauzei în primă instanță, se reține că prin art. 274 alin. 1 noul Cod Procedură Penală - dispoziții de imediată aplicare după . noului Cod Procedură Penală prin Legea nr. 255/2013 – legiuitorul a statuat în sensul că „în caz de condamnare, inculpatul este obligat la plata cheltuielilor judiciare avansate de stat, cu excepția cheltuielilor privind avocații din oficiu, care rămân în sarcina statului”; ori, în cauză, inculpatul a fost obligat prin sentința apelată și la plata onorariului de avocat din oficiu în sumă de 20 lei, contrar dispozițiilor citate.
Față de acestea, se reține ca fondată și această critică din apelul parchetului, urmând să se rejudece cauza în sensul reducerii obligației de plată a cheltuielilor judiciare către stat, aferent judecății în primă instanță, proporțional valorii reprezentând onorariul avocatului desemnat din oficiu.
Pentru celelalte dispoziții ale sentinței apelate, care nu contravin prezentei decizii, se vor aplica dispozițiile art. 425 alin. 3 Cod Procedură Penală și vor fi menținute.
Văzând și dispozițiile art. 275 alin. 3 Cod Procedură Penală;
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Admite apelul PARCHETULUI DE PE L. J. DROBETA T. S., declarat împotriva sentinței penale nr. 1637 din data de 13 iunie 2014 pronunțată de J. Drobeta Turnu Severin în dosarul cu nr._, privind pe intimatul - inculpat T. L. I..
Desființează în parte sentința apelată și, rejudecând:
Înlătură aplicarea art. 81 - 83 V.C.P.;
În baza art.86/1 V.C.P., cu aplic. art.5 N.C.P.
Dispune suspendarea sub supraveghere a executării pedepsei de 2 ani închisoare - aplicată inculpatului T. L. I. pentru săvârșirea unei infracțiuni prev. de art.208 al.1, 209 al.1 lit.a, e, g, i V.C.P. cu aplic. art.41 al.2 V.C.P., art.5 N.C.P. și art. 396 al.10 C.P.P. -, pe durata termenului de încercare de 4 ani, stabilit conform art.86/2 V.C.P., cu aplic. art.5 N.C.P.
În baza art.86/3 al.1 lit.a, b, c, d V.C.P. cu aplic. art.5 N.C.P.;
Obligă inculpatul ca, pe durata termenului de încercare, să respecte următoarele măsuri de supraveghere:
- să se prezinte, la datele fixate, la Serviciul de Probațiune de pe lângă Tribunalul M.;
- să anunțe, în prealabil, orice schimbare de domiciliu, reședință sau locuință și orice deplasare care depășește 8 zile, precum și întoarcerea;
- să comunice și să justifice schimbarea locului de muncă;
- să comunice informații de natură a putea fi controlate mijloacele lui de existență.
Atrage atenția inculpatului asupra dispozițiilor art.86/4 V.C.P., privitoare la revocarea suspendării sub supraveghere.
Menține celelalte dispoziții ale sentinței apelate.
Reduce valoarea cheltuielilor judiciare stabilite prin sentință, de la 1.000 lei la 800 lei.
Cheltuielile judiciare din faza de apel în sumă de 200 lei, reprezentând onorariu avocat oficiu, rămân în sarcina statului și se vor vira din fondul Ministerului Justiției, către Baroul de Avocați D..
Definitivă.
Pronunțată în ședința publică de la 20 Octombrie 2014.
Președinte, Judecător,
A. M. S. M. C. G.
Grefier,
F. U.
Red. Jud. M. C. G.
Jud. fond: I. M.
Dact. 2 ex./A.T.
| ← Acord de recunoaştere a vinovăţiei. Art.483 NCPP. Decizia nr.... | Conducere sub influenţa băuturilor alcoolice. Art.336 NCP.... → |
|---|








