Furt calificat. Art.229 NCP. Decizia nr. 1345/2015. Curtea de Apel CRAIOVA

Decizia nr. 1345/2015 pronunțată de Curtea de Apel CRAIOVA la data de 19-10-2015 în dosarul nr. 1345/2015

Dosar nr._

ROMÂNIA

C. DE A. C.

SECȚIA PENALĂ ȘI PENTRU CAUZE CU MINORI

INSTANȚA DE A.

DECIZIA PENALĂ Nr. 1345

Ședința publică de la 19 octombrie 2015

PREȘEDINTE A. M. S.- judecător

M. C. G.- judecător

Grefier F. U.

Ministerul Public a fost reprezentat prin procuror C. C. din cadrul

Parchetului de pe lângă C. de A. C.

***

Pe rol, soluționarea apelului formulat de revizuentul B. G. împotriva sentinței penale nr. 1426 din data de 09 iunie 2015 pronunțată de Judecătoria Târgu Jiu în dosarul nr._ .

La apelul nominal făcut în ședința publică a răspuns apelantul revizuent B. G., în stare de arest, asistat de avocat P. M. V., apărător desemnat din oficiu.

Procedura de citare legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care, apelantul revizuent arată că este de acord cu apărătorul desemnat din oficiu.

Se permite apărătorului desemnat din oficiu să ia legătura cu apelantul revizuent B. G., aflat în stare de arest.

Nemaifiind cereri de formulat, s-a constatat cauza în stare de judecată și s-a acordat cuvântul în cadrul dezbaterilor.

Avocat P. M. V. pentru apelantul revizuent B. G., având cuvântul, solicită admiterea apelului formulat și desființarea sentinței în măsura în care se apreciază că sunt îndeplinite condițiile prev. de art. 421 pct. 2 lit. a rap. la art. 453 alin. 1 lit. a C.p.p. În rejudecare solicită reducerea cuantumului pedepsei de 3 ani închisoare aplicată prin sentința penală nr. 945 din data de 26 martie 2014 a Judecătoriei Târgu Jiu, cu aplicarea disp. art. 91 Cp.

Precizează că apelantul revizuent deține probe în sensul că nu este vinovat de săvârșirea infracțiunilor reținute în sarcina sa. Arată că acesta a achitat în totalitate prejudiciul cauzat în sumă de 80 lei cu toate că nu a săvârșit infracțiunea de furt calificat, fiind condamnat pe nedrept.

Reprezentantul Ministerului Public, având cuvântul, arată că susținerile apelantului revizuent au fost examinate de instanța de fond, care în mod corect a respins cererea de revizuire formulată. Solicită respingerea apelului formulat ca nefondat cu obligarea la plata cheltuielilor judiciare avansate de stat.

Apelantul revizuent B. G., având cuvântul, arată că este de acord cu concluziile avocatului său.

Dezbaterile fiind închise;

C.

Asupra apelului de față;

Din actele și lucrările dosarului, constată următoarele:

Prin sentința penală nr. 1426 din data de 09 iunie 2015 pronunțată de Judecătoria Târgu Jiu în dosarul nr._, în baza art.459 alin.5 C.p.p. raportat la art.453 alin.1 lit.a C.p.p. a fost respinsă cererea de revizuire a sentinței penale nr. 954 pronunțată în ședința publică din 26.03.2014 de Judecătoria Tg.J. în dosarul nr._, formulată de condamnatul B. G. fiul lui A. și E., născut la data de 06.08.1971, domiciliat în Rovinari, ., ., ., CNP._, ca inadmisibilă.

În baza art.275 alin.2 C.p.p. a fost obligat condamnatul la plata sumei de 100 lei cheltuieli judiciare către stat.

Pentru a pronunța această sentință, prima instanță a constatat că prin cererea înregistrată la data de 19.02.2015, pe rolul Curții de A. C. sub nr._, în urma adresei înaintate de Înalta Curte de Casație și Justiție, cererea de revizuire formulată de revizuentul B. G., aplicată prin decizia penală nr.1026 din data de 18.07.2014 pronunțată de C. de A. C. în dosarul nr._ .

În motivarea cererii, revizuentul a susținut că nu este vinovat de săvârșirea infracțiunilor reținute în sarcina sa și că deține probe scrise în acest sens.

A precizat că, la judecarea cauzei, deși a solicitat să se dispună atașarea la dosarul cauzei a înregistrărilor video din barul unde s-a constatat că au fost săvârșite infracțiunile, atât poliția cât și instanța de fond nu au luat în considerare cererea sa.

Totodată, a învederat că prejudiciul de 8o lei cauzat l-a achitat în totalitate, cu toate că nu a săvârșit infracțiunea de furt calificat.

A mai susținut că a fost condamnat pe nedrept, el fiind cel care a fost agresat.

Prin decizia penală nr. 370 din 18.05.2015 pronunțată de C. de A. C. – Secția Penală și pentru cauze cu minori a declinat competența de soluționare în favoarea Judecătoriei Tg-J..

Cauza a fost înregistrată, la data de 26.05.2015, pe rolul Judecătoriei Tg-J..

Din oficiu, s-a dispus atașarea dosarului nr._ al Judecătoriei Tg-J..

Analizând prezenta cerere, prima instanță a reținut următoarele:

Astfel, potrivit art. 452 alin. 1 Cod pr. pen., hotărârile judecătorești definitive pot fi supuse revizuirii atât cu privire la latura penală, cât și cu privire la latura civilă.

Revizuirea hotărârilor judecătorești definitive, cu privire la latura penală, poate fi cerută când:

a) s-au descoperit fapte sau împrejurări ce nu au fost cunoscute la soluționarea cauzei și care dovedesc netemeinicia hotărârii pronunțate în cauză;

b) hotărârea a cărei revizuire se cere s-a întemeiat pe declarația unui martor, opinia unui expert sau pe situațiile învederate de un interpret, care a săvârșit infracțiunea de mărturie mincinoasă în cauza a cărei revizuire se cere, influențând astfel soluția pronunțată;

c) un înscris care a servit ca temei al hotărârii a cărei revizuire se cere a fost declarat fals în cursul judecății sau după pronunțarea hotărârii, împrejurare care a influențat soluția pronunțată în cauză;

d) un membru al completului de judecată, procurorul ori persoana care a efectuat acte de urmărire penală a comis o infracțiune în legătură cu cauza a cărei revizuire se cere, împrejurare care a influențat soluția pronunțată în cauză;

e) când două sau mai multe hotărâri judecătorești definitive nu se pot concilia;

f) hotărârea s-a întemeiat pe o prevedere legală ce a fost declarată neconstituțională după ce hotărârea a devenit definitivă, în situația în care consecințele încălcării dispoziției constituționale continuă să se producă și nu pot fi remediate decât prin revizuirea hotărârii pronunțate.

Prima instanță a apreciat că susținerile revizuentului au fost examinate de instanța de fond la momentul judecării cauzei.

Or, prin cererea de revizuire nu se poate extinde probatoriul administrat într-o cauză soluționată în mod definitiv și nici, în lipsa unor elemente noi necunoscute instanței de fond, solicita administrarea unor noi probe în legătură cu faptele deduse judecății.

Având în vedere că motivele invocate de acesta nu se regăsesc in cele expres si limitativ prevăzute de art. 452 Cod procedura penală, revizuentul cerând a se stabili că nu este vinovat de săvârșirea infracțiunilor reținute în sarcina sa și că deține probe scrise în acest sens și, deși a solicitat să se dispună atașarea la dosarul cauzei a înregistrărilor video din barul unde s-a constatat că au fost săvârșite infracțiunile, atât poliția cât și instanța de fond nu au luat în considerare cererea sa, iar prejudiciul de 80 lei cauzat l-a achitat în totalitate, cu toate că nu a săvârșit infracțiunea de furt calificat, fiind condamnat pe nedrept, deși el a fost agresat, prima instanță a apreciat că cererea de revizuire de față este inadmisibilă.

În consecință, în baza art. 459 alin.5 C.p.p. raportat la art.453 alin.1 lit.a C.p.p. a fost respinsă cererea de revizuire a sentinței penale nr. 954 pronunțată în ședința publică din 26.03.2014 de Judecătoria Tg.J. în dosarul nr._, formulată de condamnatul B. G., ca inadmisibilă.

Împotriva acestei sentințe a formulat apel revizuientul B. G..

În motivarea apelului s-au reluat practic motivele pentru care condamnatul solicită revizuirea. Astfel apelantul invocă faptul că nu este vinovat de săvârșirea infracțiunilor reținute în sarcina sa, că deși a solicitat să se dispună atașarea la dosarul cauzei a înregistrărilor video din barul unde s-a comis fapta însă nici poliția și nici instanța de fond nu au luat în considerare cererea sa, că prejudiciul în cuantum de 80 de lei l-a achitat în totalitate deși nu a comis infracțiunea. A solicitat de asemenea apelantul ca, în rejudecare, să se dispună reducerea cuantumului pedepsei de 3 ani închisoare.

Din analiza dosarului, rezultă că elementele de fapt invocate de revizuient nu îndeplinesc condițiile prev. de art. 452 alin. 1 lit. a C.pr.pen. deoarece revizuientul critică de fapt modul de apreciere a probelor administrate în cauză; or, corect a reținut prima instanță că această aprecierea asupra probatoriului nu este cenzurabilă în calea de atac extraordinară a revizuirii.

În urma examinării dosarului de fond se constată de altfel că apelantul, cu ocazia judecății în primă instanță a recunoscut comiterea faptelor și a fost judecat în procedură simplificată, beneficiind de reducerea limitelor de pedeapsă, în condițiile art. 396 alin. 10 C.pr.pen.

Pentru considerentele expuse, instanța apreciază așadar că nu se face dovada unor fapte sau împrejurări noi iar cererea de revizuire a fost în mod justificat respinsă de prima instanță ca inadmisibilă astfel că, în baza art.421 pct. 1 lit. b C.pr.pen., apelul va fi respins ca nefondat, cu obligarea apelantului, în temeiul art. 275 alin. 2 C.pr.pen. la plata cheltuielilor judiciare avansate de stat, inclusiv la plata onorariului pentru avocatul desemnat din oficiu, în sumă de 260 lei.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Respinge apelul formulat de revizuentul B. G. împotriva sentinței penale nr. 1426 din data de 09 iunie 2015 pronunțată de Judecătoria Târgu Jiu în dosarul nr._, ca nefondat.

Obligă apelantul la 310 lei cheltuieli judiciare către stat din care 260 lei reprezintă onorariu avocat oficiu ce se va avansa din fondurile M.J.

Definitivă.

Pronunțată în ședința publică de la 19 octombrie 2015

Președinte, Judecător,

A. M. S. M. C. G.

Grefier,

F. U.

Red.jud.A.M.S.

j.f.S.P.

O.A. 23 Octombrie 2015

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Furt calificat. Art.229 NCP. Decizia nr. 1345/2015. Curtea de Apel CRAIOVA