Tâlhărie calificată. Art.234 NCP. Decizia nr. 1306/2014. Curtea de Apel CRAIOVA

Decizia nr. 1306/2014 pronunțată de Curtea de Apel CRAIOVA la data de 27-10-2014 în dosarul nr. 1306/2014

Dosar nr._

ROMÂNIA

C. DE A. C.

SECȚIA PENALĂ ȘI P. CAUZE CU MINORI

INSTANȚA DE A.

DECIZIE PENALĂ Nr. 1306/2014

Ședința publică de la 27 octombrie 2014

Completul compus din:

Președinte - A. I. S. – Judecător

Judecător - R. E. C. – Președinte Secția Penală

Grefier - B. F. Țacu

Ministerul Public reprezentat de procuror C. C., de la P. de pe lângă C. de A. C.

…………………..

Pe rol, soluționarea apelurilor declarate de P. de pe lângă J. Tg. J. și inculpații M. N. și P. P. I. (ambii deținuți în Penitenciarul C.) împotriva sentinței penale nr. 1788 din data de 09 iulie 2014, pronunțată de J. Târgu Jiu în dosarul cu nr._ .

La apelul nominal făcut în ședință publică, au răspuns: apelantul inculpat M. N. asistat de avocat desemnat din oficiu P. M. G.; apelantul inculpat P. P. I. asistat de avocat desemnat din oficiu D. M. N., lipsind intimatul parte civilă T. T. T..

Procedura completă.

S-a efectuat referatul oral al cauzei, instanța punându-le în vedere inculpaților că pot face declarații în cauză și, totodată, permite apărătorilor să ia legătura cu aceștia; apelanții, pe rând, arată că nu doresc să facă declarații în cauză și depun la dosar memorii.

Nefiind ridicate excepții sau formulate noi cereri, instanța de control judiciar constată dosarul în stare de judecată și acordă cuvântul în cadrul dezbaterilor.

Având cuvântul, reprezentantul parchetului susține oral cele două motive de apel depuse la dosar. Astfel, arată că primul motiv de apel vizează nelegalitatea hotărârii instanței de fond și reprezintă o critică favorabilă inculpaților, susținând în esență că prima instanță a omis să se pronunțe cu privire la cererea inculpaților de judecare potrivit procedurii simplificate în cazul recunoașterii vinovăției, deși aceștia au declarat la 05 iulie 2014 că recunosc faptele și au solicitat ca judecata să aibă loc potrivit procedurii simplificate; prin urmare, deși în cursul judecății instanța de fond a admis cererile acestora, nu a făcut mențiune despre dispozițiile art. 396 alin. 10 Cod Procedură Penală și în dispozitivul sentinței.

A doua critică se referă la omisiunea primei instanțe de a aplica inculpaților și pedepsele complementare prevăzute de lege, deoarece art. 67 alin. 2 Cod Penal se referă în mod expres la interzicerea unor drepturi, situație în care se impunea aplicarea pedepselor complementare prev de art. 66 alin. 1 Cod Penal.

În concluzie, s-a solicitat admiterea apelului și desființarea sentinței, iar la individualizarea pedepselor să se aibă în vedere și împrejurarea că deși inc. M. este recidivist, prima instanță i-a aplicat aceeași pedeapsă ca și pentru inculpatul P., așa încât se impune redozarea pedepsei.

Avocat P. M. G., pentru apelantul inculpat M. N., solicită instanței admiterea apelului, desființarea hotărârii și, în rejudecarea laturii penale a cauzei, coborârea cuantumului pedepsei sub minimul special prevăzut de lege, arătând că inculpatul are în întreținere trei copii, a recunoscut și regretat săvârșirea faptei pentru care a fost trimis în judecată și condamnat de instanța de fond; în ce privește latura civilă a cauzei, instanța de fond a dispus obligarea solidară a celor doi inculpați la plata echivalentului în lei a sumei de 3150 euro; către partea vătămată.

Referitor la apelul declarat de parchet, solicită admiterea acestuia pentru ambele motive de nelegalitate invocate.

Avocat desemnat din oficiu D. M. N., pentru apelantul inculpat P. P. I., solicită admiterea apelului propriu, desființarea hotărârii de fond, reindividualizarea pedepsei aplicată de prima instanță inculpatului și suspendarea sub supraveghere a executării acestei pedepse, considerând că scopul preventiv și educativ poate fi atins în ceea ce-l privește pe apelant și prin aplicarea unei pedepse neprivative de libertate; a arătat în acest sens că inculpatul P. a recunoscut în totalitate fapta în fața instanței de fond, astfel cum a fost descrisă în rechizitoriu, este la prima abatere, are un copil minor în întreținere și, datorită vârstei fragede, pe fondul consumului de alcool, s-a lăsat influențat de inculpatul M. N..

În ceea ce privește apelul formulat de Ministerul Public, pune concluzii de admitere a acestuia conform motivelor invocate de procuror.

Reprezentantul parchetului, privitor la apelurile formulate de cei doi inculpați, solicită respingerea acestora ca nefondate, criticile referitoare la reindividualizarea pedepselor aplicate de prima instanță celor doi inculpați, nefiind justificate în condițiile în care pedepsele sunt orientate sub limita prevăzută de lege și, mai mult, inculpații au premeditat fapta, ducând partea vătămată în pădure tocmai cu scopul de a-și duce la îndeplinire planul infracțional stabilit.

Apelantul inculpat M. N., în ultimul cuvânt, susține că a greșit și nu știa ce face.

Apelantul inculpat P. P. I., având ultimul cuvânt, arată că regretă fapta săvârșită și este de acord să presteze muncă în folosul comunității.

Dezbaterile fiind încheiate,

CURTEA

Asupra apelurilor de față, reține că prin sentința penală nr. 1788 din data de 09 iulie 2014 pronunțată de J. Târgu Jiu în dosarul cu nr._, în baza art. 233-234 alin. 1 lit. d C.p. cu aplicarea art. 41 alin. 1 C.p., a fost condamnat inculpatul M. N., fiul lui S. și Mădița, născut la data de 22.05.1979, în Filiași, jud. D., CNP_, cu domiciliul în comuna Brănești, . A, la pedeapsa de 4 ani închisoare; s-a revocat suspendarea condiționată a executării pedepsei de 2 ani închisoare dispusă prin sent. pen. nr. 2273/30.10.2013 a Judecătoriei Tg. J., pedeapsa care s-a cumulat cu pedeapsa de 4 ani închisoare stabilită pentru noua infracțiune, urmând ca inculpatul să execute pedeapsa rezultantă de 6 ani închisoare; s-a dedus din pedeapsa aplicata perioada reținerii si arestului preventiv, începând cu data de 25.05.2014 și s-a menținut starea de arest a inculpatului.

În baza art. 233-234 alin. 1 lit. d C.p. a fost condamnat inculpatul P. P. I., fiul lui N. și Mădița, născut la data de 19.06.1993, în Filiași, jud. D., CNP_, la pedeapsa de 4 ani închisoare; s-a dedus din pedeapsa aplicata perioada reținerii și arestului preventiv începând cu data de 27.05.2014 și s-a menținut starea de arest a inculpatului.

S-a admis acțiunea civilă formulata de partea vătămată T. T. T. și au fost obligați inculpații, în solidar, la plata către aceasta a echivalentului în lei a sumei de 3150 euro; a fost obligat inculpatul M. N. la plata sumei de 1.200 lei și inculpatul P. P. I. la plata sumei de 1.000 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

P. a hotărî astfel, instanța de fond a reținut că prin rechizitoriul nr. 1034/P/2014 al Parchetului de pe lângă J. Târgu Cărbunești s-a dispus trimiterea în judecată, în stare de arest, a inculpaților M. N. și P. P. I., pentru săvârșirea infracțiunii de tâlhărie in formă calificată prev. de art. 233 – art. 234 alin. 1 lit. d C.p.

În fapt, instanța de fond a constatat că persoana vătămată T. T. T., din mun. Toplița, jud. Harghita, s-a aflat timp de 7 luni de zile în Italia, unde a obținut, prin prestarea unor munci necalificate, aproximativ 4.000 EURO. Datorită faptului că în ultima perioadă nu și-a mai găsit de lucru, persoana vătămată a luat decizia de a reveni în țară, motiv pentru care, în data de 20.05.2014 s-a deplasat în loc. V., din Italia, pentru a-și achiziționa un bilet de avion cu destinația România.

În localitatea susmenționată l-a cunoscut pe martorul P. D., care, de asemenea, intenționa să revină în țară, împrejurare în care persoana vătămată i-a cumpărat și acestuia un bilet de avion cu destinația România, datorită faptului că martorul nu dispunea de banii necesari pentru asigurarea transportului până în țară. După ce a achiziționat două bilete de avion în valoare de 360 EURO fiecare, persoana vătămată împreună cu martorul P. D. s-au deplasat în localitatea Milano, de unde la ora 09:30 s-au îmbarcat la bordul unei aeronave aparținând companiei WIZZ AIR, aterizând pe Aeroportul Otopeni la orele 13:30.

În aeroport, martorul P. D. a invitat-o pe persoana vătămată să meargă în vizită la domiciliul acestuia din județul Gorj, asigurându-o că îi va asigura cazare la un verișor de-al său, urmând să plece în județul Harghita în zilele următoare. Cei doi au plecat cu un tren din Gara de Nord București până în orașul Filiași, ajungând în această localitate la orele 18:00 și s-au deplasat în continuare cu un taxi până în ., iar de acolo au continuat cu o mașină de ocazie până la locuința martorului P. D., din satul Valea lui Câine, unde au rămas peste noapte. A doua zi, pe data de 21.05.2014, având în vedere că era sărbătoarea Sf. C. și E., persoana vătămată și martorul P. D. au cumpărat o capră și o cantitate însemnată de băuturi alcoolice, participând fiecare cu suma de 200 lei, și au organizat o petrecere la locuința lui P. D., printre invitați fiind vecinii acestuia și inculpatul P. P. I., nepotul său. Pe înserate și-au făcut apariția și inculpatul M. N. împreună cu soția acestuia, vecinii de peste drum ai martorului P. D., fără ca aceștia să rămână prea mult timp la petrecere.

În jurul orelor 21:00, între persoana vătămată T. T. T. și martorul P. D. a avut loc un conflict spontan, pe fondul consumului de alcool și a stării avansate de ebrietate în care se aflau, motiv pentru care persoana vătămată și-a manifestat intenția de a pleca la domiciliul său, în județul Harghita. Observând intenția persoanei vătămate, inculpatul P. P. I. s-a oferit să o transporte pe aceasta la gara CFR Filiași, acesta fiind doar un pretext pentru a o îndepărta pe persoana vătămată din acea locuință și a o conduce într-un loc izolat, unde urma să o deposedeze de banii și bunurile sale.

Inculpatul P. P. I. a apelat la celălalt inculpat, M. N., vecinul său, căruia i-a solicitat să-l transporte pe el și pe persoana vătămată cu autoturismul său într-o zonă izolată, în direcția B., cu scopul de a o deposeda de bunuri. Inculpatul M. N. a acceptat propunerea celuilalt inculpat și, împreună cu acesta și cu persoana vătămată, au plecat cu autoturismul marca Ford Fiesta cu nr. de înmatriculare_ proprietatea inculpatului M. N., în direcția Drumului European 7.

În autoturism, inculpatul P. P. I. și persoana vătămată au ocupat bancheta din spate, la volan aflându-se inculpatul M. N.. Când au ajuns la intersecția DJ 662 cu DE 79, inculpatul M. N. a virat la dreapta, continuând deplasarea spre Filiași, iar în localitatea Țînțăreni a virat din nou la dreapta, pe DE 70, în direcția Drobeta Turnu Severin, continuând deplasarea până la intersecția cu Drumul Județean 674, unde inculpatul a virat la dreapta și a continuat deplasarea circa 1 Km, în direcția orașului Turceni. La un moment dat, așa cum stabiliseră, inc. M. N. a simulat o defecțiune la motorul autoturismului, oprind pe partea dreaptă a drumului, într-o zonă împădurită (Pădurea Ruginești), împrejurare în care inc. P. P. I. i-a solicitat persoanei vătămate să coboare pentru a împinge împreună autoturismul.

După ce au ieșit din interiorul mașinii, inc. P. P. I. a profitat de neatenția persoanei vătămate și a lovit-o pe aceasta de mai multe ori cu pumnul în zona feței, doborând-o la pământ, încercând să-i sustragă borseta pe care o ținea la gât. Persoana vătămată a ripostat, împrejurare în care inc. M. N. a intervenit și i-a aplicat acesteia o lovitură puternică cu pumnul în zona ficatului, doborând-o la pământ. În continuare, cei doi inculpați i-au aplicat persoanei vătămate, care era căzută, multiple lovituri cu picioarele în zona capului și abdomenului, determinându-i pierderea cunoștinței.

Cei doi inculpați au sustras borseta pe care persoana vătămată o ținea legată la gât, precum și un telefon mobil marca SAMSUNG, după care au urcat în autoturism, inculpatul M. N. la volan, iar celălalt inculpat pe scaunul dreapta față.

Persoana vătămată a rămas la fața locului, iar după ce și-a revenit din starea de inconștiență, a găsit la locul agresiunii portofelul inc. M. N. în care se aflau actele acestuia de identitate și ale soției M. J., precum și alte înscrisuri personale, bunuri pe care persoana vătămată le-a luat și le-a prezentat organelor de poliție a doua zi, cu ocazia sesizării faptei. Persoana vătămată a mai susținut că, datorită faptului că nu cunoștea zona respectivă, a rătăcit prin pădure, unde a și dormit pe timpul nopții, iar a doua zi a ajuns în Gara Țînțăreni, de unde a plecat cu un tren până la Filiași, unde a sesizat organele de poliție.

S-a mai reținut că multiple leziuni la nivelul capului și trunchiului au necesitat pentru vindecare un nr. de 7-8 zile îngrijiri medicale, conform raportului medico-legal nr. 798 din 23.05.2014.

A mai arătat procurorul că, după ce au deposedat persoana vătămată de bunurile sale, cei doi inculpați au plecat cu autoturismul spre locuințele lor, iar pe traseu, în zona localității I., după circa 4 Km de la locul agresiunii, au aruncat pe geam borseta persoanei vătămate, după ce în prealabil au sustras din aceasta banii și telefonul mobil. Ajungând la domiciliul inc. M. N., în jurul orelor 23:00, inculpații au parcat autoturismul în curtea acestuia, intrând în casă, unde au împărțit banii sustrași de la persoana vătămată T. T. T. .

Cu privire la cuantumul sumei de bani din interiorul borsetei au existat contradicții între declarațiile inculpaților, fiecare dintre aceștia susținând că banii au fost luați de celălalt inculpat, de la care a primit o sumă mult mai mică (370 EURO - inc. M. N., respectiv 150 EURO - inc. P. P. I.) și nu știe câți bani a oprit celălalt.

În dimineața zilei următoare, inc. M. N. a constatat pierderea portofelului și, alertat fiind de acest aspect, s-a întors la locul agresiunii pentru a-l căuta, fără însă a-l găsi, motiv pentru care s-a deplasat în grabă la locuința inc. P. P. I., căruia i-a relatat acest fapt și l-a îndrumat să nu recunoască absolut nimic în eventualitatea în care va fi anchetat de organele de poliție. În aceeași zi, inc. M. N. a fost audiat de organele de poliție, însă în declarația dată a susținut că pe persoana vătămată T. T. T. a luat-o la ocazie în urmă cu două seri, împrejurare în care aceasta i-a sustras portofelul din mașină, acesta fiind și motivul prezenței actelor sale în posesia persoanei vătămate.

Observând că este bănuit de organele de poliție cu privire la agresarea persoanei vătămate, inculpatul M. N. a considerat că se impunea să plece de urgență din țară, la sora sa, M. M., în Anglia, pentru a se sustrage de la urmărirea penală, îngrijorat fiind și de faptul că pierderea portofelului la locul faptei oferea organelor de urmărire penale elemente convingătoare cu privire la implicarea sa în săvârșirea infracțiunii. Graba acestuia, pentru a ajunge cât mai urgent în Anglia a reieșit din discuțiile telefonice purtate de acesta cu sora sa în Regatul Unit, discuții care redau faptul că, într-o perioadă scurtă de timp (o zi) inculpatul și-a făcut rezervare la o companie de transport aerian cu destinația Luton - Anglia, a achiziționat bilete la avion cu plecare de pe Aeroportul Otopeni în dimineața de 25.05.2014, orele 08:25.

Întrucât, din investigațiile efectuate, rezultau date concrete că inculpatul se pregătea să părăsească teritoriul țării, aspect care ar fi afectat grav ancheta penală, s-a dispus aducerea acestuia cu mandat de aducere pentru a fi audiat în calitate de suspect, deoarece din verificările efectuate până la acea dată reieșeau aspecte evidente cu privire la implicarea sa în săvârșirea faptei. Astfel, în dimineața de 25.05.2014, orele 08:00, în timp ce se îndrepta spre aeronavă, după ce trecuse de două filtre, inculpatul a fost reținut pe Aeroportul Otopeni de către organele de poliție din cadrul Serviciului de Poliție Transporturi Aeriene Henri C. și predat organelor de poliție din cadrul I.P.J Gorj.

La data de 29.05.201, s-a procedat la conducerea în teren a celor doi inculpați, împreună cu persoana vătămată, ocazie cu care s-a stabilit cu exactitate traseul parcurs de aceștia, locul unde a fost agresată persoana vătămată, precum și locul unde a fost aruncată borseta sustrasă de la victimă. Cu ocazia reconstituirii, la locul agresiunii a fost identificat pantoful persoanei vătămate, pe care aceasta l-a pierdut în seara respectivă, în timpul agresiunii, totodată fiind găsită și borseta, la o distanță de circa 4 Km de la locul faptei, spre orașul Turceni, în iarbă, pe partea dreaptă a drumului.

S-a constatat astfel de prima instanță că faptele inculpaților M. N. și P. P. I., săvârșite în condițiile mai sus expuse, întrunesc elementele constitutive ale infracțiunii de tâlhărie, in formă calificată .

Având în vedere dispozițiile art. 396 alin. 2 C.p.p. coroborat cu art. 103 alin. 2 C.p.p., constatând dincolo de orice îndoială rezonabilă că fapta există, constituie infracțiune și a fost săvârșită de inculpați, instanța de fond i-a condamnat pe aceștia, iar la individualizarea pedepselor aplicate a avut în vedere atât gravitatea faptei comise, împrejurările și modalitatea în care a fost comisă (cu premeditare, prin conducerea victimei într-o zonă necunoscută, împădurită și punerea acesteia într-o disproporție fizică de apărare, prin acte de violență, exercitate chiar și când victima se afla în stare de inconștiență, inculpații manifestând atitudine de dispreț față de ființa umană prin abandonarea victimei), de consecințele faptei, precum și de atitudinea acestora de recunoaștere și de regret.

În consecință, inculpatul M. N. a fost condamnat la pedeapsa de 4 ani închisoare, revocându-se suspendarea condiționată a executării pedepsei de 2 ani închisoare dispusă prin sent. pen. nr. 2273/30.10.2013 a Judecătoriei Tg J., pedeapsa care s-a cumulat cu pedeapsa de 4 ani închisoare stabilită pentru noua infracțiune, în final inculpatul urmând sa execute pedeapsa rezultantă de 6 ani închisoare. De asemenea, inculpatul P. P. I. a fost condamnat la o pedeapsă de 4 ani închisoare.

În ceea ce privește latura civilă, instanța de fond a constatat că persoana vătămată s-a constituit parte civilă în cauză, în conformitate cu prevederile art. 20 C.p.p., solicitând acordarea de daune materiale in sumă de 3.150 euro.

În speță s-a constatat că sunt îndeplinite condițiile răspunderii delictuale prevăzute de art. 1357 C.civ., art. 23 alin. 2 și 3 C.p.p. și, ținând seama de poziția procesuală a inculpaților din ședința publică de la 09.07.2014, instanța de fond admițând acțiunea civilă formulată de partea vătămată T. T. T. și i-a obligat pe cei doi inculpați, în solidar, la plata către aceasta a echivalentului în lei a sumei de 3.150 euro.

Prin Încheierea din data de 11 iulie 2014, J. Târgu Jiu a dispus îndreptarea erorii materiale strecurate în minuta sentinței penale nr. 1788/09.07.2014 pronunțată în dosarul nr._ în sensul că s-a dispus ca, în minuta și dispozitivul sentinței penale arătate, să se menționeze corect că, pentru inculpatul P. P. I., se „deduce din pedeapsa aplicată perioada reținerii și arestului preventiv, începând cu data de 27.05.2014 și menține starea de arest a inculpatului”.

P. a dispune astfel, instanța de fond a reținut că în mod greșit s-a inserat în minuta sentinței penale, pentru inculpatul P. P. I., ”Deduce din pedeapsa aplicată perioada reținerii și arestului preventiv, începând cu data de 25.05.2014 și menține starea de arest a inculpatului”.

Totodată, prin Încheierea de la data de 29 octombrie 2014, J. Târgu Jiu a dispus îndreptarea erorii materiale strecurate în minuta și dispozitivul sentinței penale nr. 1788/09.07.2014 pronunțată în dosarul nr._, în sensul de a se menționa corect, pentru inculpatul M. N. „Deduce din pedeapsa aplicată perioada reținerii și arestului preventiv, începând cu data de 26.05.2014 și menține starea de arest a inculpatului”, cum așa este corect.

Împotriva hotărârii instanței de fond a declarat apel atât P. de pe lângă J. Tg. J., cât și inculpații M. N. și P. P. I..

În criticile de apel dezvoltate în scris, P. de pe lângă J. Tg. J. a arătat că primul motiv de apel vizează nelegalitatea hotărârii instanței de fond, susținând în esență că prima instanță a omis să se pronunțe cu privire la cererea inculpaților de judecare potrivit procedurii simplificate în cazul recunoașterii vinovăției, deși aceștia au declarat la 05 iulie 2014 că recunosc faptele și au solicitat ca judecata să aibă loc potrivit procedurii simplificate; prin urmare, deși în cursul judecății instanța de fond a admis cererile acestora, nu a făcut mențiune despre dispozițiile art. 396 alin. 10 Cod Procedură Penală și în dispozitivul sentinței.

A doua critică se referă la omisiunea primei instanțe de a aplica inculpaților și pedepsele complementare prevăzute de lege, deoarece art. 67 alin. 2 Cod Penal se referă în mod expres la interzicerea unor drepturi, situație în care se impunea aplicarea pedepselor complementare prev de art. 66 alin. 1 Cod Penal.

În motivele de apel formulate în scris și depuse la dosar la data de 27.10.2014, inculpatul M. N. a solicitat reducerea pedepsei aplicată de instanța de fond, avându-se în vedere împrejurarea că are în întreținere trei copii minori, fiind singurul din familie care realiza venituri, soția fiind casnică și neavând venit, așa încât singurele mijloace materiale reprezintă ajutorul social și alocațiilor copiilor; de asemenea, a precizat că una dintre fiicele sale este bolnavă, necesitând tratament medical și efectuarea unei intervenții chirurgicale, iar în prezent, datorită situației grele familiale și lipsurilor materiale, copii nu mai frecventează cursurile școlare; în final, a arătat că a colaborat și recunoscut în fața organelor de anchetă toate acuzațiile ce i-au fost aduse.

În motivele de apel depuse la dosar la data de 27.10.2014, inculpatul P. P. I. a arătat că regretă și recunoaște fapta săvârșită, apreciind însă că se impune audierea părții vătămate pentru a preciza care-i sunt pretențiile referitoare la plata prejudiciului în ceea ce-l privește; pe latură penală, a susținut că pedeapsa de 4 ani închisoare aplicată de instanța de fond este foarte aspră, raportat la împrejurarea că este la primul conflict cu legea penală și spera la clemența instanței, deoarece nu și-a dat seama de greșeala făcută; a arătat totodată că, în prezent, concubina sa a plecat de la domiciliu și a lăsat copilul minor în grija bunicii paterne, care este o persoană singură și bolnavă, cei doi având nevoie de sprijin material și moral din partea sa. În concluzie, inculpatul a solicitat aplicarea unei pedepse mai blânde, având vârsta de 21 de ani și dorind să-și poată crește și educa copilul în vârstă de 2 ani și să-și ajute mama.

Apelurile inculpaților sunt nefondate. Așa cum s-a arătat de către prima instanță în considerentele sentinței, fapta de tâlhărie săvârșită de cei doi inculpați este una gravă, prin modul de săvârșire, respectiv cu premeditare, prin atragerea victimei într-o zonă părăsită, unde ambii inculpați au lovit-o până când au lăsat-o în stare de inconștiență, au deposedat-o de suma de bani și au părăsit locul faptei. De asemenea, s-a mai avut în vedere de către prima instanță că inculpatul M. a săvârșit infracțiunea din prezenta cauză în stare de recidivă față de condamnarea de 2 ani închisoare aplicată prin s.p. 2273/30.10.2013 a Judecătoriei Tg J. pentru infracțiuni de lovire și alte violențe și violare de domiciliu, precum și împrejurarea că a încercat să se sustragă procesului penal, fiind prins în aeroportul „Henri C.” când încerca să se îmbarce într-un avion cu destinația Marea Britanie. C. mai are în vedere, în plus, că deși inculpații, la nivel declarativ, au fost de acord să achite părții vătămate prejudiciul creat, nu au efectuat demersuri pentru restituirea sumei de bani sustrase. Deși inculpatul P. Pantelică nu este cunoscut cu antecedente penale, instanța de apel reține că acest inculpat a avut inițiativa săvârșirii faptei de tâlhărie și că i-a comunicat inculpatului M. modul în care să acționeze amândoi. De asemenea, ajunși în pădurea Ruginești, inculpatul P. a început să exercite violențe asupra părții vătămate, inculpatul M. intervenind doar în momentul în care a observat că partea vătămată încearcă să fugă. P. aceste motive, curtea apreciază că pedepsele aplicate inculpaților sunt just individualizate și nu se impune reducerea nici uneia dintre acestea.

Apelul formulat de către parchet este fondat. Tâlhăria calificată reținută în sarcina inculpaților se pedepsește. Potrivit art. 234 C.p. cu închisoarea de la 3 la 10 ani și interzicerea exercitării unor drepturi.

Reținând vinovăția inculpaților și dispunând condamnarea acestora la pedeapsa închisorii, prima instanță trebuia să aplice acestora și pedeapsa complementară a interzicerii unor drepturi, conform art. 67 alin. 2 C.p., iar, potrivit art. 65 alin. 1 C.p., să aplice acestora și pedeapsa accesorie a interzicerii unor drepturi.

De asemenea, deși judecata a avut loc în baza probelor administrate în cursul urmăririi penale, instanța admițând solicitarea în acest sens a inculpaților, a omis să rețină dispozițiile art. 396 alin. 10 C.p.p. în dispozitivul sentinței penale.

P. cele expuse și, văzând și art. 274 alin. 2 și 3 C.p.p.,

P. ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Respinge apelurile declarate de inculpații M. N. și P. P. I. (ambii deținuți în Penitenciarul C.) împotriva sentinței penale nr. 1788 din data de 09 iulie 2014, pronunțată de J. Tîrgu J. în dosarul cu nr._, ca nefondate.

Admite apelul declarat de P. de pe lângă J. Târgu Jiu împotriva sentinței penale nr. 1788 din data de 09 iulie 2014, pronunțată de J. Târgu Jiu în dosarul cu nr._, privind pe inculpații M. N. și P. P. I..

Desființează în parte sentința penală, în sensul că:

Reține pentru fiecare inculpat aplicarea dispozițiilor art. 374 alin. 4, 396 alin. 10 C.p.p.

Interzice fiecărui inculpat drepturile prev. de art. 66 alin. 1 lit. a și b Cp, pe o perioadă de 2 ani după executarea pedepsei principale.

Aplică fiecărui inculpat pedeapsa accesorie a interzicerii drepturilor prev. de art. 66 alin. 1 lit. a și b C.p., pe durata executării pedepsei principale.

Menține restul dispozițiilor sentinței.

Deduce în continuare detenția preventivă de la 9.07.2014, la zi, pentru fiecare dintre inculpații M. și P..

Obligă pe fiecare dintre apelanții inculpați la câte 400 lei cheltuieli judiciare statului, din care, câte 300 lei reprezintă onorariu apărător oficiu.

Restul cheltuielilor judiciare în apel, rămân în sarcina statului.

Definitivă.

Pronunțată în ședința publică de la 27 octombrie 2014.

Președinte, Judecător,

A. I. S. R. E. C.

- Președinte Secția Penală –

Grefier,

B. F. Țacu

Red. Jud. A. I. S.

Jud. fond: R. E P.

Dact. 2 ex./A.T.

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Tâlhărie calificată. Art.234 NCP. Decizia nr. 1306/2014. Curtea de Apel CRAIOVA