Înlocuirea măsurii preventive. Art. 139 C.p.p.. Decizia nr. 643/2013. Curtea de Apel CRAIOVA
| Comentarii |
|
Decizia nr. 643/2013 pronunțată de Curtea de Apel CRAIOVA la data de 25-03-2013 în dosarul nr. 643/2013
Dosar nr._ - înlocuire măsură preventivă -
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL CRAIOVA
SECȚIA PENALĂ ȘI PENTRU CAUZE CU MINORI
INSTANTA DE RECURS
DECIZIA PENALĂ NR.643
Ședința publică de la 25 Martie 2013
PREȘEDINTE G. Ciobanujudecător
V. Mireajudecător
C. Mereanujudecător
Grefier S. C.
Ministerul Public reprezentat de procuror D. N. T.
din cadrul Parchetului de pe lângă Curtea de Apel C.
c.c.c.
Pe rol, judecarea recursului declarat de P. de pe lângă T. G., împotriva încheierii din 20 martie 2013, pronunțată de T. G., în dosarul nr._, privind pe inculpata G. A..
La apelul nominal făcut în ședință publică, a răspuns inculpata, asistată de avocat N. N., apărător ales.
Procedura completă.
S-a făcut referatul oral al cauzei, după care, constatându-se cauza în stare de judecată, s-a acordat cuvântul.
Reprezentantul parchetului a solicitat admiterea recursului declarat, casarea încheierii primei instanțe și pe fond, respingerea cererii de înlocuire a măsurii obligării de a nu părăsi localitatea cu măsura obligării de a nu părăsi țara.
În susținerea recursului declarat s-a arătat că prin încheierile din 27 februarie 2013 și 13 martie 2013 T. G. a respins cererile inculpatei G. A. de înlocuire a măsurii obligării de a nu părăsi localitatea cu măsura obligării de a nu părăsi țara și că actele depuse de inculpată provin de la societatea administrată de soțul acesteia, fiind calificate astfel acte pro causa.
Potrivit reprezentantului parchetului din cuprinsul acestora nu rezultă că inculpata ar trebui să desfășoare activități în afara localității de domiciliu, iar măsura obligării de a nu părăsi localitatea a fost luată cu numai o lună în urmă.
În ipoteza în care critica formulată de parchet nu va fi împărtășită de către instanță, s-a solicitat să se stabilească în sarcina acesteia și obligația de a nu lua legătura cu expertul desemnat în cauză de către INEC.
Avocat N. N. pentru inculpată, a solicitat respingerea recursului ca nefondat și menținerea încheierii pronunțate de prima instanță.
A arătat că inculpata nu beneficiază de venituri necesare asigurării mijloacelor de existență, că nu există posibilitatea luării legăturii cu expertul desemnat de INEC și că nu poate fi interzisă legătura inculpatei cu expertul desemnat de aceasta și că cercetarea judecătorească este aproape finalizată.
A precizat, de asemenea, că inculpata a solicitat judecarea cauzei potrivit procedurii prev.de art.3201 Cod pr.penală, dar că nu a recunoscut că a falsificat o semnătură.
Inculpata arată că are profesia de medic veterinar și că desfășoară activitățile specifice acesteia de regulă la țară și nu la oraș. Solicită respingerea recursului declarat de parchet.
CURTEA
Asupra recursului de față, constată următoarele:
Prin încheierea din 20 martie 2013 T. G. a respins cererea inculpatei G. A. de revocare a măsurii preventive a obligării de a nu părăsi localitatea.
S-a admis cererea inculpatei G. A. privind înlocuirea măsurii preventive, iar în baza art. 139 alin. 1 C.pr.pen. și art. 1451 C.pr.pen., s-a dispus înlocuirea măsurii obligării de a nu părăsi localitatea de domiciliu, respectiv municipiul Tg-J., județul G., fără încuviințarea instanței, luată față de inculpata G. A. - fiica lui D. și S., născută la data de 20.12.1965, în localitatea D., jud. G., cu domiciliul în municipiul Tg-J., . nr. 102, ., ., jud. G. cu măsura obligării de a nu părăsi țara fără încuviințarea instanței.
Pe durata măsurii obligării de a nu părăsi țara inculpata va respecta următoarele obligații:
- se va prezenta la instanța de judecată ori de câte ori este chemată;
- se va prezenta la Poliția municipiului Tg-J., desemnată cu supravegherea, conform programului de supraveghere întocmit de organul de poliție sau ori de câte ori este chemată;
- nu își va schimba locuința fără încuviințarea instanței de judecată;
- nu va deține, nu va folosi și nu va purta nici o categorie de arme;
- nu se va apropia de inculpații din cauza prezentă și de martorii cauzei, nu va comunica direct sau indirect cu nici una dintre aceste persoane;
- nu se va deplasa la sediul Direcției Sanitar Veterinare și pentru Siguranța Alimentelor G. ori la sediile instituțiilor subordonate acestei Direcții.
S-a atras atenția inculpatei asupra faptului că, în caz de încălcare cu rea – credință a măsurii sau a obligațiilor care îi revin, se va lua față de aceasta măsura arestării preventive.
Pentru a pronunța această încheiere, prima instanță a reținut că potrivit art. 139 alin. 2 C.pr.pen., revocarea măsurii preventive se dispune când măsura preventivă a fost luată cu încălcarea prevederilor legale sau nu mai există vreun temei care să justifice menținerea măsurii preventive.
De asemenea, potrivit art. 139 alin. 1 C.pr.pen., înlocuirea măsurii preventive intervine atunci când s-au schimbat temeiurile care au determinat luarea măsurii.
În motivarea cererii de revocare inculpata nu a indicat nici un motiv de nelegalitate a luării măsurii preventive, iar în ce privește inexistența temeiurilor care ar justifica menținerea măsurii, motivarea acesteia a fost contopită cu motivarea schimbării temeiurilor care au determinat luarea măsurii.
Astfel, prin cererea scrisă s-a susținut de către inculpată, în esență, că nu mai subzistă necesitatea menținerii măsurii preventive a obligării de a nu părăsi localitatea întrucât: în cauză au fost ascultați toți martorii care au legătură cu inculpata G. A.; inculpata nu poate influența rezultatul expertizei grafice care s-a dispus a fi efectuată la Institutul Național de Expertize Criminalistice București; se impune asigurarea egalității de tratament cu inculpatul F. D. căruia i s-a impus măsura preventivă a obligării de a nu părăsi țara, cu atât mai mult cu cât, așa cum s-a reținut printr-o hotărâre judecătorească anterioară, respectiv prin încheierea din 13.02.2013, activitatea infracțională pentru care a fost trimis în judecată inculpatul F. D. este mai amplă decât aceea pe care se presupune că ar fi desfășurat-o inculpata G. A.; instanța de judecată trebuie să aibă în vedere respectarea drepturilor garantate prin art. 5 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului și prin art. 2 din Protocolul nr. 4 adițional la această Convenție; măsura preventivă a obligării inculpatei de a nu părăsi localitatea nu mai poate fi considerată necesară întrucât inculpata a respectat întocmai, pe durata măsurii, obligațiile impuse de instanța de judecată, s-a prezentat la fiecare termen și a fost ascultată cu privire la infracțiunile pentru care a fost trimisă în judecată; instanța trebuie să aibă în vedere conduita procesuală a inculpatei atât înainte de a se lua măsura preventivă, cât și ulterior luării acesteia, constând în prezentarea la toate chemările organelor de urmărire penală și în respectarea tuturor obligațiilor impuse de instanța de judecată; luarea și menținerea măsurilor preventive au fost determinate și de împrejurarea că față de inculpata G. A. se începuse urmărirea penală în dosarul nr. 3533/P/2012 al Parchetului de pe lângă Judecătoria Tg-J., dar la acest moment s-a dat o rezoluție de scoatere de sub urmărire penală; inculpata nu a mai realizat venituri din muncă de peste 127 de zile întrucât raporturile sale de serviciu cu A.N.S.V.S.A. s-au suspendat, iar inculpata a ajuns în situația de fi executată silit, fiind lipsită și de posibilitatea de a-și susține financiar fiica; inculpata este atestată ca medic veterinar cu liberă practică pe teritoriul României, dar nu poate desfășura activități specifice în oraș, având nevoie să se deplaseze în afara localității Tg-J., unde se află ferme, abatoare sau crescători particulari de animale.
Analizând cererea formulată în raport de motivele invocate și înscrisurile depuse în susținerea acestor motive, privite prin prisma dispozițiilor art. 139 alin. 1 și 2 C.pr.pen., instanța a constatat că cererea nu se susține decât în ceea ce privește schimbarea temeiurilor care au determinat luarea măsurii.
Astfel, subzistă în continuare probele din care rezultă presupunerea rezonabilă că inculpata G. A. ar fi putut săvârși infracțiunile pentru care a fost trimisă în judecată, întrucât: declarațiile martorilor ascultați în cercetarea judecătorească în legătură cu aceste infracțiuni nu sunt esențial diferite de declarațiile date de aceiași martori în cursul urmăririi penale; autorul infracțiunii de evaziune fiscală a recunoscut integral și complet infracțiunea în legătură cu care inculpata G. A. are calitatea de complice; concluziile expertizei grafice efectuată în cadrul I.P.J. G. nu au fost contrazise prin vreun alt mijloc de probă.
În consecință, sunt îndeplinite condițiile de la art. 145 alin. 1 teza a II-a combinat cu art. 143 alin. 1 C.pr.pen.
În ceea ce privește necesitatea luării unei măsuri preventive, astfel cum rezultă din dispozițiile art. 136 alin. 1 C.pr.pen. aceasta este impusă de necesitatea asigurării bunei desfășurări a procesului penal, în concret de necesitatea de a exista un mijloc procedural de constrângere prin care să se împiedice neprezentarea inculpatei la termenele de judecată, contactul direct sau indirect dintre inculpata G. A. și ceilalți inculpați, dintre inculpata G. A. și martorii cauzei, precum și prin care să se împiedice deplasarea inculpatei la sediul D.S.V.S.A. G., loc în care își desfășoară activitatea de serviciu martorii care interesează în mod special infracțiunile pentru care este trimisă în judecată inculpata, precum și în care încă se află înscrisuri care ar putea interesa cauza.
Potrivit primei instanțe, dintre motivele invocate de către inculpată prezintă relevanță în ceea ce privește schimbarea temeiurilor care au determinat luarea măsurii preventive prevăzută la art. 145 C.pr.pen. doar împrejurările referitoare la egalitatea de tratament juridic și finalizarea dosarului penal nr. 3533/P/2012 al Parchetului de pe lângă Judecătoria Tg-J. prin rezoluția din 26.02.2012 de scoatere de sub urmărire penală a inculpatei G. A..
Astfel, prima instanță a reținut că atât inculpata G. A., cât și inculpatul F. D. sunt trimiși în judecată pentru infracțiunile de complicitate la evaziune fiscală și fals intelectual prevăzute și pedepsite de art. 26 C.pen. rap. la art. 9 alin. 1 lit. d din Legea nr. 241/2005 și art. 289 C.pen. cu aplicarea art. 33 - 34 C.pen. constând, în esență, în aceea că ambii inculpați, în calitatea acestora de funcționari publici în cadrul D.S.V.S.A. G. au întocmit înscrisuri oficiale în care au consemnat aspecte necorespunzătoare adevărului pentru a ajuta pe inculpata L. M. să săvârșească infracțiunea de evaziune fiscală.
Atât inculpatul F. D., cât și inculpata G. A. au dat declarații în calitate de inculpați în cursul cercetării judecătorești, prin care au negat orice formă de participație la infracțiunea de evaziune fiscală.
În ceea ce privește infracțiunea de fals intelectual, dacă inculpatul F. D. a negat atât intenția infracțională, cât și fapta de a fi completat în întregime înscrisurile oficiale, inculpata G. A. a negat caracterul nereal al împrejurărilor atestate în înscrisul oficial.
Ambilor inculpați le-au fost suspendate raporturile de serviciu cu D.S.V.S.A. G., fiind incidente inițial dispozițiile art. 94 alin. 1 lit. f și în continuare dispozițiile art. 94 alin. 1 lit. m din Legea nr. 188/1999 privind Statutul funcționarului public.
În consecință, prima instanță a constatat că datele ce caracterizează inculpații F. D. și G. A. sunt asemănătoare, astfel încât instanța nu poate ignora susținerea acesteia din urmă în sensul că la situații egale tratamentul juridic trebuie să fie egal, regulă care rezultă cu prisosință din principiul legalității prevăzut la art. 2 alin. 1 C.pr.pen.
Cum, față de inculpatul F. D. a fost dispusă măsura preventivă a obligării de a nu părăsi țara prin încheierea din 08.02.2013 a acestei instanțe, prima instanță a apreciat că se impune luarea și față de inculpata G. A. a aceleiași măsuri preventive pentru a asigura buna desfășurare a procesului penal,.
De asemenea, instanța de fond a reținut că inculpata a invocat pentru prima dată împrejurarea că se află în nevoie materială rezultată din lipsa raporturilor de serviciu cu D.S.V.S.A. G., împrejurare ce a fost invocată și s-a avut în vedere și în privința inculpatului F. D..
S-a reținut, totodată, că așa cum rezultă din rezoluția nr. 3533/P/2012 a Parchetului de pe lângă Judecătoria Tg-J. din 26.02.2012 față de inculpata G. A. s-a dispus scoaterea de sub urmărire penală pentru infracțiunea prevăzută de art. 248 C.pen., astfel încât nu mai subzistă temerea că inculpata ar fi desfășurat și alte posibile activități infracționale care să impună cu necesitate limitarea libertății de deplasare la un spațiu foarte redus, precum localitatea de domiciliu.
Toate aceste aspecte reprezintă în opinia primei instanțe, schimbări ale temeiurilor de fapt avute în vedere la luarea măsurii obligării de a nu părăsi localitatea, astfel încât cererea de înlocuire a măsurii este întemeiată.
Împotriva acestei încheieri a declarat recurs P. de pe T. G., solicitând admiterea recursului declarat, casarea încheierii primei instanțe și pe fond, respingerea cererii de înlocuire a măsurii obligării de a nu părăsi localitatea cu măsura obligării de a nu părăsi țara.
În cuprinsul motivelor scrise de recurs și cu ocazia dezbaterilor s-a arătat că prin încheierile din 27 februarie 2013 și 13 martie 2013 T. G. a respins cererile inculpatei G. A. de înlocuire a măsurii obligării de a nu părăsi localitatea cu măsura obligării de a nu părăsi țara și că actele depuse de inculpată în susținerea cererii provin de la o societate administrată de soțul acesteia, fiind calificate astfel acte pro causa.
Potrivit reprezentantului parchetului din cuprinsul acestora nu rezultă că inculpata ar trebui să desfășoare activități în afara localității de domiciliu, iar măsura obligării de a nu părăsi localitatea a fost luată cu numai o lună în urmă.
În ipoteza în care critica formulată de parchet nu va fi împărtășită de către instanță, s-a solicitat să se stabilească în sarcina acesteia și obligația de a nu lua legătura cu expertul desemnat în cauză de către INEC.
Examinând hotărârea atacată prin prisma motivelor de recurs invocate, din oficiu în limitele conferite de lege și în baza lucrărilor și materialului de la dosarul cauzei, Curtea constată că recursul declarat este nefondat, pentru următoarele considerente:
Măsurile preventive prevăzute de art.136 alin.1 lit.a-d Cod pr.penală, se iau de organele de urmărire penală sau instanța de judecată ori de câte ori se apreciază că în lipsa lor ar fi afectată buna desfășurare a procesului penal sau ar exista riscul ca învinuitul sau inculpatul să se sustragă de la urmărirea penală, de la judecată sau de la executarea pedepsei.
La alegerea unei măsuri preventive organele judiciare au în vedere criteriile prevăzute de art.136 alin.8 Cod pr.penală, iar durata pentru care se dispune nu trebuie să fie una excesivă.
Pe parcursul procesului penal o măsură preventivă poate fi înlocuită cu o altă măsură mai puțin drastică, dacă instanța constată că temeiurile care au determinat măsura inițială s-au schimbat (art.139 alin.1 Cod pr.penală).
Pe de altă parte, din cuprinsul Convenției Europene a Drepturilor Omului reiese că privarea de libertate trebuie să fie limitată în timp și să poată fi înlocuită în anumite condiții cu o altă măsură procesuală, care să garanteze buna desfășurare a cauzei penale, fără menținerea stării de arest.
Analizând actele de la dosarul cauzei, prin prisma dispozițiilor legale menționate, Curtea constată că în mod corect prima instanță a dispus înlocuirea măsurii obligării de a nu părăsi localitatea, măsură dispusă față de inculpată prin încheierea din data de 13 februarie 2013, cu măsura obligării de a nu părăsi țara.
Astfel, Curtea apreciază că în condițiile în care cercetarea judecătorească este aproape finalizată, iar efectuarea unei expertize de către INEC, dată fiind procedura specială prevăzută de lege în acest sens, nu poate fi influențată de către inculpata G. A., nu mai este oportună menținerea măsurii obligării de a nu părăsi localitatea.
Pe de altă parte, în concordanță cu opinia primei instanțe, Curtea consideră că împrejurarea că prin rezoluția nr.3533/P/2012 a Parchetului de pe lângă Judecătoria Târgu Jiu s-a dispus neînceperea urmăririi penale pentru săvârșirea infracțiunii prev.de art.248 Cod penal, constituie o modificare a temeiurilor de fapt care au determinat măsura inițială dispusă față de inculpată și justifică înlocuirea acesteia cu una mai puțin gravă.
Curtea are în vedere, totodată, împrejurarea că față de coinculpatul F. D. s-a dispus, de asemenea, măsura obligării de a nu părăsi țara și consideră că principiul egalității de tratament juridic impune la situații juridice identice, măsuri identice.
Nu lipsită de relevanță, sub aspectul înlocuirii măsurii obligării de a nu părăsi localitatea cu măsura obligării de a nu părăsi țara este și împrejurarea că, dată fiind profesia inculpatei de medic veterinar, exercitarea activităților specifice acesteia face necesară deplasarea inculpatei în afara localității de domiciliu, iar dreptul la muncă al fiecărei persoane este recunoscut și ocrotit de lege (art.41 alin.1 din Constituția României, art.3 alin.1 și 2 din Codul muncii), astfel încât organele judiciare atunci când consideră că împiedicarea exercitării acestui drept nu este imperios necesară au obligația să asigure exercitarea dreptului la muncă conform pregătirii și aptitudinilor manifestate de fiecare persoană.
Pentru aceste considerente, în temeiul dispozițiilor art.38515 pct.1 lit.b Cod pr.penală, Curtea va respinge recursul declarat de P. de pe lângă T. G., ca nefondat.
În baza art.192 alin.3 Cod pr.penală, cheltuielile judiciare avansate de stat vor rămâne în sarcina acestuia.
PENTRU ACESTE MOTIVE
IN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de P. de pe lângă T. G., împotriva încheierii din 20 martie 2013, pronunțată de T. G., în dosarul nr._, ca nefondat.
Cheltuielile judiciare avansate de stat rămân în sarcina acestuia.
Definitivă.
Pronunțată în ședința publică de la 25 martie 2013.
G. CiobanuValerica MireaConstantin M.
Grefier,
S. C.
Red.jud.VM
j.f.C.C.
PS/10.04.2013
| ← Traficul de persoane. Legea 678/2001 art. 12. Decizia nr.... | Evaziune fiscală. Legea 241/2005. Decizia nr. 92/2013. Curtea... → |
|---|
