Furtul. Art.208 C.p.. Decizia nr. 141/2014. Curtea de Apel CRAIOVA
| Comentarii |
|
Decizia nr. 141/2014 pronunțată de Curtea de Apel CRAIOVA la data de 24-02-2014 în dosarul nr. 141/2014
Dosar nr._ - art. 208, 209 cod penal anterior -
ROMÂNIA
C. DE A. C.
SECȚIA PENALĂ ȘI PENTRU CAUZE CU MINORI
INSTASNȚA DE A.
DECIZIE PENALĂ Nr. 141/2014
Ședința publică de la 24 Februarie 2014
PREȘEDINTE - S. P. M. - Judecător
Judecător L. B.
Grefier M. V.
Ministerul Public reprezentat de procuror oina S., din cadrul Parchetului de pe lângă C. de A. C..
......................
Pe rol, soluționarea apelurilor declarate de inculpații B. C. (arestat în altă cauză, deținut în prezent în Penitenciarul de Maximă Siguranță C.) și L. I. G. ((arestat în altă cauză, deținut în prezent în Penitenciarul Pelendava - C.), împotriva sentinței penale nr. 3442 din 24 octombrie 2013 pronunțată de Judecătoria C. în dosarul cu nr._ .
La apelul nominal făcut în ședință publică, au răspuns: apelantul inculpat B. C. asistat de avocat desemnat din oficiu B. M.; apelantul inculpat L. I. G. asistat de avocat P. T. D. (în substituire pentru avocat desemnat din oficiu T. D.).
Procedura completă.
S-a efectuat referatul oral al cauzei, au fost audiați inculpații apelanți, în condițiile prevăzute de art. 83 și art. 108 alin. 1 și 2 Noul Cod de procedură Penală, fiindu-le aduse la cunoștință faptele pentru care au fost trimiși în judecată și condamnați de instanța de fond, drepturile prev de art. 83 cod procedură penală, precum și obligațiile acestora pe parcursul procesului penal, declarațiile apelanților fiind consemnate și depuse la dosar; apelanții inculpați învederează instanței că nu doresc să efectueze demersuri în sensul împăcării cu partea civilă, întrucât nu au bani pentru a achita despăgubirile civile.
Instanța, din oficiu, pune în discuție schimbarea încadrări juridice a faptei pentru care a fost trimis în judecată inculpatul B. C., din inf. prev. de art. 208 alin. 1, art. 209 lit. a, g, i C.p. cu aplic art. 41 alin. 2 C.p., art. 75 lit. c C.p., în inf. prev. de art. 228 alin. 1, art. 229 alin. 1 lit. b, d N.C.p., cu aplic art. 41 alin. 2 C.p., art. 77 lit. d N.C.p., art. 5 N.C.p., respectiv pentru fapta pentru care a fost trimis în judecată inculpatul L. I. G. din inf. prev. de art. 26 rap. la art. 208 alin. 1, art. 209 lit. a, g, i C.p. cu aplic art. 41 alin. 2 C.p., art. 75 lit. c C.p., în inf. prev. de art. 48 N. C.p. rap. la art. 228 alin. 1, art. 229 alin. 1 lit. b, d N.C.p., cu aplic art. 41 alin. 2 C.p., art. 77 lit. d N.C.p. art. 5 N.C.p.
Avocat B. M., având cuvântul pentru apelantul inculpat B. C., arată că este de acord cu schimbarea încadrării juridice.
Avocat P. T. D., pentru apelantul inculpat L. I. G., este de acord cu schimbarea încadrării juridice.
Având cuvântul, reprezentantul parchetului, solicită, de asemenea, schimbarea încadrării juridice în raport de legea mai favorabilă, respectiv noul cod penal.
Nefiind ridicate excepții sau formulate noi cereri, instanța a constatat dosarul în stare de judecată și a acordat cuvântul în cadrul dezbaterilor.
Avocat B. M., având cuvântul pentru apelantul inculpat B. C., solicită admiterea apelului inculpatului, desființarea sentinței, iar pe fond reducerea pedepsei aplicată de instanța de fond, având în vedere și limitele de pedeapsă prevăzute de noul cod penal, cu aplicarea art. 37 lit. b din codul penal anterior, ca lege mai favorabilă și art. 375 din noul cod procedură penală.
Avocat P. T. D., pentru apelantul inculpat L. I. G., solicită admiterea apelului, desființarea sentinței, schimbarea încadrării juridice în raport de legea mai favorabilă și condamnarea inculpatului la o pedeapsă orientată spre minimul special prevăzut de lege, în raport de atitudinea sinceră pe parcursul procesului penal.
Reprezentantul parchetului solicită admiterea apelurilor declarate de inculpați, desființarea sentinței, însă numai sub aspectul schimbării încadrării juridice, noul cod penal fiind lege mai favorabilă în raport de limitele de pedeapsă, precizând că instanța de fond a făcut o justă individualizare a pedepselor, inculpatul B. C. aflându-se în stare de recidivă postexecutorie, solicitând să se aprecieze dacă se impune menținerea sau înlăturarea pedepsei accesorii aplicată de instanța de fond, în raport de dispozițiile noului cod penal.
Apelantul inculpat B. C., solicită aplicarea legii mai favorabile.
Apelantul inculpat L. I. G., în ultimul cuvânt, solicită aplicarea legii mai favorabile.
Dezbaterile fiind încheiate;
CURTEA:
Asupra apelurilor de față;
Prin sentința penală nr. 3442 din 24 octombrie 2013 pronunțată de Judecătoria C. în dosarul cu nr._, în baza art. 208 alin. 1, 209 alin. 1 lit. a, g, i cu apl. art. 41 alin. 2 C.p., art. 37 lit. b, art. 75 lit. c C.p., art. 320 ind.1 alin. 7 C.p.p., a fost condamnat inculpatul B. C., fiul lui C. și A., născut la data de 21.08.1985, în C., cu domiciliul în C., .. 66, jud. D., CNP_, la pedeapsa de 4 ani închisoare; în temeiul 71 C.p., s-a interzis inculpatului exercitarea drepturilor prev. de art. 64 lit. a teza a II-a și lit. b C.p., pe durata executării pedepsei; s-a luat act că inculpatul este arestat în altă cauză.
În baza art. 26 rap. la art. 208 alin. 1, 209 alin. 1 lit. a, g, i cu apl. art. 41 alin. 2 C.p., art. 75 lit. c C.p., art. 320 ind. 1 alin. 7 C.p.p., a fost condamnat inculpatul L. I. G., fiul lui M. și I. M., născut la 04.10.1992, cu domiciliul în C., .. 66, jud. D., CNP_, la pedeapsa de 3 ani închisoare; în temeiul 71 C.p., s-a interzis inculpatului exercitarea drepturilor prev. de art. 64 lit. a teza a II-a și lit. b C.p., pe durata executării pedepsei; s-a luat act că inculpatul este arestat în altă cauză.
În baza art. 26 rap. la art. 208 alin. 1, 209 alin. 1 lit. a, g, i C.p., art. 41 alin. 2, art. 75 lit. c C.p., art. 320 ind. 1 alin. 7 C.p.p., a fost condamnat inculpatul I. I. R., fiul lui Natural și C., născut la data de 15.12.1992, domiciliat în C., .. 66, jud. D., CNP_, la pedeapsa de 3 ani închisoare; în temeiul 71 C.p., s-a interzis inculpatului exercitarea drepturilor prev. de art. 64 lit. a teza a II-a și lit. b C.p., pe durata executării pedepsei; în baza art. 81 C.p., s-a suspendat condiționat executarea pedepsei aplicate pe durata termenului de încercare de 5 ani, calculat potrivit art. 82 C.p.; în temeiul art. 71 alin. 5 C.p., s-a suspendat executarea pedepselor accesorii pe durata suspendării condiționate a executării pedepsei închisorii și s-a atras atenția inculpatului asupra disp. art. 83 C.p.
În baza art. 26 rap. la art. 208 alin. 1, 209 alin. 1 lit. a, g, i C.p., art. 75 lit. c C.p., art. 320 ind. 1 alin. 7 C.p.p., a fost condamnat inculpatul S. C., fiul lui Natural și S., născut la data de 14.03.1994, domiciliat în C., .. 66, jud. D., CNP_, la pedeapsa de 2 ani și 6 luni închisoare; în temeiul 71 C.p., s-a interzis inculpatului exercitarea drepturilor prev. de art. 64 lit. a teza a II-a și lit. b C.p. pe durata executării pedepsei; în baza art. 81 C.p., s-a suspendat condiționat executarea pedepsei aplicate pe durata termenului de încercare de 4 ani și 6 luni, calculat potrivit art. 82 C.p.; în temeiul art. 71 alin. 5 C.p., s-a suspendat executarea pedepselor accesorii, pe durata suspendării condiționate a executării pedepsei închisorii și s-a atras atenția inculpatului asupra disp. art. 83 C.p.
În baza art. 14, 346 C.p.p., s-a admis acțiunea civilă formulată de partea civilă S. Regională CREIR CF C. și au fost obligați în solidar inculpații B. C., L. I. G. și I. I. R. la plata sumei de 52.363,33 lei către partea civilă, cu titlu de daune materiale; au fost obligați în solidar inculpații S. C., B. C., L. I. G. și I. I. R. la plata sumei de 16.363,53 lei, către partea civilă S. Regională CREIR CF C., cu titlu de daune materiale.
În baza art. 191 C.p.p., a fost obligat fiecare dintre inculpații S. C., B. C., L. I. G. și I. I., la 1.200 lei cu titlu de cheltuieli judiciare efectuate de stat, suma de 1.200 lei reprezentând onorarii avocați oficiu.
Pentru a hotărî astfel, instanța de fond a reținut că prin rechizitoriul nr._/P/2012 al Parchetului de pe lângă Judecătoria C., au fost trimiși în judecată inculpații: - B. C., cercetat sub aspectul săvârșirii infracțiunii de furt calificat în formă continuată, prev. de art. 208 alin. 1, art. 209 alin. 1 lit. a, g și i Cp, cu aplic. art. 41 alin. 2 Cp, art. 37 alin. 1 lit. b Cp și art. 75 alin. 1 lit. a și c Cod penal; - L. I. G., cercetat sub aspectul săvârșirii infracțiunii de complicitate la furt calificat în formă continuată, prev. de art. 26 Cp raportat la art. 208 alin. 1, art. 209 alin. 1 lit. a, g și i Cp, cu aplic. art. 41 alin. 2 Cp, cu aplic. art. 75 alin. 1 lit. a și c Cod penal; - I. I. R., cercetat sub aspectul săvârșirii infracțiunii de complicitate la furt calificat în formă continuată, prev. de art. 26 Cp raportat la art. 208 alin. 1, art. 209 alin. 1 lit. a, g și i Cp, cu aplic. art. 41 alin. 2 Cp, cu aplic. art. 75 alin. 1 lit. a și c Cod penal; - S. C., cercetat sub aspectul săvârșirii infracțiunii de complicitate la furt calificat, prev. de art. 26 Cp, raportat la 208 alin. 1, art. 209 alin. 1 lit. a, g și i Cp, cu aplic. art. 75 alin. 1 lit. a și c Cp.
Analizând actele și lucrările dosarului, instanța de fond a constatat ur,ătoarea situație de fapt:
În perioada septembrie_12, în baza unei înțelegeri prealabile, inculpații B. C., L. I. G., I. I. R. și numitul L. N. împreună cu Sali Regina M. și Sali M., s-au deplasat la magazia Sucursalei CREIR CF C. Secția L6 C., pentru a sustrage materiale feroase.
Inculpatul B. C. împreună cu L. N. F. au sărit gardul și prin îndoirea acoperișului de tablă au pătruns în magazie, de unde au sustras mai multe eclise CFR tip 65, pe care le-au transportat cu ajutorul unui autoturism taxi cu nr. de înmatriculare_, la ., unde le-au vândut numitului M. T. C..
Cu același mod de operare, în noaptea de 11/12.10.2012, inculpații B. C., L. I. G., I. I. R. și S. C., împreună cu numitul L. N. F., au sustras eclise CFR, din aceiași magazie, pe care le-au transportat cu ajutorul unui taxi, cu numărul de înmatriculare_, la același centru de colectare vânzându-le aceleiași persoane.
Conform procesului verbal de depistare de la fila 9 dup, în noaptea de 11/12.10.2012, organele de poliție din cadrul Secției 4 Poliție au oprit pentru control un taximetru care circula cu viteză nejustificat de mică. În momentul opririi, din taximetru s-au dat jos doi pasageri și au fugit. Pasagerii au fost identificați ulterior ca fiind inculpatul L. I. R. și făptuitorul L. N..
La controlul efectuat asupra autoturismului, organele de poliție au descoperit în interior 7 eclise de cale ferată. Conducătorul auto a fost identificat în persoana martorului E. S., care a declarat că eclisele au fost sustrase de cei doi pasageri de la Secția L6 Utilaje CFR.
Organele de poliție s-au deplasat împreună cu martorul la fața locului și au depistat încă 18 eclise de cale ferată lângă gardul învecinat cu Secția L6 Utilaje CFR.
Cu ocazia cercetării la fața locului, organele de urmărire penală au descoperit un pachet de țigări marca Dunhill de pe care a fost ridicată o urmă papilară.
Conform adresei nr._/18.10.2012, Serviciul Criminalistic al IPJ D. a comunicat că urma papilară descoperită aparține degetului mijlociu de la mâna dreaptă a inculpatului B. C..
Conform declarației martorului P. N., având ocupația de taximetrist, în perioada septembrie-octombrie 2012 a fost solicitat de inculpatul L. I. R. pentru a face niște transporturi. Martorul s-a deplasat împreună cu inculpatul spre Bariera Vâlcii, iar pe . și . mai multe persoane, recunoscând pe făptuitorul L. N. și inculpații I. R. și B. C.. De asemenea, a observat două persoane de sex feminin.
Inculpații au încărcat în taximetru mai multe plăci metalice, dreptunghiulare, iar ulterior martorul l-a condus pe inculpatul L. I. R. pe ., unde acesta a vândut bunurile unui centru de colectare a fierului administrat de martorul M. T..
Martorul P. N. a mai relatat că după câteva zile a fost din nou apelat de inculpatul L. I. R., s-au deplasat la aceeași locație, unde a văzut aceleași persoane. Și de această dată, au fost încărcate în taximetru mai multe eclise și duse la același centru de colectare pentru a fi valorificate.
Martorul a precizat că în perioada 07-11-10-2012, în fiecare dimineață, în jurul orelor 4,00, a fost solicitat de inculpatul L. pentru a transporta eclise.
La data de 17.10.2012, inculpații B. C., L. I. G., I. I. R. și S. C., precum și făptuitorul L. N., au fost conduși în teren, indicând organelor de urmărire penală modul de săvârșire a faptelor, astfel cum rezultă din procesul verbal și planșele fotografice de la filele 59-66 dup.
Conform adresei nr. 4._ /16.10.2012 emisă de S. Creir CF, cu ocazia inventarierii s-a descoperit că, din gestiune lipseau 314 elise.
În cursul urmării penale, au fost restituite părții vătămate, pe bază de dovadă, 62 eclise.
Astfel, instanța de fond a constatat că, în drept, faptele inculpatului B. C., astfel cum au fost descrise anterior, întrunesc elementele constitutive ale infracțiunii de furt calificat prev. de art. 208 alin. 1, 209 alin. 1 lit. a, g, i cu apl. art. 41 alin. 2 C.p., iar faptele inculpaților I. I. R. și L. I. G. întrunesc elementele constitutive ale infracțiunii de complicitate la furt calificat prev. de art. 26 rap. la art. 208 alin. 1, 209 alin. 1 lit. a, g, i cu apl. art. 41 alin. 2 C.p.; de asemenea, fapta inculpatului S. C. întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de complicitate la furt calificat prev. de art. 26 rap. la art. 208 alin. 1, 209 alin. 1 lit. a, g, i C.p.
Instanța de fond a înlăturat circumstanța agravantă prev. de art. 75 lit. a C.p. reținută de procuror în actul de sesizare, întrucât săvârșirea faptei de mai multe persoane împreună, constituie forma agravată prev. de art. 209 lit. a C.p., astfel că nu se mai poate reține și agravanta generală prev. de art. 75 lit. a C.p.
Din fișa de cazier judiciar a inculpatului B. C., s-a reținut că acersta a săvârșit fapta în stare de recidivă postexecutorie, fiind anterior condamnat prin s.p. nr. 499/25.05.2006 a Judecătoriei A., la pedeapsa de 3 ani închisoare.
La individualizarea judiciară a pedepselor aplicate inculpaților, prima instanță a avut în vedere criteriile generale de individualizare prev. de art. 72 C.p., limitele de pedeapsă prevăzute de textele incriminatoare, gradul de pericol social concret al faptei, modul și mijloacele de săvârșire a faptelor, de mai multe persoane împreună, în timpul nopții, prin efracție și escaladare, forma continuată, antecedentele penale, starea de recidivă postexecutorie în cazul inculpatului B. C., lipsa antecedentelor penale în cazul inculpatului I. I. R., vârsta și starea de boală a acestuia, lipsa antecendetelor în cazul inculpatului S. C., persoana inculpaților, care au avut o atitudine sinceră pe parcursul procesului penal.
În ce privește latura civilă a cauzei, prima instanță a obligat în solidar inculpații B. C., L. I. G. și I. I. R. la plata sumei de 52.363,33 lei, către partea civilă S. Regională CREIR CF C., cu titlu de daune materiale, precum și pe inculpații S. C., B. C., L. I. G. și I. I. R., în solidar, la plata sumei de 16.363,53 lei către aceeași parte civilă, cu titlu de daune materiale.
Împotriva acestei hotărâri au declarat recurs inculpații B. C. (la data de 04.11.2013) și L. I. G. (la data de 07.11.2013).
Inculpatul B. C. a solicitat desființarea sentinței, iar pe fond reducerea pedepsei aplicată de instanța de fond, având în vedere și limitele de pedeapsă prevăzute de noul cod penal, cu aplicarea art. 37 lit. b din codul penal anterior, ca lege mai favorabilă și art. 375 din noul cod procedură penală.
Inculpatul L. I. G., a solicitat desființarea sentinței, schimbarea încadrării juridice în raport de legea mai favorabilă și condamnarea sa la o pedeapsă orientată spre minimul special prevăzut de lege, în raport de atitudinea sinceră pe parcursul procesului penal.
C. reține că, pin Încheierea de ședință din data de 04.02.2014, au fost calificate căile de atac promovate de inculpați, conform art. 10 alin. 2 din Lg. 255/2013, ca fiind apeluri.
Apelurile sunt fondate.
Instanța de apel, verificând hotărârea atacată pe baza lucrărilor și materialului aflat la dosarul cauzei, conform art. 420 cod procedură penală, constată că apelurile declarate de inculpați sunt fondate, în raport de motivele de apel formulate în ședința publică de la 24.02. 2014 de apărătorii inculpaților, respectiv aplicarea legii mai favorabile.
Astfel, potrivit art. 5 cod penal, în cazul în care de la săvârșirea infracțiunii până la judecarea definitivă a cauzei au intervenit una sau mai multe legi penale, se aplică legea mai favorabilă. A.. 2 al aceluiași articol, menționează că dispozițiile alin. 1 se aplică și actelor normative ori prevederilor din acestea declarate neconstituționale, precum și ordonanțelor de urgență aprobate de parlament, modificări ori completări, ori respinse, dacă în timpul cât acestea s-au aflat în vigoare au cuprins dispoziții penale mai favorabile.
De asemenea, art. 12 din Lg. 187/2012 pentru punerea în aplicare a Lg. 286/2009 privind codul penal, menționează la alin. 1 că, în cazul succesiunii de legi penale intervenite până la rămânerea definitivă a hotărârii de condamnare, pedepsele accesorii și complementare se aplică potrivit legii care a fost identificată ca lege mai favorabilă, în raport cu infracțiunea comisă.
Determinarea legii penale mai favorabile presupunerea o examinare comparativă a dispozițiilor fiecăreia dintre legile succesive, atât cu privire la condițiile de incriminare a faptei, a condițiilor de tragere la răspundere, cât și cu privire la sancțiunile de drept penal prevăzute în fiecare dintre aceste legi, iar apoi o evaluare concretă a efectelor fiecăreia dintre aceste legi, pentru a stabili care dintre ele, în cazul dat, este mai favorabilă inculpaților.
Întrucât codul penal anterior și noul cod penal prevăd pentru infracțiunea de furt pentru care apelanții inculpați au fost trimiși în judecată condiții de incriminare identice, precum și aceleași condiții de tragere la răspundere penală, pentru determinarea legii mai favorabile, instanța va compara legile succesive sub aspectul naturii și duratei sancțiunii prevăzute pentru această infracțiune.
Se constată astfel că, sub aspectul pedepsei principale, este mai favorabil noul cod penal, întrucât se reduce atât minimul cât și maximul aplicabil pentru această infracțiune, iar agravanta prev de art. 209 alin. 1 lit. a cod penal anterior privind săvârșirea infracțiunii de două sau mai multe persoane împreună, a fost dezincriminată, motiv pentru care, constatându-se ca lege mai favorabilă noul cod penal, se va dispune schimbarea încadrării juridice în acest sens.
În ceea ce privește circumstanțele agravante, noul cod penal restrânge efectele acestora, sporul aplicabil în considerarea lor fiind de numai 2 ani, fără a depăși o treime din maximul special, astfel încât, și din acest punct de vedere noul cod penal apare ca reglementare mai favorabilă.
Cu privire la inculpatul B. C., constatându-se că s-a săvârșit infracțiunea în stare de recidivă postexecutorie, instanța constată că reglementarea mai favorabilă este codul penal anterior, în raport de condițiile de existență și tratamentul sancționator al recidivei postexecutorii.
În raport de aceste considerente, apelurile declarate de inculpați sunt fondate, astfel încât, în baza art. 421 pct. 2 lit. a cod procedură penală, urmează a fi admise, se va desființa sentința apelată, în parte, iar ca urmare a schimbării încadrării juridice în raport de reglementarea mai favorabilă, se va dispune condamnarea inculpaților la pedepse cu închisoarea în limitele prevăzute de lege, avându-se în vedere la individualizarea pedepselor aplicate fiecărui inculpat criteriile prev de art. 74 cod penal. se apreciază astfel că aplicarea unor pedepse de 2 ani și 6 luni pentru inc. B. C., respectiv 2 ani închisoare pentru inculpatul L. I. G., sunt proporționale cu gravitatea faptelor pentru care au fost deferiți justiției și de natură să contribuie la reeducarea lor.
În consecință, în baza art. 386 N.C.p.p., se va dispune schimbarea încadrării juridice a faptei pentru care a fost trimis în judecată inculpatul B. C. din inf. prev. de art. 208 alin. 1, art. 209 lit. a, g, i C.p. cu aplic art. 41 alin. 2 C.p., art. 75 lit. c C.p., în inf. prev. de art. 228 alin. 1, art. 229 alin. 1 lit. b, d N.C.p., cu aplic art. 41 alin. 2 C.p., art. 77 lit. d N.C.p., art. 5 N.C.p., iar pentru inculpatul L. I. G., din inf. prev. de art. 26 rap. la art. 208 alin. 1, art. 209 lit. a, g, i C.p. cu aplic art. 41 alin. 2 C.p., art. 75 lit. c C.p., în inf. prev. de art. 48 N. C.p. rap. la art. 228 alin. 1, art. 229 alin. 1 lit. b, d N.C.p., cu aplic art. 41 alin. 2 C.p., art. 77 lit. d N.C.p. art. 5 N.C.p.
În baza art. 228 alin. 1, art. 229 alin. 1 lit. b, d N.C.p., cu aplic art. 41 alin. 2 C.p., art. 37 lit. b C.p., art. 77 lit. d N.C.p., art. 5 N.C.p., art. 396 alin. 10 N.C.p.p., va fi condamnat inculpatul B. C. la pedeapsa de 2 ani și 6 luni închisoare, în regim de detenție, iar în baza art. 48 N. C.p. rap. la art. 228 alin. 1, art. 229 alin. 1 lit. b, d N.C.p., cu aplic art. 41 alin. 2 C.p., art. 77 lit. d N.C.p. art. 5 N.C.p., art. 396 alin. 10 N.C.p.p., va fi condamnat inculpatul L. I. G. la pedeapsa de 2 ani închisoare, în regim de detenție.
În raport de dispozițiile art. 65 alin. 1 din noul cod penal, se va înlătura pedeapsa accesorie aplicată inculpaților, constând în interzicerea drepturilor prev de art. 64 lit. a teza a II a și lit. b Cod penal anterior, pe durata prev de art. 71 cod penal anterior.
Constatând legalitatea și temeinicia celorlalte rezolvări juridice ale cauzei, se vor menține celelalte dispoziții.
În baza art. 275 alin. 3 cod procedură penală, cheltuielile judiciare avansate de stat vor rămâne în sarcina acestuia, onorariile apărătorilor din oficiu, în cuantum de câte 300 lei pentru fiecare inculpat, urmând a fi fi suportate din fondurile Ministerului Justiției.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Admite apelurile declarate de inculpații B. C. (arestat în altă cauză, deținut în prezent în Penitenciarul de Maximă Siguranță C.) și L. I. G. ((arestat în altă cauză, deținut în prezent în Penitenciarul Pelendava - C.), împotriva sentinței penale nr. 3442 din 24 octombrie 2013 pronunțată de Judecătoria C. în dosarul cu nr._ .
Desființează sentința, în parte.
În baza art. 386 N.C.p.p., dispune schimbarea încadrării juridice a faptei pentru care a fost trimis în judecată inculpatul B. C. din inf. prev. de art. 208 alin. 1, art. 209 lit. a, g, i C.p. cu aplic art. 41 alin. 2 C.p., art. 75 lit. c C.p., în inf. prev. de art. 228 alin. 1, art. 229 alin. 1 lit. b, d N.C.p., cu aplic art. 41 alin. 2 C.p., art. 77 lit. d N.C.p., art. 5 N.C.p.
În baza art. 386 N.C.p.p., dispune schimbarea încadrării juridice a faptei pentru care a fost trimis în judecată inculpatul L. I. G. din inf. prev. de art. 26 rap. la art. 208 alin. 1, art. 209 lit. a, g, i C.p. cu aplic art. 41 alin. 2 C.p., art. 75 lit. c C.p., în inf. prev. de art. 48 N. C.p. rap. la art. 228 alin. 1, art. 229 alin. 1 lit. b, d N.C.p., cu aplic art. 41 alin. 2 C.p., art. 77 lit. d N.C.p. art. 5 N.C.p.
În baza art. 228 alin. 1, art. 229 alin. 1 lit. b, d N.C.p., cu aplic art. 41 alin. 2 C.p., art. 37 lit. b C.p., art. 77 lit. d N.C.p., art. 5 N.C.p., art. 396 alin. 10 N.C.p.p., condamnă inculpatul B. C. la pedeapsa de 2 ani și 6 luni închisoare, în regim de detenție.
În baza art. 48 N. C.p. rap. la art. 228 alin. 1, art. 229 alin. 1 lit. b, d N.C.p., cu aplic art. 41 alin. 2 C.p., art. 77 lit. d N.C.p. art. 5 N.C.p., art. 396 alin. 10 N.C.p.p., condamnă inculpatul L. I. G. la pedeapsa de 2 ani închisoare, în regim de detenție.
Înlătură dispozițiile art. 71, 64 lit. a teza a II a și lit. b C.p.
Menține celelalte dispoziții.
Cheltuielile judiciare avansate de stat rămân în sarcina acestuia, onorariile apărătorilor din oficiu, în cuantum de câte 300 lei pentru fiecare inculpat, vor fi suportate din fondurile Ministerului Justiției.
Definitivă.
Pronunțată în ședința publică de la 24 Februarie 2014.
Președinte, Judecător,
S. P. M. L. B.
Grefier,
M. V.
Red. jud. L. B.
Jud. fond: S. M.
Dact. 2 ex./A.T. - 10.03.2014
| ← Plângere împotriva rezoluţiilor sau ordonanţelor... | Tâlhărie. Art.211 C.p.. Decizia nr. 44/2015. Curtea de Apel... → |
|---|








