Încăierarea. Art. 322 C.p.. Decizia nr. 912/2013. Curtea de Apel CRAIOVA
| Comentarii |
|
Decizia nr. 912/2013 pronunțată de Curtea de Apel CRAIOVA la data de 19-04-2013 în dosarul nr. 912/2013
Dosar nr._
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL CRAIOVA
SECȚIA PENALĂ ȘI PENTRU CAUZE CU MINORI
INSTANȚA DE RECURS
DECIZIA PENALĂ Nr. 912
Ședința publică de la 19 aprilie 2013
PREȘEDINTE G. V.- judecător
C. Ș.- judecător
T. M.- judecător
Grefier V. D.
Ministerul Public reprezentat prin procuror D. S. din cadrul
Parchetului de pe lângă Curtea de Apel C.
***
Pe rol, soluționarea recursului declarat de P. de pe lângă T. M. împotriva deciziei penale nr. 2 din data de 15 ianuarie 2013 pronunțată de T. M. în dosarul nr._, privind pe inculpatul C. R..
La apelul nominal făcut în ședința publică a răspuns inculpatul C. R., asistat de avocat M. N., apărător desemnat din oficiu, lipsind partea civilă C. D. O. și reprezentantul legal al părții civile, C. M..
Procedura de citare legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei, învederându-se instanței că, la data de 05.04.2013, prin Serviciul Registratură, apărătorul intimatului inculpat a depus acte în circumstanțiere, după care, constatându-se cauza în stare de judecată, s-a acordat cuvântul în cadrul dezbaterilor.
Reprezentantul Ministerului Public, având cuvântul, a susținut oral motivul de recurs, arătând că în mod greșit s-a dispus achitarea inculpatului potrivit art. 11 pct. 2 lit. a Cod procedură penală rap la art. 10 lit. b1 Cod procedură penală, nefiind îndeplinite condițiile prev de art. 181 Cod penal pentru adoptarea unei astfel de soluții.
S-a arătat în esență că, în încăierarea la care a participat și inculpatul, s-a produs vătămarea gravă a unei persoane, ce a necesitat pentru vindecare 70 - 80 zile îngrijiri medicale de la data producerii leziunilor, astfel că raportat la natura și gravitatea faptei, împrejurările în care aceasta a fost comisă, se impunea condamnarea inculpatului pentru inf. prev de art. 322 Cod penal.
Și referitor la acțiunea civilă, s-a arătat că aceasta se impunea a fi admisă, dat fiind faptul că partea civilă C. D. O. a suferit leziunile în conflictul la care a participat și inculpatul.
Avocat M. N. pentru inculpatul C. R., având cuvântul, a solicitat respingerea recursului formulat în cauză, subliniind faptul că celorlalte persoane participante la încăierare, li s-au aplicat amenzi administrative în faza de urmărire penală.
Pe de altă parte, prin probele administrate s-a demonstrat conduita bună a inculpatului, atât anterior cât și ulterior săvârșirii faptei cercetată în cauză.
Nu se impune nici admiterea acțiunii civile formulată de partea civilă, întrucât s-a făcut dovada că inculpatul nu este cel care a produs leziunile suferite de aceasta.
Inculpatul C. R., având ultimul cuvânt, solicită respingerea recursului și menținerea hotărârii pronunțată anterior în cauză.
CURTEA
Asupra recursului de față;
Din actele și lucrările dosarului, constată următoarele:
Prin sentința penală nr. 939/20.05.2010, Judecătoria Drobeta Turnu Severin în temeiul art. 322 alin. 2rap. laart. 182 alin. 1 Cp, cu aplicarea art. 74 alin. 1 lit. a și art. 76 alin. 1 lit. d Cp., a condamnat pe inculpatul C. R., posesor CI . nr._, fiul lui D. și T., născut la 11.12.1986 în Dr. Tr. S., județul M., domiciliat în . V., județul M., cu reședința în Dr. Tr. S., .. 256, ., apt. 43, județul M., cetățenia romana, student, necăsătorit, fără antecedente penale, la o pedeapsa de 9 luni închisoare (fapta săvârșită la data de 22.07.2006).
În baza art. 81 Cp, a suspendat condiționat executarea pedepsei pe o durata de 2 ani și nouă luni, termen de încercare stabilit în condițiile art. 82 alin. 1 Cp.
A aplicat inculpatului C. R. pedeapsa accesorie a interzicerii exercitării drepturilor prevăzute de art. 64 alin. 1 lit. a teza a II-a și lit. b Cp., pe durata și în condițiile prevăzute de art. 71 alin. 2 Cp.
În temeiul art. 71 alin. 5 Cp., a suspendat executarea pedepsei accesorii pe durata suspendării condiționate a executării pedepsei.
În baza art. 359 C.p.p., a atras atenția inculpatului asupra dispozițiilor art. 83 Cp. referitoare la revocarea beneficiului suspendării condiționate a executării pedepsei.
În baza art. 14 si art. 346 C.p.p., rap. la art. 998 - 999 C.civ., a admis in parte acțiunea civilă formulată de partea vătămata C. D. O. și a obligat inculpatul la plata către partea civila a sumei de 4000 lei daune materiale și 5000 lei daune morale.
În baza art. 191 alin. 1 C.p.p., a obligat inculpatul la plata sumei de 600 lei, cheltuieli judiciare către stat, din care 200 lei reprezentând onorariul avocatului din oficiu T. L. ce a fost suportat din fondurile Ministerului Justiției. In temeiul art. 193 alin. 1 si 2, a obligat același inculpat la plata sumei de 400 lei cheltuieli judiciare către partea civila, reprezentând onorariu avocat.
Pentru a pronunța această soluție prima instanță a reținut în fapt că în data de 22.07.2006, între grupul de băieți din satul Crivina din care făceau parte partea vătămată C. D. O. și numiții R. G. V., H. R. M., P. C. V., P. M. G., I. O. C., G. M. P. și grupul de băieți din satul V. (inculpatul C. R. și numiții S. I., M. Izabel F., P. C. L. M. M. N., B. I. D., Fălcea V. și T. D.) a izbucnit o încăierare. La un moment dat, grupul din satul V. s-a retras în curtea martorului Fălcea V., iar cei din Crivina s-au retras cu intenția de a pleca. Atunci la fața locului au sosit martorii C. D. și A. N., cu intenția de a aplana conflictul. Martorul A. N. a fost lovit de unul din băieții din satul Crivina, fapt ce l-a determinat să lovească la rândul său. Băieții din satul Crivina au devenit din nou violenți și a fost generată astfel o nouă încăierare, în care băieții din cele două grupuri și-au aplicat lovituri reciproce. Partea vătămată a fost lovită în față cu pumnul de către Fălcea V., a căzut și atunci a fost lovit cu o scândură în picior de inculpatul C. R..
În drept, s-a reținut că fapta săvârșită de inculpatul C. R., de a participa la data de 22.07.2006 la o încăierare în cadrul căreia a lovit partea vătămată cu o scândură de lemn peste picior, aceasta suferind leziuni a căror vindecare au necesitat 70 - 80 zile de îngrijiri medicale întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de încăierare, prevăzută de art. 322 alin. 2 rap. la art. 182 alin. 1 Cp.
La individualizarea pedepsei s-a reținut că instanța a avut în vedere dispozițiile părții generale a Codului penal privitoare la condițiile răspunderii penale, gradul de pericol social al faptei și de modalitatea în care a fost săvârșită, conduita bună a inculpatului înainte de săvârșirea faptei confirmată prin lipsa antecedentelor penale, atitudinea acestuia pe parcursul procesului penal, precum și circumstanțele personale ale inculpatului.
Astfel, având în vedere că gradul de pericol social concret al infracțiunii, determinat în condițiile art. 181 alin. 2 C.pen., este destul de ridicat, dată fiind frecvența faptelor de violență, și ținând cont de atitudinea nesinceră a inculpatului, care, deși existau suficiente probe împotriva sa, a susținut că nu a lovit partea vătămată, instanța îi va aplica acestuia pedeapsa cu închisoarea. Va reține însă în favoarea inculpatului circumstanța atenuantă judiciară prevăzută de art. 74 alin. 1 lit. a Cp, urmând a face aplicarea prevederilor art. 76 alin. 1 lit. d Cp, având în vedere lipsa antecedentelor penale și atitudinea acestuia anterior comiterii faptei, inculpatul fiind cunoscut ca o persoană liniștită, serioasă, fără a avea conflicte cu alte persoane.
Din referatul de evaluare întocmit în cauză de Serviciul de Probațiune de pe lângă T. M. (f.40-41 di) s-a reținut că acesta are șanse de reabilitare comportamentală și reintegrare socială, întrucât provine dintr-o familie organizată, cu situație financiară bună, are o bună relație cu părinții, frecventează cursurile a două facultăți din Timișoara, prezintă interes pentru actul instructiv-educativ, nu este cunoscut drept o persoană cu tendințe agresive, este calm, liniștit și prezintă un bun autocontrol, este o fire sociabilă și comunicativă. Atât înainte, cât și după comiterea faptei, inculpatul nu a creat probleme în familie, la școală sau în comunitate.
Față de cele menționate mai sus, prima instanță a considerat că se impune aplicarea unei pedepse orientată sub minimul special prevăzut de lege, apreciind că o pedeapsă de 9 luni închisoare își va atinge scopul preventive-educativ și de reeducare a inculpatului.
Având în vedere întrunirea cumulativă a condițiilor legale pentru aplicarea suspendării condiționate a executării pedepsei, anume cuantumul pedepsei aplicate, lipsa antecedentelor penale ale inculpatului, precum și aprecierea instanței că scopul pedepsei poate fi atins și fără executarea pedepsei în regim de detenție, instanța, în baza art. 81 Cp., a suspendat condiționat executarea pedepsei pe o durata de 2 ani și 9 luni, termen de încercare stabilit in condițiile art. 82 alin. 1 Cp.
A aplicat inculpatului pedeapsa accesorie a interzicerii exercitării drepturilor prevăzute de art. 64 alin. 1 lit. a teza a II-a și lit. b Cp, pe durata și în condițiile prevăzute de art. 71 alin. 2 Cp.
Astfel, instanța a reținut că natura faptei săvârșite duce la concluzia existenței unei nedemnități a inculpatului în exercitarea drepturilor de natură electorală, prevăzute de art. 64, lit. a, teza a II-a și lit. b, C.pen., respectiv dreptul de a fi ales în autoritățile publice sau în funcții elective publice și dreptul de a ocupa o funcție implicând exercițiul autorității de stat, urmând a i se interzice inculpatului aceste drepturi pe perioada executării pedepsei.
În raport și de jurisprudența Curții Europene, instanța a apreciat că natura infracțiunii săvârșite de inculpat nu îl face nedemn să își exercite dreptul de a alege, chiar și în condițiile unui regim privativ de libertate, motiv pentru care nu i s-a interzis inculpatului dreptul de a alege, ci numai dreptul de a fi ales în autoritățile publice sau în funcții elective publice, alături de dreptul de a ocupa o funcție implicând exercițiul autorității de stat.
Cu privire la latura civilă, prima instanță a reținut că partea vătămată s-a constituit parte civilă în procesul penal cu suma de 14.000 lei, din care 4000 lei reprezentând daune materiale constând în contravaloarea a 80 de zile de muncă și a îngrijirilor medicale și 10.000 lei reprezentând daune morale, constând în suferința fizică și psihică, trauma produsă de inculpate prin fapta sa.
În ceea ce privește daunele materiale solicitate, prima instanță a constatat că acestea au fost dovedite prin mijloacele de probă administrate în cauză, iar referitor la daunele morale, s-a constatat că, în speță, s-a făcut dovada creării unui prejudiciu nepatrimonial rezultat din vătămările aduse sănătății și integrității fizice fiind vorba de un prejudiciu corporal, dar și de un prejudiciu psihic, constând în traumele suferite de partea vătămată ulterior săvârșirii infracțiunii, ceea o îndreptățește pe partea civilă la acordarea daunelor morale.
S-a apreciat că față de pericolul social concret al faptei săvârșite, de natura și împrejurările comiterii acesteia, numărul mare de zile de îngrijiri medicale, urmările fizice și psihice produse asupra părții vătămate, aceasta a suferit un prejudiciu moral care necesită reparație bănească, apreciind că suma de 5000 lei este suficientă pentru acoperirea prejudiciului moral produs părții vătămate.
Prin Decizia penală nr. 72/A/2011, T. M. a admis apelul declarat de apelantul inculpat C. R., împotriva sentinței penale nr. 939/20.05.2010, pronunțată de Judecătoria Drobeta Turnu Severin, în dosarul nr._ .
A desființat integral sentința atacată și, rejudecând:
A schimbat încadrarea juridică a faptei pentru care s-a dispus trimiterea în judecată a inculpatului C. R., din infracțiunea de încăierare prev. de art. 322 alin. 2 Cp. rap. la art. 182 alin. 1 Cp., în infracțiunea de încăierare prev. de art. 322 alin. 1 C. penal.
A încetat procesul penal, față de inculpatul C. R., pentru săvârșirea infracțiunii de încăierare prev. de art. 322 alin. 1 Cp.
A respins acțiunea civilă, formulată de partea civilă C. D. O..
Pentru a pronunța această soluție, T. a reținut că instanța de fond a dat o interpretare greșită probatoriului administrat în cauză, cu consecința pronunțării unei soluții greșite de condamnare.
Contrar celor reținute de instanța de fond, instanța de apel a arătat că din probele administrate nu rezultă săvârșirea faptei pentru care s-a dispus trimiterea în judecată a inculpatului C. R., constând în aceea că în timpul conflictului dintre cele două grupuri, a lovit-o pe cu un par în piciorul drept, pe partea vătămată C. D. O. care din această cauză a suferit leziuni ce au necesitat pentru vindecare 70-80 zile de îngrijiri medicale.
În condițiile în care inculpatul a participat la altercația dintre cele două grupuri și nu rezultă că, prin fapta sa, a cauzat leziunile suferite de partea vătămată, se constată că acesta a comis doar infracțiunea de încăierare prev. de art. 322 alin. 1 C. penal.
În raport de pedeapsa prevăzută în cazul acestei infracțiuni (o lună la 6 luni sau amendă), data săvârșirii faptei - 22.07.2006 și dispozițiile art. 122 alin. 1, lit. e și art. 124 C.p.p., s-a constatat că s-a împlinit termenul de prescripție specială, motiv pentru care, în baza art. 11 alin. 1 pct. 2, lit. b rap. la art. 10 lit. g C.p.p., s-a dispus încetarea procesului penal, față de inculpatul C. R., pentru săvârșirea infracțiunii de încăierare prev. de art. 322 alin. 1 Cp.
Întrucât inculpatul nu a lovit-o pe partea vătămată și nu i-a produs acesteia leziunile respective, a fost respinsă acțiunea civilă formulată de partea civilă C. D. O..
Prin decizia penală nr. 2068 din data de 28.11.2011, Curtea de Apel C., a admis recursurile declarate de P. de pe lângă T. M. si partea civilă C. D. O. împotriva deciziei penale nr. 72/A din 18 aprilie 2011, pronunțată de T. M. in dosarul nr._ .
A casat decizia penală nr. 72/A din 18 aprilie 2011 pronunțată de T. M. in dosarul nr._ și a trimis cauza pentru rejudecarea apelului la T. M..
Pentru a pronunța această soluție, Curtea de Apel C. a reținut că, potrivit art. 125 C.p.p. dacă instanța de judecată are îndoieli cu privire la exactitatea concluziilor raportului de expertiza, dispune efectuarea unei noi expertize.
În plus, potrivit art. 67 alin. 3 C.p.p. admiterea sau respingerea cererii de administrarea a unui mijloc de probă se face motivat.
În plus, potrivit art. 3 C.p.p., în desfășurarea procesului penal trebuie să se asigure aflarea adevărului cu privire la faptele și împrejurările cauzei, precum și cu privire la persoana făptuitorului iar potrivit art. 4 C.p.p. organele de urmărire penală și instanțele de judecată sunt obligate să aibă rol activ în desfășurarea procesului penal.
Văzând aceste dispoziții legale, Curtea a apreciat ca instanța de apel nu s-a pronunțat motivat asupra administrării unei probe care, date fiind contradicțiilor vădite existente intre concluziile raportului de constatare medico legala nr. 765/28.09.2006 al SML M. si avizul Comisiei de Control al Institutului de Medicina Legala C. nr. 22/E2/28.02.2011, se impunea a fi administrată în vederea aflării adevărului și justei soluționări a cauzei.
Curtea a mai constatat și faptul că, potrivit art. 357 C.p.p., dispozitivul trebuie să cuprindă, în caz de încetare a procesului penal, cauza pe care se întemeiază potrivit art. 11 C.p.p.
Totuși, în dispozitivul deciziei pronunțată de instanța de apel, nu se menționează cauza pe care se întemeiază, potrivit art. 11 C.p.p., soluția de încetare a procesului penal.
Cu ocazia rejudecării apelului, în baza art. 125 C.p.p., s-a dispus de către instanța efectuarea unei noi expertize medico legale în cauză, în vederea lămuririi contradicțiilor vădite existente între concluziile raportului de constatare medico legală nr. 765/28.09.2006 al SML M. și avizul Comisiei de Control al Institutului de Medicină Legală C. nr. 22/E2/28.02.2011.
La rejudecarea apelului, T. M., prin decizia penală nr. 4/R din data de 13.01.2012, a declinat competența de soluționare a recursului declarat de recurentul inculpat, C. R. împotriva sentinței penale nr. 939/20.05.2010 pronunțată de Judecătoria Dr. Tr. S. în favoarea Curții de Apel C..
Curtea de Apel C., prin decizia nr. 834 din data de 04.04.2012, în baza art. 42 C.p.p., raportat la art. XIV alin. 1 și 2 din Legea nr. 202/2010, a declinat competența de soluționare a apelului declarat de apelantul inculpat C. R. împotriva sentinței penale nr. 939 din data de 20.05.2010 pronunțată de Judecătoria Dr. Tr. S. în dosarul penal nr._ în favoarea Tribunalului M..
A constatat ivit conflictul negativ de competență între Curtea de Apel C. și T. M..
Înalta Curte de Casație și Justiție, prin încheierea nr. 894 din data de 07.06.2012, soluționând conflictul negativ de competență, a stabilit competența de soluționarea cauzei având ca obiect apelul inculpatului C. R. împotriva sentinței penale nr. 939/20.05.2010, în favoarea Tribunalului M., instanță căreia i-a fost înaintat dosarul.
Cauza a fost înregistrată pe rolul Tribunalului M. sub nr._ la data de 17.07.2012, instanța, având în vedere dispozițiile deciziei nr. 2068 din data de 29.11.2011 a Curții de Apel C., dispunând efectuarea în cauză a unei noi expertize medico-legale de către Institutul de Medicină Legală C..
Prin decizia penală nr. 2 din data de 15 ianuarie 2013 pronunțată de T. M. în dosarul nr._, în baza art. 379 pct. 2 lit. a C.p.p. a fost admis apelul declarat de inculpat C. R. împotriva sentinței penale nr. 939 din data de 20.05.2010 pronunțată de Judecătoria Drobeta Turnu Severin în dosarul nr._ .
A fost desființată integral sentința și, rejudecând, în temeiul art. 334 C.p.p. s-a dispus schimbarea încadrării juridice a faptelor pentru care inculpatul C. R. a fost trimis în judecată prin rechizitoriul nr. 2971/P/2006, emis la data de 17.09.2007 de către P. de pe lângă Judecătoria Drobeta Turnu Severin, din infracțiunea prevăzută de art. 322 alin. 2 Cp. rap. la art. 182 alin. 1 Cp. în infracțiunea prevăzută de art. 322 alin. 3 partea I Cp. rap. la art. 182 alin. 1 Cp.
A fost respinsă cererea de schimbare a încadrării juridice din infracțiunea prevăzută de art. 322 alin. 2 Cp. rap. la art. 182 alin. 1 Cp. în infracțiunea prevăzută de art. 322 alin. 1 Cp.
În temeiul art. 11 pct. 2 lit. a C.p.p. raportat la art. 10 alin. 1 lit. b1 C.p.p. a fost achitat inculpatul C. R. pentru infracțiunea de încăierare prevăzută de art. 322 alin. 3 partea I Cp. rap. la art. 182 alin. 1 Cp.
În temeiul art. 345 alin. 4 C.p.p. rap. la art. 181 alin. 3 Cp. și art. 91 lit. c Cp. s-a aplicat inculpatului C. R. amenda administrativă în cuantum de 1.000 lei.
În temeiul art. 346 alin. 2 C.p.p. a fost respinsă acțiunea civilă promovată de partea vătămată C. D. O..
În temeiul art. 192 alin. 1 pct. 1 lit. d C.p.p. a fost obligat inculpatul C. R. la plata sumei de 400 lei cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.
În temeiul art. 193 alin. 6 C.p.p. a fost respinsă cererea de restituire a cheltuielilor judiciare efectuate de partea vătămată C. D. O..
Pentru a pronunța această decizie, instanța de apel, din actele de urmărire penală și din probele administrate în fața instanței de judecată - în mod direct, nemijlocit și contradictoriu – a reținut că inculpatul a participat la conflictul izbucnit între cele două grupuri de băieți, în data de 22.07.2006, în satul V. din . M..
De asemenea, s-a reținut că acest conflict a pornit de la atitudinea necorespunzătoare pe care a avut-o grupul de băieți din satul Crivina, unul dintre ei - I. O. C. - inițiind o discuție cu unul din băieții din satul V. - B. I. D. - și lovindu-l pe acesta din urmă.
S-a reținut că ulterior conflictul a degenerat, cele două grupuri luându-se la bătaie, fără a se putea stabili cu exactitate cine cu cine s-a bătut.
Grupul din satul V. s-a retras în curtea unei locuințe, iar grupul din satul Crivina nu a apucat să părăsească zona întrucât au sosit martorii C. D. și A. N.. Acesta din urmă a fost lovit de unul dintre băieții din acest grup și conflictul a reizbucnit.
În această a doua fază a conflictului, de asemenea fără a se putea stabili cu certitudine cine cu cine s-a bătut, partea vătămată a căzut la pământ și a început să se vaite că i s-a rupt piciorul, împrejurare care a condus la încetarea conflictului.
S-a reținut de asemenea că ultimele acte medico-legale atestă, dincolo de orice dubiu, că leziunile traumatice suferite de partea civilă C. D. O. nu s-au produs prin lovire activă cu un corp dur, fapt ce exclude din starea de fapt reținută prin rechizitoriu și prin sentința penală atacată, provocarea acestor leziuni de către inculpatul C. R., prin lovirea părții civile cu scândura peste picior.
De asemenea, s-a reținut că toate probele administrate, atât în faza inițială cât și ulterior, nu-l poziționează pe inculpat lângă partea civilă decât după ce aceasta era deja căzută la pământ și se văita.
În aceste împrejurări, având în vedere mai ales concluziile actelor medico-legale - ca probe științifice -, s-a reținut că se exclude posibilitatea ca leziunile suferite de partea civilă să fi fost rezultatul vreunei acțiuni a inculpatului C. R..
Din această perspectivă, hotărârea penală pronunțată de instanța de fond este neîntemeiată, motiv pentru care în temeiul art. 379 pct. 2 lit. a C.p.p., a fost admis apelul declarat de inculpatul C. R. și a fost desființată integral sentința.
Procedând la rejudecarea cauzei, s-a constatat că aceleași acte medico-legale atestă că leziunile s-au produs prin răsucire, acest mecanism fiind posibil în condițiile încăierării la care partea civilă a participat.
Reținând că nu se cunoaște și nu poate fi identificat participantul care a provocat . ce a avut urmările prevăzute de art. 182 alin. 1 Cp. - leziunile necesitând mai mult de 60 de zile de îngrijiri medicale pentru vindecare - și nici nu se poate stabili cu certitudine dacă răsucirea s-a produs în urma unei căderi cu răsucirea piciorului sub greutatea corpului, s-a dispus, în temeiul art. 334 C.p.p., schimbarea încadrării juridice a faptelor pentru care inculpatul C. R. a fost trimis în judecată prin rechizitoriul nr. 2971/P/2006, emis la data de 17.09.2007 de către P. de pe lângă Judecătoria Drobeta Turnu Severin, din infracțiunea prevăzută de art. 322 alin. 2 Cp. rap. la art. 182 alin. 1 Cp. în infracțiunea prevăzută de art. 322 alin. 3 partea I Cp. rap. la art. 182 alin. 1 Cp.
S-a reținut ca fiind evident faptul că partea civilă a suferit vătămările respective în cursul încăierării, iar existența unor asemenea urmări nu poate să nu conducă la încadrarea juridică menționată.
Din acest punct de vedere, pe de o parte, s-a reținut că nu are nici-o relevanță încadrarea juridică dată în cursul urmăririi penale atât față de inculpat cât și față de ceilalți participanți la încăierare - pentru aceștia din urmă procurorul reținând dispozițiile art. 322 alin. 1 și 2 Cp. -, iar pe de altă parte nu poate fi primită ca întemeiată solicitarea apărătorului inculpatului pentru a se schimba încadrarea juridică față de inculpat, prin reținerea doar a dispozițiilor art. 322 alin. 1 Cp.
Așa cum s-a reținut în mod constant în teorie și în jurisprudență, dispozițiile art. 322 alin. 1 Cp. au în sfera de cuprindere situațiile în care din încăierare rezultă doar urmări prevăzute de art. 180 și art. 181 din C.p.
Vătămarea gravă a sănătății sau integrității corporale a unei persoane ori moartea unei persoane, în cursul unei încăierări, fără a se putea stabili participantul care a produs aceste rezultate, impune o încadrare juridică în dispozițiile art. 322 alin. 3 C.p.
Pentru aceste considerente, a fost respinsă cererea de schimbare a încadrării juridice din infracțiunea prevăzută de art. 322 alin. 2 Cp. rap. la art. 182 alin. 1 Cp. în infracțiunea prevăzută de art. 322 alin. 1 Cp., cerere formulată de apărătorul apelantului-inculpat.
Cu privire la fondul cauzei, s-a constatat că nu sunt realizate condițiile prevăzute de art. 345 alin. 2 C.p.p. pentru a se putea dispune condamnarea inculpatului pentru infracțiunea prevăzută de art. 322 alin. 3 partea I Cp. rap. la art. 182 alin. 1 Cp.
Instanța de apel a apreciat că fapta inculpatului de a participa la încăierarea din data de 22.07.2006 - așa cum s-a reținut în starea de fapt mai sus expusă - nu prezintă gradul de pericol social al unei infracțiuni.
Potrivit dispozițiilor art. 18 Cp., „faptă care prezintă pericol social în înțelesul legii penale este orice acțiune sau inacțiune prin care se aduce atingere uneia dintre valorile arătate în art. 1 și pentru sancționarea căreia este necesară aplicarea unei pedepse”.
În conformitate cu dispozițiile art. 181 alin. 1 și alin. 2 Cp., nu constituie infracțiune fapta prevăzută de legea penală, dacă prin atingerea minimă adusă uneia din valorile apărate de lege și prin conținutul ei concret, fiind lipsită în mod vădit de importanță, nu prezintă gradul de pericol social al unei infracțiuni.
La stabilirea în concret a gradului de pericol social se ține seama de modul și mijloacele de săvârșire a faptei, de scopul urmărit, de împrejurările în care fapta a fost comisă, de urmarea produsă sau care s-ar fi putut produce, precum și de persoana și conduita făptuitorului, dacă este cunoscut.
Procurorul sau instanța poate aplica una dintre sancțiunile cu caracter administrativ prevăzute la art. 91 Cp.
S-a constatat că în mod corect, pe baza criteriilor prevăzute de art. 181 alin. 2 C.p., fapta comisă de către inculpat a adus o atingere minimă relațiilor sociale ocrotite prin dispozițiile art. 322 Cp.
De asemenea, raportat la persoana și conduita inculpatului - așa cum s-a reținut și de către instanța de fond atunci când au fost aplicate dispozițiile art. 74 alin. 1 lit. a Cp.-, pentru sancționarea unei asemenea fapte nu este necesară aplicarea unei pedepse, sancționarea cu o amendă administrativă apărând ca fiind o avertizare suficientă pentru inculpat ca acesta să nu mai comită fapte similare.
Instanța de apel a apreciat că există suficiente date care să ateste că săvârșirea faptei - participarea la încăierare - a fost o „scăpare de moment”, inculpatul nefiind o persoană cunoscută cu manifestări antisociale.
De la data faptelor - 22.07.2006 - și până în prezent nu s-a constatat că inculpatul a mai comis fapte penale, dimpotrivă, a avut o atitudine evident pro-socială, iar aspectele pozitive relevate de referatul întocmit de Serviciul de probațiune de pe lângă T. M. nu fac altceva decât să fundamenteze concluzia că nu este necesară aplicarea unei pedepse pentru ca inculpatul să nu reitereze comportamentul antisocial.
De altfel, instanța de fond a reținut că fapta ar prezenta pericol social destul de ridicat din cauza frecvenței faptelor de violență - situație care nu are în vedere persoana inculpatului, la modul concret și efectiv - și din cauza atitudinii nesincere a inculpatului.
Ori, prin prisma concluziilor actelor medico-legale s-a constatat că inculpatul a avut o atitudine sinceră, el declarând în mod constant că nu a lovit partea civilă, învinuirea care i se aducea fiind aceea că l-a lovit pe C. D. O. cu scândura peste picior.
În altă ordine de idei, s-a apreciat că soluția de achitare a inculpatului în temeiul art. 181 Cp. apare ca fiind echitabilă și prin raportare la soluțiile dispuse prin rechizitoriul parchetului.
S-a constatat că procurorul a dispus scoaterea de sub urmărire penală și aplicarea unor sancțiuni cu caracter administrativ față de toți ceilalți participanți la încăierare, indiferent de grupul din care au făcut parte: T. G. D., A. N., G. M. P., I. O. C., P. M. G., P. C. V., Fălcea V., B. I. D., H. R. M., R. G. V., M. M. N. și C. D. O..
Ori, instanța de apel a apreciat că de vreme ce toți au participat la aceeași încăierare, rezultatul neputând fi imputat doar inculpatului, sancționarea diferită a participanților ar fi în contradicție cu principiul egalității de tratament judiciar ce trebuie aplicat persoanelor aflate în condiții juridice identice.
Referitor la acțiunea civilă, s-a constatat că potrivit art. 346 alin. 2 C.p.p., în cazul achitării inculpatului în temeiul art. 10 alin. 1 lit. b1 C.p.p., obligarea acestuia la repararea pagubei materiale și a daunelor morale, potrivit legii civile, este facultativă și nu obligatorie.
Reținându-se că leziunile suferite de partea civilă C. D. O. nu au fost produse printr-o acțiune a inculpatului C. R., ci s-au produs în contextul general al încăierării la care a participat activ și partea civilă - procurorul dispunând și față de aceasta scoaterea de sub urmărire penală în temeiul art. 10 alin. 1 lit. b1 C.p.p. -, nu sunt realizate condițiile angajării răspunderii civile pentru fapta proprie prevăzute de art. 998-999 C.civ.
Corespunzător, acțiunea civilă promovată de partea vătămată C. D. O. a fost respinsă.
Împotriva acestei decizii a declarat recurs P. de pe lângă T. M., în termen și motivat.
În motivarea recursului, s-a arătat că hotărârea pronunțată în cauză este nelegală și netemeinică, întrucât în mod greșit s-a dispus achitarea inculpatului și aplicarea unei sancțiuni administrative acestuia, nefiind îndeplinite criteriile prev de cart. 181 Cod penal.
S-a argumentat că fapta comisă de inculpat nu poate fi apreciată ca fiind lipsită în mod vădit de importanță și că prin aceasta s-a adus o atingere minimă valorilor ocrotite de legea penală, astfel încât să fie incidente dispozițiile art. 181 Cod penal.
Deși s-a arătat că în mod corect instanța de apel, în conformitate cu probele administrate în cauză, a dispus schimbarea încadrării juridice a faptei pentru care inculpatul a fost trimis în judecată, din inf. prev de art. 322 alin. 2 Cod penal rap la art. 182 alin. 1 Cod penal, în inf. prev de art. 322 alin. 3 partea I Cod penal rap la art. 182 alin. 1 Cod penal, având în vedere noile acte medico-legale, precum și faptul că nu se cunoaște și nu se poate identifica participantul la încăierare care a provocat . ce a avut urmările prev de art. 182 alin. 1 Cod penal, în mod greșit a apreciat că fapta comisă de către inculpat a adus o atingere minimă relațiilor sociale ocrotite prin dispozițiile art. 322 Cod penal și raportat la persoana și conduita inculpatului, a apreciat că pentru sancționarea acestei fapte, nu este necesară aplicarea unei pedepse.
S-a arătat în acest sens că, potrivit art. 181 alin. 2 Cod penal, la stabilirea în concret a gradului de pericol social se ține seama de modul și mijloacele de săvârșire a faptei, de scopul urmărit, de împrejurările în care fapta a fost comisă, de urmarea produsă sau care s-ar fi putut produce, precum și de persoana și conduita făptuitorului.
Raportând aceste criterii la datele concrete ale speței, s-a arătat că pericolul social al faptei este dat de natura și gravitatea acesteia, de împrejurările în care a fost comisă (numărul mare de participanți, conduita acestora, ce nu a făcut posibilă identificarea participantului ce a provocat . având urmările prev de art. 182 alin. 1 Cod penal), urmarea produsă (partea vătămată suferind leziuni ce au necesitat 70-80 zile îngrijiri medicale), astfel că în mod greșit instanța a constatat că fapta săvârșită de inculpat nu prezintă gradul de pericol social al unei infracțiuni.
Recursul formulat în cauză este nefondat și urmează a fi respins, pentru următoarele considerente:
Potrivit art. 181 alin. 1 Cod penal, nu constituie infracțiune fapta prevăzută de legea penală dacă prin atingerea minimă adusă uneia din valorile apărate de lege și prin conținutul ei concret, fiind lipsită în mod vădit de importanță, nu prezintă gradul de pericol social al unei infracțiuni.
Potrivit alin. 2 al aceluiași articol, la stabilirea în concret a gradului de pericol social se ține seama de modul și mijloacele de săvârșire a faptei, de scopul urmărit, de împrejurările în care fapta a fost comisă, de urmarea produsă sau care s-ar fi putut produce, precum și de persoana și conduita făptuitorului.
În speța dedusă judecății, instanța de apel a analizat pe larg toate criteriile prev de art. 181 alin. 2 Cod penal și față de acestea a concluzionat în mod justificat că fapta inculpatului - ce este prevăzută de lege în dispozițiile art. 322 alin. 2 teza I Cod penal și incriminată astfel - nu prezintă gradul de pericol social al acestei infracțiuni.
Criteriile invocate prin motivele de recurs de către parchet, respectiv: numărul mare de participanți la încăierare, conduita acestora, ce nu a făcut posibilă identificarea participantului care a provocat ., urmările produse, respectiv leziunile cauzate părții vătămate, ce au necesitat 70-80 zile îngrijiri medicale pentru vindecare, sunt comune tuturor participanților la fapta analizată, însă raportat la toți aceștia, se constată că prin rechizitoriul întocmit în cauză s-a dispus scoaterea de sub urmărire penală și aplicarea unei sancțiuni cu caracter administrativ.
Pe de altă parte, pe parcursul întregului proces penal, inclusiv prin actele depuse cu ocazia judecării recursului, s-a făcut pe deplin dovada că inculpatul este o persoană integrată social, a avut o bună comportare atât anterior cât și ulterior săvârșirii faptei, provine dintr-o familie organizată, cu situație financiară bună, are o bună relație cu părinții, nu este cunoscut drept o persoană cu tendințe agresive, este calm, liniștit și prezintă un bun autocontrol, este o fire sociabilă și comunicativă, nu a creat probleme în familie, la școală sau în comunitate, iar actualmente a absolvit cursurile instituției de învățământ superior pe care anterior o frecventa.
Toate aceste criterii au fost corespunzător reținute de către instanța de apel, ce a concluzionat pe deplin justificat că se impune ca, pentru fapta pentru care inculpatul a fost trimis în judecată, se impune aplicarea unei sancțiuni cu caracter administrativ, aceasta neîntrunind gradul de pericol social al unei infracțiuni.
În consecință, văzând și dispozițiile art. 38515 pct. 1 lit. b Cod procedură penală, se va respinge ca nefondat recursul parchetului, iar conform art. 192 alin. 3 Cod procedură penală, cheltuielile judiciare din recurs vor rămâne în sarcina statului, din care suma de 200 lei reprezentând onorariu avocat oficiu.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de P. de pe lângă T. M. împotriva deciziei penale nr. 2 din data de 15 ianuarie 2013, pronunțată de T. M. în dosarul nr._, ca nefondat.
Cheltuielile judiciare din recurs rămân în sarcina statului din care 200 lei reprezentând onorariu avocat oficiu.
Definitivă
Pronunțată în ședința publică de la 19 aprilie 2013.
Președinte, Judecător, Judecător,
G. V. C. Ș. T. M.
Grefier,
V. D.
Red.jud.G.V.
Jud. apel: R. G. U.
M. D. N.
Dact. 2 ex./O.A.
| ← Infracţiuni la regimul silvic. Legea nr.46/2008. Decizia nr.... | Infracţiuni la regimul silvic. Legea nr.46/2008. Decizia nr.... → |
|---|
