Infracţiuni de corupţie. Legea nr. 78/2000. Decizia nr. 292/2013. Curtea de Apel CRAIOVA
| Comentarii |
|
Decizia nr. 292/2013 pronunțată de Curtea de Apel CRAIOVA la data de 01-10-2013 în dosarul nr. 292/2013
Dosar nr._ - Legea 78/2000 -
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL CRAIOVA
SECȚIA PENALĂ ȘI PENTRU CAUZE CU MINORI
INSTANȚA DE APEL
DECIZIA PENALĂ Nr. 292
Ședința publică de la 01 Octombrie 2013
Completul compus din:
PREȘEDINTE T. C. B. – judecător
I. E. - judecător
Grefier F. I.
Ministerul Public reprezentat de procuror R. N. din cadrul
Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism
- Serviciul Teritorial C. -
¤¤¤¤
Pe rol, pronunțarea asupra dezbaterilor ce au avut loc în ședința publică de la 25 septembrie 2013, consemnate prin încheierea de ședință de la această dată, încheiere ce face parte integrantă din prezenta decizie penală, având ca obiect apelurile declarate de P. De Pe L. Î. C. De Casație Și Justiție - Direcția Națională Anticorupție - Serviciul Teritorial C. și apelanții inculpați P. G. C. și A. F., împotriva sentinței penale nr.170 de la 09.10.2012 pronunțată de Tribunalul O. în dosarul nr._ .
La apelul nominal au lipsit părțile
Procedura legal îndeplinită din ziua dezbaterilor.
CURTEA
Asupra apelurilor de față, constată următoarele:
Prin sentința penală nr.170 de la 09.10.2012 pronunțată de Tribunalul O. în dosarul nr._, în baza art.255 alin.1 rap.la art.5 alin.1, art.6 și art.7 alin.2 din Legea nr.78/2000, a fost condamnat inculpatul P. G. C. - fiul lui D. și I., născut la data de 14.08.1967 în ., domiciliat în mun. Pitești, ..5, jud. Argeș, cu reședința în mun. Pitești, ..79, jud. Argeș CNP –_, C.I. . nr._ eliberat la data de 15.02.2002 de Poliția mun. Pitești, la 2 ani închisoare.
În baza art.71 alin.1 C.p. pe durata executării pedepsei a fost aplicată inculpatului pedeapsa accesorie a interzicerii drepturilor prev. de art.64 alin.1 lit.a și b C.p.
În baza art.254 alin.2 C.p. rap.la art.5 alin.1, art.6 și art.7 alin.1 din Legea nr.78/2000 cu aplic.art.74 alin.1 lit.a C.p. și alin.2 C.p. rap.la art.76 alin.1 lit.c C.p., a fost condamnat inculpatul A. F. - fiul lui I. și E., născut la data de 15.08.1960 în mun. Pitești, jud. Argeș, domiciliat în mun. Pitești, ., jud. Argeș, CNP –_, C.I. . nr._ eliberat la data de 03.03.2005 de Poliția mun.Pitești, la 2 ani închisoare.
În baza art.65 C.p., s-a aplicat inculpatului pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prev. de art.64 alin.1 lit.a, b și c C.p. pe timp de 2 ani, după executarea pedepsei principale.
În baza art.71 alin.1 C.p. pe durata executării pedepsei a fost aplicată inculpatului pedeapsa accesorie a interzicerii drepturilor prev. de art.64 alin.1 lit. a, b și c C.p.
În baza art.19 din Legea nr.78/2000, s-a dispus confiscarea sumei de 1.000 lei consemnată la CEC BANK – Sucursala Pitești de inculpatul A. F., conform recipisei nr._/1 din data de 18.09.2009.
În baza art.168 C.p.p., s-a dispus ridicarea măsurii sechestrului asigurator instituit asupra imobilului apartament situat în mun. Pitești, ., aparținând inculpatului P. G. C., prin ordonanța nr.135/P/2009 din data de 17.09.2009 a D.N.A. – Serviciul Teritorial Pitești.
În baza art.191 C.p.p., a fost obligat fiecare dintre inculpați la plata a câte 2.500 lei cheltuieli judiciare statului, din care câte 50 lei onorariu avocat oficiu conform delegațiilor de asistență juridică obligatorie nr.3136/23.05.2011 și nr.3247/20.06.2011.
Pentru a se pronunța astfel, prima instanță a constatat că prin rechizitoriul nr.135/P/2009 al Direcției Naționale Anticorupție – Serviciul Teritorial Pitești, în temeiul art. 262 pct. 1 lit. a C.p.p. s-a dispus punerea în mișcare a acțiunii penale și trimiterea în judecată în stare de libertate a inculpaților P. G. C., arestat în altă cauză (la data emiterii actului de sesizare al instanței) pentru săvârșirea infracțiunii de dare de mită, faptă prev. și ped. de art.255 al.1C.p. rap. la art.5 alin.1, art.6 și art.7 alin.2 din legea nr.78/2000 cu modificările și completările ulterioare și A. F. pentru săvârșirea infracțiunii de luare de mită, faptă prev. și ped. de art.254 alin.2 C.p. rap.la art.5 alin.1,art.6 și art.7alin.1 din legea nr.78/ 2000 cu modificările și completările ulterioare.
Inițial, cauza a fost înregistrată la data de 29.09.2009 sub nr._ pe rolul Tribunalului Argeș, iar prin încheierea din data de 10.05.2011 pronunțată în același dosar, având în vedere minuta sentinței nr. 612/19.04.2011 a ICCJ – Secția Penală în dosarul nr._, cauza a fost scoasă de pe rol și înaintată Tribunalului O., urmare a admiterii cererii de strămutare formulată de inculpatul P. G. C., pe rolul Tribunalului O. dosarul fiind înregistrat sub același număr, la data de 13.05.2011.
Pe parcursul cercetării judecătorești, instanța de fond a audiat inculpații P. G. C. și A. F., martorii din acte G. R., M. D. (fil.175-176 d.instanță vol.I), F. L. I. (fil.190 vol.I. d.instanță) G. R. G. (fil.61 d.instanță vol.II), precum și martorii I. E. M. (fil.191 dos.vol.I instanță), D. M. F. (f.242 d. instanță vol.I), P. G. (fil. 92 d. instanță vol.II), încuviințat în apărarea inculpatului P. G. C. și a administrat proba cu acte în circumstanțierea inculpaților, respectiv caracterizări, certificat de încadrare în grad de handicap, adeverințe (fil.93-105 pentru inculpatul A. F.) și referință (fil. 141-142 pentru inculpatul P. G. C.).
Totodată s-a dispus întocmirea unor referate de evaluare privind persoana celor doi inculpați de Serviciul de probațiune de pe lângă Tribunalul Argeș, ce au fost atașate la fila 85-95, respectiv 101-111 dosar instanță, vol.I. și au fost solicitate fișele de cazier judiciar ale inculpaților, ce au fost atașate la filele 82-84 dosar fond vol.I.
Cu ocazia audierii sale, inculpatul P. G. C. nu a recunoscut săvârșirea infracțiunii, arătând că în perioada respectivă era acționar minoritar la . 49% din acțiuni, iar în timpul controlului efectuat în intervalul 14-16.11.2006 este posibil să fi purtat discuții telefonice cu inculpatul A. F. dar și cu angajata societății I. M., persoană cu care avea o apropiată relație de prietenie. Și cu numita B. L. este posibil să fi purtat discuții în același mod și chiar să-i fi solicitat o sumă de bani, procedând astfel, deoarece aceasta avea în subordine casieria și îi putea oferi numerar atunci când nu mai avea disponibil.
A mai declarat inculpatul că, până în anul 2006 . fusese sancționat contravențional de ITM Argeș, amenzile aplicate fiind în cuantum de aproximativ 10 milioane lei, precum și împrejurarea că nu-și mai amintește dacă în același interval de timp, s-a întâlnit cu inculpatul A. F., persoană pe care o cunoștea „dinainte din oraș” (fil.68 dos.vol.I).
Nici inculpatul A. F. nu a recunoscut săvârșirea infracțiunii, arătând că în perioada 14-16.11.2006 a efectuat un control la . calitate de inspector la ITM Argeș, fiind însoțit de colegii săi - martorii M. D., G. R. și G. R., însă nu a primit nici o sumă de bani de la inculpatul P. G. C. deși a discutat telefonic cu acesta, ocazie cu care i s-a solicitat „să-și facă treaba”.
Inculpatul a mai afirmat că „este posibil” ca inculpatul P. să-i fi spus într-una din convorbiri că se va recompensa față de el și faptul că „are 10 milioane dacă face lucrurile cum trebuie” însă nu-și amintește cu exactitate acest lucru, față de afirmațiile coinculpatului P. neavând nici o ripostă întrucât conducerea ITM Argeș le solicitase în mod expres să nu intre în polemici atunci când sunt în control „nici cu angajatorii, nici cu personalul”.
In ceea ce privește afirmația sa „mâine când terminăm treaba” făcută în cadrul unei convorbiri telefonice, după invitația inculpatului P. că îl așteaptă la birou, inculpatul a explicat că se deplasa în locația respectivă pentru semnarea proceselor verbale de control și contravenție, neavând cunoștință la acea dată că există o altă persoană care ar trebui să le semneze, respectiv directorul ..
A recunoscut împrejurarea potrivit căreia nu a aplicat amenzi contravenționale unității verificate pentru încălcările referitoare la repausul săptămânal, deoarece s-a sfătuit cu inspectorul șef al ITM Argeș și respectiv șeful de serviciu control relații de muncă din aceeași instituție, concluzionând că nu sunt îndeplinite condițiile legale (fil. 66-67 dos.fond vol.I).
Martorul G. R. și-a menținut declarația dată la urmărirea penală, arătând că în iarna anului 2007 l-a însoțit pe inculpatul A. F., colegul său de serviciu, la încheierea unui proces verbal de control efectuat la ., fără a-și mai aminti exact durata timpului în care a rămas în sediul societății ori dacă inculpatul A. a purtat vreo discuție telefonică cu vreo persoană.
Inculpatul A. F. l-a consultat cu privire la un aspect legat de salariul de bază și salariul realizat și nu cunoaște sancțiunea aplicată societății verificate ; potrivit practicii ITM Argeș, inspectorul desemnat a efectuat controlul, era ajutat de alți colegi chiar dacă aceștia nu erau titulari ai lucrării respective. Practica ITM era ca la prima abatere a angajatorului să se aplice minimul amenzii iar pentru neplata orelor suplimentare, legea prevedea o amendă de la 1500 la 3000 lei.
Și martora M. D. a menținut declarația dată anterior, arătând că în noiembrie 2006 l-a însoțit pe inculpatul A. F. la efectuarea unui control la ., și nu-și amintește dacă cu acea ocazie l-a întâlnit pe inculpatul P. G.. Atât ea cât și ceilalți doi inspectori au luat declarații angajaților, neregulile identificate vizând timpul de muncă și plata orelor suplimentare.
A susținut că nu a formulat propuneri de sancționare a . „aceasta era atributul inspectorului desemnat să efectueze controlul”, practica ITM Argeș era stabilirea amenzii în limita minimă, considerându-se că banii trebuie folosiții pentru a plăti angajații și pentru a achita amenzile contravenționale. Nu a auzit nici o discuție despre oferirea vreunei sume de bani, vreunui inspector pe parcursul derulării controlului.
Martorul F. L. I. a susținut că a lucrat la . în perioada 2000-2009, interval de timp în care au fost efectuate mai multe controale, inclusiv de la ITM Argeș, însă nu a avut atribuții de serviciu în legătură cu acestea.
Nu l-a cunoscut pe inculpatul A. F. decât pe parcursul judecării prezentei cauze, cunoscând că inculpatul P. nu se mai implica în mod direct în conducerea societății, fiind desemnate alte persoane.
Martora I. E. M., a declarat că a lucrat la . din anul 2004 până în anul 2009 având funcția de consilier juridic și inspector personal, context în care i-a cunoscut pe cei doi inculpați, A. F. fiind inspector la ITM Argeș. În aceea perioadă a folosit un telefon de serviciu al societății având nr._, însă nu își mai amintește aspecte cu privire la controlul efectuat în perioada 14-16.11.2009, la toate controalele ce se efectuau anunțându-l pe inculpatul P. G. C. despre începerea acestuia, fiind acționar al societății și șeful său.
A mai susținut martora că niciodată inculpatul P. nu i-a spus telefonic că ar fi dat mită coinculpatului A. F., și nu își mai amintește ca inculpatul P. să-i fi solicitat vreodată a-i înmâna telefonul acestuia, pentru a discuta cu el.
Și martorul D. M. F., audiat fiind, a susținut că a fost angajat al . în intervalul 2004-2009, context în care a purtat nenumărate discuții telefonice cu inculpatul P. C.; cu referire la prezenta cauză a susținut că i-a fost prezentată o convorbire cu acesta, pe parcursul urmăririi penale, pe care nu înțelege să o nege însă nu și-o mai amintește exact, susținând totodată că nu îl cunoaște pe inculpatul A. F., persoană care „este posibil să fi venit în control dar nu l-a reținut”.
Martorul din acte G. R. G., și-a menținut declarația dată la urmărirea penală, arătând că în luna noiembrie 2006 împreună cu coinculpatul A. F., colegul său de serviciu, a participat la efectuarea unui control privind timpul de muncă la ., pe perioada controlului neîntâlnindu-l pe inculpatul P. G. C.. A mai arătat că a luat declarația angajaților societății, neregulile identificate vizând timpul de lucru și neplata corespunzătoare orelor suplimentare, astfel că s-a întocmit un proces verbal prin care societatea a fost sancționată, fiind aplicată amenda orientată către minimul prevăzut de lege așa cum era practica la ITM Argeș.
Despre inculpatul A. F. a susținut că acesta nu a încercat în nici un fel să influențeze rezultatul controlului în scopul aplicării unui tratament preferențial care să favorizeze firma .>
Martorul P. G. și-a menținut declarația dată anterior, arătând că a lucrat la . ca și administrator, în intervalul 2005-2009, context în care l-a cunoscut pe inculpatul P. G., unul dintre acționarii societății. În această calitate a discutat telefonic în repetate rânduri cu inculpatul P., însă în nici o împrejurare acesta nu i-a solicitat să stea de vorbă cu organele de control numai după ce în prealabil ar fi luat legătura cu el.
In perioada controlului din 14-16.11.2006 nu-și amintește dacă la sediul societății l-a observat pe inculpatul A. F., însă își recunoaște semnătura pe procesul verbal de contravenție și de control încheiate la finalizarea acesteia.
Nu are cunoștință de nicio împrejurare în care inculpatul P. să-i fi oferit sau să-i fi remis coinculpatului A., vreo sumă de bani.
Analizând întregul material probator administrat în cauză, administrat atât în faza de urmărire penală ( proces verbal de sesizare din oficiu, proces verbal de constatare a efectuării actelor premergătoare, proces verbal de redare a unor convorbiri și comunicări telefonice, procese verbale de constatare și sancționare a contravențiilor, proces verbal de control, declarații angajați . formulată de numitul C. N. adresată ITM Argeș, declarații martori, declarații învinuiți) cât și faza cercetării judecătorești ( astfel cum s-a expus anterior) în ansamblu și în scopul aflării adevărului, instanța de fond a reținut următoarea situație de fapt:
La data de 10.11.2006 în cadrul Inspectoratului Teritorial de Muncă Argeș a fost înregistrată sesizarea numitului N. C., sub nr. 1377 prin care acesta aducea la cunoștința acestei instituții împrejurarea că . nu respectă legislația muncii, în concret susținând că „la PIC C. s-au semnat contracte în care perioada de muncă este de 5 zile pe săptămână, lucrându-se 8 ore pe zi, însă în mod obligatoriu se lucrează 6 zile, fără ca pentru a 6-a zi să se plătească dublu ori să se achite bonuri de masă”.
Sesizarea înregistrată la ITM Argeș a fost repartizată la data de 10.11.2006 inculpatului A. F., angajat al ITM Argeș – Serviciul control relații de muncă în funcția de inspector de muncă, potrivit fișei postului acesta având printre atribuțiile de serviciu verificarea aplicării corecte și unitare a legislației muncii de către angajatori, controlul respectării de către aceștia a clauzelor înscrise în contractele colective și individuale de muncă, a modului de completare a carnetelor de muncă și a condițiilor păstrării acestora de angajatori, precum și constatarea și sancționarea în baza actelor normative a nerespectării legislației muncii și a protecției sociale, dispunând măsuri obligatorii intrării în legalitate, verificând situațiile semnalate de cetățeni, instituții publice sau agenți economici prin diverse moduri de sesizări (adrese, scrisori, audiențe) cu privire la nerespectarea acelorași dispoziții legale.
In exercitarea atribuțiilor de serviciu și pentru verificarea sesizării numitului N. C., în perioada 14-16.11.2006 inculpatul A. F. însoțit de colegii săi, inspectori de muncă în cadrul ITM Argeș, martorii M. D., G. R. și G. R., s-a deplasat efectiv la sediul ., la sosirea în sediul societății fiind preluați de numita I. M., angajata . din urmă încunoștințându-l pe inculpatul P. G. C., acționar al societății, despre prezența acestora.
Fiind încunoștințat despre control, inculpatul P. G. C. a luat legătura cu angajații, respectiv cu martorii B. L., P. G., D. M. F., interesându-se de modul în care angajaților supermarketului . li se compensează cu timp liber ori cu sporuri bănești, timpul lucrat în zile nelucrătoare, cerându-le să se deplaseze printre angajați cu care să discute referitor la modul în care urmează să dea declarații.
În aceeași zi, respectiv la data de 14.11.2006, inculpatul P. G. C. a discutat telefonic cu inculpatul A. F., această discuție purtându-se prin intermediul și de pe telefonul de serviciu al martorei I. M., căruia îi promite suma de 10 milioane lei Rol, cu condiția „ de a face lucrurile cum trebuie”, aducându-i la cunoștință că pontajele nu sunt „făcute cum trebuie”, solicitându-i un interval de timp pentru refacerea acestora.
Cu aceeași ocazie, inculpatul P. C. îi adresează coinculpatului A. F. invitația de a-l întâlni la biroul său, invitație pe care acesta o acceptă, asigurându-l totodată pe interlocutorul său că „întotdeauna am făcut treaba cum trebuie”.
In aceeași zi, inculpatul P. G. C. comunică din nou cu angajata I. M., cerându-i acesteia să discute cu inculpatul A. F., în legătură cu controlul pe care acesta trebuia să-l efectueze, spunându-i totodată că a luat legătura cu acesta, „promițându-i șpagă”.
Împreună cu ceilalți inspectori, inculpatul A. F. a procedat la luarea declarațiilor diferiților angajați, atât în ziua de 14.11.2006 cât și în ziua imediat următoare, respectiv la data de 15.11.2006, dată la care numita B. L. îl încunoștințează pe inculpatul P. G. C., cu privire la împrejurarea că inspectorul A. F., prezent din nou la sediul . să îi vorbească.
Aceste aspect l-au determinat pe inculpatul P. G. C. să-i solicite acesteia suma de 10 milioane lei, sumă pe care o remite în aceeași zi, coinculpatului A. F.; la data de 16.11.2006 acesta din urmă întocmind atât procesul verbal de control seria_ fără număr din data de 16.11.2006 (fil. 47-53 d.u.p. vol. I) precum și procesul verbal de constatare și sancționare a contravențiilor . nr._ din 16.11.2006, prin care s-a reținut că . încălcat prevederile art. 119 și 120 din legea 53/2003, în sensul că angajatorul nu a compensat cu timp liber corespunzător și nu a plătit spor pentru orele lucrate suplimentar de salariați, faptă prev. de art. 276 alin. 1 lit. h din codul muncii, angajatorul fiind sancționat cu amendă contravențională de 1500 lei, cele două înscrisuri fiind întocmite de inspectorul A. F. și semnate de administratorul P. G., pentru angajator (fila. 43-44 d.u.p. vol.I.).
Instanța de fond a apreciat că situația de fapt expusă anterior rezultă din întregul material probator administrat în cauză și a apreciat conform art. 63 alin. 2 C.p.p - în urma examinării tuturor probelor administrate, în scopul aflării adevărului – vinovăția inculpaților sub forma intenției directe rezultând cu evidență și dincolo orice îndoială rezonabilă din actele și lucrările dosarului, în pofida poziției de nerecunoaștere manifestată constant de aceștia.
Potrivit art. 63 C.p.p. constituie probă orice element de fapt care servește la constatarea existenței sau inexistenței unei infracțiuni, la identificarea persoanei care a săvârșit-o și la cunoașterea împrejurărilor necesare pentru justa soluționare a cauzei, probele neavând valoare mai dinainte stabilită.
In cauza dedusă judecății instanța de fond a reținut că, prin coroborarea transcriptelor convorbirilor telefonice cu toate celelalte mijloace de probă, respectiv declarații inculpați, declarații martori, înscrisuri aparținând ITM Argeș, rezultă vinovăția celor doi inculpați, autori distincți a două infracțiuni de corupție diferite – dare și luare de mită - aceștia neavând interes în a divulga faptele; pe de altă parte, s-a constatat că declarațiile martorilor dovedesc împrejurări indirecte cu privire la existența celor două infracțiuni deduse judecății, însă prin coroborarea acestora instanța de fond a concluzionat cu certitudine asupra existenței vinovăției inculpaților.
Relevante din perspectiva probațiunii administrată în cauză sunt convorbirile telefonice interceptate în temeiul mandatului nr._/31.10.2006, declasificat la data de 19.05.2009, emis de ICCJ la cererea Parchetului de pe lângă Î. C. de Casație și Justiție, pentru perioada 31.10.2006, ora 15,00 până la data de 12.01.2007, ora 15,00 (fil. 34 d.u.p. vol.I) prin care s-a autorizat interceptarea și înregistrarea comunicațiilor inculpatului P. G. C. de la postul telefonic_, înregistrat pe . din conținutul acestora rezultând cu certitudine că inculpatul P. G. C. i-a promis coinculpatului A. F. suma de 10 milioane lei, pentru ca acesta în calitatea sa de inspector de muncă la ITM Argeș, să nu-și îndeplinească corespunzător sarcinile de serviciu cu ocazia controlului efectuat în intervalul 14-16.11.2006, respectiv „să facă treaba cum trebuie”;
Mai mult decât atât, aceleași convorbiri telefonice au atestat împrejurarea potrivit căreia inculpatul A. F. a acceptat această promisiune iar în ziua de 15.11.2006 a primit efectiv suma promisă, înțelegând că pentru fapta contravențională prevăzută de art. 276 alin. 1 lit. h din legea 53/2003 să aplice societății verificate amenda minimă, iar pentru cealaltă încălcare al legislației muncii, respectiv neacordarea repaosului săptămânal, să nu aplice nici o sancțiune.
In acest sens, la data de 14.11.2006 inculpatul P. G. C. a discutat telefonic cu inculpatul A. F. de pe telefonul martorei I. M., context în care acesta îi cere să „facă cum trebuie lucrurile, că se recompensează față de el”, oferindu-i „10 milioane dar să faci lucrurile cum trebuie”, coinculpatul A. asigurându-l că „ întotdeauna am făcut treaba cum trebuie”.
În același context, inculpatul P. i-a cerut coinculpatului A. să vină în biroul său, invitația fiind acceptată de acesta din urmă, spunându-i „mâine când terminăm treaba”.
Această convorbire telefonică este lămuritoare din perspectiva promisiunii făcute de inculpatul P., care îi oferă suma de 10 milioane lei, inspectorului A. F., pentru ca acesta „să facă lucrurile cum trebuie”, mai mult decât atât, solicitându-i să „îi învețe pe angajații săi cum să facă pontajele”, în acest sens cerându-i timp pentru ca aceștia să prezinte la control înscrisurile solicitate în condiții corespunzătoare.
Că inculpatul P. G. a materializat oferta făcută coinculpatului A., în ziua de 15.11.2006, rezultă din convorbirea telefonică purtată la data de 15.11.2006, de același inculpat cu numita B. M., aceasta din urmă contactându-l și aducându-i la cunoștință că inculpatul A., respectiv „acesta cu barbă, vroia să vorbească cu dvs.”
Față de această încunoștințare, inculpatul P. i-a cerut susnumitei – care potrivit chiar declarației sale avea în subordine casieria și îi oferea numerar atunci când nu avea disponibil, „ în 5 minute … să-mi pregătești 10 milioane” deoarece într-un sfert de oră urma să ajungă la birou.
Nici această convorbire telefonică nu a lăsat nici un dubiu asupra împrejurării că în data de 15.11.2006, în urma contactării sale de către martora B. L., inculpatul P. G. C. ajungând la sediul . unde se găsea inspectorii ITM, printre care coinculpatul A. F. care dorea să vorbească cu acesta, a remis - așa cum de altfel se angajase anterior - suma de 10 milioane lei, inspectorului ITM, coinculpatul A. F., pentru ca acesta să nu sancționeze toate abaterile de la legislația muncii identificate cu ocazia controlului, în special împrejurarea neacordării repaosului săptămânal pentru orele suplimentare lucrate de angajatorii .>
Apărarea formulată de inculpați, în sensul că nu a oferit și nu a remis cu titlul de mită suma de 10 milioane lei, respectiv nu a acceptat promisiunea oferirii acestei sume și nu a primit acești bani, nu poate fi primită de instanță în contextul probator anterior menționat fiind contrazisă de mijloacele de probă administrate în cauză.
Astfel, este evident că în intervalul 14-16.11.2006 ITM Argeș a dispus efectuarea unei verifică la . sesizarea numitului C. N. – aspect rezultat din adresa nr._/7.09.2009 a ITM Argeș (fila 41 d.u.p., vol.I), fiind desemnat în acest scop inspectorul de muncă A. F., care s-a deplasat la sediul angajatorului împreună cu alți inspectori, a verificat sesizarea primită la ITM, sens în care a discutat cu angajații . le-a luat declarații (fila 72-104 d.u.p., vol.I), aceste împrejurări fiind recunoscute de inculpați precum și de toți martorii audiați în cauză.
Mai mult decât atât, inculpatul A. F. a recunoscut și împrejurarea potrivit căreia în timpul efectuării controlului a purtat discuții telefonice cu inculpatul P. care „i-a spus să-și facă treaba”, „fiind posibil să-i fi spus într-una din convorbiri că se va recompensa față de el, să-i spună și faptul că are 10 milioane de la dumnealui dacă face lucrurile cum trebuie” (fila 66 verso d.fond, vol.I.)
Tot inculpatul A. F. a recunoscut împrejurarea că urma să meargă în biroul inculpatului P. „mâine când termină treaba” susținând că acesta trebuia să semneze procesele verbale de control și contravenție, deoarece nu avea cunoștință de împrejurarea că există o altă persoană care ar fi trebuit să semneze aceste înscrisuri, respectiv administratorul Piecă G..
Este evident că motivul invocat de inculpat pentru a se deplasa în biroul coinculpatului P. nu este real, fiind evident nesincer în condițiile în care la sosirea sa în unitate pentru efectuarea controlului în ziua de 14.11.2006, se deplasase la biroul personal din cadrul .-i cunoscut numitei I. M., consilier juridic și inspector de personal, motivul sosirii sale iar anterior inculpatul A. F. mai efectuase și alte controale la . prisma calității sale cunoscând că administratorul societății este cel care semnează procesele verbale întocmite, în lipsa delegării unei alte persoane în acest scop.
În contextul în care numita I. M. îl cunoștea pe inculpatul A. F. („sunt trei, doi inspectori, doi bărbați care au mai venit pe la noi și încă o tipă, pe care nu o cunoștea, probabil nouă…”) a înțeles să-l contacteze pe inculpatul P. G. C. pentru a-l încunoștința despre sosirea organelor de control.
S-a reținut astfel că, pe parcursul efectuării controlului la . perioada 14-16.11.2006, cei doi inculpați, care se cunoșteau, chiar inculpatul P. cu ocazia audierii sale atestând această împrejurare ( „îl cunoșteam dinainte din oraș”) au purtat discuții telefonice ( inculpatul admițând această posibilitate „este posibil să fi purtat discuții telefonice cu inculpatul A. F. în perioada 14-16.11.2006 dar nu-mi amintesc conținutul acestora și cred că nici nu ar fi posibil având în vedere intervalul de timp trecut” fila 68 dos. instanță, vol. I), care sunt redate de procuror prin procesul verbal nr. 135/P/2009 din 3.09.2009, fiind certificate în condițiile art. 91/3 alin. 2 C.p.p. (fila 13-33 d.u.p. vol.I.), din conținutul acestor transcripte rezultând cu evidență situația de fapt mai sus expusă.
De altfel, așa cum s-a menționat anterior, instanța de fond a reținut că și cei doi inculpați au recunoscut efectuarea controlului in perioada amintită la . ce au contestat cu vehemență - neavând interesul divulgării faptei - fiind actul material al promisiunii de dare de mită, respectiv acceptării acestei promisiuni, urmată de remiterea și respectiv primirea efectivă a banilor.
Aceste două aspecte au fost confirmate însă de conținutul convorbirilor telefonice transcrise de organul de urmărire penală și care prin coroborare cu celelalte mijloace indirecte de probă, pornind de la aspectele recunoscute de inculpați, fac dovada cu evidență și certitudine a existenței celor două infracțiuni pentru care inculpații au fost trimiși în judecată.
În ceea ce privește legalitateaconvorbirilor telefonice, contestată de inculpați prin apărătorii aleși, care au solicitat punerea la dispoziție a unei copii a CD-ului pe care se găsesc înregistrate aceste convorbiri, în vederea efectuării unei expertize a vocii și vorbirii, pe motiv că inculpații nu își mai amintesc conținutul convorbirilor telefonice, solicitarea a fost respinsă de instanță ținând seama de conținutul proceselor verbale de prezentare a materialului de urmărire penală întocmite de procuror la finalizarea urmăririi penale conform art. 250 C.p.p., s-a reținut următoarele:
„Conform art. 91/3 alin. 4 C.p.p. la prezentarea materialului de urmărire penală, procurorul este obligat să prezinte inculpatului procesele verbale în care sunt redate convorbirile înregistrate și să asigure la cerere ascultarea acestora”.
Potrivit proceselor verbale de prezentare a materialului de urmărire penală, existente la filele 270-273 d.u.p., cu ocazia finalizării urmăririi penale celor doi inculpați „li s-a pus la dispoziție de către organele de urmărire penală suporți optici prin care au fost înregistrate convorbirile telefonice în cauza în care sunt cercetați”, și „după ascultarea convorbirilor telefonice”, inculpatul P. G. C. a înțeles să susțină că din discuția purtată cu inculpatul A., „nu a reieșit sub nici o formă” „că suma de 10 milioane Rol ar fi avut altă destinație” decât aceea că voind să-i dea o amendă mai mare, „i-a spus că îi dă 10 milioane”.
Instanța de fond a reținut așadar că inculpaților le-au fost respectate drepturile procesuale, aducându-li-se la cunoștință materialul de urmărire penală, inclusiv procesele verbale de transcriere a convorbirilor înregistrat și chiar li s-a pus la dispoziții suporți optici, ascultând aceste înregistrări.
Motivația susținută în fața instanței cu privire la cererea de reascultare a acestora întrucât nu-și mai amintesc conținutul, a fost apreciată de instanță ca neîntemeiată câtă vreme organul de urmărire penală a respectat dispoz. art. 91/3 alin. 4 C.p.p., fiind evident că după curgerea unui interval de timp de aproximativ 4 ani, este posibilă o apreciere nesigură din partea inculpatului, privind conținutul acelor înregistrări; câtă vreme însă inculpații au semnat procesele verbale de prezentare a materialului de urmărire penală în prezența apărătorilor aleși și au oferit explicații cu privire la convorbirile telefonice prezentate, la momentul ascultării acestora, respectiv la finalizarea urmăririi penale, administrarea acelorași probe, nu se mai impunea.
În ceea ce privește modalitatea de obținere a mandatului de interceptare a convorbirilor telefonice emis de Î. C. de Casație și Justiție în considerarea dispoz. art. 20 și 21 din legea 535/2004, instanța de fond a reținut că potrivit art. 91/2 alin. 5 C.p.p. „convorbirile și comunicările interceptate și înregistrare, pot fi folosite și în altă cauză penală, dacă din cuprinsul acestora rezultă date sau informații concludente și utile privitoare la pregătirea sau săvârșirea unei alte infracțiuni dintre cele prev. la art. 91/2 alin. 1 și 2 C.p.p.”.
Așadar potrivit textului legal precizat, convorbirile interceptate într-o cauză, în speță cea în care a fost emis mandatul nr._/31.10.2006 de ICCJ, au putut fi folosite în cauza dedusă judecății în condițiile în care din cuprinsul acestor date au rezultat informații privind pregătirea și săvârșirea infracțiunilor prev. și ped. de art. 255 și 254 C.p., cu referire la dispoz. art. 5, art. 6 și art. 7 din legea 78/2000, infracțiuni prevăzute în mod expres de dispoz. art. 91/1 alin. 2 C.p.p., ca fiind cele care prin natura și gravitatea acestora determină aprecierea potrivit căreia în scopul stabilirii situației de fapt și pentru identificarea sau localizarea participanților, se încuviințează de procuror în caz de urgență sau de judecător, administrarea unor astfel de mijloace de probă.
Chiar dacă mandatul de interceptare a convorbirilor telefonice, în temeiul căruia au fost transcrise convorbirile interceptate între cei doi inculpați, a fost emis în condițiile legii 535/2004 privind prevenirea și combaterea terorismului, folosirea acestora, ulterior în prezenta cauză, este permisă în considerarea dispoziției legale precizate, neputându-se înlătura din ansamblul probator al cauzei deoarece acestea ar fi fost obținute în mod ilegal, așa cum prevăd dispozițiile art. 64 alin. 2 C.p.p.
Instanța de fond a constatat că tocmai aceasta este și rațiunea existenței dispoz. art. 91/2 alin. 5 C.p.p., neputându-se invoca împrejurarea că mandatul emis de ICCJ se impunea a fi utilizat numai în acea cauză, pentru că altfel s-ar ajunge la situația în care s-ar sacrifica date sau informații concludente și utile privitoare la săvârșirea unor infracțiuni dintre cele prev. de art. 91/1 alin. 1 și 2 C.p.p. atunci când acestea ar fi obținute în alte cauze; ori tocmai aceasta este voința legiuitorului, reglementând posibilitatea folosirii datelor interceptate într-o altă cauză, date care reflectă cu evidență pregătirea ori săvârșirea unor alte infracțiuni, exprimată prin dispozițiile textului legal precitat.
De altfel, în același sens sunt considerentele deciziei nr. 248/15.03.2012 a Curții Constituționale prin care s-a respins ca neîntemeiată excepția de neconstituționalitate a dispoz. art. 30 alin. 3 și ale secțiunii V/1 a titlului III capit.II din C.p.p. ale art. 13 din legea 51/1991 privind siguranța națională a României, ale legii 508/2004, statuându-se că probele administrate într-o cauză penală - indiferent de procedura legală urmată - vor fi evaluate uniform de instanța de judecată cu respectarea contradictorialității și a tuturor celorlalte garanții prevăzute de codul de procedură penală, împrejurarea că o probă a fost obținută de organul de urmărire penală în condițiile legii 51/1991, respectiv că în unele cazuri au fost obținute probe prin interceptarea unor convorbiri telefonice în condițiile legii speciale, în timp ce în alte cazuri interceptarea convorbirilor telefonice, în scopul obținerii de probe judiciare a avut loc în baza prevederilor codului de procedură penală fiind justificată de diferența de reglementare a mijloacelor de obținere a probelor, respectiv de obiectul special al diferitelor acte normative.
Instanța de fond a apreciat așadar că interceptările emise de judecător în considerarea art. 20 și 21 din Legea 535/2004 au fost în mod legal și temeinic valorificate de organele de urmărire penală în cauza dedusă judecății, deoarece din cuprinsul acestora a rezultat date și informații privind pregătirea și săvârșirea unor infracțiuni grave de corupție.
S-a constatat așadar că situația de fapt anterior expusă rezultă cu evidență din întregul ansamblu probator al cauzei, deși inculpații au negat cu desăvârșire comiterea infracțiunilor, dând dovadă de nesinceritate pe tot parcursul procesului penal, în pofida probelor ce evidențiază vinovăția acestora, încercând să construiască o versiune necredibilă, declarațiile lor fiind înlăturate chiar dacă aparent sunt confirmate de depozițiile martorilor audiați de instanță.
In aprecierea probelor instanța de fond a reținut că toți martorii audiați în cauză sunt angajați, fie ai ITM Argeș, fiind colegi de serviciu cu inculpatul A. F., fie ai . chiar subordonați ai inculpatului P. G. C., cu unii dintre aceștia având relații deosebite de prietenie, potrivit chiar declarației sale ( I. M., B. L.) fiind astfel evident subiectivismul manifestat cu ocazia audierii în prezenta cauză.
Nu în ultimul rând, apărarea inculpaților formulată prin prisma susținerii potrivit căreia cu ocazia efectuării controlului din data de 14-16.11.2006 . fost sancționată contravențional de inculpatul A. F., astfel că oferirea sumei de bani, cu titlul de mită, și acceptarea acesteia nu ar mai fi fost justificată, nu a fost primită de instanță, în considerarea dispozițiilor art. 10 alin. 2 din OG 2/2001 privind regimul juridic al contravențiilor, potrivit cărora atunci când prin același proces verbal sunt constatate mai multe contravenții, sancțiunile contravenționale care se aplică pentru fiecare în parte, se cumulează.
Ori, așa cum rezultă din procesul verbal de constatare și sancționare a contravențiilor, . fost sancționat numai pentru contravenția prev. de art. 276 alin. 1 lit. h din legea 53/2003 (art. 260 alin. 1 lit.i din legea 53/2003) nu și pentru încălcarea normelor privind acordarea repaosului săptămânal ori a altor încălcări ale legislației muncii tocmai în considerarea sumei de bani oferită cu titlul de mită de inculpatul P. G. C. și respectiv, primită de inculpatul A. F..
Coroborând așadar conținutul transcriptelor convorbirilor telefonice cu înscrisurile administrate în cauză emise de ITM Argeș, ce atestă efectuarea unui control la . în intervalul 14-16.11.2006, cu procesele verbale de control și contravenție întocmite cu această ocazie de inculpatul A. F. și parțial, cu declarațiile inculpaților și ale martorilor audiați, instanța de fond a reținut ca fiind îndeplinite condițiile prev. de art. 345 alin. 2 C.p.p., privind angajarea răspunderii penale, în ceea ce privește săvârșirea infracțiunilor de dare de mită, respectiv luare de mită, prev. și ped. de art. 255 alin. 1 C.p. rap. la art. 5 alin. 1, art. 6 și art. 7 alin. 2 din legea 78/2000, și respectiv prev. și ped. de art. 254 alin. 2 rap. la art. 5 alin. 1, art. 6 și art. 7 alin. 1 din legea 78/2000, astfel că a dispus condamnarea inculpaților P. G. C. și A. F. la câte o pedeapsă cu închisoarea iar la individualizarea judiciară a acesteia ținând seama de dispoz. art. 72 C.p., respectiv de partea generală a codului penal, de limitele de pedeapsă prevăzute de partea specială a codului penal precum și de legea specială nr. 78/2000, de gradul de pericol social deosebit de ridicat al faptelor comise, de persoana inculpaților dar și de împrejurările care atenuează sau agravează răspunderea penală.
Instanța de fond a reținut că faptele inculpaților, astfel cum au fost săvârșite, prezintă un grad ridicat de pericol social determinat de modul în care s-au realizat în concret acțiunea ce constituie elementul material al acestora, de împrejurările care le particularizează, de caracterul și importanța valorilor sociale ocrotite de legea penală, fiind încălcate relațiile sociale referitoare la buna desfășurare a atribuțiilor de serviciu, activitate incompatibilă cu suspiciunea uzitării funcției în scopuri ilicite și va ține seama de persoana inculpaților care deși nu au recunoscut săvârșirea infracțiunilor, nu sunt cunoscuți cu antecedente penale, inculpatul P. G. C. fiind cercetat în numeroase alte cauze având ca obiect infracțiuni de corupție, astfel cum rezultă din fișa de cazier judiciar.
Coroborând toate aceste date, instanța de fond a dispus condamnarea inculpaților la câte o pedeapsă cu închisoarea orientată spre minimul special prevăzut de lege în ceea ce-l privește pe inculpatul P. G. C., de 2 ani închisoare, iar cu privire la inculpatul A. F., a reținut că acesta este la primul conflict cu legea penală și are o situație familială dificilă din perspectiva afecțiunilor medicale grave de care suferă fiul său, potrivit actelor medicale depuse la dosar (fila 95-104 dos. instanță, vol.II), împrejurări ce vor fi valorificate ca circumstanțe atenuante conform art. 74 alin. 1 lit. a C.p. și alin. 2 C.p., astfel că potrivit art. 76 alin. 1 lit. c C.p. pedeapsa aplicată inculpatului a fost coborâtă sub minimul special, respectiv 2 ani închisoare.
Comiterea infracțiunii prev. de art. 254 alin. 2 C.p. rap. la art. 5 alin. 1, art. 6 și art. 7 alin. 1 din Legea 78/2000 de inculpatul A. F., au determinat aprecierea instanței asupra necesității aplicării pedepsei complementare a interzicerii drepturilor prev. de art. 64 alin. 1 lit. a, b și c C.p., acesta devenind nedemn în exercitarea dreptului său electoral de a alege precum și în exercitarea profesiei de care s-a folosit în săvârșirea infracțiunii, motiv pentru care analizând oportunitatea acesteia în raport cu natura și gravitatea infracțiunii săvârșite, cu împrejurările concrete ale cauzei, apreciind că acestea sunt pe deplin justificate.
In considerarea acestei aprecieri, instanța de fond a avut în vedere semnificația deosebită și impactul social negativ pe care săvârșirea unor astfel de infracțiuni le are în societate, întrucât acestea au lezat profund autoritatea și credibilitatea instituției chemată să răspundă la încălcarea legii, iar ca urmare a atitudinii profesionale necorespunzătoare a inculpatului, este posibilă perpetuarea unor activități care eludează normele privind legislația muncii; ori, cinstea, corectitudinea și moralitatea funcționarului în exercitarea atribuțiilor de serviciu sunt condiții sine qua non nu numai pentru prestigiul și autoritatea acesteia sau a instituției în care acționează ci și pentru însăși existența, echilibrul și forța societății.
Aceeași apreciere a făcut instanța de fond și cu privire la pedeapsa accesorie aplicată inculpaților pe perioada executării pedepsei principale, astfel că în considerarea jurisprudenței Curții Europene a Drepturilor Omului, și anume cauzele S. și P. împotriva României, Hirst contra Marii Britanii, dar și a deciziei în interesul legii nr. LXXIV (74) din 5 noiembrie 2007 a ICCJ, potrivit cărora aplicarea pedepsei accesorii a interzicerii drepturilor prev. de art. 64 C.p. nu se face în mod automat prin efectul legii, ci în raport cu criteriile prevăzute de art. 71 alin. 3 C.p, respectiv cu natura și gravitatea infracțiunii, cu împrejurările cauzei și persoana inculpaților, interzicând cu acest titlu celor doi inculpați drepturile prev. de art. 64 alin. 1 lit. a, b și c C.p.
În acest sens, în considerarea modalității concrete în care au fost săvârșite faptele și ținând seama de natura activității infracționale desfășurate de inculpați care au manifestat un profund dispreț față de ordinea socială, inculpatul A. F. în exercitarea atribuțiilor de serviciu, acceptând suma de bani oferită cu titlul de mită de coinculpatul P. G. C., instanța de fond a apreciat că inculpații sunt nedemni în exercitarea dreptului electoral de a alege, neavând capacitatea exercitării acestuia în condiții de legalitate.
Conform art. 19 din legea 78/2000 în cazul săvârșirii infracțiunilor prev. de dispozițiile legii 78/2000, banii, valorile sau orice alte bunuri care au fost date pentru a determina săvârșirea infracțiunii ori cele dobândite prin comiterea faptei, dacă nu sunt restituite persoanei vătămate și în măsura în care nu servesc la despăgubirea acesteia, se confiscă.
In considerarea textului legal precitat și a situației de fapt reținute, în sensul că inculpatul P. G. C. a remis efectiv coinculpatului A. F. suma de 10 milioane lei Rol, acesta intrând în posesia a sumei, cu titlul de mită și reținând că acesta din urmă a consemnat la CEC Bank – Sucursala Pitești la dispoziția organului judiciar suma mai sus menționată, conform recipisei nr._/1/18.09.2002, instanța de fond a făcut aplicarea art. 19 din legea 78/2000 și reținând că acești bani au fost dobândiți prin săvârșirea infracțiunii de luare de mită a dispus confiscarea lor în folosul statului.
Pe de altă parte, instanța de fond a constatat că prin ordonanța nr. 135/P/2009 din data de 17.09.2009 a DNA – Serviciul Teritorial Pitești (fil. 239-241 d.u.p., vol.I) în temeiul art. 19 și 20 din Legea 78/2000 cu referire la art. 163-166 C.p.p., organul de urmărire penală a dispus instituirea sechestrului penal asupra bunurilor mobile și imobile ce aparțin inculpatului P. G. C., potrivit procesului verbal de aplicare a sechestrului penal la data de 18.09.2009, instituindu-se măsura asiguratorie asupra apartamentului situat în municipiul Pitești, ..24, ., jud. Argeș, dobândit conform contractului de vânzare cumpărare nr. 4188/20.12.2007 în coproprietate cu P. G., așa cum rezultă din adresa Primăriei municipiului Pitești – Direcția Economică – Serviciul Constatare Impunere Persoane Fizice nr._/17.09.2009 până la concurența sumei de 1000 lei.
Potrivit art. 163 alin. 1 C.p. măsurile asiguratorii se iau în cursul procesului penal de procuror sau instanța de judecată și constau în indisponibilizarea prin instituirea unui sechestru a bunurilor mobile și imobile în vederea confiscării speciale, a reparării pagubei produse prin infracțiune precum și pentru garantarea executării pedepsei amenzii.
In cauza dedusă judecății instituirea sechestrului asigurator asupra bunului imobil aparținând inculpatului P. G. C. individualizat potrivit procesului verbal de aplicare a sechestrului nu se mai justifică, inițial măsura fiind luată în vederea confiscării speciale a sumei ce a făcut obiectul infracțiunii prev. de art. 254 alin. 2 C.p. cu referire la art. 5, art. 6 și art. 7 din legea 78/2000, câtă vreme această sumă a fost indisponibilizată și în privința inculpatului A. F. – care chiar a consemnat-o la dispoziția organului judiciar - iar instanța reținând că acesta a intrat în posesia sumei de bani, a dispus confiscarea acesteia.
În considerarea acestei aprecieri, în temeiul art. 168 C.p.p. instanța de fond a dispus ridicarea măsurii sechestrului asigurator instituit asupra imobilului apartament identificat anterior, aparținând inculpatului P. G. C., prin ordonanța nr.135/P/2009 din data de 17.09.2009 a D.N.A. – Serviciul Teritorial Pitești, întrucât măsura nu mai este necesară în vederea confiscării (suma ce a făcut obiectul luării de mită fiind indisponibilizată de la inculpatul A. F.) a reparării pagubei ori garantării executării amenzii penale.
În baza art.191 C.p.p. a obligat fiecare dintre inculpați la plata a câte 2.500 lei cheltuieli judiciare statului, din care câte 50 lei onorariu avocat oficiu conform delegațiilor de asistență juridică obligatorie nr.3136/23.05.2011 și nr.3247/20.06.2011.
Împotriva acestei sentințe penale au declarat apel Direcția Națională Anticorupție – Serviciul Teritorial C. și inculpații P. G. C. și A. F..
În motivarea apelului declarat de Direcția Națională Anticorupție – Serviciul Teritorial C., se critică netemeinicia și nelegalitatea hotărârii primei instanțe, pedepsele fiind greșit individualizate, în raport de dispozițiile art.72 Cod penal.
Aplicarea art.74 Cod penal față de inculpatul A., nu are suport probatoriu, în condițiile în care acesta nu a recunoscut fapta dedusă judecății, iar lipsa antecedentelor penale este starea normală a fiecărui cetățean și nu o împrejurare menită a avea consecințe juridice în sensul art.74 Cod penal.
Greșit nu s-a dispus cu titlu de pedeapsă accesorie interzicerea drepturilor prevăzute de art.64 lit.a teza a II-a Cod penal, dispunându-se interzicerea drepturilor prevăzute de art.64 lit.a teza I-a, fără fundamentarea adecvată și, totodată, nu s-a interzis inculpatului P. pedeapsa accesorie prevăzută de art.64 lit.c Cod penal.
Este criticat și cuantumul pedepselor ales în raport de fiecare inculpat.
Apelul declarat de inculpatul P. G. C., critică hotărârea primei instanțe sub aspectul nelegalității, solicitând desființarea sentinței și trimiterea cauzei spre rejudecare, ca urmare a încălcării principiului legalității procesului penal.
Probele cauzei au fost administrate contrar dispozițiilor art.62 Cod procedură penală, interceptarea și înregistrarea convorbirilor telefonice fiind efectuată în faza actelor premergătoare, urmărirea penală în cauza de față începând abia în anul 2009, iar aceasta nu se realizează cu respectarea dispozițiilor alin.1 al art.911 Cod procedură penală, în condițiile existenței autorizației motivate a judecătorului la cererea procurorului care efectuează sau supraveghează urmărirea penală.
Cu privire la aceleași înregistrări inculpatul contestă legalitatea acestora, în condițiile în care interceptarea s-a făcut potrivit Lg.535/2004, iar cauza de față nu are ca obiect tragerea la răspundere penală pentru săvârșirea de infracțiuni ce constituie amenințări la adresa siguranței naționale, interceptările făcute în aceste condiții reprezentând o ingerință în exercițiul dreptului la o viață privată, fiind la dispoziția autorității executive modul în care se desfășoară procesul penal.
O altă critică vizează netemeinicia acuzației plecând de la înregistrările telefonice existente la dosar, timpul îndelungat scurs de la luarea acestora, ce face aproape imposibilă o discutare în contradictoriu a probei cu părțile implicate, pasivitatea autorităților în tot acest timp până la momentul promovării acțiunii penale de față.
Se invocă încălcarea dispozițiilor art.263 Cod procedură penală, în condițiile în care s-a reținut în sarcina inculpatului infracțiunea de dare de mită, compusă din două acte materiale, fără însă ca fiecare act material ce constituie infracțiunea continuată să fie descris, să fie indicate probele pe care se întemeiază infracțiunea.
Ori această omisiune vine să încalce dreptul inculpatului de a fi informat în mod amănunțit asupra naturii și cauzei acuzațiilor aduse împotriva sa, și a dreptului la apărare.
Nu sunt probate, arată inculpatul apelant, actul material ce constă în promisiunea oferii de 1000 lei, în condițiile în care controlul este efectuat de inculpatul A. F., împreună cu alți doi angajați ai aceleiași instituții și se aplică de către inculpat o amendă contravențională, în urma consultării cu doi dintre colegii săi, M. D. și G. R..
De asemenea, nici actul remiterii efective a sumei oferit cu titlul de mită nu este probat, corelativ cu obligația de serviciu asumată de inculpatul A. F. de a nu fi îndeplinită.
De aceea se solicită achitarea inculpatului în temeiul art.11 pct.2 lit.b rap. la art.10 lit.a Cod procedură penală, în condițiile în care nu avem probe, indiciile fiind insuficiente pentru hotărârea de condamnare, în cauză operând regula in dubio pro reo.
Totodată, sunt menționate aspecte de ordin individual legate de persoana inculpatului P., membru fondator al asociațiilor oamenilor de afaceri, fondator și acționar al . trustului de presă BE Media și proprietarul Televiziunii Argeș TV.
În motivarea apelului, inculpatul A. F., a precizat că hotărârea a fost pronunțată cu încălcarea principiului continuității completului de judecată, principiu consacrat de art.291(31) Cod procedură penală, cât și de art.11 și 52 din Legea nr.304/2004.
În mod greșit instanța de fond a respins cererea de audiere a convorbirilor telefonice care constituie principalele probe în acuzare și a înlăturat declarațiile tuturor martorilor audiați în cauză atât în faza de urmărire penală cât și pe parcursul judecății în fond.
De asemenea, în mod greșit s-a dispus condamnarea inculpatului pentru infracțiunea de luare de mită prev.de art.254 alin.2 Cod penal., întrucât, din probele administrate în cauză nu rezultă, dincolo de orice dubiu rezonabil, că a comis o astfel de infracțiune în zilele de 14-16 noiembrie 2006, nici în modalitatea primirii vreunei sume de bani, nici în modalitatea acceptării unei promisiuni în acest sens.
Cu prilejul soluționării căilor de atac, în cauză au fost audiați inculpații, au fost audiați martorii Bălceanu L., B. E. și S. C., au fost eliberate copii ale suporților optici conținând interceptările telefonice realizate în cauză, fiecărui inculpat, și au fost depuse acte în circumstanțiere.
Martorii B. N. E. și S. C., martorii audiați la propunerea inculpaților, au arătat că și-au desfășurat activitatea la nivelul anului 2006 în cadrul aceleiași instituții, al cărei angajat era și inculpatul A., descriind procedura de realizare a controlului specific instituției la nivelul societăților comerciale.
Martora B. ( Wais) L., a descris împrejurări legate de controlul efectuat de echipa condusă de inculpatul A. din cadrul ITM Argeș.
Analizând motivele de apel formulate, probele administrate în faza de soluționare a apelurilor, în raport de hotărârea instanței de fond, în conformitate cu dispozițiile art.371 și urm. Cod procedură penală, se constată că o parte dintre criticile apelanților sunt întemeiate, fără ca însă ca majoritatea să-și găsească fundamentul în cauza de față, astfel încât, în temeiul art.379 pct.2 lit.a Cod procedură penală, va admite apelurile formulate de P. și inculpatul A. F. declarate împotriva sentinței penale nr.170 de la 09.10.2012 pronunțată de Judecătoria C. în dosarul nr._, va desființa sentința sub aspectul laturii penale, în ceea ce privește conținutul pedepsei accesorii aplicate inculpaților P. G. C. și A. F., aplicarea pedepsei complementare față de inculpatul A. F. și al modalității de executare a pedepsei față de același inculpat, astfel:
În baza art.71 alin.1 C.p. pe durata executării pedepselor aplicate inculpaților P. G. C. și A. F. aplică pedeapsa accesorie a interzicerii drepturilor prevăzute de art.64 lit.a teza a II-a, lit.b și c Cod penal față de ambii inculpați.
În baza art.81 C.p. va dispune suspendarea condiționată a executării pedepsei aplicate inculpatului A. F. pe durata termenului de încercare de 4 ani, calculat în condițiile art.82 C.p. și va atrage atenția inculpatului asupra dispozițiilor art.83 C.p., iar în temeiul art.71 alin.5 C.p. suspendă executarea pedepsei accesorii aplicată inculpatului A. F. pe durata suspendării condiționate a executării pedepsei și înlătură pedeapsa complementară.
În temeiul art.379 pct.1 lit.b Cod procedură penală, va respinge apelul formulat de inculpatul P. G. C., declarat împotriva aceleiași sentințe penale, potrivit următoarelor considerente:
Probele administrate pe parcursul procesului penal, în conformitate cu dispozițiile art.62 și următoarele Cod penal, demonstrează, cum corect, a arătat instanța de fond, starea de fapt descrisă pe larg în sentința atacată.
Probele administrate - indiferent de procedura legală urmată, ne referim aici la probele obținute prin interceptarea unor convorbiri telefonice, în condițiile Legii 51/1991 privind siguranța națională a României, pe de o parte, iar pe de altă parte, probele strânse potrivit Codului de procedură penală - sunt evaluate uniform de prima instanță, cu respectarea contractorialității și a tuturor celorlalte garanții prevăzute de Codul de procedură penală.
Împrejurarea că o probă a fost obținută de organul de urmărire penală în condițiile prevăzute de Legea 51/_, nu l-a împiedicat pe judecătorul fondului să constate veridicitatea sau neveridicitatea acesteia, atâta timp cât ea a fost analizată în întregul ansamblului probatoriu al cauzei.
Neexistând o ierarhie a probelor în funcție de procedura legală după care au fost administrate, judecătorul are obligația să le examineze și să aprecieze toate probele cu aceeași măsură și după aceleași criterii, sarcină îndeplinită judicios de prima instanță.
Întrucât ne situăm în materia probelor, regimul juridic al acestora în procesul penal, orice critică adusă modului de administrare va fi analizată numai sub aspectul respectării regimului probelor și nu prin prisma încălcării drepturilor reglementate de Convenția Europeană a Drepturilor Omului, aspect relevat de criticile apelanților inculpați, în mod eronat.
Așa cum s-a pronunțat Curtea de la Strasbourg, și în cauza C. vs Spania din 6 mai 2003, asupra nulității invocată de reclamant asupra înregistrărilor convorbirilor sale telefonice, întrucât nu existau condiții de legalitate și proporționalitate, aceasta a reamintit faptul că admisibilitatea probelor este o problemă ce ține de reglementările naționale și că revine jurisdicțiilor naționale să aprecieze elementele care le sunt prezentate. De aceea, în cauza menționată, Curtea a stabilit că respectiva condamnare a intervenit în urma unei proceduri contradictorii pe baza probelor discutate de părți. Inculpații au avut posibilitatea de a interoga martorii audiați și de a contracara probele defavorabile. De asemenea, în privința înregistrărilor telefonice, s-a constatat că instanțele naționale au confirmat legalitatea acestora, reclamantul ar fi putut face obiecțiuni cu privire la aceste înregistrări, care, de altfel, nu au constituit singurul mijloc de probă.
În raport de cele arătate, apreciem că sunt nefondate criticile inculpatului privind încălcarea principiului legalității procesului penal cu prilejul administrării probelor în cauza de față, administrarea acestora fiind asigurată în respectarea tuturor regulilor și principiilor impuse de procesul penal.
În același fel va fi înlăturată și critica privind obținerea probelor în faza actelor premergătoare, în condițiile în care legea nu condiționează emiterea autorizației de interceptare, de începerea urmăririi penale, instanța de fond, cât și cea de apel, punând la dispoziția inculpaților copii ale CD-urilor pe care se găsesc înregistrate aceste convorbiri.
Declarațiile inculpaților și depozițiile martorilor au fost interpretate riguros, în măsura în care probele se susțin unele pe altele, evidențiind adevărul judiciar al cauzei de față, demonstrat de judecătorul fondului.
Inculpații au recunoscut că s-au cunoscut anterior datei efectuării controlului, precum și faptul că au discutat telefonic cu prilejul controlului echipei conduse de inculpatul A.. Acesta din urmă afirmă că a primit promisiunea de recompensă, fiind „ posibil să primească 1000 lei, dacă face treaba cum trebuie”.
Derularea controlului efectuat de inculpatul A. și cei trei colegi de serviciu, verificările făcute la nivelul societății comerciale, . privind modul de respectare a drepturilor salariale ale angajaților, martorul G. R. G., arătând că au fost identificate nereguli vizând timpul de lucru și plata necorespunzătoare a orelor suplimentare, coroborat cu declarațiile inculpatului A., ale martorilor G. R. și M. D., precum și actele control întocmite de inculpatul A., demonstrează existența neregulilor la nivelul . ce privește dispozițiile Codului muncii cu privire la timpul de lucru, orele suplimentare și plata acestora.
De asemenea, aceleași probe relevă că inculpatul A. a oferit posibilitatea reprezentanților societății comerciale să-și rectifice și completeze actele contabile în sensul înlăturării deficiențelor constatate.
Convorbirile detaliate ale inculpatului P. cu martorii I. M. și P. G., B. L., relevă aceeași împrejurare, modul în care angajatorul a înțeles să refacă pontajele și actele ce dovedesc derularea programului de muncă al angajaților.
Deși neregulile vizau mai multe aspecte ale muncii angajaților, așa cum rezultă din actul sancționator, precum și din depozițiile martorilor arătați, societatea comercială a fost sancționată pentru o singură contravenție, aplicându-i-se o amendă contravențională îndreptată spre minimul special prevăzut de lege.
Apărarea regimului sancționator blând aplicat de inculpatul A., încalcă practica de la nivelul instituției, prezentată de martorii audiați în apel, în condițiile în care, martorii, angajați ai societății comerciale – B.(W.) L., I. M., P. G., inculpatul P., relevă că acesta nu a fost singurul control efectuat de inspectorii din cadrul ITM, mai mult, chiar de către echipa inculpatului A., finalizate și anterior prin aplicarea de sancțiuni administrative.
Practică ce pare a fi constantă, în condițiile în care și după controlul ce formează obiectul analizei de față, la un interval de câteva săptămâni, inculpatul A. se prezintă din nou la societatea comercială pentru cercetarea altor sesizări, aspect relevat de convorbirile telefonice între inculpatul A. și I. M., precum și din depoziția acesteia din urmă.
Promisiunea făcută de inculpatul P., urmată de plata efectivă, pentru îndeplinirea necorespunzătoare în modalitatea arătată a sarcinilor de serviciu de către inculpatul A. rezultă alături de mijloacele de probe reprezentate de înregistrările telefonice și din declarațiile celor doi inculpați, precum și din depoziția martorelor I. M. și B.(W.) L..
Inculpatul A. a recunoscut că a luat legătura telefonic cu inculpatul P., fiind folosit telefonul martorei I. M., promițându-i-se recompensă „pentru a face ca lucrările să meargă”, în cuantum de 1000 lei.
Inculpatul P. recunoaște că a vorbit la telefon cu celălalt inculpat, iar martora B. L. confirmă purtarea convorbirii telefonice, venirea inculpatului A. în biroul inculpatului P. după efectuarea controlului, astfel cum se convenise cu o zi înainte, la data începerii controlului și martora I. M. relevă convorbirea telefonică dintre cei doi inculpați purtată pe telefonul său, precum și stabilirea unei întâlniri ulterioare.
De asemenea, din depoziția martorei B.(W.) L., reiese faptul că aceasta era persoana ce punea la dispoziția inculpatului P. banii din contul societății comerciale pentru „diversele activități” ale respectivei societăți, conduse de inculpat.
Se constată astfel că, declarațiile inculpaților și depozițiile martorilor enumerați, prin aspectele sesizate, momentele descrise în derularea faptelor se regăsesc întrutotul în starea de fapt ce rezultă din întreg probatoriu, stare de fapt ce confirmă înțelegerile stabilite telefonic între cei doi inculpați, reprezentând o punere în practică a celor convenite în această modalitate.
Ori, toate aceste aspecte relevate de inculpați și martori în declarațiile date pe parcursul procesului penal, deși nu detaliază faptele, astfel cum rezultă din convorbirile telefonice, le confirmă întocmai. Aspectele relevate, împrejurările descrise materializează ceea ce rezultă din convorbirile telefonice.
Ori, în condițiile în care toate aceste probe se coroborează, probele strânse în condițiile Codului de procedură penală cu cele strânse în baza Lg.51/1991 și fac dovada săvârșirii de către cei doi inculpați a infracțiunilor ce formează obiectul acțiunilor penale, se constată că hotărârea fondului este temeinică și legală sub acest aspect, contrar celor susținute de inculpați, prin criticile formulate în apel.
Este nefondată și critica apelanților inculpați privind încălcarea dispozițiilor art.263 Cod procedură penală de către actul de sesizare al instanței, în condițiile în care în cauză nici unul dintre actele materiale ale infracțiunii de dare, respectiv luare de mită nu sunt probate, nici unul din aceste acte nu este descris, nefiind indicate mijloacele de probă.
Aceasta în condițiile în care elementul material al infracțiunii de luare de mită constă alternativ dintr-o acțiune sau dintr-o inacțiune. El este realizat printr-o acțiune când subiectul activ pretinde ori primește bani sau alte foloase, ori acceptă promisiunea unor astfel de foloase.
În cauza de față, acceptarea promisiunii mitei de către inculpatul A. pentru neîndeplinirea necorespunzătoare a sarcinilor de serviciu, respectiv sancționarea tuturor încălcărilor la legislația muncii de către angajator, constituie elementul material al infracțiunii.
În acest caz, al acceptării de promisiuni de bani sau alte foloase, promisiune acceptată de inculpat, nu are relevanță pentru existența infracțiunii dacă cel care a făcut astfel de promisiuni le-a adus la îndeplinire sau nu.
De aceea, constatarea simplei acceptării a promisiunii de mită, îmbracă caracterele juridice ale luării de mită, stare de fapt și de drept corect reținută în cauză atât în actul de sesizare a instanței cât și de către judecătorul fondului, ca formând elementul material al infracțiunii de luare de mită.
În ceea ce-l privește pe inculpatul P. promisiunea, făgăduiala pe care i-o face inculpatului A., cu privire la avantajul pe care-l va avea, întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de dare de mită.
Promisiunea, act unilateral al mituitorului, care săvârșește infracțiunea prev.de art.255 Cod penal, este un act independent de acceptarea acesteia, infracțiunea se consumă în momentul în care s-a făcut promisiunea, fiind indiferent dacă oferta a fost sau nu acceptată.
În raport de cele prezentate cu privire la latura obiectivă a celor două infracțiuni, se constată că hotărârea primei instanțe este temeinică și legală, analizându-se în mod corect întrunirea tuturor elementelor constitutive ale infracțiunilor ce formează obiectul acțiunilor deduse judecății, luare de mită, respectiv dare de mită.
O altă critică ce vizează hotărârea fondului este încălcarea principiului continuității completului de judecată, judecătorul care a efectuat cercetarea judecătorească nepronunțând sentința în cauză.
În raport însă de actele și lucrările dosarului instanței de fond, se constată că a fost asigurată compunerea completului de judecată, cu respectarea normelor procedurale și a celor din regulament, aspect neinfirmat de către apelantul A., modificarea compunerii completului fiind realizată potrivit legii, ceea ce face inaplicabilă sancțiunea nulității absolute prevăzute de art.197 alin.2 Cod procedură penală.
Ceea ce se relevă însă de către inculpat ar fi afectarea de către schimbarea compunerii completului, deși legală, a celorlalte principii ce guvernează procesul penal, nemijlocirea, aflarea adevărului, etc.
Ori, nici această încălcare subsecventă nu a operat în cauză, atâta timp cât judecătorul cauzei a respectat dispozițiile procedurale de desfășurarea cercetării judecătorești și ulterior a dezbaterilor.
Înainte de a trece la dezbateri, potrivit art.340 cod procedură penală, judecătorul a constatat terminată cercetarea judecătorească în condițiile în care procurorul sau părțile nu mai au de dat alte explicații ori de formulat cereri noi pentru completarea cercetării judecătorești. Aceasta are semnificația cunoașterii de către judecătorul ce a încuviințat dezbaterile, a modului în care s-a derulat cercetarea judecătorească, a apreciată ca îndestulătoare, în aceste condiții, cercetare efectuată cu respectarea tuturor principiilor ce guvernează procesul penal, inclusiv cele menționate de inculpatul apelant.
De altfel, așa cum a remarcat și judecătorul fondului, instanța de apel constată că în cauză nu pot fi invocate încălcări ale normelor de procedură care să ducă la nulitatea actelor procedurale astfel încheiate.
Se apreciază însă ca întemeiate criticile formulate de parchet și inculpați în ceea ce privește componența pedepselor accesorii aplicate celor doi inculpați, în sensul interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 lit.a teza a II-a lit.b și c Cod penal pe durata termenului prevăzut de art.71 alin.1 Cod penal.
Pedeapsa accesorie a interzicerii dreptului de a alege dispusă față de cei doi inculpați, apare ca excesivă în raport de dispozițiile art.36 și art.37 din Constituția României, ce exceptează de la exercitarea dreptului la vot, a debililor, alienaților mintali, persoanelor puse sub interdicție, precum și persoanele care au pierdut drepturile electorale prin hotărâre judecătorească.
Se observă astfel, în raport de persoana fiecărui inculpat în parte, inculpatul P. G. C., calitatea de administrator și asociat la un număr de societăți comerciale, precum și membru fondator al unor asociații cu caracter profesional, respectiv inculpatul A. F. prin funcția îndeplinită la data săvârșirii faptelor, funcție ce întrunește elementele exercitării unei funcții publice, ca aceștia întrunesc prerogativele legale de exercitare a drepturilor electorale de a alege.
În ceea ce-l privește pe inculpatul P. G. C., se constată că tocmai calitatea de administrator, asociat, conducător în fapt al diverselor societăți comerciale este cea care a favorizat și determinat săvârșirea faptei penale, astfel încât se va aplica cu titlu de pedeapsă accesorie interzicerea drepturilor prev.de art.64 lit.c Cod penal, față de acesta.
De asemenea, analizând regimul sancționator aplicat celor doi inculpați sub aspectul cuantumului pedepsei și al modalității de executare, se constată că în mod greșit, contrar dispoziții art.72 și 52 Cod penal, prima instanță nu a realizat individualizarea judiciară, în raport de fiecare inculpat.
Pedeapsa de 2 ani închisoare aplicată inculpatului P. G., atât sub aspectului cuantumului cât și al modalității de executare, se constată că este judicios aleasă în raport de criteriile legale și în condițiile în care inculpatul este arestat în altă cauză, aflându-se în executarea unei pedepse dată în dosarul_ al Înaltei Curți de Casație și Justiție, fiind inculpat și în alte dosare penale, pentru fapte de aceeași natură cu cele deduse astăzi judecății.
Față de inculpatul A. F., instanța de apel, însă, apreciază că modalitatea de executare aleasă de către prima instanță nu răspunde exigențelor scopului pentru care instituită și aplicată pedeapsa penală.
Plecând de la circumstanțele reale ale săvârșirii faptelor, gravitatea socială a faptelor, implicațiile faptei ce are conotații negative la nivelul relațiilor de serviciu și aduce atingere intereselor angajaților la diversele societăți comerciale, instituția inculpatului fiind chemată tocmai să apere interesele acestora din urmă, cuantumul sumei primite ca mită, dar și persoana inculpatului, lipsa antecedentelor penale, comportamentul pozitiv al acestuia pe planul relațiilor sociale, în comunitate, reliefat de actele în circumstanțiere prezentate și situația familială deosebită a acestuia, inculpatul este întreținătorul unui copil cu un grad de handicap ridicat, se constată că în cauză își găsesc aplicare dispozițiile art.81 cod penal.
Pe cale de consecință, se va dispune suspendarea condiționată a executării pedepsei față de acest inculpat pe durata termenului de încercare prevăzut de art.82 cod penal și se va înlătura pedeapsa complementară, apreciind tocmai în virtutea celor arătate mai sus că aplicarea acestei pedepse nu își găsește justificare.
Văzând și dispoz.art.192 alin.2 Cod procedură penală.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite apelurile formulate de P. și inculpatul A. F. declarate împotriva sentinței penale nr.170 de la 09.10.2012 pronunțată de Tribunalul O. în dosarul nr._ .
Respinge apelul formulat de inculpatul P. G. C., declarat împotriva aceleiași sentințe penale.
Desființează sentința sub aspectul laturii penale, în ceea ce privește conținutul pedepsei accesorii aplicate inculpaților P. G. C. și A. F., aplicarea pedepsei complementare față de inculpatul A. F. și al modalității de executare a pedepsei față de același inculpat, astfel:
În baza art.71 alin.1 C.p. pe durata executării pedepselor aplicate inculpaților P. G. C. și A. F. aplică pedeapsa accesorie a interzicerii drepturilor prevăzute de art.64 lit.a teza a II-a, lit.b și c Cod penal față de ambii inculpați.
În baza art.81 C.p. dispune suspendarea condiționată a executării pedepsei aplicate inculpatului A. F. pe durata termenului de încercare de 4 ani, calculat în condițiile art.82 C.p.
Atrage atenția inculpatului asupra dispozițiilor art.83 C.p.
În temeiul art.71 alin.5 C.p. suspendă executarea pedepsei accesorii aplicată inculpatului A. F. pe durata suspendării condiționate a executării pedepsei și înlătură pedeapsa complementară.
Menține restul dispozițiilor sentinței.
Obligă apelantul inculpat P. G. C. la 1000 lei cheltuieli judiciare către stat, restul cheltuielilor rămânând în sarcina statului.
Cu recurs.
Pronunțată în ședința publică de la 01 Octombrie 2013
Președinte, Judecător,
T. C. B. I. E.
Grefier,
F. I.
Red.jud.T.C.B.
J.fond:L.O.
G.S. 29.10.2013/3ex.
| ← Trafic de droguri. Legea 143/2000 art. 2. Decizia nr. 400/2013.... | Evaziune fiscală. Legea 241/2005. Decizia nr. 2470/2013. Curtea... → |
|---|
