Menţinere măsură de arestare preventivă. Decizia nr. 2482/2013. Curtea de Apel CRAIOVA
| Comentarii |
|
Decizia nr. 2482/2013 pronunțată de Curtea de Apel CRAIOVA la data de 19-12-2013 în dosarul nr. 2482/2013
Dosar nr._
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL CRAIOVA
SECȚIA PENALĂ ȘI PENTRU CAUZE CU MINORI
INSTANȚA DE RECURS
DECIZIA PENALĂ Nr. 2482
Ședința publică de la 19 decembrie 2013
PREȘEDINTE A. M. S.- judecător
C. L.- judecător
M. C. G.- judecător
Grefier D. L.
Ministerul Public reprezentat prin procuror C. N. din cadrul
Parchetului de pe lângă Curtea de Apel C.
***
Pe rol, soluționarea recursurilor declarate de P. de pe lângă T. D. și inculpatul C. R. împotriva încheierii din data de 16 decembrie 2013 pronunțată de T. D. în dosarul nr._ 3*, privind și pe inculpații C. G. și C. S..
La apelul nominal făcut în ședința publică au răspuns: recurentul inculpat C. R., în stare de arest, asistat de avocat B. S., apărător ales, și inculpații C. G. și C. S., ambii în stare de arest, asistați de avocat N. O., apărător ales.
Procedura de citare legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei învederându-se că nu au fost depuse alte cereri la dosar, după care, constatându-se cauza în stare de judecată, s-a acordat cuvântul în cadrul dezbaterilor.
Reprezentantul Ministerului Public, având cuvântul, a solicitat admiterea recursului, casarea încheierii primei instanțe și menținerea stării de arest preventiv a inculpaților. A arătat că încheierea pronunțată de prima instanță este nelegală și netemeinică sub aspectul admiterii cererilor de liberare provizorie sub control judiciar formulate de inculpații C. G. și C. S.. A arătat de asemenea că, la pronunțarea soluției, prima instanță a avut în vedere doar circumstanțele personale ale inculpaților, apreciind că la această dată liberarea provizorie sub control judiciar nu mai poate afecta buna desfășurare a procesului penal și reținând totodată că perioada de timp petrecută de acești doi inculpați în arest preventiv poate constitui un serios avertisment pentru aceștia. A mai arătat că liberarea provizorie sub control judiciar nu este oportună la acest moment, invocând în acest sens disp. art. 5 din CEDO și arătând că în cauză arestarea inculpaților a fost dispusă în baza art. 148 lit. f C.p.p. De asemenea apreciază că în cauză subzistă în continuare o stare de pericol pentru ordinea publică pe care o reprezintă lăsarea în libertate a acestora, aspect ce rezultă din împrejurările în care au fost comise faptele, gradul ridicat de pericol social al acestora, atingerea adusă valorilor sociale apărate de lege dar și rezonanța socială pe care faptele acestora au avut-o în rândul comunității.
A mai arătat că în cauză există probe din care să rezulte că punerea în libertate a acestora ar prejudicia buna desfășurare a procesului penal, în acest sens fiind declarațiile martorilor, ale părților vătămate, procesele verbale și rapoartele întocmite de agenții de poliție care conturează ideea că inculpații au dat dovadă de un comportament incompatibil cu normele de conviețuire socială. A arătat că, deși în cauză sunt îndeplinite condițiile formale pentru a se dispune liberarea provizorie, totuși raportat la gravitatea infracțiunilor, modul și împrejurările de comitere a acestora dar și atitudinea procesuală a inculpaților, instanța de judecată a dispus în mod greșit luarea acestei măsuri, acordând eficiență juridică maximă circumstanțelor personale ale acestora.
Cu privire la inculpatul C. G., a arătat că deși acesta nu are antecedente penale, activitatea sa infracțională constituie o probă certă că lăsarea sa în libertate prezintă pericol pentru ordinea publică.
În ceea ce-l privește pe inculpatul C. S. a arătat că acesta nu se află la prima încălcare a legii penale fiind condamnat definitiv la pedeapsa de trei ani închisoare cu suspendarea condiționată a executării pedepsei, pentru comiterea infracțiunii prev. de art. 3/1 din Legea 143/2000, aspect ce relevă perseverența infracțională a acestuia.
Avocat N. O. pentru inculpații C. G. și C. S., având cuvântul, a solicitat respingerea recursului formulat de parchet, arătând că încheierea primei instanțe este legală și temeinică, fiind motivată în acord cu decizia ÎCCJ nr. 17/2011.
A arătat că dispariția sau schimbarea temeiurilor arestării preventive reprezintă cazuri de revocare respectiv înlocuire a acestei măsuri preventive iar cu ocazia analizării oportunității liberării provizorii trebuie să se țină seama de datele personale și de gravitatea faptelor, în raport de circumstanțele reale de comitere a acestora. În speță partea vătămată a indicat o altă persoană ca fiind aceea care a aplicat lovituri cu bara metalică, inculpații aplicând lovituri cu bucăți de lemn, pentru a o dezarma pe partea vătămată de cuțit. Cât privește infracțiunea de lipsire de libertate, inculpații au procedat în acest fel întrucât tatăl lor a fost lovit de partea vătămată pe care au vrut să o ducă la organul de poliție în vederea identificării și efectuării de cercetări. A mai arătat că, în mod corect prima instanță a avut în vedere datele ce caracterizează persoana inculpaților respectiv faptul că inculpatul C. G. nu are antecedente penale iar starea de sănătate este precară în vreme ce inculpatul C. S. are în întreținere un copil minor precum și împrejurarea că inculpații sunt arestați preventiv de 7 luni.
Avocat B. S. pentru recurentul inculpat C. R., având cuvântul, a solicitat respingerea recursului formulat de parchet și admiterea recursului formulat de inculpat, casarea încheierii primei instanțe și înlocuirea măsurii arestului preventiv cu măsura obligării de a nu părăsi localitatea sau țara.
Motivarea primei instanțe este sumară, nu a indicat considerentele în raport de care a apreciat că subzistă cazul prev. de art. 148 lit. f C.pr.pen. și aceasta în condițiile în care, la unul dintre termenele anterioare aprecierea aceleiași instanțe a fost în sens contrar.
Pericolul pentru ordinea publică pe care l-a prezentat lăsarea inculpatului în libertate s-a diminuat odată cu trecerea timpului iar în prezent nu mai justifică menținerea arestării preventive, scopul măsurilor preventive putând fi realizat și în condițiile înlocuirii acesteia cu obligarea de a nu părăsi localitatea.
Reprezentantul Ministerului Public, având cuvântul, a arătat că recursul formulat de inculpatul C. R. este neîntemeiat, încheierea primei instanțe fiind legală și temeinică. Infracțiunea de care este acuzat acest inculpat este o infracțiune gravă iar acest aspect trebuie avut în vedere cu prioritate la examinarea pericolului social, conform art. 136 alin. 8 C.pr.pen.
Recurentul inculpat C. R., având cuvântul, a arătat că este de acord cu concluziile apărătorului său.
Inculpatul C. G., având cuvântul, a arătat că lasă la apreciere soluția ce se va pronunța.
Inculpatul C. S., având cuvântul, a arătat că lasă la apreciere soluția ce se va pronunța.
Constatând dezbaterile încheiate,
Deliberând,
INSTANȚA,
Asupra recursurilor de față;
Din actele și lucrările dosarului, constată următoarele:
Prin încheierea din data de 16 decembrie 2013 pronunțată de T. D. în dosarul nr._ 3*, în baza dispozițiilor art. 3002 C.p.p. raportat la art. 160b C.p.p. a fost menținută starea de arest preventiv a inculpatului C. R., fiul lui I. și M., născut la data de 06.04.1979 în C., CNP_, cu domiciliul în C., . nr. 18, jud. D., deținut în baza mandatului de arestare preventivă nr. 68/31.05.2013 emis de T. D.
Au fost admise cererile de liberare provizorie sub control judiciar și s-a dispus punerea în libertate provizorie a inculpaților C. G., fiul lui N. și R., născut la data de 01.02.1992 în C., jud. D., CNP_, cu domiciliul în C., . nr. 50B, județul D., deținut în baza mandatului de arestare preventivă nr. 67/27.05.2013 emis de T. D. și C. S., fiul lui N. și R., născut la data de 08.02.1993, în C., jud. D., CNP_, cu domiciliul în C., . nr. 50B, județul D., deținut în baza mandatului de arestare preventivă nr. 66/27.05.2013 emis de T. D..
În baza art. 1608a C.p.p. raportat la art. 1602 alin. 3 C.p.p. pe timpul liberării provizorii, inculpații au fost obligați să se supună următoarelor obligații: să nu depășească limita teritorială a municipiului C., decât în condițiile stabilite de instanță; să se prezinte la organul de urmărire penală sau la instanța de judecată ori de câte ori sunt chemați; să se prezint la organul de poliție desemnat cu supravegherea, respectiv Poliția municipiului C., conform, programului de supraveghere sau ori de câte ori sunt chemați; să nu își schimbe locuința fără încuviințarea instanței care a dispus măsura; să nu dețină, să nu folosească și să nu poarte nici o categorie de arme.
În baza art. 1602 alin. 31 C.p.p., pe timpul liberării provizorii, fiecare dintre inculpații C. G. și C. S. vor respecta și următoarele obligații: să nu se apropie de partea vătămată C. R. ,membrii familiei acestuia și martorii M. Angel G., B. P., D. M., T. A. D., B. P. M., B. M. M., Sfârlogea D. și să nu comunice cu aceștia direct sau indirect.
În baza art. 1602 alin. 32 C.p.p. s-a atras atenția fiecăruia dintre inculpații C. G. și C. S. că în caz de încălcare cu rea credință a obligațiilor ce le revin, se va lua față de aceștia măsura arestării preventive.
Au fost aplicate dispozițiile art. 145 alin. 21 C.p.p.
În considerentele primei încheieri, prima instanță a arătat că la data de 29.11.2013 a fost înregistrat pe rolul Tribunalului D. la nr._ 3*, rechizitoriul cu nr. 356/P/2013 din data de 15.07.2013 al Parchetului de pe lângă T. D.. Cauza se află în rejudecare conform deciziei penale nr. 2150 din data de 7.11.2013 pronunțată de Curtea de Apel C., în dosarul nr._ 3.
A fost expusă în continuare situația de fapt, încadrările juridice stabilite prin rechizitoriu și situația măsurilor preventive și a celorlalte măsuri dispuse în cauză.
Cu privire la măsura arestării preventive examinată de prima instanță, pentru fiecare dintre cei trei inculpați în raport de art. 3002 C.pr.pen., arestarea preventivă a avut ca temei legal dispozițiile art. 148 lit. f C.pr.pen., reținându-se, în esență că probatoriul administrat și actele de cercetare de până la datele la care s-a dispus asupra măsurilor, ofereau suficiente probe și indicii care justificau presupunerea rezonabilă că fiecare dintre inculpați a comis fapte de natură penală, care au aparența infracțiunilor cercetate, infracțiuni pentru care ulterior s-a și dispus trimiterea în judecată, pedeapsa prevăzută de lege fiind mai mare de 4 ani.
Sub aspectul pericolului pentru ordinea publică, prima instanță a constatat că temeiurile care au condus la luarea măsurii arestării preventive pentru fiecare dintre cei trei inculpați există și în prezent și rezultă din împrejurările descrise în actul de inculpare, din faptele presupus a fi fost comise, gradul de pericol social al acestora, atingerea adusă valorilor sociale apărate de lege, rezonanța socială pe care faptele au avut-o în rândul comunității, CEDO acceptând că măsura arestării preventive poate prelungită pentru a proteja ordinea publică în cazul infracțiunilor cu puternic ecou în rândul comunității. S-a mai arătat că aceste aspecte au fost reținute și în decizia penală 2150 din 7 noiembrie 2013 a Curții de Apel C., iar trecerea a puțin peste o lună de la data deciziei și până în prezent, în absența unor elemente de fapt noi, nu justifică o nouă sau altă apreciere.
În ceea ce privește cererile de liberare provizorie sub control judiciar, formulate de inculpații C. G. și C. S., prima instanță a reținut următoarele:
O formă de garantare a libertății persoanei pe parcursul desfășurării activității judiciare de natură penală o constituie și instituția liberării provizorii. Accesul la această instituție este garantat atât la nivel constituțional, art. 23 alin. 10 din Constituția României, cât și la nivelul Codului de Procedură Penală, în conținutul principiului fundamental al garantării libertății persoanei (art. 5 alin. 5 cod procedură penală).
Transpunerea particulară a acestei dispoziții principiale se regăsește în conținutul art. 1601 C.pr.pen. potrivit căruia, în tot cursul procesului penal, învinuitul sau arestatul preventiv poate cere punerea sa în libertate provizorie, sub control judiciar sau pe cauțiune, dispoziții care prefigurează și cele două modalități ale liberării provizorii în sistemul nostru de drept.
Astfel, fără a fi per se o măsură de prevenție, fiind exclusă de la enumerarea legală a art. 136, legiuitorul a ales să reglementeze liberarea provizorie în cadrul Capitolului I din Titlul IV al Părții generale a codului de procedură penală, intitulat " Măsurile preventive".
De asemenea, legiuitorul a prevăzut în mod expres, în art. 136 alineatul 2 că scopul măsurilor de prevenție poate fi realizat și prin liberarea provizorie pe cauțiune sau sub control judiciar.
Prin urmare, liberarea provizorie este o modalitate de individualizare, neprivativă de libertate, a arestării preventive. Scopul liberării provizorii este același cu cel al arestării preventive și cu cel al celorlalte măsuri de prevenție, fiind indicat expres de legiuitor, și anume buna desfășurare a procesului penal și împiedicarea sustragerii învinuitului sau inculpatului de la urmărirea penală, de la judecată ori de la executarea pedepsei ( art. 136 alin. 1 C.pr.pen.).
Liberarea provizorie are caracterul unei măsuri procesuale subsecvente, de individualizare a executării măsurii procesuale principale a arestării preventive. Aceasta este rațiunea pentru care, în caz de revocare a măsurii adiacente a liberării provizorii, măsura principală de privare de libertate este reactivată.
Liberarea provizorie are și un caracter facultativ, ca orice măsură procesuală, în sensul că îndeplinirea condițiilor prevăzute de lege nu garantează și luarea măsurii, aceasta fiind lăsată la aprecierea organului judiciar competent.
Dacă se are în vedere valoarea socială vizată prin luarea acestei măsuri, controlul judiciar înlocuiește mai degrabă libertatea decât detenția provizorie.
Așadar, liberarea provizorie păstrează natura unei măsuri procesuale cu caracter constrângător care condiționează libertatea unei persoane prin instituirea unor obligații a căror respectare este atent supravegheată.
În concluzie și în considerarea celor arătate, liberarea provizorie are o natură juridică sui generis, în sensul că, fără a fi în sine o măsură preventivă, este o măsură procesuală provizorie și facultativă, cu caracter constrângător, condiționând libertatea individuală a inculpatului, subsecventă arestării preventive și având scopul de a individualiza, într-o formă neprivativă de libertate, arestarea preventivă.
A reținut în continuare prima instanță că sunt îndeplinite deopotrivă condițiile prevăzute de art. 1602 alin. 1 și alin. 2 C.pr.pen., însă simpla constatare a întrunirii din punct de vedere formal a acestor condiții nu atrage după sine și admiterea pe fond a cererii, așa după s-a mai precizat anterior, ci aceasta presupune o apreciere a judecătorului dacă scopul pentru care a fost dispusă deja arestarea poate fi realizat și prin acordarea liberării provizorii sub control judiciar.
În acest context, s-a constatat că, deși legea nu precizează criteriile ce urmează a sta la baza acestei aprecieri, nu se poate face abstracție de fapta ce face obiectul cercetărilor, de împrejurările în care se presupune că a fost săvârșită, privite și prin prisma circumstanțelor personale ale inculpatului, inclusiv conduita sa procesuală, după cum nu este de neglijat stadiul în care se află procesul penal la momentul formulării cererii.
În urma analizării acestor criterii, urmează a se aprecia dacă buna desfășurare în continuare a procesului penal poate fi asigurată exclusiv prin privarea de libertate a inculpaților C. G. și C. S., ori dacă aceasta se poate realiza și prin liberarea provizorie sub control judiciar.
Din această perspectivă, s-a constatat că inculpații C. G. și C. S. sunt cercetați în stare de arest preventiv pentru infracțiunile de vătămare corporală gravă prevăzută de art. 182 alin. 1 C.pen.; lipsire de libertate prevăzută de art. 189 alin. 2 C.pen. și ultraj contra bunelor moravuri și tulburarea liniștii publice prevăzută de art. 321 alin. 1 C.pen., toate cu aplicarea art. 33 lit. a C.pen., privind concursul real de infracțiuni. Partea vătămată pentru infracțiunile contra persoanei reținute în sarcina celor doi inculpați este inculpatul C. R. trimis și el în judecată prin același act de inculpare pentru comiterea unei tentative la infracțiunea de omor calificat asupra inculpatului C. I., tatăl celor doi.
În ceea ce privește natura și pericolul social al faptelor, a arătat că infracțiunile cu privire la care există indicii temeinice că ar fi fost comise de inculpați, în măsura în care se va dovedi că există și că au fost săvârșite cu vinovăție de aceștia, sunt grave, dar natura și gravitatea nu pot constitui criterii care să excludă de plano pe inculpați de la beneficiul legal și constituțional al liberării provizorii.
A considera că o persoană acuzată de fapte de o anumită gravitate trebuie arestată preventiv și menținută în această stare până la judecarea cauzei, este nepermis, fiind contrar legii.
În opinia primei instanțe, o mare pondere în aprecierea temeiniciei unei cereri de liberare provizorie sub control judiciar trebuie să o aibă datele ce țin de circumstanțierea persoanei inculpatului. A invocat în acest sens jurisprudența CEDO în care s-a statuat că la menținerea unei persoane în detenție, instanțele de judecată nu trebuie să se raporteze numai la gravitatea faptelor ci și la alte circumstanțe, în special cu privire la caracterul persoanei în cauză, moralitatea sa, domiciliul său, profesia, resursele materiale, legăturile ca familia ( cauza N c. Austriei).
După expunerea acestor argumente de ordin teoretic, prima instanță a apreciat că în speță, dincolo de gravitatea de necontestat a faptelor ce sunt imputate inculpaților, ținând seama de stadiul procesului penal și de ceea ce urmează a se efectua în derularea acestuia, dar având în vedere și vârsta inculpaților, împrejurarea că provin dintr-o familie organizată, că au în întreținere copii minori, au un domiciliu stabil, la această dată liberarea provizorie sub condiție nu poate afecta buna desfășurare în continuare a procesului penal. A arătat totodată că, la formularea acestei concluzii a avut în vedere și perioada de timp petrecută de fiecare dintre inculpați în arest care se poate constitui într-un serios avertisment pentru aceștia.
Concluzionând prima instanță a reținut că sunt îndeplinite formal condițiile prevăzute de lege pentru admisibilitatea cererilor de liberare provizorie iar în raport de datele concrete ale cauzei și cele referitoare la persoana fiecărui inculpat, acestea sunt întemeiate, scopul măsurii arestării preventive putând fi realizat și prin lăsarea în liberate provizorie a inculpaților, cu restrângerea unor drepturi și libertăți, prin instituirea unor obligații stricte în sarcina acestora și atragerea atenției că în caz de încălcare cu rea credință a acestor obligații vor fi din nou arestați.
Împotriva acestei încheieri au declarat recurs P. de pe lângă T. D. și inculpatul C. R..
Prin motivele de recurs, formulate în scris de parchet s-a arătat în esență că încheierea primei instanțe în sensul admiterii cererilor de liberare provizorie sub control judiciar este nelegală și netemeinică deoarece a avut în vedere exclusiv datele ce caracterizează persoana inculpaților și durata arestării preventive și a ignorat datele referitoare la faptele ce se impută acestora și gravitatea lor dedusă din circumstanțele reale ale faptelor, în raport de care liberarea provizorie nu este o măsură preventivă oportună la acest moment procesual. S-a mai arătat că liberarea provizorie nu este o măsură oportună nici în raport de atitudinea oscilantă manifestată de inculpați pe parcursul urmăririi penale, coroborat cu faptul că, până în prezent, nu s-a efectuat nici un act de cercetare judecătorească de către instanță, existând pericolul ca, odată lăsați în libertate, inculpații să pericliteze buna desfășurare a procesului penal. În ceea ce privește durata arestării preventive s-a arătat că nu a depășit o durată rezonabilă față de circumstanțele concrete ale cauzei.
Motivele de recurs pentru recurentul inculpat C. R. au fost formulate oral, prin avocat ales și sunt expuse în partea introductivă a prezentei decizii.
Curtea, examinând încheierea ce face obiectul recursului de față, actele și lucrările dosarului, motivele de recurs invocate, în raport de dispozițiile art. 3856 alin. 3 C.pr.pen., constată că recursul declarat de parchet este fondat în vreme ce recursul declarat de inculpatul C. R. este neîntemeiat, pentru următoarele considerente:
În ceea ce privește recursul declarat de parchet, curtea își însușește în integralitatea considerentele de ordin teoretic, expuse de prima instanță, considerente care sunt în acord cu decizia nr. 17/2011 pronunțată de ÎCCJ în soluționarea unui recurs în interesul legii.
Cu ocazia aplicării acestor considerente la situația din speță prima instanță a realizat însă o apreciere eronată a datelor cauzei ceea ce a condus la concluzia greșită că scopul măsurii arestării preventive dispuse față de inculpații C. G. și C. S. poate fi atins, la acest moment procesual, și în condițiile liberării provizorii sub control judiciar.
Contrar primei instanțe, curtea apreciază că liberarea provizorie sub control judiciar, nu este o măsură oportună la acest moment procesual, cererile formulate de inculpați, fiind admisibile în principiu dar pe fond, neîntemeiate.
În acest sens instanța de recurs are în vedere probele administrate până la acest moment procesual și care confirmă presupunerea rezonabilă că incidentul în urma căruia două persoane au suferit leziuni grave (C. I. a suferit leziuni care i-au pus viața în primejdie iar C. R. a suferit leziuni care au necesitat pentru vindecare 75/80 de zile de îngrijiri medicale) s-a produs ca urmare a conduitei intimaților inculpați C. G. și C. S. care, împreună cu inculpații C. V. și C. I. au înțeles să rezolve prin violență un conflict preexistent. Astfel, în data de 25.05.2013, pe timp de noapte, cei patru inculpați se deplasau cu autoturismul condus de inculpatul C. I. și întâlnindu-l în trafic pe inculpatul C. R. C. I. a acroșat autoturismul condus de acesta și a reușit să-i blocheze deplasarea. Este adevărat că după acest moment a avut loc agresarea fizică a inculpatului parte - vătămată C. I., tatăl inculpaților C. G. și C. S., existând indicii temeinice și probe în sensul că ar fi fost tăiat cu un cuțit de inculpatul parte vătămată C. R.. Ulterior acestui incident, cei doi intimați inculpați, au continuat însă să se manifeste deosebit de agresiv în sensul că l-au urmărit pe C. R. care, încercând să scape de ei, a ajuns să escaladeze un gard și să pătrundă în curtea unui imobil. După ce l-au prins pe C. R., intimatul inculpat C. G. și inculpatul C. V. l-au imobilizat și l-au introdus în portbagajul autoturismului după care, observând o autospecială a organelor de poliție, au plecat de la fața locului cu acest autoturism, condus de intimatul inculpat C. S.. Organele de poliție i-au urmărit pe inculpați pe o distanță de aproximativ 300-400 de metri iar atunci când autoturismul a fost oprit, în portbagaj a fost identificat inculpatul parte vătămată C. R. care prezenta urme de sânge în zona feței și era în stare de inconștiență și pe care cei doi intimați inculpați, ca de altfel și inculpații C. V. și C. I. au început din nou să-l lovească și apoi au încercat să părăsească locul incidentului.
Din această stare de fapt, care poate fi reținută în baza materialului probatoriu administrat până la acest moment procesual, cu titlu de bănuială legitimă, fără a se aduce atingere prezumției de nevinovăție de beneficiază inculpații, rezultă în primul rând caracterul deosebit de irascibil și de violent al celor doi intimați inculpați C. G. și C. S. dar și atitudinea acestora de ignorare și deconsiderare a sistemului judiciar și ordinii de drept, dedusă din încercarea de a-și face dreptate singuri, recurgând la metode de natură să aibă repercursiuni deosebit de grave față de viața persoanelor și de a se sustrage de la identificare și de la stabilirea răspunderii penale.
În acest context, nu se poate reține că cei doi inculpați, C. S. și C. G. prezintă suficiente garanții că odată lăsați în liberate nu vor încerca să influențeze buna desfășurare a procesului penal, concluzie care să impune cu atât mai mult cu în cauză cercetarea judecătorească nu a început, riscul ca, aflați în libertate, inculpații să întreprindă acțiuni de intimidare și influențare a persoanelor care urmează a fi audiate în cauză fiind unul major.
Pe de altă parte, în cazul inculpatului C. S., a cărui predilecție pentru încălcarea normelor legale este dovedită de condamnarea definitivă pentru infracțiunea prev. de art. 31 din Legea nr. 143/2000 nu poate fi ignorat riscul ca, în situația lăsării în libertate, chiar și sub condițiile prevăzute de legiuitor în cazul liberării provizorii sub control judiciar, să continue să săvârșească infracțiuni.
În ceea ce privește durata arestării preventive, perioada de 7 luni, nu poate fi apreciată ca depășind o durată rezonabilă în condițiile în care probatoriul administrat a fost unul complex, urmărirea penală a fost finalizată și a fost sesizată prin rechizitoriu prima instanță, neputând fi identificată o culpă a organelor judiciare.
Concluzionând curtea constată că, în raport cu necesitatea asigurării unor condiții adecvate administrării tuturor probelor necesare pentru stabilirea corectă a activității infracționale aspectele ce caracterizează favorabil persoana inculpaților, în funcție de care prima instanță a decis că cererile sunt întemeiate, nu pot prevala și nu pot determina liberarea provizorie sub control judiciar în actualul moment procesual, această concluzie fiind corespunzătoare și exigențelor și jurisprudenței CEDO și deci principiilor statuate de instanța europeană în această materie.
Pentru aceste considerente, va fi admis recursul Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism – Biroul Teritorial O., casată în parte încheierea și, în urma rejudecării vor fi respinse ca neîntemeiate cererile inculpaților C. G. și C. S..
Examinând în continuare legalitatea și temeinicia măsurii arestării preventive a intimaților inculpați C. G. și C. S. și a recurentului inculpa C. R., curtea constată, așa cum s-a arătata de altfel mai sus, că în continuare există indicii temeinice și probe care confirmă presupunerea rezonabilă a comiterii de către inculpați a faptelor pentru care sunt cercetați și pentru care pedeapsa prevăzută de lege este mai mare de 4 ani închisoare.
În ceea ce privește pericolul pentru ordinea publică pe care l-ar prezenta lăsarea în libertate a celor trei inculpați, se constată că subzistă față de gravitatea deosebită a faptelor pe care se presupune că le-au săvârșit (în cazul recurentul inculpat există presupunerea rezonabilă că ar fi comis o tentativă la infracțiunea de omor calificat, folosind în acest scop un cuțit tip baionetă, cu lama de 40 cm, pe care l-a avut asupra sa), modalitatea în care inculpații au acționat, rezonanța negativă a faptelor petrecute pe timp de noapte, în loc public și în prezența mai multor persoane ca și împrejurarea că incidentul a fost stopat numai prin acțiunea organelor de poliție chemate la fața locului prin apelarea de către un martor a serviciului unic de urgență 112 iar pentru stingerea conflictului a fost necesară suplimentarea forțelor de ordine.
În plus, așa cum s-a arătat deja cu ocazia examinării cererilor de liberare provizorie formulate de inculpații C. G. și C. S., durata arestării preventive până în prezent nu a atins un termen rezonabil în raport de datele ce caracterizează faptele pe care se presupune că le-ar fi comis cei trei inculpați neputându-se considera că rezonanța acestora s-a diminuat într-o asemenea măsură încât prin lăsarea inculpaților în libertate membrii comunității din care fac parte nu ar mai resimți un sentiment de insecuritate și de neîncredere în modalitatea în care justiția înțelege să dispună măsuri pentru asigurarea ordinii și liniștii publice.
Concluzionând curtea apreciază că se impune menținerea măsurii arestării preventive în privința inculpaților C. G. și C. S. iar în ceea ce-l privește pe recurentul inculpat C. R., prima instanță a reținut corect în același sens, o altă măsură preventivă neprivativă de libertate nefiind suficientă la acest moment procesual să asigure buna desfășurare a procesului penal și protejarea ordinii publice nici în raport de circumstanțele personale favorabile inculpaților care nu pot fi examinate în mod singular ci numai prin raportare la gravitatea faptelor ce formează obiectul acuzațiilor.
Pentru considerentele expuse, în baza art. 3002 C.pr.pen. și art. 160b C.pr.pen. va fi menținută arestarea preventivă a inculpaților C. G. și C. S. iar în baza art. 38515 pct. 1 lit. b C.pr.pen., va fi respins ca nefondat recursul declarat de inculpatul C. R..
În baza art. 192 alin. 2 C.pr.pen. inculpatul C. R. va fi obligat la plata sumei de 50 lei, cheltuieli judiciare statului.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursul declarat de P. de pe lângă T. D. împotriva încheierii din data de 16 decembrie 2013 pronunțată de T. D. în dosarul nr._ 3*.
Casează încheierea în parte, în ce privește pe inculpații C. G. și C. S..
Respinge cererile inculpaților privind liberarea provizorie sub control judiciar ca neîntemeiate.
În baza art. 300/2 C.p.p., art. 160/b C.p.p.
Menține arestarea preventivă a inculpaților C. G. și C. S..
Respinge ca nefondat recursul formulat de inculpatul C. R..
Obligă pe inculpatul C. R. la plata sumei de 50 lei cheltuieli judiciare statului.
Definitivă.
Pronunțată în ședința publică de la 19 decembrie 2013.
Președinte, Judecător, Judecător,
A. M. S. C. L. M. C. G.
Grefier,
D. L.
Red.jud.S.A.M.
j.f.L.L.U.
O.A. 10 Ianuarie 2014
19 decembrie 2013
A.F.P. C. – va urmări și încasa de la rec.inc. C. R. suma de 50 lei reprezentând cheltuieli judiciare statului
| ← Evaziune fiscală. Legea 241/2005. Decizia nr. 2470/2013. Curtea... | Cerere de liberare provizorie sub control judiciar. Art. 160... → |
|---|
