Infracţiuni la alte legi speciale. Decizia nr. 918/2014. Curtea de Apel CRAIOVA

Decizia nr. 918/2014 pronunțată de Curtea de Apel CRAIOVA la data de 01-07-2014 în dosarul nr. 918/2014

Dosar nr._

ROMÂNIA

C. DE A. C.

SECȚIA PENALĂ ȘI PENTRU CAUZE CU MINORI

INSTANȚA DE A.

DECIZIA PENALĂ Nr. 918

Ședința publică de la 01 iulie 2014

PREȘEDINTE M. C. G.- judecător

A. M. S.- judecător

Grefier F. U.

M. Public reprezentat prin procuror C. N. din cadrul

Parchetului de pe lângă C. de A. C.

***

Pe rol, soluționarea apelurilor declarate de inculpații R. M. Nicușor, P. M. E. și M. A. C. împotriva sentinței penale nr. 124 din data de 20 ianuarie 2014 pronunțată de Judecătoria Drobeta Turnu Severin în dosarul nr._ .

La apelul nominal făcut în ședința publică au răspuns apelanții inculpați R. M. Nicușor, asistat de avocat E. O., apărător ales, P. M. E. și M. A. C., ambii asistați de avocat V. M., apărător ales, lipsind partea civilă M. Finanțelor P. – D.G.R.P. C. – A.J.F.P. – M..

Procedura de citare legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei, după care, s-au luat declarații apelanților inculpați, declarațiile fiind consemnate și atașate la dosarul cauzei.

Au fost depuse concluzii scrise la dosar, după care, constatându-se cauza în stare de judecată, s-a acordat cuvântul în cadrul dezbaterilor.

Avocat E. O. pentru apelantul inculpat R. M. Nicușor, având cuvântul, a solicitat schimbarea încadrării juridice a faptei pentru care a fost trimis în judecată inculpatul din infracțiunea prev. de art. 2961 alin. 1 lit. l din Legea 571/2003 în infracțiunea prev. de art. 270 alin. 3 din Legea 86/2006. Față de noua încadrare, de valoarea bunurilor care este mai mică de 20.000 lei și antecedentele penale ale inculpatului (din examinarea fișei de cazier judiciar nu se poate reține că inculpatul ar fi introdus în țară, de două ori în decursul unui an, prin sustragere de la controlul vamal, bunuri sau mărfuri care trebuie plasate sub un regim vamal) a arătat că fapta nu constituie infracțiune deoarece valoarea nu este cea prevăzută de textul de lege și nu se poate reține nici comiterea faptei de două ori. Concluzionând, în teză principală a solicitat achitarea inculpatului în temeiul art. 16 alin. 1 lit. b C.p.p.

Într-o teză subsidiară a solicitat reindividualizarea pedepsei aplicate atât din punct de vedere al cuantumului acesteia cât și al modalității de executare, prin aplicarea disp. art. 81 Cp. sau art. 86/1 Cp. A mai arătat că inculpatul a recunoscut săvârșirea faptelor, nu are antecedente penale, face parte dintr-o familie bine organizată, are în întreținere un minor, prejudiciul cauzat este relativ mic și a declarat că este dispus că îl acopere, o parte dintre țigări le cumpărase pentru consum propriu aspecte în raport de care se poate aprecia că scopul pedepsei poate fi atins și fără privare de libertate. În același sens a invocat și faptul că textul de lege face referire la 10.000 de țigarete iar în cauză există dubiu cu privire la deținerea colectivă a țigaretelor.

Avocat V. M. pentru apelanții inculpați P. M. E. și M. A. C., având cuvântul, a solicitat ca, în raport de decizia ÎCCJ nr. 17/2013 să se dispună schimbarea încadrării juridice a faptelor pentru care au fost trimiși în judecată inculpații din infracțiunea prev. de art. 296/1 alin. 1 lit. l din Legea 571/2003 în infracțiunea prev. de art. 270 alin. 2 lit. a din Legea 86/2006 infracțiune pentru care se impune soluția de achitare deoarece nu este îndeplinită condiția privind cuantumul valorii bunurilor accizabile. A mai arătat că nu poate fi reținută nici infracțiunea prev. de art. 270 alin. 2 lit.b din Legea nr. 86/2006 în raport de mențiunile din cazierele judiciare ale inculpaților. Concluzionând a solicitat să se dispună achitarea inculpaților în temeiul art. 16 alin. 1 lit. b C.p.p. apreciind că fapta acestora nu este una prevăzută de legea penală, ci este una contravențională.

În teză subsidiară, cu ocazia reindividualizării modalității de executare a pedepselor, față de datele ce caracterizează persoana inculpaților, așa cum rezultă din referatele de evaluare care sunt ample, conduita inculpaților fiind examinată în detaliu, a solicitat să se țină seama de faptul că inculpații sunt tineri și dispun de resurse pentru reintegrare, riscul să comită alte infracțiuni fiind scăzut. În funcție de aceste date dar și față de cantitatea redusă de țigarete, a solicitat să se dispusă suspendarea condiționată a executării pedepsei.

Reprezentantul Ministerului Public, având cuvântul, a arătat că cererea de schimbare a încadrării juridice este nefondată deoarece inculpații au fost cei care au introdus țigările în țară, situație față de care, corect în rechizitoriu și la fond s-a reținut că fapta întrunește elementele constitutive ale infracțiunii prev. de art. 2961 alin. 1 lit. l din Legea 571/2003. Cu privire la această infracțiune a arătat că între inculpați a existat o înțelegere preexistentă comiterii faptelor, au cumpărat țigări din Serbia colectiv, din același loc și le-au introdus în același autoturism, înțelegerea referitoare la beneficiul pe care urmau să-l obținută fiind irelevantă. Cum fapta a fost comisă de inculpați în condițiile coautoratului, corect prima instanță a reținut circumstanța agravantă generală prev. de art. 75 lit. a C.pen. anterior. Din perspectiva legii penale mai favorabile este însă mai favorabilă legea nouă ca urmare a tratamentului sancționator aplicabil în cazul circumstanțelor agravante (circumstanța agravantă prev. de art. 75 lit. a C.pen. anterior își găsește corespondent în art. 77 lit. a C.pen. actual) iar în urma reținerii legii noi, ca lege penală mai favorabilă, se impune înlăturarea pedepsei accesorii care, potrivit codului penal actual nu poate fi dispusă decât alături de pedeapsa complementară. În ceea ce privește modalitatea de excutare, cum în cauză legea penală nouă este lege mai favorabilă solicitarea de a se dispune suspendarea condiționată, prev. de art. 81 C.pen. sau suspendarea sub supraveghere, prev. de art. 861 C.pen. este nefondată. A mai arătat că solicitările inculpaților de se reduce cuantumul pedepselor și de a se dispune o modalitate de executare neprivativă de libertate sunt nefondate și prin prisma faptului că, deși au recunoscut comiterea faptelor în declarațiile din apel, poziția lor procesuală trebuie examinată pe parcursul întregului proces penal iar inițial inculpații au fugit după care au formulat apărări neverosimile.

Avocat E. O., pentru apelantul inculpat R. M. Nicușor, având cuvântul în replică, a arătat că niciun text din noul cod penal nu le este mai favorabil inculpaților astfel încât nu se poate reține noul cod penal ca fiind legea mai favorabilă în cauză.

Avocat V. M., pentru apelanții inculpați P. M. E. și M. A. C., având cuvântul în replică, a arătat că nu se poate reține infracțiunea prev. de art. 2961 alin. 1 lit. l din Legea 571/2003 atâta timp cât țigaretele au fost introduse în țară prin vamă, din Serbia.

Apelanții inculpați R. M. Nicușor, P. M. E. și M. A. C., având pe rând ultimul cuvânt, au arătat că își însușesc concluziile apărătorilor lor, recunosc și regretă faptele comise.

Constatând dezbaterile încheiate,

Deliberând,

C.,

Asupra apelurilor de față;

Din actele și lucrările dosarului, constată următoarele:

P. sentința penală nr. 124 din data de 20 ianuarie 2014 pronunțată de Judecătoria Drobeta Turnu Severin în dosarul nr._, în temeiul art. 296 ind.1 alin.1 lit. l) din Legea nr. 571/2003 cu aplicarea art. 75 lit. a) C.p., a fost condamnat inculpatul R. M.-Nicușor, C.N.P._, fiul lui G. și V., născut la data de 02.11.1982, cetățean român, studii 11 clase, fără ocupație, căsătorit, stagiu militar satisfăcut, fără antecedente penale, domiciliat în Drobeta Turnu Severin, str. .. 6, .. 1, ., jud. M. la pedeapsa de 1 an și 6 luni închisoare.

S-a făcut aplicarea art. 71-64 lit. a) teza a II-a și lit. b) C.p.

În temeiul art. 296 ind.1 alin.1 lit. l) din Legea nr. 571/2003 cu aplicarea art. 75 lit. a) C.p., a fost condamnat inculpatul P. M.-E., C.N.P._, fiul M. și A., născut la data de 04.12.1980, cetățean român, studii 13 clase, fără ocupație, căsătorit, stagiu militar nesatisfăcut, fără antecedente penale, domiciliat în Drobeta Turnu Severin, ., ., . la pedeapsa de 1 an și 4 luni închisoare.

S-a făcut aplicarea art. 71-64 lit. a) teza a II-a și lit. b) C.p.

În temeiul art. 296 ind.1 alin.1 lit. l) din Legea nr. 571/2003 cu aplicarea art. 75 lit. a) C.p., a fost condamnat inculpatul M. A.-C., C.N.P._, fiul lui N. și C., cetățean român, studii - școală postliceală silvică, fără ocupație, necăsătorit, stagiu militar nesatisfăcut, fără antecedente penale, domiciliat în Drobeta Turnu Severin, .. 3, ., . la pedeapsa de 1 an și 4 luni închisoare.

S-a făcut aplicarea art. 71-64 lit. a) teza a II-a și lit. b) C.p.

În temeiul art. 118 lit. f) C.p., s-a dispus confiscarea de la cei trei inculpați a cantității de 872 de pachete de țigări marca Fast.

În temeiul art. 14 și art. 346 C.p.p, a fost admisă în parte acțiunea civilă și au fost obligați în solidar pe cei trei inculpați să plătească părții civile M. Finanțelor P. prin Direcția Generală Regională a Finanțelor P. C., ., Drobeta Turnu Severin suma de 5510 de lei cu titlu de accize la care se vor calcula dobânzi, penalități și majorări de întârziere de la data de 24.11.2010 până la data plății efective.

În temeiul art. 191 alin.1 C.p.p., a fost obligat inculpatul R. M.-Nicușor la plata sumei de 500 de lei cu titlu de cheltuieli judiciare avansate de către stat.

În temeiul art. 191 alin.1 C.p.p., a fost obligat inculpatul P. M.-E. la plata sumei de 500 de lei cu titlu de cheltuieli judiciare avansate de către stat.

În temeiul art. 191 alin.1 C.p.p., a fost obligat inculpatul M. A.-C. la plata sumei de 500 de lei cu titlu de cheltuieli judiciare avansate de către stat.

Pentru a pronunța această sentință, prima instanță a constatat că prin rechizitoriul întocmit de P. de pe lângă Judecătoria Drobeta T.-S. la data de 30.04.2013 în cadrul dosarului de cercetare penală nr. 4997/P/2011 și înregistrat pe rolul Judecătoriei Drobeta T.-S. sub nr. de dosar_ au fost trimiși în judecată, în stare de libertate, inculpații R. M. Nicușor, P. M. E. și Moșeanu A. C. pentru săvârșirea infracțiunii de deținere de către orice persoana în afara antrepozitului fiscal sau comercializarea pe teritoriul României a produselor accizabile supuse marcării, fără a fi marcate sau nemarcate necorespunzător ori cu marcaje false, peste limita a 10.000 de țigarete, prev. și ped. de art.296 ind.1 alin.1 din Legea nr.571/2003, sancționată de artt.296 ind.1 alin.2 lit.a din Legea nr.571/2003.

Sub aspectul situației de fapt din actul de sesizare prima instanță a reținut în esență că, la data de 24.11.2010, cei trei inculpați, au deținut în afara antrepozitului fiscal, 842 pachete cu țigarete marca Fast (17.440 țigarete), marcate cu timbre proveniență Serbia.

Analizând întregul material probator administrat prima instanță a constatat următoarele:

În dimineața zilei de 24.11.2010 inculpații au plecat cu două autoturisme din Drobeta Turnu Severin iar în intervalul orar 0546 -0547 au ieșit din țară prin Punctul de Trecere a Frontierei „ Porțile de F. I” cu autoturismul marca Audi A4, cu număr de înmatriculare_, proprietatea inculpatului P. M. E. și condus de către acesta din urmă, astfel cum reiese din înscrisul de la fila 107 dosar urmărire penală. Celălalt autoturism Opel Astra cu nr. de înmatriculare_ a fost parcat de inculpatul R. M. Nicușor în parcarea din zona PCTF „ Porțile de F. I”. Inculpații au rămas pe teritoriul Republicii Serbia circa o jumătate de oră, interval de timp în care au procurat 872 pachete țigarete Fast, marcate cu timbru sârbesc.

Potrivit adresei IJPF M.(fila 107 dosar urmărire penală), la aceeași dată, ora 0618 inculpații R. M. Nicușor, P. M. E. și Moșeanu A. C. au intrat în România, reușind să treacă de controlul sumar efectuat de lucrătorul vamal. După ce au trecut de punctul de control, inculpatul P. M. E. a rămas la volanul autoturismului marca Audi A4, îndreptându-se în direcția Orșova, fiind imediat urmat de autoturismul marca Opel Astra condus de inculpatul R. M. Nicușor, împreună cu acesta aflându-se și inculpatul Moșeanu A. C..

În urmărirea celor două autoturisme au pornit inspectorul principal de poliție G. M., însoțit de agentul de poliție Ș. V., astfel cum reiese din declarațiile celor doi martori de la filele 144 și 175.

Tot din declarațiile acelorași martori, prima instanță a mai reținut că în zona viaductului Slătinicul M., km fluvial 946, autoturismele conduse de inculpați au părăsit DE 70, oprind lângă un modul metalic folosit de muncitorii de la drumuri, aproape de marginea râpei viaductului. Fiind identificați de lucrătorii de poliție, care și-au declinat calitatea, inculpații au refuzat să se legitimeze, însă au fost recunoscuți ca fiind inculpații P. M.. M. A. C. și R. M. Nicușor, invocând că au lăsat actele în punctul de trecere a frontierei, după care au aruncat în râpă cartușele cu țigări marca Fast pe care la transportau în autoturism. S-a produs o altercație între lucrătorii de poliție și inculpați în încercarea de a-i împiedica să arunce țigările în râpă, însă inculpații R. M. Nicușor și M. A. C. au reușit să fugă cu autoturismul Opel Astra, astfel încât s-a reușit prinderea numai a inculpatului P. M. E.. Din râpa viaductului organele de poliție au recuperat 832 pachete cu țigarete marca Fast( 16.640 țigarete) marcate cu timbre proveniență Serbia iar în autoturismul Audi A4 proprietatea inculpatului P. M. E. s-au mai găsit 4 cartușe țigări marca Fast ( 800 țigarete) având aceeași proveniență.

S-a reținut că declarațiile martorilor G. M. și Ș. V. se coroborează cu declarațiile martorului T. D.(fila 174, filele 92-93 dosar urmărire penală) care a relatat că, la aproximativ 40 de minute după ce autoturismul cu numărul de înmatriculare_ a intrat în țară, s-a prezentat în punctul vamal martorul G. M., care i-a spus că în această mașină s-a descoperit o anumită cantitate de țigări, precum și cu declarația martorului V. D. D.(fila 183) care a relatat că, în dimineața zilei de 24.11.2010, a observat mai mulți polițiști în zona viaductului Slătinicul M. și o cantitate de țigări aruncate în râpa viaductului. De asemenea, martorul a mai relatat că la fața locului se mai află alături de polițiști și o persoană de sex masculin, precum și mașina acestei persoane.

S-a reținut că declarațiile martorilor menționați anterior se coroborează cu procesul-verbal de cercetare la fața locului și planșele fotografice din data de 24.11.2010(filele 35-51 dosar urmărire penală), din care reiese că în zona viaductului Slătinicul M. a fost descoperit autoturismul cu numărul de înmatriculare_ aparținând inculpatului P. M., iar în interiorul acestui autoturism a fost descoperită cantitatea de 40 de pachete de țigări marca Fast, iar din râpa viaductului au mai fost scoase 832 de pachete de țigări tot marca Fast.

În ceea ce privește apărarea de fond a inculpaților în sensul că s-au deplasat în Serbia pentru a aștepta ruda unui dintre ei, s-a constatat că nu poate să conducă la stabilirea altei situații de fapt, decât cea menționată anterior, întrucât acest aspect nu îi putea împiedica să introducă în țară țigări pentru care să nu fie plătită acciza.

În drept, prima instanță a apreciat că fapta inculpaților R. M.-Nicușor, P. M.-E. și M. A.-C. întrunește elementele constitutive ale infracțiunii prevăzute de art. 296 ind.1 alin.1 lit. l) din Legea nr. 571/2003 cu aplicarea art. 75 lit. a) C.p.

La individualizarea judiciară a pedepsei pentru inculpatul R. M. Nicușor, prima instanță a avut în vedere criteriile generale de individualizare prevăzute de art. 72 C.p., respectiv: forma consumată a infracțiunii, forma de vinovăție a intenției directe de comitere a faptei, inculpatul prevăzând rezultatul faptei sale și urmărindu-l prin săvârșirea acesteia, limitele de pedeapsă prevăzute de textul de lege incriminator, circumstanța agravantă a săvârșirii faptei de trei sau mai multe persoane împreună prevăzută de art. 75 lit. a) C.p., împrejurarea că inculpatul a mai săvârșit fapte prevăzute de legea penală cărora le-a lipsit gradul de pericol social al unei infracțiuni, două dintre acestea având legătură tot cu țigări pentru care nu au fost plătite accizele, dar și atitudinea procesuală a inculpatului care nu s-a prezentat la niciunul dintre termenele de judecată.

La individualizarea judiciară a pedepsei pentru inculpatul P. M.-E., prima instanță a avut în vedere criteriile generale de individualizare prevăzute de art. 72 C.p., respectiv: forma consumată a infracțiunii, forma de vinovăție a intenției directe de comitere a faptei, inculpatul prevăzând rezultatul faptei sale și urmărindu-l prin săvârșirea acesteia, limitele de pedeapsă prevăzute de textul de lege incriminator, circumstanța agravantă a săvârșirii faptei de trei sau mai multe persoane împreună prevăzută de art. 75 lit. a) C.p., împrejurarea că inculpatul a mai săvârșit fapte prevăzute de legea penală cărora le-a lipsit gradul de pericol social al unei infracțiuni având legătură tot cu țigări pentru care nu au fost plătite accizele, dar și lipsa antecedentelor penale.

La individualizarea judiciară a pedepsei pentru inculpatul M. A. C., prima instanță a avut în vedere criteriile generale de individualizare prevăzute de art. 72 C.p., respectiv: forma consumată a infracțiunii, forma de vinovăție a intenției directe de comitere a faptei, inculpatul prevăzând rezultatul faptei sale și urmărindu-l prin săvârșirea acesteia, limitele de pedeapsă prevăzute de textul de lege incriminator, circumstanța agravantă a săvârșirii faptei de trei sau mai multe persoane împreună prevăzută de art. 75 lit. a) C.p., împrejurarea că inculpatul a mai săvârșit fapte prevăzute de legea penală cărora le-a lipsit gradul de pericol social al unei infracțiuni având legătură tot cu țigări pentru care nu au fost plătite accizele, dar și lipsa antecedentelor penale.

Cu privire la latura civilă prima instanță a arătat că, pentru aceleași considerente pentru care a fost soluționată latura penală a cauzei, se impune admiterea în parte, în sensul obligării inculpaților doar la plata accizei aferente celor 872 de pachete de țigări marca Fast, nu și a taxelor vamale și a taxei pe valoare adăugată, fiind întrunite condițiile laturii obiective și subiective a răspunderii civile delictuale.

Împotriva acestei sentințe au declarat apel inculpații R. M. Nicușor, P. M.-E. și M. A.-C..

P. motivele de apel, formulate în scris, apelantul inculpat R. M. Nicușor a solicitat ca, într-o primă teză să se dispună schimbarea încadrării juridice din infracțiunea prev. de art. 2961 alin. 1 lit. l din Legea nr. 571/2003 în infracțiunea prev. de art. 270 alin. 2 lit. b din Legea nr. 86/2006 iar față de faptul că valoarea bunurilor este mai mică de 20.000 lei să se constate că fapta nu constituie infracțiune în înțelesul legii penale și să se dispună achitarea, în temeiul art. 16 alin. 1 lit. b C.pr.pen.

În subsidiar, a solicitat să se dispună reindividualizarea pedepsei în sensul reducerii acesteia sub minimul special și reindividualizarea modalității de executare prin aplicarea în principal a dispozițiilor art. 81 C.pen. anterior iar în subsidiar a dispozițiilor art. 861 C.pen. anterior. În susținerea acestei teze a arătat că există o recunoaștere neechivocă a faptelor, așa cum au fost descrise în actul de sesizare și la instanța de fond, nu are antecedente penale, prejudiciul este relativ mic și este dispus să-l acopere, face parte dintr-o familie organizată, are în întreținere un copil minor, scopul pedepsei putând fi atins și fără privare de libertate.

P. motivele de apel, formulate în scris, apelanții inculpați P. M.-E. și M. A.-C., au solicitat, într-o primă teză, să se dispună achitarea pentru infracțiunea prev. de art. 2961 alin. 1 lit. l din Legea nr. 571/2003, în temeiul art. 16 lit. b C.pr.pen. S-a arătat că încadrarea juridică corectă a faptei este aceea de contrabandă, prev de art. 270 alin. 3 din Legea nr. 86/2006 iar în acest sens a fost invocată decizia ÎCCJ nr. 17 din 18.11.2013. Or, cum în cauză valoarea bunurilor în vamă este sub limita de 20.000 lei, nu poate fi reținută infracțiunea de contrabandă, prev de art. 270 alin. 3 din Legea nr. 86/2006. S-a mai arătat că, în raport de faptul că țigaretele au fost introduse în țară prin locurile stabilite pentru controlul vamal, ca urmare a controlului sumar efectuat de lucrătorul vamal, fapta se circumscrie dispozițiilor art. 270 alin. 2 lit. a din Legea nr. 86/2006, infracțiune care nu subzistă în cauză, față de valoarea în vamă a bunurilor sustrase impusă de legiuitor, care trebuie să fie mai mare de 20.000 lei, în cazul produselor accizabile.

La termenul de judecată din 27.05.2014 instanța de apel a dispus, la solicitarea apelanților inculpați, efectuarea unor referate de evaluare de către Serviciul de Probațiune de pe lângă Tribunalul M..

La termenul de judecată de azi, 01.07.2014 s-a procedat la audierea celor trei apelanți inculpați, declarațiile acestora fiind consemnate și atașate la dosar.

Examinând apelurile declarate în cauză, prin prisma motivelor de apel formulate și din oficiu, în limitele prev. de art. 417 C.pr.pen., curtea constată următoarele:

Prima instanță, în urma unui examen complet al întregului material probator administrat în cauză, în faza urmăririi penale și în apel, a reținut corect situația de fapt constând în aceea că, în dimineața zilei de 24.11.2010, în urma unei înțelegeri prealabile, cei trei apelanți inculpați s-au deplasat cu două autoturisme pe teritoriul Republicii Serbia iar de acolo au procurat 872 de pachete țigarete Fast, marcate cu timbru sârbesc (17.440 țigarete) pe care au reușit să le introducă în țară, fără să le supună controlului vamal. După introducerea țigaretelor în țară, autoturismele în care se aflau cei trei inculpați, au fost urmărite de un autoturism al poliție iar în aceste condiții inculpații au oprit autoturimele în zona unui viaduct și, în urma unei altercații cu lucrătorii de poliție, au aruncat țigările în râpa viaductului după care inculpații R. M. Nicușor și M. A.-C. au fugit de la fața locului cu unul dintre autoturisme.

În afara mijloacelor de probă indicate de prima instanță și care susțin situația de fapt așa cum a fost reținută mai sus, curtea constată că, în apel, inculpații au revenit asupra poziției procesuală pe care au adoptat-o anterior și au recunoscut că s-au deplasat în Serbia nu pentru a o aștepta pe ruda unuia dintre ei, așa cum susținuseră până la acest moment procesual, ci pentru a procura țigarete, pe care ulterior le-au introdus în țară profitând de controlul sumar efectuat de lucrătorul vamal.

Nici cu ocazia declarațiilor pe care le-au dat în apel, inculpații nu au fost însă în totalitate sinceri deoarece, în scopul de a se sustrage de la stabilirea răspunderii penale au învederat faptul că încă din Serbia țigările fuseseră împărțite între ei în mod egal, în sensul că fiecare a plătit doar pentru cantitatea de țigarete care urma să-i revină la întoarcerea în țară. Mijloacele de probă administrate în cauză fac dovada faptului că în realitate incupații au procurat și deținut în comun cantitatea de 872 de pachete țigarete Fast, marcate cu timbru sârbesc, pe teritoriul Republicii Serbia iar ulterior pe teritoriul României, în urma unei înțelegeri prealabile. În acest sens relevante sunt convorbirile telefonice purtate de inculpați din care rezultă existența înțelegerii prealabile și faptul că deținerea țigaretelor s-a făcut în comun, beneficiul care urma să revină ulterior fiecăruia dintre inculpați, după valorificarea țigaretelor fiind irelevant. Cu titlu exemplificativ va fi reprodusă în fragment convorbirea telefonică care a avut loc la data de 29.11.2010, ora 1826, între inculpații R. M. Nicușor și M. A.-C. și în cadrul căreia cei doi își manifestau nemulțumirea față de atitudinea inculpatului P. M.-E., identificat cu prenumele de „M.”, care dăduse declarații în cauză:

„Domn 2: S-a apucat să declare M..

Domn 1: Î!

Domn 2: Nu trebuia să declare nimic. Exact ce ți-am spus eu: a făcut legătura că am fost cu el, au pus martori muncitorii ăia toți.

Domn 1: Care muncitori?

Domn 2. Muncitorii din baracă s-au pus martori.

Domn 1: Ă?

Domn 2: Că ne-a văzut când le-am aruncat, că ne-au văzut când le-am avut, tot, mașină.

Domn 1: Bă, ești nebun?

Domn 2: Ce ți-am spus bă, că ăsta declară?! Că ei nu vroiau să se intereseze că au fost, că… la mișto, ca să spună doar că am fost, că am venit, că cutare, că n-am avut. Au vrut să facă aia că am fost împreună, știi? Că până la proba contrarie, tu susții ce vrei, nu? Că au căzut din cer!

În ceea ce privește încadrarea juridică a faptei curtea constată că solicitările de schimbare a încadrării juridice din infracțiunea prev. de art. 2961 alin. 1 lit. l din Legea nr. 571/2003 în infracțiunile prev. de art. 270 alin. 3 din Legea nr. 86/2006, respectiv art. 270 alin. 2 lit. b din Legea nr. 86/2006 nu sunt întemeiate. În acest sens se reține că, prin decizia penală nr. 17/2013, decizie prin care ÎCCJ a soluționat un recurs în interesul legii, s-a stabilit că: „Fapta de a deține în afara antrepozitului fiscal produse accizabile supuse marcării, fără a fi marcate sau marcate necorespunzător ori cu marcaje false, peste limitele prevăzute de lege, cunoscând că acestea provin din contrabandă, constituie infracțiunea prevăzută în art. 270 alin. (3) din Legea nr. 86/2006 privind Codul vamal al României.”

Din considerentele deciziei în cauză rezultă că această soluție nu a fost determinată de aceea că, într-o astfel de situație, nu ar fi îndeplinite elementele constitutive ale infracțiunii prev. de art. 2961 alin. 1 lit. l din Legea nr. 571/2003 ci în considerarea faptului că infracțiunea de contrabandă este o infracțiune care include deținerea bunurilor în afara antrepozitului, dacă proveniența acestor bunuri este contrabanda. În acest sens ÎCCJ a arătat că infracțiunea de contrabandă „atât în varianta tip, cât și în cazul infracțiunii asimilate contrabandei, reprezintă astfel o infracțiune complexă, prin care se incriminează o modalitate specifică de sustragere de la plata taxelor, și anume prin introducerea sau deținerea bunurilor (atât a produselor accizabile, cât și a celor care nu sunt purtătoare de accize), care au intrat în țară cu încălcarea regimului juridic al frontierei.”

În cazul infracțiunilor complexe, infracțiuni care sunt creația legiutorului și reprezintă acele infracțiuni care cuprind în conținutul lor, ca element constitutiv sau ca o circumstanță agravantă, o acțiune sau o inacțiune care constituie prin ea însăși o faptă prevăzută de legea penală, nerealizarea conținutului constitutiv al infracțiunii complexe (sub alte aspecte decât cel obiectiv), conduce la desfacerea unității legale, faptele recăpătându-și autonomia infracțională.

În prezenta cauză, fapta comisă de inculpați nu întrunește elementele constitutive ale infracțiunii prev. de art. 270 alin. 2 lit. a din Legea nr. 86/2006 întrucât valoarea produselor accizabile nu depășește 20.000 de lei și nici elementele constitutive ale infracțiunii prev. de art. 270 alin. 3 din Legea nr. 86/2006 întrucât este dovedit în cauză că cei care au introdus produsele accizabile pe teritoriul comunitar, prin sustragerea de la controlul vamal, sunt chiar cei trei inculpați. De altfel, prin rechizitoriul cu care a fost învestită prima instanță, s-a dispus pe lângă trimiterea în judecată a inculpaților pentru comiterea infracțiunii prev. de art. 2961 alin. 1 lit. l din Legea nr. 571/2003, scoaterea lor de sub urmărire penală pentru infracțiunile prev. de art. 270 alin. 2 lit. a din Legea nr. 86/2006 și art. 270 alin. 3 din Legea nr. 86/2006. Aceeași este situația și în cazul infracțiunii prev. de art. 270 alin. 2 lit. b din Legea nr. 86/2006, în speță nefiind dovedit, fără dubiu, că au introdus în țară, de două ori în decursul unui an, prin locurile stabilite pentru controlul vamal, prin sustragere de la controlul vamal, bunuri sau a mărfuri care trebuie plasate sub un regim vamal, a căror valoare în vamă a fost mai mică de 20.000 lei, în cazul produselor supuse accizelor.

Or, într-o astfel de situație, cum infracțiunea de contrabandă nu poate fi reținută, unitatea legală de infracțiuni s-a desfăcut iar infracțiunea de deținere în afara antrepozitului fiscal a produse accizabile supuse marcării, prev. de art. 2961 alin. 1 lit. l din Legea nr. 571/2003, infracțiune, ale cărei elemente constitutive sunt îndeplinite în cauză, inclusiv sub aspectul cantității, inculpații au deținând în comun un număr de 17.440 țigarete, își redobândește autonomia.

Față de considerentele de mai sus, curtea constată că nu sunt fondate criticile formulate de inculpați sub aspectul schimbării încadrării juridice din infracțiunea prev. de art. art. 2961 alin. 1 lit. l din Legea nr. 571/2003 într-o infracțiune de contrabandă sau asimilată acesteia, infracțiune pentru care să se dispună achitarea.

Apelurile declarate de cei trei inculpați sunt însă fondate sub aspectul modalității de individualizare a executării pedepsei.

Se reține în acest sens că, potrivit deciziei Curții Constituționale nr. 265 din 06.05.2014 determinarea legii penale mai favorabile, operațiune impusă ca urmare a intrării în vigoare a noului cod penal, începând cu data de 01.02.2014, se realizează în urma aprecierii globale a tuturor dispozițiilor cuprinse în cele două legi.

În conformitate cu această decizie curtea constată că în aparență legea penală nouă ar trebui reținută în cauză ca fiind lege penală mai favorabilă deoarece, deși limitele de pedeapsă prevăzute pentru infracțiunea prev. de art. art. 2961 alin. 1 lit. l din Legea nr. 571/2003 nu au fost modificate, în cazul circumstanței agravante, prev. de art. 75 lit. a C.pen., circumstanță incriminată de art. 77 lit. a C.pen., tratamentul sancționator prevăzut de noul cod penal este mai blând prin aceea că prevede în astfel de situație posibilitatea aplicării unui spor până la 2 ani în vreme ce, codul penal anterior prevedea posibilitatea aplicării unui spor de până la 5 ani.

Determinarea legii penale mai favorabile nu se realizează însă în abstract, se realizează în concret, în funcție de efectele tuturor dispozițiilor incidente în cauză.

În speță, prima instanță, dispunând condamnarea inculpaților la pedepse cu închisoare de 1 an și 6 luni respectiv 1 an și 4 luni închisoare, s-a orientat către minimul special prevăzut de lege (infracțiunea prev. de art. art. 2961 alin. 1 lit. l din Legea nr. 571/2003 este sancționată cu închisoare de la 1 la 4 ani), acordând prevalență datelor ce caracterizează favorabil persoana inculpaților (deși au mai fost sancționați administrativ pentru fapte de același gen, nu au condamnări penale anterioare, sunt tineri, au un nivel de educație care le permite încadrarea în muncă și obținerea unor câștiguri rezonabile, posibilitățile de reeducare și reinserție socială fiind sporite), în detrimentul circumstanței agravante prev. de art. 75 lit. a C.pen.(comiterea faptei de trei sau mai multe persoane împreună), modalitate de individualizare pe care instanța de apel o apreciază ca fiind justă, putând conduce la realizarea scopului pedepsei.

Criticile în sensul redozării acestora, sub minimul special, nu sunt însă întemeiate neputând fi identificate împrejurări legate de persoana inculpaților sau de fapta comisă care să diminueze într-o asemenea măsură gravitatea ei încât să se impună reținerea de circumstanțe atenuante (în temeiul vechiului sau noului cod penal), cu consecința condamnării la pedepse sub minimul special.

În ceea ce privește modalitatea de executare a pedepselor curtea apreciază însă, în raport de datele ce caracterizează favorabil persoana inculpaților, date care rezultă și din referatele de evaluare întocmite de Serviciul de Probațiune de pe lângă Tribunalul M., în care se concluzionează că inculpații se pot reintegra în societate, cu condiția să nu-și asume riscuri (să renunțe la a mai intra în legătură între ei și să-și dezvolte deprinderea de a munci pentru a obține venituri) că scopul pedepsei poate fi atins și fără privare de libertate dar cu condiția exercitării unei supravegheri stricte, pe o anumită perioadă de timp. La această concluzie instanța de apel a avut în vedere și depozițiile date de inculpați în ședință publică, prin care aceștia și-au asumat în mare măsură responsabilitatea pentru fapta comisă, împrejurare în raport de care se poate desprinde concluzia că pe viitor se vor abține de comiterea unor fapte antisociale, în caz contrar intervenind răspunderea penală, reiterarea comportamentului infracțional fiind aspru sancționată de legiuitor atât în codul penal anterior cât mai ales în actuala legislație.

Analizând în continuare dispozițiile ce reglementează modalitățile de individualizare a executării pedepselor, se constată că, în codul penal anterior, este reglementată suspendarea sub supravegherea (art. 861 și urm. C.pen.) care presupune ca, pe durata termenului de încercare, condamnatul să se prezinte la datele fixate, la Serviciul de probațiune. Aceeași modalitate de individulizare a executării pedepsei este prevăzută și de noul cod penal care prevede însă obligații suplimentare față de codul penal anterior (prestarea unei munci neremunerate în folosul comunității) iar efectele sunt diferite în sensul că spre deosebire de actualul cod penal, la împlinirea termenului de încercare nu mai intervine reabilitarea de drept aspecte în raport de care curtea apreciază că legea penală mai favorabilă în cauză este codul penal anterior.

În ceea ce privește pedeapsa accesorie, potrivit art. 12 alin. 1 din Legea nr. 187/2012 „(…) pedepsele accesorii și complementare se aplică potrivit legii care a fost identificată ca lege mai favorabilă, în raport cu infracțiunea comisă.” În prezenta cauză, cum legea mai favorabilă a fost identificată ca fiind codul penal anterior, pedeapsa accesorie dispusă de prima instanță, apreciată de instanța de apel ca fiind corect individualizată, va fi menținută.

Pentru considerentele de mai sus, în temeiul art. 421 pct. 2 lit. a C.pr.pen., vor fi admise apelurile declarate de inculpați, desființată hotărârea primei instanțe în parte și, în urma rejudecării cauzei, se va reține aplicarea art. 5 C.pen. în privința infracțiunii prev. de art. 296 /1 alin. 1 lit. l din Legea nr. 571/2003, cu aplic. art. 75 lit. a C.pen. anterior pentru care a fost condamnat fiecare dintre cei trei apelanți inculpați și menține pedepsele de câte 1 an și 4 luni închisoare aplicate de instanța de fond inculpaților P. M.-E. și M. A.-C. și pedeapsa de 1 an și 6 luni închisoare aplicată inculpatului R. M. Nicușor.

Se va menține aplicarea art. 71, art. 64 lit. a teza a II-a și lit. b C.pen. anterior iar în baza art. 86/1 C.pen. anterior, cu aplic. art. 5 C.pen. actual, se va dispune suspendarea sub supraveghere a executării pedepselor aplicate fiecăruia dintre inculpați pe durata unui termen de încercare de 5 ani pentru inculpații P. M.-E. și M. A.-C. și 5 ani și 2 luni pentru inculpatul R. M. Nicușor, stabilit conform art. 86 /2C.pen. pe durata căruia inculpații urmează să respecte obligațiile prev. de art. 86/3 alin. 1 lit. a-d C.pen.

Se va atrage atenția inculpaților asupra dispozițiilor art. 86/4 C.pen. anterior rap. la art. 83 C.pen. anterior, privind revocarea suspendării sub supraveghere.

În temeiul art. 71 alin. 5 C.pen. anterior, cu aplic. art. 5 C.pen. actual, pe durata suspendării sub supraveghere a executării pedepsei principale va fi suspendată, pentru fiecare dintre cei trei inculpați, executarea pedepsei accesorii.

Vor fi menținute celelalte dispoziții ale hotărârii apelate.

În temeiul art. 275 alin. 3 C.pr.pen., cheltuielile judiciare din apel vor rămâne în sarcina statului.

Văzând și dispozițiile art. 552 alin. 1 C.pr.pen.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Admite apelurile declarate de inculpații R. M. Nicușor, P. M.-E. și M. A.-C. împotriva sentinței penale nr. 124 din data de 20 ianuarie 2014 pronunțată de Judecătoria Drobeta Turnu Severin în dosarul nr._, desființează în parte hotărârea și, rejudecând:

Reține aplicarea art. 5 C.pen. în privința infracțiunii prev. de art. 296 /1 alin. 1 lit. l din Legea nr. 571/2003, cu aplic. art. 75 lit. a C.pen. anterior pentru care a fost condamnat fiecare dintre cei trei apelanți inculpați și menține pedepsele de câte 1 an și 4 luni închisoare aplicate de instanța de fond inculpaților P. M.-E. și M. A.-C. și pedeapsa de 1 an și 6 luni închisoare aplicată inculpatului R. M. Nicușor.

Menține aplicarea art. 71, art. 64 lit. a teza a II-a și lit. b C.pen. anterior.

În baza art. 86/1 C.pen. anterior, cu aplic. art. 5 C.pen. actual, dispune suspendarea sub supraveghere a executării pedepselor aplicate fiecăruia dintre inculpați pe durata unui termen de încercare de 5 ani pentru inculpații P. M.-E. și M. A.-C. și 5 ani și 2 luni pentru inculpatul R. M. Nicușor, stabilit conform art. 86 /2C.pen.

În baza art. 86/3 alin. 1 lit. a-d C.pen., obligă inculpații ca, pe durata termenului de încercare, să se supună următoarelor măsuri de supraveghere:

- să se prezinte, la datele fixate, la Serviciul de Probațiune de pe lângă Tribunalul M.;

- să anunțe, în prealabil, orice schimbare de domiciliu, reședință sau locuință și orice deplasare care depășește 8 zile, precum și întoarcerea;

- să comunice și să justifice schimbarea locului de muncă;

- să comunice informații de natură a putea fi controlate mijloacele lor de existență.

Atrage atenția inculpaților asupra dispozițiilor art. 86/4 C.pen. anterior rap. la art. 83 C.pen. anterior, privind revocarea suspendării sub supraveghere.

În temeiul art. 71 alin. 5 C.pen. anterior, cu aplic. art. 5 C.pen. actual, pe durata suspendării sub supraveghere a executării pedepsei principale se suspendă, pentru fiecare dintre cei trei inculpați, executarea pedepsei accesorii.

Menține celelalte dispoziții ale hotărârii apelate.

Cheltuielile judiciare din apel rămân în sarcina statului.

Definitivă.

Pronunțată în ședința publică de la 01 iulie 2014.

Președinte, Judecător,

M. C. G. A. M. S.

Grefier,

F. U.

Red.jud.S.A.M.

j.f. Z.D.

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Infracţiuni la alte legi speciale. Decizia nr. 918/2014. Curtea de Apel CRAIOVA