Infracţiuni la regimul vamal. Legea 141/1997, Legea 86/2006. Decizia nr. 1402/2013. Curtea de Apel CRAIOVA

Decizia nr. 1402/2013 pronunțată de Curtea de Apel CRAIOVA la data de 21-06-2013 în dosarul nr. 1402/2013

Dosar nr._

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL CRAIOVA

SECȚIA PENALĂ ȘI P. CAUZE CU MINORI

INSTANȚA DE RECURS

DECIZIA PENALĂ NR. 1402

Ședința publică de la 21 iunie 2013

PREȘEDINTE C. M.- judecător

G. C.- judecător

V. M.- judecător

Grefier S. C.

Ministerul Public reprezentat prin procuror D. T. din cadrul

Parchetului de pe lângă Curtea de Apel C.

***

Pe rol, pronunțarea asupra dezbaterilor ce au fost consemnate în încheierea de amânare a pronunțării din data de 17 iunie 2013, încheiere ce face parte integrantă din prezenta decizie având ca obiect soluționarea recursului declarat de inculpatul Boboruță S. C. împotriva sentinței penale nr. 768 din data de 10 aprilie 2013 pronunțată de Judecătoria Drobeta Turnu Severin în dosarul nr._ .

CURTEA

Asupra recursului de față;

Din actele și lucrările dosarului, constată următoarele:

Prin sentința penală nr. 768 din data de 10 aprilie 2013 pronunțată de Judecătoria Drobeta Turnu Severin în dosarul nr._, în baza art. 270 alin. 3 din Legea nr. 86/2006, modificată prin OUG nr. 54/2010 a fost condamnat inculpatul Boboruță S. C. la pedeapsa de 2 ani închisoare.

În baza art. 296 ind. 1 alin. 1 lit. l din Legea nr. 571/2003, modificată prin OUG nr. 54/2010 a fost condamnat inculpatul Boboruță S. C. la pedeapsa de un an închisoare.

În baza art. 33 lit. a și art. 34 lit. b Cp. inculpatul Boboruță S. C., fiul lui A. și L., născut la data de 15.12.1974 în Dr. Tr. S., CNP_, cetățean român, studii 12 clase, căsătorit, stagiul militar satisfăcut, cu antecedente penale, domiciliat în comuna Șimian, ., va executa pedeapsa cea mai grea de 2 ani închisoare.

În temeiul art. 71 C.p. s-a interzis inculpatului exercitarea drepturilor prev. de art. 64 lit. a teza a II-a și lit. b C.p. pe durata executării pedepsei.

În baza art. 81 C.p. a fost suspendată condiționat executarea pedepsei aplicate pe durata termenului de încercare de 4 ani, calculat potrivit art. 82 C.p.

În temeiul art. 71 alin. 5 C.p. a fost suspendată executarea pedepselor accesorii pe durata suspendării condiționate a executării pedepsei închisorii.

S-a atras atenția inculpatului asupra disp. art. 83 C.p.

În baza art. 14 si 346 C.p.p., art. 1357 și următ. din noul cod civil (art. 998-999 vechiul Cod Civil), a fost admisă acțiunea civilă și a fost obligat inculpatul Boboruță S. C. la plata către partea civilă DRAOV Timișoara a sumei de_ lei plus obligații de plată accesorii reprezentând prejudiciul cauzat bugetului de stat prin neplata drepturilor vamale până la plata achitării integrale a sumei datorate.

În baza art. 118 lit. f C.p. s-a dispus confiscarea specială a 855 pachete țigări diferite mărci de proveniență sârbească și a 14 litri alcool etilic de proveniență sârbească, concentrație 96% marca Vrenje predate pe bază de dovadă DJAOV M..

În baza art. 191 C.p.p., a fost obligat inculpatul la plata sumei de 800 lei cheltuieli judiciare către stat din care 50 lei reprezentând 25% onorariu avocat din oficiu va fi avansat din fondurile Ministerului Justiției.

P. a pronunța această sentință, prima instanță a constatat că prin rechizitoriul Parchetului de pe lângă Judecătoria Dr. Tr. S., nr. 2713/P/2012 din 28.11.2012, a fost trimis în judecată, în stare de libertate, inculpatul Boboruță S.-C., pentru săvârșirea infracțiunilor de „deținere, în afara antrepozitului fiscal, a produselor accizabile, fără a fi marcate ori marcate necorespunzător, peste limita a_ țigarete”, faptă prev. de art. 296 ind. 1 al. 1 lit. l din Legea 571/2003 și „colectarea, deținerea bunurilor sau a mărfurilor care trebuie plasate sub un regim vamal cunoscând că acestea provin din contrabandă sau sunt destinate săvârșirii acesteia, faptă prev. și ped. de art. 270 al. 3 din Legea 86/2006, toate cu aplicarea art. 33 lit. a Cp.

În fapt, s-a reținut că la data de 27.07.2012 în baza unei autorizații emisă de Judecătoria Dr. Tr. S., lucrătorii de politie din cadrul Sectorului de Politie de Frontieră Dr. Tr. S. au efectuat o percheziție la domiciliul inculpatului Boborută S. C. din comuna S., ..

În urma percheziției efectuate, au fost găsite, într-o anexă, 100 pachete țigări marca „Fast” de proveniență Republica Serbia, iar în podul anexei, sub țiglă, au fost descoperite și ridicate în vederea confiscării 220 de pachete țigări marca „Winston”, 475 pachete țigări marca „Fast”, 40 pachete țigări marca „Viceroy” și 20 pachete țigări marca „P. Mall” toate de proveniență Republica Serbia (în total,_ țigarete).

Tot la domiciliul inculpatului Boborută S. C., lucrătorii de politie au mai găsit, într-una din camere, cantitatea de 14 litri alcool etilic”Alkohol” concentrație 96% de asemenea de proveniență Republica Serbia.

Întrucât toate aceste bunuri găsite la locuința inculpatului fac parte din categoria produselor accizabile ce pot fi deținute numai cu respectarea normelor prev. de Codul Fiscal, au fost ridicate de lucrătorii de politie, în vederea confiscării.

În cursul urmăririi penale partea civilă A. Națională de Administrare Fiscală prin Direcția Județeană de A. și Operațiuni V. M. s-a constituit parte civilă cu suma de 10.056 lei.

Starea de fapt astfel cum a fost reținută de către instanță rezultă din coroborarea declarațiilor inculpatului care a recunoscut parțial săvârșirea faptelor în modalitatea expusă în actul de inculpare cu ansamblul probator administrat în cauză, respectiv: procesele verbale întocmite de organele de cercetare penală, proces verbal nr. 4496/08.08.2012 emis de A. Națională a V. – D.J. A.O V M., planșe foto, declarații martori.

În drept, s-a apreciat că faptele comise de către inculpatul Boborută S. C., în modalitatea mai sus expusă, întrunesc elementele constitutive ale infracțiunii de colectare, deținere și desfacere a bunurilor sau mărfurilor care trebuie plasate sub un regim vamal cunoscând că acestea provin din contrabandă”, faptă prev. și ped. de art. 270 al. 3 din Lg. 86/2006 modificată prin OUG 54/2010 și „deținere, în afara antrepozitului fiscal de mărfuri accizabile nemarcate sau marcate necorespunzător, peste limita prevăzută de lege”, faptă prev. și ped. de art. 296 ind. 1 al. 1 lit. l din Legea 571/2003, modificată prin OUG 54/2010, cu aplicarea art. 33-34 Cp. faptele fiind săvârșite cu intenție directă, forma vinovăției prevăzută de lege pentru întrunirea laturii subiective a infracțiunii în discuție fiind realizate astfel condițiile art.19 alin.1 pct.1 din C.p.

În ceea ce privește pericolul social al faptei, s-a reținut că acesta este unul deosebit întrucât legiuitorul a ales să incrimineze atât deținerea de către orice persoană în afara antrepozitului fiscal sau comercializarea pe teritoriul României a produselor accizabile supuse marcării, fără a fi marcate sau marcate necorespunzător cât și colectarea, deținerea și desfacerea bunurilor sau mărfurilor care trebuie plasate sub un regim vamal cunoscând că acestea provin din contrabandă.

În temeiul art. 345 alin. 2 C.p.p. s-a dispus condamnarea inculpatului pentru săvârșirea acestor infracțiuni.

La individualizarea pedepsei ce a fost aplicată inculpatului, prima instanță a avut în vedere criteriile generale de individualizare prev. de art. 72 C.p., limitele de pedeapsă prevăzute de textul incriminator, gradul de pericol social concret, modul și mijloacele de săvârșire a faptelor, avându-se în vedere persoana inculpatului, necunoscut cu antecedente penale, care a avut o atitudine parțial sinceră pe parcursul procesului penal, recunoscând numai săvârșirea infracțiunii de „deținere, în afara antrepozitului fiscal de mărfuri accizabile nemarcate sau marcate necorespunzător, peste limita prevăzută de lege”, faptă prev. și ped. de art. 296 ind. 1 al. 1 lit. l din Legea 571/2003, modificată prin OUG 54/2010.

Față de cele expuse, prima instanță în baza art. 270 alin. 3 din Legea nr.86/2006, modificată prin OUG nr. 54/2010 a dispus condamnarea inculpatului Boboruță S. C. la pedeapsa de 2 ani închisoare.

În baza art. 296 ind. 1 alin. 1 lit. l din Legea nr.571/2003, modificată prin OUG nr. 54/2010 a fost condamnat inculpatul Boboruță S. C. la pedeapsa de un an închisoare.

În baza art. 33 lit. a și art. 34 lit. b Cp. s-a dispus ca inculpatul Boboruță S. C. să execute pedeapsa cea mai grea de 2 ani închisoare.

În temeiul art. 71 C.p. s-a interzis inculpatului exercitarea drepturilor prev. de art. 64 lit. a teza a II-a și lit. b C.p. pe durata executării pedepsei.

În baza art. 81 C.p. a fost suspendată condiționat executarea pedepsei aplicate pe durata termenului de încercare de 4 ani, calculat potrivit art. 82 C.p.

În temeiul art. 71 alin. 5 C.p. a fost suspendată executarea pedepselor accesorii pe durata suspendării condiționate a executării pedepsei închisorii și s-a atras atenția inculpatului asupra disp. art. 83 C.p.

Sub aspectul soluționării laturii civile a cauzei, prima instanță a luat act că Direcția R. pentru A. și Operațiuni V. Timișoara s-a constituit parte civilă în cauză cu suma de_ lei plus obligații de plată accesorii reprezentând prejudiciul cauzat bugetului de stat prin neplata drepturilor vamale până la plata achitării integrale.

P. angajarea răspunderii civile delictuale, conform disp. art. 1357 și următ. din noul Cod Civil (art. 998-999 vechiul Cod Civil), se cer a fi întrunite cumulative patru condiții și anume: existența unui prejudiciu, existența unei fapte ilicite, existența unui raport de cauzalitate între fapta ilicită și prejudiciu și existența vinovăției celui care a cauzat prejudiciul constând în neglijența sau imprudența cu care a acționat.

Potrivit disp. art. 202 alin 3 din Regulamentul Consiliului de instituire a Codului Vamal Comunitar 2913/1992 devine debitor orice persoană care a dobândit sau deținut mărfurile în cauză și care știa sau ar fi trebuit să știe, în mod normal, în momentul achiziționării sau primirii mărfurilor că ele au fost introduse ilegal.

În aceste condiții, avându-se în vedere faptul că atât țigările cât și alcoolul au statut vamal necomunitar, de proveniență sârbească, chiar dacă nu au fost introduse în țară de către inculpat, acesta devine debitor vamal, neprezentând relevanță în speța dată faptul că inculpatul nu este cel care a introdus în țară țigările și alcoolul, câtă vreme legiuitorul a înțeles să incrimineze deținerea de către orice persoană în afara antrepozitului fiscal sau comercializarea pe teritoriul României a produselor accizabile supuse marcării, fără a fi marcate sau marcate necorespunzător sau cu marcaje false, chiar dacă infracțiunile deduse judecății sunt infracțiuni de pericol, nu poate fi eludat scopul avut în vedere de către inculpat în momentul săvârșirii infracțiunii, respectiv prejudicierea bugetului de stat prin neplata drepturilor vamale.

Față de cele ce preced, prima instanță în baza art. 14 si 346 C.p.p., art. 1357 și următ. din noul Cod Civil (art. 998-999 vechiul Cod Civil), a admis acțiunea civilă și a obligat inculpatul Boboruță S. C. la plata către partea civilă DRAOV Timișoara a sumei de_ lei plus obligații de plată accesorii reprezentând prejudiciul cauzat bugetului de stat prin neplata drepturilor vamale până la plata achitării integrale a sumei datorate.

În baza art. 118 lit. f C.p. s-a dispus confiscarea specială a 855 pachete țigări diferite mărci de proveniență sârbească și a 14 litri alcool etilic de proveniență sârbească, concentrație 96% marca Vrenje predate pe bază de dovadă DJAOV M..

Împotriva acestei sentințe a declarat recurs inculpatul Boboruță S. C. arătând că nu sunt întrunite elementele constitutive ale infracțiunii de contrabandă întrucât acțiunea se consumă în momentul în care autorul colectează ultimul transport iar inculpatul nu a cunoscut că țigările provin din contrabandă sau sunt destinate acesteia. În privința infracțiunii prevăzute de art. 2961 alin. 1 lit. l din Legea 571/2003 s-a solicitat reducerea pedepsei aplicate având în vedere faptul că inculpatul a recunoscut săvârșirea faptei și nu are antecedente penale.

Recursul formulat de inculpat este însă fondat pentru alte considerente privind încadrarea juridică dată faptei.

Elementul material al laturii obiective a infracțiunii asimilate contrabandei constă în acțiunea de preluare, deținere și transport al produselor ce ar trebui plasate sub un regim vamal, cunoscând că acestea provin din contrabandă sau sunt destinate contrabandei. Urmarea imediată constă într-o stare de pericol pentru valorile sociale protejate prin normele de incriminare, regimul juridic vamal cuprinzând totalitatea dispozitiilor legale privind . din tara,controlul vamal, vamuirea acestora, aplicarea tarifului vamal, precum si celelalte operatiuni vamale, dispozitii cuprinse in Codul vamal, in regulamentul de aplicare a acestuia, in tratate, acorduri, conventii, protocoale incheiate de statul roman cu alte state.

Criticile formulate de inculpat privind greșita condamnare pentru infracțiunea de contrabandă asimilată sunt neîntemeiate. În privința laturii subiective, instanța de fond a reținut în mod corect că inculpatul a acționat cu intenție directă, cunoscând că produsele accizabile deținute provin din contrabandă întrucât a deținut țigări și alcool etilic de proveniență sârbească fără marcaj corespunzător și fără documente de proveniență.

În cazul infracțiunii prevăzute de art. 2961 alin. 1 lit. l din Legea 571/2003 elementul material al laturii obiective vizează deținerea de către orice persoană în afara antrepozitului fiscal a producelor accizabile supuse marcării prin nerespectarea normelor Codului fiscal ce impun ca deținerea și comercializarea produselor accizabile supuse marcării să se facă numai de antrepozitari fiscali autorizați.

Curtea apreciază că elementele infracțiunii prevăzute de art. 2961 alin. 1 lit. l din Legea 571/2003 se regăsesc în cuprinsul infracțiunii prevăzute de art. 270 alin. 3 din Legea 86/2006 fără a fi în prezența unui concurs ideal de infracțiuni.

Activitatea de deținerea a unor bunuri cu încălcarea dispozițiilor privind bunuri accizabile care trebuie plasate sub regim vamal include în mod implicit activitatea de deținere a bunurilor cu încălcarea dispozițiilor privind deținerea bunurilor accizabile supuse marcării. De altfel și în privința laturii civile a cauzei prejudiciul produs prin săvârșirea infracțiunii prevăzute de art. 2961 alin. 1 lit. l din Legea 571/2003 respectiv valoarea accizelor se răgăsește ca și componentă în conținutul prejudiciului cauzei prin infracțiunea de contrabandă asimilată respectiv suma ce reprezintă datoria vamală la import care ia naștere prin introducerea ilegala pe teritoriul vamal al Romaniei a marfurilor supuse drepturilor de import respectiv taxe vamale și taxe cu efect echivalent cu al taxelor vamale de plătit la importul de mărfuri, accizele datoarându-se din momentul intrării ilegale a mărfurilor pe teritoriul României. Urmarea săvârșirii infracțiunilor de contrabandă constă în sustragerea de plata tuturor obligațiilor bugetare indiferent de natura lor vamală sau fiscală.

Ca urmare, Curtea apreciază că nu sunt incidente dispozițiile art. 33 lit. b Cod penal și că reținerea ambelor infracțiuni ar presupune o dublă incriminare a aceleiași fapte astfel că va dispune schimbarea încadrării juridice a faptei inculpatului din infracțiunile prevăzute de art. 270 alin. 3 din Legea nr. 86/2006 și infracțiunea prevăzută de art. 296 ind. 1 alin. 1 lit. l din Legea nr. 571/2003, în infracțiunea prevăzută de art. 270 alin. 3 din Legea nr. 86/2006.

Având în vedere considerentele de mai sus, în temeiul art. 38515 pct. 2 lit. d Cod de procedură penală va admite recursul, va casa sentința și va descontopi pedeapsa rezultantă în pedepsele componente.

În baza art. 334 C.p.p. va schimba încadrarea juridică a faptei din infracțiunea prevăzută de art. 270 alin. 3 din Legea nr. 86/2006 și infracțiunea prevăzută de art. 296 ind. 1 alin. 1 lit. l din Legea nr. 571/2003, în infracțiunea prevăzută de art. 270 alin. 3 din Legea nr. 86/2006.

La individualizarea judiciară a pedepsei ce va fi aplicată inculpatului pt. infracțiunea prevăzută de art. 270 alin. 3 din Legea nr. 86/2006 se vor avea în vedere atât limitele de pedeapsă prevăzute de lege și gradul de pericol social al faptei dar și împrejurările în care fapta a fost săvârșită precum și datele ce caracterizează persoana inculpatului, astfel că aplicarea unei pedepse de 2 ani închisoare este de natură să contribuie la realizarea scopului educativ și preventiv al pedepsei prevăzut de art. 52 Cod penal.

În temeiul art. 71 Cp. se va interzice inculpatului exercitarea drepturilor prev. de art. 64 lit. a teza II-a și lit. b Cp. pe durata executării pedepsei.

În raport cu același criterii de individualizare se apreciază că scopul pedepsei poate fi atins și fără executarea acesteia urmând ca în temeiul art. 81 Cod penal să se dispună suspendarea condiționată a pedepsei aplicate pe durata termenului prevăzut de art. 82 Cod penal.

În temeiul art. 71 alin. 5 Cp. se va dispune suspendarea executarea pedepsei accesorii pe durata suspendării condiționate a executării pedepsei închisorii.

Se va atrage atenția inculpatului asupra dispoz. art. 83 Cp.

Se vor menține celelalte dispoziții ale sentinței.

Cheltuielile judiciare avansate în faza de recurs vor rămâne în sarcina statului.

P. ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Admite recursul declarat de inculpatul Boboruță S. C. împotriva sentinței penale nr. 768 din data de 10 aprilie 2013 pronunțată de Judecătoria Drobeta Turnu Severin în dosarul nr._ .

Casează sentința

Descontopește pedeapsa rezultantă în pedepsele componente.

În baza art. 334 C.p.p. schimbă încadrarea juridică a faptei din infracțiunea prevăzută de art. 270 alin. 3 din Legea nr. 86/2006 și infracțiunea prevăzută de art. 296 ind. 1 alin. 1 lit. l din Legea nr. 571/2003, în infracțiunea prevăzută de art. 270 alin. 3 din Legea nr. 86/2006.

În baza art. 270 alin. 3 din Legea nr. 86/2006, modificată prin OUG nr. 54/2010 condamnă inculpatul Boboruță S. C. la pedeapsa de 2 ani închisoare.

În temeiul art. 71 Cp. interzice inculpatului exercitarea drepturilor prev. de art. 64 lit. a teza II-a și lit. b Cp. pe durata executării pedepsei.

În baza art. 81 Cp. suspendă condiționat executarea pedepsei aplicate pe durata termenului de încercare de 4 ani, calculat potrivit art. 82 Cp.

În temeiul art. 71 alin. 5 Cp. suspendă executarea pedepsei accesorii pe durata suspendării condiționate a executării pedepsei închisorii.

Atrage atenția inculpatului asupra dispoz. art. 83 Cp.

Menține celelalte dispoziții ale sentinței.

Cheltuielile judiciare avansate în faza de recurs vor rămâne în sarcina statului.

Definitivă

Pronunțată în ședința publică de la 21 iunie 2013.

Președinte, Judecător, Judecător,

C. M. G. C. V. M.

Grefier,

S. C.

Red.jud.G.C.

j.f.A.G.S.

O.A.

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Infracţiuni la regimul vamal. Legea 141/1997, Legea 86/2006. Decizia nr. 1402/2013. Curtea de Apel CRAIOVA