Infracţiuni rutiere. O.U.G nr. 195/2002. Decizia nr. 1562/2014. Curtea de Apel CRAIOVA
| Comentarii |
|
Decizia nr. 1562/2014 pronunțată de Curtea de Apel CRAIOVA la data de 10-12-2014 în dosarul nr. 1562/2014
Dosar nr._
ROMÂNIA
C. DE A. C.
SECȚIA PENALĂ ȘI PENTRU CAUZE CU MINORI
INSTANȚA DE A.
DECIZIE PENALĂ Nr. 1562/2014
Ședința publică de la 10 Decembrie 2014
Completul compus din:
PREȘEDINTE - M. C. G. - JUDECĂTOR
JUDECĂTOR - A. M. S.
Grefier - F. U.
Ministerul Public reprezentat de procuror C. C., de la P. de pe lângă C. de A. C.
…………….
Pe rol, soluționarea apelului promovat de inculpatul B. D. C. (deținut în Penitenciarul C.) împotriva sentinței penale nr. 4277 din 16 septembrie 2014, pronunțată de Judecătoria C. în dosarul cu nr._ .
La apelul nominal făcut în ședință publică, a răspuns apelantul inculpat asistat de avocat G. M..
Procedura de citare legal îndeplinită.
S-a efectuat referatul oral cauzei, învederându-se instanței că apărătorul inculpatului a depus motive de apel, prin Serviciul Registratură, care le-a înregistrat și atașat la dosar la data de 05.12.2014.
Nefiind ridicate excepții sau formulate noi cereri, instanța de control judiciar a constatat dosarul în stare de judecată și a acordat cuvântul în cadrul dezbaterilor.
Avocat G. M., având cuvântul pentru apelantul – inculpat, a solicitat admiterea apelului promovat, desființarea în parte a sentinței și reducerea pedepselor aplicate pentru infracțiunile din prezenta cauză, motivând că, din circumstanțele reale de comitere a faptelor, rezultă că acestea au produs un pericol social redus, fiind relevante distanțele parcurse și orele de deplasare; totodată, s-a arătat că inculpatul a absolvit cursurile școlii de șoferi, astfel că avea abilitățile necesare pentru exercitarea activității de conducere a autoturismului și a manifestat sinceritate, recunoscând și regretând infracțiunile din cauză. S-a solicitat,. De asemenea, ca la stabilirea pedepsei rezultante aplicabilă concursului de infracțiuni, să fie înlăturat sporul aplicat de prima instanță.
Având cuvântul, reprezentantul parchetului a formulat concluzii de respingere a apelului ca nefondat, arătând că inculpatul este cunoscut și cu alte condamnări, pentru fapte concurente, că în prezenta cauză este judecat pentru un concurs de infracțiuni, ceea ce demonstrează perseverența infracțională și justifică aplicarea sporului la stabilirea pedepsei rezultante.
Apelantul – inculpat B. D. C., în ultimul cuvânt, a arătat că își însușește concluziile apărătorului său.
Dezbaterile fiind încheiate;
CURTEA:
Asupra apelului de față;
Prin sentința penală nr. 4277 din 16 septembrie 2014 pronunțată de Judecătoria C. în dosarul cu nr._, în baza art.377 alin. 4 C.p.p., s-a dispus schimbarea incadrarii juridice a faptelor retinute in sarcina inculpatului Brancus D. C. - fiul lui L. și I. V., născut la 31.12.1991, domiciliat în C., .. 5A, jud. D., CNP_ - din trei infractiuni prev. de art. 335 alin. 1 C.p. cu aplic. art. 33 lit. a C.p. de la 1969 si art. 5 C.p., în trei infractiuni prev. de art. 86 alin. 1 din OUG 195/2002 cu aplic. art. 33 lit. a C.p. de la 1969 si art. 5 C.p.
In temeiul art. 86 alin. 1 din OUG 195/2002 cu aplic. art. 5 C.p. cu aplic. art. 375 alin.1,2 C.p.p. rap la art. 396 alin. 10 C.p.p., a fost condamnat inculpatul Brancus D. C. la pedeapsa de 2 ani închisoare; în temeiul art. 86 alin. 1 din OUG 195/2002 cu aplic. art. 5 C.p., cu aplic. art. 375 alin.1,2 C.p.p. rap la art. 396 alin. 10 C.p.p., a fost condamnat același inculpat la pedeapsa de 2 ani închisoare; în temeiul art. 86 alin. 1 din OUG 195/2002 cu aplic. art. 5 C.p. cu aplic. art. 375 alin.1,2 C.p.p. rap la art. 396 alin. 10 C.p.p., a fost condamnat același inculpat la pedeapsa de 2 ani închisoare.
S-a descontopit pedeapsa rezultantă de 1 an și 8 luni închisoare aplicată prin sentința penală nr.800/13.02.2014 a Judecătoriei C., definitivă prin neapelare, în pedepsele componente, astfel: - pedeapsa de 1 an si 8 luni inchisoare aplicata pentru savarsirea infractiunii de furt calificat in temeiul art. 228 alin. 1 – art. 229 alin. 1 lit. b N.C.p. cu aplicarea art. 5 N.C.p., art. 396 alin. 10 NCpp; pedeapsa rezultanta de 1 an si 6 luni inchisoare aplicata prin s.p. 2875/2013 a Judecatoriei C., modificata prin. D.p. 2452/2013 a Curtii de A. C. formata din: - pedeapsa de 1 an și 6 luni închisoare aplicată pentru săvârșirea infracțiunii de furt calificat (sustragerea plăcuțelor de înmatriculare), în baza art. 208 alin 1 - 209 alin. 1 lit. e) și g) C.p. cu aplicarea art. 3201 alin. 7 C.p.p. cu aplicarea art. 74 lit. b) C.p. rap. la art. 76 lit. d) C.p.; - pedeapsa de 1 an și 4 luni închisoare aplicată pentru săvârșirea infracțiunii de furt calificat (sustragerea carburant) în baza art. 208 alin 1 - art. 209 alin. 1 lit. e) și g) C.p. cu aplicarea art. 320/1 alin. 7 C.p.p. și art. 74 lit. b) C.p. rap. la art. 76 lit. d) C.p.; - pedeapsa de 1 an inchisoare aplicata pentru savarsirea infractiunii de conducere pe drumurile publice a unui autovehicul de catre o persoana care nu poseda permis de conducere in baza art. 86 alin. 1 din OUG 195/2002 cu aplic. art. 320 ind. 1 alin. 7 C.p.p.; - pedeapsa de 1 an si 6 luni inchisoare aplicata pentru savarsirea infractiunii de conducere pe drumurile publice a unui autovehicul de catre o persoana care nu poseda permis de conducere in baza art. 86 alin. 1 din OUG 195/2002 cu aplic. art. 320 ind. 1 alin. 7 C.p.p.; - pedeapsa de 1 an si 2 luni inchisoare aplicata prin s.p. 2740/2013 a Judecatoriei C., modificata prin d.p. 2453/11.12.2013 a Curtii de A. C..
În baza art. 5 N.C.pen. raportat la art. 36 alin. 1 C.pen. de la 1969 raportat la art. 33 lit. a și art. 34 lit. b C.pen. de la 1969, s-au contopit pedepsele aplicate prin prezenta sentinta cu pedepsele sus menționate, astfel cum au fost repuse în individualitatea lor, urmând ca inculpatul să execute pedeapsa cea mai grea de 2 închisoare, care s-a sporit cu 1 an, urmand ca inculpatul sa execute in final 3 ani inchisoare; în temeiul art. 71 Cp, s-a aplicat inculpatului pedeapsa accesorie a interzicerii exercițiului drepturilor prev. de art. 64 lit. a teza a doua si lit. b Cp, pe durata executării pedepsei.
S-a dedus din pedeapsa închisorii perioada executată de la 18.12.2013 la zi, și s-a menținut starea de arest; s-au anulat mandatele de executare emise în baza sentințelor penale arătate mai sus și s-a dispus emiterea unui nou mandat corespunzător; s-a respins cererea de computare a duratei masurilor preventive privative de libertate, formulata de inculpat.
S-a dispus restituirea motocicletei marca Honda nr. de inmatriculare BH._, . sasiu ZDCPC32A02F230040, catre proprietarul Calamai Leonardo Maschile.
În baza art. 274 alin. 1 teza I C.p.p., a fost obligat inculpatul la plata sumei de 600 de lei reprezentând cheltuieli judiciare către stat (din care suma de 520 de lei cheltuieli efectuate în timpul urmăririi penale).
Pentru a hotărî astfel, instanța de fond a reținut că prin rechizitoriul Parchetului de pe lângă Judecătoria C. nr. 638/P/2011 a fost trimis în judecată - în stare de libertate - inculpatul B. D. C., pentru săvârșirea a trei infracțiuni de conducere pe drumurile publice a unui autovehicul de către o persoană care nu posedă permis de conducere prev. de art. 86 alin. 1 din OUG nr. 195/2002 cu aplic. art. 33 lit. a Cp., constând în fapt în următoarele:
În data de 08.01.2011, in jurul orelor 22:30, inculpatul a plecat de la domiciliul său la ghidonul motocicletei marca Honda cu nr. de înmatriculare BH_, pe care o cumpărase de puțin timp, fiind însoțit pe motocicletă de martorul G. R. D.. În jurul orelor 23,35 pe . C. a fost oprit regulamentar de o patrulă de poliție căreia i-a declarat că nu posedă permid de conducere.
Din adresa nr._ din 18.01.2011 eliberată de Serviciul Rutier D. – C. Implementări Abateri, a rezultat că inculpatul B. D. C. nu figurează în evidențe ca posesor al permisului de conducere, iar din adresa nr. BCO / MGM /_ din data de 18.01.2011 eliberată de Punctul de Contact Oradea din cadrul I. G. P. F., a rezultat faptul că motocicleta în cauză era înmatriculată cu nr. de înmatriculare BH._ și figura în evidențe ca fiind furată din Italia, fiind indisponibilizată ulterior de către organele de poliție; de asemenea, din adresa nr. 11 / 11.01.2011 eliberată de R.A.R. a rezultat că motocicleta în cauză avea capacitatea cilindrică de 499 cmc.
În data de 18.01.2014, la orele 23:45, inculpatul a fost depistat în trafic, conducând pe . C., o motocicletă marca Honda cu nr. de înmatriculare BH_, și, întrebat fiind dacă posedă permis de conducere pentru vreo categorie de vehicule, a declarat că nu posedă permis de conducere.
In seara de 06.01.2012, inculpatul B. D. C. a plecat de la domiciliul său, a luat cheile autoturismului marca Mitsubischi cu nr. de înmatriculare_, fără știrea tatălui său, cu scopul de a se plimba pe raza mun. C..
În jurul orelor 00.40, pe . mun. C., inculpatul a fost oprit, în trafic, de către o patrulă de poliție, imprejurare in care acesta a declarat că nu posedă permis de conducere.
Din adresa nr._ din 10.01.2012 eliberată de Serviciul Rutier D. – C. Implementări Abateri, a rezultat că inculpatul B. D. C. nu figurează în evidențe ca posesor al permisului de conducere
Analizând textele de lege care incriminează faptele comise de inculpat prin prisma dispozițiilor art. 5 din actualul Cod penal, instanța de fond a constatat că atât în vechea reglementare respectiv art. 86 alin.1 din OUG 195/2002 cât și în textul din actualul cod penal care incriminează infracțiunea de conducere a unui vehicul fără a poseda permis de conducere, respectiv art. 335 alin. 1 C.pen., regimul sancționator este același, infractiunea fiind pedepsită cu închisoarea de la 1 an la 5 ani.
Analizand comparativ dispozitiile referitoare la concursul de infractiuni, s-a constatat ca sunt mai favorabile reglementarile anterioare, avand in vedere ca potrivit art. 39 alin. 1 lit.b N.c.p., cand s-au stabilit numai pedepse cu inchisoare, se aplica pedeapsa cea mai grea, la care se adauga un spor de o treime din totalul celorlalte pedepse stabilite.
Totodată, având în vedere Decizia CCR nr. 265/06.05.2014 publicată în M.Of. nr. 372/20.05.2014, potrivit căreia dispozitiile art. 5 C.p. sunt constitutionale în măsura în care nu permit combinarea prevederilor din legi succesive în stabilirea și aplicarea legii penale mai favorabile, instanta de fond a apreciat că față de pedeapsa pe care urmează să o aplice inculpatului și modalitatea de individualizare a executării pedepsei, dispozitiile Codul penal de la 1969 sunt mai favorabile raportate la dispozitiile noului Cod penal.
Astfel, s-a constatat că, în drept, faptele inculpatului Brancus D. C., săvârșite în condițiile mai sus expuse, întrunesc elementele constitutive a trei infracțiuni de conducerea unui autovehicul pe drumurile publice de către o persoană care nu posedă permis de conducere prev. de art. 86 alin. 1 din OUG 195/2002 rep., cu aplicarea art. 33 lit. "a" din C.p. de la 1969.
S-a reținut că inculpatul a avut o atitudine sinceră atât în fața organelor de cercetare penală cât și în fața instanței, recunoscând și regretând fapta, astfel că a dat relevanță juridică acestor împrejurări prin aplicarea art. 374 alin.4 C.p.p., art. 375 C.p.p. și art. 396 alin.10 C.p.p., cu privire la judecata în cazul recunoașterii vinovăției, iar în ceea ce privește individualizarea judiciară a pedepsei aplicată inculpatului, instanța de fond a avut in vedere criteriile generale de individualizare prev. de art. 72 C.p.de la 1969, respectiv limitele de pedeapsa prev. de textul incriminator pentru fapta săvârșită, gradul de pericol social concret al faptei, precum si circumstanțele personale constând in atitudinea sinceră de recunoaștere a faptei si antecedentele penale.
Din fisa de cazier judiciar a rezultat ca inculpatul a fost condamnat prin s.p.2740/13.09.2013 a Judecatoriei C. (definitiva prin d.p.2453/11.12.2013 a Curtii de A. C.) la pedeapsa inchisorii de 1 an si 2 luni, iar prin s.p. 2875/23.09.2013 a Judecatoriei C. (definitiva prin d.p. 2452/11.12.2013 a Curtii de A. C.), a fost condamnat la pedeapsa rezultanta de 1 an si 6 luni inchisoare; prin s.p.800/13.02.2014 a Judecatoriei C. (definitiva prin neapelare), inculpatul a fost condamnat la pedeapsa rezultanta de 1 an si 8 luni inchisoare; așadar, s-a reținut că pedepsele aplicate prin sentințele penale mai sus enumerate, s-au pronunțat pentru infracțiuni săvârșite de condamnat în concurs real.
În raport la numarul infractiunilor pentru care a fost condamnat inculpatul, instanta de fond a apreciat că, dupa aplicarea pedepsei celei mai grele, se impune aplicarea unui spor.
In ceea ce priveste solicitarea inculpatului de computare a duratei arestarii preventive dispusa in dosarul_/63/2012 al Tribunalului D., prima instantă a retinut ca, in acest dosar nu s-a pronuntat o solutie definitiva, în prezent cauza aflandu-se in apel, la C. de A. C..
Instanța de fond a restituit motocicleta marca Honda nr. de inmatriculare BH._,. sasiu ZDCPC32A02F230040, catre proprietarul Calamai Leonardo Maschile.
Împotriva acestei hotărâri a declarat apel inculpatul B. D. C., solicitând desființarea în parte a sentinței și reducerea pedepselor aplicate pentru infracțiunile din prezenta cauză, motivând că, din circumstanțele reale de comitere a faptelor, rezultă că acestea au produs un pericol social redus, fiind relevante distanțele parcurse și orele de deplasare; totodată, a arătat că a absolvit cursurile școlii de șoferi, astfel că avea abilitățile necesare pentru exercitarea activității de conducere a autoturismului și a manifestat sinceritate, recunoscând și regretând infracțiunile din cauză. S-a solicitat, de asemenea, ca la stabilirea pedepsei rezultante aplicabilă concursului de infracțiuni, să fie înlăturat sporul aplicat de prima instanță.
Examinând apelul de față, se reține:
Inculpatul B. D. C. a fost judecat în prezenta cauză în procedură simplificată, ca urmare a recunoașterii comiterii faptelor, pentru trei infracțiuni de conducere pe drumurile publice a unui autovehicul de către o persoană care nu posedă permis de conducere (săvârșite la datele de 08.01.2011, 06.01.2012 și 18.01.2014), fapte care au caracter concurent față de infracțiunile pentru care a fost condamnat prin sentințele penale nr. 800/13.02.2014, nr. 2875/2013 și nr. 2740/2013 ale Judecătoriei C., respectiv: o infracțiune de furt calificat săvârșită la 29/30.08.2012, constând în: - furtul a 2 telefoane mobile, pentru care, prin sentința penală nr. 800/13.02.2014, definitivă prin neapelare la 12.03.2014, i-a fost aplicată pedeapsa de 1 an și 8 luni închisoare; - 2 infracțiuni de furt calificat prev de art. 208, 209 alin. 1 lit. e și g Cod Penal anterior, o infracțiune de conducere pe drumurile publice a unui autoturism având număr fals de înmatriculare și o infracțiune de conducere pe drumurile publice a unui autovehicul de către o persoană care nu posedă permis de conducere, săvârșite la 09.08.2012, pentru care, prin sentința penală nr. 2875/23.09.2013, definitivă prin decizia penală nr. 452/11.12.2013 a Curții de A. C., i-au fost aplicate pedepsele de 1 an și 6 luni închisoare (pentru furtul plăcuțelor de înmatriculare), 1 an și 4 luni închisoare (pentru sustragerea de carburant), de 1 an închisoare (pentru inf. prev de art. 85 alin. 2 din OUG 195/2002) și de 1 an și 6 luni închisoare (pentru inf. prev de art. 86 alin. 1 din OUG 195/2002); - o infracțiune de furt calificat (a acumulatorului unui autoturism) săvârșită la data de 27/28.06.2012, pentru care, prin sentința penală nr. 2740/13.09.2013, definitivă prin decizia penală nr. 2453/11.12.2013 a Curții de A. C., i-a fost aplicată pedeapsa de 1 an și 2 luni închisoare.
În aceste condiții, prima instanță a reținut justificat perseverența și specializarea infracțională a inculpatului care, în decurs de 3 ani, a comis 3 infracțiuni la regimul circulației și 3 infracțiuni de furt calificat în legătură cu mijloace de transport auto, împrejurări care relevă o periculozitate sporită și justifică aplicarea unor pedepse orientate către maxim pentru infracțiunile deduse judecății în prezenta cauză.
Astfel, împrejurarea că inculpatul a recunoscut săvârșirea infracțiunilor și a beneficiat de aplicarea procedurii simplificată prev de art. 374 Cod Procedură Penală, a fost valorificată prin obținerea beneficiului prev de art. 396 alin. 10 Cod Procedură Penală – reducerea cu o treime a limitelor speciale ale pedepselor prevăzute de lege pentru infracțiunile săvârșite, astfel, minimul special fiind acela de 8 luni închisoare iar maximul de 3 ani și 4 luni închisoare -, iar criticile formulate în apel, referitoare la absolvirea cursurilor unei școli de șoferi (la data de 28.06.2010, conform înscrisurilor atașate la dosarul de fond – filele 23-25), fără însă să promoveze examenul pentru obținerea permisului de conducere, nu sunt de natură a susține concluzia că inculpatul are abilitățile și cunoștințele necesare desfășurării acestei activități.
De asemenea, datele personale pozitive constând în faptul că este integrat social și are un copil minor, născut la data de 16.09.2011, nu sunt de natură a conduce la concluzia că inculpatul ar putea să adopte o conduită adecvată normelor de conviețuire socială prin aplicarea unor pedepse mai reduse, cât timp și după nașterea minorului conduita infracțională a continuat, demonstrând că suspendarea sub supraveghere a executării pedepselor aplicate anterior prezentei judecăți nu și-a atins finalitatea.
Față de aceste considerente, se reține că prima instanță a realizat o justă individualizare a pedepselor aplicate atât pentru infracțiunile din prezenta cauză, cât și în ceea ce privește stabilirea pedepsei rezultante prin aplicarea unui spor, din datele de la dosar rezultând că față de inculpat s-au inițiat și alte proceduri penale pentru infracțiuni mai grave, certificatul de cazier judiciar atestând că s-a emis împotriva sa mandat de arestare preventivă de către Tribunalul D. (MAP 49/2012 pus în executare la data de 02.11.2012), pentru infracțiuni de trafic de minori.
În ceea ce privește aplicarea dispozițiilor art. 36 alin. 3 Cod Penal anterior, referitor la deducerea perioadei executate din pedepsele aplicate infracțiunilor concurente, raportat la pedeapsa rezultantă stabilită în prezenta cauză, se constată că prin sentințele penale nr. 800/13.02.2014 a Judecătoriei C. și nr. 2875/23.09.2013 a Judecătoriei C., s-a stabilit modalitatea de executare privativă de libertate pentru pedeapsa rezultantă de 1 an și 8 luni închisoare, fiind emis MEPÎ nr. 829 din 12.03.2014, respectiv de 1 an și 6 luni închisoare, fiind emis MEPÎ nr. 3142 din 12.12.2013, inculpatul fiind încarcerat la data de 18.12.2013, situație corect reținută de către prima instanță, care a făcut aplicarea dispozițiilor citate.
În privința perioadei de arestare preventivă de la 0.11.2012 la 17.12.2013, se constată că aceasta vizează o cauză în care nu s-a pronunțat o soluție definitivă (cauza nr. 299D/P/2012 instrumentată de DIICOT – Serviciul Teritorial C., mandatul nr. 49/02.11.2012 emis de Tribunalul D.), astfel că nu poate fi reținută aplicarea dispozițiilor art. 36 Cod Penal și pentru această cauză, pentru a se putea examina dacă există concurs de infracțiuni și, implicit, dacă ceste posibilă deducerea perioadei executată în arest preventiv în această cauză.
Față de considerentele expuse, apelul declarat de inculpat este nefondat, urmând să fie respins conform art. 421 pct. 1 lit. b Cod Procedură Penală, cu obligarea apelantului la plata cheltuielilor judiciare către stat, conform art. 275 alin. 2 Cod Procedură Penală.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge apelul declarat de inculpatul B. D. C. (deținut în Penitenciarul C.) împotriva sentinței penale nr. 4277 din 16 septembrie 2014, pronunțată de Judecătoria C. în dosarul cu nr._, ca nefondat.
Obligă apelantul la 250 lei cheltuieli judiciare către stat, din care, 200 lei reprezintă onorariu avocat oficiu ce se va avansa din fondurile Ministerului Justiției.
Definitivă.
Pronunțată în ședința publică de la 10 Decembrie 2014.
Președinte, Judecător,
M. C. G. A. M. S.
Grefier,
F. U.
Red. Jud. M. C. G.
Jud. fond: A. I. Z.
Dact. 2 ex./A.T. – 27.01.2015
| ← Plângere soluţii de neurmărire/netrimitere judecată. Art.340... | Conducere sub influenţa băuturilor alcoolice. Art.336 NCP.... → |
|---|








