Traficul de persoane. Legea 678/2001 art. 12. Decizia nr. 96/2013. Curtea de Apel CRAIOVA

Curtea de Apel CRAIOVA - Sentințe și decizii penale / 2016

Decizia nr. 96/2013 pronunțată de Curtea de Apel CRAIOVA la data de 25-03-2013 în dosarul nr. 96/2013

Dosar nr._ - Legea nr.678/2001 -

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL CRAIOVA

SECȚIA PENALĂ ȘI PENTRU CAUZE CU MINORI

INSTANTA DE APEL

DECIZIA PENALĂ NR.96

Ședința publică de la 25 Martie 2013

PREȘEDINTE V. Mireajudecător

C. Mereanujudecător

Grefier S. C.

Ministerul Public reprezentat de procuror A. G.

din cadrul DIICOT – Serviciul Teritorial C.

c.c.c.

Pe rol, judecarea apelurilor declarate de inculpații B. I., P. B. și P. F., împotriva sentinței penale nr.44 din 2 martie 2011, pronunțată de Tribunalul O., în dosarul nr._ .

La apelul nominal făcut în ședință publică, au răspuns inculpatul B. I., asistat de avocat I. T., apărător ales, inculpații P. B. și P. F., asistați de avocat B. L., apărător ales, care substituie pe avocat C. D., lipsind partea vătămată V. L. Florența.

Procedura completă.

S-a făcut referatul oral al cauzei, după care, constatându-se cauza în stare de judecată, s-a acordat cuvântul.

Avocat I. T. pentru inculpatul B. I., a solicitat admiterea apelului declarat, desființarea hotărârii primei instanțe și pe fond, achitarea inculpatului în temeiul dispozițiilor art.10 lit.a Cod pr.penală.

În susținerea apelului declarat s-a arătat că prima instanță a avut în vedere cu ocazia pronunțării hotărârii atacate numai plângerile părții vătămate și ale membrilor familiilor acesteia, care, cu ocazia judecării cauzei în fața instanței de fond au revenit asupra declarațiilor date la urmărirea penală, recunoscând că de fapt a vrut să se răzbune pe inculpat, pentru că a luat legătura cu fosta concubină.

Totodată, s-a precizat că partea vătămată nu a sesizat autoritățile judiciare italiene în legătură cu faptul că a fost obligată să se prostitueze, că aceasta a locuit împreună cu concubinul său separat de locuința inculpatului B. I., că în plângerile adresate DIICOT, se fac aprecieri generale cu privire la persoana inculpatului B. I., că s-a făcut dovada că în această etnie femeile nu se prostituează și că B. I. realizează venituri licite.

De asemenea, s-a arătat că deși au existat foarte multe convorbiri telefonice care au fost înregistrate de organele de urmărire penală, niciuna dintre convorbirile înregistrate nu-l vizează pe inculpatul B. I..

Avocat B. L. pentru inculpații P. B. și P. F., a solicitat admiterea apelurilor declarate, desființarea hotărârii primei instanțe și pe fond, achitarea inculpaților în temeiul dispozițiilor art.10 lit.c Cod pr.penală.

În susținerea apelurilor declarate s-a arătat că partea vătămată a formulat plângere penală pe fondul geloziei întrucât inculpatul P. F. a vrut să o părăsească pentru a se împăca cu fosta concubină, că învinuirea are la bază numai declarațiile rudelor părții vătămate, care ulterior au revenit asupra declarațiilor date în faza de urmărire penală, că despărțirea părții vătămate de inculpatul P. F. a fost urmarea deteriorării relațiilor dintre cei doi și că începând din luna octombrie 2010, partea vătămată și inculpatul au reluat relațiile de concubinaj.

Reprezentantul parchetului a solicitat respingerea apelurilor declarate ca nefondate, arătând că hotărârea primei instanțe este temeinică și legală.

A precizat că prima instanță a avut în vedere întregul material probator administrat în cauză, că partea vătămată și martorii și-au schimbat declarațiile, dar că motivarea acestei atitudini nu este una credibilă, că s-a făcut dovada faptului pentru care partea vătămată și martorii și-au retractat declarațiile (exercitarea unor acte de amenințare și violență împotriva părții vătămate și a membrilor familiei acesteia). În acest sens, a arătat că partea vătămată a primit telefoane de amenințare, chiar și în timpul efectuării cercetărilor penale.

Inculpații, având pe rând ultimul cuvânt, au arătat că își mențin declarațiile date în cauză și au precizat că nu sunt vinovați de săvârșirea infracțiunilor pentru care s-a dispus trimiterea lor în judecată.

CURTEA

Asupra apelurilor de față, constată următoarele:

Prin sentința penală nr. 44 din 2 martie 2011, Tribunalul O., în baza art. 12 al. 1 și 2 lit. a din Legea 678/2001, cu aplic art. 74 al. 1, lit. a Cod penal și art. 76 al. 1, lit. b Cod penal, a condamnat inculpatul P. F., fiul lui B. și R., născut la data de 29.08.1990 în orașul B., jud. O., domiciliat în orașul B., .. 156A, jud. O., fără antecedente penale, CNP_, la 4 ani închisoare și 2 ani pedeapsă complementară a interzicerii drepturilor prev. de art. 64 al. 1 lit. a teza II și lit. b c.p.

În baza art. 86¹ Cod penal, s-a dispus suspendarea executării pedepsei sub supraveghere pe o durată de 7 ani, ce constituie termenul de încercare pentru inculpat, stabilit in condițiile art. 86² Cod penal.

În baza art. 86³ alin. 1 Cod pena1, s-a dispus ca inculpatul să se supună următoarelor măsuri de supraveghere, care vor fi aduse la îndeplinire de Serviciul de Probațiune de pe lângă Tribunalul O.: să se prezinte la datele fixate la Serviciul de Probațiune de pe lângă Tribunalul O.; să anunțe în prealabil, orice schimbare de domiciliu. reședință sau locuință și orice deplasare care depășește 8 zile, precum și întoarcerea; să comunice și să justifice schimbarea locului de muncă; să comunice informații de natură a putea fi controlate mijloacele lui de existență.

În baza art. 359 Cod de procedură penală, s-a atras atenția inculpatului asupra cauzelor de revocare a suspendării executării pedepsei sub supraveghere prevăzute de art. 86⁴ c. pen.

În baza art. 71 Cod penal, s-au interzis inculpatului P. F. drepturile prev. de art. 64 lit. a si b Cod penal, cu referire la art. 8 CEDO și cauza S. și P. împotriva României, pe durata executării pedepsei principale.

În baza art. 71 alin. 5 Cod penal, s-a suspendat executarea pedepsei accesorii pe durata suspendării executării pedepsei sub supraveghere.

În baza art. 88 Cod penal, s-a dedus din pedeapsă reținerea și arestarea preventivă începând cu data de 01.10.2010 până la 07.10.2010.

În baza art. 12 al. 1 și 2 lit. a din Legea 678/2001 cu aplic art. 74 al. 1, lit. a Cod penal și art. 76 al. 1, lit. b Cod penal a fost condamnat inculpatul P. B. - fiul lui N. și I. F., născut la data de 16.11.1968 în ., domiciliat în orașul B., .. 156A, jud. O., fără antecedente penale, CNP_, la 4 ani închisoare și 2 ani pedeapsă complementară a interzicerii drepturilor prev. de art. 64 al. 1 lit. a teza II și lit. b Cod penal.

În baza art. 359 Cod procedură penală, s-a atras atenția inculpatului asupra cauzelor de revocare a suspendării executării pedepsei sub supraveghere prevăzute de art. 86 ind. 4 Cod penal.

În baza art. 71 Cod penal, s-au interzis inculpatului P. F. drepturile prev. de art. 64 lit. a si b C.p., cu referire la art. 8 CEDO și cauza S. și P. împotriva României, pe durata executării pedepsei principale.

În baza art. 71 alin. 5 Cod penal, s-a suspendat executarea pedepsei accesorii pe durata suspendării executării pedepsei sub supraveghere.

În baza art. 88 Cod penal, s-a dedus din pedeapsă reținerea și arestarea preventivă începând cu data de 01.10.2010 până la 07.10.2010.

În baza art. 12 al. 1 și 2 lit. a din Legea 678 /2001 cu aplic art. 74 al. 1, lit. a Cod penal și art. 76 al. 1, lit. b Cod penal, a fost condamnat inculpatul B. I. - fiul lui V. și G., născut la data de 06.01.1964 în ., domiciliat în comuna Voineasa, ., fără antecedente penale, CNP_, la 4 ani închisoare. și 2 ani pedeapsă complementară a interzicerii drepturilor prev. de art. 64 al. 1 lit. a teza II și lit. b Cod penal.

În baza art. 359 Cod procedură penală, s-a atras atenția inculpatului asupra cauzelor de revocare a suspendării executării pedepsei sub supraveghere prevăzute de art. 86⁴ Cod penal.

În baza art. 71 alin. 5 Cod penal, s-a suspendat executarea pedepsei accesorii pe durata suspendării executării pedepsei sub supraveghere.

În baza art. 88 Cod penal, s-a dedus din pedeapsă reținerea și arestarea preventivă începând cu data de 01.10.2010 până la 07.10.2010.

S-a luat act de faptul că nu există constituire de parte civilă în cauză.

Au fost obligați inculpații la plata sumei de 2100 lei (câte 700 lei fiecare) cheltuieli judiciare statului.

Pentru a hotărî astfel, prima instanță a reținut că prin rechizitoriul DIICOT – Biroul Teritorial O. nr. 1D/P/2010 din data de 15.11.2010 s-a dispus trimiterea în judecată a inculpaților B. I., P. B. și P. F. pentru săvârșirea infracțiunilor de trafic de persoane fapte prev. și ped. de art. 12 alin. 1și 2 lit. a din Legea 678/2001.

În fapt, s-a reținut că la data de 26.11.2009, Serviciul de Combatere a Criminalității Organizate O. a fost sesizat de numita V. L. Florența despre faptul că în luna septembrie 2009, inculpații B. I., P. B. ȘI P. F., sub pretextul căsătoriei cu inculpatul P. F., au racolat-o iar ulterior, au dus-o în Italia, unde, contrar voinței acesteia a fost obligată în primă fază să cerșească, după care a fost obligată să practice prostituția „la stradă”, cu diferiți clienți aduși de către cei trei inculpați, iar banii erau încasați de aceștia.

In actul de sesizare s-a reținut că la data de 28 august 2009, la domiciliul părții vătămate V. L. Florența din ., a venit inculpatul B. I. împreună cu inculpații P. B. și P. F., care au discutat cu părinții acesteia despre posibilitatea unei căsătorii cu inculpatul P. F..

Întrucât între inculpați și părinții victimei a intervenit o înțelegere de căsătorie, la data de 6 septembrie 2009, au organizat o logodnă la domiciliul părții vătămate, după care victima V. L. Florența a mers la domiciliul inculpatului P. F., situat în or B., jud.O..

S-a reținut, totodată, că la data de 12 septembrie 2009, victima împreună cu inculpații B. I., P. B. și P. F. au plecat în Italia, sub pretextul că trebuie să meargă acolo întrucât inculpatul P. F., logodnicul său, lucrează în construcții, iar ea urma să aibă grijă de locuință și să prepare hrana zilnică.

La data de 14.09.2009 au ajuns în Italia, în apropierea localității Milano și au locuit în apropierea cimitirului „MAGGIORE”, într-un modul, victima locuind împreună cu P. B. și P. F., precum și cu alți copii aparținând familiei lui P. B..

După ce au ajuns în Italia, inculpatul P. F. i-a spus victimei că el nu intenționează să se căsătorească cu aceasta și că de fapt, așa zisa logodnă a fost făcută cu intenția clară de a o aduce în Italia pentru a practica cerșetoria.

Victima nu a fost de acord în primă fază, însă ulterior, la insistențele inculpatului P. F., a început să meargă la cerșit, activitate ce a practicat-o cca 3 zile, însă, întrucât nu strângea suficient de mulți bani, inculpatul P. F. i-a spus că trebuie să practice prostituția „la stradă”. Victima a refuzat, susținând că ea nu vrea să practice prostituția și că dorește să plece acasă, moment în care P. F. a început să o lovească cu pumnii și picioarele, iar inculpații B. I., P. B. au început să o amenințe că dacă nu practică prostituția o vor ucide.

Neavând altă alternativă, aceasta a început să practice prostituția, iar cei trei inculpați racolau persoanele cu care victima era obligată să întrețină raporturi sexuale normale și orale, în schimbul a diferite sume cuprinse între 70 și 100 euro, raporturi sexuale care se consumau de obicei în autoturismele clienților, iar banii erau încasați direct de către cei trei inculpați.

Victima a fost obligată să practice prostituția o perioadă de cca 3 luni de zile, perioadă în care a întreținut raporturi sexuale normale și orale cu diferite persoane, obținând diferite sume de bani, bani încasați de către cei trei inculpați.

La sfârșitul lunii noiembrie 2009, victima a reușit să ia legătura cu tatăl ei, care se afla în Italia, în altă localitate, căruia i-a povestit ce s-a întâmplat și care a venit în apropierea locului unde aceasta stătea și sub amenințarea că va anunța organele de poliție, victima a putut fi luată de la cei trei inculpați.

Ulterior, victima a venit în România, la data de 19.11.2009 împreună cu mama sa și la scurt timp a anunțat organele de poliție despre ceea ce pățise în Italia.

Pe parcursul cercetării judecătorești, s-a procedat la ascultarea inculpaților care nu au recunoscut săvârșirea infracțiunilor arătând că partea civilă V. L. Florența era soția inculpatului P. F. și pentru acest motiv nu ar fi putut să o trimită pe aceasta la cerșit sau la prostituție întrucât regulile etniei rome din care fac parte nu le permiteau acest lucru.

A fost audiată partea vătămată V. L. Florența, care nu și-a mai menținut plângerea și declarațiile formulate anterior în fața organelor judiciare arătând că a încercat să se răzbune pe cei trei inculpați întrucât „soțul” său reluase legăturile cu concubina anterioară.

Au fost audiați martorii din acte V. A., V. G., D. C. A., V. Z., M. M. și T. G. G. I. ale căror declarații au fost consemnate și atașate la dosarul cauzei.

La cererea inculpaților au fost admise și administrate proba cu înscrisuri și proba testimonială cu martorii P. I. și A. O. ale căror declarații au fost consemnate și atașate la dosarul cauzei.

Analizând întregul material probator administrat în cauză, prima instanță a reținut că starea de fapt reținută în cuprinsul actului de sesizare corespunde probelor administrate.

În acest sens, au fost invocate notele cuprinzând convorbirile sau comunicațiile telefonice și sms-urile efectuate de partea vătămată și familia acesteia (filele 216 – 224 d.u.p.). Din cuprinsul acestor convorbiri rezultă insistența cu care s-a încercat determinarea părții vătămate și a familiei acesteia de a –și schimba declarațiile, unele convorbiri avînd loc chiar în timp ce partea vătămată se afla în sediul parchetului pentru a da declarații.

S-a reținut astfel, că în luna ianuarie 2010, părinții victimei au fost loviți de membri ai familiei B., fiind amenințați cu moartea că dacă nu-și vor retrage plângerea făcută la organele de poliție, vor avea numai probleme.

Aceste amenințări au fost făcute atât direct, cât și telefonic, fapt ce a determinat ca aceștia să facă o plângere penală pentru lovire, violare de domiciliu și amenințare.

Cu ocazia audierii de către procuror, victima V. L. Florența și-a menținut plângerea formulată, susținând că sub pretextul căsătoriei a fost racolată de către cei trei inculpați, transportată în Italia, unde a fost obligată să practice în primă fază cerșetoria, iar ulterior, prostituția, banii fiind încasați de către cei trei inculpați.

Susținerile părții vătămate au fost confirmate de martorii audiați în cauză, în faza de urmărire penală, respectiv numiții V. A., V. G., D. C. A. și V. Z., care în declarațiile date au precizat că inculpații B. I., P. B. și P. F., sub pretextul căsătoriei cu inculpatul P. F., au racolat-o pe numita V. L. Florența, au transportat-o în Italia, unde au obligat-o să practice cerșetoria și prostituția, iar banii obținuți din aceste activități erau însușiți de către cei trei inculpați.

Martorii au confirmat în declarațiile inițiale faptul că victima a fost supusă violențelor pe perioada cât aceasta a stat în Italia și numai la intervenția părinților au reușit să o ia și să se întoarcă în România.

De asemenea, la data de 1 octombrie 2010, s-a procedat la confruntarea victimei cu cei trei inculpați, ocazie cu care victima a declarat fără tăgadă că a fost supusă violențelor, fiind obligată să practice prostituția și cerșetoria în Italia, iar sumele de bani obținute erau încasate de către inculpați.

În baza declarației victimei V. L. Florența, la data de 01.10.2010, prin Ordonanța procurorului s-a dispus interceptarea și înregistrarea convorbirilor și comunicărilor pentru numerele de telefon folosite de victimă, ordonanță care a fost confirmată de către Tribunalul O. prin încheierea nr.38/04.10.2010.

S-a reținut că din notele de transcriere a convorbirilor telefonice a rezultat faptul că, în momentul în care victima se afla la audiere a fost sunată permanent de diferite persoane, care fie o amenințau, fie încercau sub toate modurile, să o determine pe victimă să-și schimbe declarațiile, încercând astfel ca cei trei inculpați să scape de rigorile legii.

Audiați fiind, atât în faza de urmărire penală cât și în cea de cercetare judecătorească, cei trei inculpați nu au recunoscut faptele pentru care sunt cercetați, susținând că ei nu au obligat-o niciodată pe victimă să practice prostituția sau cerșetoria și intenția lor a fost numai aceea ca inculpatul P. F. să se căsătorească cu victima V. L. Florența.

Susținerile inculpaților sunt infirmate, în opinia primei instanțe, de probele administrate în cauză, din care reiese faptul că cei trei au avut intenția clară de a o transporta în Italia pe victimă (unde au și dus-o) și unde au obligat-o să practice cerșetoria și prostituția, iar sumele de bani obținute erau încasate de aceștia.

De asemenea, prima instanță a reținut că din actele de urmărire penală rezultă că după ce victima a reușit să vină în România și a depus plângere la organele de urmărire penală, atât ea cât și membrii familiei sale au fost permanent amenințări să-și retragă plângerea și chiar au fost supuși violențelor din partea inculpaților sau din partea membrilor familiei lor.

Nu a fost primită apărarea inculpaților pe care au încercat să o dovedească chiar și cu cei doi martori audiați în cauză la cererea lor în sensul că lucrurile susținute inițial de partea vătămată sunt neadevărate, motivat de faptul că obiceiurile etniei nu le-ar permite ca o femeie să fie trimisă la cerșit sau prostituție susținând că nici o persoană din etnia rromă din care și ei fac parte,nu cerșește și nu se prostituează.

Instanța a apreciat că din probatoriul cauzei rezultă fără putință de tăgadă că lucrurile s-au întâmplat așa cum inițial au susținut victima și martorii audiați în faza de urmărire penală.

Din întreg probatoriul a rezultat că declarațiile date de partea vătămată și părinții acesteia în fața instanței de judecată, sunt subiective ca urmare a puternicelor influența exercitate de inculpați în scopul schimbării de către persoanele menționate a acestor declarații.

Prima instanță a evidențiat insistența cu care persoana vătămată a solicitat după întoarcerea în România tragerea la răspundere penală a celor trei inculpați prin demersuri făcute chiar la P. de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție unde s-a plâns că lucrările cauzei sunt tergiversate de către Biroul Teritorial O. – DIICOT.

Nici apărarea inculpaților referitor la faptul că se putea adresa partea vătămată oricând organelor de poliție din apropierea parcului de rulote în care locuiau, nu a fost primită întrucât din probatoriul cauzei rezultă faptul că cei trei inculpați acționau violent asupra părții vătămate, o țineau permanent sub observație și o amenințau.

S-a reținut că din probe a rezultat faptul că foarte greu partea vătămată a reușit să ia legătura chiar și telefonic cu tatăl său martorul V. G..

S-a constatat că depozițiile martorilor P. I. și A. O. date în fața instanței, potrivit cărora nicio femeie din etnia rromă nu cerșește și nu se prostituează, nu pot fi primite, declarațiile date fiind în mod evident subiective și în favoarea inculpaților în condițiile în care, pe de altă parte, cu aceeași ocazie, au susținut că nu știau ce face partea vătămată în afara timpului în care o vedeau și că erau prieteni cu inculpații.

In privința depozițiilor martorilor V. G. și V. A., date în fața instanței de judecată, instanța a apreciat că au fost modificate ca urmare a influențelor și violențelor exercitate de către inculpați și familiile acestora, această situație fiind de natură a afecta obiectivitatea acestora .

Instanța de fond a reținut că fapta celor trei inculpați, constând în aceea că au racolat-o pe partea vătămată și au transportat-o în Italia, unde au forțat-o, prin amenințări și violență, să practice cerșetoria și prostituția pe o perioadă de aproximativ trei luni de zile, realizează conținutul constitutiv al infracțiunii prev.de art. 12 alin.1 și 2 lit.a din Legea nr.678/2001.

S-a reținut că inculpații au acționat cu intenție directă, aceștia prevăzând rezultatul faptelor lor și urmărind producerea acestuia, existând legături de cauzalitate între fapte și urmările produse.

La individualizarea judiciară s-a ținut seama de dispozițiile art. 72 Cod penal și au fost reținute în favoarea inculpaților dispozițiile art 74 lit a si art 76 lit b Cod penal.

In ceea ce privește individualizarea modalității de executare a pedepsei aplicate instanța a apreciat ca scopul sancționator si preventiv al pedepsei poate fi atins chiar fara executarea acesteia.

Având in vedere că inculpații nu au mai fost condamnați anterior la pedeapsa închisorii mai mare de 1 an, instanța a constatat ca sunt îndeplinite condițiile prev de art 86 ind. 1 c.p. și a dispuns suspendarea sub supraveghere a executării pedepselor, fixând conform art 86 ind 2 c.p. termene de încercare pe o durata de câte 2 ani la care s-a adăugat durata pedepselor aplicate inculpaților .

În baza art. 88 c.p. s-a dedus din pedepse timpul reținerii și arestării preventive și s-a luat act că nu există constituire de parte civilă în cauză.

Împotriva acestei sentințe au declarat apel inculpații P. F., P. B. și B. I..

În motivarea apelului inculpatul B. I., a arătat că nu a desfășurat o activitate infracțională ci în calitate de văr al tatălui victimei a făcut cunoștință părții vătămate și inculpatului P. F. în vederea căsătoriei acestora și chiar a participat la nunta celor doi. Ulterior, între partea vătămată și inculpatul P. F. au intervenit discuții, aceștia s-au despărțit în fapt, ceea ce a determinat-o pe victimă și părinții săi să formuleze mai multe plângeri la DIICOT – Serviciul Teritorial C. și Biroul Teritorial O. în legătură cu amenințarea inculpatului pentru a o face pe victimă să întrețină raporturi sexuale cu diverse persoane și să cerșească, fapte care însă sunt nereale.

S-a susținut și că certurile dintre familia victimei și familia concubinului său au fost soluționate de staborul țigănesc din Milano care a hotărât ca familia victimei să plătească suma de 3000 euro familiei inculpatului P. F. pentru recuperarea parțială a cheltuielilor ocazionate de organizarea nunții, însă pentru faptul că familia victimei nu a acceptat această hotărâre, au formulat mai multe plângeri împotriva inculpaților.

De asemenea, s-a susținut că în cartierul în care a locuit victima și inculpații în Italia, era asigurat un serviciu de supraveghere de către poliția locală, iar victima și familia acesteia nu au sesizat niciodată că aceasta ar fi fost supusă vreunei agresiuni.

S-a arătat, totodată, că nici în cuprinsul convorbirile telefonice ale căror transcrieri există la dosarul cauzei nu se consemnează numele inculpatului ca participant la săvârșirea vreunei presupuse infracțiuni împotriva părții vătămate. De asemenea, inculpatul nu a contribuit în nici un mod la relațiile de familie dintre partea vătămată și inculpatul P. F., acesta locuind împreună cu familia sa într-o altă locație și nu a avut cunoștință de raporturile dintre ceilalți inculpați și partea vătămată.

Prin motivele de apel inculpații P. B. și P. F., au susținut că din întreg probatoriul administrat în cauză, inclusiv declarațiile părții vătămate din fața primei instanțe, rezultă nevinovăția inculpaților în raport cu fapta pentru care sunt cercetați.

Faptul că partea vătămată a revenit asupra declarațiilor inițiale este deplin justificat prin împrejurarea că plângerea și declarațiile inițiale au fost făcute sub impulsul geloziei iar martorii audiați la urmărirea penală sunt rude ale părții vătămate care nu au perceput în mod direct nimic relativ la fapta cercetată în cauză cunoscând toate cele relatate din spusele părții vătămate. Ulterior, partea vătămată a recunoscut că acuzațiile sale nu au fost adevărate, făcând acest lucru din gelozie, deoarece inculpatul P. F. după o perioadă de concubinaj cu partea vătămată, a vrut să o părăsească pentru a se împăca cu fosta concubină. De asemenea, partea vătămată și familia acesteia au fost nemulțumiți și de rezultatul judecății staborului.

S-a argumentat că partea vătămată se putea adresa oricând organelor de poliție din apropierea campusului în care locuiau părțile în Italia și care avea în permanență pază asigurată, iar susținerile părții vătămate în sensul că a fost permanent amenințată și ținută sub observație nu pot fi reținute întrucât inculpații erau încadrați în muncă, lucrau în construcții de dimineața până seara iar partea vătămată rămânea acasă având oricând posibilitatea de a se adresa poliției.

S-a subliniat și faptul că inculpații sunt la primul conflict cu legea penală, sunt persoane respectabile în comunitate, își câștigă veniturile necesare traiului în mod cinstit, lucrând în domeniul construcțiilor.

Pe parcursul judecării apelului au fost ascultați inculpații și a fost completată cercetarea judecătorească prin audierea martorilor V. Z., D. C., M. M. și T. G. G., propuși prin actul de sesizare și neaudiați în fața primei instanțe, precum și a martorilor S. M., Ș. G. și S. S., propuși de inculpați.

Prin decizia penală nr.259 din 30 noiembrie 2011, Curtea de Apel C., a admis apelurile declarate de inculpați, a desființat sentința și în baza art. 11 pct. 2 lit. a Cod procedură penală rap. la art. 10 lit. d Cod procedură penală, au fost achitați inculpații P. F., P. B. și B. I. pentru săvârșirea infracțiunii prevăzute de art. 12 al. 1 și 2 lit. a din Legea nr.678/2001.

S-a luat act că partea vătămată nu s-a constituit parte civilă.

Cheltuielile judiciare avansate de stat au rămas în sarcina statului.

În considerentele hotărârii pronunțate s-a reținut că soluția primei instanțe este consecința stabilirii unei stări de fapt eronate, care a avut la bază declarații ce prezintă contradicții majore și nu pot conduce la aflarea adevărului în cauză.

Reanalizând probele administrate, Curtea a reținut că urmare a unor discuții avute în Italia unde lucrau atât inculpatul P. B., tatăl inculpatului P. F., cât și tatăl părții vătămate, martorul V. G. aceștia au hotărât să-și căsătorească copii, respectiv pe inculpatul P. F. cu partea vătămată V. L. Florența.

În această înțelegere a fost implicat și inculpatul B. I., văr al martorului V. G. și unchi al părții vătămate care cunoscând atât pe inculpatul P. F. cât și pe partea vătămată a dat asigurări ambelor părți că fiecare din tineri prezintă garanțiile morale cerute de preceptele etniei din care aceștia fac parte spre a realiza o relație durabilă.

Urmare a acestor discuții părinții celor doi tineri au hotărât să-i căsătorească pe aceștia dacă și ei vor fi de acord.

În consecință, la data de 28 august 2009, la domiciliul părții vătămate din ., au venit inculpații P. B. și P. F. împreună cu inculpatul B. I. dar și alte persoane din cele două familii și, deoarece inculpatul P. F. și partea vătămată au fost de acord să se căsătorească s-a stabilit acest lucru.

La data de 6 septembrie 2009, s-a organizat o petrecere de logodnă, așa zis nuntă potrivit obiceiurilor etniei, la domiciliul părții vătămate, cheltuielile acestei petreceri fiind suportate de inculpatul P. B., care tot potrivit obiceiurilor a dat tatălui părții vătămate suma de 2.500 euro.

Faptul că „nunta” mai sus arătată nu a fost una formală, care să ascundă adevăratele intenții ale inculpaților, ci a avut scopul real de a crea o relație similară căsătoriei între inculpatul P. F. și partea vătămată rezultă din larga participare la aceasta (aproximativ 150 de persoane) și implicit publicitatea acestui eveniment, reținut din declarațiile martorilor G. L. și C. C. audiați în fața primei instanțe.

Aceeași împrejurare a fost afirmată și de partea vătămată indirect în convorbirea telefonică din 04,10.2010 interceptată și al cărei transcript se află la fila 222 dosar de urmărire penală în care afirmă relativ la fostul ei prieten, anterior stabilirii relației de concubinaj cu inculpatul P. F.: „Și bine i-a făcut I. (inculpatul P. F.) că s-a băgat peste el, că a venit împețit la mine, în timp ce eram cu el împreună.”

După „nuntă” s-au stabilit relațiile de concubinaj, partea vătămată mergând la domiciliul inculpatului P. F., situat în orașul B., jud. O..

La data de 12 septembrie 2009, partea vătămată împreună cu concubinul său, inculpatul P. F., tatăl acestuia, inculpatul P. B., inculpatul B. I., dar și alte persoane, au plecat cu un microbuz spre Milano, Ilalia, țară unde lucrau.

Faptul că inculpații lucrau și astfel obțineau venituri licite în Italia rezultă din actele depuse în fața primei instanțe (contract de muncă pe durată nedeterminată pentru inculpatul B. I.), dar și depozițiile martorilor audiați în apel.

La data de 14.09.2009 au ajuns în Italia, în apropierea localității Milano și au locuit în apropierea cimitirului „MAGGIORE”, într-o locuință modulară, „container”, victima locuind împreună cu concubinul său și cu ceilalți membrii ai familiei inculpatului P. B..

În aceeași locație, dar într-o altă locuință modulară locuia și inculpatul B. I..

Aici, potrivit martorilor audiați pe parcursul cercetării judecătorești partea vătămată desfășura munci casnice.

După o scurtă perioadă de timp (aproximativ două săptămâni) relațiile dintre partea vătămată și inculpatul P. F. s-au deteriorat datorită faptului că partea vătămată a aflat că anterior „căsătoriei” lor inculpatul mai întreținuse o relație de concubinaj și cu o altă persoană aflată în Italia, „L.”, și îl bănuia pe concubinul său că a continuat această relație și după „căsătoria” lor.

Această împrejurare a fost confirmată fără dubiu de declarațiile părții vătămate, inculpaților și martorilor de pe parcursul cercetării judecătorești, dar și prin declarația dată de tatăl părții vătămate în data de 3.02.2010 la urmărirea penală, în care menționează că după „căsătoria” părții vătămate cu inculpatul P. F., a aflat că acesta când a venit împețit trăia cu numita L. cu care avea și un copil.

De asemenea, această situație explică și de ce ulterior acuzațiile părții vătămate s-au îndreptat și împotriva unchiului său B. I., care garantase cu privire la onestitatea în relația de concubinaj a inculpatului P. F..

Deteriorarea relațiilor dintre partea vătămată și inculpatul P. F. au determinat-o pe mama părții vătămate să se ducă în Italia, unde locuia familia P. cu scopul de a se întoarce cu fiica sa în țară, împrejurare negată de partea vătămată și mama acesteia, însă afirmată în mod constant, atât la urmărirea penală cât și în fața instanței de apel de martorii V. Z. și D. C. (sora și cumnatul părții vătămate).

Tot aceiași martori, apreciați ca fiind credibili datorită relațiilor strînse de rudenie și afinitate cu partea vătămată, au afirmat încă din faza de urmărire penală, contrar celor susținute inițial de partea vătămată că aceasta a putut să țină legătura telefonic cu familia sa după plecarea în Italia, acesta fiind și modul în care a determinat-o pe mama sa să se ducă în Italia.

Deși, după venirea mamei părții vătămate în Italia relațiile de concubinaj dintre partea vătămată și inculpatul P. F. au fost reluate, mama părții vătămate întorcându-se în aceste condiții în țară, conflictul dintre partea vătămată și inculpatul P. F. nu a fost însă aplanat și acesta a reizbucnit.

Această stare de lucruri conflictuală a determinat pe inculpatul P. B. și pe tatăl părții vătămate, martorul V. G. să convoace o „judecată” – stabor, conform obiceiurilor etniei care să decidă cine este vinovat de aceasta.

„Judecata” a avut loc în Italia și a hotărât că, datorită faptului că partea vătămată nu are motive temeinice să se despartă de inculpatul P. F. și totuși vrea să se despartă de acesta, tatăl părții vătămate trebuia să plătească inculpatului P. B. suma de 2.000 de euro reprezentând despăgubiri pentru că acesta suportase cheltuielile „nunții” și darul pentru tatăl părții vătămate cu această ocazie.

La patru zile după această „judecată”, pe data de 19.11.2009, partea vătămată s-a întors cu mama sa în România. Este de precizat că mama părții vătămate venise din data de 12.11.2009 în Italia, potrivit declarației soțului acesteia și tată al părții vătămate martorul V. G. din 3.02.2010 la urmărirea penală.

Desfășurarea acestei „judecății”, deși negată de partea vătămată în declarațiile de la urmărirea penală, care afirmă cu totul alte împrejurări ale revenirii sale în țară, este recunoscută de aceasta la confruntarea cu inculpatul B. I. la care a arătat: „După judecata țigănească am stat la tatăl meu timp de patru zile iar ulterior am revenit în țară”.

În acest context au fost reținute ca neplauzibile afirmațiile părții vătămate în sensul că imediat după transportarea sa în Italia, inculpații prin acțiuni conjugate și prin violență au determinat-o pe aceasta să practice cerșetoria și ulterior prostituția.

Instanța de apel a apreciat că aceste declarații care nu au valoare probatorie decât dacă se coroborează cu alte mijloace de probă potrivit art. 75 cod procedură penală sunt inconstante.

Astfel, partea vătămată a arătat în declarația olografă din 16 decembrie 2009 că în timpul cât a practicat prostituția a fost ridicată de mai multe ori de organele de poliție (fila 13 dosar urmărire penală), pentru ca ulterior să arate că nu a putut reclama poliției faptul că era exploatată de inculpați.

Mai mult, partea vătămată a afirmat că inculpații mai aveau și alte persoane pe care le exploatau în același mod însă într-o altă locație, persoane despre care nu a putut afirma decât faptul că pe una dintre acestea o chema „M.” și era din Piatra O.. Această afirmație se contrazice însă cu susținerile părții vătămate în sensul că inculpații o însoțeau, luau banii și o supravegheau permanent în activitatea desfășurată. Or, dacă se are în vedere și faptul că inculpații mai desfășurau și muncă în domeniul construcțiilor, așa cum este dovedit cu actele și depozițiile martorilor audiați în apel dar și în fața primei instanțe care se coroborează cu apărările inculpaților, rezultă că era imposibil ca inculpații să desfășoare toate aceste activități simultan.

Potrivit instanței de control judiciar, susținerile părții vătămate de la urmărirea penală în sensul că a practicat cerșetoria și prostituția în Italia sub supravegherea inculpaților nu sunt susținute decât de depozițiile inițiale ale martorilor V. A., V. G., V. Z. și D. C. A. rude foarte apropiate ale părții vătămate (părinți, soră și cumnat) care însă nu au aflat acest lucru decât din relatările părții vătămate.

Ulterior și aceștia și-au retractat declarațiile și au afirmat în mod credibil că au aflat de la partea vătămată dar și de la alte persoane că aceasta nu a practicat cerșetoria și prostituția în Italia.

De altfel și relatările părții vătămate referitoare la modul cum a fost luată de tatăl său de la inculpații P. (ca urmare a unui apel telefonic pe care ar fi reușit să-l dea tatăl său a venit la Milano împreună cu frații săi și au reușit să o ia pe partea vătămată de la familia concubinului său în aceeași zi) au fost contrazise de probele administrate din care rezultă că despărțirea de concubinul său, inculpatul P. F., a survenit pe fondul deteriorării relațiilor dintre aceștia și ca urmare a unei judecăți conform tradițiilor etniei.

În acest context, a fost explicată declarația părții vătămate de la urmărire penală din data de 29.09.2010 în sensul că frații tatălui său nu doresc să dea declarații în fața organelor de poliție în legătură cu modul cum partea vătămată a plecat de la familia P..

Dacă cele relatate de partea vătămată în sensul că în Italia ar fi fost pusă de inculpați să practice cerșetoria și prostituția ar fi veridice este inexplicabilă și intervenția atât de târzie a tatălui său.

Astfel, deși potrivit relatărilor sale acesta se afla în Italia din septembrie 2009 (declarația din 03.02.2010, urmărire penală) și era imposibil să nu cunoască situația în care se afla partea vătămată, deoarece aceasta mai vorbise telefonic acasă cu mama și sora sa potrivit declarațiilor martorilor V. Z. și D. C. A., acesta nu a intervenit decât la mijlocul lunii noiembrie 2009 pentru a-și „salva” fiica.

În acest context, s-a reținut că relațiile încordate ulterioare dintre cele două familii soldate cu amenințări și chiar violențe reciproce nu dovedesc decât neînțelegerile apărute între acestea ca urmare a destrămării relațiilor de concubinaj dintre partea vătămată și inculpatul P. F., probabil și pe fondul pretențiilor pecuniare ale tatălui părții vătămate relativ la familia inculpaților P., determinate de faptul că P. F. era acuzat că restabilise fostele sale relații de concubinaj și în acest context potrivit tradițiilor etniei era obligat să o despăgubească bănește pe partea vătămată, dar și urmare a plângerilor părții vătămate adresate organelor judiciare care constituiau indicii ale unei activități infracționale a inculpaților și care a determinat cercetarea și chiar arestarea acestora.

Instanța de apel a reținut și că din luna octombrie a anului 2010 partea vătămată și inculpatul P. F. au reluat relațiile de concubinaj, ori o astfel de atitudine a părții vătămate este inexplicabilă în condițiile în care aceasta ar fi fost în mod real exploatată de inculpați în Italia.

Față de starea de fapt mai sus arătată s-a reținut că, deși activitatea inculpaților relativ la partea vătămată poate fi caracterizată ca recrutare și transport în sensul art. 12 alin. 1 din Legea 678/2001, cu privire la activitatea materială a inculpatului B. I., recrutare transport și cazare cu privire la activitatea materială a inculpaților P. F. și P. B., aceasta nu a fost desfășurată prin înșelăciune sau violență sau alte forme incriminate în textul de lege mai sus precizat și nu a avut ca scop exploatarea părții vătămate astfel că fapta inculpaților nu întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de trafic de persoane.

În consecință, s-a dispus achitarea inculpaților pentru săvârșirea infracțiunii prev.de art.12 alin.1 și 2 lit.a din Legea nr.678/2002, în baza art.11 pct.2 lit.a Cod pr.penală rap.la art.10 lit.d Cod pr.penală.

S-a luat act că partea vătămată nu s-a constituit parte civilă.

Împotriva acestei decizii au declarat recurs P. de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, DIICOT – Serviciul Teritorial C. și inculpatul B. I..

Procurorul a invocat într-o primă critică, comiterea unei grave erori de fapt, având drept consecință greșita achitare a inculpaților.

S-a susținut că soluția de achitare a inculpaților pronunțată de instanța de apel este în mod evident contrară actelor și probelor administrate care conturează existența faptelor, participația și vinovăția inculpaților ignorate de instanță, cu consecința pronunțării unei soluții contrare față de cea corectă care se impunea.

S-a mai arătat că, potrivit art.3 și 4 Cod pr.penală, în desfășurarea procesului penal trebuie să se asigure aflarea adevărului cu privire la faptele și împrejurările cauzei, precum și cu privire la persoana făptuitorului, atât organelor de urmărire penală, cât și instanței de judecată revenindu-le obligația de a manifesta rol activ, de a lămuri cauza sub toate aspectele pe bază de probe.

S-a mai apreciat că în cauza de față, instanța de apel a nesocotit grav principiile liberei aprecieri a probelor, stabilind că niciuna dintre probele administrate nu confirmă săvârșirea faptelor de către inculpați.

În opinia procurorului, la dosarul cauzei există probe care, valorificate împreună relevă că inculpații sunt autorii faptelor pentru care au fost trimiși în judecată, sens în care s-a invocat denunțul formulat de partea vătămată V. L. Florența și declarațiile sale ulterioare, procesul-verbal de confruntare între partea vătămată și inculpați din care reiese că partea vătămată, sub pretextul căsătoriei a fost recrutată și transportată în Italia, unde a fost obligată să cerșească și să se prostitueze în favoarea inculpaților, declarațiile martorilor; listingurile comunicate de bănci privind transferurile de bani între inculpați aflați în Italia și familie, notele de redare a convorbirilor telefonice purtate de partea vătămată cu alte persoane, rude ale inculpaților.

În acest context, procurorul a considerat că în mod eronat, instanța a considerat ca fiind verosimilă apărarea formulată de inculpați în sensul că în Italia partea vătămată V. L. Florența s-a limitat la a desfășura activități casnice, iar acuzele aduse ar fi motivate de o răzbunare a familiei acesteia.

Inculpatul B. I. a criticat decizia instanței de apel sub aspectul temeiului achitării, susținând că în cauză sunt incidente dispozițiile art.10 lit.a Cod pr.penală.

Totodată, a arătat că hotărârea pronunțată de instanța de apel nu cuprinde motivele pe care s-a întemeiat, iar motivarea este contradictorie, că partea vătămată nu a locuit în apartamentul inculpatului B. I., ci împreună cu concubinul și socrul său, inculpații P. F. și P. B..

Prin decizia penală nr.2103 din 14 iunie 2011, Înalta Curte de Casație și Justiție, a admis recursurile declarate de P. de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție – DIICOT – Serviciul Teritorial C. și inculpatul B. I., a casat decizia pronunțată de Curtea de Apel C. și a trimis cauza spre rejudecare instanței de apel.

În considerentele hotărârii pronunțate, Înalta Curte de Casație și Justiție a arătat că în cauză este incident cazul de casare prev.de art.385⁹ pct.10 Cod pr.penală, întrucât instanța de prim control judiciar în operațiunea de evaluare a materialului probator al cauzei nu a examinat anumite probe și nu s-a pronunțat asupra acestora.

Potrivit hotărârii pronunțate de Înalta Curte de Casație și Justiție, instanța de apel ar fi trebuit să analizeze cu ocazia hotărârii pronunțate și conținutul convorbirilor și comunicațiilor telefonice și a SMS-urilor purtate de partea vătămată cu familia sa, din cuprinsul cărora se puteau trage concluzii cu privire la influențarea poziției procesuale a părții vătămate.

Examinând hotărârea atacată, prin prisma motivelor de apel invocate de inculpații B. I., P. B. și P. F., din oficiu în limitele conferite de lege și ținând seama de lucrările și materialul de la dosarul cauzei, dar și de conținutul deciziei penale nr.2103 din 14 iunie 2011 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, Curtea constată că apelurile declarate sunt nefondate, pentru următoarele considerente:

Potrivit art.3 Cod pr.penală, în desfășurarea procesului penal trebuie să se asigure aflarea adevărului cu privire la faptele și împrejurările cauzei, precum și cu privire la persoana făptuitorului.

Aflarea adevărului într-o cauză penală presupune realizarea unei concordanțe depline între situația de fapt, așa cum s-a petrecut aceasta în materialitatea ei și concluziile la care a ajuns organul judiciar cu privire la împrejurările respective.

Contribuția părților la aflarea adevărului este esențială cu condiția ca acestea să se comporte corect prin folosirea drepturilor conferite de lege, să manifeste o atitudine nepărtinitoare, corespunzătoare adevărului.

Ceea ce influențează cel mai mult stabilirea adevărului în cauzele penale este sistemul probator.

Potrivit art.63 alin.2 Cod pr.penală, probele nu au o valoare mai dinainte stabilită. Aprecierea fiecărei probe se face de organul de urmărire penală și de instanța de judecată, în urma examinării tuturor probelor.

Dacă obiectul probațiunii este corect delimitat, dacă probele sunt de bună calitate și dacă operațiunea de apreciere a probelor se face corect de către organul judiciar, ceea ce rezultă – adevărul judiciar - este echivalentul celui obiectiv.

„Atunci când acest lanț de ipoteze – toate legate de probațiune – nu funcționează corespunzător, respectiv apar hiatusuri, erori sau evaluări incorecte, rezultatul va fi un adevăr parțial sau chiar mai rău un nonadevăr” – N.V.. Tratat de procedură penală. Partea Generală. Vol.I. p.95.

În încercarea de a face o analiză și o aplicare cât mai corectă a acestui principiu fundamental al dreptului procesual penal și a stabili dacă faptele reținute în sarcina inculpaților B. I., P. B. și P. F., prin actul de inculpare există, constituie infracțiune și au fost săvârșite cu vinovăție, instanța de control judiciar investită cu rejudecarea apelurilor declarate de cei trei inculpați constată că evoluția probelor testimoniale pe parcursul procesului penal a condus la conturarea a două stări de fapt diametral opuse.

În acest sens, Curtea reține că potrivit declarațiilor date de partea vătămată pe parcursul urmăririi penale, sub pretextul căsătoriei cu inculpatul P. F. în toamna anului 2009 a fost transportată de cei 3 inculpați în Italia, unde a fost obligată să practice cerșetoria și prostituția împotriva voinței sale, prin acte de agresiune fizică și psihică (fila 4-5, 13-25 dosar u.p.).

Declarațiile repetate și constante date de partea vătămată au fost susținute de martorii audiați în cauză (V. A. - mamă, V. G. – tată, V. Z. – soră, D. C. A. - concubinul sorei) – fila 54-77 dosar u.p.

Cu ocazia judecării cauzei în fața instanței de fond și a primei judecări a apelurilor declarate de inculpați, atât partea vătămată, cât și martorii audiați și-au retractat declarațiile, singura explicație oferită pentru schimbarea poziției procesuale constituind-o sentimentul de răzbunare generat de împrejurarea că inculpatul P. F. a reluat legătura cu fosta concubină.

Deși pe parcursul urmăririi penale nici cu ocazia audierii și nici cu ocazia prezentării materialului de urmărire penală cei trei inculpați nu au solicitat administrarea de probe pentru a dovedi netemeinicia acuzațiilor aduse de parchet, pe parcursul judecării cauzei în fața instanței de fond și a instanței de apel, au fost propuse și admise cererile de administrare a unor noi probe testimoniale formulate de inculpați, martorii audiați de către cele două instanțe încercând să demonstreze că au văzut-o pe partea vătămată în Italia în timp ce efectua activități gospodărești împreună cu soacra sa, că inculpații obțin venituri licite din prestarea unor activități și că supravegherea permanentă și eficientă a organelor de poliție italiene ar fi făcut imposibilă prestarea de către partea vătămată a unor activități de cerșetorie sau prostituție.

În acest sens, relevante sunt declarațiile martorilor G. L., C. C., A. O. și P. I., date în fața instanței de fond, precum și declarațiile martorilor S. M., Ș. G., S. S., date în fața instanței de apel (fila 52-54 și 65 dosar instanță fond și filele 60-62 dosar instanță apel).

În contextul în care probele testimoniale administrate în cauză au avut evoluția prezentată mai sus, Curtea consideră că pentru a se stabili o stare de fapt corespunzătoare adevărului, trebuie analizat și apreciat în ce măsură motivația dată schimbării atitudinii procesuale a părții vătămate și martorilor audiați în prima fază a procesului penal este una credibilă și în ce măsură declarațiile unora sau altora dintre martori, se coroborează și cu celelalte probe administrate în cauză.

În această situație, Curtea apreciază că tocmai pentru că este cunoscută agresivitatea de care dau dovadă unii membrii ai etniei rrome, în situațiile în care alți membrii ai etniei apelează la autoritățile de stat pentru rezolvarea unor litigii de drept penal și nu se mulțumesc cu rezultatul judecății efectuate potrivit obiceiului etniei (stabor), nu poate fi acceptată explicația pe care partea vătămată a dat-o pentru schimbarea atitudinii sale, cu atât mai mult, cu cât pe parcursul urmăririi penale nu s-a rezumat la formularea unei plângeri penale, ci a făcut demersuri la organele de urmărire penală superioare, prin care a sesizat faptul că se tergiversează efectuarea de cercetări față de cei trei inculpați, iar tatăl părții vătămate, personal, s-a deplasat la DIICOT – Structura Centrală în același scop (fila 6 dosar u.p., fila 51 dosar instanță fond).

Pe de altă parte, Curtea consideră că dacă acuzațiile părții vătămate aduse inculpaților în faza de urmărire penală nu ar fi fost reale, nu ar fi existat niciun interes din partea inculpaților să exercite presiuni asupra părților vătămate și membrilor familiei sale, cu scopul de a-i determina să revină asupra declarațiilor date și să relateze o stare de fapt care să conducă la exonerarea de răspundere penală a celor trei inculpați.

Ori, din cuprinsul convorbirilor telefonice efectuate de partea vătămată pe parcursul urmăririi penale este evident faptul că acesteia i s-a solicitat să-și schimbe declarațiile și a fost amenințată că dacă nu face acest lucru, va suporta consecințe grave. Relevante sunt în acest sens următoarele pasaje din cuprinsul convorbirilor telefonice menționate: „Întoarce de pe țigani fată. Să facă spume că vine moarte pe C. și pe noi”. „Ascultă ce faci, întoarce de pe țigani și spune că ai zis de supărare ca să te ia înapoi bărbatul tău acum” (fila 217-224 dosar u.p.).

De altfel, din actele de la dosarul cauzei rezultă că partea vătămată și membrii familiei sale au fost nu numai amenințați, ci chiar agresați fizic de persoane din anturajul inculpaților, fapt ce le-a determinat pe acestea să sesizeze organele de urmărire penală (fila 107-117 dosar u.p.).

O dovadă că starea de fapt conturată pe parcursul judecării cauzei de către instanța de fond și instanța de apel nu este cea corespunzătoare adevărului, o constituie și împrejurarea că între declarațiile inculpaților există contradicții.

Semnificative sunt în acest sens explicațiile date de către cei trei inculpați în legătură cu motivul pentru care relațiile dintre partea vătămată și inculpatul P. F. au devenit tensionate și au condus la despărțirea celor doi.

Astfel, în timp ce inculpatul B. I. a declarat că cei doi s-au certat ca urmare a faptului că partea vătămată vorbea la telefonul cu fostul prieten, inculpații P. I. și P. F. au declarat că cei doi s-au despărțit ca urmare a faptului că partea vătămată îl acuza pe inculpatul P. F. că a reluat legătura cu fosta concubină (fila 39-41 dosar instanță fond).

Curtea constată, totodată, existența unor contradicții și între declarațiile părții vătămate și declarațiile inculpaților, în legătură cu rezultatul judecății efectuate de stabor.

În acest sens partea vătămată a susținut cu ocazia audierii de către instanță că staborul l-a obligat pe inculpatul P. F. să-i dea suma de 3.000 euro pentru că o părăsise, în timp ce inculpatul P. B. a susținut că staborul a hotărât ca tatăl părții vătămate să-i dea suma de 2.000 euro pentru că plecase de la inculpatul P. F. (fila 38 și 40 dosar instanță fond).

Având în vedere cele expuse mai sus, Curtea consideră că prima instanță cu ocazia soluționării cauzei a analizat și apreciat în mod corect probele administrate pe parcursul procesului penal și pe cale de consecință, în mod corect a dispus condamnarea inculpaților pentru infracțiunile reținute în sarcina lor prin actul de inculpare.

Pentru aceste considerente, în temeiul dispozițiilor art.379 pct.1 lit.b Cod pr.penală, apelurile declarate de inculpații B. I., P. B. și P. F., vor fi respinse ca nefondate.

În baza art.192 alin.2 Cod pr.penală, fiecare dintre apelanții inculpați vor fi obligați la plata sumei de 250 lei cheltuieli judiciare avansate de stat, din care suma de 100 lei reprezentând 1/3 din onorariul stabilit, pentru apărătorii aleși va fi suportată din fondurile Ministerului Justiției.

PENTRU ACESTE MOTIVE

IN NUMELE LEGII

DECIDE

Respinge apelurile declarate de inculpații B. I., P. B. și P. F., împotriva sentinței penale nr.44 din 2 martie 2011, pronunțată de Tribunalul O., în dosarul nr._, ca nefondate.

Obligă fiecare dintre apelanții inculpați la plata sumei de 250 lei cheltuieli judiciare avansate de stat, din care suma de 100 lei reprezentând 1/3 din onorariul stabilit, pentru apărătorii aleși va fi suportată din fondurile Ministerului Justiției.

Cu recurs.

Pronunțată în ședința publică de la 25 martie 2013.

V. M. C. M.

Grefier,

S. C.

Red.jud.VM

PS/

← Lipsirea de libertate în mod ilegal. Art. 189 C.p.. Decizia nr....		Înlocuirea măsurii preventive. Art. 139 C.p.p.. Decizia nr.... →

Traficul de persoane. Legea 678/2001 art. 12. Decizia nr. 96/2013. Curtea de Apel CRAIOVA

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Traficul de persoane. Legea 678/2001 art. 12. Decizia nr. 96/2013. Curtea de Apel CRAIOVA