Înlocuirea măsurii preventive. Art. 139 C.p.p.. Decizia nr. 1629/2013. Curtea de Apel CRAIOVA
| Comentarii |
|
Decizia nr. 1629/2013 pronunțată de Curtea de Apel CRAIOVA la data de 25-07-2013 în dosarul nr. 1629/2013
Dosar nr._
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL CRAIOVA
SECȚIA PENALĂ ȘI PENTRU CAUZE CU MINORI
DECIZIE Nr. 1629/2013
Ședința publică de la 25 Iulie 2013
Completul compus din:
PREȘEDINTE V. T.
Judecător C. M.
Judecător A. M. S.
Grefier S. V.
Ministerul Public reprezentat de procuror N. C., de la Direcția de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism - Serviciul T. C..
Pe rol judecarea recursului declarat de D. - B. T. O. împotriva sentinței penale nr. 128 din 12.07.2013 a Tribunalului O. privind înlocuirea măsurii preventive a inculpaților M. I. și T. T. I..
La apelul nominal făcut în ședința publică au răspuns intimatul inculpat M. I., personal și asistat de avocat C. V. B. ales și intimatul inculpat T. T. I. personal și asistat de avocat T. G. care substituie pe avocat ales P. F..
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier care învederează avocat C. V. B., pentru intimatul inculpat M. I. a invocat excepția inadmisibilității recursului. A arătat că, împotriva sentinței penale nr. 128 din 12.07.2013 a Tribunalului O., parchetul a declarat două căi de atac, atât apel cât și recurs, această ultimă cale de atac fiind declarată numai cu privire la dispoziția din sentință privind înlocuirea măsurii arestării prevenite. Tribunalul O., înlocuind măsura arestării preventive, s-a pronunțat prin sentință nu printr-o încheiere și nu a dat parchetului calea de atac a recursului. Pachetul a blocat însă punerea în libertate a inculpatului prin declararea unui recurs care este inadmisibil.
Avocat T. G., având cuvântul pentru intimatul inculpat T. T. I., a achiesat la concluziile avocatului ales al intimatului inculpat în ceea ce privește inadmisibilitatea recursului.
Reprezentantul Ministerului Public, având cuvântul, a arătat că există practică neunitară în privința admisibilității recursului care vizează măsura preventivă dispusă printr-o hotărâre de fond supusă doar apelului și s-a considerat că acesta este admisibil.
Intimatul inculpat M. I., având cuvântul, a achiesat la concluziile avocatului ales.
Intimatul inculpat T. T. I., având cuvântul, a achiesat la concluziile avocatului ales.
INSTANȚA,
Asupra recursului de față;
Din actele și lucrările dosarului, constată următoarele:
Prin sentința penală nr. 128 din 12.07.2013, pronunțată în dosarul penal nr._, Tribunalul O. a dispus în privința celor doi intimați inculpați M. I. și T. T. I., următoarele:
În baza art. 334 C.p.p. în cazul inculpatului M. I. zis „B.”, fiul lui N. și I., născut la data de 31.08.1963 in municipiul Pitești, Jud. Argeș, domiciliat in municipiul Pitești, ., ., ., CNP_, în prezent deținut în P.M.S. C. a dispus schimbarea încadrării juridice a faptei de înșelăciune din art. 215 alin. 1,2 și 5 C.p. rap. la art. 41 alin. 2 C.p. în art. 215 alin. 1, 2, 3 și 5 C.p. rap. la art. 41 alin. 2 C.p. cu menținerea restului încadrării juridice a faptelor sesizate de procuror prin rechizitoriu.
În baza art. 11 pct. 2 lit. a rap. la art. 10 alin. 1 lit. d C.p.p. a dispus achitarea inculpatului M. I. pentru fapta de inițiere sau constituire a unui grup infracțional organizat prevăzută de art. 7 alin. 1 din legea nr. 39/2003.
În baza art. 194 alin. 1 C.p. rap. la art. 41 alin. 2 C.p. cu aplicarea art. 19 din legea nr. 682/2002 și a art. 74 alin. 1 lit. a C.p. rap. la art. 76 alin. 1 lit. e C.p. a fost condamnat același inculpat la pedeapsa principală 2 luni închisoare.
În baza art. 215 alin. 1,2,3 și 5 Cp rap. la art. 41 alin. 2 C.p. cu aplicarea art. 19 din legea nr. 682/2002 și a art. 74 alin. 1 lit. a Cp rap. la art. 76 alin. 2 C.p. a fost condamnat același inculpat la pedeapsa principală de 4 ani închisoare.
S-a aplicat inculpatului pedeapsa complementară de interzicere a drepturilor prevăzute de arz. 64 alin. 1 lit. a teza II-a și lit. b Cp pe durată de 2 ani.
În baza art. 211 alin.1, alin. 21 lit. a C.p. rap. la art. 41 alin. 2 C.p. cu aplicarea art. 19 din legea nr. 682/2002 și a art. 74 alin. 1 lit. a C.p. rap. la art. 76 alin.1 lit. c C.p. a fost condamnat același inculpat la pedeapsa principală de 3 ani închisoare.
În baza art. 279 alin. 1 C.p. cu aplicarea art. 19 din legea nr. 682/2002 și a art. 74 alin. 1 lit. a C.p. rap. la art. 76 alin. 1 lit. d C.p. a fost condamnat același inculpat la pedeapsa principală de 1 an și 2 luni închisoare.
În baza art. 33 lit.a rap. la art.34 alin. 1 lit. b C.p. și art. 35 alin. 1 C.p. s-a aplicat inculpatului M. I. pedeapsa principală cea mai grea de 4 ani închisoare care a fost sporită cu 6 luni închisoare dispunându-se ca în final să execute pedeapsa principală totală de 4 ani și 6 luni închisoare alături de pedeapsa complementară de interzicere a drepturilor prevăzute de art. 64 alin.1 lit. a teza II-a și lit. b C.p. pe durată de 2 ani.
În baza art. 88 alin. 1 C.p. s-a din durata pedepsei închisorii timpul reținerii și arestării preventive cu începere din data de 23 nov. 2011 până la data pronunțării acestei sentințe.
În baza art. 71 alin. 2 C.p. s-a inculpatului cu titlu de pedeapsă accesorie drepturile prevăzute de arz. 64 alin. 1 lit. a teza II-a și lit. b C.p. pe timpul detenției.
În baza art. 334 C.p.p. în cazul inculpatului T. T. I. zis B., fiul lui M. L. și G., născut la 15.02.1984, în municipiul Pitești, jud. Argeș, domiciliat în municipiul Pitești, .. 1, ., ., jud. Argeș, CNP-_, în prezent deținut în P.M.S. C. s-a dispus schimbarea încadrării juridice a faptei de înșelăciune din art. 215 alin. 1,2 și 5 C.p. rap. la art. 41 alin. 2 C.p. în art. 215 alin. 1 ,2, 3 și 5 C.p. rap. la art. 41 alin. 2 C.p. cu menținerea restului încadrării juridice a faptelor sesizate de procuror prin rechizitoriu.
În baza art. 11 pct. 2 lit. a rap. la art. 10 alin.1 lit. d C.p.p. a fost achitat inculpatul T. T. I. pentru fapta de inițiere sau constituire a unui grup infracțional organizat prevăzută de art. 7 alin. 1 din legea nr. 39/2003.
În baza art. 194 alin. 1 C.p. rap. la art. 41 alin.2 C.p. cu aplicarea a art. 74 alin. 1 lit. a C.p. rap. la art. 76 alin. 1 lit. e C.p. a fost condamnat același inculpat la pedeapsa principală de 4 luni închisoare.
În baza art. 215 alin. 1,2,3 și 5 C.p. rap. la art. 41 alin. 2 C.p. cu aplicarea art. 74 alin.1 lit. a C.p. rap. la art. 76 alin. 2 C.p. a fost condamat același inculpat la pedeapsa principală de 5 ani închisoare.
S-a aplicat inculpatului pedeapsa complementară de interzicere a drepturilor prevăzute de arz. 64 alin. 1 lit. a teza II-a și lit. b C.p. pe durată de 2 ani.
În baza art. 211 alin.1, alin. 21 lit. a C.p. rap. la art. 41 alin. 2 C.p. cu aplicarea art. 74 alin. 1 lit. a C.p. rap. la art. 76 alin.1 lit. b C.p. a fost condamnat același inculpat la pedeapsa principală de 3 ani închisoare.
În baza art. 33 lit.a rap. la art.34 alin.1 lit. b C.p. și art. 35 alin.1 C.p. s-a aplicat inculpatului pedeapsa principală cea mai grea de 5 ani închisoare care a fost sporită cu 6 luni închisoare urmând să execute în final pedeapsa principală totală de 5 ani și 6 luni închisoare alături de pedeapsa complementară de interzicere a drepturilor prevăzute de art. 64 alin. 1 lit. a teza II-a și lit. b C.p. pe durată de 2 ani.
În baza art. 88 alin. 1 C.p. s-a dedus din durata pedepsei închisorii timpul reținerii și arestării preventive cu începere din data de 23 nov. 2011 până la data pronunțării acestei sentințe.
În baza art. 71 alin. 2 C.p. a interzis inculpatului cu titlul de pedeapsă accesorie drepturile prevăzute de art. 64 alin. 1 lit. a teza II-a și lit. b C.p. pe timpul detenției.
În baza art. 139 alin. 1 C.p.p. a dispus înlocuirea măsurii arestării preventive aplicată inculpaților M. I. și T. T. I. prin încheierea pronunțată la data de 24 nov. 2011 de Tribunalul D. în dosarul nr._/63/2011 cu măsura preventivă a obligării de a nu părăsi municipiul Pitești, jud. Argeș, fără încuviințarea Tribunalului O..
Au fost revocate mandatele de arestare preventivă ale acestor inculpați emise de Tribunalul D. cu nr.129 la data de 24 nov. 2011 în cazul primului și cu nr. 130 din aceeași dată în cazul celui de-al doilea în dosarul nr._/63/2011 și dispune punerea în libertate a acestor inculpați dacă nu sunt reținuți sau arestați în altă cauză.
În baza art. 145 alin. 11 și alin. 12 C.p.p. pe durata măsurii obligării de a nu părăsi mun. Pitești jud. Argeș a dispus ca inculpații să respecte următoarele obligații:
a) să se prezinte la organul de urmărire penală sau, după caz, la instanța de judecată ori de câte ori sunt chemați;
b) să se prezinte la organul de poliție desemnat cu supravegherea de organul judiciar care a dispus măsura anume Politia mun. Pitești jud. Argeș, conform programului de supraveghere întocmit de organul de poliție sau ori de câte ori sunt chemați;
c) să nu își schimbe locuința fără încuviințarea Tribunalului O.;
d) să nu dețină, să nu folosească și să nu poarte nici o categorie de arme.
e) să nu se apropie de părțile vătămate, martorii și experții cauzei și să nu comunice cu aceștia direct sau indirect.
A pus în vedere inculpaților prevederile art. 145 alin. 22 și alin. 3 C.p.p.
A dispus ca această din urmă dispoziție să fie comunicată locului de deținere, inculpaților M. I. și T. T. I., Poliției mun. Pitești, Poliției locale a mun. Pitești, jud. Argeș, Inspectoratului jud. Argeș al Jandarmeriei, organelor de frontieră și organelor competente să elibereze pașaportul.
Pentru a dispune prin hotărârea de condamnare a celor doi inculpați înlocuirea măsurii arestării preventive cu obligația de a nu părăsi localitatea, prima instanță a avut în vedere următoarele considerente:
Sunt întrunite condițiile prevăzute în ipoteza normei de procedură de la art. 139 alin. 1 C.pr.pen. deoarece au intervenit schimbări în temeiurile care au justificat luarea și menținerea măsurii arestării preventive a acestuia. Astfel, chiar dacă există probe care atestă comiterea de către cei doi inculpați a faptelor penale pentru care procedurile judiciare sunt în curs de judecată totuși există elemente de fapt concludente care probează că nu mai sunt întrunite condițiile cazurilor de arestare prevăzut de art. 148 alin.1 lit. b și f C.p.p. care se referă la lipsa de actualitate a unor preocupări ale inculpaților de a zădărnici aflarea adevărului prin influențarea părților vătămate dar și la inexistența unui pericol concret pentru ordinea publică raportat la lăsarea în libertate restrânsă a acestora. În acest sens se creează certitudinea că inculpații nu vor mai participa la acte de constrângere morală ca și la noi fapte de șantaj, înșelăciune ori tâlhărie și nu vor mai adera la o pluralitate constituită de făptuitori care este justificată, pe de o parte, de rolul totuși secundar pe care l-a avut cel de al doilea inculpat în manifestările cu caracter penal sesizate de procuror prin rechizitoriu și confirmate de probele cauzei(rolul principal de ,,lider“ potrivit sintagmei din rechizitoriu revenind inculpatului M. I.) și, pe de altă parte, de buna conduită anterioară a celor doi inculpați dată de inexistența antecedentelor penale dar și de faptul că aceștia în mod sigur au realizat caracterul ilicit al conduitei lor și necesitatea conformării acesteia cu cerințele legii penale, ca urmare a duratei suficiente pentru aceasta, de circa 1 an și 9 luni, a măsurii arestării lor preventive care și-a realizat astfel scopul prevăzut de art. 136 alin. 1 C.p.p. dar și funcția coercitivă. În acest sens se reține că sunt justificate pe baza elementelor de fapt arătate mai sus considerentele invocate de către inculpați care constau în lipsa actuală a unei temeri motivată obiectiv sub aspectul zădărnicirii procesului penale prin influențarea părților vătămate și a martorilor,a vreunui risc de fugă al celor doi inculpați, al comiterii de fapte penale de genul celor pentru care sunt judecați în cazul în care cei doi inculpați ar fi lăsați în stare de libertate restrânsă în limitele măsurii preventive solicitate. Mai mult, concluzia se impune și pentru faptul că scopul măsurilor preventive sub aspectul asigurării bunei desfășurări a procesului se va realiza prin măsura preventivă restrictivă de libertate menționată, cu referire mai exactă prin obligațiile ce se impun acestuia. Nu în ultimul rând, se constată că durata de aproape 2 ani ( 21 de luni ) a arestării preventive a acestor inculpați nu mai este proporțională ca durată cu nivelul de participație penală a acestor inculpați dar și cu celelalte condiții care au stat la baza măsurii arestării preventive, așa cum sunt prevăzute de art. 143 rap. la art. 148 alin. 1 lit. f C.p.p. chiar și în cazul primului inculpat pentru care există probe ce se referă la o participație cu caracter principal, dar și cu celelalte condiții care au justificat arestarea preventivă (chiar dacă se ține contribuția de ordin subiectiv a părților din dosar care au determinat amânări ale procedurilor judiciare la mai multe termene și prelungirea astfel a procesului prin cererile succesive de asigurare a drepturilor procesuale). De aceea, o menținere a acesteia echivalează cu transformarea sa într-o detenție cu caracter de pedeapsă definitivă care infirmă prezumția de nevinovăție de care trebuie să beneficieze inculpații până la soluționarea definitivă a acțiunii penale.
A reținut totodată că măsura preventivă a obligării de a nu părăsi mun. Pitești în care aceștia domiciliază corespunde criteriilor actuale de alegere prevăzute de art. 136 alin. 8 C.p.p., între care cele ce se referă la nivelurile de participație penală al acestora ,la lipsa antecedentelor penale care denotă o bună conduită anterioară, de vârsta relativ înaintată a primului inculpat și tânără a celui de al doilea dar și la obligațiile cu caracter familial ce reclamă o activitate utilă pe care aceștia în mod cert au conștientizat-o ca necesară dar mai corespunde și scopului procesului penal așa cum este prevăzut de art. 136 alin. 1 C.p.p.
În ceea ce-l privește pe inculpatul M. I. a avut în vedere și atitudinea cooperantă cu organele de urmărire penală a acestui inculpat care denotă că are reprezentarea necesității combaterii fenomenului infracțional ce este probată prin denunțul adresat acestora în legătură cu care s-a confirmat de organele judiciare existența infracțiunilor referitoare la traficul de droguri de risc și s-a început urmărirea penală.
Examinând recursul declarat de parchet, prin prisma excepției inadmisibilității, curtea constată următoarele:
Potrivit art. 281 alin. 2 C.pr.pen., Curtea de Apel, ca instanță de apel, judecă apelurile împotriva hotărârilor penale pronunțate în primă instanță de tribunale. Ca instanță de recurs, potrivit art. 281 alin. 3 C.pr.pen., judecă recursurile îndreptate împotriva hotărârilor penale pronunțate de judecătorii în primă instanță, cu excepția celor date în competența tribunalului precum și în alte cazuri, anume prevăzute de lege. în apel și în alte cazuri anume prevăzute de lege. Astfel, potrivit alin. 2 al art. 3851 alin. 2 C.pr.pen., încheierile pot fi atacate cu recurs numai odată cu sentința sau decizia recurata, cu excepția cazurilor când, potrivit legii, pot fi atacate separat cu recurs, aici făcându-se referire la încheierile pronunțate de instanțe în cursul judecății, privind masurile preventive.
În speță Tribunalul O. a soluționat dosarul penal nr._ printr-o hotărâre de condamnare, sentința penală nr. 128 din 12.07.2013 iar împotriva acesteia au declarat apel atât parchetul cât și inculpatul, dosarul nr._, fiind înregistrat pe rolul Curții de Apel C. în vederea soluționării acestei căi de atac la data de 23.07.2013, primul termen de judecată, stabilit aleatoriu fiind 09.10.2013 iar termen intermediar, pentru verificarea arestării preventive, conform art. 3002 C.pr.pen. s-a stabilit la 01.08.2013.
În raport de dispozițiile legale mai sus menționate se constată că hotărârea primei instanțe nu poate fi atacată decât cu apel, cale de atac care așa cum s-a arătat a și fost declarată în cauză, în prezent dosarul nr._ fiind înregistrat pe rolul Curții de Apel C., recursul declarat de parchet fiind așadar inadmisibil.
Este adevărat că în declarația de recurs parchetul a specificat că nu contestă pe calea recursului decât dispoziția privind înlocuirea măsurii aresătării preventive.
În cazurile în care instanța se pronunță asupra măsurii arestării preventive printr-o hotărâre de condamnare, legiuitorul nu a reglementat însă posibilitatea atacării separate a acestor dispoziții, instanța competentă să soluționeze calea de atac prevăzută de lege (care poate fi după caz apel, sau recurs), urmând să se pronunțe inclusiv în ceea ce privește dispozițiile referitoare la măsurile preventive.
O astfel de soluție legislativă este pe deplin justificată în raport de faptul că, prin pronunțarea unei hotărâri, se încheie un ciclu procesual iar prima instanță se dezinvestește de soluționarea cauzei, hotărârea pronunțată urmând a rămâne definitivă după cum este sau nu atacată cu o cale de atac.
În acord cu dispozițiile ce reglementează căile de atac, în privința măsurilor preventive cuprinse în hotărâre prin dispozițiile art. 350 alin. 1 C.pr.pen. s-a prevăzut că „Instanța are obligația ca, prin hotărâre, să se pronunțe asupra luării, menținerii sau revocării măsurii arestării preventive a inculpatului (…)”, în dispozițiile alineatelor 2 și 3 sunt reglementate cazurile când arestarea preventivă încetează de drept iar potrivit art. 350 alin. 4 C.pr.pen. „Hotărârea penală pronunțată în cazul alineatelor precedente cu privire la arestarea preventivă a inculpatului (…) este executorie”.
Pe cale de consecință, numai în cazurile în care instanța, prin hotărârea de condamnare dispune „luarea”, „menținerea” sau „revocarea” măsurii arestării preventive ori dacă constată că arestarea preventivă a încetat de drept, o astfel de dispoziție este executorie, ceea ce înseamnă că în situația în care se declară o cale de atac împotriva unei hotărâri prin care s-a dispus în acest sens, efectul suspensiv, reglementat în cazul apelului de dispozițiile art. 370 C.pr.pen. iar în cazul recursului de dispozițiile art.3855 C.pr.pen., nu se produce în privința dispozițiilor de luare, menținere sau revocare a măsurii arestării preventive care vor fi aduse de îndată la îndeplinire, independent de declararea unei căi de atac.
După cum se poate observa, dispozițiile art. 350 C.pr.pen. nu reglementează decât situația când soluția cu privire la măsura preventive este indisolubil legată și este impusă de soluția dispusă de instanță în ceea ce privește fondul cauzei - luarea sau menținerea arestării preventive, atunci când, în raport de soluția dispusă (condamnare la o pedeapsă ce urmează a fi executată în regim de detenție) se constată existența sau subzistența temeiurilor arestării ori necesitatea revocării arestării preventive, respectiv atunci când, față de soluția dispusă pe fondul cauzei, nu mai există nici un temei care să justifice măsura preventivă.
Înlocuirea măsurii arestării preventive, presupune subzistența temeiului prev. de art. 143 C.pr.pen. și modificarea temeiurilor prev. de art. 148 C.pr.pen., în raport de care instanța dispune o altă măsură, restrictivă de libertate, precum aceea prev. de art. 145 C.pr.pen. sau 1451 C.pr.pen., fără să derive din soluția adoptată pe fond.
Pentru aceste considerente atâta timp cât înlocuirea arestării preventive nu poate fi considerată o măsură care decurge în mod vădit din soluția pronunțată asupra fondului cauzei legiuitorul a înțeles ca într-o astfel de situație să nu reglementeze o excepție de la efectul suspensiv al căii de atac. Pe cale de consecință hotărârea de condamnare ce cuprinde dispoziții în sensul înlocuirii arestării preventive, nu este executorie pe durata cât curge termenul în care poate fi declarată calea de atac prevăzută de lege (care poate fi după caz apel sau recurs) iar în situația declarării unei căi de atac, devin incidente prevederile invocate mai sus art. 370 C.pr.pen. respectiv art. 3855 C.pr.pen. ca și dispozițiile art. 3002 C.pr.pen.
Pentru toate aceste considerente, constatând că hotărârea primei instanțe nu poate fi atacată decât cu apel nu și cu recurs, curtea va respinge recursul declarat de parchet împotriva sentinței penale nr. 128 din 12.07.2013 a Tribunalului O. privind înlocuirea măsurii arestării preventive a inculpaților M. I. și T. T. I..
În ceea ce privește măsura arestării preventive, se va constata pentru verificarea legalității și temneiniciei arestării preventive a inculpaților M. I. și T. T. I., potrivit art.300/2 C.pr.pen., s-a fixat termen intermediar la data de 01.08.2013, în dosarul nr._, având ca obiect apelurile declarate de parchet și de inculpații M. I., T. T. I. și A. V., împoitriva sentinței penale nr.128 din 12.07.2013 a Tribunalului O..
În baza art. 192 alin. 3 C.pr.pen., cheltuielile judiciare din recurs, vor rămâne în sarcina statului.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge ca inadmisibil recursul declarat de parchet împotriva sentinței penale nr. 128 din 12.07.2013 a Tribunalului O. privind înlocuirea măsurii arestării preventive a inculpaților M. I. și T. T. I..
Constată că pentru verificarea legalității și temneiniciei arestării preventive a inculpaților M. I. și T. T. I., potrivit art.300/2 C.pr.pen., s-a fixat termen intermediar la data de 01.08.2013, în dosarul nr._, având ca obiect apelurile declarate de parchet și de inculpații M. I., T. T. I. și A. V., împoitriva sentinței penale nr.128 din 12.07.2013 a Tribunalului O..
Cheltuielile judiciare din recurs, rămân în sarcina statului.
Definitivă.
Pronunțată în ședința publică de la 25 Iulie 2013
Președinte,Judecător, Judecător,
V. T., C. M., S. A.-M.
Grefier,
S. V.
A.T. 26 Iulie 2013
Red. - SAM 26.07.2013
| ← Furtul. Art.208 C.p.. Decizia nr. 1393/2013. Curtea de Apel... | Omorul deosebit de grav. Art. 176 C.p.. Decizia nr. 235/2013.... → |
|---|
