Menţinere măsură de arestare preventivă. Decizia nr. 1634/2013. Curtea de Apel CRAIOVA
| Comentarii |
|
Decizia nr. 1634/2013 pronunțată de Curtea de Apel CRAIOVA la data de 30-07-2013 în dosarul nr. 1634/2013
Dosar nr._ - menținere măsură arest preventiv -
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL CRAIOVA
SECȚIA PENALĂ ȘI PENTRU CAUZE CU MINORI
INSTANȚA DE RECURS
DECIZIE PENALĂ Nr. 1634/2013
Ședința publică de la 30 Iulie 2013
PREȘEDINTE - C. Ș. - Judecător
Judecător C. L.
Judecător V. M.
Grefier E. L.
Ministerul Public reprezentat de procuror C. C., din cadrul Parchetului de pe lângă Curtea de Apel C..
.............................
Pe rol, soluționarea recursului declarat de P. DE PE L. T. M. împotriva Încheierii din data de 30 iulie 2013, pronunțată de T. M. în dosarul cu nr._, privind pe intimatul - inculpat G. G. (în prezent deținut preventiv în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă M.).
La apelul nominal făcut în ședință publică, a răspuns intimatul - inculpat G. G., asistat de avocat ales D. V..
Procedura de citare legal îndeplinită.
S-a efectuat referatul oral al cauzei, apărătorul intimatului inculpat a depus la dosar împuternicire avocațială emisă de Baroul M. la 30.07.2013.
Avocat D. V. pentru inculpat solicită amânarea cauzei și acordarea unui nou termen de judecată după expirarea termenului de 24 ore în care inculpatul G. G. are dreptul să declare recurs împotriva aceleiași încheieri, în condițiile în care termenul prevăzut de lege este de 24 ore de la pronunțare, în caz contrar fiindu-i încălcat dreptul inculpatului la apărare prin reducerea termenului de 24 ore, reglementat expres de dispozițiile art.160a alin.2 Cod procedură penală, în cauză negăsindu-și aplicarea disp. art. 159 alin. 8 Cod procedură penală.
Reprezentantul Parchetului solicită respingerea cererii de amânare ca neîntemeiată, întrucât nimic nu împiedică inculpatul să declare recurs împotriva aceleiași încheieri.
Curtea respinge cererea de amânare, având în vedere obiectul cauzei de față, în prezent fiind sesizată cu recursul formulat de către P. de pe lângă T. M. împotriva încheierii pronunțată la data de 30 iulie 2013, de către tribunalul M..
Avocat D. V., având cuvântul pentru intimatul - inculpat G. G., recuză președintele completului de judecată, invocând disp. art. 47 alin.2 cod pr.penală.
Curtea suspendă judecarea cauzei până la soluționarea cererii de recuzare.
Se reia ședința de judecată în același complet ca urmare a respingerii cererii de recuzare.
Inculpatul declară că reziliază contractul de asistență juridic cu avocat D. V. și solicită să fie anunțat celălalt apărător angajat, respectiv avocat D. Pompil.
Instanța ia măsuri pentru asigurarea apărării inculpatului în sensul încunoștiințării prin notă telefonică a apărătorului inculpatului D. Pompil dar și prin desemnarea unui apărător din oficiu.
Se suspendă din nou ședința de judecată pentru aducerea la îndeplinire a acestei măsuri, urmând ca ședința să fie reluată după 30 minute, în prezența apărătorului ales.
Se reia ședința de judecată și este încunoștiințat inculpatul de nota telefonică privind pe avocat D. Pompil, în sensul că apărătorul ales se poate prezenta abia peste 3 ore.
Inculpatul insistă să fie asistat de apărătorul ales.
Procurorul se opune amânării cauzei, fiind necesară soluționarea urgentă a cauzei referitoare la un inculpat care se află în arest preventiv.
Curtea, în vederea soluționării cu celeritate a cauzei și raportat la prezența apărătorului din oficiu, respinge cererea inculpatului privind acordarea unui termen peste trei ore.
Pentru a asigura dreptul la apărare a inculpatului, instanța interpelează apărătorul din oficiu cu privire la intervalul de timp necesar pentru studierea dosarului.
Avocat B. A. pentru inculpat învederează că îi sunt necesare 20 minute.
Curtea acordă 30 minute pentru studiul dosarului.
Reluând ședința de judecată după 40 minute și constatând că nu mai există cereri iar dosarul este în stare de judecată, se acordă cuvântul.
Reprezentantul Parchetului solicită admiterea recursului, casarea încheierii primei instanțe pentru nelegalitate și netemeinicie întrucât, în mod greșit a constatat că nu mai subzistă temeiurile, existând probe care impun în continuare privarea de libertate a inculpatului raportat și la infracțiunile pentru acesta este și trimis în judecată respectiv, art. 9 alin.1 lit. a din Legea nr. 241/2005 cu aplic. art. 41 alin.2 cod penal, art. 270 alin.3 din Legea nr., 86/2006 modificată prin OUG nr. 54/2010, cu aplic. art. 41 alin.2 cod penal și art. 2961 alin.1 lit. l din Legea nr. 571/2003, modificată prin OUG nr. 54/2010 cu aplic. art. 41 alin.2 cod penal.
Instanța de fond trebuia să constate subzistența temeiurilor fiind incidente disp. art. 681 Cod procedură penală, întrucât există suficiente date din care să rezulte presupunerea rezonabilă că inculpatul ar fi săvârșit infracțiunile, invocând doctrina juridică, respectiv Revista Pro-Lege paginile 98- 112 și cauza D. P. c. României, în condițiile în care lăsarea în libertate a inculpatului prezintă pericol concret pentru ordinea publică, raportat la împrejurările concrete,valoarea prejudiciului de 306.333 lei, instanța fiind obligată să veghere la un just echilibru între măsura privării de libertate și interesul public de protecție a cetățenilor împotriva comiterii unor infracțiuni grave.
Avocat B. A. pentru inculpat solicită respingerea recursului ca nefondat și menținerea încheierii primei instanțe ca fiind legală și temeinică, întrucât, în prezent pericolul social concret s-a diminuat în condițiile în care pericolul concret nu se prezumă ci trebuie dovedit și nu se confundă cu pericolul social al faptei, urmând a se avea în vedere lipsa antecedentelor penale, dar și faptul că este singurul întreținător al familiei, soția nu are venituri, are un copil minor de 5 ani, a fost de acord cu acoperirea prejudiciului, urmează a fi instituit un sechestru asupra bunurilor imobilelor, astfel că nu poate influența desfășurarea procesului penal.
Intimatul - inculpat G. G., în ultimul cuvânt, își însușește concluziile apărătorului și solicită să fie judecat în stare de libertate.
Dezbaterile fiind încheiate;
CURTEA:
Asupra recursului de față;
Reține că, prin Încheierea din data de 30 iulie 2013, pronunțată de T. M. în dosarul cu nr._, în baza art. 300 indice 1 alin. 1 C.p.p., s-a constatat legalitatea măsurii arestării preventive a inculpatului G. G. (fiul lui G. și M., născut la 04.11.1974 în Baia de A., județul M., CNP_), iar în baza art. 300 indice 1 alin.2 C.p.p., s-a revocat măsura arestării preventive a inculpatului G. G..
În baza art. 1451 Cod Procedură penală, s-a dispus luarea față de inculpatul G. G. a măsurii obligării de a nu părăsi țara și, în baza art.1451 alin. 2 Cod Procedură penală rap. la art.145 alin. 11 și alin.12Cod Procedură penală, pe durata măsurii obligării de a nu părăsi țara, inculpatul G. G. a fost obligat să respecte următoarele obligați: - să se prezinte la organul de urmărire penală sau la instanța de judecară ori de câte ori este chemat; - să se prezinte la organul de poliție desemnat cu supravegherea Poliția Baia de A., conform programului de supraveghere întocmit de organul de poliție sau ori de câte ori este chemat; - să nu își schimbe locuința fără încuviințarea organului judiciar care a dispus măsura; - să nu dețină, să nu folosească și să nu poarte nici o categorie de arme; - să nu se apropie de martorii cauzei și de ceilalți inculpați, precum și să nu comunice cu aceștia direct sau indirect; - să nu desfășoare activitatea în exercitarea căreia a săvârșit fapta.
S-a dispus punerea de îndată în libertate a inculpatului G. G., la momentul rămânerii definitive a prezentei încheieri, de sub puterea mandatului de arestare preventivă nr. 18/02.07.2013 emis în baza încheierii nr. 15/02.07.2013 pronunțată de T. M. în dosarul nr._, dacă nu este arestat în altă cauză.
Cheltuielile judiciare din recurs, au rămas în sarcina statului.
Pentru a dispune astfel, instanța de fond, procedând din oficiu la verificarea legalității și temeiniciei măsurii arestării preventive dispusă față de inculpatul G. G., a reținut că acesta a fost arestat preventiv prin încheierea nr. 15/02.07.2013, pronunțată de T. M. în dosarul nr._, la luarea acestei măsuri apreciindu-se că, în cauză, există indicii temeinice în sensul săvârșirii de acesta a infracțiunilor prevăzute de art. 9 alin. 1 lit. a din Legea nr. 241/2005, art. 270 alin. 3 din Legea nr. 86/2006 și art. 296 indice 1 alin. 1 lit. l din Legea nr. 571/2003, toate cu aplic. art. 41 alin. 2, în condițiile art. 33 lit. a c.p., infracțiuni ce sunt pedepsite de lege cu închisoarea mai mare de 4 ani.
În cauză, instanța sesizată cu propunerea de arestare preventivă formulată de parchet, a apreciat că lăsarea în libertate a acestui inculpat prezintă pericol concret pentru ordinea publică, date fiind împrejurările în care s-a reținut că acesta a comis faptele, valoarea mare a prejudiciului cauzat bugetului de stat - 306 333 lei - și sentimentul de insecuritate socială generat de aceste fapte, care au produs în mod evident o perturbare gravă disciplinei financiar–fiscale.
S-a avut în vedere și jurisprudența constantă a Curții Europene a Drepturilor Omului, conform căreia aprecierea limitelor rezonabile a unei detenții provizorii se face ținându-se seama de circumstanțele concrete ale fiecărui caz în parte, pentru a vedea în ce măsură „există indicii precise cu privire la un interes public real care, fără a fi adusă atingere prezumției de nevinovăție, are o pondere mai mare decât cea a regulii generale a judecării în stare de libertate”.
Prin urmare, s-a reținut că instanța este obligată să vegheze la un just echilibru între măsura privării de libertate pe de o parte și interesul public de protecție a cetățenilor împotriva comiterii de infracțiuni grave, dedus din modul de săvârșire a faptei cu privire la care există indicii că a avut loc cu participarea învinuitului sau inculpatului și din consecințele acesteia astfel că, asemenea fapte, neurmate de o ripostă fermă a societății, ar întreține climatul infracțional și ar crea făptuitorului impresia că poate persista în sfidarea legii, ar echivala cu încurajarea tacită a acestuia și a altor persoane la săvârșirea unor fapte similare, cu scăderea încrederii populației în capacitatea de ripostă a justiției și protecție a statului.
S-a reținut de instanță că prin rechizitoriul Parchetului de pe lângă Tribunalulu M. nr. 334/P/2013 din data de 29.07.2013, între altele, s-a dispus trimiterea în judecată a acestui inculpat, pentru săvârșirea infracțiunilor prevăzute de art. 9 alin. 1 lit. a din Legea nr. 241/2005, art. 270 alin. 3 din Legea nr. 86/2006 și art. 296 indice 1 alin. 1 lit. l din Legea nr. 571/2003, toate cu aplic. art. 41 alin. 2, în condițiile art. 33 lit. a c.p.
Potrivit art. 300 ind. 1 c.p.p. „după înregistrarea dosarului la instanță, în cauzele în care inculpatul este trimis în judecată în stare de arest, instanța este datoare să verifice din oficiu, în camera de consiliu, legalitatea și temeinicia arestării preventive, înainte de expirarea duratei arestării preventive”.
Dacă instanța constată că temeiurile care au determinat arestarea preventivă au încetat sau că nu există temeiuri noi care să justifice privarea de libertate, dispune, prin încheiere, revocarea arestării preventive și punerea de îndată în libertate a inculpatului.
Când instanța constată că temeiurile care au determinat arestarea impun în continuare privarea de libertate, sau că există temeiuri noi care justifică privarea de libertate, menține, prin încheiere motivată, arestarea preventivă. Dispozițiile art. 159 alin. 3, 4, 5 și 11 se aplică în mod corespunzător.”
Din interpretarea logico-juridică a acestui text de lege rezultă obligativitatea instanței de a verifica înainte de primul termen de judecată și evident înainte de expirarea arestării preventive dacă temeiurile acesteia subzistă, sau dacă există temeiuri noi care să justifice privarea de libertate.
Tot în acest sens s-a reținut că potrivit art. 5 alin. 1 lit. c din Convenția Europeană a Drepturilor Omului, lipsirea de libertate a unei persoane se poate dispune dacă acea persoană a fost arestată în vederea ducerii sale în fața autorității judiciare competente, atunci când există motive verosimile de a bănui că acea persoană a săvârșit o infracțiune, sau când există motive temeinice de a crede în necesitatea de a-l împiedica să săvârșească o infracțiune sau să fugă după săvârșirea acesteia.
Prin prisma textelor de lege mai sus menționate, este deci posibilă lipsirea de libertate a unei persoane, în mod excepțional, dacă o astfel de măsură este necesară pentru aducerea acesteia în fața autorității judiciare competente și dacă sunt îndeplinite și celelalte condiții prevăzute de lege în acest sens.
În cauză, față de probele existente în dosarul de urmărire penală, instanța de fond a constatat că măsura arestării preventive este legală, dar s-a apreciat că temeiurile inițiale ce au impus această măsură, nu mai subzistă sub aspectul pericolului concret reprezentat pentru societate, în situația lăsării în libertate acestui inculpat.
Astfel, instanța de fond a constatat că, la dosarul cauzei, sunt probe în sensul că la data de 01.07.2013, cu ocazia unor percheziții domiciliare autorizate de T. M., au fost descoperite la domiciliul acestui inculpat 29.900 de pachete de țigări de diferite mărci (Marble, Real, Dogers, Trokadero), nemarcate, produse din tutun pe care le primise în dimineața aceleiași zile de la furnizorii săi din zona județului T..
Din notele de redare a unor convorbiri telefonice a reieșit că acest inculpat purtase în perioada premergătoare discuții cu diverse persoane, atât pentru a intra în posesia acestor bunuri accizabile, cât și pentru a revinde astfel de bunuri.
În cauza de față sunt deci indicii temeinice cel puțin în sensul săvârșirii unei infracțiuni de contrabandă asimilată prevăzută de art. art. 270 alin. 3 din Legea nr. 86/2006, întrucât acest inculpat a deținut, depozitat și vândut bunuri care trebuie plasate sub un regim vamal, cunoscând că acestea provin din contrabandă sau sunt destinate săvârșirii acesteia.
Această infracțiune este pedepsită de lege cu închisoarea de la 2 la 7 ani.
S-a menționat că cercetările ce se vor efectua în cauză vor stabili dacă o astfel de infracțiune poate, în condițiile date, să fie săvârșită în concurs cu infracțiunea de evaziune fiscală prevăzută de art. 9 alin. 1 lit. a din Legea nr. 241/2005 și/sau cu infracțiunea prevăzută de art. 296 indice 1 alin. 1 lit. l din Legea nr. 571/2003, constând în deținerea de către orice persoană în afara antrepozitului fiscal sau comercializarea pe teritoriul României a produselor accizabile supuse marcării, potrivit titlului VII, fără a fi marcate sau marcate necorespunzător ori cu marcaje false, peste limita a 10.000 țigarete, 400 țigări de foi de 3 grame, 200 țigări de foi mai mari de 3 grame, peste 1 kg tutun de fumat, alcool etilic peste 40 litri, băuturi spirtoase peste 200 litri, produse intermediare de alcool peste 300 litri, băuturi fermentate, altele decât bere și vinuri, peste 300 litri.
În cauză, instanța urmează a aprecia dacă este sau nu necesară administrarea altor probe, în funcție de care să se stabilească existența și întinderea prejudiciului produs bugetului de stat.
La acest moment, prima instanță a apreciat că pericolul social avut în vedere la luarea măsurii arestării preventive s-a diminuat, întrucât probele apreciate ca fiind necesare pentru dovedirea vinovăției au fost deja administrate de organele de cercetare penală, organe ce au dispus reținerea în vederea confiscării celor 29.900 pachete de țigarete marcate necorespunzător, precum și instituirea unor măsurii asigurători suficiente pentru recuperarea prejudiciului eventual, măsurii aplicate asupra unor imobile (teren neproductiv, teren curs construcții și construcții, teren arabil și autoturism marca BMV 525 D).
Nu lipsite de relevanță s-au reținut a fi și datele ce țin de persoana inculpatului G. G., care nu are antecedente penale, iar în cursul urmăririi penale a recunoscut că a deținut bunuri (țigări marchate necorespunzător), cunoscând că provin din contrabandă.
Potrivit jurisprudenței Curții Europene a Drepturilor Omului, se admite că prin gravitatea deosebită a acuzațiilor și prin reacția publicului la acestea, se justifică o detenție provizorie cel puțin o perioadă de timp, la menținerea măsurii arestării preventive pe parcursul desfășurării procesului penal trebuind a fi avute în vedere o categorie de riscuri care ar afecta ordinea publică, fie prin inducerea unui sentiment de îngrijorare în rândul publicului, fie prin crearea, menținerea sau amplificarea unei stări de tensiune în rândul colectivității, riscul de recidivă ori necesitatea bunei desfășurări a procesului penal.
Judecătorul trebuie să aprecieze - în funcție de datele concrete din dosar - dacă temeiurile inițiale justifică sau nu în continuare privarea de libertate, având în vedere probele administrate nemijlocit, gravitatea faptei, pericolul concret pentru ordinea publică demonstrat prin probe, impactul social al faptei reținute în sarcina inculpatului, limitele de pedeapsă, durata arestului, persoana inculpatului, vârsta, antecedente penale și sănătatea acestuia.
Gravitatea unei acuzații nu este - prin sine însăși - un motiv pertinent și suficient pentru a justifica privarea de libertate, decât dacă se bazează pe date concrete, de natură să demonstreze că eliberarea persoanei deținute preventiv ar crea un pericol real pentru ordinea publică, iar după trecerea unei perioade de timp de la data luării măsurii respective, detenția provizorie nu mai poate fi menținută exclusiv în considerarea naturii infracțiunilor și a impactului lor asupra ordinii publice.
De asemenea, reacția opiniei publice nu poate să justifice, în mod singular, privarea de libertate, acceptarea concluziei contrare echivalând cu a considera că o persoană acuzată de fapte de o anumită gravitate ar trebui menținută în stare de arest până la pronunțarea unei hotărâri pe fond de către instanța de judecată, fără posibilitatea liberării acesteia în cursul procedurii.
Față de aceste considerente, instanța de fond a apreciat că indiferent de starea în care s-ar afla acest inculpat, privat sau nu de libertate, buna desfășurare a procesului penal nu mai poate fi influențată, motiv pentru care s-a dispus revocarea acestei măsuri și luarea măsurii obligării inculpatului G. G. de a nu părăsi țara pe toată durata procesului, instituindu-se în sarcina acestuia o . obligații, respectiv: - să se prezinte la organul de urmărire penală sau la instanța de judecară ori de câte ori este chemat; - să se prezinte la organul de poliție desemnat cu supravegherea Poliția Baia de A., conform programului de supraveghere întocmit de organul de poliție sau ori de câte ori este chemat; - să nu își schimbe locuința fără încuviințarea organului judiciar care a dispus măsura; - să nu dețină, să nu folosească și să nu poarte nici o categorie de arme; - să nu se apropie de martorii cauzei și de ceilalți inculpați, precum și să nu comunice cu aceștia direct sau indirect; - să nu desfășoare activitatea în exercitarea căreia a săvârșit fapta.
Împotriva acestei încheieri a declarat recurs P. de pe lângă T. M., solicitând admiterea recursului, casarea încheierii primei instanțe pentru nelegalitate și netemeinicie întrucât, în mod greșit a constatat că nu mai subzistă temeiurile, existând probe care impun în continuare privarea de libertate a inculpatului raportat și la infracțiunile pentru acesta este și trimis în judecată respectiv, art. 9 alin.1 lit. a din Legea nr. 241/2005 cu aplic. art. 41 alin.2 cod penal, art. 270 alin.3 din Legea nr., 86/2006 modificată prin OUG nr. 54/2010, cu aplic. art. 41 alin.2 cod penal și art. 2961 alin.1 lit. l din Legea nr. 571/2003, modificată prin OUG nr. 54/2010 cu aplic. art. 41 alin.2 cod penal.
De asemenea, a arătat că instanța de fond trebuia să constate subzistența temeiurilor fiind incidente disp. art. 681 Cod procedură penală, întrucât există suficiente date din care să rezulte presupunerea rezonabilă că inculpatul ar fi săvârșit infracțiunile, invocând doctrina juridică, respectiv Revista Pro-Lege paginile 98- 112 și cauza D. P. c. României, în condițiile în care lăsarea în libertate a inculpatului prezintă pericol concret pentru ordinea publică, raportat la împrejurările concrete,valoarea prejudiciului de 306.333 lei, instanța fiind obligată să veghere la un just echilibru între măsura privării de libertate și interesul public de protecție a cetățenilor împotriva comiterii unor infracțiuni grave.
Verificând actele și lucrările dosarului, atât prin prisma dispozițiilor art. 3856 alin.3 cod pr.penală cât și a criticilor formulate, Curtea constată recursul ca fondat pentru următoarele considerente:
Se constată că prin încheierea nr. 15 din 2 iulie 2013 a Tribunalului M. definitivă prin încheierea nr. 188 din 8 iulie 2013 a Curții de Apel C., s-a dispus arestarea preventivă a inculpatului G. G. pentru săvârșirea infracțiunilor prev. de art. 9 alin.1 lit. a din Legea nr. 241/2005 cu aplic. art. 41 alin.2 cod penal, art. 270 alin.3 din Legea nr., 86/2006 modificată prin OUG nr. 54/2010, cu aplic. art. 41 alin.2 cod penal și art. 2961 alin.1 lit. l din Legea nr. 571/2003, modificată prin OUG nr. 54/2010 cu aplic. art. 41 alin.2 cod penal, având în vedere disp. art. 143 și art. 148 lit. f Cod procedură penală.
Prin rechizitoriul Parchetului de pe lângă T. M. nr. 334/P/2013 din 29 iulie 2013, inculpatul G. G. a fost trimis în judecată pentru săvârșirea infracțiunilor prev. de art. 9 alin.1 lit. a din Legea nr. 241/2005 cu aplic. art. 41 alin.2 cod penal, art. 270 alin.3 din Legea nr., 86/2006 modificată prin OUG nr. 54/2010, cu aplic. art. 41 alin.2 cod penal și art. 2961 alin.1 lit. l din Legea nr. 571/2003, modificată prin OUG nr. 54/2010 cu aplic. art. 41 alin.2 cod penal.
În fapt se reține că inculpatul G. G. - ar fi deplasat în județul Cluj – zona Stamora Moravița de unde a achiziționat produse din tutun nemarcate sau marcate necorespunzător pe care apoi le transportă pe ruta Timișoara – Caransebeș – Herculane – Baia de A., fiind depozitate în această ultimă localitate la un service auto pe care îl deține în acest oraș, într-un loc retras și greu accesibil, ulterior aceste produse din tutun fiind comercializate la diferite persoane, astfel că, prin activitatea desfășurată împreună cu alți inculpați, au creat prejudiciu statului constând în neplata accizelor și TVA-ului aferent precum și a taxelor vamale.
În urma percheziției efectuate la depozitul ilegal constituit de către inculpat, au fost identificate un număr de 29.900 pachete țigări netimbrate.
Arestarea preventivă este o măsură procesuală preventivă privativă de libertate constituind o măsură de excepție dar având și un caracter provizoriu, fiind luată în funcție de existența anumitor împrejurări concrete legate de fapte și persoana inculpatului.
Pentru a aprecia dacă mai este necesară menținerea inculpatului în stare de arest preventiv, instanța trebuie să stabilească dacă temeiurile care au determinat luarea măsurii arestării preventive subzistă.
Având în vedere natura și gravitatea faptelor pentru care inculpatul este în prezent trimis în judecată (infracțiuni care aduc atingere bugetului statului prin neplata taxelor și impozitelor), împrejurările concrete, (în urma unei percheziții la service-ul deținut de către inculpat, au fost găsite un număr de 29.900 pachete de țigări nemarcate sau marcate necorespunzător ce urmau a fi valorificate), faptul că infracțiunile pentru care este cercetat nu sunt infracțiuni de violență ci de prejudiciu, pachetele de țigări fiind reținute în vederea confiscării, fiind instituit chiar și sechestrul asigurător asupra unor bunuri imobile ale inculpatului precum și circumstanțele personale, nefiind cunoscut cu antecedente penale, Curtea constată că temeiurile care au determinat luarea măsurii preventive s-au modificat, ordinea publică nemaifiind amenințată prin lăsarea în libertate a inculpatului, în condițiile în care urmărirea penală a fost finalizată și inculpatul a fost trimis în judecată.
Privarea de libertate este o măsură atât de gravă încât ea nu se justifică decât în ultimă instanță atunci când alte măsuri mai puțin severe au fost luate în considerare și judecate insuficiente pentru protejarea interesului public sau personal, care impune detenția (cauza Witold Litwa c. Poloniei).
Conform jurisprudenței Curții Europene a Drepturilor Omului (cauzele Tărău c. României și C. c.României), instanțele prin verificările periodice privind legalitatea și oportunitatea arestării preventive în cursul urmăririi penale, trebuie să furnizeze motive relevante și suficiente care să justifice menținerea inculpatului în arest preventiv, să prezinte faptele concrete cu privire la riscurile la care se expun în cazul punerii în libertate, să analizeze situația individuală a fiecărui inculpat raportat la profilul său personal, la situația sa familială și să analizeze posibilitatea de a adopta una din măsurile alternative preventive prevăzute de dreptul intern, să ia în considerare astf4el de măsuri preventive în cazul în care situația se pretează la aceasta sau acuzatul prezintă garanții referitoare la prezența sa la proces.
Se apreciază că raportat la împrejurările concrete și natura faptelor pentru care este judecat, pentru o bună desfășurare în continuare a procesului penal, se impune înlocuirea măsurii preventive a arestării, cu o măsură restrictivă de libertate, respectiv obligarea de a nu părăsi localitatea în care locuiește, prev. de art. 145 cod pr.penală și nu obligarea de a nu părăsi țara, prev. de art. 1451 cod pr.penală, tocmai pentru a îngrădi posibilitatea inculpatului de a circula pe raza altor localități în eventualitatea reluării activității infracționale în vederea obținerii unor sume de bani în mod ilicit.
În concluzie, instanța constată că în speță nu mai există un interes public care să impună privarea de libertate în continuare a inculpatului, deoarece libertatea persoanei este regula iar privarea de libertate, excepția.
Se constată că prima instanță, în mod greșit în urma verificării legalității și temeiniciei măsurii preventive a constatat că nu mai subzistă temeiurile pentru care s-a dispus măsura preventivă, adoptând soluția revocării, pentru ca, apoi, să ia măsura obligării de a nu părăsi țara, măsură preventivă care poate fi dispusă în cazul existenței unor indicii astfel că soluția pronunțată de către prima instanță este nelegală, neputând revoca o măsură preventivă și lua apoi o alta, raportat la faptul că prima instanță a constatat că pericolul social s-a diminuat.
Pe considerentele sus menționate și având în vedere și disp. art. 38515 pct. 2 lit. d Cod procedură penală, Curtea constată recursul ca fondat sub aspectul nelegalității încheierii primei instanțe, astfel încât va admite recursul, va casa încheierea și, rejudecând, va dispune înlocuirea măsurii arestării preventive luată față de inculpatul G. G., cu măsura preventivă a obligării de a nu părăsi localitatea în care locuiește, respectiv Baia de A., fără încuviințarea instanței.
Va obliga inculpatul G. G. este obligat să respecte următoarele obligații și măsuri, prev. de art. 145 alin. 11 și alin 12 Cod procedură penală.
Va atrage atenția asupra dispozițiilor art. 145 alin. 3 Cod procedură penală, privind încălcarea cu rea credință a măsurilor și a obligațiilor și luarea față de acesta a măsurii arestării preventive.
Va dispune punerea de îndată în libertate a inculpatului G. G. de sub puterea mandatului nr. 18/02.07.2013 emis de T. M., dacă nu este arestat în altă cauză.
Văzând și disp. arz. 192 alin.3 cod pr.penală;
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Admite recursul declarat de P. DE PE L. T. M. împotriva Încheierii din data de 30 iulie 2013, pronunțată de T. M. în dosarul cu nr._, privind pe intimatul - inculpat G. G. (în prezent deținut preventiv în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă M., fiul lui G. și M., născut la 04 noiembrie 1974 în Baia de A., județ M., CNP_).
Casează încheierea și, rejudecând:
În baza art. 139 alin. 1 C.p.p. cu aplicarea art. 145 Cod procedură penală;
Înlocuiește măsura arestării preventive luată față de inculpatul G. G., cu măsura preventivă a obligării de a nu părăsi localitatea în care locuiește, respectiv Baia de A., fără încuviințarea instanței.
În baza art. 145 alin. 11 și alin 12 Cod procedură penală;
Inculpatul G. G. este obligat să respecte următoarele obligații și măsuri:
1) să se prezinte la instanța de judecată ori de câte ori este chemat;
2) să se prezinte la Poliția Baia de A., desemnată cu supravegherea acestuia, conform programului de supraveghere ce se va întocmi de organul de poliție sau ori de câte ori este chemat;
3) să nu schimbe locuința fără încuviințarea instanței;
4) să nu dețină, să nu folosească și să nu poarte nici o categorie de arme;
5) să nu se apropie de ceilalți inculpați, martorii și experții desemnați de instanță în cauză și să nu comunice cu aceștia direct sau indirect.
Atrage atenția asupra dispozițiilor art. 145 alin. 3 Cod procedură penală, privind încălcarea cu rea credință a măsurilor și a obligațiilor și luarea față de acesta a măsurii arestării preventive.
Dispune punerea de îndată în libertate a inculpatului G. G. de sub puterea mandatului nr. 18/02.07.2013 emis de T. M., dacă nu este arestat în altă cauză.
Cheltuielile judiciare rămân în sarcina statului, din care, 100 lei onorariu avocat oficiu, vor fi avansate din fondurile Ministerului Justiției, în contul Baroului de Avocați D..
Definitivă.
Pronunțată în ședința publică de la 30 Iulie 2013.
Președinte, Judecător, Judecător,
C. Ș. C. L. V. M.
Grefier,
E. L.
Red. jud.: C. Ș.
Jud. fond: I. C. S.
Dact. 3 ex./A.T.
| ← Omorul deosebit de grav. Art. 176 C.p.. Decizia nr. 235/2013.... | Infracţiuni la regimul vamal. Legea 141/1997, Legea 86/2006.... → |
|---|
