Menţinere măsură de arestare preventivă. Decizia nr. 73/2013. Curtea de Apel CRAIOVA
| Comentarii |
|
Decizia nr. 73/2013 pronunțată de Curtea de Apel CRAIOVA la data de 21-01-2013 în dosarul nr. 73/2013
Dosar nr._ - menținere arestare preventivă -
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL CRAIOVA
SECȚIA PENALĂ ȘI PT. CAUZE CU MINORI
INSTANTA DE RECURS
DECIZIA PENALĂ NR.73
Ședința publică de la 21 Ianuarie 2013
PREȘEDINTE V. Mireajudecător
C. Mereanujudecător
C. A. Ghitajudecător
Grefier F. I.
Ministerul Public reprezentat de procuror D. N. T.
din cadrul Parchetului de pe lângă Curtea de Apel C.
c.c.c.
Pe rol, judecarea recursului declarat de inculpatul B. A. E., împotriva încheierii din 17 ianuarie 2013, pronunțată de Tribunalul D., în dosarul nr._ .
La apelul nominal făcut în ședință publică, a răspuns inculpatul, asistat de avocat I. M., apărător ales, care substituie pe avocat C. I..
Procedura completă.
S-a făcut referatul oral al cauzei, după care, constatându-se cauza în stare de judecată, s-a acordat cuvântul.
Avocat I. M. pentru inculpat, a solicitat admiterea recursului declarat, casarea încheierii primei instanțe și punerea în libertate a inculpatului.
A arătat că nu mai subzistă temeiurile care au fost avute în vedere atunci când s-a luat măsura arestării preventive și că lăsat în libertate inculpatul nu poate împiedica buna desfășurare a procesului penal.
În subsidiar, s-a solicitat înlocuirea măsurii arestării preventive cu măsura obligării de a nu părăsi localitatea sau țara.
Procurorul a solicitat respingerea recursului declarat ca nefondat, arătând că încheierea primei instanțe este temeinică și legală și că în raport de gravitatea faptei comise de inculpat, de modul de operare și de împrejurarea că părțile vătămate sunt soția, respectiv fiica inculpatului în vârstă de trei ani, în cauză se impune privarea de libertate în continuare a inculpatului.
Inculpatul, având ultimul cuvânt, își însușește concluziile apărătorului său.
CURTEA
Asupra recursului de față, constată următoarele:
Prin încheierea din 17 ianuarie 2013, Tribunalul D., în baza art.300 ind.2 C.pr.penală, a menținut măsura arestării preventive cu privire la inculpatul B. A. E.- născut în anul 1976 luna iulie ziua 06 în C., județul D., fiul lui V. și E., cetățenia -română, cu domiciliul în C., ..9, ..l, ., CNP_.
Pentru a pronunța această încheiere, prima instanță a reținut că la data de 26.11.2012, a fost înregistrat pe rolul Tribunalului D. rechizitoriul Parchetului de pe lângă Tribunalul D., prin care s-a dispus trimiterea în judecată, în stare de arest preventiv a inculpatului B. A. E., din C., jud.D. pentru comiterea infracțiunii prev.de art. 20 Codul Penal rap la 174, 175 litc, d, 176 litb din Cp din Codul Penal.
În fapt, s-a reținut că în ziua de 06.10.2012, în timp ce se afla în apartamentul proprietatea mamei sale, martora C. E., situat în municipiul C., cartier Craiovița, inculpatul B. A. E., nemulțumit de faptul că partea vătămată B. I. E. - soția sa vrea să divorțeze, a încercat să suprime atât viața acesteia cât și a părții vătămate B. A.-M. – fiica sa în vârstă de trei ani.
În acest sens, inculpatul i-a aplicat părții vătămate B. I. o lovitură cu cuțitul în zona hemitoracelui stâng și o lovitură în regiunea scapulară provocându-i leziuni care au necesitat 25-30 zile de îngrijiri medicale și care i- au pus în primejdie viața iar pe partea vătămată B. A. M. a lovit-o cu pumnul în zona capului și a încercat să-i taie gâtul provocându-i leziuni care au necesitat 12-14 zile de îngrijiri medicale, dacă nu survin complicații.
Verificând din oficiu legalitatea și temeinicia măsurii arestării preventive luată față de inculpat, conform art. 300 2 Cod procedură penală, instanța a constatat că aceasta este legală și temeinică.
Instanța a reținut, astfel, că în speță continuă să fie incidente dispozițiile art. 148 lit. f întrucât din probatoriul administrat până în acest moment, a rezultat presupunerea rezonabilă a săvârșirii faptei de către inculpat. pedeapsa prevăzută de lege pentru infracțiunea pentru care inculpatul este trimis în judecată este închisoarea mai mare de 4 ani, iar lăsarea în libertate a acestuia continuă să prezinte pericol concret pentru ordinea publică.
Potrivit primei instanțe în lipsa unei definiții legale a noțiunii de pericol concret pentru ordinea publică, în practica judiciară sunt avute în vedere mai multe criterii printre care natura și gravitatea faptei săvârșite, urmările produse, circumstanțele inculpatului iar noțiunea de pericol pentru ordinea publică nu trebuie înțeleasă ca o primejdie concretă și imediată, constând în posibilitatea comiterii unor fapte penale grave, în realitate ea semnifică o stare de neliniște, un sentiment de insecuritate, în rândul societății civile, generată de rezonanța socială negativă a faptului că persoanele asupra cărora planează acuzația comiterii unor infracțiuni de o gravitate ieșită din comun sunt cercetate în stare de libertate.
Pericolul pentru ordinea publică al lăsării în libertate a inculpatului s-a reținut că rezultă din natura și gravitatea faptelor de care acesta este acuzat - tentativa de omor asupra a doua persoane, sotia, respectiv fiica inculpatului în vârstă de doar 3 ani, profitând de imposibilitatea acesteia de a se apăra, fapte care creează în mod cert o stare de insecuritate socială în comunitate, având în vedere și împrejurările reale, modul și mijloacele concrete de săvârșire a faptelor, urmările produse și vârsta părții vătămate.
Prima instanță a constatat că toate aceste aspecte nu s-au modificat și nu au încetat, neexistând nici un argument de fapt sau de drept pentru a se dispune cercetarea inculpatului în stare de libertate și astfel, orice altă măsură preventivă, cu excepția arestării, s-a apreciat că nu este oportună în cauză iar durata acesteia păstrează caracterul rezonabil prevăzut de art. 5 paragraful 3 lit. c și art. 6 paragraful 1 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului.
Cu privire la durata arestării, s-a constatat că aceasta este relativ scurtă și astfel nu se poate considera că s-ar fi stins acea rezonanță socială negativă a faptei pentru care este cercetat inculpatul sau că lăsarea lui în libertate nu ar mai crea, în prezent, în opinia publică un sentiment de insecuritate.
Împotriva acestei încheieri a declarat recurs inculpatul B. A. E., solicitând admiterea recursului declarat, casarea încheierii primei instanțe și punerea sa în libertate.
S-a arătat că nu mai subzistă temeiurile care au fost avute în vedere atunci când s-a luat măsura arestării preventive și că lăsat în libertate inculpatul nu va împiedica buna desfășurare a procesului penal.
În subsidiar, a solicitat înlocuirea măsurii arestării preventive cu măsura obligării de a nu părăsi localitatea sau țara.
Examinând hotărârea atacată prin prisma motivelor de recurs invocate, din oficiu în limitele conferite de lege și în baza lucrărilor și materialului de la dosarul cauzei, Curtea constată că recursul declarat de inculpat este nefondat, pentru următoarele considerente.
Potrivit art.3002 Cod pr.penală, în cauzele în care există inculpați arestați, instanța verifică periodic, nu mai târziu de 60 de zile, legalitatea și temeinicia arestării preventive.
Dacă temeiurile care au determinat arestarea au încetat și nu există temeiuri noi, instanța dispune revocarea măsurii arestării preventive și punerea în libertate a inculpatului, iar dacă temeiurile există și impun în continuare privarea de libertate, instanța dispune menținerea măsurii.
Având în vedere temeiurile de fapt și de drept care au determinat arestarea preventivă a inculpatului B. A. E., instanța constată, așa cum în mod corect a apreciat și prima instanță că acestea subzistă și impun în continuare privarea de libertate a inculpatului.
În acest sens, instanța constată că la dosarul cauzei există probe, în sensul art.63 Cod penal, din analiza cărora rezultă presupunerea rezonabilă că în ziua de 6.10.2012, inculpatul B. A. E., în timp ce se afla în apartamentul mamei sale, martora C. E. a încercat să suprime viața părților vătămate B. I. E., soția sa și B. A. M., fiica sa, nemulțumit fiind de faptul că soția vroia să divorțeze.
Astfel, la dosarul cauzei există declarațiile părților vătămate, declarațiile martorilor, raportul medico-legal nr.4240/A1/2012, emis de IML C., raportul medico-legal nr.4241/A1/2012 emis de IML C. ș.a.
Pe de altă parte, instanța de control judiciar constată că nu au survenit modificări în ceea ce privește limitele de pedeapsă stabilite de legiuitor pentru infracțiunea săvârșită ( art.20 /174, 175 lit.c, 176 lit.b Cod penal), acestea fiind în continuare mai mari de 4 ani închisoare.
Instanța apreciază, totodată, că este îndeplinită în continuare și cea de-a doua cerință impusă de art.148 lit.f Cod pr.penală, respectiv lăsarea în libertate a inculpatului prezintă pericol concret pentru ordinea publică.
La aprecierea pericolului concret pentru ordinea publică al lăsării în libertate a inculpatului, instanța are în vedere gravitatea deosebită a faptei comise, gravitate reflectată de limitele de pedeapsă stabilite de legiuitor, dar și de circumstanțele concrete în care au fost comise faptele.
Instanța reține, astfel, că inculpatul a încercat să suprime viața soției și fiicei sale în vârstă de numai 3 ani, că a acționat cu un obiect apt să producă moartea - cuțit, și că actele sale de agresiune nu au fost unice, ci repetate, iar rezultatul socialmente periculos urmărit nu s-a produs ca urmare a intervenției, în sprijinul celor două părți vătămate, a mamei inculpatului, martora C. E..
În acest sens, instanța constată că inculpatul a lovit-o pe partea vătămată B. I. E., atât în zona hemitoracelui stâng, cât și în regiunea scapulară, iar pe partea vătămată minoră B. A. M. a lovit-o atât în bucătăria apartamentului, cât și în sufrageria acestuia, după ce mama inculpatului reușise să o smulgă din mâinile sale.
Din modul în care inculpatul a acționat se poate trage concluzia că acesta prezintă un comportament deosebit de periculos și că lăsat în libertate ar putea influența în mod negativ buna desfășurare a procesului penal, cu atât mai mult cu cât unii dintre martorii din cauză se află în relație de rudenie sau sunt vecini cu acesta, iar inculpatul ar putea încerca să exercite presiuni asupra lor pentru a relata o stare de fapt necorespunzătoare adevărului.
Pe de altă parte, Curtea consideră că privarea în continuare de libertate se impune atât pentru a-l descuraja pe inculpat să săvârșească alte fapte, dar și pentru a nu încuraja alte persoane tentate să săvârșească fapte similare.
O reacție fermă din partea autorităților judiciare este necesară și pentru a nu spori sentimentul de încredere al opiniei publice în capacitatea instanței de a dispune măsuri ferme și proporționale cu gravitatea faptelor comise și comportamentul manifestat de inculpat.
Pentru aceste considerente, în baza art.38515 pc.1 lit.b Cod pr.penală, recursul declarat de inculpatul B. A. E. va fi respins ca nefondat.
În baza art.192 alin.2 Cod pr.penală, recurentul inculpat va fi obligat la plata sumei de 50 lei cheltuieli judiciare avansate de stat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
IN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de inculpatul B. A. E., împotriva încheierii din 17 ianuarie 2013, pronunțată de Tribunalul D., în dosarul nr._, ca nefondat
Obligă recurentul inculpat la plata sumei de 50 lei cheltuieli judiciare avansate de stat.
Definitivă.
Pronunțată în ședința publică de la 21 ianuarie 2013.
V. MireaConstantin M. C. A. G.
Grefier,
F. I.
Red.jud.VM
j.f.C.D.
PS/08.02.2013
Emis debit
| ← Furtul. Art.208 C.p.. Decizia nr. 2214/2012. Curtea de Apel... | Furtul. Art.208 C.p.. Decizia nr. 99/2013. Curtea de Apel CRAIOVA → |
|---|
