Înşelăciunea. Art. 215 C.p.. Decizia nr. 2425/2013. Curtea de Apel CRAIOVA
| Comentarii |
|
Decizia nr. 2425/2013 pronunțată de Curtea de Apel CRAIOVA la data de 10-12-2013 în dosarul nr. 2425/2013
Dosar nr._ - art.215 Cod penal -
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL CRAIOVA
SECȚIA PENALĂ ȘI PENTRU CAUZE CU MINORI
INSTANȚA DE RECURS
DECIZIA PENALĂ Nr. 2425/2013
Ședința publică de la 10 Decembrie 2013
Completul compus din:
PREȘEDINTE T. C. B. - judecător
A. I. S. - judecător
I. E. - judecător
Grefier Ș. C. D.
Ministerul Public reprezentat de procuror C. C. din cadrul
Parchetului de pe lângă Curtea de Apel C.
¤¤¤¤
Pe rol, pronunțarea asupra dezbaterilor ce au avut loc în ședința publică de la 03 decembrie 2013, consemnate prin încheierea de ședință de la această dată, încheiere ce face parte integrantă din prezenta decizie penală având ca obiect recursurile declarate de P. DE PE L. J. DR. TR. S. și recurenții inculpați I. M. L. A., S. E., V. G., V. M. C., împotriva sentinței penale nr.1120 din 27.05.2013, pronunțată de J. Dr.Tr.S. în dosarul nr._, având ca obiect înșelăciunea (art. 215 C.p.) .
La apelul nominal făcut în ședința publică au lipsit părțile.
au răspuns:
Procedura legal îndeplinită din ziua dezbaterilor.
CURTEA
Asupra recursurilor de față, constată următoarele:
Prin sentința penală nr.1120 din 27.05.2013, pronunțată de J. Dr.Tr.S. în dosarul nr._, I.În temeiul art. 26 raportat la art. 215 alin.1, 2 și 3 C.p. cu aplicarea art. 320 ind.1 alin.7 C.p.p. și art. 33 lit. a) C.p., a condamnat pe inculpatul D. I., fiul lui I. și E., născut la data de 22.11.1989 în Drobeta Turnu Severin, domiciliat în ., C.N.P._, la pedeapsa de 2 ani închisoare.
În temeiul art. 291 C.p. cu aplicarea art. 320 ind.1 alin.7 C.p.p. și art. 33 lit. a) C.p., a condamnat pe inculpatul D. I. la pedeapsa de 2 luni închisoare.
În temeiul art.34 lit. b) C.p., s-au contopit pedepsele aplicate prin prezenta, inculpatul urmând să execute pedeapsa cea mai grea de 2 ani închisoare.
S-a făcut aplicarea art. 71-64 lit. a) teza a II-a și lit. b) C.p.
S-a admis acțiunea civilă și a dispus obligarea inculpatului D. I. în solidar cu inculpatul I.-M. Lurențiu-A. la plata sumei de_ de lei către partea civilă B.R.D. – Group Societe Generale S.A.
S-a dispus anularea în totalitate a adeverinței de venit nr. 13/04.08.2010, a contractului individual de muncă și a fișei fiscale pentru anul 2009.
În temeiul art. 191 alin.1 C.p.p., a obligat inculpatul D. I. la plata sumei de 1000 de lei cu titlu de cheltuieli judiciare avansate de către stat, din care suma de 200 de lei reprezentând onorariul avocatului din oficiu fiind avansată din fondurile Ministerului Justiției.
II. În temeiul art. 20 raportat la art. 215 alin.1, alin.2 și alin. 3 C.p. cu aplicarea art. 33 lit. a) C.p., a condamnat pe inculpatul V. M.-C., fiul lui L. și I., născut la data de 26.09.1989 în Vânju-M., județul M., domiciliat în Vânju-M., ., județul M., C.N.P._, la pedeapsa de 2 ani închisoare.
În temeiul art. 291 C.p. cu aplicarea art. 33 lit. a) C.p., a condamnat pe inculpatul V. M.-C. la pedeapsa de 3 luni închisoare.
În temeiul art. 85 C.p., s-a anulat suspendarea condiționată a executării pedepsei rezultante de 1 an închisoare aplicată inculpatului prin sentința penală nr. 56/08.03.2012 a Judecătoriei Vânju M. definitivă prin nerecurare.
În temeiul art. 36 alin.1 C.p., s-a constatat că infracțiunile din prezenta sunt concurente cu infracțiunea prev. și ped. de art. 192 alin.2 C.p. cu aplicarea art. 320 ind.1 alin.7 C.p. și art. 74-76 C.p. pentru care inculpatul a fost condamnat la pedeapsa de 1 an închisoare, infracțiunea prev. și ped. de art. 208 alin1 și alin.4 C.p. cu aplicarea art. 320 ind. 1alin.7 C.p.p. și art. 74-76 C.p. pentru care inculpatul a fost condamnat la pedeapsa de 6 luni închisoare, infracțiunea prev. și ped. de art. 86alin.1 din O.U.G. nr. 195/2002 cu aplicarea art. 320 ind. 1alin.7 C.p.p. și art. 74-76 C.p. pentru care inculpatul a fost condamnat la pedeapsa de 5 luni închisoare, infracțiunea prev. și ped. de art. 87 alin.1 din O.U.G. nr. 195/2002 cu aplicarea art. 320 ind. 1alin.7 C.p.p. și art. 74-76 C.p. pentru care inculpatul a fost condamnat la pedeapsa de 5 luni închisoare prin sentința penală nr. 56/08.03.2012 a Judecătoriei Vânju M. definitivă prin nerecurare.
S-a descontopit pedeapsa rezultantă de 1 an închisoare stabilită prin sentința penală nr. 56/08.03.2012 a Judecătoriei Vânju M. definitivă prin nerecurare și repune în individualitatea lor pedepsele componente.
În temeiul art. 34 lit. b) C.p., s-au contopit pedepsele aplicate prin prezenta cu pedepsele aplicate prin sentința penală nr. 56/08.03.2012 a Judecătoriei Vânju M. definitivă prin nerecurare, urmând ca inculpatul V. M.-C. să execute pedeapsa cea mai grea de 2 ani închisoare pe care instanța a sporit-o cu 6 luni închisoare, inculpatul urmând să execute pedeapsa rezultantă sporită de 2 ani și 6 luni închisoare.
S-a făcut aplicarea art. 71-64 lit. a) teza a II-a și lit. b) C.p.
S-a dispus anularea în totalitate a adeverinței de venit nr. 22/09.08.2010, a contractului individual de muncă și a fișei fiscale pentru anul 2009.
În temeiul art. 191 alin.1 C.p.p., a obligat inculpatul V. M.-C. la plata sumei de 1000 de lei cu titlu de cheltuieli judiciare avansate de către stat, din care suma de 200 de lei reprezentând onorariul avocatului din oficiu fiind avansată din fondurile Ministerului Justiției.
III. În temeiul art. 215 alin.1, alin.2 și alin.3 C.p. cu aplicarea art. 33 lit. a) C.p., a condamnat pe inculpatul Sgărdan E., fiul lui I. și F., născut la data de 02.05.1990 în Drobeta Turnu Severin, domiciliat în ., C.N.P._ la pedeapsa de 3 ani închisoare.
În temeiul art. 291 C.p. cu aplicarea art. 33 lit. a) C.p., a condamnat pe inculpatul Sgărdan E. la pedeapsa de 3 luni închisoare.
În temeiul art.34 lit. b) C.p., s-au contopit pedepsele aplicate prin prezenta, inculpatul urmând să execute pedeapsa cea mai grea de 3 ani închisoare.
S-a făcut aplicarea art. 71-64 lit. a) teza a II-a și lit. b) C.p.
S-a admis acțiunea civilă și s-a dispus obligarea inculpatului Sgărdan E. la plata sumei de_ de lei către partea civilă B.R.D. – Group Societe Generale S.A.
S-a dispus anularea în totalitate a adeverinței de venit nr. 13/04.08.2010, a contractului individual de muncă și a fișei fiscale pentru anul 2009.
În temeiul art. 191 alin.1 C.p.p., a obligat inculpatul Sgărdan E. la plata sumei de 1000 de lei cu titlu de cheltuieli judiciare avansate de către stat, din care suma de 200 de lei reprezentând onorariul avocatului din oficiu fiind avansată din fondurile Ministerului Justiției.
IV. În temeiul art. 215 alin.1, alin.2 și alin. 3 C.p. cu aplicarea art. 33 lit. a) C.p., a condamnat pe inculpatul I.-M. L.-A., fiul lui G. și E., născut la data de 05.07.1991 în Timișoara, domiciliat în ., C.N.P._ la pedeapsa de 3 ani închisoare.
În temeiul art. 291 C.p. cu aplicarea art. 33 lit. a) C.p., a condamnat pe inculpatul I.-M. L.-A. la pedeapsa de 3 luni închisoare.
În temeiul art.34 lit. b) C.p., s-au contopit pedepsele aplicate prin prezenta, inculpatul urmând să execute pedeapsa cea mai grea de 3 ani închisoare.
S-a făcut aplicarea art. 71-64 lit. a) teza a II-a și lit. b) C.p.
S-a admis acțiunea civilă și s-a dispus obligarea inculpatului I.-M. L.-A. la plata sumei de_ de lei către partea civilă B.R.D. – Group Societe Generale S.A.
S-a dispus anularea în totalitate a adeverinței de venit nr. 23/28.07.2010, a contractului individual de muncă și a fișei fiscale pentru anul 2009.
În temeiul art. 191 alin.1 C.p.p., a obligat inculpatul I.-M. L.-A. la plata sumei de 1000 de lei cu titlu de cheltuieli judiciare avansate de către stat, din care suma de 200 de lei reprezentând onorariul avocatului din oficiu va fi avansată din fondurile Ministerului Justiției.
V. În temeiul art. 26 raportat la art.215 alin.1, alin.2 și alin.3 C.p. cu aplicarea art. 41 alin.2 C.p. și art. 33 lit. a) C.p., a condamnat pe inculpatul V. G., fiul lui Lviviu și I., născut la data de 22.12.1980 în Vânju-M., județul M., domiciliat în Vânju-M., ., județul M., C.N.P._ la pedeapsa de 3 ani și 6 luni închisoare.
În temeiul art. 290 C.p. cu aplicarea art. 41 alin.2 C.p. și art. 33 lit. a) C.p., a condamnat pe inculpatul V. G. la pedeapsa de 6 luni închisoare.
În temeiul art.34 lit. b) C.p., s-au contopit pedepsele aplicate prin prezenta, inculpatul urmând să execute pedeapsa cea mai grea de 3 ani și 6 luni închisoare.
S-a făcut aplicarea art. 71-64 lit. a) teza a II-a și lit. b) C.p.
În temeiul art. 191 alin.1 C.p.p., a obligat inculpatul V. G. la plata sumei de 1000 de lei cu titlu de cheltuieli judiciare avansate de către stat, din care suma de 200 de lei reprezentând onorariul avocatului din oficiu fiind avansată din fondurile Ministerului Justiției.
Pentru a se pronunța astfel, prima instanță a constatat că prin rechizitoriul întocmit de P. de pe lângă J. Drobeta T. -S. la data de 07.06.2012 în cadrul dosarului de cercetare penală nr. 4376/P/2012 și înregistrat pe rolul Judecătoriei Drobeta T.-S. sub nr._ la data de 13.01.2012 au fost trimiși în judecată, în stare de libertate, inculpatul SGĂRDAN E., pentru săvârșirea infracțiunilor de înșelăciune și uz de fals prev. de art. 215 alin. 1,2,3 cod penal și art. 291 cod penal, inculpatul I. M. L. A., pentru săvârșirea infracțiunilor de înșelăciune și uz de fals prev. de art. 215 alin. 1,2,3 cod penal și art. 291 cod penal inculpatul V. M. C., pentru săvârșirea infracțiunilor de tentativă la înșelăciune și uz de fals prev. de art. 20 rap. la art. 215 alin. 1,2,3 cod penal și art. 291 cod penal, inculpatul D. I., pentru săvârșirea infracțiunilor de complicitate la înșelăciune și uz de fals prev. de art. 26 rap. la art. 215 alin. 1,2,3 cod penal și art. 291 cod penal, inculpata CALVIN L.,pentru săvârșirea infracțiunilor de tentativă la înșelăciune și uz de fals prev. de art. 20 rap. la art. 215 alin. 1,2,3 cod penal și art. 291 cod penal, inculpatul V. G., pentru săvârșirea infracțiunilor de complicitate la înșelăciune în formă continuată și fals în înscrisuri sub semnătură privată în formă continuată prev. de art. 26 rap. la art. 215 alin. 1,2,3 cod penal și art. 290 cod penal, toate cu aplicarea art. 33 lit. a cod penal.
S-a reținut că la data de 28.07.2010, inculpatul Sgărdan E. a indus în eroare pe reprezentanții B. M. cu prilejul încheierii contractului de împrumut nr._ prezentându-le mai multe documente false care atestau calitatea sa de angajat la . SRL Timișoara. Astfel, inculpatul a prezentat lucrătorilor de la bancă adeverința de venit nr.19/13.07.2010 din care rezulta că are un salariu de 953 lei pe lunile aprilie-iunie 2010 și o copie a carnetului de muncă nr.90/13.10.2009 ce avea aplicată mențiunea „ în conformitate cu originalul”, precum și o fișă fiscală pe anul 2009, acte falsificate de inculpatul V. G., așa cum rezultă din constatarea tehnico științifică nr._/14.02.2010, și pe baza cărora a fost încheiat contractul de împrumut_.
La data de 6.08.2010, inculpatul I. M. L. A. a prezentat lucrătorilor de la B. M. adeverința de venit nr.23/28.07.2010 și o copie a carnetului de muncă nr.114/13.06.2009 ce avea aplicată mențiunea”conform cu originalul” și fișa fiscală pe anul 2009, documente falsificate de inculpatul V. G., așa cum rezultă din constatarea tehnico științifică nr._/14.02.2010, și pe baza cărora a fost încheiat contractul de împrumut_.
La data de 6.08.2010, inculpatul D. I., având calitatea de girant, a indus în eroare pe reprezentanții B. M. cu prilejul încheierii contractului de împrumut nr._ pe numele inculpatului I. M. L. A., prezentându-le documente care atestau în mod nereal calitatea sa de angajat la . SRL Timișoara ( adeverința de salariu nr.13/4.08.2010 și copia contractului de muncă nr.114/2008) în acest fel titularului împrumutului obținând creditul solicitat.
La data de 17.08.2010 inculpatul V. M. C. a indus în eroare reprezentanții B. S. M., semnând contractul de credit nr._, folosind înscrisuri sub semnătură despre care cunoștea că sunt false, însă fără ca inculpatul să încaseze de la bancă banii reprezentând împrumutul acordat.
La data de 26 august 2010 inculpata Calvin L. a încercat să inducă în eroare reprezentanții B. M., prezentându-le documente falsificate de inculpatul V. G., care atestau calitatea ei de angajat la . SRL Timișoara, respectiv adeverința de salariu nr.18/13.08.2010 și copia contractului de muncă F.N. din 13.05.2009 care avea mențiunea „conform cu originalul” și fișa fiscală pe anul 2009, precum și adeverința de salariu nr.17/12.08.2010 și copia contractului de muncă F.N. din 10.09.2009 și fișa fiscală pe numele concubinului său, numitul Ș. E..
Inculpata a fost depistată în flagrant de către organele de poliție în incinta băncii B. Drobeta Tr.S.- Agenția Ș. O., imediat după ce a semnat contractul de credit, astfel încât nu a mai încasat suma de bani.
În intervalul iulie-august 2010 inculpatul V. G. a falsificat mai multe înscrisuri sub semnătură privată pe care apoi le-a încredințat inculpaților Sgărdan E., I. M. L. A., D. I. și Calvin L., înscrisuri pe care aceștia le-au folosit pentru a induce în eroare funcționarii de la B. S. M. cu ocazia încheierii mai multor contracte de credit.
Starea de fapt reținută a fost dovedită în cursul urmăririi penale cu următoarele mijloace de probă: documente bancare, contracte de credit, adeverințe de venit, copie carnete de muncă, constatări tehnico științifice și declarațiile inculpaților.
În ședința publică din 7 iunie 2012, inculpata Calvin L. a declarat personal că recunoaște săvârșirea faptelor reținute în actul de sesizare a instanței, solicitând ca judecarea cauzei să se facă pe baza probelor administrate în faza de urmărire penală. S-a luat declarație inculpatei, aceasta fiind consemnată în procesul verbal atașat la dosar, s-a luat act că aceasta nu a solicitat administrarea de probe, după care reprezentanta Ministerului Public și apărătorul inculpatei a solicitat admiterea cererii formulate, susținând că sunt îndeplinite cerințele art.320 indice 1 cod procedură penală.
Instanța, constatând că fapta inculpatei Calvin L. este stabilită și sunt suficiente date cu privire la persoana inculpatei, a admis cererea și a dispus disjungerea cauzei față de inculpații I. M. L. A., Sgărdan E., V. M. C., D. I., V. G., formându-se în urma disjungerii dosarul nr._ .
La solicitarea instanței, la dosarul cauzei, s-au comunicat fișele de cazier judiciar ale inculpaților I. M. L. A., Sgărdan E., V. M. C., D. I., V. G..
În cursul cercetării judecătorești a fost identificat și audiat inculpatul D. I., inculpații I. M. L. A., Sgărdan E., V. M. C., V. G. nefiind audiați întrucât s-au sustras cercetării judecătorești. Audiat, inculpatul D. I. a recunoscut și regretat săvârșirea infracțiunii.
Instanța a luat act că există în cauză o constituire valabilă de parte civilă a B.R.D.-.G.S.G. S. M.. și a încuviințat audierea în calitate de martor a numitei Calvin L...
Instanța din oficiu a dispus emiterea unor adrese către ITM T. pentru a comunica perioada în care inculpatul V. M. C. a fost angajat de către angajatorul . SRL în urma interogării Registrului general de evidență a salariaților în format electronic pentru acest angajator, precum și către Biroul de Executări Penale al Judecătoriei Vînju M. pentru a comunica copia sentinței penale nr.56/08.03.2012 pronunțată în dosarul nr._ al Judecătoriei Vînju M. cu mențiunea rămânerii definitive și modalității rămânerii definitive, relațiile fiind înaintate la dosarul cauzei.
În drept, faptele comise de către inculpatul Sgărdan E. constituie infracțiunile de înșelăciune și uz de fals prev. de art. 215 alin. 1,2,3 cod penal și art. 291 cod penal, faptele comise de către inculpatul I. M. L. A. constituie infracțiunile de înșelăciune și uz de fals prev. de art. 215 alin. 1,2,3 cod penal și art. 291 cod penal, faptele comise de către inculpatul D. I. constituie infracțiunile de complicitate la înșelăciune și uz de fals prev. de art. 26 rap. la art. 215 alin. 1,2,3 cod penal și art. 291 cod penal, faptele comise de către inculpatul V. M. C. constituie infracțiunile de tentativă la înșelăciune și uz de fals prev. de art. 20 rap. la art. 215 alin. 1,2,3 cod penal și art. 291 cod penal, faptele comise de către inculpatul V. G. constituie infracțiunile de complicitate la înșelăciune în formă continuată și fals în înscrisuri sub semnătură privată în formă continuată prev. de art. 26 rap. la art. 215 alin. 1,2,3 cod penal și art. 290 cod penal toate cu aplicarea art. 33 lit. a cod penal.
Analizând întregul material probator administrat instanța a constatat următoarele:
În fapt, data de 28.07.2010, inculpatul Sgărdan E. a indus în eroare pe reprezentanții B. M. cu prilejul încheierii contractului de împrumut nr._(filele 16-22 d.u.p.) prezentându-le mai multe documente false care atestau calitatea sa de angajat la . SRL Timișoara. Astfel, inculpatul a prezentat lucrătorilor de la bancă adeverința de venit nr.19/13.07.2010(fila 29 d.u.p.) din care rezulta că are un salariu de 953 lei pe lunile aprilie-iunie 2010 și o copie a contractului individual de muncă nr.90/13.10.2009(filele 30-31 d.u.p.) ce avea aplicată mențiunea „ în conformitate cu originalul”, precum și o fișă fiscală pe anul 2009(filele 32-33 d.u.p.), acte falsificate de inculpatul V. G., așa cum rezultă din constatarea tehnico științifică nr._/14.02.2010(filele 171-178 d.u.p., concluziile raportului de constatare tehnico-științifică fiind consemnate la fila 177 d.u.p.) care se coroborează cu declarația inculpatului Sgărdan E.(filele 36-37 d.u.p.) încheiat contractul de împrumut_.
La data de 6.08.2010, inculpatul I. M. L. A. a prezentat lucrătorilor de la B. M. adeverința de venit nr.23/28.07.2010(fila 62 .d.u.p.) și o copie a contractului individual de muncă nr.114/13.06.2009(fila 63 d.u.p.) ce avea aplicată mențiunea”conform cu originalul” și fișa fiscală pe anul 2009(filele 64-65 d.u.p.), documente falsificate de inculpatul V. G., așa cum rezultă din constatarea tehnico științifică nr._/14.02.2010(filele 171-178 d.u.p., concluziile raportului de constatare tehnico-științifică fiind consemnate la fila 177 d.u.p.) care se coroborează cu declarația inculpatului I.-M. Lurențiu (filele 73-74 d.u.p.) și pe baza cărora a fost încheiat contractul de împrumut_(filele 38-58 d.u.p.).
La data de 6.08.2010, inculpatul D. I., având calitatea de girant, a indus în eroare pe reprezentanții B. M. cu prilejul încheierii contractului de împrumut nr._(filele 38-58 d.u.p.) pe numele inculpatului I. M. L. A., prezentându-le documente care atestau în mod nereal calitatea sa de angajat la . SRL Timișoara ( adeverința de salariu nr.13/4.08.2010(fila 66 d.u.p.) și copia contractului individual de muncă nr.114/2008(fila 69 d.u.p.), precum și fișa fiscală pe anul 2009(filele 67-68 d.u.p.), astfel cum reiese din coroborarea declarațiilor inculpațilot D. I.(filele 76-77 d.u.p.) și I. M. Lurențiu(filele 73-74 d.u.p.) în acest fel titularului împrumutului obținând creditul solicitat.
În ceea ce privește adeverința de salariu nr.13/4.08.2010(fila 66 d.u.p.), copia contractului individual de muncă nr.114/2008(fila 69 d.u.p.), precum și fișa fiscală pe anul 2009(filele 67-68 d.u.p.), toate aceste înscrisuri au fost falsificate de către inculpatul V. G., astfel cum reiese din raportul de constatare tehnico-științifică(filele 171-178 d.u.p.) ale cărui concluzii sunt prezentate la subpunctele 1 și 2 de la fila 177 d.u.p.
La data de 17.08.2010 inculpatul V. M. C. a indus în eroare reprezentanții B. S. M., semnând contractul de credit nr._(filele 79-93 d.u.p.), folosind înscrisuri sub semnătură despre care cunoștea că sunt false, respectiv fișa fiscală pe anul 2010(filele 96-97 d.u.p.), adeverința de venit Nr. 22/09.08.2010(fila 98 d.u.p.), precum și copia contractului individual de muncă(fila 96 d.u.p.), aceste înscrisuri fiind falsificate de către inculpatul V. G. conform raportului de constatare tehnico-științifică efectuat în faza de urmărire penală(filele 171-178 d.u.p.) însă fără ca inculpatul să încaseze de la bancă banii reprezentând împrumutul acordat.
În intervalul iulie-august 2010 inculpatul V. G. a falsificat mai multe înscrisuri sub semnătură privată și care au fost identificate în considerentele anterioare cu privire la ceilalți inculpați pe care apoi le-a încredințat inculpaților Sgărdan E., I. M. L. A., D. I. și Calvin L., înscrisuri pe care aceștia le-au folosit pentru a induce în eroare funcționarii de la B. S. M. cu ocazia încheierii mai multor contracte de credit.
În ceea ce privește caracterul fals al înscrisurilor încredințate inculpatei Clavin L., instanța reține că această împrejurare a fost stabilită cu autoritate de lucru judecat prin sentința penală nr.1249/07.06.2012 definitivă prin decizia penală nr. 2088 din 18.10.2012 a Curții de Apel C. pronunțată în dosarul nr._ .
În drept, faptele comise de către inculpatul Sgărdan E. constituie infracțiunile de înșelăciune și uz de fals prev. de art. 215 alin. 1, 2, 3 C.p. și art. 291 C.p. cu aplicarea art. 33 lit. a) C.p.; faptele comise de către inculpatul I. M. L. A. constituie infracțiunile de înșelăciune și uz de fals prev. de art. 215 alin. 1,2,3 C.p. și art. 291 C.p. cu aplicarea art. 33 lit. a) C.p.; faptele comise de către inculpatul D. I. constituie infracțiunile de complicitate la înșelăciune și uz de fals prev. de art. 26 rap. la art. 215 alin. 1,2,3 C.p.și art. 291 C.p., cu aplicarea art. 33 lit. a) C.p.; faptele comise de către inculpatul V. M. C. constituie infracțiunile de tentativă la înșelăciune și uz de fals prev. de art. 20 rap. la art. 215 alin. 1, 2, 3 C.p. și art. 291 C.p., cu aplicarea art. 33 lit. a) C.p.; faptele comise de către inculpatul V. G. constituie infracțiunile de complicitate la înșelăciune în formă continuată și fals în înscrisuri sub semnătură privată în formă continuată prev. de art. 26 rap. la art. 215 alin. 1,2,3 cu aplicarea art. 33 lit. a) C.p.și art. 290 cod penal toate cu aplicarea art. 33 lit. a cu aplicarea art. 33 lit. a) C.p.
I. La individualizarea judiciară a pedepsei pentru inculpatul D. I., instanța va avea în vedere criteriile generale de individualizare prevăzute de art. 72 C.p., respectiv: forma consumată a infracțiunilor pe care le-a săvârșit, participația penală sub forma complicității, limitele de pedeapsă reduse cu o treime ca urmare a aplicării dispozițiilor art. 320 ind.1 alin.7 C.p.p.(încheierea de ședință din data de 18 februarie 2013(filele 228-229), cauza facultativă de agravare a pedepsei constând în concursul real de infracțiuni, dar și lipsa antecedentelor penale și atitudinea sinceră și cooperantă pe parcurl procesului penal.
În temeiul art. 26 raportat la art. 215 alin.1, 2 și 3 C.p. cu aplicarea art. 320 ind.1 alin.7 C.p.p. și art. 33 lit. a) C.p., instanța a dispus condamnarea inculpatului D. I. la pedeapsa de 2 ani închisoare.
În temeiul art. 291 C.p. cu aplicarea art. 320 ind.1 alin.7 C.p.p. și art. 33 lit. a) C.p., instanța a dispus condamnarea inculpatului D. I. la pedeapsa de 2 luni închisoare.
În temeiul art.34 lit. b) C.p., instanța a contopit pedepsele aplicate prin prezenta, inculpatul urmând să execute pedeapsa cea mai grea de 2 ani închisoare.
În ceea ce privește pedepsele accesorii, instanța a făcut aplicarea art. 71-64 lit. a) teza a II-a și lit. b) C.p.
În ceea ce privește acțiunea civilă, instanța a admis acțiunea civilă și a dispus obligarea inculpatului D. I. în solidar cu inculpatul I.-M. Lurențiu-A. la plata sumei de_ de lei, respectiv creditul acordat prin inducerea în eroare a părții civile, către partea civilă B.R.D. – Group Societe Generale S.A.
De asemenea, instanța a dispus anularea în totalitate a adeverinței de venit nr. 13/04.08.2010, a contractului individual de muncă și a fișei fiscale pentru anul 2009, acestea fiind înscrisuri falsificate.
În temeiul art. 191 alin.1 C.p.p., instanța a obligat pe inculpatul D. I. la plata sumei de 1000 de lei cu titlu de cheltuieli judiciare avansate de către stat, din care suma de 200 de lei reprezentând onorariul avocatului din oficiu fi avansată din fondurile Ministerului Justiției.
II. La individualizarea judiciară a pedepsei pentru inculpatul V. M.-C., instanța a avut în vedere criteriile generale de individualizare prevăzute de art. 72 C.p., respectiv: forma infracțiunilor săvârșire în raport de gradul de realizare a elementului material al infracțiunilor, una dintre infracțiuni fiind în forma tentativei, iar cealaltă în formă consumată, limitele de pedeapsă prevăzute de lege, cauza facultativă de agravare a pedepsei constând în concursul real de infracțiuni, atitudinea procesuală în faza de judecată, când inculpatul nu s-a prezentat la nici unul dintre termenele de judecată, dar și lipsa antecedentelor penale și atitudinea sinceră în faza de urmărire penală.
În temeiul art. 20 raportat la art. 215 alin.1, alin.2 și alin. 3 C.p. cu aplicarea art. 33 lit. a) C.p., instanța a condamnat pe inculpatul V. M.-C. la pedeapsa de 2 ani închisoare.
În temeiul art. 291 C.p. cu aplicarea art. 33 lit. a) C.p., instanța a condamnat pe inculpatul V. M. C. la pedeapsa de 3 luni închisoare.
În temeiul art. 85 C.p., instanța a anulat suspendarea condiționată a executării pedepsei rezultante de 1 an închisoare aplicată inculpatului prin sentința penală nr. 56/08.03.2012 a Judecătoriei Vânju M. definitivă prin nerecurare(filele 219-221).
În temeiul art. 36 alin.1 C.p., instanța a constatat că infracțiunile din prezenta sunt concurente cu infracțiunea prev. și ped. de art. 192 alin.2 C.p. cu aplicarea art. 320 ind.1 alin.7 C.p. și art. 74-76 C.p. pentru care inculpatul a fost condamnat la pedeapsa de 1 an închisoare, infracțiunea prev. și ped. de art. 208 alin1 și alin.4 C.p. cu aplicarea art. 320 ind. 1alin.7 C.p.p. și art. 74-76 C.p. pentru care inculpatul a fost condamnat la pedeapsa de 6 luni închisoare, infracțiunea prev. și ped. de art. 86alin.1 din O.U.G. nr. 195/2002 cu aplicarea art. 320 ind. 1alin.7 C.p.p. și art. 74-76 C.p. pentru care inculpatul a fost condamnat la pedeapsa de 5 luni închisoare, infracțiunea prev. și ped. de art. 87 alin.1 din O.U.G. nr. 195/2002 cu aplicarea art. 320 ind. 1alin.7 C.p.p. și art. 74-76 C.p. pentru care inculpatul a fost condamnat la pedeapsa de 5 luni închisoare prin sentința penală nr. 56/08.03.2012 a Judecătoriei Vânju M. definitivă prin nerecurare.
A descontopit pedeapsa rezultantă de 1 an închisoare stabilită prin sentința penală nr. 56/08.03.2012 a Judecătoriei Vânju M. definitivă prin nerecurare și repune în individualitatea lor pedepsele componente.
În temeiul art. 34 lit. b) C.p., instanța a contopit pedepsele aplicate prin prezenta cu pedepsele aplicate prin sentința penală nr. 56/08.03.2012 a Judecătoriei Vânju M. definitivă prin nerecurare, urmând ca inculpatul V. M.-C. să execute pedeapsa cea mai grea de 2 ani închisoare pe care instanța o sporește cu 6 luni închisoare, inculpatul urmând să execute pedeapsa rezultantă sporită de 2 ani și 6 luni închisoare.
În ceea ce privește pedepsele accesorii, instanța a făcut aplicarea art. 71-64 lit. a) teza a II-a și lit. b) C.p.
De asemenea, instanța a dispus anularea în totalitate a adeverinței de venit nr. 22/09.08.2010, a contractului individual de muncă și a fișei fiscale pentru anul 2009, acestea fiind înscrisuri falsificate.
În temeiul art. 191 alin.1 C.p.p., instanța a obligat inculpatul V. M.-C. la plata sumei de 1000 de lei cu titlu de cheltuieli judiciare avansate de către stat, din care suma de 200 de lei reprezentând onorariul avocatului din oficiu va fi avansată din fondurile Ministerului Justiției.
III. La individualizarea judiciară a pedepsei pentru inculpatul Sgărdan E., instanța va avea în vedere criteriile generale de individualizare prevăzute de art. 72 C.p., respectiv: forma consumată a infracțiunilor pe care le-a săvârșit, limitele de pedeapsă prevăzute de lege, cauza facultativă de agravare a pedepsei constând în concursul real de infracțiuni, atitudinea procesuală în faza de judecată, când inculpatul nu s-a prezentat la niciunul dintre termenele de judecată dar și lipsa antecedentelor penale și atitudinea sinceră și cooperantă pe parcursul fazei de urmărire penală.
În temeiul art. 215 alin.1, alin.2 și alin.3 C.p. cu aplicarea art. 33 lit. a) C.p., instanța a condamnat pe inculpatul Sgărdan E. la pedeapsa de 3 ani închisoare.
În temeiul art. 291 C.p. cu aplicarea art. 33 lit. a) C.p., instanța va condamna pe inculpatul Sgărdan E. la pedeapsa de 3 luni închisoare.
În temeiul art.34 lit. b) C.p., instanța a contopit pedepsele aplicate prin prezenta, inculpatul urmând să execute pedeapsa cea mai grea de 3 ani închisoare.
În ceea ce privește pedepsele accesorii, instanța va face aplicarea art. 71-64 lit. a) teza a II-a și lit. b) C.p.
De asemenea, instanța a admis acțiunea civilă și a dispus obligarea inculpatului Sgărdan E. la plata sumei de_ de lei, respectivul creditul acordat prin inducerea în eroare, către partea civilă B.R.D. – Group Societe Generale S.A.
În ceea ce privește înscrisurile falsificate, instanța a dispus anularea în totalitate a adeverinței de venit nr. 13/04.08.2010, a contractului individual de muncă și a fișei fiscale pentru anul 2009.
În temeiul art. 191 alin.1 C.p.p., instanța a obligat inculpatul Sgărdan E. la plata sumei de 1000 de lei cu titlu de cheltuieli judiciare avansate de către stat, din care suma de 200 de lei reprezentând onorariul avocatului din oficiu fiind avansată din fondurile Ministerului Justiției.
IV. La individualizarea judiciară a pedepsei pentru inculpatul I.-M. L.-A., instanța a avut în vedere criteriile generale de individualizare prevăzute de art. 72 C.p., respectiv: forma consumată a infracțiunilor pe care le-a săvârșit, participația penală sub forma autoratului, complice fiind inculpatul D. I., limitele de pedeapsă prevăzute de lege, cauza facultativă de agravare a pedepsei constând în concursul real de infracțiuni, atitudinea procesuală în faza de judecată, când inculpatul nu s-a prezentat la niciunul dintre termenele de judecată dar și lipsa antecedentelor penale și atitudinea sinceră și cooperantă pe parcursul fazei de urmărire penală.
În temeiul art. 215 alin.1, alin.2 și alin. 3 C.p. cu aplicarea art. 33 lit. a) C.p., instanța a condamnat pe inculpatul I.-M. L.-A. la pedeapsa de 3 ani închisoare.
În temeiul art. 291 C.p. cu aplicarea art. 33 lit. a) C.p., instanța a condamnat pe inculpatul I.-M. L.-A. la pedeapsa de 3 luni închisoare.
În temeiul art.34 lit. b) C.p., instanța a contopit pedepsele aplicate prin prezenta, inculpatul urmând să execute pedeapsa cea mai grea de 3 ani închisoare.
În ceea ce privește pedepsele accesorii, instanța a făcut aplicarea art. 71-64 lit. a) teza a II-a și lit. b) C.p.
De asemenea, instanța a admis acțiunea civilă și a dispus obligarea inculpatului I.-M. L.-A. la plata sumei de_ de lei către partea civilă B.R.D. – Group Societe Generale S.A.
În ceea ce privește înscrisurile falsificate, instanța a dispus anularea în totalitate a adeverinței de venit nr. 23/28.07.2010, a contractului individual de muncă și a fișei fiscale pentru anul 2009.
În temeiul art. 191 alin.1 C.p.p., instanța a obligat inculpatul I.-M. L.-A. la plata sumei de 1000 de lei cu titlu de cheltuieli judiciare avansate de către stat, din care suma de 200 de lei reprezentând onorariul avocatului din oficiu va fi avansată din fondurile Ministerului Justiției.
V. La individualizarea judiciară a pedepsei pentru inculpatul V. G., instanța a avut în vedere criteriile generale de individualizare prevăzute de art. 72 C.p., respectiv: forma consumată a infracțiunilor pe care le-a săvârșit, participația penală sub forma complicității, limitele de pedeapsă prevăzute de lege pentru infracțiunile săvârșite, cauza facultativă de agravare a pedepsei constând în concursul real de infracțiuni, cauza facultativă de agravare a pedepsei constând în caracterul continuat al celor două infracțiuni săvârșite, atitudinea procesuală în faza de judecată, când inculpatul nu s-a prezentat la niciunul dintre termenele de judecată dar și lipsa antecedentelor penale și atitudinea sinceră și cooperantă pe parcursul fazei de urmărire penală.
În temeiul art. 26 raportat la art.215 alin.1, alin.2 și alin.3 C.p. cu aplicarea art. 41 alin.2 C.p. și art. 33 lit. a) C.p., instanța a condamnat pe inculpatul V. G. la pedeapsa de 3 ani și 6 luni închisoare.
În temeiul art. 290 C.p. cu aplicarea art. 41 alin.2 C.p. și art. 33 lit. a) C.p., instanța a condamnat pe inculpatul V. G. la pedeapsa de 6 luni închisoare.
În temeiul art.34 lit. b) C.p., instanța a contopit pedepsele aplicate prin prezenta, inculpatul urmând să execute pedeapsa cea mai grea de 3 ani și 6 luni închisoare.
În ceea ce privește pedepsele accesorii, instanța a făcut aplicarea art. 71-64 lit. a) teza a II-a și lit. b) C.p.
În temeiul art. 191 alin.1 C.p.p., instanța a obligat inculpatul V. G. la plata sumei de 1000 de lei cu titlu de cheltuieli judiciare avansate de către stat, din care suma de 200 de lei reprezentând onorariul avocatului din oficiu fiind avansată din fondurile Ministerului Justiției.
Împotriva acestei sentințe penale au declarat recurs P. de pe lângă J. Drobeta Turnu Severin și de inculpații I. M. L.-A., Sgărdan E., V. G. și V. M. C..
În motivarea recursului declarat de parchet, s-a arătat că hotărârea instanței de fond este nelegală în ceea ce privește admiterea acțiunii civile față de inculpații I. M. L. A. și D. I., fiind încălcate dispozițiile art.14 alin.2 C.p.p. și sub aspectul nesoluționării acțiunii civile față de inculpatul V. G.( complice), fiind încălcate dispozițiile art.14 alion.1 C.p.p., coroborat cu art.1003 cod civil și netemeinică sub aspectul cuantumului despăgubirilor la care a fost obligat inculpatul Sgărdan E., instanța acordând mai mult decât s-a solicitat de către partea civilă.
S-a solicitat admiterea recursului, casarea sentinței instanței de fond și pronunțarea unei hotărâri legale și temeinice.
Recurentul inculpat V. G., a solicitat admiterea recursului, casarea sentinței penale recurate și, pe cale de consecință, să se dispună reindividualizarea pedepsei aplicate, coborând-o sub limita stabilită de instanța de fond, dând eficiență maximă circumstanțelor atenuante prev.de art.74-76 C.p.
În recursul declarat inculpatul Sgărdan E., a precizat că pedeapsa aplicată este prea aspră în raport de dispozițiile art.74-76 Cod penal, solicitând admiterea recursului, reindividualizarea pedepsei, în sensul micșorării cuantumului acesteia prin aplicarea circumstanțelor atenuante, cu suspendarea condiționată a executării, ținând cont că nu este cunoscut cu antecedente penale și de faptul că a achitat prejudiciul cauzat.
Prin recursul declarat inculpatul I. M. L. a criticat hotărârea instanței de fond sub aspectul soluționării laturii penale a cauzei, în condițiile în care inculpatul nu se face vinovat de săvârșirea faptei reținute în sarcina sa, pe de o parte, sau cel puțin, infracțiunea reținută în sarcina sa nu prezintă gradul de pericol social specific infracțiunii pentru care inculpatul a fost condamnat.
În ceea ce privește modalitatea de executare, se puteau face aplicarea dispozițiilor art.861 C.p., având în vedere că nu are antecedente penale, conduita bună înainte de săvârșirea faptei, a recunoscut fapta și a cooperat cu organele de urmărire penală;
În ceea ce privește latura civilă a cauzei, în mod nelegal instanța de fond a dispus obligarea inculpatului la plata sumei de 10.000 lei despăgubiri civile către partea civilă B. Group Societe Generale SA, în situația în care aceasta nu s-a mai constituit parte civilă, deoarece creanța a fost vândută societății de recuperare E. K. București, însă, nici aceasta din urmă nu s-a mai constituit parte civilă, în cauză.
Recurentul inculpat V. M. C., a criticat soluția instanței de fond numai sub aspectul modalității de executare a pedepsei, întrucât din materialul probator administrat în cauză este îndeplinită condiția cerută de lege în ceea privește pedeapsa aplicată și anume închisoarea de cel mult 3 ani, dacă e vorba de o pedeapsă rezultantă aplicată prin concurs de infracțiuni, și de asemenea, este îndeplinită și condiția cerută de dispoz. art.861 alin.1 lit.b Cod penal.
Analizând motivele de recurs invocate cât și hotărârea primei instanțe, potrivit dispoz.art.385/6 alin.3 C.p.p., se constată că recursurile formulate în cauză de P. de pe lângă J. Droberta T. S. și de către inculpații I. M. L.-A., Sgărdan E. și V. M. C., sunt întemeiate, astfel încât, în temeiul art.385/15 pct.2 lit.d C.p.p., urmează a le admite, va casa sentința sub aspectul laturii penale și civile, și rejudecând va dispune:
Se vor descontopi pedepsele aplicate inculpatului Sgărdan E. și se va reține în favoarea inculpatului disp. art. 74 lit. b cod penal și și se va reduce pedeapsa aplicată acestuia pentru săvârșirea infracțiunii prev. de art. 215 alin 1,2,3 cod penal la 2 ani închisoare.
În baza art. 33 lit. a-34 lit. b cod penal, se va contopi pedeapsa de 2 ani închisoare cu pedeapsa de 3 luni închisoare aplicată pentru săvârșirea infracțiunii prev. de art. 291 cod penal inculpatul urmând să execute pedeapsa cea mai grea de 2 ani închisoare.
În baza art. 81 cod penal, se va dispune suspendarea condiționată a executării pedepsei pe o durată de 4 ani, termen de încercare stabilit în condițiile art. 82 cod penal.
În baza art. 71 alin. 5 cod penal pe durata suspendării condiționate a executării pedepsei închisorii, se va suspenda și executarea pedepselor accesorii.
Se va atrage atenția inculpatului asupra disp. art. 83 cod penal.
În baza art. 86 ind. 1 cod penal, se va dispune suspendarea sub supraveghere a pedepsei de 3 ani închisoare aplicată inculpatului I. M. L.-A. pe o durată de 5 ani, termen de încercare stabilit în condițiile art. 86 ind. 2 cod penal.
Pe durata termenului de încercare, condamnatul va respecta următoarele măsuri de supraveghere:
- se va prezenta, la datele fixate, la Serviciul de probațiune de pe lângă Tribunalul M.;
- va anunța, în prealabil, orice schimbare de domiciliu, reședință sau locuință și orice deplasare care depășește 8 zile, precum și întoarcerea;
- va comunica și va justifica schimbarea locului de muncă;
- va comunica informații de natură a putea fi controlate mijloacele lui de existență.
Se va atrage atenția inculpatului asupra disp art. 86 ind. 4 cod penal.
În baza art. 71 alin 5 cod penal, se va suspenda condiționat executarea pedepsei accesorii pe durata suspendării sub supraveghere a executării pedepsei principale.
În baza art. 86 ind. 1 cod penal, se va dispune suspendarea sub supraveghere a pedepsei de 2 ani, și 6 luni închisoare aplicată inculpatului V. M. C. pe o durată de 4 ani și 6 luni, termen de încercare stabilit în condițiile art. 86 ind. 2 cod penal.
Pe durata termenului de încercare, condamnatul va respecta următoarele măsuri de supraveghere:
- se va prezenta, la datele fixate, la Serviciul de probațiune de pe lângă Tribunalul M.;
- va anunța, în prealabil, orice schimbare de domiciliu, reședință sau locuință și orice deplasare care depășește 8 zile, precum și întoarcerea;
- va comunica și va justifica schimbarea locului de muncă;
- va comunica informații de natură a putea fi controlate mijloacele lui de existență.
Se va atrage atenția inculpatului asupra disp art. 86 ind. 4 cod penal.
În baza art. 71 alin 5 cod penal, se va dispune suspendarea condiționată a executarii pedepsei accesorii pe durata suspendării sub supraveghere a executării pedepsei principale.
Se vor extinde efectele recursurilor declarate de inculpații I. M. L., S. E. și V. M. C. și cu privire la inculpatul D. I..
În baza art. 86 ind. 1 cod penal, se va dispune suspendarea sub supraveghere a pedepsei de 2 ani închisoare aplicată D. I. pe o durată de 4 ani, termen de încercare stabilit în condițiile art. 86 ind. 2 cod penal.
Pe durata termenului de încercare, condamnatul va respecta următoarele măsuri de supraveghere:
- se va prezenta, la datele fixate, la Serviciul de probațiune de pe lângă Tribunalul M.;
- va anunța, în prealabil, orice schimbare de domiciliu, reședință sau locuință și orice deplasare care depășește 8 zile, precum și întoarcerea;
- va comunica și va justifica schimbarea locului de muncă;
- va comunica informații de natură a putea fi controlate mijloacele lui de existență.
Se va atrage atenția inculpatului asupra disp. art. 86 ind. 4 cod penal.
În baza art. 71 alin 5 cod penal,a va suspenda condiționat executarea pedepsei accesorii pe durata suspendării sub supraveghere a executării pedepsei principale.
Se va anula mandatul de executare privind pe D. I..
Se vor înlătura dispozițiile privind obligarea în solidar a inculpaților D. I. și I. M. L. A. precum și obligarea inculpatului I. M. L. la plata despăgubirilor civile
Va obliga pe inculpatul S. E. în solidar cu inculpatul V. G. la plata sumei de 111,14 lei la care se adaugă dobânda legală calculată până la data plății efective către partea civilă B.R.D. G. Societe Generale S.A.
Se vor menține restul dispozițiilor sentinței.
În ceea ce privește recursul formulat de inculpatul V. G., aceasta urmează a fi respins ca nefondat, potrivit dispozițiilor art.385/15 pct.1 lit.b C.p.p.
Starea de fapt reținută de către prima instanță răspunde exigențelor art.62 și urm. C.p.p., probatoriul administrat făcând dovada săvârșirii de către cei cinci inculpați a infracțiunilor ce formează obiectul acțiunilor penale deduse judecății.
Astfel, faptele inculpatului Sgîrdan E. de a induce în eroare pe reprezentații B. M. cu prilejul încheierii contractului de împrumut, în condițiile în care prezintă un set de documente false prin care în mod nereal se atesta calitatea de angajat al unei societăți comerciale, și în baza acestora inculpatul obține un împrumut bancar, sunt dovedite în cauză cu actele bancare, actele false ce atestă calitatea de angajat, concluziile raportului de constatare tehnico-științifică, declarația inculpatului, precum și declarațiile inculpatului V. G..
Faptele inculpatului I. M. L. care de asemenea în baza unor acte false obține un împrumut bancar de la aceeași bancă, sunt probate în cauză cu documentele bancare, actele falsificate, declarația inculpatului, inclusiv declarația dată astăzi în fața instanței, cu prilejul căreia confirmă modul de operare reținut în actul de sesizare al instanței.
Faptele inculpatului D. I. care are calitatea de girant pentru împrumutul acordat inculpatului I. M. L. A., de a prezenta băncii acte false care în mod nereal atestă calitatea de angajat al acestuia, sunt de asemenea dovedite cu actele bancare, actele ce s-au dovedit false eliberate de societatea comercială, precum și de declarațiile inculpatului și declarația inculpatului I. M. L..
Faptele inculpatului Vlădeșel M. C. de a încerca obținerea unui împrumut bancar de la aceeași bancă comercială, prin prezentarea unor documente false, ce atestă calitatea sa de angajat, fără însă ca împrumutul să fie finalizat, deși băncii îi sunt prezentate documentele falsificate sunt probate în cauză cu actele bancare, actele falsificate, precum și depoziția inculpatului.
Faptele inculpatului V. G. săvârșite în intervalul iulie – august 2010 de a falsifica mai multe înscrisuri sub semnătură privată, înscrisuri ce atestau calitatea de angajați ai celorlalți inculpați la societatea comercială aparținând inculpatului V. G. – fișe fiscale, adeverința de venit, contractul individual de muncă -, sunt probate în cauză cu actele ce s-au dovedit a fi falsificate,așa cum rezultă din constatarea tehnico-științifică, precum și din depozițiile inculpaților, beneficiari ai împrumutului, dar și a inculpatului girant, precum și a inculpatului ce nu a obținut împrumutul și a martorilor.
De asemenea, se constată că, inculpatul D. I., a solicitat judecarea sa în procedura simplificată prev. de art.3201 C.p.p.
În raport de starea de fapt, așa cum am arătat, corect reținută de către prima instanță, Curtea, constată că în mod temeinic și legal au fosta aplicate și dispozițiile legale ce privesc încadrarea juridică a faptelor deduse judecății.
De aceea, se constată că sunt nefondate criticile recurentului I. M. L. ce vizează greșita interpretare a probatoriilor administrate, în cauză, probele făcând dovada activității intenționate a inculpatului de a înșela unitatea bancară, atunci când pentru a obține împrumutul, prezintă în mod nereal calitatea sa de angajat al societății comerciale, aducătoare de venituri, activitate realizată cu ajutorul inculpatului V. G., furnizorul actelor false.
De asemenea, se constată că în raport de circumstanțele reale ale săvârșirii faptelor, activitatea relativ complexă, inculpatul fiind ajutat de alți doi inculpați, V. G., cel care pune la dispoziție actele false, iar D. I., cel care îl girează, precum și față de persoana inculpatului, în mod judicios instanța de fond a constatat că inculpatul a săvârșit infracțiunile deduse judecății, fapte ce prezintă gradul de pericol social al infracțiunilor specifice.
În ceea ce privește operațiunea de individualizare judiciară realizată de către prima instanță, cu privire la fiecare dintre inculpați, se constată că sunt întemeiate criticile aduse de inculpații I. M. L.-A., Sgărdan E. și V. M. C., urmând a se extinde efectele recursurilor acestora și asupra inculpatului D. I., potrivit dispozițiilor art.373 C.p.p., astfel:
Pedepsele aplicate inculpatului Sgîrdan E. de 3 ani închisoare pentru săvârșirea infracțiunii prev.de art.215 alin.1 și 3 C.p., respectiv 3 luni închisoare pentru săvârșirea infracțiunii prev.de art.291 C.p., urmează a fi reduse la 2 ani închisoare, respectiv 3 luni închisoare, în condițiile în care în favoarea acestui inculpat se vor reține dispozițiile art.74 lit.b C.p., în raport de demersurile inculpatului în recuperarea prejudiciului, atestate de chitanța depusă, fila 31 dosar recurs.
Constatând că în cauză sunt întrunite cerințele impuse de art.81 C.p. față de acest inculpat - pedeapsa aplicată, lipsa antecedentelor penale, convingerea instanței că scopul pedepsei poate fi atins și fără privarea de libertate - urmează a se dispune suspendarea condiționată a executării pedepsei pe durata prev.de art.82 C.p.
Având în vedere criteriile impuse de art.72 și art.52 C.p., se constată că prima instanță a interpretat în mod judicios valoarea criteriilor la stabilirea pedepselor aplicate inculpaților I. M. L., V. M. și D. I., însă, în ceea ce privește modalitatea de executare a pedepsei, Curtea apreciază că în cazul acestor inculpați se impune aplicarea dispozițiilor art.861 C.p., astfel încât pedepsele aplicate inculpaților urmează a fi executate în regim de supraveghere cu respectarea dispozițiilor legale.
Se constată, însă, că sunt nefondate criticile aduse inculpatului V. G. în ceea ce privește individualizarea judiciară realizată de către prima instanță, Curtea apreciind că, atât cuantumul pedepsei cât și modalitatea de executare a acesteia, sunt judicios alese față de criteriile legale.
La inițiativa și cu ajutorul semnificativ al inculpatului sunt obținute împrumuturile bancare, inculpatul fiind cel care îi ajută pe ceilalți inculpați în activitatea de înșelare a unității bancare, acesta având propriile beneficii din derularea activității celorlalți inculpați, acestea se constituie în împrejurări care alături de celelalte criterii prevăzute de lege susțin individualizarea judiciară realizată de prima instanță ca fiind temeinică și legală.
Criticile aduse atât de către parchet cât și de către inculpați asupra laturii civile, se constată că sunt întemeiate.
În condițiile în care prejudiciul produs de inculpatul I. M. L. A., nu a fost reclamat de către partea civilă B., aceasta arătând că nu se mai constituie parte civilă în cauză, se constată că în mod nefondat inculpatul, în solidar cu girantul, inculpatul D. I. a fost obligat la plata prejudiciului.
De asemenea, în condițiile în care inculpatul Sgîrdan E. a recuperat o parte din prejudiciul produs părții civile, se constată că obligarea acestuia la o altă sumă decât cea care reprezintă prejudiciul, este nefondată.
Inculpatul Sgîrdan E., în solidar cu inculpatul V. G., acesta complice la infracțiunea de înșelăciune, calitate ce atrage răspunderea delictuală solidară a persoanelor vinovate, urmează a fi obligat la plata sumei de 111,14 lei la cer se adaugă dobânda legală calculată până la data plății efective.
Văzând și dispoz.art.192 alin.1 și 3 C.p.p.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursurile formulate de P. de pe lângă J. Drobeta Turnu Severin și de inculpații I. M. L.-A., Sgărdan E. și V. M. C., împotriva sentinței penale nr.1120 din 27.05.2013, pronunțată de J. Dr.Tr.S. în dosarul nr._
Respinge recursul formulat de inculpatul V. G., împotriva aceleiași sentințe penale.
Casează sentința sub aspectul laturii civile și penale astfel:
I.
Descontopește pedepsele aplicate inculpatului Sgărdan E..
Reține în favoarea inculpatului disp. art. 74 lit. b cod penal și reduce pedeapsa aplicată acestuia pentru săvârșirea infracțiunii prev. de art. 215 alin 1,2,3 cod penal la 2 ani închisoare.
În baza art. 33 lit. a-34 lit. b cod penal contopește pedeapsa de 2 ani închisoare cu pedeapsa de 3 luni închisoare aplicată pentru săvârșirea infracțiunii prev. de art. 291 cod penal inculpatul urmând să execute pedeapsa cea mai grea de 2 ani închisoare.
În baza art. 81 cod penal suspendă condiționat executarea pedepsei pe o durată de 4 ani, termen de încercare stabilit în condițiile art. 82 cod penal.
În baza art. 71 alin. 5 cod penal pe durata suspendării condiționate a executării pedepsei închisorii suspendă și executarea pedepselor accesorii.
Atrage atenția inculpatului asupra disp. art. 83 cod penal.
II.
În baza art. 86 ind. 1 cod penal dispune suspendarea sub supraveghere a pedepsei de 3 ani închisoare aplicată inculpatului I. M. L.-A. pe o durată de 5 ani, termen de încercare stabilit în condițiile art. 86 ind. 2 cod penal.
Pe durata termenului de încercare, condamnatul va respecta următoarele măsuri de supraveghere:
- se va prezenta, la datele fixate, la Serviciul de probațiune de pe lângă Tribunalul M.;
- va anunța, în prealabil, orice schimbare de domiciliu, reședință sau locuință și orice deplasare care depășește 8 zile, precum și întoarcerea;
- va comunica și va justifica schimbarea locului de muncă;
- va comunica informații de natură a putea fi controlate mijloacele lui de existență.
Atrage atenția inculpatului asupra disp art. 86 ind. 4 cod penal.
În baza art. 71 alin 5 cod penal suspendă condiționat executarea pedepsei accesorii pe durata suspendării sub supraveghere a executării pedepsei principale.
III.
În baza art. 86 ind. 1 cod penal dispune suspendarea sub supraveghere a pedepsei de 2 ani, și 6 luni închisoare aplicată inculpatului V. M. C. pe o durată de 4 ani și 6 luni, termen de încercare stabilit în condițiile art. 86 ind. 2 cod penal.
Pe durata termenului de încercare, condamnatul va respecta următoarele măsuri de supraveghere:
- se va prezenta, la datele fixate, la Serviciul de probațiune de pe lângă Tribunalul M.;
- va anunța, în prealabil, orice schimbare de domiciliu, reședință sau locuință și orice deplasare care depășește 8 zile, precum și întoarcerea;
- va comunica și va justifica schimbarea locului de muncă;
- va comunica informații de natură a putea fi controlate mijloacele lui de existență.
Atrage atenția inculpatului asupra disp art. 86 ind. 4 cod penal.
În baza art. 71 alin 5 cod penal suspendă condiționat executarea pedepsei accesorii pe durata suspendării sub supraveghere a executării pedepsei principale.
IV.
Extinde efectele recursurilor declarate de inculpații I. M. L., S. E. și V. M. C. și cu privire la inculpatul D. I..
În baza art. 86 ind. 1 cod penal dispune suspendarea sub supraveghere a pedepsei de 2 ani închisoare aplicată D. I. pe o durată de 4 ani, termen de încercare stabilit în condițiile art. 86 ind. 2 cod penal.
Pe durata termenului de încercare, condamnatul va respecta următoarele măsuri de supraveghere:
- se va prezenta, la datele fixate, la Serviciul de probațiune de pe lângă Tribunalul M.;
- va anunța, în prealabil, orice schimbare de domiciliu, reședință sau locuință și orice deplasare care depășește 8 zile, precum și întoarcerea;
- va comunica și va justifica schimbarea locului de muncă;
- va comunica informații de natură a putea fi controlate mijloacele lui de existență.
Atrage atenția inculpatului asupra disp. art. 86 ind. 4 cod penal.
În baza art. 71 alin 5 cod penal suspendă condiționat executarea pedepsei accesorii pe durata suspendării sub supraveghere a executării pedepsei principale.
Anulează mandatul de executare privind pe D. I..
Înlătură dispozițiile privind obligarea în solidar a inculpaților D. I. și I. M. L. A. precum și obligarea inculpatului I. M. L. la plata despăgubirilor civile
Obligă pe inculpatul S. E. în solidar cu inculpatul V. G. la plata sumei de 111,14 lei la care se adaugă dobânda legală calculată până la data plății efective către partea civilă B.R.D. G. Societe Generale S.A.
Menține restul dispozițiilor sentinței.
Obligă inculpatul V. G. la 600 lei cheltuieli judiciare către stat din care 400 lei onorariu avocat oficiu.
Celelalte cheltuieli incluzând și onorariul apărător oficiu pentru inculpații I. M. L.-A., D. I., S. E. și V. M. C. în cuantum de câte 400 lei pentru fiecare inculpat, rămân în sarcina statului.
Definitivă.
Pronunțată în ședința publică de la 10 Decembrie 2013.
Președinte, Judecător, Judecător
T. C. B. A. I. S. I. E.
Grefier,
Ș. C. D.
Red.jud.T.B.
J.fond:D.Z.
G.S. /3ex.
| ← Evaziune fiscală. Legea 241/2005. Decizia nr. 401/2013. Curtea... | Furtul calificat. Art. 209 C.p.. Decizia nr. 2459/2013. Curtea... → |
|---|








