Înşelăciunea. Art. 215 C.p.. Decizia nr. 1389/2012. Curtea de Apel CRAIOVA
| Comentarii |
|
Decizia nr. 1389/2012 pronunțată de Curtea de Apel CRAIOVA la data de 15-06-2012 în dosarul nr. 1389/2012
Dosar nr._ -art.215 C.p.-
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL CRAIOVA
SECȚIA PENALĂ ȘI PENTRU CAUZE CU MINORI
INSTANȚA DE RECURS
DECIZIA PENALĂ NR. 1389
Ședința publică de la 15 iunie 2012
PREȘEDINTE A. C. M. judecător
M. C. G. judecător
C. C. judecător
Grefier F. U.
Ministerul Public reprezentat de procuror C. N. din cadrul
Parchetului de pe lângă Curtea de Apel C.
Pe rol, pronunțarea asupra rezultatului dezbaterilor consemnate prin încheierile de amânare a pronunțării de la 31 mai 2012, respectiv 14 iunie 2012, încheieri ce fac parte integrantă din prezenta decizie, privind soluționarea recursurilor declarate de P. de pe lângă J. C. și inculpatul P. M. S. împotriva sentinței penale nr. 319 din 25 noiembrie 2011, pronunțată de J. C. în dosarul nr._ .
La apel au lipsit părțile.
Procedura completă din ziua dezbaterilor.
Dezbaterile fiind încheiate;
CURTEA,
Asupra recursurilor de față;
Prin sentința penală nr. 319 din 25 noiembrie 2011, pronunțată de J. C. în dosarul nr._, în baza art.11 alin.1 pct.2 lit.a rap. la art.10 alin.1 lit.d C.p.p., a fost achitat inculpatul P. M. S., fiul lui M. și al G., născut la data de 24.08.1983 în orașul Drăgănești-O., jud. O., domiciliat în Drăgănești-O., ., CNP_, necunoscut cu antecedente penale, pentru săvârșirea infracțiunii de înșelăciune prevăzută si pedepsită de art.215 alin.1, 2 și 3 C.p.
În baza art.291 alin.1 C.p. cu aplicarea art.72 alin.1 și 2 C.p. și art.63 alin.3 C.p., a fost condamnat inculpatul P. M. S., la pedeapsa amenzii penale în cuantum de 5000 lei pentru săvârșirea infracțiunii de uz de fals.
În baza art.348 C.p.p. raportat la art.14 alin.3 lit.a C.p.p., a fost desființat înscrisul sub semnătură privată intitulat “CHITANȚĂ încheiată azi 15.01.2006” referitor la vânzarea-cumpărarea imobilului compus din casă de locuit, teren intravilan în suprafață de 2128 m² și teren în suprafață de 1864 m², și care cuprinde ca părți contractante pe inculpatul P. M. S., în calitate de cumpărător și pe partea vătămată I. A., în calitate de vânzător.
În baza art.346 alin.1 raportat la art.14 alin.3 lit.b C.p.p., a fost respinsă acțiunea civilă a părții civile privind obligarea inculpatului la plata sumei de_ lei ca neîntemeiată.
În baza art. 191 alin.1 C.p.p., a fost obligat inculpatul P. M. S. la plata sumei de 1200 lei cheltuieli judiciare către stat.
Pentru a hotărî astfel, instanța de fond a constatat că, prin rechizitoriul din data de 10.05.2011 al procurorului Parchetului de pe lângă J. C. înregistrat sub nr._ pe rolul acestei instanțe, la data de 17.05.2011, s-a pus în mișcare acțiunea penală și a fost trimis în judecată în stare de libertate inculpatul P. M. S., pentru săvârșirea infracțiunilor de înșelăciune prev. de art. 215 alin.1,2,3 Cod penal și uz de fals prev.de art.291 alin.1 C.p, ambele cu aplicarea art.33 alin.1 lit.a C.p..
În fapt, s-au reținut următoarele:
La data de 30.08.2006, învinuitul P. M. S. a chemat-o în judecată pe partea vătămată I. A., solicitând Judecătoriei C. pronunțarea unei hotărâri care să țină loc de act autentic de vânzare -cumpărare pentru imobilul situat în orașul Drăgănești-O., ., compus din casă din cărămidă acoperită cu țiglă, cu două camere, bucătărie, anexe gospodărești, terenul aferent în suprafață de 2128 m.p. și terenul extravilan în suprafață de 1864 m.p. situat în T. 40 P. 29, cu vecinătățile menționate în titlu.
În dovedirea acțiunii, învinuitul P. M. S. a depus un înscris sub semnătură privată - chitanță de mână datată 15.01.2006, semnată în calitate de vânzător de către partea vătămată I. A., iar în calitate de cumpărător de către învinuit, în baza căreia partea vătămată se obliga să-i vândă învinuitului imobilul sus-menționat și să se prezinte în termen de două săptămâni la notarul public pentru perfectarea actului în formă autentică, primind în schimb de la învinuit suma de 90.000.000 ROL cu titlu de preț de vânzare. Chitanța de mână a fost semnată în calitate de martori și de către învinuitul S. D. M. și de martorul M. V.. Potrivit chitanței de mână, aceștia doi din urmă ar fi fost prezenți la încheierea contractului dintre părți și la plata prețului de vânzare de către cumpărător vânzătorului.
J. C. a admis cererea învinuitului P. M. S. prin sentința civilă nr. 2549/18.10.2006 dată în dosarul nr. 4377/2006 și rămasă irevocabilă prin nerecurare, consfințind astfel dreptul de proprietate al învinuitului asupra imobilului casă și teren pe care l-ar fi cumpărat de la partea vătămată I. A. conform chitanței de mână încheiate cu aceasta.
Partea vătămată I. A. nu a depus întâmpinare în dosar și nu s-a prezentat la nici unul dintre termenele de judecată.
În timpul judecării cauzei, partea vătămată a locuit la domiciliul ei împreună cu învinuitul P. M. S. și soția acestuia, P. I..
Ulterior, după ce a luat la cunoștință de sentința judecătorească susmenționată, partea vătămată I. A. 1-a chemat în judecată pe învinuitul P. M. S., solicitând Judecătoriei C. constatarea nulității absolute a înscrisului sub semnătură privată - chitanță de mână din data de 15.01.2006, întrucât acest act nu a fost semnat de către partea vătămată la rubrica „vânzător", semnătura ei fiind falsificată. Partea vătămată I. A. a mai învederat instanței civile faptul că nu a intenționat să vândă învinuitului imobilul casă și teren proprietatea sa, ci să încheie cu acesta un contract de întreținere în fața notarului public, însă învinuitul a profitat de faptul că are o vârstă înaintată și i-a uzurpat dreptul de proprietate folosindu-se fără știrea ei de o chitanță de mână falsă.
În cauză s-a întocmit de către I.N.E.C. - Laboratorul Interjudețean de Expertize Criminalistice București raportul de expertiză criminalistică nr. 66/27.02.2009 (filele 27-32 din dosarul de urmărire penală nr.983/P/2009) în care s-a concluzionat că semnătura de la mențiunea „vânzător I. A." de pe actul intitulat „chitanță" datat 15.01.2006, nu a fost executată de către titulara acesteia, I. A..
Pe baza raportului de expertiză criminalistică sus-menționat, J. C. a admis cererea formulată de partea vătămată I. A. și a constatat nulitatea absolută a înscrisului sub semnătură privată încheiat la data de 15.01.2006, prin sentința civilă nr. 1416/27.03.2009 dată în dosarul nr._ și rămasă irevocabilă în fața Tribunalului O..
Imediat după aceasta, la data de 30.03.2009, partea vătămată a formulat plângere penală împotriva învinuitului P. M. S. pentru săvârșirea de către acesta a infracțiunilor de înșelăciune și fals în înscrisuri sub semnătură privată.
În cauza penală, s-au întocmit rapoartele de expertiză grafică numerele_/16.08.2010, respectiv_/20.10.2010 de către IPJ O. - Serviciul Criminalistic, în care se concluzionează că semnătura depusă la rubrica „vânzător I. A." pe documentul intitulat „chitanță" din 15.01.2006 nu a fost executată de către numiții P. M. S. și P. I., iar scrisul în litigiu de pe documentul „chitanță" a fost executat de către învinuitul S. D. M..
De asemenea, s-a întocmit de către I.G.P.R. - Institutul de Criminalistică raportul de expertiză criminalistică nr._ din data de 14.03.2011, în care s-a concluzionat că nu se poate stabili dacă semnătura depusă la rubrica „vânzător I. A." pe documentul intitulat „chitanță" din 15.01.2006 a fost sau nu executată de către P. M. S., P. I. sau S. D., precizându-se în același timp că semnătura nu a fost executată de către I. A.. La cererea expresă a învinuitului, a fost analizată în cuprinsul raportului de expertiză, ca model de comparație, inclusiv semnătura depusă la rubrica „semnătura posesorului" pe buletinul de identitate eliberat pe numele I. A. în anul 1978. Rezultatul verificărilor a fost acela că nu se poate stabili dacă semnătura depusă la rubrica „vânzător I. A." pe documentul intitulat „chitanță" din 15.01.2006 a fost sau nu executată prin imitarea semnăturii depuse la rubrica „semnătura posesorului" pe buletinul de identitate eliberat pe numele I. A..
Din declarațiile martorului M. V., a rezultat că acesta a semnat chitanța de mână în calitate de martor, deși nu a participat al încheierea acesteia și nici nu a văzut-o pe partea vătămată semnând personal înscrisul.
Învinuitul S. D. M. a declarat inițial că documentul intitulat „chitanță" nu a fost întocmit în prezența sa, el doar semnându-l în calitate de martor, însă după ce s-a stabilit prin expertiza criminalistică faptul că scrisul de pe documentul în litigiu a fost executat de către el, a revenit asupra celor declarate, precizând că el a redactat personal documentul, având ca model o chitanță mai veche încheiată între părți, chitanță care însă nu a fost depusă la dosar și nu s-a lămurit ce s-ar fi întâmplat cu ea.
Învinuitul P. M. S. a declarat într-o primă fază că documentul intitulat „chitanță" din data de 15.01.2006 a fost scris personal de către el și semnat în fața sa de către I. A., după care a revenit și a declarat că în realitate documentul a fost redactat de către S. D. M., iar apoi el a mers cu acesta la I. A. care a fost de acord cu conținutul său și 1-a semnat personal în fața sa.
Cu ocazia prezentării materialului de urmărire penală, învinuitul P. M. S. a declarat că documentul în cauză a fost semnat de I. A. personal în fața sa, iar chitanța a rămas apoi în permanență în posesia învinuitului și acesta a depus-o personal la J. C. pentru a se pronunța pe baza ei o hotărâre care să țină loc de act autentic de vânzare-cumpărare. De asemenea, învinuitul a solicitat efectuarea unei noi expertize criminalistice de către I.N.E.C. pentru stabilirea faptului dacă semnătura de pe buletinul din 1978 atribuită părții vătămate și cea depusă pe chitanța de mână din 15.01.2006 au fost executate de aceeași persoană, cerere respinsă motivat prin ordonanța Parchetului de pe lângă J. C. din data de 09.05.2011.
Astfel, din coroborarea mijloacelor de probă administrate în cauză, a rezultat că învinuitul P. M. S. a folosit înscrisul sub semnătură privată datat 15.01.2006 și care purta semnătura falsă a părții vătămate I. A. la rubrica vânzător, pentru a obține în mod fraudulos o hotărâre judecătorească care să țină loc de act autentic de vânzare cumpărare a imobilului compus din casă și teren aparținând părții vătămate, fără a obține consimțământul acesteia din urmă la încheierea unui asemenea act juridic.
Învinuitul a declarat în mod constant pe parcursul urmăririi penale că partea vătămată I. A. a semnat înscrisul personal în fața sa, însă această susținere a fost înlăturată din cauză, întrucât din rapoartele de expertiză criminalistică nr. 66/27.02.2009 elaborat de I.N.E.C. - Laboratorul Interjudețean de Expertize Criminalistice București, respectiv nr._ din data de 14.03.2011 elaborat de I.G.P.R. - Institutul de Criminalistică, rezultă că semnătura de la mențiunea „ vânzător I. A. " de pe actul intitulat „chitanță" datat 15.01.2006, nu a fost executată de către titulara acesteia, I. A..
În consecință, învinuitul a depus personal la J. C. înscrisul sub semnătură privată din data de 15.01.2006, cunoscând că acesta nu a fost semnat la rubrica „ vânzător " de către partea vătămată, deci cunoscând că acesta este fals.
În ceea ce privește contribuția învinuitului S. D. M. la săvârșirea faptelor cercetate, s-a reținut că, deși învinuitul a scris personal chitanța de mână analizată în cauză, din materialul probator administrat nu a rezultat că acesta a semnat înscrisul în locul părții vătămate și nici că ar fi avut cunoștință despre faptul că actul nu a fost semnat în realitate de către partea vătămată I. A., astfel încât acesta nu este autorul infracțiunii de fals în înscrisuri sub semnătură privată prev. de ort. 290 al. 1 CP, iar elementele constitutive ale infracțiunii de complicitate la înșelăciune prev. de ort. 26 rap. la art. 215 al. 1, 2 și 3 CP nu sunt întrunite sub aspectul laturii subiective.
De asemenea, din materialul probator administrat nu a rezultat că făptuitorii P. M. S. și P. I. sunt autorii faptei de fals în înscrisuri sub semnătură privată prev. de art. 290 al. 1 CP.
Prin rechizitoriu, întrucât nu s-a putut identifica autorul semnăturii depuse la rubrica „vânzător" pe chitanța de mână, s-a dispus disjungerea cauzei cu privire la săvârșirea faptei de fals în înscrisuri sub semnătură privată prev. de art. 290 al. 1 CP, urmând a se continua cercetarea penală într-un dosar distinct pentru identificarea autorului.
Situația de fapt a fost reținută în rechizitoriu pe baza următoarelor mijoace de probă, aflate în dosarul de urmărire penală nr.983/P/2009, atașat la dosarul cauzei: declarații parte vătămată I. A. (filele 9-12), sentința civilă nr.2549/18.10.2006 a Judecătoriei C. (filele 14-15), certificat de moștenitor al părții vătămate (fila 16), raport de expertiză criminalistică efectuat de I.N.E.C. - L.I.E.C. (filele 27-32), sentința civilă nr. 1416/27.03.2009 a Judecătoriei C. (filele 35-36), decizia civilă nr. 659/14.06.2010 a Tribunalului O. (filele 37-40), raport de expertiză criminalistică întocmit de IGPR (filele 42-57), rapoartele de expertiză criminalistică întocmite de IPJ O. (filele 59-78), declarații martor M. V. (filele 92-93), declarații P. I. (filele 94-95), declarații învinuit S. D. M. (filele 98-102), declarații învinuit P. M. S. (filele 105-109), fișa de cazier judiciar a învinuitului P. M. S. (fila 103).
Înainte de începerea cercetării judecătorești, partea vătămată I. A. s-a constituit parte civilă cu suma de_ lei, reprezentând prejudiciu material.
În cursul cercetării judecătorești instanța a procedat la audierea inculpatului și a părții vătămate luându-se totodată declarații martorilor S. D. M. (filele 34-35), M. V. (filele 36-37), I. S. (fila 38), P. I. (fila 54-55), R. E. (filele 69-70).
Analizând actele și lucrările cauzei, instanța a reținut următoarea situație de fapt:
În cursul anului 2006, între inculpat și partea vătămată a intervenit o convenție verbală privind transmiterea de către partea vătămată a dreptului de proprietate în patrimoniul inculpatului a imobilului compus din casă de locuit, teren intravilan în suprafață de 2128 m² și teren în suprafață de 1864 m².
În cursul anului 2006, anterior datei de 30.08.2006, inculpatul cu ajutorul martorului S. D. M. a redactat un înscris olograf intitulat „Chitanță” care atesta existența unei promisiuni bilaterale de vânzare cumpărare cu privire la imobilul compus din casă de locuit, teren intravilan în suprafață de 2128 m² și teren în suprafață de 1864 m², și care cuprindea ca părți contractante pe inculpatul P. M. S., în calitate de cumpărător și pe partea vătămată I. A., în calitate de vânzător, prețul fiind stabilit la suma de 90.000.000 lei vechi. La rubrica vânzător din cadrul înscrisului s-a aplicat de către autori necunoscuți o subscriere care imită subscrierea părții vătămate I. A..
Ulterior întocmirii și semnării, acest înscris a fost folosit de către inculpat ca mijloc de probă în cauza care a făcut obiectul dosarului nr.4377/2006, pe rolul Judecătoriei C.. În urma utilizării înscrisului s-a pronunțat sentința civilă nr.2549/18.10.2006, definitivă și irevocabilă prin nerecurare, care potrivit dispozitivului, constată intervenită vânzarea-cumpărarea între inculpat și partea vătămată și ține loc de act autentic al vânzării imobilului descris mai sus. Partea vătămată a avut cunoștință de litigiul care a făcut obiectul dosarului nr.4377/2006, semnând personal citația înmânată de agentul procedural, prin care a fost înștiințată cu privire la obiectul acțiunii fiindu-i înmânată în acest sens și o copie a cererii de chemare în judecată (astfel cum rezultă din citația atașată opisului aflat la fila 97 din dosarul nr._ atașat la dosarul cauzei).
Această situație de fapt a rezultat din întregul material probator administrat atât în cursul urmăririi penale cât și în faza de cercetare judecătorească.
Raportat la situația de fapt reținută, instanța a constatat că inculparea lui P. M. S. pentru infracțiunea de înșelăciune prevăzută de art.215 alin.1, 2 și 3 C.p., nu este întemeiată, nefiind întrunite elementele constitutive ale acestei infracțiuni.
S-a mai constatat, în cauză, nu sunt întrunite toate condițiile laturii obiective, lipsind elementul material specific săvârșirii de înșelăciune.
Astfel, potrivit art. 215 C.p., „Înșelăciunea”: (1) Inducerea în eroare a unei persoane, prin prezentarea ca adevărată a unei fapte mincinoase sau ca mincinoasă a unei fapte adevărate, în scopul de a obține pentru sine sau pentru altul un folos material injust și dacă s-a pricinuit o pagubă, se pedepsește cu închisoare de la 6 luni la 12 ani. (2) Înșelăciunea săvârșită prin folosire de nume sau calități mincinoase ori de alte mijloace frauduloase se pedepsește cu închisoare de la 3 la 15 ani. Dacă mijlocul fraudulos constituie prin el însuși o infracțiune, se aplică regulile privind concursul de infracțiuni.(3) Inducerea sau menținerea în eroare a unei persoane cu prilejul încheierii sau executării unui contract, săvârșită în așa fel încât, fără această eroare, cel înșelat nu ar fi încheiat sau executat contractul în condițiile stipulate, se sancționează cu pedeapsa prevăzută în alineatele precedente, după distincțiile acolo arătate.
Față de aceste dispoziții legale, instanța a constatat că esențial pentru elementul material al infracțiunii de înșelăciune, este activitatea de „inducerea în eroare a unei persoane prin prezentarea ca adevărată a unei fapte mincinoase sau ca mincinoasă a unei fapte adevărate”, care în cauză nu se regăsește, partea vătămată, nefiind indusă în eroare de către inculpat cu ocazia încheierii convenției și nici ulterior cu ocazia soluționării cauzei care a făcut obiectul dosarului nr.4377/2006, pe rolul Judecătoriei C..
Acest aspect a rezultat atât din declarațiile părții vătămate, ale inculpatului cât și a martorilor audiați în cauză precum și din faptul că partea vătămată a avut cunoștință de procesul pe care-l avea cu inculpatul și de obiectul acestuia, fiindu-i comunicată citația împreună cu o copie de pe cererea de chemare în judecată, însă a preferat să rămână în pasivitate, concluzionându-se, în mod logic, ori că a considerat justificate pretențiile inculpatului reclamant ori că între ea și inculpat a existat o înțelegere expresă sau tacită de a rămâne în pasivitate în cadrul litigiului pentru soluționarea favorabilă reclamantului a acestuia.
În prima variantă, în mod automat, a rezultat că între părți a existat o promisiune bilaterală de vânzare cumpărare ceea ce duce la lipsa scopului inculpatului de a obține pentru sine sau pentru altul un folos material injust nefiind astfel întrunite elementele constitutive ale infracțiunii de înșelăciune.
În cea de a doua variantă, analizând probatoriul administrat în cauză, instanța a constatat că nu există indicii referitoare la o activitate din partea inculpatului care să ducă la inducerea sau menținerea în eroare a părții vătămate pentru ca aceasta să nu se prezinte în instanță, existând astfel dubii cu privire la existența elementului material al infracțiunii de înșelăciune. Întrucât, potrivit art. 66 alin.1 C.p.p., învinuitul sau inculpatul beneficiază de prezumția de nevinovăție și nu este obligat să-și dovedească nevinovăția, și având în vedere existența dubiilor cu privire la existența elementului material al infracțiunii de înșelăciune, care-i profită astfel inculpatului, instanța a constatat astfel că nici în această variantă nu sunt întrunite elementele constitutive ale infracțiunii de înșelăciune.
Nu s-a putut reține de către instanță nici că ar fi fost indusă în eroare instanța de judecată care a pronunțat sentința civilă nr.2549/18.10.2006 în dosarul nr.4377/2006, care ține loc de contract de vânzare cumpărare între partea vătămată și inculpat, întrucât instanța de judecată nu constituie „persoană” în accepțiunea Codului Penal, astfel cum a fost reținută în conținutul infracțiunii sancționată de art.215 alin.1, 2, 3 C.p.
De asemenea, s-a mai constatat că în cauză lipsește latura subiectivă a infracțiunii de înșelăciune, mai exact vinovăția specifică acestei infracțiuni, constând în intenția directă a inculpatului în săvârșirea infracțiunii. Astfel, esențial pentru săvârșirea infracțiunii de înșelăciune este existența scopului inculpatului de a obține pentru sine sau pentru altul un folos material injust.
Probele administrate în cauză nu au putut stabili, dincolo de orice dubiu care a fost obiectul convenției verbale încheiate între părți: promisiune de vânzare cumpărare sau contract de întreținere, astfel încât, față de disp. 66 alin.1 C.p.p., inculpatul beneficiind de prezumția de nevinovăție, instanța constatând astfel că nici din prisma laturii subiective nu sunt întrunite elementele constitutive ale infracțiunii de înșelăciune. Astfel, în sprijinul primei variante (promisiune de vânzare cumpărare) au fost declarațiile inculpatului, ale martorilor S. D. M. (filele 34-35), M. V. (filele 36-37), I. S. (fila 38), P. I. (fila 54-55) precum și ultima declarație a părții vătămate, care retractează cele declarate anterior atât în cursul urmăririi penale cât și în fața instanței. În sprijinul celei de-a doua variante au înclinat declarațiile inițiale ale părții vătămate și declarația martorului R. E. (filele 69-70), martor care însă a susținut că aspecte învederate instanței le cunoaște indirect, din relatările părții vătămate de-a lungul timpului.
În ceea ce privește declarațiile părții vătămate, instanța a constatat că acestea sunt contradictorii în ceea ce privește înțelegerea părților cu privire la plata unei sume de bani (90.000.000 lei vechi) ca preț al imobilului care a făcut obiectul convenției, partea vătămată declarând la ultimul termen că inițial s-a convenit asupra plății acestei sume de bani însă ulterior părțile au schimbat-o într-o obligație de a presta întreținere, motiv pentru care urmează a fi înlăturate de către instanță cu privire la acest aspect. De asemenea, declarațiile părții vătămate au fost contradictorii cu privire la semnarea de către ea a înscrisului olograf folosit de inculpat pentru a obține o hotărâre care să țină loc de act autentic, însă aspectul că semnătura de la rubrica vânzător este contrafăcută a fost confirmat de mai multe probe administrate judiciar: raportul de expertiză criminalistică nr. 66/27.02.2009 elaborat de I.N.E.C. - Laboratorul Interjudețean de Expertize Criminalistice București, respectivraportul de expertiză criminalistică nr._ din data de 14.03.2011 elaborat de I.G.P.R. - Institutul de Criminalistică, din concluziile ambelor rapoarte rezultând că semnătura de la mențiunea „ vânzător I. A. " de pe actul intitulat „chitanță" datat 15.01.2006, nu a fost executată de către titulara acesteia, I. A..
Astfel, raportat la probele administrate, instanța a constatat că fapta de a utiliza înscrisul sub semnătură privată în cauza care a făcut obiectul dosarului nr.4377/2006, pe rolul Judecătoriei C., în vederea obținerii unei hotărâri care să țină loc de act autentic, întrunește elementele constitutive ale infracțiunii prevăzute de art.291 alin.1 C.p., uzul de fals privind înscrisuri sub semnătură privată.
La individualizarea pedepsei aplicată inculpatului pentru fapta săvârșita instanța a avut în vedere criteriile stabilite de art. 72 C. pen., urmând sa tina seama de dispozițiile părții generale a codului penal, de limitele de pedeapsa fixate în partea speciala, de gradul de pericol social al faptei săvârșite si de persoana infractorului.
Astfel, având în vedere ca pentru infractiunea de uz de fals privind înscrisuri sub semnătură privată, prevăzută de art.291 alin.1 C.p. este prevazuta pedeapsa amenzii, alternativ cu pedeapsa închisorii de la 3 luni la 2 ani, instanta a ales mai întâi una dintre aceste sancțiuni, pe baza criteriilor prevăzute de art. 72 alin. 2 C. pen., procedând apoi la proporționalizarea acesteia, conform dispozițiilor art. 72 alin. 1 C. pen.
Având în vedere ca fapta inculpatului a avut ca efect transferul dreptului de proprietate asupra unui imobil, situația remediabilă în cazul declarării înscrisului fals, precum și posibilitatea ca fapta să fi fost săvârșită cu asentimentul părții vătămate, ceea ce denota un grad redus de pericol social al faptei, precum și raportat la persoana inculpatului, care nu are antecedente penale, instanța a apreciat ca se impune ca pedeapsa aplicata inculpatului sa fie amenda.
F. de gradul de pericol social al faptei savârsite, de modul concret de savârsire a acesteia, tinând cont si de faptul ca inculpatul nu are antecedente penale, asa cum rezulta din fisa de cazier judiciar, instanta a apreciat ca scopul pedepsei poate fi atins prin aplicarea unei amenzi penale orientate spre minim, în cuantum de 5000 lei.
Astfel, pedeapsa individualizata în acest mod, întrunește cerințele punitive ale condamnării și constituie în mod cert o avertizare față de inculpat, de natură a-i atrage atenția, prin constrângerea rezultată, asupra consecințelor săvârșirii pe viitor a altor fapte de natura penala, mai ales că potrivit art. 63¹ Cod penal, daca cel condamnat se sustrage cu rea-credință de la executarea amenzii, aceasta pedeapsa poate fi înlocuita cu închisoarea, în limitele prevăzute pentru infracțiunea săvârșita.
Având în vedere considerentele expuse și situația de fapt reținută, față de aspectul că înscrisul sub semnătură privată intitulat “CHITANȚĂ încheiată azi 15.01.2006” referitor la vânzarea-cumpărarea imobilului compus din casă de locuit, teren intravilan în suprafață de 2128 m2 și teren în suprafață de 1864 m2, și care cuprinde ca părți contractante pe P. M. S., în calitate de cumpărător și pe I. A., în calitate de vânzător, este fals cu privire la subscrierea părții vătămate, în baza art.348 C.p.p. raportat la art.14 alin.3 lit.a C.p.p., instanța l-a desființat, apreciind că această măsură este obligatorie, chiar în condițiile în care acesta fost constatat nul prin sentința civilă nr.689/15.02.2010, irevocabilă, pronunțată de J. C., în dosarul nr._, întrucât, în baza art.22 alin.2 C.p.p., hotărârea definitivă a instanței civile prin care a fost soluționată acțiunea civilă nu are autoritate de lucru judecat în fața organului de urmărire penală și a instanței penale, cu privire la existența faptei penale, a persoanei care a săvârșit-o și a vinovăției acesteia.
Instanța a constatat că acțiunea civilă privind obligarea inculpatului la plata sumei de_ lei formulată de partea civilă, nu a susținută de probele administrate, atât prejudiciul cât și cuantumul acestuia nerezultând din înscrisurile administrate sau din declarațiile luate participanților în proces.
În ceea ce privește aspectul că partea civilă ar fi pierdut dreptul de proprietate prin utilizarea de către inculpat a unui înscris sub semnătură privată fals, instanța a constatat că aceasta are posibilitatea rejudecării litigiului civil care a dus la pronunțarea unei hotărâri cu valoare de contract autentic de vânzare cumpărare în dosarul 4377/2006, prin utilizarea căii de atac a revizuirii, litigiul având caracter exclusiv civil.
Împotriva acestei sentințe au declarat recurs P. de pe lângă J. C. și inculpatul P. M. S., invocând critici de nelegalitate și netemeinicie, după cum urmează:
În recursul parchetului s-a solicitat rejudecarea laturii penale a cauzei, privitor la greșita încadrare a infracțiunii de uz de fals prin omisiunea indicării tezei a IIa, în conținutul art. 291 alin. 1 C.p., precum și referitor la greșita achitare a inculpatului, în temeiul art. 10 lit. d C.p.p., pentru infracțiune de înșelăciune în convenții, prev. de art. 215 alin. 1,2 și 3 C.p. În motivarea criticilor s-a arătat că probele administrate demonstrează că inculpatul a indus în eroare pe partea vătămată cu ocazia încheierii convenției verbale de vânzare-cumpărare, cu clauză de întreținere în beneficiul părții vătămate, privitor la imobilul proprietatea părții vătămate, după care inculpatul a plăsmuit o chitanță cu alt conținut decât înțelegerea părților pe care a folosit-o într-un proces civil, prin care a obținut proprietatea asupra imobilului; s-a arătat că intenția inculpatului a fost aceea de a intra în stăpânirea imobilului fără plata prețului și fără îndeplinirea obligației de întreținere.
În recursul inculpatului s-a solicitat achitarea pentru infracțiunea de uz de fals în temeiul art. 10 lit. d, motivându-se că nu a existat intenția de fraudare a părții vătămate, inculpatul folosind un înscris conform cu voința părților; s-a arătat și că, expertiza grafică a fost întocmită în baza unor scripte de comparație, insuficiente, fără a fi analizate și alte înscrisuri emanate de la partea vătămată și depuse de aceasta în procesele civile.
Curtea, analizând recursurile din speță, reține:
Inculpatul P. M. S., a fost trimis în judecată pentru infracțiunile prev. de art. 215 alin. 1,2 și 3 C.p. și art. 291 alin. 1 C.p., constând în aceea că a indus în eroare pe partea vătămată I. A., cu ocazia încheierii unei convenții prin care partea vătămată transmitea inculpatului dreptul de proprietate asupra unui imobil alcătuit din casă de locuit și teren intravilan, în suprafață de 2128 mp, precum și teren extravilan în suprafață de 1864 mp, inculpatul obținând recunoașterea dreptului său de proprietate printr-o acțiune în constatare, soluționată prin S.C.2549/18.06.2006, pronunțată în dosarul nr. 4377/2006, în cursul căruia a depus spre dovadă un înscris olograf intitulat „chitanță”, din care rezulta că părțile au convenit vânzarea-cumpărarea imobilului pentru prețul de 90 milioane ROL. S-a reținut că înscrisul în discuție a fost falsificat, prin contrafacerea semnăturii părții vătămate, aflată la rubrica „vânzător”(conform rap. de expertiză criminalistică grafică nr. 66/27.02.2009, întocmit de INMEC-Laboratorul Interjudețean de Expertize Criminalistice București), partea vătămată reclamând fapta inculpatului și arătând că înțelegerea reală dintre părți a fost ca transferul proprietății să se realizeze în schimbul întreținerii pe care inculpatul urma să o presteze.
Față de conținutul actului de inculpare, se constată astfel că infracțiunea de înșelăciune dedusă judecății s-a realizat cu ocazia acordului de voință dintre părți privitor la transferul dreptului de proprietate, de la parte vătămată la inculpat, fapta inculpatului fiind necesar a fi examinată în raport de declarațiile părților contractante (parte vătămat-inculpat), precum și de depoziția martorului S. D. M., referitor la aspectele pe care inculpatul i le-a prezentat și care l-au determinat să redacteze înscrisul sub semnătură privată de care s-a folosit inculpatul în motivarea acțiunii civile în constatare.
Din examinarea probelor evocate anterior, se constată că partea vătămată I. A. că, transmite dreptul de proprietate asupra imobilului (casă și teren), în schimbul întreținerii sale, de către inculpat, pe durata vieții, precum și ca inculpatul să asigure înmormântarea și pomenirile ulterioare, după decesul părții vătămate, conform tradiției, reprezentarea părții vătămate fiind că, datorită vârstei înaintate, decesul său este apropiat.
Totodată, partea vătămată a declarat și împrejurarea că urma să se încheie un contract corespunzător acordului de voință, respectiv un contract de întreținere, în formă autentică, la un birou notarial, ulterior fiind convinsă de inculpat să opteze pentru o modalitate mai puțin oneroasă, prin eludarea taxelor notariale, respectiv promovarea unei acțiuni civile în constatare din care să se constate dobândirea dreptului de proprietate de către inculpat, reținându-se ca relevantă declarația dată de partea vătămată la 28 iunie 2011 (filele 21,22 d.f.), în sensul că: „menționez că în toamna anului 2006, a venit la noi un reprezentant al Primăriei pentru a măsura imobilul, iar inculpatul mi-a spus că se ocupă el să facă actele în așa fel încât să fie mai ieftin”, precum și că între partea vătămată și inculpat a existat o înțelegere verbală „ intervenită în momentul în care acesta s-a mutat în casă și care consta în întreținerea părții vătămate de către inculpat”.
Aceste împrejurări, susținute de partea vătămată, se coroborează cu împrejurarea că inculpatul a promovat acțiune civilă în constatare, și că s-a folosit de un înscris sub semnătură privată, redactat de martorul S. D. M., în care acordul de voință al părților era modificat în sensul că tranzacția dintre părți este o vânzare-cumpărare pură și simplă, partea vătămată angajându-se să transmită dreptul de proprietate imobiliară în schimbul prețului de 90 milioane ROL, în conținutul căruia a fost contrafăcută semnătura părții vătămate la rubrica „vânzător”(după cum s-a stabilit prin expertiză grafică).
Ori, se constată că martorul S. D. a declarat, fiind întrebat expres, că, în momentul redactării înscrisului intitulat „chitanță”, partea vătămată nu a fost prezentă și nu a semnat înscrisul în fața martorului, dar nici în fața martorilor indicați ca martori asistenți, respectiv M. V.(declarație de la fila 36), astfel că au fost consemnate numai împrejurările declarate de inculpat că ar reprezenta voința comună a părților.
Totodată, se constată că respectivul înscris sub semnătură privată a fost utilizat de inculpat și a produs efecte juridice, constituind temei pentru recunoașterea dreptului de proprietate a inculpatului în acțiunea în constatare, finalizată prin S.C. 2549/2006, a Judecătoriei C..
Față de acestea, se reține că inculpatul a săvârșit infracțiunea de înșelăciune în convenții, prin folosirea unui mijloc fraudulos, constând în aceea că, în baza acordului de voință privitor la transmiterea dreptului de proprietate imobiliară a părții vătămate, în schimbul prestării întreținerii de către inculpat, părțile au convenit să încheie convenția în forma cerută de lege, respectiv act juridic care să țină loc de contract autentic de vânzare-cumpărare, adică hotărâre judecătorească într-o acțiune în constatare.
Ori, probatoriul administrat atestă că partea vătămată a avut reprezentarea, creată de inculpat, prin inducere în eroare asupra naturii raportului juridic încheiat, că va transfera dreptul de proprietate în schimbul întreținerii și că inculpatul va obține hotărâre judecătorească care să consfințească voința părților, iar în fapt, inculpatul a formulat acțiune în constatarea transmiterii dreptului de proprietate în schimbul prețului vânzării, convenție care nu a fost niciodată discutată sau încheiată între părți.
Astfel, se constată că inculpatul, invocând buna sa credință, a arătat că a plătit prețul convenit cu partea vătămată, dar că suma de bani respectivă a rămas în continuare la dispoziția sa, fiind depozitată într-una din camerele imobilului folosită de inculpat și familia sa, în timp ce partea vătămată contestă faptul juridic al remiterii sumei de bani. De asemenea, se constată că atât probele testimoniale cât și declarațiile părților confirmă că partea vătămată a locuit în imobil și după pronunțarea hotărârii în constatarea dreptului de proprietate al inculpatului, aceasta fiind de fapt situația de fapt relatată de inculpat cu ocazia audierii în faza de recurs (declarația din 31 mai 2012), iar această situație - tolerarea părții vătămate într-un spațiu pentru care a pierdut atributele dreptului de proprietate -, nu poate fi explicată, în condițiile deteriorării relațiilor dintre părți, ca efect al proceselor dintre acestea.
Concluzionând asupra considerentelor anterioare, se reține că inculpatul a comis infracțiunea de înșelăciune prev. de art. 215 alin. 1,2 și 3 C.p., J. pronunțând o greșită soluție de achitare în temeiul art. 10 lit. d C.p.p; în consecință, recursul parchetului este fondat, urmând ca în temeiul art. 38515 pct. 2 lit. d C.p.p., rap. la art. 3859 pct. 18 C.p.p., să fie casată în parte sentința și să se procedeze la condamnarea inculpatului, la o pedeapsă privativă de liberate, orientată la minimul special prev. de lege, conform criteriilor de individualizare prev. de art. 72 C.p.
În privința infracțiunii de uz de fals, se reține, în raport de considerentele anterior expuse, caracterul nefondat al criticilor inculpatului, care a solicitat achitare în temeiul art. 10 lit. d pentru lipsa intenției, fiind dovedită în cauză contrafacerea semnăturii pe înscrisul sub semnătură privată de care s-a folosit în promovarea unei acțiuni civile, și care a produs consecințe juridice prin admiterea acțiunii, aspecte care relevă vinovăția inculpatului sub forma intenției directe . Se rețin însă ca fondate criticile de nelegalitate referitoare la corecta încadrare juridică a infracțiunii, respectiv aceea prev. de art. 291 alin.1, teza a II a C.p.,dar și criticile de netemeinicie, dezvoltate în recursul parchetului, urmând să fie reindividualizată pedeapsa pentru această infracțiune, în sensul aplicării unei pedepse privative de liberate, orientate spre mediu, aceea de 1 an închisoare.
În consecință, rejudecând cauza în limitele arătate, se va stabili pedeapsa rezultantă de executare, conf. art. 33 lit. b, 34 lit. b C.p., aceea de 3 ani închisoare, iar în privința modalității de executare, se va dispune suspendarea sub supraveghere, conf. art. 861 C.p., cu termen de încercare de 5 ani, conform art, 862 C.p., pe durata căruia inculpatul va fi obligat la respectarea măsurilor de supraveghere prev. de art. 863alin. 1 lit. a-d C.p. și cu atenționarea asupra art. 864 C.p., privind revocarea beneficiului suspendării.
La stabilirea modalității de executare a pedepsei, au fost reținute atât circumstanțele reale de comitere și pericolul social concret ridicat al faptelor- partea vătămată fiind silită să promoveze acțiuni civile pentru repunerea în situația anterioară, ca efect al anulării înscrisului intitulat „chitanță”, prin . Jud.C., care au amplificat raporturile litigioase dintre părți, deși acestea locuiesc în același imobil-cât și datele pozitive de ordin personal- inculpatul fiind fără antecedente penale, integrat social, cu un minor în întreținere-, apreciindu-se că scopul preventivo-educativ al pedepsei se poate realiza și fără privarea de libertate a inculpatului.
Pentru celelalte dispoziții ale sentinței recurate, care nu contravin soluțiilor adoptate prin decizie, se vor aplica prevederile art. 38515 alin. 2 C.p.p., și vor fi menținute.
Văzând dispozițiile art. 192 alin. 2 C.p.p., aplicabil în cauză ca urmare a respingerii recursului declarat de inculpat, ca nefondat, conform art. 38515 pct. 1 lit.b C.p.p.:
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Admite recursul declarat de P. de pe lângă J. C. împotriva sentinței penale nr. 319 din 25 noiembrie 2011, pronunțată de J. C. în dosarul nr._ .
Respinge recursul declarat de inculpatul P. M. S., ca nefondat.
Casează în parte sentința recurată, pe latură penală.
În baza art.215 alin.1,2,3 C.p.
Condamnă pe inculpatul P. M. S. la pedeapsa de 3(trei) ani închisoare.
În baza art.291 teza II C.p.
Condamnă pe același inculpat la pedeapsa de 1(unu) an închisoare.
În baza art.33 lit.b, 34 lit. b C.p.
Contopește pedepsele aplicate, urmând ca inculpatul P. M. S. să execute pedeapsa rezultantă de 3(trei) ani închisoare.
În baza art.86/1 C.p.
Dispune suspendarea sub supraveghere a executării pedepsei rezultante pe durata termenului de încercare de 5 ani, stabilit conf. art.86/2 C.p.
În baza art.86/3 al.1 lit.a-d C.p.
Obligă inculpatul ca, pe durata termenului de încercare, să respecte următoarele măsuri de supraveghere ;
-să se prezinte, la datele fixate, la Serviciul de Probațiune de pe lângă Tribunalul O.;
-să anunțe, în prealabil, orice schimbare de domiciliu, reședință sau locuință și orice deplasare care depășește 8 zile, precum și întoarcerea.
-să comunice și să justifice schimbarea locului de muncă:
-să comunice informații de natură a putea fi controlate mijloacele lui de existență:
Atrage atenția inculpatului asupra disp. art.86 /4 C.p.
Interzice inculpatului drepturile prev. de art.64 lit.a teza II, lit. b C.p. pe durata prev. de art.71 al.2; aplică art. 71 al.5 C.p.
Menține celelalte dispoziții ale sentinței recurate.
Obligă recurentul inculpat la plata a 150 lei cheltuieli judiciare statului, din care 100 lei reprezintă onorariu avocat oficiu.
Definitivă.
Pronunțată în ședința publică de la 15 iunie 2012.
JudecătorJudecătorJudecător
A. C. M. M. C. G. C. C.
Grefier,
F. U.
red.M.C.G..
J.F.CF V.
AR
| ← Furtul. Art.208 C.p.. Decizia nr. 1310/2012. Curtea de Apel... | Ucidere din culpă. Art.178 C.p.. Decizia nr. 1430/2012. Curtea... → |
|---|
