Lovirea sau alte violenţe. Art. 180 C.p.. Decizia nr. 16/2016. Curtea de Apel CRAIOVA
| Comentarii |
|
Decizia nr. 16/2016 pronunțată de Curtea de Apel CRAIOVA la data de 13-01-2016 în dosarul nr. 16/2016
Dosar nr._
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL CRAIOVA
SECȚIA PENALĂ ȘI PENTRU CAUZE CU MINORI
INSTANȚA DE APEL
DECIZIA PENALĂ Nr. 16
Ședința publică de la 13 ianuarie 2016
PREȘEDINTE A. C. M.- judecător
V. T.- judecător
Grefier F. I.
Ministerul Public a fost reprezentat prin procuror I. S. din cadrul
Parchetului de pe lângă Curtea de Apel C.
***
Pe rol, soluționarea apelului formulat de inculpatul I. P. M. împotriva sentinței penale nr. 437 din data de 14 mai 2015 pronunțată de Judecătoria T. Cărbunești în dosarul nr._ .
La apelul nominal făcut în ședința publică a răspuns apelantul inculpat I. P. M., lipsind părțile civile M. C. și S. Județean de Urgență T. J..
Procedura de citare legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care, a fost audiat apelantul inculpat I. P. M., declarația acestuia fiind consemnată și atașată la dosarul cauzei. Inculpatul prezent și reprezentantul Ministerului Public arată că nu mai au alte cereri de formulat pentru completarea probatoriului.
Constatându-se cauza în stare de judecată, s-a acordat cuvântul în cadrul dezbaterilor.
Inculpatul apelant I. P. M., având cuvântul, solicită admiterea apelului, casarea sentinței și trimiterea cauzei spre rejudecare la instanța de fond pentru a fi reaudiați martorii oculari, care în opinia sa au mințit. Arată că alte critici nu are la adresa soluției.
Reprezentantul Ministerului Public, având cuvântul, solicită respingerea apelului ca nefondat cu obligarea inculpatului la plata cheltuielilor judiciare către stat, apreciind că nu este incident nici un motiv de nulitate pentru a fi desființată sentința. Pe fond arată că martorii oculari infirmă apărările inculpatului și nu se impune reaudierea acestora.
CURTEA
Prin sentința penală nr. 437 din data de 14 mai 2015 pronunțată de Judecătoria T. Cărbunești în dosarul nr._, în baza art. 386 C.p.p. s-a dispus schimbarea încadrării juridice a faptei deduse judecății și săvârșită de inculpatul I. P. M. din infracțiunea prev. de art. 193 alin. 2 C.pen. în infracțiunea prev. de art. 180 alin. 2 Cp. (L15/1968).
În baza art. 180 alin. 2 Cp. (L15/1968) a fost condamnat inculpatul I. P. M., fiul lui P. și F., născut la 11.01.1968 în C., jud. D., domiciliat în Tg-Cărbunești, ., județul Gorj, CNP_, la 1.000 lei amendă penală.
S-a atras atenția inculpatului asupra disp. art. 631 C.pen. (L 15/1968).
A fost admisă în parte acțiunea civilă formulată de persoana vătămată M. C. și a fost obligat inculpatul I. P. M. la 1.000 lei cu titlu de daune-morale către aceasta.
A fost respins capătul de cerere referitor la acordarea de despăgubiri civile.
În baza art. 274 alin. 1 Cp. a fost obligat inculpatul la 800 lei cheltuieli judiciare statului.
Pentru a pronunța această sentință, prima instanță a reținut în fapt că, în data de 18.08.2013, în jurul orelor 14.00, persoana vătămată M. C. se deplasa cu bicicleta pe drumul comunal venind din satul Copăcioasa spre domiciliul său din satul Pojogeni – Cuci și ajungând în dreptul locuinței inculpatului I. P. M. acesta din urmă a ieșit din curte ținând în mână o furcă și a luat de pe sol mai multe pietre cu care a aruncat în direcția persoanei vătămate lovind-o în spate și la cotul drept, determinând-o să coboare de pe bicicletă apoi inculpatul a intrat în curtea sa nu înainte de a aduce jigniri și amenințări aceleiași persoane vătămate.
După ce a fost lovită, persoana vătămată și-a continuat deplasarea ținând bicicleta de ghidon apelând totodată Serviciul 112 și prin care a sesizat cele întâmplate.
Conform certificatului medico-legal nr. 4401/23.08.2013 eliberat de SML Gorj, persoana vătămată M. C. a suferit leziuni traumatice care s-au putut produce exclusiv cu corp dur pentru care s-au acordat 8-9 zile îngrijiri medicale și au fost datate 18.08.2013.
Pentru a reține această situație de fapt prima instanță a reținut că incidentul a fost perceput de martorii C. Ș. I. și C. Ș. C., declarațiile acestora coroborându-se cu declarația persoanei vătămate și concluziile certificatului medico – legal.
Deși inculpatul, în mod constant, nu a recunoscut fapta, invocând că la acea dată nu se afla la domiciliu ci pe raza loc. Berlești ori pe raza loc. Tg-J. la locuința martorului P. D., aceste apărări au fost infirmate prin probele administrate, stabilindu-se că martorul P. a încercat în prima declarație să denatureze adevărul.
Prima instanță a constatat de asemenea că în cursul urmăririi penale atât persoana vătămată, cât și inculpatul în baza acordurilor exprimate au fost testate cu poligraful ce a evidențiat teoretic sinceritate la prima și comportament simulat la cel de-al doilea.
Martora P. M., reascultată în cursul cercetării judecătorești, a menționat că inculpatul a fost în Tg-J. însă pe data de 17.08.2013 care a căzut într-o sâmbătă.
Martorul N. C. C. la care partea vătămată fusese în vizită mai devreme a declarat că după câteva ore a fost sunată de aceasta care i-a adus la cunoștință că fusese lovit de inculpatul I. P., aceste chestiuni spunându-i-le și martorului B. V. care le-a relatat instanței așa cum le-a luat la cunoștință.
Martorul P. D. infirmă varianta inculpatului cum că din data de 18 până pe 19.08.2013 au fost împreună la Tg-J., aceleași aspecte fiind susținute și de martora P. M. ce a declarat o remanență a inculpatului în locuința din Tg-J. de pe 17.08.2013 până a doua zi, duminică, 18.08.2013 undeva în jurul prânzului, condiții în care această variantă nu mai poate folosi inculpatului întrucât incidentul este înregistrat undeva în jurul orelor 14:00 iar dubiul este înlăturat de cei doi martori direcți, martorul indirect N. C. C. plus martorul B. V., toate aceste chestiuni coroborându-se între ele dar și cu susținerile persoanei vătămate din plângere și cu înscrierile actelor medico-legale, inclusiv cu apelarea Serviciului 112.
Martorul P. G. S. nu poate răsturna în nici-o manieră concluziile coroborării celorlalte probe și acesta indicând că aproape cert în data de 17.08.2013, într-o zi de sâmbătă, a făcut o pomană, că în acele împrejurări s-a folosit de o mașină a inculpatului ce a fost condusă de numitul P. însă nu poate confirma prezența inculpatului în alt loc, a doua zi pe data de 18.08.2013.
Toate acestea, adică existența coroborărilor între acte medico-legale, declarațiile a doi martori direcți, a doi martori indirecți, a doi martori ce nu pot oferi pertinență versiunilor inculpatului în sensul că nu pot induce fără dubiu că în data de 18.08.2013 acesta ar fi fost în altă parte, dar și în prezența celor două variante ale inculpatului, inclusiv a necoroborării temporare și logice ale declarațiilor acestuia conduc instanța la concluzia că leziunile suferite de persoana vătămată au fost determinate de acțiunea prin violență a inculpatului și care este încadrabilă ca infracțiune, fapta fiind săvârșită cu vinovăție, mai exact constată pe acesta vinovat de săvârșirea infracțiunii de lovire sau alte violențe încadrabilă în disp. art. 180 alin 2 C.pen. (L 15/1968), mai favorabile decât reglementările prezente (art 193 alin. 2 C.pen.) în condițiile în care instanța se va orienta spre o pedeapsă pecuniară ce va fi aplicată în urma derulării complete a unei proceduri judiciare și nu pe baza acordului de vinovăție sau solicitării de judecată prin procedura simplificată.
În consecință, în baza art. 386 C.p.p. s-a dispus schimbarea încadrării juridice a faptei deduse judecății și săvârșită de inculpatul I. P. M. din infracțiunea prev. de art. 193 alin. 2 Cp. în infracțiunea prev. de art. 180 alin. 2 Cp. (L15/1968) pentru care a fost condamnat la 1.000 lei amendă penală, atrăgându-i-se atenția inculpatului asupra disp. art. 63 ind.1 Cp. (L 15/1968).
La individualizarea pedepsei aplicate au fost avute în vedere modalitatea și împrejurările săvârșirii faptei, pericolul social concret, urmarea socialmente periculoasă (numărul de zile de îngrijiri medicale), natura infracțiunii, persoana inculpatului ce a avut o atitudine total oscilantă și nu a recunoscut nici măcar din punct de vedere formal fapta săvârșită, negând orice apartenență la aceasta și care nu are antecedente penale însă a mai fost sancționat administrativ pentru infracțiunea de insultă de către parchet.
Prin declarația dată instanței în ședința publică din 10.02.2015, partea vătămată s-a constituit parte civilă cu suma de 2500 lei reprezentând despăgubiri civile – daune morale și a arătat că pe lângă prejudiciile psihice inerente a pierdut venituri pe care le putea obține din desfășurarea de activități în domeniul forestier, el ocupându-se în mod obișnuit de aceste lucruri, fiind plătit de terțe persoane.
În mod cert, infracțiunea de lovire sau alte violențe prev. de art. 180 alin. 2 C.pen. (L15/1968) ca și infracțiune de rezultat este aptă de a produce prejudicii de natură a fi compensate.
Cu privire la existența faptei penale cauzatoare de prejudicii, aceasta a fost demonstrată din coroborarea probelor, existând atât acțiunea ilicită, vinovăția inculpatului I. P. M., cât și rezultatul ei, în speță o daună morală compatibilă cu o compensare în sensul existenței unei minime traume psihice, a unui mic inconvenient funcțional temporar și o mică perturbare pasageră a cursului vieții firești a părții vătămate, compensație pe care însă prima instanță a apreciat-o la suma de 1.000 lei reprezentând daune-morale, avându-se în vedere și perioada recuperatorie, drept pentru care în conformitate cu disp. art. 1357 C.civ. a fost obligat inculpatul I. P. M. să o plătească părții vătămate M. C., admițând astfel în parte acțiunea civilă în condițiile în care instanța a reținut că pentru despăgubirile civile efective – daune materiale partea care le-a solicitat, în speță persoana vătămată, nu și-a produs probe.
Împotriva acestei sentințe a formulat apel inculpatul I. P. M.. Prin motivele de apel depuse inițial de apărătorul ales al inculpatului s-a solicitat în esență admiterea apelului, desființarea hotărârii pronunțate iar pe fond achitarea inculpatului în baza art. 16 lit. c C.p.p. În susținerea acestui motiv s-a arătat că declarațiile martorilor oculari au fost influențate de relațiile de dușmănie dintre aceștia și inculpat, iar declarațiilor martorilor indirecți nu pot conduce la stabilirea vinovăției atât timp cât aceștia nu au observat personal incidentul.
Inculpatul prezent în instanță a fost audiat la termenul din data de 13 ianuarie 2016.
Cu ocazia dezbaterilor inculpatul a precizat că dorește ca martorii oculari să fie reaudiați de prima instanță apreciind că aceștia nu au fost sinceri cu ocazia ascultării inițiale.
Analizând actele și lucrările dosarului în raport de motivele invocate de parte și în limitele prev. de art. 417 C.p.p. Curtea apreciază că apelul este nefondat urmând a fi respins în consecință pentru următoarele considerente.
Starea de fapt reținută în rechizitoriu dar și în sentința apelată rezultă cu certitudine din coroborarea declarației persoanei vătămate cu declarațiile martorilor oculari C. Ș. C. și C. Ș. I. (filele 31 respectiv 33 dosar fond), din aceste probe rezultând că la data de 18 august 2013 în jurul orei 14,00, pe fondul unor relații conflictuale anterioare inculpatul a lovit persoana vătămată cu obiecte contondente (pietre) producându-i leziuni pentru a căror vindecare au fost necesare 8 – 9 zile de îngrijiri medicale.
Apărarea inculpatului în sensul că la data săvârșirii faptei nu s-ar fi aflat în localitate nu poate fi reținută, în condițiile în care prima variantă prezentată organelor judiciare a fost infirmată prin declarațiile martorilor P. D. și P. M. (primul dintre aceștia arătând chiar că a fost în eroare cu privire la data exactă la care inculpatul a fost la T. J. și datorită insistențelor inculpatului I. P. M.) iar cea de-a doua neavând nici un suport probator (după ce martorul P. și-a schimbat declarația inculpatul a susținut că în mod cert nu a fost în localitate însă nu poate preciza unde a fost plecat).
Oricum ultima variantă susținută de martorul P. pare mult mai plauzibilă în condițiile în care această din urmă declarație se coroborează și cu declarația soției sale dar și cu înscrisul prezentat (bon fiscal) din care rezultă că întâlnirea la restaurant cu inculpatul a avut loc în 17 august 2013, și nu în 18 august 2013, data faptei.
Cât privește declarațiile martorilor C. Ș., Curtea nu are nici un motiv să pună la îndoială aspectele relatate, chiar în condițiile în care se pare că relațiile dintre familia C. și inculpat nu sunt cele mai bune. Ambii martori au fost constanți în relatările lor pe tot parcursul procesului penal prezentând într-un mod similar faptele percepute, iar declarațiile lor se coroborează cu declarația de persoană vătămată și declarațiile martorilor indirecți.
Nu se impune nici reaudierea acestor martori atât timp cât ei au fost ascultați în ședință publică la data de 26 februarie 2015 în prezența inculpatului și a avocatului său ales, persoana acuzată având astfel posibilitatea de a adresa direct întrebări martorilor și de a contesta realitatea celor susținute de ei.
Oricum, se remarcă faptul că dincolo de susținerile inculpatului în sensul că martorii ar fi mințit, acesta nu a întreprins nici un demers concret împotriva lor pentru a fi trași la răspundere penală, și nici nu a oferit explicații plauzibile în ceea ce privește pasivitatea manifestată.
În ceea ce privește încadrarea juridică dată faptei și sancțiunea aplicată de prima instanță (aspecte necontestate în mod direct de inculpat) Curtea, procedând la propria examinare a actelor dosarului nu constată aspecte de nelegalitatea sau netemeinicie care să poată fi analizate din oficiu.
Pentru toate aceste considerente se va respinge ca nefondat apelul formulat de inculpat urmând a se face aplicarea disp. art. 275 alin. 2 C.p.p. în privința cheltuielilor judiciare avansate de stat.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondat apelul formulat de inculpatul I. P. M. împotriva sentinței penale nr. 437 din data de 14 mai 2015 pronunțată de Judecătoria T. Cărbunești în dosarul nr._ .
Obligă inculpatul la 150 lei cu titlu de cheltuieli judiciare avansate de stat.
Definitivă.
Pronunțată în ședința publică de la 13 ianuarie 2016
Președinte, Judecător,
A. C. M. V. T.
Grefier,
F. I.
Red.jud.A.C.M.
j.f.M.M.
O.A. 20 Ianuarie 2016
| ← Ucidere din culpă. Art.192 NCP. Decizia nr. 17/2016. Curtea de... | Schimbare măsura educativă a internării. Art.516 si art. 517... → |
|---|
