Ucidere din culpă. Art.192 NCP. Decizia nr. 24/2016. Curtea de Apel CRAIOVA

Decizia nr. 24/2016 pronunțată de Curtea de Apel CRAIOVA la data de 14-01-2016 în dosarul nr. 24/2016

Dosar nr._

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL CRAIOVA

SECȚIA PENALĂ ȘI PENTRU CAUZE CU MINORI

INSTANȚA DE APEL

DECIZIA PENALĂ NR.24

Ședința publică de la 14 ianuarie 2016

PREȘEDINTE C. Ș.

Judecător Ș. B.

Grefier B. D.

Ministerul Public reprezentat de procuror C. N.

din cadrul Parchetului de pe lângă Curtea de Apel C.

c.c.c.

Pe rol, judecarea apelului declarat de inculpatul T. C., împotriva sentinței penale nr.1459 din 21 aprilie 2015, pronunțată de Judecătoria C., în dosarul nr._ .

La apelul nominal făcut în ședință publică, a răspuns inculpatul, asistat de avocat P. M., apărător ales, lipsind partea responsabilă civilmente . prin V. M. S. București, precum și părțile vătămate D. I., T. N. și D. D..

Procedura completă.

S-a făcut referatul oral al cauzei, a fost audiat inculpatul, după care, constatându-se cauza în stare de judecată, s-a acordat cuvântul.

Avocat P. M. pentru inculpat, solicită admiterea apelului, desființarea sentinței penale atacate și modificarea modalității de executare, în sensul aplicării suspendării sub supraveghere, deoarece inculpatul nu are antecedente penale, a muncit în străinătate, are o fetiță de 4 ani și până în prezent nu a mai făcut nicio abatere, nefiind un pericol pentru ordinea publică, accidentul fiind o întâmplare, a recunoscut în totalitate fapta, a suportat cheltuielile de înmormântare și pomenile, fiind chiar prieten cu fratele victimei.

A mai arătat că a consumat doar 50 ml vin cu cola, ceea ce nu a deteriorat starea sa.

Reprezentantul parchetului solicită respingerea apelului ca neîntemeiat și menținerea hotărârii primei instanțe ca fiind legală și temeinică, deoarece în mod corect a apreciat că legea penală mai favorabilă este actualul Cod penal ce prevede limite legale mai mici, însă nu se impune modalitatea de executare solicitată, deoarece este vorba de un accident mortal săvârșit în urma consumului de alcool, valoarea alcoolemiei fiind este limita legală, respectiv 1,60 g% prin calcul retroactiv, iar modalitatea de executare nu se impune nici din perspectiva lipsei acordului inculpatului pentru prestarea muncii în folosul comunității.

Inculpatul, având ultimul cuvânt, arată că este de acord să presteze muncă în folosul comunității pentru a-i fi aplicată pedeapsă fără executare, însușindu-și concluziile apărătrorului.

Dezbaterile fiind închise;

CURTEA

Asupra apelului de față, constată următoarele:

P. sentința penală nr.1459 din 21 aprilie 2015, Judecătoria C., în baza art. 192 alin. 1, 2 C.p. cu aplicarea art. 5 C.p., art. 396 alin. 10 C.p.p. a condamnat pe inculpatul T. C., fiul lui C. și E., născut la data de 30.11.1986 în ., cu domiciliul în com. Murgași, ., . jud. D., cu reședința în Republica Ceha, localitatea Tochovice 132, CNP_, cetățean român, fără ocupație, necăsătorit, la pedeapsa de 2 ani și 6 luni închisoare.

În baza art. 336 alin. 1 C.p., cu aplicarea art. 5 C.p., art. 396 alin. 10 C.p.p., a fost condamnat același inculpat la pedeapsa de 1 an și 6 luni închisoare.

În temeiul art. 38 lit. a, art. 39 lit. b C.p. s-au contopit pedepsele stabilite anterior, urmând ca inculpatul să execute pedeapsa cea mai grea, aceea de 2 ani și 6 luni închisoare, la care s-a adăugat un spor de 6 luni închisoare, urmând ca inculpatul să execute pedeapsa rezultantă de 3 ani închisoare, în regim de detenție.

În temeiul art. 7 din Legea nr. 76/2008 s-a dispus prelevarea de probe biologice de la inculpat în vederea introducerii profilelor genetice în S.N.D.G.J.

S-a luat act că persoanele vătămate D. I., domiciliată în com. Goiești, ., jud. D., D. D., domiciliat în com. Goiești, ., jud. D. și T. N., domiciliat în ., jud. D., nu s-au constituit părți civile în procesul penal.

A fost obligat inculpatul la 1.800 lei, cheltuieli judiciare către stat.

Pentru a pronunța această sentință, prima instanță a reținut că prin rechizitoriul nr. 507/P/2014 al Parchetului de pe lângă Judecătoria C., a fost trimis în judecată inculpatul T. C. pentru săvârșirea infracțiunii de ucidere din culpă, prev. și pedepsită de art. 192 alin. 1 și 2 din Codul Penal și conducerea unui vehicul sub influența alcoolului, prev. și pedepsită de art. 336 alin. 1 C.p., cu aplicarea art. 38 C.p. și art.5 C.p.

În actul de sesizare a instanței s-a reținut, în esență că la data de 26.12.2012 în jurul orelor 23.50 a condus autoturismul marca Skoda O. înmatriculat sub nr. 1-S-_ pe DJ 643 A pe sensul Velești- Murgași, având o îmbibație alcoolică de 1,60 g %0 alcool pur în sânge, împrejurare în care a produs un accident de circulație în urma căruia a survenit decesul victimei D. M..

Pentru dovedirea situației de fapt de mai sus, au fost propuse prin rechizitoriu următoarele mijloace de probă: proces-verbal de cercetare la fața locului cu fotografii judiciare și schița locului faptei, raport de expertiză tehnică auto nr. 1167/P/2013, raport de constatare medico-legală necropsie nr. 5399/A3 emis de Institutul de Medicină Legală C. la data de 25.04.2013, raport de expertiză medico-legală nr. 2247/i/2013 întocmit de Institutul Național de Medicină Legală M. Minovici București, înscrisuri, declarații martori, declarații inculpat.

La data de 21.04.2015 inculpatul prin apărător ales a depus la dosar o declarație notarială de recunoaștere a faptelor pentru care a fost trimis în judecată precum și solicitarea de soluționare a cauzei pe baza probelor administrate în cursul urmăririi penale.

La data de 21.04.2015 părțile civile D. I., T. N. și D. D. prin apărător au depus un înscris prin care au învederat instanței că nu se constituie parți civilă în procesul penal, urmând a solicita pe cale separată, în fața instanței civile, repararea daunelor morale și materiale ce li se cuvin ca urmare a accidentului de circulație produs de inculpatul T. C..

Analizând materialul probator administrat în cauză, instanța a reținut următoarele:

Inculpatul T. C. este posesor al permisului de conducere categoria B eliberat de Republica Cehă la data de 07.09.2011.

La data de 26.12._ inculpatul T. C. s-a deplasat în . D., la domiciliul părții civile D. D., cu autoturismul marca Skoda O. înmatriculat sub nr. 1- S -_, unde în intervalul 17.00-17.30 a consumat bere.

Ulterior, inculpatul T. C. împreună cu partea civilă D. D. și victima D. M. s-au deplasat la un bar situat în . intervalul orar 22.00 - 23.00 a mai consumat vin.

Apoi, cei trei au plecat cu același autoturism condus de inculpatul T. C. cu intenția de a merge în . timp ce D. M. a ocupat locul pasagerului dreapta față D. D. s-a așezat pe bancheta din spate.

In timp ce se deplasa pe DJ 643A pe sensul Velești - Murgași în timpul nopții, în condiții de iluminat stradal, pe un carosabil realizat din pietriș și acoperit cu zăpada înghețată, pe fondul consumului de alcool, inculpatul T. C. nu a sesizat schimbarea direcției de mers, a intrat pe sensul opus de mers, intrând în coliziune cu o pompă metalica, un cap de pod din beton și cu un arbore aflat pe marginea drumui, împrejurare în care autoturismul s-a răsturnat, rămânând așezat pe plafon.

În urma impactului, a survenit decesul victimei D. M., pasagera dreapta față, respectiv vătămarea corporală a numitului D. D.. Fiind sesizate, organele de poliție s-au deplasat la locul producerii evenimentului rutier, împrejurare în care i-au solicitat inculpatului T. C. să se supună testării cu aparatul alcooltest Drager. Acesta a indicat, la ora 01.22, o valoare a alcoolemiei de 0,57 mg/l alcool pur în aerul expirat, motiv pentru care organele de poliție au luat măsura conducerii inculpatului la Spitalul Clinic Județean de Urgență C., în vederea recoltării de probe biologice.

Astfel, inculpatului T. C. i-au fost recoltate două probe de sânge fiind întocmit în acest sens buletinul de analiză toxicologică-alcoolemie din care a rezultat că la prima probă, recoltată la ora 02,50, inculpatul avea o alcoolemie de 1,00 g %0 alcool în sânge iar la ora 03,50 avea o alcoolemie de 0,80 g %0 alcool în sânge.

În aceste condiții, s-a dispus efectuarea unei expertize având ca obiect calcularea retroactivă a alcoolemiei al cărei rezultat s-a concretizat în raportul de expertiză medico-legală nr. 2247/i/2013 întocmit de Institutul Național de Medicină Legală M. Minovici București în care s-a concluzionat că la data de 26.12.2012 ora 23,50 inculpatul T. C. ar fi putut avea o alcoolemie teoretică de circa 1,60 %0 alcool pur în sânge.

Din raportul de constatare medico-legală necropsie nr.5399/A3 emis de Institutul de Medicină Legală C. la data de 25.04.2013, a rezultat că moartea numitei D. M., în vârstă de 14 ani, a fost violentă și s-a datorat hemoragiei și dilacerării meningocerebrale, în condițiile unui traumatism cranio-cerebral cu plagă cranio-cerebrală și fracturi multieschiloase de boltă și bază de craniu ; leziunile de violență s-au putut produce în condițiile accidentului de circulație suferit în data de 26.12.2012. Intre leziunile de violență și deces există legătură de cauzalitate directă, necondiționată; sângele recoltat de la cadavru nu conținea alcool etilic; moartea poate data din 26.12.2012.

Pentru a se stabili dinamica producerii accidentului, în cauză s-a dispus efectuarea unei expertize tehnice auto iar din raportul întocmit de expertul tehnic rezultă că dinamica accidentului a fost următoarea:

Inculpatul T. C., conducător al autoturismul marca Skoda O. înmatriculat sub nr. l-S-_ - în data de 26.12.2012, orele 23,50, în timp ce se deplasa pe DJ643 A pe sensul Velești-Murgași, însoțit de pasagerii D. D., ce ocupa un loc pe bancheta din spate, și D. M., ce ocupa locul pasagerului dreapta față, nu a sesizat schimbarea direcției de deplasare, a traversat sensul opus de mers, a părăsit partea carosabilă prin partea stângă a drumului în sensul său de mers, intrând în coleziune cu o pompă de apă, după care a lovit un copac respectiv un cap de pod. Datorită vitezei mari de deplasare, 70 km/h în localitate, în urma impactului cu copacul și capul de pod, autovehiculul s-a răsturnat și s-a oprit pe plafon orientat cu partea din față în sensul Murgași T.. Viteza de deplasare a autoturismului marca Skoda O. înmatriculat sub nr.l- S-_ condus de inculpatul T. C. era de cca. 70 km/h. Potrivit concluziilor raportului de expertiză, singurul vinovat de producerea accidentului este inculpatul T. C., care a încălcat dispozițiile art. 35 alin. 1, art. 48 alin. 1, art. 49 alin. 1 și art. 87 din OUG nr. 195/2002.

Fiind audiat, în cursul urmăririi penale, inculpatul a avut o atitudine sinceră, recunoscând și regretând săvârșirea faptelor.

În drept, s-a stabilit că faptele inculpatului T. C., care la data de 26.12.2012, în jurul orelor 23,50, a condus autoturismul marca Skoda O. înmatriculat sub nr. 1-S-_ pe DJ643 A pe sensul Velești- Murgași, având o îmbibație alcoolică de 1,60 g %0 alcool pur în sânge, împrejurare în care a produs un accident de circulație, în urma căruia a survenit decesul victimei D. M., întrunesc elementele constitutive ale infracțiunilor de ucidere din culpă, prev. și ped. de art. 192 alin. 1, 2 C.p. și conducerea unui vehicul sub influența alcoolului prevăzută și pedepsită de art. 336 alin. 1 Cod Penal cu aplicarea art 38 Cod penal și art 5 Cod Penal.

Instanța a reținut că la data de 01.02.2014 a intrat în vigoare noul Cod penal (adoptat prin Legea nr. 286/2009), iar pentru infracțiunile de ucidere din culpă și conducere a unui vehicul sub influența alcoolului pedepsele prevăzute de noul Cod penal sunt închisoarea de la 2 la 7 ani (192 alin. 2 C.p.) și respectiv de la 1 an la 5 ani sau amenda (art. 336 alin. 1 C.p.), pedepse mult mai mici decât pedeapsa închisorii de la 5 ani la 15 ani prevăzută de Codul penal din 1969 pentru săvârșirea infracțiunii prev. de art. 178 alin. 1, 2, 3, astfel încât noul Cod penal constituie legea favorabilă.

La individualizarea pedepselor aplicate inculpatului T. C. instanța a avut în vedere criteriile generale de individualizare prev. de art. 72 Codul penal din 1969, gradul de pericol social concret al faptei, modul și mijloacele de săvârșire a faptei, alcoolemia ridicată pe care a avut-o inculpatul, numeroasele reguli de circulație încălcate de inculpat, rezultatele grave produse, decesul victimei D. M., în vârstă de 14 ani, persoana inculpatului, necunoscut cu antecedente penale la data comiterii faptei, care a avut o atitudine sinceră pe parcursul procesului penal, recunoscând și regretând fapta pentru care a fost trimis în judecată.

Față de cele menționate anterior, instanța a făcut aplicarea disp. art. 396 alin. 10 C.p.p, iar în baza art. 192 alin. 1, 2 C.p. a condamnat inculpatul T. C. la pedeapsa de 2 ani și 6 luni închisoare.

În baza art. 336 alin. 1 C.p., cu aplicarea art. 5 C.p., art. 396 alin. 10 C.p.p., a fost condamnat același inculpat la pedeapsa de 1 an și 6 luni închisoare.

În temeiul art. 38 lit. a, art. 39 lit. b C.p. s-au contopit pedepsele stabilite anterior, urmând ca inculpatul să execute pedeapsa cea mai grea, aceea de 2 ani și 6 luni închisoare, la care s-a adăugat un spor de 6 luni închisoare, urmând ca inculpatul să execute pedeapsa rezultantă de 3 ani închisoare, în regim de detenție.

Instanța a apreciat că numai prin executarea în regim de detenție a pedepsei aplicate se poate realiza scopul preventiv-educativ al pedepsei, având în vedere gravitatea faptelor săvârșite, urmările produse, alcoolemia ridicată pe care a avut-o inculpatul în momentul producerii accidentului de circulație.

În temeiul art. 7 din Legea nr. 76/2008 s-a dispus prelevarea de probe biologice de la inculpat în vederea introducerii profilelor genetice în S.N.D.G.J.

S-a luat act că persoanele vătămate D. I., D. D. și T. N. nu s-au constituit părți civile în procesul penal.

Împotriva acestei sentințe a declarat apel inculpatul T. C., solicitând admiterea apelului, desființarea sentinței penale atacate și modificarea modalității de executare, în sensul aplicării suspendării sub supraveghere, deoarece nu are antecedente penale, a muncit în străinătate, are o fetiță de 4 ani și până în prezent nu a mai făcut nicio abatere, nefiind un pericol pentru ordinea publică, accidentul fiind o întâmplare, a recunoscut în totalitate fapta, a suportat cheltuielile de înmormântare și pomenile, fiind chiar prieten cu fratele victimei.

A mai arătat că a consumat doar 50 ml vin cu cola, ceea ce nu a deteriorat starea sa.

Verificând actele și lucrările dosarului, atât prin prisma dispozițiilor art.417 Cod pr.penală, cât și a criticilor formulate, Curtea constată apelul ca nefondat, pentru următoarele considerente:

Se constată că din probele administrate în cauză, dovedite prin proces-verbal de cercetare la fața locului, schița locului și planșe fotografică, raport de expertiză tehnică auto nr.1167/P/2013, raport de constatare medico-legală necropsie nr.5399/A3/25.04.2013 emis de Institutul de Medicină Legală C., raportul de expertiză medico-legală nr.2247/I/213 întocmit de INML Prof.Dr.M. Minovici București, alte înscrisuri, declarațiile martorilor și ale inculpatului care a recunoscut săvârșirea infracțiunilor, astfel cum au fost descrise în actul de sesizare a instanței, însușindu-și întreg materialul probator strâns în cursul urmăririi penale, prima instanță în mod corect a stabilit starea de fapt, în sensul că în data de 26.12.2012, orele 23:50, inculpatul T. C., având în sânge o îmbibație alcoolică de 1,60 g%o alcool pur în sânge, a condus autoturismul marca Skoda O. înmatriculat sub nr.1-S -_ pe DJ 643 A, fiind însoțit de către D. D., ce ocupa un loc pe bancheta din spate și victima D. M., ce ocupa locul pasagerului dreapta față, însă din cauza vitezei mari de deplasare, respectiv 70 km/h pe un carosabil din pietriș, dar acoperit cu zăpadă, a pătruns pe sensul opus de mers, a părăsit partea carosabilă prin partea stângă a drumului, în sensul său de mers, intrând apoi în coliziune cu o pompă de apă, după care a lovit un copac și un cap de pod, iar în urma impactului autovehicul s-a răsturnat, oprindu-se pe plafon, în vecinătatea unui imobil.

În urma impactului, victima D. M. a decedat, iar D. D. a suferit leziuni, însă acesta din urmă nu a înțeles să formuleze plângerea prealabilă împotriva inculpatului.

Potrivit declarațiilor inculpatului și martorilor, acesta a consumat băuturi alcoolice atât anterior conducerii autoturismului, precum și în timpul deplasării, respectiv între orele 17:00-17:30 și 22:00-23:15.

P. conduita sa în trafic, acesta a încălcat dispozițiile art.35 alin.1 din OUG nr.195/2002, potrivit căruia „participanții la trafic trebuie să aibă un comportament care să nu afecteze fluența și siguranța circulației, să nu pună în pericol viața sau integritatea corporală a persoanei”; dispozițiile art.48 alin.1 din OUG nr.195/2002, potrivit căruia „conducătorul auto trebuie să respecte regimul legal de viteză și să o adapteze în funcție de condițiile de drum, astfel încât să poată efectua orice manevră în condiții de siguranță”; art.49 alin.1 din OUG nr.195/2002, potrivit căruia „limita maximă de viteză în localități este de 50 km/h”, precum și dispozițiile care interzis conducerea pe drumurile publice a unui autovehicul având o îmbibație alcoolică în sânge.

Având în vedere vinovăția inculpatului, criteriile generale de individualizare a pedepselor, prev.de art.74 Cod penal, respectiv gravitatea faptelor (infracțiuni ce aduc atingere siguranței circulației pe drumurile publice, dar și dreptul fundamental al persoanei la viață), modalitatea și împrejurările concrete (inculpatul după ce a consumat alcool, a condus un autoturism în localitate, depășind viteza legală cu 20 de km/h, deși avea obligația să o adapteze potrivit condițiilor de drum, carosabilul fiind acoperit cu zăpadă, alcoolemia de 1,60 g%o având un efect de întârziere a timpului de reacție, fiind alterată capacitatea de atenție distributivă, dar și acomodarea vizuală, ceea ce a determinat influențarea capacității de a conduce autoturismul, viteza mare de deplasare nepermițându-i observarea din timp a obstacolelor, a schimbării direcției de mers și efectuării în condiții de siguranță a oricărei manevre), circumstanțele personale, respectiv faptul că nu este cunoscut cu antecedente penale, a recunoscut săvârșirea faptelor și le-a regretat, beneficiind de consecințele procedurii simplificate, respectiv reducerea cu o treime a limitelor speciale, a ajutat material familia victimei, Curtea constată că instanța de fond a efectuat o justă individualizare a pedepselor aplicate inculpatului atât sub aspectul naturii și al cuantumului acesteia, cât și ca modalitate de executare.

Nu se impune modificarea modalității de executare, respectiv o modalitate neprivativă de libertate raportat la faptul că prin fapta sa acesta a vătămat două persoane, între care una și-a pierdut viața, victima fiind o persoană minoră în vârstă de 14 ani, iar cealaltă nu a înțeles să formuleze plângere prealabilă, culpa în producerea rezultatului socialmente periculos aparținând în exclusivitate inculpatului.

Pe considerentele sus-menționate și având în vedere și dispozițiile art.421 pct.1 lit.b Cod pr.penală, Curtea va respinge ca nefondat, apelul declarat de inculpat.

Văzând și art.275 alin.2 Cod pr.penală.

PENTTRU ACESTE MOTIVE

IN NUMELE LEGII

DECIDE

Respinge apelul declarat de inculpatul T. C., împotriva sentinței penale nr.1459 din 21 aprilie 2015, pronunțată de Judecătoria C., în dosarul nr._, ca nefondat.

Obligă apelantul-inculpat la 365 lei, cheltuieli judiciare către stat, din care 65 lei reprezintă 1/4 din contravaloarea onorariului avocatului din oficiu.

Definitivă.

Pronunțată în ședința publică de la 14 ianuarie 2016.

C. ȘeleaȘtefana B.

Grefier,

B. D.

Red.jud.CȘ

j.f.C.P.

PS/18.01.2016

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Ucidere din culpă. Art.192 NCP. Decizia nr. 24/2016. Curtea de Apel CRAIOVA