Plângere împotriva rezoluţiilor sau ordonanţelor procurorului de netrimitere în judecată. Art.278 ind.1 C.p.p.. Sentința nr. 166/2014. Curtea de Apel CRAIOVA
| Comentarii |
|
Sentința nr. 166/2014 pronunțată de Curtea de Apel CRAIOVA la data de 11-04-2014 în dosarul nr. 166/2014
Dosar nr._
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL CRAIOVA
SECȚIA PENALĂ ȘI PENTRU CAUZE CU MINORI
SENTINȚA PENALĂ NR. 166
Ședința publică de la 11 aprilie 2014
PREȘEDINTE A. D.- judecător
Grefier E. L.
Ministerul Public reprezentat prin procuror D. S. din cadrul
Parchetului de pe lângă Curtea de Apel C.
***
Pe rol, pronunțarea asupra dezbaterilor ce au fost consemnate în încheierea de amânare a pronunțării din data de 27 martie 2014, încheiere ce face parte integrantă din prezenta sentință având ca obiect soluționarea plângerii formulată de petentul Ș. C. D. domiciliat în C., ., județul D., împotriva ordonanței nr. 956/P/2013 din data de 13 decembrie 2013 a Parchetului de pe lângă Curtea de Apel C. menținută prin rezoluția nr. 121/II/2/2014 din data de 20 ianuarie 2014 a procurorului general al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel C., privind pe intimatul B. T. A. D..
CURTEA
Asupra plângerii de față;
Din actele și lucrările dosarului, constată următoarele:
Prin ordonanța nr. 956/P/2013 din data de 13 decembrie 2013 a Parchetului de pe lângă Curtea de Apel C., în baza art. 228 alin. 4 rap. la art. 10 lit. a C.p.p., art. 38 și art. 45 alin. 1 C.p.p., s-a dispus neînceperea urmăririi penale față de executorul judecătoresc T. A. D. pentru infr. prev. de art. 246 Cp., deoarece fapta nu există.
S-a dispus disjungerea cauzei și declinarea competenței în favoarea Parchetului de pe lângă Judecătoria C., în vederea continuării urmăririi penale față de B. D. cu privire la inf. Prev. de art. 260 alin. 1, 4 Cp.
În motivarea ordonanței s-a reținut că la data de 20 septembrie 2013 persoana vătămată Ș. C. D. a formulat plângere prin care a solicitat tragerea la răspundere penală e executorului judecătoresc T. A. D. pentru infr. prev. de art. 246 Cp. și a expertului evaluator B. D., cu privire la infr. prev. de art. 260 alin. 1, 4 Cp.
În plângere, persoana vătămată a pretins că executorul judecătoresc T. A. D. și-a îndeplinit în mod defectuos atribuțiile de serviciu cu ocazia întocmirii actelor de executare în dosarele nr. 369/EX/2012 și 1/EX/2013.
Conform pretențiilor persoanei vătămate, îndeplinirea defectuoasă a atribuțiilor de serviciu de către executorul judecătoresc cu ocazia întocmirii actelor de executare în dosarele nr. 369/EX/2012 și 1/EX/2013 a constat în faptul că deși l-a informat cu privire la subevaluarea imobilului care a format obiectul executării silite de către expertul evaluator, totuși, nu a dispus o nouă expertiză și l-a vândut prin licitație publică la prețul subevaluat.
La rândul său, expertul evaluator, cu ocazia întocmirii raportului de evaluare a imobilului care a format obiectul executării silite, a stabilit cu rea credință un preț mai mic decât cel real.
Actele premergătoare efectuate nu au confirmat săvârșirea de către executorul judecătoresc a pretinselor fapte penale sesizate de către persoana vătămată.
Astfel, la data de 28 iulie 2012, creditorul . C., prin administratorul său Ș. Claudius D. a depus la B. T. A. D. o cerere prin care a solicitat executarea sentinței civile nr. 2730/2011. Această cerere a format obiectul dosarului de executare nr. 369/E/2012.
După formarea dosarului nr. 369/E/2012 executorul judecătoresc a întocmit actele de executare prevăzute de Codul de procedură civilă.
Printre actele de executare efectuate a fost și un raport de evaluare a imobilului care a format obiectul executării silite, întocmit de expertul B. D..
Conform art. 500 alin. 2 rap. la art. 411 alin. 3 C.pr.civ., executorul judecătoresc are obligația numai de a dispune evaluarea bunurilor care formează obiectul executării de către un expert.
În cazul când prin raportul de expertiză se stabilește o valoare a bunurilor care nu este acceptată de cei interesați, potrivit art. 399 alin. 1 C.pr.civ., numai aceștia pot formula contestație la executare.
Așa fiind, executorul judecătoresc și-a îndeplinit atribuțiile prev. de art. 500 alin. 1 rap. la art. 411 alin. 3 C.pr.civ., motiv pentru care infr. prev. de art. 246 Cp., nu a fost săvârșită.
Cu privire la infr. prev. de art. 260 alin. 1, 4 Cp. pe care persoana vătămată pretinde că a fost săvârșită de expertul evaluator, s-a arătat că urmărirea penală se efectuează potrivit art. 207 rap. la art. 209 alin. 4 și 25 C.p.p. de către lucrătorii poliției judiciare a căror activitate de cercetare este supravegheată de P. de pe lângă Judecătoria C., astfel că în baza art. 38 și 45 alin. 1 C.p.p., s-a dispus disjungerea cauzei și declinarea competenței în favoarea acestui parchet.
Împotriva acestei ordonanțe, în baza disp. art. 278 C.p.p. petentul Ș. C. D. a formulat plângere, aceasta fiind respinsă ca neîntemeiată prin rezoluția nr. 121/II/2/2014 din data de 20 ianuarie 2014 a procurorului general al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel C..
Împotriva acestei rezoluții petentul Ș. C. D. a formulat plângere potrivit disp. art. 278/1 C.p.p., plângerea fiind înregistrată pe rolul Curții de Apel C. la data de 28 ianuarie 2014 sub nr._ .
În motivarea plângerii a arătat că, parchetul a refuzat să se pronunțe asupra celui de al doilea capăt de cerere, respectiv asupra faptei săvârșite de expert. B. D..
Analizând plângerea formulată, pe baza actelor și lucrărilor dosarului, instanța constată următoarele:
Prin ordonanța din data de 13.12.2013 din dosar nr. 956/P/2013 P. de pe lângă Curtea de Apel C. a dispus neînceperea urmăririi penale față de intimatul executor judecătoresc T. A. D., pentru infracțiunea prevăzută de art. 246 C.pen., în temeiul art. 228 alin.4 raportat la art. 10 lit.a) C.pr.pen., întrucât fapta nu există, și disjungerea cauzei și declinarea competenței în favoarea Parchetului de pe lângă Judecătoria C., în vederea continuării urmăririi penale față de B. D. cu privire la infracțiunea prevăzută de art. 260 alin.1 și 4 Cod penal.
Această rezoluție a fost confirmată prin rezoluția din data de 20.01.2014 a procurorului general al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel C., prin care s-a respins plângerea formulată de petentul Ș. D..
Curtea constată că plângerea petentului se referă la faptul că, executorul judecătoresc T. A. D. și-a îndeplinit defectuos atribuțiile de serviciu cu ocazia întocmirii actelor de executare în dosarele de executare silită nr.369/EX/2012 și nr. 1/EX/2013, în sensul că, deși l-a informat cu privire la subevaluarea imobilului care a format obiectul executării silite de către expertul evaluator B. D., nu a dispus efectuarea unei noi expertize și l-a vândut la licitație publică la prețul subevaluat.
Din analiza actelor premergătoare efectuate nu a rezultat că executorul judecătoresc T. A. D. ar fi săvârșit acte cărora să le fie conferită semnificația juridic ă a infracțiunii de abuz în serviciu contra intereselor persoanelor.
Curtea retine ca potrivit art. 60 alin. 1 din Legea nr. 188/2000 privind executorii judecătorești, actele executorilor judecătorești sunt supuse în condițiile legii controlului instanțelor judecătorești competente, iar potrivit art. 61 din aceeași lege, cei interesați sau vătămați prin actele de executare silita pot formula contestație la executare în condițiile prevăzute de Codul de procedura civila.
Aceasta nu înseamnă, desigur, ca executorii judecătorești nu pot fi subiecți activi ai unor infracțiuni, în legătură cu activitatea desfășurată, însă răspunderea penală a acestora poate fi pusă în discuție, cu referire la infracțiunea menționată și în plângerea penală a petentului din prezenta cauză, numai în situațiile în care executorii judecătorești și-au exercitat funcția cu rea-credință, adică au cunoscut caracterul vădit nelegal al acțiunilor lor, urmărind sau acceptând vătămarea intereselor legale ale unei persoane.
Dincolo de aceste limite, nemulțumirile părților dintr-un dosar de executare silită cu privire la modul concret de desfășurare a acesteia trebuie sa îmbrace forma căilor de atac în limitele recunoscute de lege, neputându-se obține o suplimentare a gradelor de jurisdicție prin promovarea unei plângeri penale împotriva executorului care a instrumentat respectivul dosar.
Or, în speță, petentul a formulat o plângere penala împotriva intimatului-executor judecătoresc, invocând în realitate critici ce se circumscriu caii de atac specifice prevăzute de Codul de procedura civila (contestația la executare), executorul procedând la vânzarea silită pe baza raportului de evaluare întocmit de un expert de specialitate, ce se bucură de prezumția de validitate până la proba contrară, respectiv dovedirea caracterului fals al acestuia Împrejurarea ca petentul este nemulțumit de demersurile efectuate de executorul judecătoresc nu poate conduce în niciun caz la concluzia întrunirii elementelor constitutive ale infracțiunii de abuz în serviciu contra intereselor peroanelor.
Cât privește nemulțumirea petentului, referitoare la faptul că procurorul nu s-a pronunțat cu privire la plângerea îndreptată împotriva expertului B. D., se constată că, aceasta excede cadrului procesual, deoarece prin rezoluția atacată s-a adoptat soluția disjungerii față de aceasta și declinării competenței în favoarea unei alte unități de parchet, soluție care nu poate fi cenzurată într-o astfel de procedură.
În consecință, față de considerentele expuse, apreciind că, în mod corect, s-a dispus neînceperea urmăririi penale față de intimate, sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de abuz în serviciu contra intereselor persoanelor, Curtea va respinge, ca nefondată, plângerea formulată de petentul Ș. C. D. domiciliat în C., ., județul D., împotriva ordonanței nr. 956/P/2013 din data de 13 decembrie 2013 a Parchetului de pe lângă Curtea de Apel C. menținută prin rezoluția nr. 121/II/2/2014 din data de 20 ianuarie 2014 a procurorului general al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel C., ca nefondată.
Văzând și dispozițiile art. 275 alin. 2 Cod procedură penală;
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE
Respinge plângerea formulată de petentul Ș. C. D. domiciliat în C., ., județul D., împotriva ordonanței nr. 956/P/2013 din data de 13 decembrie 2013 a Parchetului de pe lângă Curtea de Apel C. menținută prin rezoluția nr. 121/II/2/2014 din data de 20 ianuarie 2014 a procurorului general al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel C., ca nefondată.
Obligă petentul la 50 lei cheltuieli judiciare către stat.
Definitivă.
Pronunțată în ședința publică de la 11 aprilie 2014.
Președinte,
A. D.
Grefier,
E. L.
Red.jud.A.D.
| ← Cerere de întrerupere a executării pedepsei. Art.455 C.p.p..... | Sesizare transmisă de comisia prevăzută de HG 836/2013.... → |
|---|
