Plângere împotriva rezoluţiilor sau ordonanţelor procurorului de netrimitere în judecată. Art.278 ind.1 C.p.p.. Sentința nr. 343/2013. Curtea de Apel CRAIOVA
| Comentarii |
|
Sentința nr. 343/2013 pronunțată de Curtea de Apel CRAIOVA la data de 20-12-2013 în dosarul nr. 343/2013
Dosar nr._ - Art.2781 Cod pr.penală -
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL CRAIOVA
SECȚIA PENALĂ ȘI PENTRU CAUZE CU MINORI
INSTANTA DE FOND
SENTINTA PENALĂ NR.343
Ședința publică de la 20 Decembrie 2013
PREȘEDINTE M. M. Șeleajudecător
Grefier M. N.
Ministerul P. reprezentat de procuror D. S.
din cadrul Parchetului de pe lângă Curtea de Apel C.
c.c.c.
Pe rol, pronunțarea asupra rezultatului dezbaterilor ce au avut loc în ședința publică de la 9 decembrie 2013, încheiere ce face parte integrantă din prezenta sentință, privind plângerea formulată de petenta P. D. I., împotriva ordonanței nr.357/P/2012 din 26 iulie 2013 a Parchetului de pe lângă Curtea de Apel C., privind pe intimata F. D..
CURTEA
Asupra plângerii de față;
Prin ordonanța nr.357/P/2012 din 26 iulie 2013, P. de pe lângă Curtea de Apel C., a dispus în temeiul art.243 alin.2 și art.11 pct.1 lit.c Cod pr.penală rap.la art.10 lit.g Cod pr.penală, încetarea urmăririi penale față de înv. F. D. - notar public sub aspectul săvârșirii infracțiunii de fals intelectual, prev. de art. 289 Cod penal și față de înv. T. T., I. Zică și I. I. sub aspectul săvârșirii infracțiunii de complicitate la fals intelectual, prev. de art. 26 Cod penal rap. la art. 289 Cod penal.
In baza art. 45 C.p.p. rap. la art. 38 și 42 C.p.p., art. 27 și art. 30 alin.1 lit. a C.p.p. s-a dispus disjungerea cauzei și declinarea competenței de soluționare în favoarea Parchetului de pe lângă Judecătoria C., în vederea efectuării de cercetări față de înv. T. T., I. Zică și I. I. sub aspectul săvârșirii infracțiunii prev. de art. 290 și 291 Cp.
În motivarea ordonanței, s-au reținut următoarele:
Partea vătămată P. I. D. a formulat plângere prin care a sesizat că, în cursul anului 2011, după ce a întrerupt relațiile de concubinaj cu învinuitul T. T., acesta împreună cu familia Ioța Zică și Ioța I., de la care a cumpărat o casă în baza contractului de vânzare-cumpărare autentificat prin încheierea nr. 1250 din 21.05.2002 de notarul public P. E., au întocmit în fals un act de simulare a vânzării intitulată "convenție de vânzare cumpărare" pe care au antedatat-o 20.05.2002 și notarul public D. F. a emis în fals încheierea de dată certă nr. 1624.
Folosindu-se de această convenție, numitul T. T. ar fi introdus la Judecătoria C. acțiune pentru constatarea simulației, constituindu-se dosarul nr._, suspendat ca urmare începerii urmăririi penale în prezenta cauză.
Prin ordonanța nr. 357/P/2012 din 18.04.2012, P. de pe lângă Curtea de Apel C. a dispus neînceperea urmăririi penale față de notarul public D. F. și, disjungând cauza, și-a declinat competența în favoarea Parchetului de pe lângă Judecătoria C. în vederea continuării cercetărilor față de T. T., Ioța Zică și Ioța I..
În urma plângerilor formulate de partea vătămată P. I. D., Curtea de Apel C., prin sentința penală nr. 212 din 13.09.2012 a desființat ordonanța nr. 357/P/2912 din 18.04.2012 a Parchetului de pe lângă Curtea de Apel C. și a dispus continuarea cercetărilor.
Pe parcursul urmăririi penale nu s-a putut intra în posesia originalului "convenției de vânzare cumpărare" autentificată prin încheierea de dată certă nr. 1624 din 20.05.2002, în vederea efectuării unei expertize a scrisului prin care să se ateste vechimea actului respectiv și persoana care a executat semnătura la rubrica "notar public", deoarece partea vătămată a declarat că acesta s-ar afla la învinuitul T. T., iar acesta, la rândul lui, a afirmat că i-a fost sustras de către partea vătămată în momentul când a părăsit domiciliul.
În cauză, s-a efectuat, în baza autorizației emise de Curtea de Apel C., prin încheierea nr. 5 din 15.03.2013, o percheziție informatică pe unitățile de calculator ridicate de la biroul notarului public F. D., însă nu a fost identificată convenția de vânzare cumpărare emisă la data de 20.05.2002, ca fiind redactată la unul dintre aceste calculatoare.
De asemenea, la data de 18.06.2013 s-au efectuat percheziții în baza încheierii nr. 8 din 18.06.2013 a Curții de Apel C., la sediile societății ., al cărui administrator este învinuitul T. T., indicate ca posibile locații de către partea vătămată, unde s-ar afla actul în original, însă acest act nu a fost găsit în locațiile respective.
Persoanele audiate în cauză, respectiv învinuiții Ioța Zică, Ioța I., T. T. și F. D. au declarat că înscrisul reclamat ca fiind falsificat ar fi fost încheiat la data înscrisă pe acesta, respectiv 20.05.2002, acesta primind dată certă prin încheierea nr. 1624/20.05.2002 emisă de notarul public, insistând asupra faptului că acesta ar fi fost încheiat anterior contractului de vânzare - cumpărare autentificat prin încheierea nr. 1250/21.05.2002 emisă de BNP P. E., care avea ca obiect același bun imobil situat în mun. C., ., jud. D..
S-a motivat că actul juridic în litigiu ar corespunde voinței reale a părților, având valoarea unui contraînscris secret raportat la contractul aparent de vânzare-cumpărare autentificat în data de 21.05.2002 în care vor figura drept cumpărători numiții T. T. și P. D. I., cel care ar achita de fapt integral prețul fiind numitul T. T., singurul și adevăratul proprietar al imobilului, acesta dorind astfel să fie acoperit de eventualele pretenții ulterioare ale persoanei vătămate cu care se afla la acea dată într-o relație de concubinaj.
Cele de mai au fost confirmate și de numitul D. I., care l-ar fi îndrumat pe T. T. să încheie respectiva convenție simulată.
In cauză au fost efectuate verificări la BNP F. D., constatându-se că în registrul general, la pozițiile nr. 1623-1625, figurează S. E. - legalizare acte, notarul public motivând acest lucru prin faptul că în acea perioadă, în registru se treceau toate actele numeric și nominal numai cel care se înregistra primul în ziua respectivă în raport de obiectul solicitării, persona menționată fiind prima care ar fi solicitat legalizarea unui act.
Deși există suspiciuni cu privire la data reală a întocmirii convenției de vânzare-cumpărare autentificată prin încheierea de dată certă nr. 1624, inclusiv prin raportare la Ordinul nr. 463 din 16.11.2001 emis de Ministerul Comunicațiilor și Tehnologiei, s-a apreciat că în lipsa actului original nu se pot stabili cu certitudine data și împrejurările emiterii, neexistând probe concrete care să răstoarne prezumția de realitate a celor consemnate.
În aceste condiții, făcând și aplicarea principiului in dubio pro reo, neexistând elemente suficiente de natură să atragă răspunderea penală a notarului public și părților semnatare a convenției în raport de data certă menționată în încheierea de autentificare, s-a apreciat că în cauză este împlinit termenul de prescripție al răspunderii penale, prev. de art. 122 alin. 1 lit. d Cp., în cauză nemaiputând fi exercitată acțiunea penală față de înv. F. D., T. T., I. Z. și I. I. sub aspectul săvârșirea infracțiunii de fals intelectual, prev. de art. 289 Cp., respectiv complicitate la fals intelectual, prev. de art. 26 Cp. rap. la art. 289 Cp.
Împotriva acestei ordonanțe a formulat plângere petenta, potrivit art.278 Cod pr.penală, iar prin ordonanța nr.1609/II/2/2013 din 28 august 2013, a procurorului general al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel C., s-a respins ca neîntemeiată.
Petenta P. D. I. a formulat plângere, potrivit art.2781 Cod pr.penală, fiind înregistrată pe rolul Curții de Apel C. sub nr._, la data de 18 septembrie 2013.
În plângere a arătat că organele de anchetă nu s-au conformat celor dispuse de Curtea de Apel C. prin s.p.nr.212 din 13 septembrie 2012.
Astfel, instanța a îndrumat să se afle data la care actul a fost falsificat și nu să se aibă în vedere data înscrisă pe act – 20.05.2002, deoarece aceasta nu este reală.
A mai arătat că acel act nu a fost înregistrat la notar la acea dată, deoarece sub același număr era un alt act înregistrat pe numele altei persoane.
A mai precizat faptul că T. T. l-a cunoscut, pe soțul intimatei, în anul 2007 și de atunci se aflau în relații apropiate, ceea ce presupune că actul s-a întocmit după anul 2007, nefiind împlinit termenul prescripției.
Totodată, conform ordinului 463 din 16.11.2001 al Ministerului Comunicațiilor, noua numerotare telefonică a intrat în vigoare, după data de 14.06.2002, ori actul cu antetul respectiv, este anterior acestei date, rezultând că actul a fost falsificat după noua numerotare telefonică. Postul telefonic cu numărul 1251/_ a fost înființat pe numele unei persoane fizice, iar la 27.02.2004 figurează la Cabinet Notarial D. F..
La solicitarea Curții, a fost atașat dosarul nr.357/P/2012 al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel C..
Intimata, prin apărător a depus copii de pe registrul notarial, certificatul de moștenitor nr.163/23.12.1998, adeverința nr.68 din 27.06.2003 emisă de Facultatea de Litere din C., carte de identitate și certificat de înmatriculare al autoturismului având nr._, certificat de naștere al numitului B. A. I., diploma de bacalaureat emisă de Liceul „Frații Buzești”.
Analizând ordonanța, pe baza lucrărilor și a materialului din dosarul cauzei și a înscrisurilor noi prezentate, Curtea apreciază că plângerea este nefondată.
Prin s.p.nr.212 din 13.09.2012 a Curții de Apel C. s-au arătat motivele pentru care cauza a fost trimisă procurorului, indicându-se faptele și împrejurările care urmau a fi constatate și prin ce mijloace de probă.
Astfel, s-a arătat că se impunea efectuarea de verificări pentru a se stabili cu certitudine data reală a întocmirii actului și să se verifice susținerea petentei referitoare la împrejurarea că data reală a încheierii convenției este alta decât cea menționată în cuprinsul său.
În acest sens, trebuie să fie audiate Ioța I., Ioța Z., T. T., notarul public și trebuie efectuate verificări în registrul general pentru a se stabili dacă înscrisul contestat figurează înregistrat la data de 20.05.2002.
Procurorul a audiat-o pe petenta P. D. I., pe învinuita F. D., pe învinuiții T. T., Ioța Z., Ioța I., pe făptuitorul F. V. C. și martorul D. I..
Totodată, în baza autorizațiilor date de Curtea de Apel C. s-au efectuat percheziții informatice la unitățile de calculator de la sediul biroului notarial și percheziții la sediile societății comerciale CAR ARIAS CFR, al cărui acționar și administrator este T. T..
În acest context, Curtea constată că au fost respectate dispozițiile s.p.nr.212 din 13.09.2012 a Curții de Apel C..
În urma cercetărilor efectuate de procuror, nu s-a putut stabili cu exactitate data reală a întocmirii convenției încheiate între T. T. și Ioța Z., Ioța I..
Astfel, deși s-au efectuat atât percheziție informatică, cât și percheziție domiciliară, nu s-a găsit originalul înscrisului și nici calculatorul unde acesta a fost redactat, context în care înscrisul nu a putut fi expertizat pentru a se stabili data încheierii de dată certă dată de notarul public D. F..
În privința datei la care a fost autentificată convenția, există mai multe aspecte contradictorii.
Pe de o parte, părțile contractului – T. T., Ioța Z., Ioța I. și martorul D. I. au declarat că înscrisul a fost întocmit la 20 mai 2002, pe de altă parte, în registrul general notarial la numărul 1624 (numărul încheierii de dată certă) figurează altă persoană – S. E., iar pe antetul încheierii la dată certă figurează un număr de telefon – 0251/417.600, care a putut fi utilizat numai după data de 14 iunie 2002, potrivit ordinului nr.463/16.11.2001 emis de Ministerul Comunicației și al Tehnologiei, iar acest număr a figurat până la data de 27.02.2004 ca aparținând unei persoane fizice.
În legătură cu aceste aspecte, intimata a susținut că, potrivit uzanțelor de la acea dată, în cazul în care erau legalizări sau cheltuieli de dată certe consecutive, era notat în registrul de evidență doar numele primului solicitant, atribuindu-i-se acestuia toate numerele de înregistrare ulterioare, chiar dacă beneficiarii celorlalte înscrisuri erau persoane distincte.
În legătură cu numărul de telefon ce poartă prefixul 0251, a arătat că, ordinul nr.463 al Ministrului Comunicațiilor a fost emis încă din 16 noiembrie 2001, că până la folosirea efectivă a noilor numere de telefon, a avut loc o campanie de mediatizare, promovare, astfel încât cei interesați au efectuat anticipat modificări ale datelor de contact menționate pe suporții promovare și informare.
În acest context, Curtea constată că în mod corect procurorul a apreciat că, deși, există suspiciuni cu privire la data reală a încheierii de dată certă nr.1624, nu s-a putut stabili cu exactitate data și împrejurările întocmirii acelei încheieri.
Susținerile petentei, potrivit cărora încheierea de dată certă este ulterioară datei de 20 mai 2002 nu sunt confirmate de nicio probă.
Aspectul că în registrul notarial la data de 20 mai 2002 nu figurează încheierea respectivă, ci un alt act emis altei persoane și împrejurarea că numărul de telefon 1251/_ a putut fi utilizat doar începând cu data de 14 iunie 2002, dovedesc doar faptul că există suspiciuni cu privire la data reală a încheierii, dar nu probează în mod sigur că această dată este ulterioară zilei de 20 mai 2002, și mai ales nu stabilesc cu siguranță care a fost data exactă a încheierii notarului public.
Mai mut, dacă înscrisul ar fi fost redactat cu mult mai târziu de ziua de 20 mai 2002, eventual, după anul 2007, așa cum susține petenta, cu ocazia percheziției informatice efectuate la calculatoarele aflate la biroul notarial, s-ar fi găsit urme ale acestui înscris, chiar forma electronică a acestuia.
Ori, în urma acestei percheziții nu s-au găsit indicii că actul ar fi fost redactat la acele calculatoare.
Totodată, deși s-au efectuat percheziții domiciliare la numitul T. T., unde petenta pretinde că s-au afla înscrisul original, nu a fost găsit actul respectiv la niciuna dintre locațiile percheziționate.
În altă ordine de idei, procurorul a făcut toate demersurile pentru a stabili cu exactitate data încheierii de dată certă, astfel încât nu mai există împrejurări sau fapte care ar putea să conducă la concluzia certă și sigură că încheierea a fost întocmită la o anumită dată.
În acest context, dubiile cu privire la data întocmirii încheierii, profită persoanei care se presupune că a săvârșit fapta, astfel încât, data de la care se calculează termenul prescripției răspunderii penale este data menționată în încheiere, respectiv 20 mai 2002.
În consecință, ținând cont de dispozițiile art.2781 alin.8 lit.a Cod pr.penală, plângerea va fi respinsă ca nefondată și se va menține ordonanța nr.357/P/2012 din 26.07.2013 a Parchetului de pe lângă Curtea de Apel C..
Văzând și art.192 alin.2 Cod pr.penală.
PENTRU ACESTE MOTIVE
IN NUMELE LEGII
HOTARAȘTE
Respinge, ca nefondată, plângerea formulată de petenta P. D. I., împotriva ordonanței nr.357/P/2012 din 26 iulie 2013 a Parchetului de pe lângă Curtea de Apel C.,
Menține ordonanța nr.357/P/2012 din 26.07.2013 a Parchetului de pe lângă Curtea de Apel C..
Obligă petenta la 50 lei cheltuieli judiciare către stat.
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică de la 20 decembrie 2013.
M. M. Ș.
Grefier,
M. N.
PS/9.01.2014
| ← Menţinere măsură de arestare preventivă. Decizia nr.... | Infracţiuni la regimul vamal. Legea 141/1997, Legea 86/2006.... → |
|---|
