Rejudecarea după extrădare. Art.522 ind.1 C.p.p.. Decizia nr. 226/2012. Curtea de Apel CRAIOVA

Curtea de Apel CRAIOVA - Sentințe și decizii penale / 2016

Decizia nr. 226/2012 pronunțată de Curtea de Apel CRAIOVA la data de 28-06-2012 în dosarul nr. 226/2012

Dosar nr._ - rejudecare, după extrădare -

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL CRAIOVA

SECȚIA PENALĂ ȘI PT. CAUZE CU MINORI

INSTANȚA DE APEL

DECIZIA PENALĂ NR.226

Ședința publică de la 28 Iunie 2012

PREȘEDINTE A. M. SpiridonJudecător

C. LăutaruJudecător

Grefier F. U.

Ministerul Public reprezentat prin procuror C. N. din cadrul Parchetului de pe lângă Curtea de Apel C.

Pe rol, soluționarea apelurilor declarate de P. de pe lângă T. G. și condamnatul R. C., împotriva sentinței penale nr. 77 din 21 martie 2012, pronunțată de T. G., în dosarul nr._ .

La apelul nominal făcut în ședința publică a răspuns apelantul condamnat R. C., asistat de avocat C. M., apărător ales.

Procedura legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei, după care, constatându-se cauza în stare de judecată, s-a acordat cuvântul.

Reprezentantul Parchetului, solicită admiterea apelului formulat de parchet, desființarea sentinței penale în sensul respingerii cererii de rejudecare, întrucât nu sunt îndeplinite condițiile prevăzute de art 522/1 Cpp, fiind dovedit că inculpatul a părăsit teritoriul țării ulterior prezentării materialului de urmărire penală, astfel că acesta a avut cunoștință de existența procesului penal însă s-a sustras judecății și nu a înștiințat procurorul sau instanța de judecată despre domiciliul actual pentru a fi citat, neprezentarea la judecată datorându-se conduitei culpabile a inculpatului, care nu poate fi invocată în susținerea cererii de rejudecare după extrădare. În subsidiar, în ce privește individualizarea judiciară a pedpsei, solicită să se constate că pedeapsa aplicată de instanța de fond de 3 ani și patru luni închisoare nu este în măsură să asigure prevenția generală și specială raportat la multitudinea de acte materiale comise, gravitatea faptei desprinsă din valoarea ridicată a beneficiilor materiale obținute de inculpat. În ce privește criticile formulate în motivele de apel ale parchetului referitoare la aplicarea dispozițiilor art 320/1 Cpp, procurorul de ședință învederează că nu mai susține acest motiv de apel întrucât dispozițiile art 320/1 Cpp referitoare la judecarea cauzei conform procedurii simplificate sunt aplicabile și în materia rejudecării cauzei după extrădare.

Avocat C. M. pentru condamnat, solicită respingerea apelului parchetului ca nefondat, cererea de rejudecare fiind corect admisă de instanța de fond, fiind îndeplinite condițiile prevăzute de art 522/1 Cpp, având în vedere că inculpatul a fost judecat și condamnat în lipsă neexistând nicio dovadă că acesta a cunoscut de existența procesului. În ce privește apelul formulat de condamnat solicită admiterea acestuia, desființarea sentinței penale în sensul reducerii pedepsei aplicate sub minimul special prevăzut de lege iar ca modalitate de executare aplicarea dispozițiilor art 81 Cpen sau art 86/1 Cpen, având în vedere atitudinea sinceră a condamnatului, împrejurarea că nu este cunoscut cu antecedente penale, iar de la data condamnării până în prezent a avut o bună conduită, fiind integrat social și realizează venituri din muncă.

Reprezentantul parchetului, având cuvântul cu privire la apelul declarat de inculpat, solicită respingerea acestuia ca nefondat, nefiind justificată aplicarea unei pedepse într-un cuantum mai mic și nici reținerea circumstanțelor atenuante sau aplicarea dispozițiilor art 81 Cpen dau art 86/1 Cpen, față de gradul ridicat de pericol social al infracțiunilor comise.

Condamnatul, având ultimul cuvânt a arătat că regretă comiterea faptelor și achiesează la concluziile apărătorului.

CURTEA

Asupra apelului de față,

Din actele si lucrările dosarului, constată următoarele:

Prin sentința penală nr.77 din 21 martie 2012, T. G., a admis cererea de rejudecare, după extrădare, formulată de inculpatul R. C. - fiul lui S. și A., născut la 21.09.1961, în ., domiciliat în Turceni, .. G., cetățean român, studii medii, fără ocupație, căsătorit, cu antecedente penale.

În baza art. 522¹ alin. 2 C.pr.pen. combinat cu art. 406 alin. 1 C.pr.pen. s-a dispus anularea sentinței penale nr. 70/22.02.2005 pronunțată de T. G. în dosarul nr. 3160/2004, definitivă prin decizia penală nr. 238/07.07.2005 pronunțată de Curtea de Apel C. în dosarul nr. 488/P/2005 și a formelor de executare emise în baza acesteia.

În baza art. 257 alin. 1 C.pen. cu aplicarea art. 320¹ C.pen., a fost condamnat inculpatul R. C. la pedepse de câte 3 ani și 4 luni închisoare pentru fiecare din cele 8 infracțiuni deduse judecății.

În baza art. 33-34 C.pen. s-au contopit pedepsele aplicate inculpatului în pedeapsa cea mai grea de 3 ani și 4 luni închisoare ce a fost executată în condițiile art. 57 C.pen.

S-au interzis inculpatului drepturile prevăzute de art. 64 alin. 1 lit. a teza a II-a și b C.pen. pe durata prevăzută de art. 71 C.pen.

S-a menținut starea de arest a inculpatului R. C..

S-a dedus perioada executată de la 08.12.2010 la zi.

În baza art. 257 alin. 2 C.pen. s-au confiscat de la inculpat sumele de 100 lei primită de la B. C.; 500 euro în echivalent lei primită de la Z. M.; 300 euro în echivalent lei primită de la L. B.; 500 lei primită de la R. M.; 100 euro în echivalent lei primită de la Z. P.; 1.000 lei primită de la T. G.; 200 euro în echivalent lei primită de la Salavat M. și 100 euro în echivalent lei primită de la T. M..

În baza art. 257 C.pen. s-a dispus confiscarea sumei de 500 lei de la denunțătorul R. M. în ipoteza în care această măsură de siguranță nu a fost executată conform dispozitivului sentinței penale nr. 70/22.02.2005 a Tribunalului G., definitivă prin decizia penală nr. 238/07.07.2005 a Curții de Apel C..

S-a dispus anularea M.E.P.I. nr. 75/14.09.2005 și emiterea unui nou mandat de executare pentru pedeapsa de 3 ani și 4 luni închisoare.

Pentru a pronunța această sentință, s-au reținut următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului G. – Secția Penală, sub nr._, petentul condamnat R. C. a solicitat instanței ca prin sentința ce se va pronunța să se dispună în temeiul art. 522¹ C.pr.pen. rejudecarea dosarului nr. 3160/2005 al Tribunalului G., dosar în care a fost trimis în judecată prin rechizitoriul Parchetului de pe lângă T. G., nr. 47/PA/24.02.2004, pentru săvârșirea infracțiunii prevăzută și pedepsită de art. 257 C.pen. cu aplicarea art. 33-34 C.pen., fiind condamnat prin sentința penală nr. 70/22.02.2005, la pedeapsa de 5 ani închisoare.

În motivare, petentul a arătat că prin sentința penală nr. 70/22.02.2005 a Tribunalului G., a fost condamnat la pedeapsa de 5 ani închisoare, deși judecarea cauzei s-a făcut în lipsa sa, întrucât nici el nici familia nu mai locuiau în Turceni, județul G., ci în orașul R., ., ..

A mai arătat petentul că nu a avut cunoștință despre condamnarea dispusă împotriva sa decât în anul 2010 când a fost reținut în momentul în care s-a prezentat la Consulatul României pentru a-și reface actele care expiraseră.

Că ulterior, prin referința nr. EP 2561 SR/2011 a fost extrădat din Italia la cererea Guvernului României, în prezent fiind în executarea acestei pedepse de 5 ani închisoare, însă, s-a impus rejudecarea sa, conform art. 522¹ C.pen., întrucât a fost judecat și condamnat în lipsă.

T. analizând întregul material probator administrat în cauză, a constatat și a reținut următoarele:

Prin sentința penală nr. 70 din 22 februarie 2005 a Tribunalului G., a fost condamnat inculpatul R. C. - fiul lui S. și A., născut la 21.09.1961 în ., domiciliat în Turceni, .. G., cetățean român, studii medii, fără ocupație, căsătorit, cu antecedente penale - la pedeapsa de 4 ani închisoare pentru fiecare din cele 8 infracțiuni de trafic de influență prevăzute de art. 257 Cod penal.

În baza art. 33 lit. a, 34 lit. b Cod penal, au fost contopite pedepsele aplicate inculpatului în pedeapsa de 4 ani închisoare, ce a fost sporită cu 1 an închisoare, inculpatul urmând să execute pedeapsa de 5 ani închisoare, în condițiile aplicării art. 64 și 71 Cod penal.

S-a dispus confiscarea de la inculpat a sumelor de: 1.000.000 lei primită de la B. C.; 1.000 DM sau echivalentul în lei primită de la Z. M.; 300 euro sau echivalentul în lei primită de la L. B.; 5.000.000 lei primită de la R. M.; 100 euro sau echivalentul în lei primită de la Z. P.; 10.000.000 lei primită de la T. G.; 200 euro sau echivalentul în lei primită de la Salavat M.; 100 euro sau echivalentul în lei primită de la T. M..

A fost obligat inculpatul la plata sumei de 4.500.000 lei, primiți și restituiți denunțătorului R. M..

În fapt, instanța de fond a constatat că inculpatul, susținând că are relații la punctele de frontieră românești și străine, a pretins și primit sume de bani de la cetățeni din localitatea Turceni, județ G., cărora le-a promis că-i poate duce în străinătate fără ca aceștia să mai prezinte suma de 500 euro la frontieră.

În anul 2001, inculpatul a cunoscut pe partea vătămată B. C., iar în contextul discuțiilor ce le-au purtat, partea vătămată i-a relatat inculpatului că a pierdut de 3 ori examenul pentru obținerea permisului de conducere auto, ocazie cu care, inculpatul i-a spus că-l poate ajuta întrucât cunoaște polițiștii din județul G., însă, pentru a-l rezolva, a pretins părții vătămate suma de 5.000.000 lei.

Înainte de susținerea examenului, inculpatul a solicitat și primit suma de 1.000.000 lei, urmând ca diferența să fie înmânată ulterior.

Deoarece partea vătămată a picat examenul pentru obținerea permisului de conducere, diferența de bani nu i-a mai fost dată inculpatului.

În drept, instanța de fond a stabilit că activitatea infracțională a inculpatului – astfel cum a fost descrisă anterior – a întrunit conținutul constitutiv a 8 infracțiuni de trafic de influență prev de art. 257 Cod penal, iar la individualizarea judiciară a pedepselor aplicate, s-au avut în vedere criteriile art. 72 Cod penal, precum și cerințele instituite prin art. 52 Cod penal.

Împotriva acestei sentințe, a declarat apel P. de pe lângă T. G. (criticând-o pentru nelegalitate, deoarece nu s-a dispus confiscarea de la denunțător a sumei de 5 milioane lei, de vreme ce această sumă nu se mai afla în posesia inculpatului, fiind restituită cumpărătorului de trafic de influență), iar prin decizia penală nr. 238 din 07 iulie 2005 a Curții de Apel C. – Secția Penală, s-a dispus admiterea apelului Pachetului, desființarea sentinței penale nr. 70/2005 a Tribunalului G., numai cu privire la neaplicarea dispozițiilor art. 257 alin. 2 Cod penal, iar conform acestui text de lege, s-a dispus confiscarea sumei de 5.000.000 lei de la denunțătorul R. M., prin obligarea acestuia la plata sumei respective către stat .

S-a menținut restul dispozițiilor hotărârii apelate, iar onorariul de avocat în sumă de 400.000 lei vizând apărarea din oficiu a inculpatului, în apel, s-a dispus a fi plătită din fondul Ministerului Justiției, către Baroul de Avocați D..

Pentru a pronunța această decizie, Curtea de Apel C. a constatat în esență că, din interpretarea corectă a dispozițiilor art. 257 alin. 2 Cod penal raportat la art. 256 alin. 2 Cod penal, a rezultat neîndoielnic că valorile ce fac obiectul infracțiunii de trafic de influență nu se restituie cumpărătorului de trafic, ci se confiscă, iar în situația în care bunul supus confiscării nu se mai află în posesia inculpatului deoarece a fost restituit cumpărătorului de trafic de influență, acesta din urmă fiind obligat la plata echivalentului în lei.

Împotriva acestei decizii, a declarat recurs peste termen, avocatul ales al inculpatului R. C., susținând în esență că procedura de citare și de comunicare a actelor procedurale către el a fost viciată, astfel că nu a avut cunoștință de proces, fiind plecat din țară, iar despre condamnare a aflat la data de 16 februarie 2009, când la domiciliul din comuna Urdari, . s-a prezentat un echipaj de poliție, în vederea punerii în executare a mandatului de executare a pedepsei emis sub nr. 75/14 septembrie 2005 de către T. G..

Prin decizia nr. 2055 din 02 iunie 2009 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție – Secția Penală în dosarul cu nr._ , s-a constatat că cererea formulată de inculpat – privind decizia penală nr. 238/07 iulie 2005 a Curții de Apel C. – reprezintă apel peste termen și s-a dispus trimiterea cauzei la Curtea de Apel C., pentru soluționarea acestuia.

S-a constatat de instanța supremă că inculpatul nu a fost prezent la nici un termen de judecată nici la instanța de fond și nici la instanța de apel, lipsind și de la pronunțarea hotărârilor. Astfel, inculpatul nu a exercitat în cauză calea de atac a apelului, cererea sa fiind greșit calificată drept recurs peste termen, în condițiile în care nu s-au epuizat posibilitățile legale de verificare a sentinței instanței de fond prin prima cale ordinară de atac, cea a apelului.

Primind cauza spre competenta soluționare a apelului promovat de inculpat peste termen, Curtea de Apel C. a înregistrat-o la data de 06 iulie 2009, sub nr._, primul termen de judecată fiind stabilit la data de 03 septembrie 2009.

În motivele de apel formulat de inculpat și depuse la dosar la data de 10.10.2009, s-a susținut în esență că judecarea sa s-a făcut prin încălcarea dispozițiilor prevăzute de art. 291 Cod procedură penală, privind citarea părților la judecată, deoarece judecata s-a făcut fără ca inculpatul să fie citat potrivit art. 177 Cod procedură penală, că inculpatul nu a comis faptele de care este învinuit și că pedeapsa a fost greșit individualizată.

Cu privire la cererea de a se constata că apelul inculpatului este peste termen, Curtea a constatat că prin decizia nr. 2055 din 2 iunie 2009, Înalta Curte de Casație și Justiție a statuat definitiv, în urma calificării căii de atac exercitate de inculpat, că aceasta este un apel peste termen și, în consecință, urmează să se supună deciziei amintite și conformându-se acesteia să procedeze la judecarea apelului.

Apelul declarat s-a constatat ca fiind nefondat și respins cu următoarea motivare:

Cu privire la critica privind judecarea inculpatului fără a fi citat legal, Curtea constată că această critică nu este fondată, deoarece instanțele l-au citat pe inculpat la adresele cunoscute, potrivit art. 177 alin. 1- 4 Cod procedură penală, fie ca urmare a declarațiilor acestuia cu privire la locul de citare sau fie ca urmare a datelor obținute potrivit art. 180 Cod procedură penală.

S-a reținut că niciodată inculpatul nu a indicat reședința sa din Italia ca loc de citare, decât cu ocazia judecării prezentului apel, iar agentul procedural însărcinat cu citarea a constatat că „ destinatarul este plecat cu toată familia în Italia și la adresa de domiciliu nu mai locuiește nimeni” ori că „persoana citată schimbându-și adresa nu s-a putut afla noua adresă”, așa cum rezultă din dovezile de realizare a procedurii de citare cu inculpatul la fond și în apel, existente la dosar.

Ca urmarea acestor mențiuni s-a procedat la citarea inculpatului prin afișare la consiliul local unde acesta a avut ultimul domiciliu și unde s-a comis fapta, conform art. 177 alin. 4 cod proc. penală.

Greșita comunicare într-o altă localitate a deciziei nr. 238 din 7 iulie 2005 a Curții de Apel C., ce l-a privit pe inculpatul apelant, în condițiile în care procedura de citare cu acesta pe parcursul judecării apelului a fost legală, nu a dat dreptul acestuia la rejudecarea apelului ci doar la reaprecierea unui recurs peste termen, fiindcă procedurile criticate au fost ulterioare judecării în apel a cauzei sale.

La dosarul nr. 488/P/2005, la fila 36, a existat o adresă a Poștei Române - Oficiul Turceni prin care s-a explicat cum s-a făcut comunicarea deciziei și afișarea ei, astfel încât nu au fost fondate criticile privind erorile semnalate de apelantul inculpat, în ceea ce a privit citarea sa.

În același sens, Curtea a mai constatat că, la fila nr. 31 din dosarul nr._ al Înaltei Curți de Casație și Justiție se afla o dovadă scrisă că inculpatul domicilia în localitatea Turceni, unde a și fost de altfel citat prin afișare.

Curtea a mai reținut și că, deși inculpatul nu și-a îndeplinit obligația de a încunoștința instanța în scris de schimbarea domiciliului său ori a reședinței, totuși acestuia nu i-au fost aplicate sancțiunea prev. de art. 198 alin. 4 lit. i Cod proc. penală.

Cu privire la critica greșitei condamnări, Curtea a constatat că și aceasta este nefondată deoarece pe de o parte, la prezentarea materialului de urmărire penală - moment de la care inculpatul nu a mai compărut în fața organelor judiciare – deși a recunoscut comiterea faptelor de trafic de influență pentru 4 persoane și le-a negat pentru denunțătorii Z. și B. a susținut că nu a avut probe prin care să fi combatătut susținerile acestora iar pe de altă parte toți denunțătorii și martorii cauzei și-au menținut acuzațiile de trafic de influență împotriva inculpatului, solicitând restituirea banilor dați inculpatului.

În consecință, reaudierea acestor persoane și eventual confruntarea lor cu inculpatul nu a fost considerată utilă și concludentă cauzei, deoarece nu au existat contradicții între susținerile martorilor în raport de susținerile inculpatului și ale denunțătorilor.

Nu a fost apreciată ca fiind fondată nici critica privind greșita individualizare a pedepsei deoarece instanța de fond, aplicând criteriile prev. de art. 72 cod penal, a proporționalizat pedeapsa închisorii spre minimul special, ținând seama de datele negative ce caracterizează persoana acestuia, de gradul de pericol social concret al infracțiunii de trafic de influență, evaluat potrivit art. 18¹ alin 2 cod penal și de numărul mare de fapte comise.

Astfel, prin decizia nr. 58/24.03.2010, Curtea de Apel C. a respins ca nefondat apelul declarat de inculpatul R. C. împotriva sentinței penale nr. 70 de la 22 februarie 2005, pronunțată de T. G. – Secția Penală în dosarul nr. 3160/2004 și a fost obligat apelantul – inculpat la 240 lei, cheltuieli judiciare statului.

Și împotriva acestei decizii a formulat recurs avocatul ales al inculpatului R. C., criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie.

Înalta Curte de Casație și Justiție, prin decizia penală nr. 2515/24.06.2010 pronunțată în dosarul nr._, a dispus respingerea recursului ca nefondat.

Prin adresa Inspectoratului General al Poliției Române – Centrul de Cooperare Polițienească Internațională – Biroul Internațional Interpol, nr._/06/BCF/11.04.2006, s-a comunicat faptul că inculpatul R. C. a fost dat în urmărire generală și urmărit internațional prin Biroul Internațional Interpol.

De asemenea, prin adresa nr._/S3/CFC/12.02.2010 al Inspectoratului General al Poliției Române – Centrul de Cooperare Polițienească Internațională – Biroul Internațional Interpol, s-a comunicat Tribunalului G. faptul că R. C. este urmărit general din 05.12.2005 și urmărit internațional din data de 10.04.2006.

La data de 16.09.2010, s-a emis de către T. G., mandatul european de arestare nr. 4/16.09.2010 pe numele condamnatului R. C..

Urmare a adresei nr._/BCF/INS/SEB/09.12.2010, emisă de I.G.P. – Biroul Național Interpol conform căreia, condamnatul R. C. a fost arestat la data de 08.12.2010 pe teritoriul Italiei, T. G., prin încheierea nr. 1/10.12.2010 a propus a se solicita extrădarea condamnatului R. C..

La data de 30.01.2012, așa cum s-a precizat, condamnatul R. C. a formulat în temeiul art. 522¹ C.pr.pen. prezenta cerere de rejudecare după extrădare.

T., examinând prezenta cerere de rejudecare după extrădare, prin încheierea din 22.02.2012, a dispus admiterea acesteia în principiu, având în vedere următoarele aspecte:

Conform art. 522¹ C.pr.pen. alin. (1) „în cazul în care se cere extrădarea unei persoanei judecate și condamnate în lipsă, cauza va putea fi rejudecată de către instanța care a judecat în primă instanță la cererea condamnatului”; (2) „Dispozițiile art. 405-408 se aplică în mod corespunzător”.

S-a constatat de prima instanță că din economia dispozițiilor legale amintite mai sus, rezultă că atunci când o persoană a fost extrădată după ce a fost judecată și condamnată în lipsă, se va trece la rejudecarea cauzei de către prima instanță, la cererea condamnatului.

T. a apreciat că rejudecarea nu a fost o facultate a instanței, ci a fost un drept al persoanei judecate și condamnate în lipsă, exercitabil după derularea procedurii de extrădare. Dreptul persoanei extrădate de a beneficia de rejudecarea unei cauze poate fi restricționat numai în situația în care persoana condamnată a fost prezentă la unul din termenele de judecată sau la pronunțarea hotărârilor.

S-a reținut că este indubitabil și necontestat de nimeni că inculpatul a fost judecat și condamnat în lipsă, fiind astfel îndeplinite condițiile prevăzute de art. 522¹ C.pr.pen. chiar dacă a avut cunoștință despre derularea procedurilor judiciare împotriva sa, cu toate că nici această împrejurare nu a putut fi stabilită cu certitudine. S-a motivat că a interpreta altfel dispozițiile art. 522¹ C.pr.pen., în sensul adăugării altor condiții (nesustragerea de la judecată, părăsirea frauduloasă a teritoriului țării, etc.) înseamnă a adăuga la lege, ceea ce este inadmisibil.

După admiterea în principiu a cererii de rejudecare, tribunalul a procedat conform dispozițiilor art. 405-408 C.pr.pen.

Astfel, în ședința publică din 07.03.2012, a fost ascultat inculpatul în prezența apărătorului ales, acesta solicitând judecarea cauzei potrivit dispozițiilor art. 320¹ C.pr.pen., întrucât a recunoscut săvârșirea faptelor reținute în actul de sesizare și a solicitat ca rejudecarea să se facă în baza probelor administrate în cursul urmăririi penale.

Prin încheierea din 07.03.2012, tribunalul constatând că sunt îndeplinite condițiile prevăzute de art. 320¹ C.pr.pen., a admis cererea inculpatului R. C., de judecare conform procedurii speciale simplificate privind recunoașterea vinovăției.

Prin urmare, tribunalul a constatat și a reținut că inculpatul R. C. s-a făcut vinovat de săvârșirea infracțiunilor pentru care a fost trimis în judecată prin rechizitoriul nr. 47/PA/2004 al Parchetului de pe lângă T. G., probatoriu administrat în cursul urmăririi penale, lămurind starea de fapt sub toate aspectele, fiind fără putință de tăgadă că prezumția de nevinovăție a cărui beneficiar este inculpatul, a fost răsturnată.

S-a constatat că în drept, fapta inculpatului, astfel cum a fost descrisă în rechizitoriul parchetului, a întrunit elementele constitutive ale infracțiunii prevăzute și pedepsite de art. 257 C.pen. (8 fapte), text de lege în baza căruia acesta a fost condamnat cu aplicarea dispozițiilor art. 320¹ C.pr.pen. și art. 33-34 C.pen.

La individualizarea pedepsei ce s-a aplicat inculpatului, tribunalul a avut în vedere criteriile generale prevăzute de art. 72 C.pen., dispozițiile părții generale ale Codului penal, limitele de pedeapsă fixate în partea specială, gradul de pericol social concret al faptei săvârșite, reținând totodată că acesta nu avea antecedente penale la data săvârșirii faptelor (cazier judiciar fila 7 d.u.p.), a avut o atitudine sinceră de recunoaștere și regretare a faptelor în acest ciclu procesual, iar din caracterizările întocmite de persoane cu cetățenie italiană și română, a reieșit că era un om onest, capabil, educat și bine integrat în comunitatea în care a trăit.

Pe cale de consecință, a fost admisă cererea de rejudecare după extrădare formulată de inculpatul R. C. și în baza art. 522¹ alin. 2 C.pr.pen. combinat cu art. 406 alin. 1 C.pr.pen. s-a dispus anularea sentinței penale nr. 70/22.02.2005 pronunțată de T. G. în dosarul nr. 3160/2004, definitivă prin decizia penală nr. 238/07.07.2005 pronunțată de Curtea de Apel C. în dosarul nr. 488/P/2005 și a formelor de executare emise în baza acesteia.

Pentru aceste considerente, în baza art. 257 alin. 1 C.pen. cu aplicarea art. 320¹ C.pen., a fost condamnat inculpatul R. C. la pedeapsa închisorii cu orientare spre moderat în regim de detenție, apreciind că numai în acest fel a putut fi atins scopul educativ, preventiv și punitiv al pedepsei.

S-au interzis inculpatului drepturile prevăzute de art. 64 alin. 1 lit. a teza a II-a și b C.pen. pe durata prevăzută de art. 71 C.pen.

În baza art. 350 C.pr.pen. s-a menținut starea de arest a inculpatului R. C..

S-a dedus perioada executată de la 08.12.2010 la zi.

S-a dispus anularea M.E.P.I. nr. 75/14.09.2005 și emiterea unui nou mandat de executare pentru pedeapsa de 3 ani și 4 luni închisoare.

Împotriva acestei sentințe au declarat apel P. de pe lângă T. G. și condamnatul R. C..

În motivarea apelului declarat de parchet, s-a susținut că în mod greșit instanța a admis cererea de rejudecare a cauzei în baza art.522¹ Cod pr.penală, deși nu erau îndeplinite condițiile legale pentru admisibilitatea în principiu a cererii, în condițiile în care inculpatul a părăsit teritoriul țării după prezentarea materialului de urmărire penală, astfel că a avut cunoștință de proces, însă s-a sustras urmăririi penale și judecății.

S-a mai susținut că în mod greșit au fost aplicate prevederile art.320¹ Cod pr.penală, deși judecata cauzei conform procedurii simplificate nu este aplicabilă în procedura prevăzută de art.522¹ Cod pr.penală.

Procurorul de ședință a arătat cu ocazia dezbaterilor la instanța de apel că renunță la acest motiv de apel, în cauză fiind aplicate corect dispozițiile art.320¹ Cod pr.penală.

De asemenea, în apelul formulat de parchet au fost invocate critici de netemeinicie sub aspectul pedepsei aplicate, pedeapsa aplicată de instanța de fond fiind greșit individualizată în raport de gravitatea faptei, numărul mare de infracțiuni comise (8 infracțiuni), elemente în raport de care se impunea și aplicarea unui spor de pedeapsă, pentru sancționarea corectă a concursului de infracțiuni.

Inculpatul a invocat critici de netemeinicie sub aspectul individualizării judiciare a pedepsei, solicitând reținerea circumstanțelor atenuante, prev.de art.74 Cod penal, cu consecința coborârii pedepsei sub minimul special prevăzut de lege și stabilirea ca modalitate de executare a suspendării condiționate a executării pedepsei sau suspendarea executării pedepsei sub supraveghere, având în vedere circumstanțele personale, respectiv atitudinea procesuală sinceră și de regret, lipsa antecedentelor penale, faptul că are în îngrijire un copil minor și realizează venituri din muncă.

Examinând apelurile formulate, în raport cu motivele de apel invocate, cât și din oficiu, conform dispozițiilor art 371 alin 2 Cpp, se constată că sunt nefondate.

Analizând actele și lucrările dosarului, se constată că prin sp 264/06 07 2004 a Tribunalului G., a fost condamnat inculpatul R. C. la pedepsele de câte 4 ani închisoare pentru fiecsare din cele 8 infracțiuni prevăzute de art 257 Cpen, în baza art 33, 34 Cpen, a fost aplicată pedeapsa rezultantă de 4 ani închisoare, la care s-a adăugat un spor de pedeapsă de 1 an închisoare, dispunându-se ca în final inculpatul să execute pedeapsa de 5 ani închisoare cu executare în detenție. Împotriva acestei sentințe penale a formulat apel inculpatul iar prin decizia penală nr 512/2004 a Curții de Apel C. s-a admis apelul și s-a dispus trimiterea cauzei pentru rejudecare la aceeași instanță de fond, constatându-se că hotărârea este lovită de nulitate absolută ca urmare a greșitei compuneri a completului de judecată. În rejudecare, a fost pronunțată sentința penală nr 70/22 02 2005 a Tribunalului G., prin care a fost condamnat inculpatul la pedeapsa rezultantă de 4 ani închisoare pentru cele 8 infracțiuni, la care s-a adăugat un spor de 1 an închisoare, în final dispunându-se executarea pedepsei de 5 ani închisoare.

Împotriva acestei sentințe penale a formulat apel numai parchetul iar prin decizia penală nr 238/07 07 2005 a Curții de Apel C. a fost admis apelul parchetului, fiind desființată sentința penală numai cu privire la omisiunea de aplicare a dispozițiilor art 257 alin 2 Cpen referitoare la confiscare. Împotriva acestei decizii penale nu a fost exerciată calea ordinară de atac a recursului, fiind ulterior promovat un apel peste termen de către inculpat, care a fost respins.

Criticile formulate de parchet, referitoare la admiterea în principiu a cererii de rejudecare după extrădare, sunt neîntemeiate.

Conform dispoz.art.522¹ alin.1 Cod pr.penală, în cazul în care se cere extrădarea sau predarea în baza unui mandat european de arestare a unei persoane judecate și condamnate în lipsă, cauza va putea fi rejudecată de către instanța care a judecat cauza în primă instanță, la cererea condamnatului.

Prin sintagma „judecat și condamnat în lipsă” conform textului de lege sus menționat, trebuie să se înțeleagă persoana care a lipsit la toate termenele de judecată, cât și la pronunțare, pe întreaga durată a procedurii penale în fața instanței de judecată, respectiv în primă instanță, apel și recurs.

În speță, această condiție este îndeplinită, persoana condamnată R. C. lipsind la toate termenele de judecată în fond și apel, lipsind și la pronunțarea hotărârilor în fond și apel, calea ordinară de atac a recursului nefiind exercitată.

Împrejurarea că la data de 20 februarie 2004, inculpatului R. C. i-a fost prezentat materialul de urmărire penală nu are relevanță sub aspectul condițiilor de admisibilitate în principiu a cererii de rejudecare după extrădare, întrucât dispozițiile legale fac referire la faza de judecată și nu la faza de urmărire penală, dispozițiile art.522¹ Cod pr.penală, prevăzând expres că această procedură se aplică pentru situația în care persoana în cauză a fost judecată și condamnată în lipsă.

Scopul reglementării prevederilor rejudecării cauzei după extrădare este acela al garantării dreptului persoanei extrădate la un proces echitabil în a cărui substanță se regăsește dreptul la apărare.

În acest sens, dispozițiile art.522¹ Cod pr.penală, asigură tocmai dreptul inculpatului judecat în lipsă de a beneficia de o judecată efectivă și de dreptul la un proces echitabil conform dispozițiilor art.6 din CEDO.

Împrejurarea că împotriva hotărârii inițiale de condamnare, sp 264/2004 a Tribunalului G., fost exercitată calea ordinară de atac a apelului, apelul fiind admis, cauza fiind trimisă spre rejudecare, nu poate conduce automat la concluzia că persoana condamnată a avut cunoștință de derularea procesului, în condițiile în care nu există dovada că apelul a fost formulat personal de inculpat, cererea de apel fiind contestată de condamnat, iar acesta a lipsit la toate termenele de judecată și în faza de apel, iar ulterior trimiterii cauzei pentru rejudecare prin decizia penală nr.512 din 17 noiembrie 2004 a Curții de Apel C., judecarea cauzei în fond și apel a avut loc, de asemenea, în lipsa inculpatului, recurs nefiind declarat.

Pentru toate aceste considerente, se constată că în mod corect prima instanță a constatat ca fiind îndeplinite condițiile de admisibilitate în principiu a cererii de rejudecare după extrădare, conform dispozițiilor art.522 /1Cod pr.penală, criticile formulate de parchet sub acest aspect fiind nefondate.

Criticile formulate în motivele scrise de apel ale parchetului, referitoare la greșita reținere a dispozițiilor art.320¹ Cod pr.penală, nu au mai fost susținute de procurorul de ședință, care a declarat cu ocazia dezbaterilor la instanța de apel că renunță la acest motiv de apel.

Examinând și din oficiu. hotărârea atacată sub acest aspect, Curtea constată că în mod corect s-a constatat că în cauză sunt aplicabile dispozițiile art.320¹ Cod pr.penală, în condițiile în care, după admiterea în principiu a cererii de rejudecare, înainte de începerea cercetării judecătorești, în ședința publică din 7 martie 2012, inculpatul a declarat că recunoaște faptele astfel cum au fost reținute în actul de sesizare și a solicitat ca judecata să se desfășoare conform probelor administrate la urmărirea penală.

În consecință, se constată că în cauză sunt aplicabile dispozițiile art.XI din OUG nr.121 din 22 decembrie 2011, prin care s-a reglementat situația tranzitorie a cauzelor aflate în curs de judecată în situația în care cercetarea judecătorească în primă instanță începuse anterior intrării în vigoare a Legii nr.202/2010, stabilindu-se că dispozițiile art.320¹ Cod pr.penală, se aplică în mod corespunzător la primul termen de judecată cu procedură completă, imediat următor intrării în vigoare a acestei ordonanțe.

În acest sens este și practica judiciară constantă a ICCJ (decizia penală nr 3369/03 10 2011), care a statuat că în procedura de rejudecare în caz de extrădare sau predare în baza unui mandat european de arestare, dispozițiile art 320/1 Cpp, referitoare la judecata în cazul recunoașterii vinovăției sunt aplicabile, întrucât constituie reguli de procedură privind judecata în primă instanță.

De asemenea starea de fapt, astfel cum a fost expusă anterior a fost reținută corect de instanța de fond, pe baza materialului probator administrat la urmărirea penală, care nu a fost constestat de inculpat, încadrarea juridică a faptelor fiind de asemenea just stabilită.

Referitor la individualizarea judiciară a pedepselor, se constată ca fiind nefondate atât criticile formulate de parchet prin care se solicită majorarea pedepselor și aplicarea unui spor de pedeapsă la pedeapsa rezultantă, cât și criticile formulate de inculpat prin care solicită reducerea pedepsei aplicate și schimbarea modalității de executare.

Instanța de fond a aplicat pedeapsa de 3 ani și 4 luni închisoare pentru fiecare din cele 8 infracțiuni deduse judecății, stabilindu-se o pedeapsă rezultantă de 3 ani și 4 luni închisoare, cu executare în detenție, această pedeapsă fiind just individualizată prin luarea în considerare a tuturor criteriilor de individualizare prevăzute de art.72 Cod penal, fiind avută în vedere atât gravitatea și natura infracțiunilor comise, numărul mare de infracțiuni, dar și circumstanțele personale ale inculpatului, care nu este cunoscut cu antecedente penale și a avut o conduită ulterioară bună.

Pentru aceste considerente, se constată că nu este necesară aplicarea unui spor de pedeapsă, criticile formulate de parchet fiind neîntemeiate, pedeapsa rezultantă de 3 ani și 4 luni închisoare, cu executare în detenție, fiind suficientă pentru realizarea scopului educativ și preventiv al pedepsei, astfel cum este definit de art.52 Cod penal, având în vedere că inculpatul nu este cunoscut cu antecedente penale, iar de la data comiterii faptelor a trecut o perioadă de 8 ani, în care acesta a dat dovezi temeinice de îndreptare, este angajat în muncă, are un copil minor, fiind bine integrat social.

Pe de altă parte, solicitarea inculpatului de a se reține în favoarea sa circumstanțe atenuante și a se aplica o pedeapsă cu suspendarea condiționată a executării pedepsei sau suspendarea executării pedepsei sub supraveghere – nu poate fi primită, atitudinea sinceră și lipsa antecedentelor penale neputând fi reținute în mod automat drept circumstanțe atenuante, întrucât nu se poate face abstracție de celelalte elemente ce trebuie avute în vedere la individualizarea pedepsei, respectiv gradul de pericol social ridicat al faptelor comise, care rezultă din numărul mare de fapte și valoarea ridicată a sumelor ce au făcut obiectul infracțiunii de trafic de influență, instanța de fond apreciind corect că o pedeapsă într-un cuantum mai mic sau eventual în condițiile aplicării dispozițiilor art.81 Cod penal, art.86¹ Cod penal, nu ar fi suficientă pentru realizarea scopului pedepsei.

Se constată că instanța a făcut o corectă aplicare a dispozițiilor art 257 alin 2 Cpen referitoare la confiscare, sub acest aspect nefiind invocate critici în apelurile formulate.

Pentru aceste considerente, constatând că apelurile sunt nefondate, în baza art.379 pct.1 lit.b Cod pr.penală, se vor respinge ca nefondate apelurile declarate de parchet și de condamnat.

În baza art 192 alin.2 Cod pr.penală. va fi obligat apelantul condamnat la plata sumei de 110 lei cheltuieli judiciare statului, din care 80 lei reprezintă 25% din onorariul avocat desemnat din oficiu.

PENTRU ACESTE MOTIVE

IN NUMELE LEGII

DECIDE

Respinge apelurile declarate de P. de pe lângă T. G. și condamnatul R. C., împotriva sentinței penale nr.77 din 21 martie 2012, pronunțată de T. G., în dosarul nr._, ca nefondate.

Obligă apelantul condamnat la plata sumei de 110 lei cheltuieli judiciare statului, din care 80 lei reprezintă 25% din onorariul avocat desemnat din oficiu.

Cu recurs.

Pronunțată în ședință publică de la 28 iunie 2012.

A. M. SpiridonClaudia L.

Grefier,

F. U.

Red.jud.CL

j.f.A.S.N.

PS/ 11 07 2012

← Infracţiuni rutiere. O.U.G nr. 195/2002. Decizia nr. 1487/2012....		Plângere împotriva rezoluţiilor sau ordonanţelor... →

Rejudecarea după extrădare. Art.522 ind.1 C.p.p.. Decizia nr. 226/2012. Curtea de Apel CRAIOVA

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Rejudecarea după extrădare. Art.522 ind.1 C.p.p.. Decizia nr. 226/2012. Curtea de Apel CRAIOVA