Schimbare măsura educativă a internării. Art.516 si art. 517 NCPP. Decizia nr. 444/2015. Curtea de Apel CRAIOVA

Decizia nr. 444/2015 pronunțată de Curtea de Apel CRAIOVA la data de 28-09-2015 în dosarul nr. 444/2015

Dosar nr._

ROMÂNIA

C. DE A. C.

SECȚIA PENALĂ ȘI PENTRU CAUZE CU M.

DECIZIE NR. 444/2015

ȘEDINȚA PUBLICĂ DE LA 28 SEPTEMBRIE 2015

PREȘEDINTE:- V. T.- Judecător

GREFIER:- M. I.

Ministerul Public reprezentat prin procuror D. N. T., din cadrul

Parchetului de pe lângă C. de A. C.

Pe rol, judecarea contestației formulată de contestatorul condamnat B. A. C., împotriva sentinței penale nr. 2888 din 4 august 2015, pronunțată de Judecătoria C., în dosarul nr._ .

La apelul nominal făcut în ședința publică a răspuns contestatorul condamnat B. A. C., în stare de detenție, asistat de avocat din oficiu C. F..

Procedura legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefier care a învederat declararea în termen a contestației, după care, constatându-se cauza în stare de judecată, s-a acordat cuvântul asupra contestației de față.

Avocat C. F., pentru contestatorul condamnat B. A. C., a solicitat admiterea contestației, desființarea sentinței penale atacate și pe fond admiterea cererii de liberare condiționată, fiind îndeplinite toate condițiile de admisibilitate prevăzute de lege.

Reprezentantul Ministerului Public, având cuvântul, a solicitat respingerea contestației și menținerea hotărârii atacate ca fiind legală și temeinică, în mod corect reținând instanța de fond că nu sunt îndeplinite condițiile prevăzute de disp. art. 125 alin. 4 Cod penal, pentru admiterea cererii de liberare condiționată, condamnatul nefăcând dovada unor progrese evidente de îndreptare, existând riscul săvârșirii de noi infracțiuni.

Contestatorul condamnat B. A. C., având ultimul cuvânt, a solicitat admiterea contestației conform memoriului depus la dosarul cauzei, fiind de acord cu susținerile avocatului său.

Dezbaterile fiind închise;

CURTEA

Asupra cauzei de față, constată următoarele:

Prin sentința penală nr. 2888 din 4 august 2015, Judecătoria C., în baza art. 517 alin. (2) C. proc. pen și art. 179 din Legea nr. 254/2013 a respins propunerea formulată de comisia de individualizare și schimbarea regimului de executare a măsurii educative a internării . detenție, din cadrul Penitenciarului de M. și T. C., privind înlocuirea măsurii educative a internării într-un centru de detenție aplicată condamnatului B. A. C., (fiul lui N. și al lui G. V., născut la 24 August 1998) deținut in P. de M. și T. C. cu măsura educativă a asistării zilnice, iar în baza art. 181 alin. (2) din Legea 254/2013 a fixat termen de reînnoire a propunerii după data de 01 decembrie 2015.

Cheltuielile judiciare au rămas în sarcina statului.

Pentru a pronunța această sentință, s-a reținut că la data de 21.07.2014 a fost înregistrată pe rolul Judecătoriei C. sub nr._ propunerea formulata de comisia de individualizare a regimului de executare a măsurii educative a internării într-un centru de detenție, din cadrul Penitenciarului de M. si T. C., privind liberarea persoanei internate B. A. C., deținut în P. de M. si T. C., care se afla în executarea pedepsei de 3 ani și 6 luni închisoare aplicată prin sentința penală nr. 5309/2014 a Judecătoriei C., pentru săvârșirea infr. de furt calificat, fiind emis mandatul nr. 5309/2015.

La dosarul cauzei au fost depuse proces-verbal nr. C3_ din data de 20.07.2015 al Comisiei pentru individualizarea regimului de executare a măsurii educative a internării într-un centru de detenție, din cadrul Penitenciarului de M. si T. C. și o caracterizare a condamnatului.

Din procesul verbal atașat la dosar a rezultat că petentul condamnat B. A. C., deținut în P. de M. si T. C., care se afla în executarea pedepsei de 3 ani și 6 luni închisoare aplicată prin sentința penală nr. 5309/2014 a Judecătoriei C., pentru săvârșirea infr. de furt calificat, fiind emis mandatul nr. 5309/2015, iar pentru a deveni propozabil în vederea liberării condiționate trebuie sa execute ½ din fracția de pedeapsa, respectiv 638 zile; a executat până în prezent un număr total de 912 zile închisoare, 4 zi arest preventiv si 0 zile munca prestata.

Din caracterizarea depusă la dosar a rezultat ca minorul a manifestat în general un comportament constant pozitiv fiind recompensat de 16 ori și nu a fost sancționat disciplinar. A participat la programe și activități educative, sportive, culturale și concursuri tematice. Condamnatul a manifestat o atitudine de respect față de personalul unității și conciliantă de colegi. Conduita manifestată de minor a fost recompensată de patru ori cu suplimentarea unor drepturi ( ultima recomandare fiindu-i acordată in perioada de amânare). A menținut legătura cu mediul de suport.

Analizând dispozițiile legale prevăzute de disp. art. 125 alin. 4 lit. b Cp, instanța a retinut ca, în cazul în care, pe durata internării în centrul de detenție, minorul a dovedit interes constant pentru însușirea cunoștințelor școlare si profesionale si a făcut progrese evidente în vederea reintegrării sociale, după executarea a cel puțin jumătate din durata internării, instanța poate dispune liberarea din centrul de detenție, daca persoana internata a împlinit vârsta de 18 ani.

Astfel, instanța a reținut că beneficiul liberării condiționate nu poate fi refuzat dacă atunci când din comportamentul persoanei internate reiese că aceasta s-a îndreptat si că scopul pedepsei a fost atins înainte de executarea ei în întregime.

Totodată, esențial pentru acordarea beneficiului liberării condiționate, în afară de executarea fracțiunii legale de pedeapsă si buna comportare la locul de detenție, este constatarea instanței ca timpul executat din durata pedepsei este suficient pentru a nu exista temerea ca cel condamnat va comite o nouă infracțiune si că, deci, scopul pedepsei a fost atins.

În speță, din cuprinsul referatului si caracterizarea întocmite de Comisia de individualizare si schimbarea regimului de executare a măsurii educative a internării în centrul de detenție din cadrul Penitenciarului de M. si T. C., a rezultat că persoana internata B. A. C. a executat ½ din pedeapsă, însa a manifestat în general un comportament în dezacord cu normele de conviețuire instituționala .

Condițiile prevăzute de art. 125 alin. 4 C.pen. trebuie îndeplinite cumulativ, astfel că executarea fracției de pedeapsă stabilită în mod obligatoriu de lege, nu-i conferă un drept, ci doar o vocație la acordarea beneficiului liberării condiționate, oportunitatea acordării liberării condiționate fiind lăsată exclusiv la latitudinea instanței de judecata.

Având în vedere comportamentul manifestat de către condamnat în timpul executării pedepsei, continuarea executării pedepsei reprezintă soluția oportună si legală pentru ca persoana în cauză să se redreseze, să dobândească un ansamblu de valori morale și sociale necesare pentru evitarea, în momentul părăsirii locului de deținere, săvârșirii altor infracțiuni, raportat și la durata de pedeapsă rămasă de executat.

Instanța a reținut că nu există suficiente și serioase indicii în sensul că măsura educativa a internării în centru de detenție aplicată condamnatului si executată până la acest moment și-a atins scopul înainte de a fi expirat durata stabilită prin hotărârea de condamnare, astfel încât subzistă necesitatea executării în continuare a măsurii educative aplicate.

Împotriva acestei sentințe a formulat contestație condamnatul B. A. C., solicitând admiterea contestației, desființarea sentinței penale atacate și pe fond admiterea cererii de liberare condiționată, fiind îndeplinite toate condițiile de admisibilitate prevăzute de lege.

Contestația este nefondată și va fi respinsă, din următoarele considerente:

Examinând sentința penală atacată, prin prisma motivelor invocate și din oficiu, C. constată că în mod corect prima instanță a respins, în baza art.517 alin.2 Cod pr.penală și art.179 din Legea nr.254/2013, propunerea formulată de Comisia de individualizarea și schimbarea regimului de executare a măsurii educative a internării într-un centru de detenție din cadrul Penitenciarului de M. și T. C., privind înlocuirea măsurii educative a internării într-un centru de detenție a condamnatului B. A. C. cu măsura educativă a asistării zilnice, întrucât, în cauză nu sunt îndeplinite cumulativ condițiile prev.de art.125 alin.4 Cod penal.

În acest sens, deși până în prezent petentul condamnat a executat fracția de ½ din pedeapsa de 3 ani și 6 luni închisoare aplicată prin s.p.nr.5309/2014 a Judecătoriei C. pentru săvârșirea infracțiunii de furt calificat, executând în total un număr de 912 zile închisoare, C. apreciază că timpul executat de condamnat din durata pedepsei aplicate acestuia nu este suficient pentru a nu exista temerea că va comite o nouă infracțiune, iar scopul pedepsei ar fi fost atins.

C. constată, așadar, că din referatul și caracterizarea întocmită de Comisia de individualizare și schimbarea regimului de executare a măsurii educative a internării în centrul de detenție din cadrul Penitenciarului de M. și T. C. rezultă că petentul condamnat a manifestat în general un comportament în dezacord cu normele de conviețuire instituțională.

Așa fiind și întrucât, în speță, nu există suficiente indicii în sensul că măsura educativă a internării în centrul de detenție aplicată petentului condamnat și-a atins scopul prevăzut de legiuitor, va fi respinsă ca nefondată contestația formulată de contestatorul B. A. C..

În baza art.275 alin.2 Cod pr.penală, contestatorul va fi obligat la plata sumei de 210 lei cheltuielile judiciare statului, din care 130 lei reprezintă onorariu avocat oficiu.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Respinge, ca nefondată, contestația formulată de contestatorul condamnat B. A. C., împotriva sentinței penale nr. 2888 din 4 august 2015, pronunțată de Judecătoria C., în dosarul nr._ .

Obligă contestatorul la plata sumei de 210 lei cheltuielile judiciare statului, din care 130 lei reprezintă onorariu avocat oficiu.

Definitivă.

Pronunțată în ședința publică de la 28 Septembrie 2015

Președinte,

V. T.

Grefier,

M. I.

j.f.A.R.

PS/16.10.2015

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Schimbare măsura educativă a internării. Art.516 si art. 517 NCPP. Decizia nr. 444/2015. Curtea de Apel CRAIOVA