Tâlhărie. Art.211 C.p.. Decizia nr. 286/2013. Curtea de Apel CRAIOVA
| Comentarii |
|
Decizia nr. 286/2013 pronunțată de Curtea de Apel CRAIOVA la data de 13-02-2013 în dosarul nr. 286/2013
Dosar nr._
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL CRAIOVA
SECȚIA PENALĂ ȘI PENTRU CAUZE CU MINORI
INSTANȚA DE RECURS
DECIZIA PENALĂ Nr. 286
Ședința nepublică de la 13 februarie 2013
PREȘEDINTE L. B.- judecător
M. M. Ș.- judecător
A. D.- judecător
Grefier M. V.
Ministerul Public reprezentat prin procuror C. C. din cadrul
Parchetului de pe lângă Curtea de Apel C.
***
Pe rol, soluționarea recursurilor declarate de P. de pe lângă J. C. și inculpata B. I. împotriva sentinței penale nr. 2052 din data de 26 iunie 2012 pronunțată de J. C. în dosarul nr._ .
La apelul nominal făcut în ședința nepublică a răspuns recurenta inculpată B. I., asistată de avocat P. C., apărător ales, și partea responsabilă civilmente B. E., lipsind părțile vătămate B. G. A. și S. L., partea responsabilă civilmente B. I., reprezentanții legali B. M. și B. A., și S. de Probațiune de pe lângă T. D..
Procedura de citare legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei, după care, s-a atras atenția inculpatei asupra dispozițiilor art. 70 alin. 2 C.p.p., în sensul că are dreptul să nu dea nici o declarație în cauză, iar în cazul în care consimte, tot ceea ce declară poate fi folosit împotriva sa. Fiind de acord, s-a procedat la audierea acesteia, declarația fiind atașată la dosarul cauzei.
Nemaifiind alte cereri, s-a constatat cauza în stare de judecată și s-a acordat cuvântul în cadrul dezbaterilor.
Reprezentantul Ministerului Public, având cuvântul, susține motivele scrise de recurs, criticând hotărârea ca nelegală și netemeinică și solicitând casarea sentinței sub aspectul laturii penale și civile, iar pe fond, majorarea pedepsei la care inculpata a fost condamnată de instanța de fond, întrucât apreciază că este prea blândă în raport de natura și gravitatea faptelor comise de aceasta, de atitudinea pe parcursul procesului penal, respectiv aceasta nu a recunoscut săvârșirea faptelor, invocând – de asemenea – și pedepsele la care au fost condamnați ceilalți inculpați din cauză, astfel încât aplicarea disp. art. 74, 76 Cp. apare ca inoportună; critică hotărârea și sub aspectul cuantumului cheltuielilor judiciare stabilite de instanța de fond apreciind că sunt prea reduse în raport și cu ceilalți inculpați.
Avocat P. C. pentru recurenta inculpată B. I., având cuvântul, susține de asemenea motivele scrise de recurs solicitând casarea sentinței, și pe fond în principal achitarea inculpatei pentru cele două infracțiuni pentru care a fost trimisă în judecată în baza art. 10 lit. d C.p.p. întrucât lipsește un element constitutiv și anume intenția; arată că în cazul în care probele referitoare la vinovăție nu sunt certe, sigure și complete, se aplică regula in dubio pro reo impunându-se achitarea inculpatei, în cauza de față singurele probe care o incriminează pe inculpată fiind declarațiile coinculpatului R. D.; declarațiile celorlalți doi coinculpați au fost în sensul că nu au asistat la discuțiile dintre inculpată și R. D. astfel încât nu știu ce i-a comunicat acesta, iar inculpata a arăta constant că a acceptat la solicitarea și ulterior amenințarea lui R. D. să se întâlnească cu partea vătămată dar nu a știut ce se va întâmpla; cu privire la cea de-a doua infracțiune arată că, de asemenea, singura probă împotriva inculpatului este declarația aceluiași R. D. deși în declarația sa numitul O. arată că, cunoscând-o pe inculpată apreciază că nu a cunoscut proveniența genții; în consecință arată că probele de vinovăție nu sunt certe și sigure existând o îndoială cu privire la vinovăția inculpatei, impunându-se astfel achitarea sa. În subsidiar solicită ca în situația în care instanța va aprecia că există probe de vinovăție să procedeze la reducerea pedepsei spre minimul general în condițiile aplicării art. 74 lit. a și c Cp. în raport de circumstanțele personale ale inculpatei, împrejurarea că era minoră, contribuția sa la săvârșirea faptei, în prezent este studentă la științe sociale, datele care rezultă din referatul de evaluare întocmit în cauză; cu privire la recursul declarat de parchet arată că este nefondat solicitând respingerea întrucât la primul motiv s-a răspuns implicit prin susținerea recursului declarat de inculpată iar motivul privind cheltuielile judiciare este de asemenea nefondat întrucât au fost corect apreciate de instanța de fond, inculpata având apărător ales iar ceilalți coinculpați au fost obligați la 600 lei și respectiv 1000 lei cheltuieli judiciare către stat.
Reprezentantul Ministerului Public, solicită respingerea recursului inculpatei ca nefondat cu obligarea la cheltuieli judiciare către stat în solidar cu partea responsabilă civilmente arătând că nu se impune achitarea întrucât sunt probe certe de vinovăție precizând de asemenea că prin recursul declarat de parchet nu s-a solicita schimbarea modalității de executare a pedepsei stabilit de instanța de fond.
Partea responsabilă civilmente B. E., având cuvântul, solicită să i se mai acorde o șansă inculpatei.
Recurenta inculpată B. I., având ultimul cuvânt, arată că regretă cele întâmplate iar pe viitor o să aibă mai mută grijă.
CURTEA
Asupra recursurilor de față;
Din actele și lucrările dosarului, constată următoarele:
Prin sentința penală nr. 2052 din data de 26 iunie 2012 a Judecătoriei C., în baza art. 26 C.p. rap. la art. 211 alin. 1, alin. 2 lit. c, alin. 21 lit. a C.p. cu aplic. art. 74 lit. a C.p., art. 76 lit. b C.p., art. 99 și urm. C.p. a fost condamnată inculpata B. I., fiica lui I. și E., ns. la data de 29.03.1993 în ., domiciliată în com. Crușeț, ., f.f.l. în C., .., CNP_, cetățean român, fără antecedente penale, la pedeapsa de 2 ani închisoare.
În baza art. 221 alin. 1 C.p. cu aplic. art. 74 lit. a C.p., art. 76 lit. e C.p., art. 99 și urm. C.p. a fost condamnată aceeași inculpată la pedeapsa de o lună închisoare.
În temeiul art. 33 lit. a, 34 lit. b C.p. au fost contopite pedepsele amintite anterior, urmând ca inculpata să execute pedeapsa cea mai grea, aceea de 2 ani închisoare.
În temeiul 71 C.p. s-a interzis inculpatei exercitarea drepturilor prev. de art. 64 lit. a teza a II-a și lit. b C.p. pe durata executării pedepsei.
În baza art. 81 C.p. rap. la art. 110 C.p. a fost suspendată condiționat executarea pedepsei aplicate pe durata termenului de încercare de 4 ani, compus din durata pedepsei la care se adaugă un interval de 2 ani.
În temeiul art. 71 alin. 5 C.p. a fost suspendată executarea pedepselor accesorii pe durata suspendării condiționate a executării pedepsei închisorii.
S-a atras atenția inculpatei asupra disp. art. 83 C.p.
S-a luat act că părțile vătămate B. G. A., domiciliat în .. 31, jud. D. și S. L. P., domiciliată în C., Calea Unirii nr. 138A, jud. D., CNP_ nu s-au constituit părți civile în procesul penal.
În baza art. 191 C.p.p. a fost obligată inculpata la plata sumei de 900 lei, cheltuieli judiciare către stat.
Pentru a pronunța această sentință, prima instanță a constatat că prin rechizitoriul nr._/P/2010 al Parchetului de pe lângă J. C., înregistrat pe rolul instanței la data de 31.08.2011 sub nr._/215/2011 au fost trimiși în judecată inculpații O. I. M., pentru săvârșirea infr. prev. de art. 211 alin. 1, alin. 2 lit. b, c, alin. 21 lit. a C.p., art. 25 C.p. rap. la art. 211 alin. 1, alin. 2 lit. c, alin. 21 lit. a C.p., art. 20 C.p. rap. la art. 27 alin. 1 din Legea 365/2002, cu aplicarea art. 99 și următ. C.p. și art. 33 lit. a C.p., R. D., pentru săvârșirea infr. prev. art. 211 alin. 1, alin. 2 lit. c, alin. 21 lit. a C.p. cu aplic. art. 99 și următ. C.p., R. F., pentru săvârșirea infr. prev. art. 211 alin. 1, alin. 2 lit. c, alin. 21 lit. a C.p. cu aplic. art. 99 și următ. C.p., art. 20 C.p. rap. la art. 27 alin. 1 din Legea 365/2002, cu aplicarea art. 99 și următ. C.p. și art. 33 lit. a C.p., B. I., pentru săvârșirea infr. prev. art. 26 C.p. rap. la art. 211 alin. 1, alin. 2 lit. c, alin. 21 lit. a C.p. cu aplic. art. 99 și următ. C.p., art. 221 alin. 1 C.p. cu aplic. art. 99 și următ. C.p., D. M., pentru săvârșirea infr. prev. art. 26 C.p. rap. la art. 211 alin. 1, alin. 2 lit. b, c, alin. 21 lit. a C.p. cu aplic. art. 99 și următ. C.p., J. I. D., pentru săvârșirea infr. prev. art. 26 C.p. rap. la art. 211 alin. 1, alin. 2 lit. b, c, alin. 21 lit. a C.p. cu aplic. art. 99 și următ. C.p.
Prin rechizitoriu s-a reținut în sarcina inculpaților R. D. și R. F. că în ziua de 21.10.2010 au deposedat prin violență partea vătămată B. A. G. de un lănțișor și de un telefon mobil marca „Samsung S 3100" la instigarea inculpatului O. I. M. și cu sprijinul inculpatei B. I..
De asemenea, s-a mai reținut în sarcina inculpatului O. I. M. că în seara zilei de 09.01.2010 a deposedat prin violență partea vătămată S. L. P. de o geantă în care se aflau mai multe bunuri și suma de 150 lei, cu sprijinul inculpaților D. M. și J. I. D.. Totodată, inculpații O. I. M. și R. F. au încercat să retragă în mod fraudulos bani de pe cardul proprietatea părții vătămate S. L. P., iar inculpata B. I. a primit bunuri din săvârșirea infracțiunii de tâlhărie descrisă anterior, cunoscând că bunurile provin din săvârșirea unei fapte prevăzute de legea penală și în scopul de a obține un material.
Pentru dovedirea acestei situații de fapt, au fost propuse prin rechizitoriu următoarele mijloace de probă: plângerea și declarațiile părților vătămate, procesul - verbal de reconstituire, planșa fotografică ce cuprinde aspecte de la reconstituire, dovada de ridicare/restituire a bunurilor sustrase, procesele - verbale de conducere în teren, planșele fotografice ce cuprind aspecte de la conducerile în teren, procesul - verbal prezentare pentru recunoaștere din grup, declarații martori, declarații inculpați.
În fața instanței de judecată, în conformitate cu art. 3201 alin. 1 C.p.p., inculpații R. D., R. F., O. I. M., D. M. și J. I. D. au declarat că recunosc săvârșirea faptelor reținute în actul de sesizare a instanței și au solicitat ca judecata să se facă în baza probelor administrate în faza de urmărire penală. În conformitate cu disp. art. 3201 alin. 3 C.p.p. au fost audiați inculpații R. D., R. F., O. I. M., D. M. și J. I. D., declarațiile acestora fiind consemnate și atașate la dosar.
A fost atașată, în copie, sentința penală nr. 2337 din data de 04.10.2011 a Judecătoriei C..
Au fost întocmite de către S. de Probațiune de pe lângă T. D. și depuse la dosar referate de evaluare pentru inculpați.
Partea vătămată B. G. A. a depus la dosar o cerere (fila 37) prin care arată că nu mai are nicio pretenție civilă față de inculpați.
Prin sentința penală nr. 3089 din data de 06.12.2011 a Judecătoriei C. s-a dispus condamnarea inculpaților R. D., R. F., O. I. M., D. M. și J. I. D. la pedeapsa închisorii pentru săvârșirea infracțiunilor pentru care au fost trimiși în judecată, iar în temeiul art. 38 C.p.p. a fost disjunsă cauza penală privind faptele reținute prin rechizitoriu în sarcina inculpatei B. I..
În urma disjungerii, cauza a fost înregistrată pe rolul Judecătoriei C. sub nr._ .
În temeiul art. 323 C.p.p. a fost audiată inculpata B. I., declarația acesteia fiind consemnată și atașată la dosar.
În baza art. 326 C.p.p. a fost audiată partea vătămată B. A. G., declarația acesteia fiind consemnată și atașată la dosar.
În temeiul art. 327 C.p.p. au fost audiați martorii S. F. D., C. Ș., G. A. I., P. I. C. și P. Ș., propuși prin rechizitoriu, și martorii O. I. M., R. D. și R. F., încuviințați inculpatei, declarațiile acestora fiind consemnate și atașate la dosar.
Inculpata, a depus la dosar mai multe acte în circumstanțiere (f. 104-109).
Analizând întregul material probator administrat în cauză, prima instanță a reținut în fapt că:
1. În cursul lunii octombrie 2010, în timp ce se afla în camera din internatul Grupului Școlar T. V. din mun. C., O. I. M. a purtat o discuție cu R. D. și R. F. în cadrul căreia le-a spus acestora că partea vătămată B. A. G. poartă la gât un lanț din aur ce are circa 45g. Întrucât O. I. M. o cunoștea pe partea vătămată, au hotărât ca acțiunea de deposedare să fie exercitată de ceilalți doi martori.
Pentru a pune în aplicare acest plan, R. D. a luat legătura cu prietena sa, inculpata B. I., căreia i-a propus să se întâlnească cu partea vătămată B. A. G. pentru a-l atrage pe acesta într-o zonă prestabilită din parcul N. R., unde urma să fie lovit și deposedat de bunuri de către R. D. și R. F..
La data de 21.10.2010 inculpata B. I. l-a contactat telefonic pe B. A. G., iar în jurul orelor 17.00 s-au întâlnit în parcul „N. R.” din C.. În timp ce se deplasau pe o alee din parc, inculpații R. D. și R. F. s-au dus la partea vătămată și au lovit-o pe aceasta, deposedând-o de lănțișorul pe care îl purta la gât și de un telefon mobil marca Samsung S 3100 după care au părăsit zona în grabă.
Ulterior, inculpatul R. F. a oferit spre vânzare lănțișorul sustras martorului C. Ștefaniță, însă acesta a spus că nu îi place, însă cunoaște un alt tânăr, respectiv pe martorul P. I. C. care ar fi interesat să-l cumpere.
În urma acestei discuții, martorul P. I. C. s-a deplasat din orașul Băilești în mun. C. unde s-a întâlnit cu inculpații R. F. și O. I. M. care erau însoțiți de martorii C. Ștefaniță și G. A. I.. Toți au hotărât să se deplaseze la o casă de amanet pentru a verifica dacă lănțișorul este din aur, întrucât martorul P. I. C. a precizat că numai în aceste condiții îl va achiziționa cu suma de 3.000 lei. După verificarea la două case de amanet, au aflat că lănțișorul nu este din aur, condiții în care martorul P. I. C. a refuzat să-l achiziționeze. Mai mult, acesta a solicitat despăgubiri pentru contravaloarea transportului pe ruta Băilești - C., primind în schimb de la inculpații O. I. M. și R. F. telefonul Samsung S 3100, însușit prin violență de la partea vătămată.
Inculpații au reușit să vândă lănțișorul martorului S. F. D., acesta predându-l organelor de poliție, iar ulterior, a fost restituit părții vătămate B. A. G..
Inculpata nu a recunoscut săvârșirea faptei, arătând că nu a avut nici un moment intenția de a-i ajuta pe R. D. și R. F. să comită infracțiunea de tâlhărie asupra părții vătămate B. A. G.. Astfel, inculpata a precizat că R. D. i-a propus să se întâlnească cu partea vătămată, însă a refuzat, fiind amenințată de acesta că va fi obligată să se prostitueze dacă nu acceptă să facă acest lucru. Inculpata a susținut că sub stăpânirea acestor amenințări a acceptat să se întâlnească cu partea vătămată, dar nu a știut ce urmează să se întâmple, doar a presimțit că se va întâmpla ceva rău. Inculpata a mai arătat că în momentul în care partea vătămată era lovită de cei doi, s-a speriat și a fugit, aflând abia a doua zi ce s-a întâmplat.
Instanța a înlăturat ca nesincere aceste declarații ale inculpatei, care nu se coroborează cu materialul probator administrat în cauză.
Astfel, în declarația dată, inculpatul R. D. a arătat că nu a amenințat-o în nici un fel pe inculpată, aceasta a fost de acord să se întâlnească cu partea vătămată, știa exact ce urmează să se întâmple și urma să obțină și ea un avantaj material de pe urma comiterii faptei. Martorul a mai precizat că cei doi au planificat dinainte ca inculpata să fugă în momentul în care R. F. și R. D. l-au deposedat de bunuri pe B. A. G.. R. D. a contactat-o pe telefon pe inculpată în momentul când se afla în parc, i-a spus acesteia unde trebuie să meargă împreună cu partea vătămată.
De asemenea, în declarația dată în fața instanței, R. F. a arătat că R. D. i-a adus la cunoștință că a vorbit cu inculpata, aceasta se va întâlni cu inculpatul în parc, iar ei doi îl vor deposeda prin violență de bunuri pe B. A. G.. Înainte de a ajunge în parc, R. D. a discutat telefonic cu inculpata, întrebând-o dacă a ajuns la locul de întâlnire. Martorul a confirmat că inculpata a fugit în timp ce cei doi o loveau pe partea vătămată, iar în zilele următoare inculpata și R. D. nu erau certați.
Partea vătămată B. A. G. a arătat că la propunerile repetate ale inculpatei a acceptat să se întâlnească cu aceasta în parcul N. R., după ce s-au plimbat circa 30 minute, a fost lovit de doi băieți care i-au sustras telefonul și lănțișorul de la gât, iar în acel moment inculpata a fugit. Ulterior, în zilele următoare, inculpata nu l-a mai contactat telefonic pe B. G. A. și a refuzat să mai răspundă acestuia la telefon.
În drept, s-a apreciat că fapta inculpatei minore B. I., care în ziua de 21.10.2010 a acordat sprijin inculpaților R. D. și R. F. să deposedeze prin violență pe partea vătămată B. A. G. de un lănțișor din argint placat cu aur și de un telefon mobil marca Samsung S 3100, întrunește elementele, întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de complicitate la tâlhărie prev. de art. 26 C.p. rap. la art. 211 alin.1, alin. 2 lit. c, alin. 21 lit. a C.p. cu aplic. art. 99 și urm. C.p.
2. În după-amiaza zilei de 09.11.2010 O. I. M. a plecat împreună cu inculpatul J. I. D. din internatul Grupului Școlar „T. V." din C., deplasându-se către restaurantul Dacia, situat pe .-au întâlnit cu inculpatul D. M.. Cei trei s-au deplasat apoi în părculețul situat în vecinătatea Spitalului Clinic Județean de Urgență C. unde s-au așezat pe o bancă.
În jurul orelor 19:00, prin dreptul băncii pe care se aflau inculpații a trecut partea vătămată S. L. P. care se îndrepta spre domiciliu.
Inculpații au urmărit partea vătămată și în momentul în care au ajuns în spatele acesteia, inculpatul O. I. M. a smuls geanta părții vătămate, condiții în care S. L. P. s-a dezechilibrat și a căzut pe sol. Inculpații au părăsit zona în grabă având geanta sustrasă asupra lor.
După ce au verificat conținutul genții și au constatat că în interior se aflau: un telefon mobil marca Nokia 2710, acte de identitate, permis de conducere, legitimație student, carduri bancare, farduri, un bilețel pe care se aflau patru cifre și suma de 150 lei, inculpatul D. M. a luat suma de 40 lei, inculpatul J. I. D. suma de 36 lei, iar inculpatul O. I. M. diferența de 74 lei, precum și geanta cu restul bunurilor menționate.
În cursul aceleiași seri inculpatul O. I. M. s-a întâlnit în incinta internatului din, cadrul Grupului Școlar T. V. din C. cu R. F. și R. D.. R. D. a primit geanta în care se aflau bunurile descrise mai sus, cu excepția sumei de bani și a cardurilor bancare ce au fost păstrate de inculpatul O. I. M..
Ulterior, R. D. i-a dat geanta inculpatei B. I. căreia i-a spus să o distrugă. Inculpata a verificat conținutul acesteia și realizând că provine din săvârșirea unei infracțiuni, după ce a păstrat o pudră marca „Oriflame", o cutie de farduri marca „Oianyv Meis" și un stilou cu carcasă de culoare verde, a distrus geanta prin ardere.
Bunurile găsite la inculpata B. I. (o pudră marca „Oriflame", o cutie de farduri marca „Oianyv Meis" și un stilou cu carcasă de culoare verde) au fost restituite părții vătămate S. L. P..
Inculpata nu a recunoscut săvârșirea faptei, arătând că R. D. i-a făcut cadou acea geantă, nu a cunoscut de unde provine, a crezut că este goală, a observat doar când a ajuns acasă că în geantă se află niște hârtii și un stilou. În acel moment a bănuit că geanta este furată, s-a speriat, a aruncat-o în sobă și a ars-o, păstrând doar stiloul. Inculpata a susținut că nu i-a spus lui R. D. ce a făcut cu geanta, acesta nu i-a cerut să o ardă.
Instanța a înlăturat ca nesincere aceste declarații ale inculpatei, care nu se coroborează cu materialul probator administrat în cauză.
Astfel, în declarația dată, inculpatul R. D. a arătat că i-a dat inculpatei cadou geanta respectivă, i-a spus inculpatei că geanta a fost sustrasă de O. I. M.. Inculpata a fost de acord să primească geanta, iar ulterior R. D. a sunat-o pe B. I., spunându-i să ardă geanta, fiindu-i teamă ca inculpata să nu fie văzută cu aceasta.
Martorul R. F. a arătat că știe de la inculpatul R. D. că acesta ar fi dat inculpatei geanta sustrasă de O. I. M., fără a cunoaște dacă inculpata a cunoscut că aceasta provine din săvârșirea unei infracțiuni.
Fiind audiat, O. I. M. a arătat că R. D. i-a spus că geanta pe care o sustrăsese de la partea vătămată S. L. P. i-a dat-o inculpatei pentru a o distruge, urmând ca aceasta să păstreze fardurile care s-au găsit în ea.
În drept, s-a apreciat că fapta inculpatei minore B. I. de a primi bunuri din săvârșirea unei infracțiuni de tâlhărie, cunoscând că bunurile provin din săvârșirea unei fapte prevăzute de legea penală și în scopul de a obține un folos material, întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de tăinuire prev. de art. 221 alin. 1 C.p. cu aplic. art. 99 și urm. C.p.
La alegerea sancțiunii și individualizarea pedepselor ce au fost aplicate inculpatei B. I., prima instanță a avut în vedere criteriile generale de individualizare prev. de art. 72 C.p. rap. la art. 100 C.p., respectiv gradul de pericol social concret al faptelor, modalitatea și împrejurările în care au fost săvârșite, în loc public, împreună cu mai multe persoane, contribuția mai redusă a inculpatei la comiterea faptei de tâlhărie, persoana inculpatei, fără antecedente penale, minoră la data comiterii faptelor, care a avut un comportament bun anterior comiterii faptelor, dar care a avut o atitudine nesinceră pe parcursul procesului penal.
Potrivit referatului de evaluare întocmit de S. de Probațiune de pe lângă T. D. pentru inculpata B. I., s-a reținut că au fost identificați factori pozitivi, apți să inhibe în viitor un comportament infracțional al inculpatei, respectiv, suportul moral și financiar oferit de mamă, capacitatea de a-și asuma responsabilități, ajutând-o pe mamă în gospodărie, înțelegerea și regretul comportamentului infracțional, urmează o formă de învățământ și dorește continuarea studiilor, fiind identificați un singur factor negativ, de natură a favoriza adoptarea unei conduite antisociale în viitor, respectiv manifestarea de slabe abilități de rezistență la presiunea anturajului.
De asemenea, potrivit actelor în circumstanțiere depuse la dosar (filele 104-109) inculpata B. I. este elevă în clasa a XII-a la Grupul Școlar „T. V.” din mun. C., are rezultate foarte bune la învățătură, nu are absențe nemotivate, este o persoană responsabilă, conștiincioasă, ambițioasă, sociabilă, altruistă, a avut o conduită ireproșabilă.
Față de cele menționate anterior, apreciind că o măsură educativă nu este suficientă pentru reeducarea minorei, prima instanță a reținut în favoarea inculpatei circumstanța atenuantă prev. de art. 74 lit. a C.p., făcând aplicarea disp. art. 76 C.p. și dispunând condamnarea inculpatei B. I. la pedeapsa de 2 ani închisoare în baza 26 C.p. rap. la art. 211 alin.1, alin. 2 lit. c, alin. 21 lit. a C.p. cu aplic. art. 99 și urm. C.p. și la pedeapsa de o lună închisoare în baza art. 221 alin. 1 C.p. cu aplic. art. 99 și urm. C.p.
Împotriva acestei sentințe au declarat recurs P. de pe lângă J. C. și inculpata B. I..
În motivele scrise de recurs parchetul a criticat hotărârea ca nelegală și netemeinică și solicitând casarea sentinței sub aspectul laturii penale și civile, iar pe fond, majorarea pedepsei la care inculpata a fost condamnată de instanța de fond, întrucât s-a apreciat că este prea blândă în raport de natura și gravitatea faptelor comise de aceasta, de atitudinea pe parcursul procesului penal, respectiv aceasta nu a recunoscut săvârșirea faptelor, invocând – de asemenea – și pedepsele la care au fost condamnați ceilalți inculpați din cauză, astfel încât aplicarea disp. art. 74, 76 Cp. apare ca inoportună; a fost criticată hotărârea și sub aspectul cuantumului cheltuielilor judiciare stabilite de instanța de fond apreciind că sunt prea reduse în raport și cu ceilalți inculpați.
Prin motivele scrise de recurs inculpata B. I. a solicitat casarea sentinței, și pe fond în principal achitarea pentru cele două infracțiuni pentru care a fost trimisă în judecată în baza art. 10 lit. d C.p.p. întrucât s-a arătat că lipsește un element constitutiv și anume intenția; s-a arătat că în cazul în care probele referitoare la vinovăție nu sunt certe, sigure și complete, se aplică regula in dubio pro reo impunându-se achitarea acesteia, în cauza de față singurele probe care o incriminează fiind declarațiile coinculpatului R. D.; declarațiile celorlalți doi coinculpați au fost în sensul că nu au asistat la discuțiile dintre inculpată și R. D. astfel încât nu știu ce i-a comunicat acesta, iar inculpata a arătat constant că a acceptat la solicitarea și ulterior amenințarea lui R. D. să se întâlnească cu partea vătămată dar nu a știut ce se va întâmpla; cu privire la cea de-a doua infracțiune s-a arătat că, de asemenea, singura probă împotriva inculpatului este declarația aceluiași R. D. deși în declarația sa numitul O. arată că, cunoscând-o pe inculpată apreciază că nu a cunoscut proveniența genții; în consecință arată că probele de vinovăție nu sunt certe și sigure existând o îndoială cu privire la vinovăția acesteia, impunându-se astfel achitarea sa. În subsidiar s-a solicitat ca în situația în care instanța va aprecia că există probe de vinovăție să procedeze la reducerea pedepsei spre minimul general în condițiile aplicării art. 74 lit. a și c Cp. în raport de circumstanțele personale, împrejurarea că era minoră, contribuția sa la săvârșirea faptei, în prezent fiind studentă la științe sociale, datele care rezultă din referatul de evaluare întocmit în cauză.
Recursurile declarate de parchet și inculpată sunt nefondate.
Analizând hotărârea recurată prin prisma criticilor invocate, care corespuns cazurile de casare prev. de art. 3859 pct. 14, 172 și 18 C.p.p. și din oficiu în limitele prev. de art. 3856 alin. ultim C.p.p, se constată că este legală și temeinică în concordanță cu acele existente la dosar și dispozițiile legale aplicabile.
Astfel, în ceea ce privește cazul de casare prev. de art. 3859 pct. 18 C.p.p invocat de către recurenta inculpată, instanța de recurs reține că pentru a fi în prezența acestui caz de casare trebuie să existe o reflectare inexactă, denaturată a conținutului dosarului în cuprinsul hotărârii atacate, cu consecința greșitei rețineri a faptelor imputate inculpatei, în natura sau împrejurările în care acestea ar fi fost comise. Această contrarietate evidentă și esențială trebuie să fie independentă de orice proces de apreciere a probelor pe care instanța le-a făcut în conformitate cu art. 63 C.p.p., acesta din urmă necăzând sub incidența cazului de casare invocat.
Așadar, eroarea gravă de fapt nu poate proveni dintr-o greșită sau incompletă apreciere a probatoriului administrat în cauză.
Invocând incidența cazului de casare menționat mai sus, recurenta inculpată a susținut, în esență, că instanța de fond nu a avut în vedere declarația sa constantă pe parcursul procesului penal care arată că a acceptat, la solicitarea și ulterior amenințarea numitului R. D., să se întâlnească cu partea vătămată, fără să cunoască intenția acestuia de a o tâlhări pe partea vătămată, și de asemenea cu privire la cea de-a doua infracțiune susținerea acesteia că nu a cunoscut proveniența genții primite de la inculpatul R. D..
Instanța de recurs constată că valoarea probatorie acordată de instanța de fond declarațiilor părții vătămate sub aspectul invocat nu se confundă cu reflectarea inexactă a acestor probe în cuprinsul sentinței recurate și nu poate fi cenzurată prin prisma cazului de casare la care apărătorul ales al inculpatei a făcut referire. De altfel, concluzia instanței de fond cu privire la vinovăția inculpatei s-a întemeiat pe un proces de analiză coroborată a probelor existente în cauză, proces la care judecătorul era îndrituit în virtutea dreptului său suveran de apreciere.
În acest sens instanța de fond a reținut atât caracterul nesincer al declarațiilor date de inculpată care nu se coroborează cu materialul probator administrat în cauză, inculpatul R. D. arătând în permanență că nu a amenințat-o în nici un fel pe inculpată și că aceasta a fost de acord să se întâlnească cu partea vătămată, știind ce urmează să se întâmple și fiind de acord întrucât urma să obțină un avantaj materiale de pe urma comiterii faptei. Inculpatul R. D. a adus la cunoștință celuilalt inculpat R. F. modalitatea de săvârșire a faptei pe care o discutase cu inculpata recurentă și, mai mult, înainte de a ajunge în parc R. D. a sunat-o din nou pe recurenta inculpată întrebând-o dacă a ajuns la locul de întâlnire, fără a o amenința sau obliga în acest sens. De asemenea, R. F. a declarat că inculpata recurentă a fugit de la locul faptei în momentul în care acesta împreună cu R. D. o loveau pe partea vătămată, iar în zilele care au urmat faptei nu a observat ca inculpata .și R. D. că fie certați așa cum a invocat recurenta. De altfel și partea vătămată a declarat că a acceptat să se întâlnească cu inculpata recurentă la insistențele acesteia.
Cu privire la infracțiunea de tăinuire, de asemenea în mod legal instanța de fond a apreciat că declarațiile recurentei inculpate sunt nesincere deoarece inculpatul R. D. a declarat în permanență că i-a spus inculpatei că geanta a fost sustrasă de O. I. M. iar aceasta a fost de acord să o primească, ulterior R. D. sunând-o și spunându-i să o ardă. Numitul O. I. M. a declarat că R. D. i-a spus că geanta sustrasă i-a dat-o inculpatei recurente pentru a o distruge, iar bunurile aflate în ea urma să le păstreze.
Așadar susținerile recurentei inculpate, în sensul că nu a cunoscut intenția celorlalți inculpați din cauză de a o tâlhări pe partea vătămată respectiv proveniența genții primite de la R. D. sunt vădit pro forma, neputând să răstoarne, potrivit art. 66 alin. 2 C.p.p. probele care o incriminează.
Invocarea nevinovăției de către inculpată contrazice nesusținut probatoriile administrate în cauză. Simpla afirmație a unei stări de fapt, fără coroborarea acesteia cu alte mijloace de probă, nu poate fi acceptată ca adevăr iar modalitatea de apărare utilizată de către inculpată, respectiv negarea realității evidente, nu poate influența convingerea bazată pe probe certe.
Așadar, instanța de recurs nu va avea în vedere apărarea recurentei inculpate și o va înlătura ca nesinceră și făcută pro causa, pe de o parte pentru faptul că, dacă o astfel de împrejurare ar fi fost reală, ea ar fi fost relatată de către inculpată și unei persoane apropiate respectiv mamei sale (ori așa cum aceasta a declarat, deși era amenințată de către inculpatul R. D. nu a discutat cu nimeni despre acest aspect, nici după comiterea faptei, acceptând chiar primirea unei genți în care se găseau mai multe bunuri și, dându-și seama, conform susținerilor sale că este furată, nu a spus unei alte persoane, ci dimpotrivă a distrus-o), iar pe de altă parte o astfel de apărare apare ca nerealistă și neverosimilă, cu atât mai mult cu cât toți martorii audiați au declarat că nu au observat ca recurenta inculpată și inculpatul R. D. să fie certați, sau între aceștia să existe tensiuni sau conflicte sau ca aceasta să fi fost speriată sau amenințată.
Ca urmare, instanța de recurs constată că prima instanță a stabilit corect vinovăția inculpatei în săvârșirea faptelor, dovedită cu certitudine de probatoriul administrat în cauză ce confirmă situația de fapt relevată prin actul de sesizare, reținute de prima instanță.
Întrucât din probele administrate în cauză, așa cum au fost expuse nu rezultă existența vreunui viciu în stabilirea situației de fapt, în considerentele hotărârii de condamnare pronunțată de instanța de fond fiind reținută situația de fapt ce rezultă în mod evident din probele administrate, fătă a exista o neconcordanță între modul în care acestea au fost percepute și analizate în hotărâre, nu poate fi primită critica formulată de recurenta inculpată în sensul comiterii unei erori grave de fapt în accepțiunea prevăzută de lege.
Mai mult, critica formulată de recurenta inculpată ce pune în discuție elementele constitutive ale infracțiunii de tâlhărie, în sensul că nu ar fi întrunite elementele constitutive ale acestei infracțiuni sub aspectul laturii subiective, nu se circumscrie cazului de casare prev. de art. 3859 pct. 18 C.p.p. ci a celui prev. de art. 3859 pct. 12 C.p.p.
În acest context, din actele aflate la dosar, rezultă, așa cum am arătat mai sus, intenția inculpatei de a acorda sprijin inculpaților R. D. și R. F. în deposedarea prin violență a părții vătămate de un lănțișor de argint și un telefon mobil, aceasta propunându-i în repetate rânduri părții vătămate să se întâlnească, și numai după sustragerea bunurilor, în momentul aplicării loviturilor de către ceilalți doi coinculpați a fugit de la locul faptei.
Cu privire la motivele de recurs formulate de către parchet în sensul majorării pedepsei la care inculpata a fost condamnată de către instanța de fond, respectiv de către inculpată în sensul reducerii pedepsei către minimul general în condițiile aplicării art. 74 lit. a și c Cp., instanța de recurs apreciază că sunt nefondate. Astfel, instanța de fond condamnând inculpata la o pedeapsă de doi ani închisoare pentru infracțiunea de tâlhărie respectiv o lună închisoare pentru infracțiunea de tăinuire s-a orientat la un cuantum care să aibă drept consecință recuperarea inculpatei, deoarece ceea ce contează în esență este ca pedeapsa aplicată să aibă acea forță care să îi arate că a greșit, să o determine la reflecție și să stimuleze dorința ca pe viitor să aibă o conduită corectă. Pe de altă parte nu se impune nici majorarea pedepsei întrucât aceasta nu trebuie percepută ca o răzbunare din partea societății pentru că a greșit ci trebuie să trezească rezonanțe în plan psihologic și să conducă în final la redarea sa societății.
Chiar dacă individualizarea pedepsei este un proces interior al judecătorului, ea nu este totuși un proces arbitrar, subiectiv, ci di contră trebuie să fie rezultatul unui examen obiectiv al întregului material probatoriu studiat după anume reguli și criterii precis determinate.
Înscrierea în lege a criteriilor generale de individualizare a pedepsei înseamnă consacrarea explicită a principiului alegerii sancțiunii, așa încât respectarea acestuia este obligatorie pentru instanță. De altfel, ca să își poate îndeplini funcțiile care îi sunt atribuite în vederea realizării scopului său și al legii pedeapsa trebuie să corespundă sub aspectul naturii și duratei, atât gravității faptei și potențialului de pericol social pe care îl prezintă, în mod real persoana unui inculpat, cât și atitudinii acestuia de a se îndrepta sub influența sancțiunii.
Funcțiile de constrângere și de reeducare precum și scopul educativ al pedepsei pot fi realizate numai printr-o justă individualizare a sancțiunii care să țină seama de persoana căreia îi este destinată, pentru a fi ajutată să se schimbe, în sensul adaptării la condițiile socio-etice impuse de societate.
Numai starea de minoritate în care se găsea inculpata în momentul săvârșirii infracțiunii, în raport de împrejurările săvârșirii faptelor, nu poate constitui un motiv suficient pentru coborârea pedepsei la un minim exagerat pentru infracțiunea de tâlhărie, așa cum s-a solicitat.
Nu se impune aplicarea disp. art. 74 lit. c Cp. așa cum s-a solicitat de recurenta inculpată întrucât în sensul dispozițiilor invocate atitudinea după săvârșirea infracțiunii rezultând din prezentarea sa în fața autorității, nu se reduce numai la prezența la organele judiciare de urmărire penală și de judecată și nici la regretarea faptelor, fără a-și recunoaște vinovăția, în condițiile existenței unui probatoriu care dovedește vinovăția sa.
În raport cele menționate mai sus, instanța de recurs consideră că prima instanță, în mod judicios a apreciat toate criteriile generale în mod concret, cu privire la individualizarea pedepselor aplicate, a pedepsei rezultante, cât și a modalității de executare a acesteia, toate datele personale ale inculpatei invocate de către aceasta fiind avute în vedere ca și criterii de individualizare a pedepsei în condițiile art. 72 Cp., criterii care au contribuit la aplicarea unei pedepse de doi ani închisoare pentru complicitate la infracțiunea de tâlhărie, pedeapsă situată așadar sub minimul special prevăzut de lege.
Este nefondat și cel de-al doilea motiv de recurs formulat de parchet referitor la cuantumul cheltuielilor judiciare către stat la care a fost obligată inculpata de către instanța de fond respectiv 900 lei, întrucât din actele dosarului rezultă că acest cuantum nu este prea redus, așa cum s-a invocat, în condițiile în care ceilalți coinculpați din cauza de față, condamnați anterior ca urmare a invocării disp. art. 3201 C.p.p. au fost obligați la 1.000 lei în cazul inculpatului R. D. respectiv 600 lei în cazul inculpatului R. F., cu același titlu. De altfel, se constată că recurenta inculpată a fost asistată de apărător ales, atât în cursul urmăririi penale cât și la instanța de fond, astfel încât suma de 900 de lei stabilită de instanța de fond cu titlu de cheltuieli judiciare în raport de disp. art. 191 C.p.p. apare ca fiind justificată.
În raport de aceste considerente, recursurile declarate de parchet și inculpată sunt nefondate, astfel încât în baza art. 38515 pct. 1 lit. b C.p.p. vor fi respinse.
În baza art. 192 alin. 2 C.p.p recurenta inculpată va fi obligată la 70 lei cheltuieli judiciare către stat.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursurile declarate de P. de pe lângă J. C. și inculpata B. I. împotriva sentinței penale nr. 2052 din data de 26 iunie 2012 pronunțată de J. C. în dosarul nr._, ca nefondate.
Obligă recurenta inculpată la 70 lei cheltuieli judiciare către stat.
Definitivă.
Pronunțată în ședința publică de la 13 februarie 2013.
Președinte, Judecător, Judecător,
L. B. M. M. Ș. A. D.
Grefier,
M. V.
Red.jud.L.B.
j.f.C.P.
O.A. 04 martie 2013
| ← Infracţiuni rutiere. O.U.G nr. 195/2002. Decizia nr. 1886/2012.... | Distrugerea. Art. 217 C.p.. Decizia nr. 309/2013. Curtea de Apel... → |
|---|
