Ucidere din culpă. Art.178 C.p.. Decizia nr. 236/2014. Curtea de Apel CRAIOVA
| Comentarii |
|
Decizia nr. 236/2014 pronunțată de Curtea de Apel CRAIOVA la data de 05-03-2014 în dosarul nr. 236/2014
Dosar nr._ - Art.178 Cod penal - latura civilă -
ROMÂNIA
C. DE A. C.
SECȚIA PENALĂ ȘI PENTRU CAUZE CU MINORI
INSTANTA DE A.
DECIZIA PENALĂ NR.236
Ședința publică de la 5 martie 2014
PREȘEDINTE S. P. Mitranjudecător
M. M. Șeleajudecător
Grefier M. V.
Ministerul Public reprezentat de procuror D. S.
din cadrul Parchetului de pe lângă C. de A. C.
c.c.c.
Pe rol, pronunțarea asupra rezultatului dezbaterilor ce au avut loc în ședința publică de la 24 februarie 2014, încheiere ce face parte integrantă din prezenta decizie, privind apelurile declarate de asigurătorul de răspundere civilă . Viena I. G. SA M., părțile civile B. G., B. P. Ș. și inculpatul P. N., împotriva sentinței penale nr.193 din 21 noiembrie 2013, pronunțată de Judecătoria Strehaia, în dosarul nr._ .
CURTEA
Asupra apelurilor de față;
Din actele și lucrările dosarului, constată următoarele:
Prin sentința penală nr.193 din 21 noiembrie 2013, Judecătoria Strehaia, în baza art. 14 Și art. 346 C.p.p. coroborat cu art.998-999 C.civ. a admis în parte acțiunile civile formulate de părtile civile B. G. și B. P. Ș., domiciliați în comună Butoiești, ..
A fost obligat asiguratorul de răspundere civilă . V. I. G. SA, cu sediul în București, ..7, . alături de inculpatul P. N., domiciliat în București, ..156, ., sector 1 să plătească către B. G. sumele de 15.000 lei daune materiale si 25.000 lei daune morale, către B. P. Ș. suma de 35.000 lei daune morale.
S-a respins petitul formulat de către B. P. Ș. privind acordarea de daune materiale.
În baza art. 193 alin. 1 Cod procedură penală și art. 50 din Legea nr. 136/1995R, a fost obligat asigurătorul de răspundere civilă auto . V. I. G. SA alături de inculpatul P. N. la plata sumei de 1500 lei către partea civilă B. G., la plata sumei de 500 lei către partea civilă B. P. Ș., reprezentând cheltuieli judiciare-onorarii de avocat efectuate de către acestea.
Pentru a pronunța această sentință, prima instanță a reținut următoarele:
Prin sentința penală nr. 90/16.05.2013 a Judecătoriei Strehaia s-a dispus în baza art.178 alin.2 c.p., cu aplicarea art.320 ind.1 c.p.p. condamnarea inculpatului P. N., la 1 an si 4 luni închisoare. In baza art.81-82 c.p. s-a suspendat executarea pedepsei, fixând un termen de încercare de 3 ani și 4 luni. In baza art.71 alin.2 c.p. s-au interzis inculpatului drepturile prevăzute de art.64 lit.a teza a-II-a și b c.p. În baza art.71 alin.5 c.p. s-a constatat suspendată de drept pedeapsa accesorie, pe durata suspendării executării pedepsei principale. In baza art.359 c.p.p. s-a atras atenția inculpatului cu privire la posibilitatea revocării măsurii suspendării executării pedepsei, în caz de incidență a dispozițiilor art.83-84 c.p.
In baza art.347 c.p.p. s-a disjuns latura civila a cauzei formându-se dosarul cu nr._ cu termen la data de 30.05.2013.
În fapt, s-a reținut că în data de 16.09.2010 inculpatul P. N., în timp ce conducea autoturismul marca Renault Clio Simbol, cu nr. de înmatriculare_, pe DN 6, pe raza loc.Butoiești, în direcția de mers Filiași-Strehaia, a accidentat mortal pe numita B. A., autoturismul condus de inculpat pătrunzând pe acostamentul drumului.
După producerea accidentului, inculpatul a fost testat cu aparatul alcooltest și s-a constatat că acesta nu se afla sub influența băuturilor alcoolice în momentul producerii accidentului.
În urma efectuării necropsiei victimei B. A. s-a stabilit că decesul acesteia s-a datorat tamponadei cardiace, consecință a rupturii cordului prin politraumatism cu fracturi craniene, hemoragie meningee și ventriculară, fracturi costale, hemotorax, fisuri hepatice, ruptură splină, fractură dublă de coloană vertebrală, produse prin lovire – proiectare în cadrul unui accident rutier.
În ceea ce privește modalitatea de producere a accidentului rutier, inculpatul a declarat că acesta s-a produs din culpa victimei care a pătruns pe sensul său de mers, iar din acest motiv nu a mai fost posibil să o evite, deși a virat stânga în momentul respectiv.
Pentru stabilirea condițiilor în care s-a produs evenimentul rutier și a vinovăției persoanelor implicate, în cauză a fost dispusă efectuarea unei expertize tehnice auto.
Prin expertiza întocmită s-a stabilit că inculpatul circula cu o viteza de 71 km/h. în momentul impactului, iar vina în producerea accidentului rutier aparține exclusiv acestuia, întrucât nu a respectat prev.art.49 pct.1 si art.77 pct.3 din OUG 195/2002 R. și prevederile art.100 din Regulamentul de aplicare a OUG 195/2002 R. Expertul a stabilit că impactul cu victima a avut loc în timp ce aceasta se afla pe acostament.
Ulterior, întrucât au existat contradicții între expertiza efectuată de expertul oficial și cel desemnat de către inculpat, s-a dispus efectuarea unei noi expertize tehnice auto de către Laboratorul Interjudețean de Expertize Criminalistice București.
Prin acest raport – nr.416/28.12.2012 întocmit de către LIEC București, s-a stabilit că accidentul de circulație soldat cu decesul victimei B. A., s-a datorat culpei exclusive a inculpatului care a pătruns cu autoturismul pe acostament. Totodată, s-a stabilit că accidentul putea fi evitat de către inculpat dacă acesta nu ar fi pătruns cu autoturismul pe care îl conducea pe acostament sau la linia acestuia și ar fi menținut o distanță laterală corespunzătoare la trecerea pe lângă victimă. De asemenea, expertul a stabilit că victima nu putea evita sau preveni producerea accidentului.
În drept, fapta inculpatului de a produce un accident de circulație în data de 16.09.2010, din care a rezultat decesul victimei B. A., ca urmare a nerespectării dispozițiilor legale prevăzute de art.49 pct.1 si art.77 pct.3 din OUG 195/2002 R. și prevederile art.100 din Regulamentul de aplicare a OUG 195/2002 R., întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de ucidere din culpă prevăzută de art. 178 alin. 2 Cod penal.
Potrivit art. 22 al. 1 C.p.p., hotărârea definitivă a instanței penale are autoritate de lucru judecat în fața instanței civile care judecă acțiunea civilă, cu privire la existența faptei, a persoanei care a săvârșit-o și a vinovăției acesteia. Ca atare, instanța urmează a verifica existența și întinderea prejudiciului, legătura de cauzalitate dintre fapta inculpatului si prejudiciu.
În cursul judecății partea civilă B. G. s-a constituit parte civilă cu suma de 85.000 lei din care 35.000 lei daune materiale și 50.000 lei daune morale iar partea civilă B. P. Ș. s-a constituit parte civilă cu suma de 80.000 lei reprezentând daune morale și 2500 lei daune materiale.
În soluționarea cauzei, instanța a audiat la cererea părții civile B. P. Ș., martorii I. C-tin și I. G. și de asemenea a încuviințat proba cu înscrisuri iar la cererea părții civile B. G. a încuviințat și administrat proba testimonială cu martorii Ș. I., S. M., M. G..
Prin săvârșirea faptei inculpatului s-au produs părților civile B. G. si B. P. Ș. prejudicii morale iar părții civile B. G. un prejudiciu material, ca urmare a decesului violent al mamei lor B. A..
De altfel, și în practica sa, atunci când se pronunță asupra cererilor de acordare a daunelor materiale, a rambursării costurilor și cheltuielilor de judecată, C. Europeana a Drepturilor Omului a arătat ca aceste cheltuieli trebuie să fi existat în mod real, să fie în mod necesar suportate și să aibă o sumă rezonabilă.
Pentru evaluarea prejudiciului material, constând în cheltuielile făcute cu înmormântarea și pomenirile ulterioare ale victimei B. A. au fost depuse mai multe bonuri fiscale de către partea civilă B. G., fiind audiați și martori.
Din coroborare declarațiile martorilor M. G., I. C., S. M., I. G., S. Iulică s-a reținut că victima accidentului rutier, B. A. a fost înmormântată de către fiul său B. G. și că acesta a făcut după datină toate pomenirile până la trei ani.B. G. este cel care suportă cheltuielile cu necropsia mamei sale, aducerea acesteia la domiciliu, expertiza medico legală și contravaloarea crucii. Celălalt fiu al defunctei B. A., partea civilă B. P. Ș. nu a contribuit financiar la cheltuielile ocazionate cu înmormântarea mamei sale și cu pomenirile ulterioare făcute de către fratele său B. G. la trei săptămâni, șase săptămâni, un an și trei ani.
Cu privire la cuantumul acestor cheltuieli din declarațiile martorilor M. G., S. M., S. I., bonurile fiscale depuse, s-a estimat de către instanță că s-au cheltuit 16.000 lei. Din această sumă s-a dedus suma de 1000 lei, sumă care a fost avansată de către inculpat lui B. G. în scopul achitării cheltuielilor ce se vor face cu înmormântarea mamei sale, după cum a recunoscut această parte civilă și martorul B. S..
În ceea ce privește prejudiciul moral, instanța a constatat că părțile civile au suferit o pierdere prin decesul neașteptat al mamei lor. Deși nu există criterii de evaluare a prejudiciului moral, din declarațiile martorilor audiați, instanța reține că ambele părți civile au fost profund marcate de moartea mamei lor.
Intensitatea suferințelor a fost apreciată de către instanță ca fiind mai mare în cazul lui B. P. Ș. persoană care locuia împreună cu B. A., nu avea întemeiată o familie și era îngrijit de către aceasta.
Prejudiciul este cert și nu poate fi acoperit în bani. Totusi o asemenea pierdere nu trebuie să constituie o modalitate de îmbogățire pentru rudele rămase în viață.
Pentru aceste motive, instanța a stabilit în compensare suma de 25.000 lei daune morale pentru partea civilă B. G., 35.000 lei pentru partea civilă B. P. Ș..
La plata sumelor prezentate a fost obligat inculpatul, în baza art. 998 C.civ, în vigoare la data săvârșirii faptei delictuale, alături de asiguratorul de răspundere civilă . V. I. G. SA, la care avea încheiată polița de asigurare RCA la data accidentului
Răspunderea asiguratorul de răspundere civila . V. I. G. SA, este angajată în temeiul art. 54 din legea 136/1995, conform căruia, despăgubirea se stabilește și se efectuează conform art. 43 și 49, iar în cazul stabilirii despăgubirii prin hotărâre judecătorească, drepturile persoanelor păgubite prin accidente produse de vehicule aflate în proprietatea persoanelor asigurate în România se exercită împotriva asigurătorului de răspundere civilă, în limitele obligației acestuia.
Împotriva acestei sentințe au declarat recurs asigurătorul de răspundere civilă . Viena I. G. SA M., părțile civile B. G., B. P. Ș. și inculpatul P. N., iar în ședința din 24 februarie 2014, s-a recalificat calea de recurs în apel.
Partea civilă B. G. a solicitat obligarea asigurătorului de răspundere civilă alături de inculpat la plata daunelor materiale și morale majorate și la cheltuieli judiciare, deoarece în mod greșit instanța de fond a stabilit un cuantum diferențiat al daunelor morale între cei doi frați, fiii defunctei. În mod corect trebuia stabilit cuantumul daunelor morale și în privința părții civile B. G. la 35.000 lei.
Totodată, instanța de fond nu a făcut o justă apreciere a daunelor materiale, nu a avut în vedere declarațiile martorilor M. G., S. M., S. Iulică și bonurile fiscale.
În motivare inculpatul a arătat că în mod greșit a fost obligat în solidar cu asigurătorul de răspundere civilă la plata despăgubirilor.
Potrivit art.3 și art.41 din Legea nr.136/1995, asigurătorul răspunde singur, în condițiile în care inculpatul avea încheiată o poliță de asigurare valabilă.
Numai dacă daunele depășesc suma asigurată poate fi obligat el.
În motivare asigurătorul de răspundere civilă a arătat că daunele materiale trebuie probate cu documente justificative pentru sumele la care poate fi obligat asiguratorul, potrivit art.49 alin.2 lit.a-c din Normele de aplicare a Ordinului nr.11/2007 al CSA.
A mai arătat că daunele morale acordate părților civile sunt prea mari raportat la prejudiciul suferit de acestea, gradul de vinovăție reținut în sarcina inculpatului, dar și jurisprudența instanțelor în cazuri similare.
A mai criticat sentința în privința obligării societății de asigurare la plata cheltuielilor judiciare, invocând faptul că legiuitorul nu a prevăzut în sarcina asiguratorului obligația de plată a cheltuielilor judiciare, acestea urmând a se suporta de inculpat în temeiul răspunderii civile delictuale, răspundere ce coexistă cu răspunderea contractuală a asiguratorului.
A invocat decizia nr.1/2005 a Înaltei Curți de Casație și Justiție.
Apelantul parte civilă B. P. Ș. nu a motivat apelul.
Analizând apelurile prin prisma motivelor invocate, raportat la actele și lucrările dosarului, C. apreciază că este fondat apelul declarat de partea civilă B. G. numai în privința cuantumului daunelor morale, celelalte apeluri fiind nefondate.
Astfel, cuantumul daunelor morale acordat părții civile B. G. este prea mic, având în vedere că pentru cealaltă parte civilă B. P. Ș. s-a stabilit un cuantum de 35.000 lei daune morale.
Ori, cele două părți civile sunt frați, victima fiind mama lor, iar împrejurarea că numai B. P. Ș. locuia cu victima nu este suficientă pentru a se face diferență între daunele morale acordate celor două părți civile, în condițiile în care ambii au avut de suferit în urma pierderii unei ființe dragi.
Mai mult, partea civilă B. G. este cel care s-a ocupat de înmormântarea victimei și de pomenirile ulterioare, așa cum rezultă din declarațiile martorilor S. Iulică, M. G., I. C., S. M..
C. apreciază că suma de 35.000 lei reprezintă o satisfacție echitabilă pentru prejudiciul de natură nepatrimonială produs celor două părți vătămate prin decesul mamei lor, ținând cont de legătura afectivă caracterizată de relația mamă-fiu.
Ținând cont și de vârsta victimei, de împrejurările în care a intervenit decesul, C. consideră că nu se impune micșorarea acestei sume, fiind în măsură să acopere prejudiciul produs celor două părți civile prin afectarea stării psihice în urma pierderii unei rude de gradul I.
Având în vedere probele administrate în fața instanței de fond, C. apreciază că nu se impune nici majorarea, nici micșorarea daunelor materiale acordate părții civile B. G., în condițiile în care la stabilirea cuantumului, instanța de fond a avut în vedere atât declarațiile martorilor S. Iulică, M. G., I. C., S. M., dar și înscrisurile depuse la dosar (filele 49-60 dosar fond).
Este nefondată critica asiguratorului, potrivit căreia daunele materiale se stabilesc numai prin documente justificative, în condițiile în care pentru dovedirea pretențiilor solicitate în acțiunea civilă exercitată în procesul penal, partea civilă poate folosi toate probele reglementate de Codul de procedură penală.
Totodată, C. apreciază că în mod corect a fost obligat inculpatul alături de asigurator și la plata cheltuielilor judiciare efectuate de părțile civile, având în vedere dispozițiile art.50 alin.1 din Legea nr.136/1995 care prevăd că „despăgubirile se acordă pentru sumele pe care asiguratul este obligat să le plătească cu titlu de dezdăunare și cheltuielile de judecată persoanelor păgubite prin vătămare corporală sau deces, precum și prin avarierea ori distrugerea de bunuri”.
Asiguratorul nu poate să suporte cheltuielile judiciare pe care inculpatul trebuie să le plătească statului. Dar prin sentința penală recurată, inculpatul nu a fost obligat la cheltuieli judiciare către stat.
Este nefondată critica inculpatului, potrivit căreia nu trebuia obligat alături de asigurator la plata daunelor materiale și morale și la plata cheltuielilor judiciare.
Astfel, asiguratorul răspunde în baza contractului încheiat cu proprietarul autovehiculului, iar inculpatul poartă o răspundere civilă delictuală, ca urmare a faptei săvârșite.
Coexistența unei răspunderi complementare și indirecte pentru fapta altuia, pe temei contractual, nu exclude angajarea răspunderii civile a inculpatului, aceasta din urmă constituind forma de răspundere principală de natură delictuală, întemeiată pe dispozițiile art.998, 999 din vechiul Cod civil.
Angajarea răspunderii asiguratorului pe tărâm contractual, nu reprezintă o cauză exoneratoare de răspundere civilă a inculpatului, acestuia revenindu-i obligația principală de reparare integrală a prejudiciului, în condițiile în care asiguratorul răspunde doar în limitele plafonului legal.
Având în vedere calitatea de intervenient forțat a persoanei răspunzătoare de producerea accidentului, stabilită de art.54 alin.2 din Legea nr.136/1995, C. apreciază că acest text de lege care permite valorificarea directă a dreptului victimei la despăgubire, împotriva asiguratorului de răspundere civilă este aplicabil numai în materie civilă, o astfel de calitate fiind străină procesului penal în care autorul infracțiunii nu poate avea decât calitatea de suspect sau inculpat, după caz.
Odată cu punerea în mișcare a acțiunii penale și, mai apoi, odată cu trimiterea sa în judecată, persoana răspunzătoare de producerea accidentului este parte în procesul penal și nu poate avea decât calitatea de inculpat, potrivit art.32 alin.2 Cod pr.penală.
În acest context, ținând cont de faptul că acțiunea civilă este alăturată acțiunii penale în procesul penal, conform art.19 alin.4 Cod pr.penală, angajarea răspunderii inculpatului este primordială și condiționează angajarea răspunderii complementare a asiguratorului.
Mai mult, coexistența răspunderii civile delictuale a inculpatului alături de răspunderea contractuală a asiguratorului este în favoarea celor păgubiți prin faptele asiguratului, în speță, părțile civile, pentru a evita situația în care asiguratorul ar fi în imposibilitate să plătească despăgubirile stabilite prin hotărâre judecătorească.
În cauză, atât în fața instanței de fond, cât și în fața instanței de apel, partea civilă B. G. a solicitat în mod expres obligarea asiguratorului de răspundere civilă alături de inculpat, la plata daunelor materiale și morale și a cheltuielilor judiciare.
În acest context, nu există niciun motiv care să justifice înlăturarea obligației inculpatului de a plăti prejudiciile produse prin fapta sa.
Cât privește interpretarea dispozițiilor art.55 alin.1 din Legea nr.136/1995, conform cărora „despăgubirile se plătesc de către asigurator persoanelor fizice sau juridice păgubite”, semnificația sa este aceea de a stabili destinația sumelor acordate cu acest titlu, iar nu aceea de a degreva pe asigurat de răspunderea pentru fapta proprie.
Legiuitorul a prevăzut, astfel, că plata despăgubirilor se va face în mod nemijlocit persoanelor păgubite, îndrituite la acoperirea prejudiciului, iar nu beneficiarilor contractului de asigurare, deoarece dreptul la reparație se naște în patrimoniul celor păgubiți, iar soluția contrară ar duce la o îmbogățire fără just temei în folosul asiguraților.
Există și o a doua rațiune pentru care legiuitorul a optat pentru această soluție, voința lui fiind aceea de a pune la adăpost persoana vătămată de concursul altor creditori ai autorului pagubei, fapt ce rezultă din prevederile art.55 alin.2, potrivit cărora „despăgubirile nu pot fi urmărire de creditorii asiguratului”.
Numai în situația în care persoanele prejudiciate au fost despăgubite de către asigurați, sumele acordate cu acest titlu se achită celor din urmă, întrucât au efectuat deja o plată și sunt îndreptățiți la recuperarea cheltuielilor efectuate, în virtutea contractului de asigurare, potrivit art.55 alin.3 din lege, cu condiția ca despăgubirile să nu fie recuperate, conform art.58.
În acest sens, este și practica judiciară, exemplificând decizia nr.199 din 8 martie 2012 a Curții de A. Târgu M., decizia nr.307 din 10 februarie 2012 a Curții de A. C. și decizia nr.645 din 26 martie 2013 a Curții de A. C..
Chiar dacă partea civilă B. P. Ș. nu a motivat apelul, C. analizând sentința în baza actelor și lucrărilor dosarului, apreciază că nu se impune reformarea acesteia în privința părții civile B. P. Ș., având în vedere considerentele arătate mai sus, referitoare la cuantumul daunelor morale. Pe de altă parte, așa cum s-a precizat anterior, din probele administrate rezultă că B. P. Ș. nu a suferit vreun prejudiciu de natură patrimonială, în condițiile în care cel care s-a ocupat de înmormântarea victimei și de pomenirile ulterioare a fost partea civilă B. G..
În consecință, ținând cont de dispozițiile art.421 alin.2 lit.a Cod pr.penală, se va admite apelul declarat de partea civilă B. G., se va desființa în parte sentința și se vor majora daunele morale acordate părții civile B. G. la 35.000 lei.
Se vor menține celelalte dispoziții ale sentinței.
Va fi obligat asigurătorul de răspundere civilă alături de inculpat către partea civilă B. G. la 600 lei cheltuieli judiciare efectuate în apel, reprezentând onorariu apărător.
Va fi obligat asigurătorul de răspundere civilă la 50 lei cheltuieli judiciare către stat.
Va fi obligată partea civilă B. P. Ș. la 50 lei cheltuieli judiciare către stat.
În baza art.421 alin.1 pct.1 lit.b Cod pr.penală, vor fi respinse, ca nefondate, apelurile declarate de asigurătorul de răspundere civilă . Viena I. G. SA M., partea civilă B. P. Ș., inculpatul P. N..
Văzând și art.275 alin.2 Cod pr.penală, art.276 alin.1 și 6 Cod pr.penală.
PENTRU ACESTE MOTIVE
IN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite apelul declarat de partea civilă B. G., împotriva sentinței penale nr.193 din 21 noiembrie 2013, pronunțată de Judecătoria Strehaia, în dosarul nr._ .
Respinge, ca nefondate, apelurile declarate de asigurătorul de răspundere civilă . Viena I. G. SA M., partea civilă B. P. Ș., inculpatul P. N..
Desființează în parte sentința.
Majorează daunele morale acordate părții civile B. G. la 35.000 lei.
Menține celelalte dispoziții ale sentinței.
Obligă asigurătorul de răspundere civilă alături de inculpat către partea civilă B. G. la 600 lei cheltuieli judiciare efectuate în apel, reprezentând onorariu apărător.
Obligă asigurătorul de răspundere civilă la 50 lei cheltuieli judiciare către stat.
Obligă partea civilă B. P. Ș. la 50 lei cheltuieli judiciare către stat.
Obligă inculpatul la 250 lei cheltuieli judiciare către stat, din care 200 lei reprezentând onorariu apărător oficiu se vor vira din contul Ministerului Justiției în contul Baroului D..
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică de la 5 martie 2014.
S. P. MitranMircea M. Ș.
Grefier,
M. V.
Red.jud.MMȘ
j.f.S.V.
PS/10.03.2014
| ← Furtul calificat. Art. 209 C.p.. Decizia nr. 348/2014. Curtea de... | Infracţiuni la regimul vamal. Legea 141/1997, Legea 86/2006.... → |
|---|
