Ucidere din culpă. Art.178 C.p.. Decizia nr. 1105/2012. Curtea de Apel CRAIOVA
| Comentarii |
|
Decizia nr. 1105/2012 pronunțată de Curtea de Apel CRAIOVA la data de 14-05-2012 în dosarul nr. 1105/2012
Dosar nr._ - Art.178 Cod penal -
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL CRAIOVA
SECȚIA PENALĂ ȘI PT. CAUZE CU MINORI
INSTANTA DE RECURS
DECIZIA PENALĂ NR.1105
Ședința publică de la 14 Mai 2012
PREȘEDINTE C. Mereanujudecător
G. Vintilăjudecător
C. A. Ghitajudecător
Grefier S. V.
Ministerul Public reprezentat de procuror D. N. T.
din cadrul Parchetului de pe lângă Curtea de Apel C.
c.c.c.
La data de 7 mai 2012, s-au luat în examinare recursurile declarate de P. de pe lângă J. Filiași, asigurătorul . Viena I. G. și inculpatul S. F., împotriva sentinței penale nr.93 din 7 iulie 2011, pronunțată de J. Filiași, în dosarul nr._ .
Rezultatul dezbaterilor judiciare este cuprins în încheierea de la data mai sus arătată, când Curtea, în urma deliberării, a apreciat că se justifică un timp mai îndelungat pentru studierea actelor și lucrărilor dosarului, și a dispus amânarea pronunțării pentru data de 14 mai 2012.
CURTEA
Asupra recursurilor de față;
Din actele și lucrările dosarului, constată următoarele:
Prin sentința penală nr.93 din 7 iulie 2011, J. Filiași, în baza art. 178 alin. 2 din Cod penal, cu aplicarea art 74 alin 1 lit a, c Cod penal raportat la art 76 alin 1 lit d Cod penal, a condamnat pe inculpatul S. F., fiul lui A. și E., născut la data de 08.07.1972 în Drobeta Tr. S., jud. M., domiciliat în Drobeta Tr. S., ., jud M., cetățean român, studii medii, căsătorit, un copil minor, conducător auto la . Drobeta Turnu Severin, fără antecedente penale, CNP_, la pedeapsa de 1 lună închisoare.
În baza art 81, 82 Cod penal, s-a dispus suspendarea condiționată a executării pedepsei aplicate pe durata termenului de încercare de 2 ani și 1 lună.
În baza art. 359 Cod pr. penală, s-a atras atenția inculpatului asupra prevederilor art 83 Cod penal a căror nerespectare atrage revocarea suspendării.
În baza art. 71 Cod penal, s-au interzis inculpatului exercițiul drepturilor prev. de art. 64 lit. a-teza a II a și lit. b C.pen. pe durata executării pedepsei.
În baza art. 71 alin. 5 Cod penal, s-a dispus suspendarea executării pedepselor accesorii prev. de art. 64 lit. a, teza a II a și lit. b C. pen., pe durata suspendării condiționate a executării pedepsei închisorii.
În temeiul art. 14 Cod pr. penală rap. la art 346 Cod pr. penală, cu aplicarea art 998 și urm. Cod civil, art 50 din Legea 136/1995, s-a admis în parte acțiunea civilă formulată de partea civilă I. A., domiciliată în com. Brădești, . 25, jud D. și a fost obligat inculpatul S. F. alături de asigurătorul . V. I. G. SA, cu sediul în București, sector 2, . nr 31-33, acesta din urmă în limita plafonului maxim legal, la plata sumei de 1.000 lei daune morale.
În temeiul art. 14 Cod pr. penală rap. la art 346 Cod pr. penală, cu aplicarea art 998 și urm. Cod civil, art 50 din Legea 136/1995, s-a admis acțiunea civilă formulată de partea civilă S. C. Județean de Urgență C., cu sediul în C., .,_, jud D. și a fost obligat inculpatul S. F. alături de asigurătorul . V. I. G. SA, acesta din urmă în limita plafonului maxim legal, la plata sumei de 1.598,16 lei daune materiale.
A fost obligat inculpatul la 2.300 lei cheltuieli judiciare statului.
Pentru a pronunța această sentință, prima instanță a reținut următoarele:
Prin rechizitoriul din 15.09.2009 dat de P. de pe lângă J. Filiași în dosarul nr. 502/P/2006, s-a dispus punerea în mișcare și trimiterea în judecată în stare de libertate a inculpatului S. F., pentru săvârșirea infracțiunii de ucidere din culpă prevăzută și pedepsită de art. 178 alin. 2 Cod penal.
In fapt, prin rechizitoriul Parchetului s-a reținut că în seara zilei de 03 mai 2006, inculpatul S. F. se deplasa pe DE 70, din direcția C.–Filiași, cu ansamblul de vehicule compus din autotractorul marca DAF cu nr. de înmatriculare B._-08/03 și semiremorca marca Schmitz cu numărul de înmatriculare_ .
Pe raza teritorială a localității Brădești, jud. D., la Km 252+300 m pietonul I. C. s-a angajat în traversarea drumului european de la dreapta la stânga, printr-un loc nepermis, având în vedere sensul de deplasare al ansamblului condus de inculpat, purtând pe umărul stâng mai multe fragmente de crengi.
In această circumstanță, inculpatul a observat pietonul, avertizându-l sonor și întrucât acesta nu s-a oprit, a încercat să-l evite, printr-o manevră de frânare combinată cu ocolire către stânga, pătrunzând în timpul acestor manevre pe sensul opus de mers.
In timp ce pietonul se afla în apropierea axului drumului la circa un metru, pe sensul de deplasare către Filiași, autotrenul condus de inculpat a lovit cu partea dreaptă capetele lemnelor dispuse pe umăr, proiectându-l pe carosabil și cauzându-i vătămări ce au condus la decesul acestuia.
S-a mai reținut că prin raportul de constatare medico-legală nr. 1636/A.3/_ al I.M.L. C., s-a concluzionat că între leziunile traumatice suferite și deces există raport de cauzalitate direct și necondiționat în condițiile accidentului de circulație descris.
Expertiza criminalistică efectuată în cadrul Institutului Național de Expertize Criminalistice, a concluzionat că, inculpatul rula cu o viteză de 78 km/h, superioară celei legal admisă în localitate–50 km/h– și că evitarea lovirii pachetului de lemne ar fi fost posibilă dacă s-ar fi respectat maximul vitezei legal admisă în interiorul localității ( 50 km/h), în atare condiții, fiind evident că inculpatul are vinovăție sub forma culpei, întrucât respectarea restricției de viteză ar fi permis evitarea producerii evenimentului rutier.
S-a reținut culpa concurentă a inculpatului cu cea a victimei I. C., care s-a angajat în traversarea drumului european, printr-un loc nepermis, inculpatul încălcând dispozițiile art. 49 alin. 1 din OUG 195/2002, iar victima dispozițiile art. 167 lit. d) din HG nr. 1391/2006 privind aprobarea Regulamentului de aplicare a OUG 195/2002.
In cursul urmăririi penale succesoarea victimei, I. A., s-a constituit parte civilă nuanțând că, în cursul judecății va preciza cuantumul despăgubirilor solicitate.
Fapta reținută în rechizitoriu a fost probată cu următoarele mijloace de probă: înscrisuri, fotografii, declarații de martori, declarații inculpat, declarații parte civilă.
In cursul cercetării judecătorești au fost audiați partea civilă I. A., care a declarat că se constituie parte civilă cu suma de 10.000 lei reprezentând daune morale, inculpatul și martorii G. M., C. G. și P. M. .
Prin notele de ședință depuse la termenul din 14.01.2010 inculpatul a solicitat extinderea probatoriului în sensul efectuării unei noi expertize criminalistice și emiterea unei noi adrese către IPJ D.- Serviciul Poliției Rutiere, prin care a solicitat ca S.P.R. din cadrul I.P.J. D. să comunice instanței data la care s-a modificat limita de viteză în sensul majorării acestei limite de la 50 km/h la 70 km/h pe raza localității Brădești.
Inculpatul și-a motivat cererea privind efectuarea noii expertize auto prin faptul că între cele două expertize efectuate în faza de urmărire penală există contradicții și diferențe majore, iar organul de urmărire penală a înlăturat una dintre expertize în mod arbitrar, fără a arăta motivele care au stat la baza înlăturării expertizei.
Astfel, a arătat inculpatul că, cele două expertize întocmite de către experții P. D. și B. au stabilit viteze diferite, respectiv primul expert stabilind că a circulat cu viteza de aproximativ 60 km/h, iar cel de-al doilea expert stabilind faptul că inculpatul ar fi circulat în același moment cu viteza de 78 km/h.
A mai arătat că un alt motiv pentru care se impune efectuarea unei noi expertize este acela că expertiza efectuată de expertul B. este lovită de o cauză de nulitate întrucât expertul recomandat C.- expert parte, deși a fost admis, nu a fost convocat la efectuarea expertizei, încălcând astfel dispozițiile art. 120 din Codul de procedură penală.
Mai mult, expertul recomandat C. deși a fost împiedicat să efectueze expertiza în aceleași condiții ca expertul B., a formulat o opinie separată din care rezultă că în același moment inculpatul circula cu o viteză de circa 60 km/h, împrejurare care vine în sprijinul cererii sale, dat fiind faptul că două opinii ajung la concluzia uneia și aceleiași viteze, concluzia expertului B. fiind cu totul diferită de celelalte două opinii.
La termenul din 14 ianuarie 2010 instanța a dispus efectuarea unor adrese către DRDP C. și Serviciul poliție Rutieră D., pentru a comunica regimul de viteză pe tronsonul de drum aflat la km 252+300 din localitatea Brădești, jud. D., la data de 03 mai 2006, actul normativ și data la care a fost montat acel indicator de viteză.
In cauză s-a dispus efectuarea unei noi expertize criminalistice, pentru înlăturarea dubiilor față de viteza și posibilitatea de evitare a accidentului rutier al cărui protagonist a fost inculpatul, sens în care, a fost înaintat dosarul la Institutul Național de Expertize Criminalistice București.
De asemenea, Serviciul de Probațiune de pe lângă Tribunalul M. a întocmit la solicitarea instanței un referat de evaluare cu privire la persoana inculpatului.
Raportul de expertiză criminalistică având ca obiective: a) stabilirea dinamicii producerii accidentului; b) stabilirea vitezei de deplasare a autovehiculului condus de inculpat anterior apariției situației de pericol; c) stabilirea locului impactului; d) stabilirea momentului apariției stării de pericol; e) stabilirea spațiului parcurs de victimă și autovehicul din momentul apariției stării de pericol și până în momentul impactului; f) stabilirea posibilităților de a evita producerea accidentului, inclusiv viteza pe care ar fi trebuit să o aibă autovehiculul condus de inculpat anterior apariției stării de pericol pentru a putea evita impactul, a fost înaintat și atașat la dosar.
Expertul asistent a depus la dosar, pentru inculpat, punctul său de vedere intitulat Anexă la raportul de expertiză nr. 91 din 17 mai 2011, întocmit de expertul asistent C. M..
Analizând actele și lucrările dosarului, instanța a constatat următoarele:
În seara zilei de 03.05.2006, inculpatul S. F., în timp ce conducea ansamblul de vehicule compus din autotractorul marca DAF cu numărul de înmatriculare B94761-08/03 și semiremorca marca Schimtz cu numărul de înmatriculare_, pe drumul european DE 70, pe raza localității Brădești, jud D., la accidentat la km 252+300 m pe pietonul I. C., ce se angajase în mod neregulamentar în traversarea drumului european, prin loc nepermis, având asupra sa mai multe crengi cu lungimea de aproximativ 3 m.
În fapt, ansamblul de vehicule condus de inculpat avea în momentul apariției stării de pericol o viteză mai mare de 70 km/h, din raportul de expertiză criminalistică întocmit în cursul urmăririi penale rezultând că viteza era de de 78 km/h (fila 51-54 dos urm. pen), iar noua expertiză criminalistică întocmită în cursul cercetării judecătorești stabilind că viteza ansamblului de vehicule era în acel moment de 74 km/h.
Observând pietonul angajat în traversarea drumului public, prin loc nepermis, inculpatul l-a avertizat sonor pe acesta și a frânat pentru a evita impactul, virând în același timp spre stânga, astfel încât a pătruns pe sensul opus de mers, pietonul fiind aproape de axul drumului și neoprindu-se la semnalul sonor al inculpatului.
Cu toate că inculpatul a efectuat manevre de evitare a pietonului, autotractorul condus de inculpat a lovit cu partea dreaptă crengile pe care pietonul le avea asupra sa, impactul producându-se în apropierea axului drumului, care avea patru benzi de circulație, 2 pe fiecare sens de circulație.
În urma acestui impact pietonul s-a dezechilibrat și a căzut pe asfalt, suferind vătămări ce au dus la decesul său, așa cum rezultă din raportul de constatare medico-legală nr 1636/1.3/24.08.2008 întocmit de Institutul de Medicină Legală C., în care s-a arătat că există un raport de cauzalitate direct și necondiționat între leziunile traumatice suferite și decesul pietonului.
În zona în care s-a produs accidentul viteza maximă legală era în momentul producerii accidentului de 50 km/h, această viteză fiind majorată la 70 km/h în data de 05.06.2010, deci după trecerea a trei ani de la producerea accidentului, după cum rezultă din adresa nr 2563/27.01.2010 a CNADR (fila 36).
Accidentul a avut loc în timpul nopții, iluminatul public nefiind funcțional, după cum rezultă din declarațiile martorilor, G. M., C. G., P. G. (fila 45-47).
Situația de fapt reținută de instanță a rezultat din declarațiile inculpatului, declarațiile martorilor, rapoartele de expertiză criminalistică întocmite în timpul urmăririi penale și al cercetării judecătorești întocmite de Laboratorul Interjudețean de Expertize Criminalistice și Institutul Național de Expertize Criminalistice, raportul de constatare medico-legală, procesul verbal de cercetare la fața locului întocmit în cursul urmăririi penale.
În drept, s-a stabilit că fapta inculpatului S. F., care în timp ce conducea ansamblul de vehicule compus din autotractorul marca DAF cu numărul de înmatriculare B94761-08/03 și semiremorca marca Schimtz cu numărul de înmatriculare_, pe drumul european DE 70, pe raza localității Brădești, jud D., la accidentat la km 252+300 m pe pietonul I. C., în condițiile în care a circulat cu o viteză mai mare decât viteza legală de 50 km/h, încălcând prevederile art 49 alin 1 și art 35 alin 1 din OUG 195/2002 întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de ucidere din culpă în timpul exercitării unei profesii, faptă prevăzută și pedepsită de art 178 alin 2 Cod penal.
Inculpatul a săvârșit fapta cu vinovăție, sub forma culpei prevăzute de art 19 alin 2 lit b) Cod penal, întrucât acesta deși nu a prevăzut rezultatul nerespectării normelor legale privind circulația pe drumurile publice, trebuia și putea să-l prevadă, având pregătirea necesară pentru a fi conducător auto și dobândind în urma unui examen această calitate, impactul autotractorului condus de inculpat cu lemnele transportate de pieton producându-se ca urmare a depășirii vitezei legale de conducere a autovehiculelor, în concurs cu încălcarea regulilor de circulație de către victimă, inculpatul putând prevedea că în cazul conducerii cu o viteză mai mare decât cea legală posibilitățile de producerea a unui accident sunt mai mari.
Așa cum rezultă din cele două rapoarte de expertiză criminalistică efectuate în cauză, accidentul putea fi evitat în cazul în care inculpatul ar fi circulat cu viteza legală de 50 km/h.
Nu se poate reține faptul că inculpatul nu a avut nici o culpă în producerea accidentului.
Potrivit art.17 alin. 1 Cod penal, a fost definită infracțiunea ca fiind „fapta care prezintă pericol social, săvârșită cu vinovăție și prevăzută de legea penală”.
Conform acestui text legal infracțiunea se caracterizează prin trei trăsături fundamentale: prevederea în legea penală, pericolul social și vinovăția.
Existența vinovăției sub forma culpei prevăzute în art. 19 alin. (1) pct. 2 lit. b) C. pen. se evaluează atât în raport cu criteriul obiectiv, al posibilității oricărui om atent, aflat în aceleași împrejurări ca și făptuitorul, de a prevedea rezultatul, cât și cu criteriul subiectiv al posibilității făptuitorului de a prevedea rezultatul în raport cu însușirile, capacitatea, experiența de viață și starea psiho-fizică a acestuia în momentul săvârșirii faptei.
Traficul rutier constituie prin el însuși o sursă de pericole pentru valorile sociale protejate de normele penale, această activitate fiind reglementată prin OUG 195/2002 și HG 1391/2006 (Regulamentul de Aplicare a OUG 195/2002) aceste norme impunând anumite reguli de prudență în desfășurarea acestui trafic rutier. Prin aceste norme legale sunt instituite obligații de diligență, menite să prevină producerea unor urmări vătămătoare pentru valorile sociale ocrotite de legea penală.
Pentru a putea fi reținută culpa conducătorului auto, trebuie examinată previzibilitatea și evitabilitatea subiectivă a urmării. În măsura în care autorul nu putea să prevină producerea urmării, fie pentru că nu era previzibilă, fie pentru că, deși previzibilă, nu putea fi evitată, este exclusă posibilitatea angajării răspunderii sale cu titlu de culpă.
Evitabilitatea trebuie analizată ținând cont de caracteristicile personale ale autorului (experiență de viață, pregătire) și de condițiile concrete în care acesta a acționat.
În ceea ce privește posibilitatea de prevedere, ea se analizează prin raportare la împrejurările concrete în care s-a desfășurat acțiunea și la caracteristicile subiective ale autorului. Se va avea astfel în vedere gradul de pregătire profesională, experiența de viață, anumite caracteristici fizice etc.
Pentru a fi în prezența culpei nu este suficient să fi existat obligația și posibilitatea de prevedere, ci trebuie ca autorul să fi avut posibilitatea evitării acestui rezultat, în cazul în care l-ar fi prevăzut. Nu este posibilă imputarea unui rezultat care ar fi survenit oricum, chiar în absența încălcării obligației de diligență.
Această obligație generală de diligență a conducătorului auto este instituită de art. 35 alin 1 din OUG 195/2002, text legal ce prevede că „participanții la trafic trebuie să aibă un comportament care să nu afecteze fluența și siguranța circulației, să nu pună în pericol viața sau integritatea corporală a persoanelor și să nu aducă prejudicii proprietății publice ori private”.
Trebuie reținut că art 35 alin 1 din OUG 195/2002 prevede doar obligația de diligență a conducătorului auto și nu instituie o prezumție de culpă, întrucât potrivit art 6 alin 2 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului și art 5 ind 2 Cod procedura penală, orice persoană este nevinovată, producerea unui accident rutier neechivalând cu încălcarea automată a unei norme privind circulația rutieră de către conducătorul auto implicat.
Pentru a putea fi stabilită vinovăția conducătorului auto trebuie stabilită încălcarea de către acesta a uneia din regulile de circulație prevăzute de OUG 195/2002 și HG 1391/2006.
În cauza de față s-a constatat că inculpatul conducea un autovehicul pe un drum european asfaltat, pe timpul nopții, cu viteza mai mare 70 km/h, în condițiile în care limita de viteză era de 50 km/h.
Conform art. 121 din 1 H.G. 1391/2006, conducătorii de vehicule sunt obligați să respecte viteza maximă admisă pe sectorul de drum pe care circulă și pentru categoria din care face parte vehiculul condus, precum și cea impusă prin mijloacele de semnalizare, această limită de viteză fiind stabilită de art. 49 din OUG 195/2002.
Astfel, limita de viteză în localități este de 50 km/h, iar pe drumurile expres sau pe cele naționale europene, în afara localităților, viteza maximă admisă este de 100 km/h.
Conform art 72 din OUG 195/2002, pietonii sunt obligați să se deplaseze numai pe trotuar, iar în lipsa acestuia, pe acostamentul din partea stângă a drumului, în direcția lor de mers, traversarea drumului putând fi făcută numai prin locurile special amenajate și semnalizate corespunzător, iar în lipsa acestora, în localități, pe la colțul străzii, numai după ce s-au asigurat că o pot face fără pericol pentru ei și pentru ceilalți participanți la trafic.
În situația în care pietonii sunt surprinși și accidentați ca urmare a traversării prin locuri nepermise, sau a nerespectării altor obligații stabilite de normele rutiere, aceștia poartă întreaga răspundere a accidentării lor, în condițiile în care conducătorul vehiculului respectiv a respectat prevederile legale privind circulația prin acel sector, după cum prevede art 72 alin 4 din OUG 195/2002.
Însă în cazul în care conducătorul auto nu a respectat toate prevederile legale, culpa se împarte între conducătorul auto și pieton, fără a se putea considera că există o culpă exclusivă a pietonului.
Conducătorul auto nu poate fi exonerat în totalitate de culpă decât în situația în care a respectat în totalitate prevederile legale privind circulația pe drumurile publice și în aceste condiții nu putea evita producerea accidentului.
Inculpatul nu a respectat însă în totalitate regulile de circulație pe drumurile publice, încălcând prevederile art 49 alin 1 și art 35 din OUG 195/2002.
Solicitarea inculpatului de a fi achitat nu poate fi primită în aceste condiții, atâta timp cât din concluziile rapoartelor de expertiză criminalistică întocmite în cursul urmăririi penale și al cercetării judecătorești a rezultat că în situația în care ar fi circulat cu viteza legală, 50 km/h la acea dată, ar fi putut evita producerea accidentului.
De altfel și expertul criminalist asistent angajat de inculpat indică o viteză maximă la care putea fi evitat accidentul foarte apropiată de limita legală de viteză, respectiv 48 km/h, arătând în același timp că inculpatul a circulat cu o viteză mai mare decât viteza legală, respectiv 61 km/h.
Chiar și în cazul în care această viteză maximă la care putea fi evitat accidentul ar fi cea indicată de expertul asistent, calculată în mod evident prin luarea în calcul a unor coeficienți care să fie favorabili inculpatului, trebuie observat că impactul dintre autocamion și lemnele purtate de victimă nu ar fi fost la fel de violent, astfel încât urmările produse nu ar fi fost probabil la fel de grave.
Nu a putut fi primită susținerea inculpatului conform căreia nu a putut observa lemnele, crengile pe care le purta victima în spinare, întrucât inculpatul în cazul în care ar fi circulat cu o viteză mai mică de 50 km/h ar fi putut evita accidentul, oprind înainte de intersectarea cu victima și fără a fi nevoit să pătrundă cu autocamionul pe sensul opus de mers.
Întrucât nici inculpatul S. și nici victima nu au respectat prevederile legale privind circulația pe drumurile publice, inculpatul conducând ansamblul de vehicule cu o viteză mai mare decât viteza legală, iar victima nu a respectat prevederile legale privind traversarea drumului, culpa este împărțită între inculpat și victimă.
Instanța a constatat că victima are o culpă mai mare decât inculpatul în producerea accidentului, victima comportându-se în traversarea unui drum european, pe timp de noapte, în mod total iresponsabil.
Conform declarației martorului C. G., victima avea afecțiuni ale văzului și auzului, ceea ce explică lipsa de reacție a acestuia din momentul în care a fost avertizată sonor și faptul că nu s-a oprit în timp ce ansamblul de vehicule se apropia, continuând traversarea.
Victima a avut prin urmare un comportament aproape irațional, ignorând total regulile de traversare a drumului european și comportamentul preventiv pe un drum cu trafic intens, comportându-se de o asemenea manieră încât a provocat practic producerea accidentului, îndreptându-se spre un autocamion care se deplasa pe un drum public, în condițiile în care lemnele pe care le căra pe umăr avea o lungime de 3 metrii fiind foarte greu de evitat de participanții la trafic și totodată greu de observat de conducătorii auto, în condițiile în care în momentul producerii accidentului era întuneric iar iluminatul public nu funcționa.
În aceste condiții, instanța a apreciat că inculpatul a avut o culpă în producerea accidentului de circulație de numai 10%, în timp ce victima a avut o culpă de 90%.
Inculpatul este o persoană cu o bună reputație în societate, fără antecedente penale, care s-a prezentat la toate chemările organelor de urmărire penală și ale instanței, a achitat costul expertizei criminalistice în cursul cercetării judecătorești, fără a încerca tergiversarea cauzei, astfel încât instanța va reține în favoarea sa circumstanțele atenuante prevăzute de art 74 alin 1 lit a și c Cod penal.
Potrivit art. 72 al.1 c.p. „la stabilirea și aplicarea pedepselor se ține seama de dispozițiile părții generale a acestuia cod, de limitele de pedeapsă fixate în partea specială, de gradul de pericol social al faptei săvârșite, de persoana infractorului și de împrejurările care atenuează sau agravează răspunderea penală.”
Inculpatul a săvârșit o infracțiune din culpă, în urma unui accident de circulație petrecut în condițiile în care cea mai mare parte a culpei aparține victimei, singura culpă a inculpatului constând în depășirea vitezei legale în localitate, dar nu de o manieră care să pună în pericol grav circulația pe drumurile publice, în condițiile unei conduite normale, raționale a victimei, care dacă nu ar ignorat cu desăvârșire regulile de circulație pe drumurile publice, respectiv cele privind traversarea drumurilor de către pietoni, accidentul putând fi evitat cu ușurință
Având în vedere gradul redus de vinovăție al inculpatului în raport cu culpa concurentă a victimei, instanța a apreciat, având în vedere și prevederile art 76 lit d Cod penal, că pedeapsa de 1 lună închisoare este suficientă pentru atingerea scopului pedepsei, respectiv reeducarea inculpatului și determinarea altor persoane să respecte prevederile legale privind circulația pe drumurile publice, această pedeapsă având consecințe nu numai în planul penal ci și asupra dreptului de a conduce autovehicul al inculpatului.
În consecință în temeiul 178 alin. 2 din Cod penal cu aplicarea art 74 alin 1 lit a), c) Cod penal raportat la art 76 alin 1 lit d) Cod penal, a fost condamnat inculpatul S. F., la pedeapsa de 1 lună închisoare.
Întrucât inculpatul este o persoană care are loc de muncă și asigură întreținerea familiei sale, având un comportament corespunzător în societate, așa cum rezultă din referatul întocmit de Serviciul de Probațiune de pe lângă Tribunalul M., a manifestat sinceritate pe tot parcursul procesului penal, a recunoscut și regretat profund fapta săvârșită, nu are antecedente penale și este cunoscut cu o conduită corespunzătoare în familie și societate, instanța a apreciat că pentru atingerea scopului pedepsei nu este necesară executarea pedepsei închisorii în condiții de detenție, astfel încât va fi dispusă suspendarea condiționată a executării pedepsei, conform dispozițiilor art 81 Cod penal, pe durata termenului de încercare de 2 ani și 1 lună.
Având în vedere că inculpatul prin natura faptelor săvârșite și a pedepsei aplicate nu este demn să exercite o funcție ce presupune alegerea într-o autoritate publică sau o funcție electivă publică și nici o funcție implicând exercițiul autorității de stat, aceste funcții implicând o responsabilitate pe care inculpatul a demonstrat că nu o are în acest moment, în temeiul art .71 Cod penal, s-au interzis drepturile prevăzute de art. 64 alin 1 lit. a) teza a II a și lit b) Cod penal, având în vedere la stabilirea acestor pedepse complementare și Decizia nr 74/2007 a I.C.C.J pronunțată în soluționarea recursului în interesul legii.
În baza art. 71 alin 5 Cod penal, s-a suspendat executarea pedepsei accesorii pe durata suspendării condiționate a executării pedepsei închisorii.
În baza art. 359 Cod procedura penală, s-a atras atenția inculpatului asupra dispozițiilor art. 83 Cod penal a căror nerespectare atrage revocarea suspendării executării pedepsei.
Potrivit art. 998 din Codul civil, orice faptă a omului care cauzează altuia un prejudiciu obligă pe acela din a cărui greșeală s-a ocazionat a-l repara, despăgubirea urmând să cuprindă atât paguba suferită de partea vătămată cât și beneficiul de care ea a fost lipsită.
Prejudiciul, ca element esențial al răspunderii civile delictuale, constă în efectul negativ suferit de o persoană, urmare a faptei ilicite săvârșite de o altă persoană ori, de un animal sau lucru, pentru care aceasta este ținută a răspunde, unul din cazurile particulare prezentându-l vătămarea sănătății unei persoane, ce are ca urmare fie pierderea, fie reducerea capacității sale de muncă.
Despăgubirile acordate pentru prejudiciile izvorâte din fapte ilicite trebuie să reprezinte întotdeauna o acoperire integrală a pagubei suferite, ceea ce înseamnă că în aprecierea acestora trebuie să se țină seama de daunele suferite efectiv de victimă așa cum rezultă din împrejurările de fapt ale pricinii.
Reparația acordată nu trebuie să cuprindă decât ceea ce este consecința directă și necesară a faptei ilicite. S-au luat în considerare numai prejudiciile directe, precum și cele previzibile sau imprevizibile.
Având în vedere că pentru dovedirea acțiunii civile, se aplică regulile privind administrarea probelor specifice dreptului civil, art 1169 cod civil instituind obligația de a face dovada existenței prejudiciului în sarcina părții civile, instanța constată că partea civilă I. A. nu a dovedit că a suferit o pagubă materială în urma accidentului rutier în care a fost implicat autorul său.
În lipsa unor criterii legale de determinare a cuantumului daunelor morale, instanța a stabilit întinderea, cuantumul daunelor morale acordate pentru repararea prejudiciului nepatrimonial cauzat prin săvârșirea infracțiuni de ucidere din culpă a autorului părții civile, prin aprecierea, în raport cu criterii precum consecințele negative suferite de partea civilă în plan psihic, importanța valorilor sociale lezate, măsura în care au fost lezate aceste valori și intensitatea cu care au fost percepute consecințele decesului victimei, măsura în care părții civile i-a fost afectată situația familială, profesională și socială.
Ca orice pretenție dedusă în justiție, prejudiciul moral trebuie să fie dovedit, dar judecătorii au obligația să-l aprecieze în raport de gravitatea și importanța lui.
Partea civilă nu a prezentat însă în fața instanței nici un element de natură a duce la concluzia existenței unei suferințe psihice, a schimbării în sens negativ a situației sale familiale, profesionale și sociale.
Cu toate acestea nu se poate contesta faptul că partea civilă a fost afectată de decesul tatălui său, această afectare a psihicului putând fi compensată din punct de vedere material cu acordarea unor daune morale.
Daunele morale acordate nu pot constitui însă un mijloc de îmbogățire fără justă cauză a părții civile iar cuantumul lor trebuie stabilit ținând cont de gradul culpei victimei în producerea accidentului.
Cum cea mai mare parte a culpei în producerea accidentului aparține victimei, instanța a apreciat că raportat la toate criteriile anterior indicate, suma de 1.000 lei este suficientă pentru repararea prejudiciului moral suferit de partea civilă I. A..
La data producerii accidentului de circulație, pentru autotractorul cu numărul de înmatriculare B94761, condus de inculpat și implicat în accidentul rutier era încheiată polița de asigurare obligatorie auto, polița de asigurare fiind eliberată de asigurătorul . V. I. G. SA.
În temeiul art. 14 Cod pr. penală rap. la art 346 Cod pr. penală cu aplicarea art 998 și urm. Cod civil, art 50 din Legea 136/1995, a fost admisă în parte acțiunea civilă formulată de partea civilă I. A. și a fost obligat inculpatul S. F. alături de asigurătorul . V. I. G. SA, acesta din urmă în limita plafonului maxim legal, la plata sumei de 1.000 lei daune morale.
Conform art 313 alin 1 din Legea 95/2006, „persoanele care prin faptele lor aduc daune sănătății altei persoane răspund potrivit legii și au obligația să repare prejudiciul cauzat furnizorului de servicii medicale reprezentând cheltuielile efective ocazionate de asistența medicală acordată. Sumele reprezentând cheltuielile efective vor fi recuperate de către furnizorii de servicii medicale. Pentru litigiile având ca obiect recuperarea acestor sume, furnizorii de servicii medicale se subrogă în toate drepturile și obligațiile procesuale ale caselor de asigurări de sănătate și dobândesc calitatea procesuală a acestora, în toate procesele și cererile aflate pe rolul instanțelor judecătorești, indiferent de faza de judecată.”
Având în vedere aceste dispoziții legale și faptul că unitatea sanitară a dovedit efectuarea de cheltuieli în urma accidentului produs de inculpat, în temeiul art. 14 Cod pr. penală rap. la art 346 Cod pr. penală cu aplicarea art 998 și urm. Cod civil, art 313 din Legea 95/2006, a fost obligat inculpatul S. F. alături de asigurătorul . V. I. G. SA, acesta din urmă în limita plafonului maxim legal, la plata sumei de 1.598,16 lei daune materiale
Împotriva acestei sentințe au declarat recurs P. de pe lângă J. Filiași, asigurătorul . Viena I. G. și inculpatul S. F..
Procurorul, cu referire la cazul de casare prev.de art.3859 pct.14 Cod pr.penală, a apreciat că pedeapsa aplicată inculpatului pentru art.178 alin.2 Cod penal, este greșit individualizată în raport de criteriile înscrise în art.72 Cod penal, fiind prea blândă, instanța de fond reținând greșit gradul de culpă al victimei în producerea accidentului de trafic (de 10%), în condițiile în care, din probatoriu, a rezultat o culpă comună și egală a acesteia și a inculpatului.
Suplimentar, s-a criticat soluția și sub aspectul modului în care a fost rezolvată latura civilă a cauzei, inculpatul fiind greșit obligat la plata integrală a cheltuielilor de spitalizare către S. C. Județean nr.1 C., cheltuieli ocazionate de internarea victimei I. C., în condițiile în care și acesta a avut o culpă concurentă la producerea accidentului, pe de o parte, iar, pe de altă parte, părții civile I. A. i-au fost acordate despăgubiri pentru daune morale, insuficiente, nejudicios indemnizate în raport de intensitatea prejudiciului moral încercat.
Inculpatul, criticând soluția pentru nelegalitate și netemeinicie, a invocat cazul de casare prev.de art.3859 pct.18 Cod pr.penală, în raport de care a apreciat că soluția de condamnare a sa pentru infracțiunea de ucidere din culpă, prev.de art.178 alin.2 Cod penal, este greșită, întrucât, așa cum a rezultat din întregul probatoriu, victima I. C., a avut o culpă exclusivă în producerea accidentului de trafic, acesta traversând drumul, fără să se asigure.
Asigurătorul . Viena I. G., s-a mărginit să aprecieze că soluția este nelegală și netemeinică, însă nu a invocat vreun caz de casare arătat în art.3859 Cod pr.penală.
Verificând hotărârea atacată pe baza criticilor formulate, dar și din oficiu, sub toate aspectele de fapt și de drept, cum astfel obligă art.3856 alin.3 Cod pr.penală, Curtea constată că recursurile declarate de parchet și inculpat sunt fondate, pentru următoarele considerente:
Astfel, valorificând în cauză un probatoriu concludent, ce a fost bine apreciat (declarațiile martorilor G. M., C. G., P. M., acestea coroborate cu cele stabilite prin expertizele judiciare auto, cât și cu celelalte acte și lucrări ale dosarului), prima instanță a reținut în cauză o situație de fapt exactă, în raport de care fapta inculpatului S. F., care, în timp ce conducea ansamblul de vehicule compus din autotractorul DAF și semiremorca Smitz, pe DE.70, pe raza localității Brădești, județul D., a accidentat mortal pe I. C., în condițiile în care a circulat cu o viteză mai mare decât viteza legală de 50 km/h, a fost just încadrată legal în dispozițiile prev.de art.178 alin.1 Cod penal.
Așa cum just a stabilit prima instanță, în raport de încălcările dispozițiilor ce reglementează circulația pe drumurile publice (OUG nr.195/2002 și HG nr.1391/2006), culpa inculpatului decurge, în esență, din faptul că pe un drum european asfaltat, pe timp de noapte, circula cu o viteză mai mare de 70 km/h, în condițiile în care limita de viteză era de 50 km/h.
Tot astfel, bine a procedat prima instanță și atunci când, făcând referire la dispozițiile art.72 din OUG nr.195/2002, a stabilit că și victima I. C. a avut o culpă concurentă în producerea accidentului de trafic, traversând prin loc nepermis și fără să respecte obligațiile stabilite prin normele ce reglementează regimul traficului rutier.
Însă, Curtea nu poate să însușească gradul de culpă determinat de prima instanță în raport cu cei doi implicați în accidentul de trafic (inculpat și victimă), iar în considerarea tuturor împrejurărilor stabilite prin probatoriul administrat, apreciază că inculpatul și victima au o culpă comună și egală (de câte 50%).
Referitor la critica formulată de procuror vizând netemeinicia soluției, într-adevăr, Curtea apreciază că pedeapsa ce i-a fost aplicată inculpatului pentru săvârșirea infracțiunii prev.de art.178 alin.2 Cod penal, cu art.74 alin.1 lit.a, c rap.la art.76 alin.1 lit.d Cod penal, este greșit stabilită în raport de criteriile prev.de art.72 Cod penal.
Potrivit acestui din urmă text de lege, la stabilirea și aplicarea pedepsei, se au în vedere gradul de pericol social concret al faptei săvârșite, împrejurările în care aceasta s-a consumat, limitele de pedeapsă prevăzute în partea specială, dar și unele elemente ce privesc persoana făptuitorului, de natură a antrena sau agrava răspunderea acestuia.
În cadrul operațiunii concrete de individualizare judiciară, aceste criterii se valorifică împreună, au o importanță egală, astfel că nesocotirea unuia ori supraestimarea altuia fiind de natură a antrena netemeinicia și, implicit, nelegalitatea soluției.
Or, pedeapsa de o lună închisoare aplicată inculpatului pentru infracțiunea săvârșită, este nejudicios stabilită în raport de criteriile mai sus invocate, motive pentru care aceasta va fi majorată la 1 an închisoare.
Vor fi menținute dispozițiile privind modalitatea de executare aleasă de prima instanță, însă urmează a fi stabilit un nou termen de încercare, de 3 ani, potrivit art.82 Cod penal.
Verificând soluția sub aspectul modului de rezolvare al laturii civile, într-adevăr, se constată că despăgubirile pentru daune morale acordate părții civile I. A. – fiica victimei, în raport de prejudiciul moral încercat prin decesul tatălui său, sunt greșit indemnizate, astfel că în considerarea dispozițiilor prev.de art.998, 999 din vechiul Cod civil, acestea vor fi majorate la 5.000 lei, sumă apreciată ca aducând o compensație suficientă părții civile.
Întrucât, prin decizia de față, s-a stabilit o culpă concurentă și egală a victimei și inculpatului în producerea accidentului, cheltuielile ocazionate cu internarea victimei la S. C. Județean nr.1 C., vor fi atribuite inculpatului în măsură de 1/2, din cuantumul total al acestora.
Sub acest aspect, recursul inculpatului urmează a fi privit ca fondat.
Așadar, pentru motivele mai sus reținute, în baza art.38515 pct.2 lit.d Cod pr.penală, recursurile declarate de parchet și inculpat vor fi admise, sentința urmând a fi casată atât sub aspectul laturii penale, cât și sub aspectul laturii civile, iar în rejudecare, se va proceda la adoptarea unei noi hotărâri, cum astfel se va vedea mai jos.
Întrucât la examinarea sub toate aspectele de fapt și de drept, nu s-au desprins motive care să justifice admiterea recursului declarat de asigurătorul . Viena I. G., în baza art.38515 pct.1 lit.b Cod pr.penală, acesta va fi respins, ca nefondat.
Văzând și art.192 Cod pr.penală.
PENTRU ACESTE MOTIVE
IN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursul declarat de P. de pe lângă J. Filiași, cât și pe cel declarat de inculpatul S. F., sentinței penale nr.93 din 7 iulie 2011, pronunțată de J. Filiași, în dosarul nr._ .
Casează sentința sub aspectul laturii penale, cât și sub aspectul laturii civile și, rejudecând,
Majorează la 1 an închisoare, pedeapsa aplicată inculpatului pentru săvârșirea infracțiunii prev.de art.178 alin.2 Cod penal, cu art.74 alin.1 lit.a, c rap.la art.76 alin.1 lit.d Cod penal.
Menține dispozițiile privind modalitatea de executare aleasă față de inculpat, stabilind, potrivit art.82 Cod penal, un termen de încercare de 3 ani.
Majorează la 5.000 lei despăgubirile pentru daune morale acordate părții civile I. A..
Reduce la 1/2 sumele reprezentând cheltuieli de spitalizare ocazionate de internarea victimei I. C-tin, la care a fost obligat inculpatul.
Menține restul dispozițiilor sentinței.
Respinge, ca nefondat, recursul asiguratorului de răspundere civilă A. Viena I. G..
Obligă asigurătorul la 50 lei cheltuieli judiciare statului.
Onorariu de avocat, în sumă de 200 lei, vizând apărarea recurentului inculpat până la prezentarea apărătorului ales, se va plăti din fondul Ministerului Justiției.
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică de la 14 mai 2012.
C. MereanuGheorghe VintilăCiprian A. G.
Grefier,
S. V.
Red.jud.GV
j.f.M.Pulugărescu
PS/13.06.2012
| ← Infracţiuni rutiere. O.U.G nr. 195/2002. Decizia nr. 1057/2012.... | Infracţiuni la regimul silvic. Legea nr.46/2008. Decizia nr.... → |
|---|
