Ucidere din culpă. Art.178 C.p.. Decizia nr. 156/2012. Curtea de Apel CRAIOVA
| Comentarii |
|
Decizia nr. 156/2012 pronunțată de Curtea de Apel CRAIOVA la data de 25-01-2012 în dosarul nr. 156/2012
Dosar nr._ - Art.178 Cod penal -
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL CRAIOVA
SECȚIA PENALĂ ȘI PT. CAUZE CU MINORI
INSTANTA DE RECURS
DECIZIA PENALĂ NR.156
Ședința publică de la 25 Ianuarie 2012
PREȘEDINTE M. C. Gherghejudecător
A. C. Mitrachejudecător
C. Lăutarujudecător
Grefier F. U.
Ministerul Public reprezentat de procuror C. N.
din cadrul Parchetului de pe lângă Curtea de Apel C.
c.c.c.
Pe rol, pronunțarea asupra rezultatului dezbaterilor ce au avut loc în ședința publică de la 12 ianuarie 2012, încheiere ce face parte integrantă din prezenta decizie, privind recursurile declarate de P. de pe lângă J. D. T. S., asigurătorul . G. SA D. T. S., împotriva sentinței penale nr.808 din 8 aprilie 2011, pronunțată de J. D. T. S., în dosarul nr._, privind pe inculpata M. V. I..
CURTEA
Asupra recursurilor de față;
Din actele și lucrările dosarului, constată următoarele:
P. sentința penală nr.808 din 8 aprilie 2011, J. D. T. S., În baza art. 14 C.p.p., art. 346 C.p.p., art. 998 – art. 999 C.civ., a admis în parte acțiunea civilă formulată de partea civilă T. N. atât în nume propriu, cât și în calitate de reprezentantă legală a părții civile T. A. A. E..
În baza art. 41, art. 44, art. 49 – art. 51 din Legea nr. 136/1995 privind asigurările și reasigurările în România, a fost obligat asigurătorul de răspundere civilă S.C. Asigurarea Românească A. Vienna I. G. S.A. la plata către partea civilă T. N. a sumei de 2500 lei despăgubiri civile reprezentând daune materiale.
A fost obligat asigurătorul de răspundere civilă S.C. Asigurarea Românească A. Vienna I. G. S.A. la plata către partea civilă T. N. a sumei de 5000 lei despăgubiri civile reprezentând daune morale.
A fost obligat asigurătorul de răspundere civilă S.C. Asigurarea Românească A. Vienna I. G. S.A. la plata către partea civilă T. A. A. E. a sumei de_ lei despăgubiri civile reprezentând daune morale.
A fost obligat asigurătorul de răspundere civilă S.C. Asigurarea Românească A. Vienna I. G. S.A. la plata către partea civilă T. A. A. E. a unei prestații periodice lunare în cuantum de 400 lei, începând cu data de 11.06.2008 și până la majorat ori până la intervenirea unei alte cauze de stingere sau modificare a obligației.
Pentru a pronunța această sentință, prima instanță a reținut următoarele:
P. rechizitoriul nr. 2555/P/2008 din 20.01.2010 al Parchetului de pe lângă J. D. T. S., a fost trimisă în judecată, în stare de libertate, inculpata M. V. I. pentru săvârșirea infracțiunii de ucidere din culpă, faptă prev. de art. 178 al. 2 Cod penal.
La data de 11.06.2008, lucrătorii din cadrul IPJ M. – Serviciul Poliției Rutiere, au fost sesizați cu privire la faptul că pe DN6, pe raza localității Șimian, a avut loc un accident rutier, soldat cu decesul unei persoane.
S-a reținut că din probele administrate s-a stabilit că, la data de 11.06.2008, în jurul orelor 18,00, inculpata M. V. I. a plecat de la locul său de muncă din gara Șimian cu autoturismul marca VW Golf 2 cu nr. de înmatriculare_, având ca pasager pe locul din dreapta față pe numitul T. F., cu intenția de a se deplasa în Dr.Tr.S.. Pe DN 6, pe raza localității Șimian, circulând pe banda a doua a direcției de mers către D. T. S., în apropiere de pensiunea „Dunărea”, inculpata a pătruns pe sensul opus de mers dinspre D. T. S. către C.. În acel moment, autoturismul condus de către inculpata M. V. I. a fost tamponat în partea lateral dreapta de către autovehiculul marca Dacia P. cu nr. de înmatriculare_ și care era condus regulamentar de martorul I. G. pe banda a doua a sensului său de mers.
În urma producerii accidentului a rezultat decesul pasagerului din autoturismul condus de inculpată, numitul T. F., și rănirea inculpatei și a numiților I. G. și C. S., ocupanți ai autoturismului Dacia P..
P. sentința penală nr. 1232/01.07.2010, pronunțată de J. Dr. Tr. S. în dosar nr._ , în baza art.178 alin.2 Cod penal, a fost condamnată inculpata M. V.-I. la pedeapsa de 2 ani închisoare, cu suspendarea condiționată a executării pedepsei pe un termen de încercare de 4 ani.
De asemenea, a fost admisă în parte acțiunea civilă formulată de partea civilă T. N. și a fost obligată inculpata să plătească părții civile sumele de 10.000 lei reprezentând daune materiale și 5000 lei reprezentând daune morale și a fost respinsă cererea privind acordarea prestației periodice în favoarea minorei T. A. A.-E..
Împotriva sentinței penale nr. 1232/01.07.2010, pronunțată de J. D. Tr. S. în dosar nr._ au declarat apel P. de pe lângă J. Dr. Tr. S. și partea civilă T. N. în nume propriu și ca reprezentantă legală a minorei T. A. A.-E..
P. decizia penală nr. 219/A/29.11.2010, Tribunalul M. a admis apelurile declarate de P. de pe lângă J. Dr.Tr.S. și părțile civile T. A. E. și T. N., a desființat parțial sentința, doar sub aspectul laturii civile și a dispus rejudecarea cauzei de instanța de fond, în ceea ce privește acțiunile civile formulate de părțile civile, fiind menținută hotărârea fondului sub aspectul laturii penale.
P. decizia de desființare s-a reținut că prima instanță, deși a citat și conceptat în cauză în calitate de asigurător de răspundere civilă auto . Vienna I. G. SA – Sucursala M., prin sentința pronunțată nici nu a dispus obligarea asigurătorului la despăgubiri civile și nici nu a dispus respingerea acțiunii civile față de asigurătorul respectiv.
S-a mai reținut de instanța de control judiciar că sentința apelată este nelegală deoarece latura civilă nu a fost pe deplin soluționată, pe de o parte deoarece la fila 27 din dosarul primei instanțe se află o cerere de constituire de parte civilă pentru sume mai mari decât cele reținute de prima instanță în motivarea hotărârii (cerere asupra căreia prima instanță nu s-a pronunțat în nici un fel), iar pe de altă parte deoarece partea vătămată T. N. a acționat atât în nume propriu, cât și în numele minorei T. A. E..
P. aceeași decizie s-a mai reținut că și minorei i s-au cauzat suferințe de ordin moral urmare a decesului tatălui său, chiar și în lipsa unei cereri exprese în acest sens, în temeiul art. 131 alin.5 C.p., instanța trebuia să soluționeze din oficiu latura civilă – cel puțin sub aspectul acordării de daune morale - și în ceea ce o privește pe această persoană.
Urmare a soluției pronunțate în apel de către instanța de control judiciar, la data de 05.01.2011, dosarul a fost reînregistrat pe rolul Judecătoriei Dr.Tr. S. sub nr._ .
La termenul de judecată din 11.02.2011, s-a procedat la ascultarea părții civile T. N. cu privire la despăgubirile solicitate atât în nume propriu, cât și ca reprezentantă legală a minorei T. A. A. E., născută la data de 14.03.2002.
În același timp, referitor la cererea de constituire ca parte civilă cu suma de_ lei, formulată de T. N. în primul ciclu procesual (fila 27 – dosar fond), la care, de altfel, face referire și instanța de apel în decizia de desființare, instanța a reținut că suntem în prezența unei erori materiale de redactare a cererii respective, având în vedere precizarea făcută de partea civilă T. N. în ședința din 26.04.2010 în care a arătat că din eroare s-a menționat suma de_ lei (fila 44 – dosar fond – prim ciclu procesual).
În ședința publică din 25.02.2011, având în vedere prevederile art. 41- 43 din Legea nr. 31/1990 privind societățile comerciale, instanța a dispus conceptarea și citarea în calitate de asigurător de răspundere civilă și a . Vienna I. G. SA cu sediul în București.
Totodată, în vederea soluționării acțiunilor civile, instanța a încuviințat proba testimonială solicitată de către partea civilă T. N., sens în care au fost ascultați martorii B. T. și N. I..
Analizând materialul probator administrat atât în faza de urmărire penală, cât și la instanța de judecată, instanța a reținut următoarele:
La data de 11.06.2008, în jurul orelor 18.00, pe DN6, în localitatea Șimian, jud. M., inculpata M. V. I., care conducea autovehiculul marca VW Golf 2, cu nr. de înmatriculare_, a produs un accident rutier în urma căruia a decedat numitul T. F., aflat în autovehiculul condus de inculpată.
P. sentința penală nr. 1232/01.07.2010, pronunțată de J. Dr. Tr. S. în dosar nr._ , în baza art.178 alin.2 C.p. a fost condamnată inculpata M. V. I. la pedeapsa de 2 ani închisoare, cu suspendarea condiționată a executării pedepsei pe un termen de încercare de 4 ani, hotărârea rămânând definitivă sub aspectul laturii penale, fiind tranșate aspectele privind existența faptei, a persoanei care a săvârșit-o și a vinovăției acesteia, urmând ca instanța să rejudece doar acțiunile civile potrivit îndrumărilor date de instanța de apel, respectiv Tribunalul M., prin decizia penală nr. 219/A/29.11.2010.
S-a arătat că pentru angajarea răspunderii civile delictuale, conform art. 998-999 C.civ., se cer a fi întrunite cumulativ patru condiții, și anume: existența unui prejudiciu, existența unei fapte ilicite, existența unui raport de cauzalitate între fapta ilicită și prejudiciu și existența vinovăției celui care a cauzat prejudiciul, constând în neglijența sau imprudența cu care a acționat.
Potrivit art. 15 alin. 2 C.p.p. constituirea ca parte civilă se poate face în cursul urmăririi penale, precum și în fața instanței de judecată până la citirea actului de sesizare, iar potrivit art. 17 alin. 1 și 3 C.p.p., acțiunea civilă se pornește și se exercită și din oficiu când cel vătămat este o persoană lipsită de capacitate de exercițiu sau cu capacitate de exercițiu restrânsă, instanța fiind obligată să se pronunțe asupra reparării pagubei și a daunelor morale, chiar dacă persoana vătămată nu este constituită parte civilă.
Sub aspectul soluționării laturii civile a cauzei, instanța a reținut că, în rejudecare, partea vătămată T. N. a precizat pretențiile civile formulate în primul ciclu procesual, constituindu-se parte civilă în nume propriu cu suma de_ lei din care suma de_ lei reprezentând daune materiale constând în cheltuieli cu înmormântarea și pomenirile ulterioare, iar diferența de 5000 lei reprezentând daune morale.
De asemenea, partea civilă T. N., în calitate de reprezentantă legală a părții civile, minora T. A. A. E., a solicitat ca minora să beneficieze de o prestație periodică lunară de 400 lei și să fie despăgubită cu suma de_ lei reprezentând daune morale (fila 33 dosar).
Cu privire la prejudiciul moral produs părților civile în urma infracțiunii săvârșite de către inculpată, s-a reținut că prin art. 998 C.civ. se instituie obligația persoanei vinovate de comiterea unui delict, să acopere integral prejudiciul cauzat victimei, fără a se face distincție între prejudiciul material și prejudiciul moral, instanța urmând să constate că, deși partea vătămată constituită parte civilă în procesul penal nu a dovedit întinderea prejudiciului, aceasta este îndreptățită și la repararea unui prejudiciu moral.
Astfel, daunele morale cuantifică suferințele fizice și psihice, iar acordarea lor trebuie să înlăture ori cel puțin să diminueze consecințele delictului. S-a reținut că repararea integrală a prejudiciului în materia daunelor morale nu poate avea decât un caracter aproximativ, raportat la prejudicii care nu au un conținut economic și nici echivalent bănesc, iar sumele acordate cu acest titlu nu trebuie să constituie nici niște măsuri excesive pentru autorii daunelor și nici venituri nejustificate pentru victimele acestora. În speță s-a făcut dovada creării unui prejudiciu nepatrimonial rezultat din decesul soțului, respectiv tatălui părților civile ceea ce le îndreptățește pe acestea și la acordarea daunelor morale.
Instanța a apreciat că, față de legătura afectivă existentă între părțile civile și defunctul T. F., față de situația medicală a părții civile T. A. A. E. care este încadrată în grad de handicap accentuat așa cum rezultă din înscrisurile depuse la dosar (filele 6 și 8 - dosar instanța de apel), față de natura și împrejurările comiterii faptei, este indubitabil faptul că părțile civile (soția, respectiv fiica minoră a defunctului T. F.) au suferit un prejudiciu moral constând în suferințe de natură emoțională ca urmare a decesului numitului T. F. cu ocazia accidentului rutier produs de către inculpata M., prejudiciu moral care necesită o reparație bănească și evaluat de instanță la suma de 5000 lei în ceea ce o privește pe partea civilă T. N., respectiv la suma de_ lei în ceea ce o privește pe partea civilă T. A. A. E., sume considerate de către instanță ca fiind suficiente pentru a acoperi prejudiciul moral produs părților civile și care respectă și prevederile art. 998-999 C. civ.
Cu privire la daunele materiale în cuantum de_ lei solicitate de partea civilă T. N., instanța a reținut că, din coroborarea probelor administrate în cauză atât în primul ciclu procesual cât și în rejudecare, respectiv declarații martori B. T., N. I., B. T., precum și înscrisuri (factură fiscală, chitanțe, bonuri fiscale), rezultă că cheltuielile ocazionate de înmormântare și de pomenirile ulterioare ale defunctului T. F. au fost de_ lei însă doar un sfert din această sumă a fost suportată de către partea civilă T. N., diferența fiind suportată de cei trei frați ai defunctului, motiv pentru care instanța reține ca un prejudiciu material cert suferit de partea civilă T. N. doar suma de 2500 lei.
De asemenea, instanța a admis și cererea de acordare a unei prestații periodice lunare de 400 lei în beneficiul părții civile, minora T. A. A. E., născută la data de 14.03.2002, începând cu data de 11.06.2008 - data decesului defunctului T. F. și până la majorat ori până la intervenirea unei alte cauze de stingere sau modificare a obligației, pentru următoarele considerente.
În acest sens, instanța a reținut că partea civilă T. A. A. E. beneficiază în prezent de o pensie de urmaș în cuantum de 350 lei. În același timp, din adresa nr. 2312/730/05.05.2010 emisă de către S.N.T.F.M. CFR MARFĂ SA (fila 52 dosar fond – prim ciclu procesual) rezultă că salariul net realizat de către defunctul T. F., în luna anterioară decesului acestuia, era de 1353 lei astfel că s-a apreciat că partea civilă T. A. A. E., care se afla în grija defunctului, a suferit și un important prejudiciu pecuniar urmare a decesului tatălui său, mai ales că partea civilă T. N., în a cărei grijă se află minora în prezent, este în imposibilitatea de a se angaja într-un loc de muncă, dată fiind starea de sănătate a minorei care are un anumit grad de handicap și necesită o îngrijire specială.
Față de cele expuse mai sus, a fost admisă în parte acțiunea civilă formulată de partea civilă T. N. atât în nume propriu cât și în calitate de reprezentantă legală a părții civile T. A. A. E. în sensul celor expuse mai sus.
De asemenea, s-a reținut că autoturismul marca VW Golf 2, cu nr. de înmatriculare_, condus de inculpată în momentul producerii accidentului rutier soldat cu decesul numitului T. F., era asigurat la S.C. Asigurarea Românească A. Vienna I. G. SA, conform poliței de asigurare obligatorie de răspundere civilă auto nr._/19.01.2008, valabilă pentru perioada 21.01._08, încheiată de numitul P. I. și depusă la dosarul cauzei (fila 34 dosar).
P. notele de ședință depuse la termenul din 11.02.2011, asigurătorul de răspundere civilă S.C. Asigurarea Românească A. Vienna I. G. SA a invocat faptul că răspunderea societății de asigurare nu poate interveni întrucât la data încheierii contractului de asigurare privind autoturismul marca VW Golf 2, cu nr. de înmatriculare_, respectivul autovehicul se afla în proprietatea numitului P. I., în timp ce la data de 11.06.2008 (data producerii accidentului), autovehiculul marca VW Golf 2, cu nr. de înmatriculare_, se afla în proprietatea inculpatei care achiziționase autovehiculul respectiv de la numitul P. I., inculpata având obligația să încheie un nou contract de asigurare.
Instanța a înlăturat această apărare, cu motivarea că polița de asigurare valabilă pentru perioada 21.01._08 și încheiată de către numitul P. I. vizează autovehiculul, iar nu persoana. Mai mult, dispozițiile art. 51 din Legea nr. 136/1995 privind asigurările și reasigurările în România statuează că despăgubirile se acordă și în situația în care cel care conducea vehiculul răspunzător de producerea accidentului este o altă persoană decât asiguratul.
Deși polița de asigurare a autovehiculului marca VW Golf 2, cu nr. de înmatriculare_, a fost încheiată de S.C. Asigurarea Românească A. Vienna I. G. SA – Sucursala M., având în vedere dispozițiile art. 43 din Legea nr. 31/1990 care prevăd că sucursalele sunt dezmembrăminte fără personalitate juridică ale societăților comerciale, instanța a obligat asigurătorul de răspundere civilă S.C. Asigurarea Românească A. Vienna I. G. S.A. la plata despăgubirilor civile către părțile civile.
Astfel, față de prevederile art. 41, art. 44, art. 49 – art. 51 din Lg. nr. 136/1995 privind asigurările și reasigurările în România, instanța a obligat direct asigurătorul de răspundere civilă S.C. Asigurarea Românească A. Vienna I. G. S.A. la plata despăgubirilor civile către părțile civile T. N. și T. A. A. E. în sensul că, pe de o parte, a obligat asigurătorul la plata către partea civilă T. N. a sumei de 2500 lei despăgubiri civile reprezentând daune materiale și a sumei de 5000 lei despăgubiri civile reprezentând daune morale, iar, pe de altă parte, a obligat asigurătorul la plata către partea civilă T. A. A. E. la plata sumei de_ lei despăgubiri civile reprezentând daune morale, precum și la plata unei prestații periodice lunare în cuantum de 400 lei, începând cu data de 11.06.2008 și până la majorat ori până la intervenirea unei alte cauze de stingere sau modificare a obligației.
Împotriva acestei sentințe au declarat recurs P. de pe lângă J. D. T. S., asigurătorul . G. SA D. T. S..
În motivarea recursului formulat de parchet s-a arătat că hotărârea instanței de fond este nelegală fiind încălcate dispozițiile art 14 Cpp privind tragerea la răspundere civilă a inculpatei. S-a arătat că se impunea obligarea inculpatei alături de asigurător la plata despăgubirilor civile întrucât răspunderea civilă a inculpatului coexistă cu răspunderea contractuală a asigurătorului, victima accidentului rutier având astfel posibilitatea de a opta între persoanele de la care poate recupera prejudiciul cu prilejul executării hotărârii. S-a mai arătat că nu se impunea obligarea asigurătorului la plata prestației periodice întrucât în contractul de asigurare nu există nicio clauză din care să rezulte că în cazul producerii unui accident de circulație soldat cu decesul victimei asigurătorul poate fi obligat la plata prestației periodice, această obligație revenind numai inculpatei. Cu ocazia dezbaterilor la instanța de recurs au fost suplimentate motivele de recurs ale parchetului de către procurorul de ședință, fiind invocate critici de nelegalitate a hotărârii recurate în sensul că sub aspectul obligației de plată a prestației periodice se impunea să se acorde o sumă globală calculată de la data accidentului până la data pronunțării hotărârii și numai ulterior o sumă reprezentând prestație periodică lunară.
În recursul formulat, asigurătorul a invocat critici de nelegalitate și netemeinicie a hotărârii atacate, învederând că în mod nelegal s-a dispus obligarea asigurătorului la plata despăgubirilor civile, în condițiile în care valabilitatea contractului de asigurare încetase ca urmare a transmiterii proprietății autovehiculului de la numitul P. I. la inculpata Micsoniu V., care nu și-a îndeplinit obligația de a încheia un nou contract de asigurare, ca urmare a dobândirii proprietății autoturismului.
S-a mai susținut că au fost încălcate dispozițiile art 15 alin 2 Cpp, în sensul că cererea de constituire parte civilă a fost formulată după citirea actului de sesizare a instanței, respectiv după trimiterea cauzei pentru rejudecare la instanța de fond. De asemenea au fost invocate critici de nelegalitate a hotărârii recurate în sensul că a fost omisă obligarea inculpatei la plata despăgubirilor civile alături de asigurător, asigurătorul fiind obligat conform dispozițiilor Legii 136/1995 numai în limitele contractului de asigurare valabil la momentul producerii accidentului. S-a mai susținut că potrivit Normelor de aplicare a Ordinului 11/2007 al CSA nu poate fi reținută în sarcina asigurătorului obligarea la plata prestației periodice iar sumele acordate cu titlu de daune morale au fost acordate într-un cuantum exagerat, impunându-se reducerea acestora.
Recursurile sunt nefondate.
Criticile formulate de parchet și asigurător referitoare la împrejurarea că nu a fost obligată și inculpata la plata despăgubirilor civile motivat de faptul că răspunderea inculpatului trebuie să coexiste cu cea a asigurătorului, sunt nefondate. Astfel, având în vedere că la data accidentului, autoturismul era asigurat, fiind încheiat contract de asigurare de răspundere civilă, asigurătorul trebuie să răspundă conform Legii nr.136/1995 pentru prejudiciul cauzat prin fapta culpabilă a inculpatului, aceasta din urmă putând fi obligată conform dispozițiilor art. 998, 999 Cod civil, numai pentru suma ce depășește plafonul asigurat (ceea ce nu este cazul în speță, pentru că această limită nu a fost atinsă).
În acest sens, trebuie menționat că nici o dispoziție din Legea nr. 136/1995 nu stipulează răspunderea solidară a inculpatului și a asigurătorului, iar dispozițiile art. 1041 cod civil sunt de strictă interpretare și prevăd că solidaritatea nu se prezumă, prezumția de solidaritate nefiind aplicabilă raporturilor contractuale.
Nici obligarea asigurătorului alături de inculpată pentru repararea prejudiciului nu este posibilă, întrucât o astfel de răspundere se bazează pe operarea în cauză a solidarității pasive, asigurătorul având poziția unui codebitor în raport cu partea vătămată, însă prezumția de solidaritate a debitorilor fiind specifică raporturilor comerciale, nu este aplicabilă raportului contractual asigurător – asigurat.
Criticile formulate de recurentul asigurător în sensul că la data accidentului de circulație contractul de asigurare al autovehiculului nu era valabil întrucât operase transmiterea proprietății acestuia, iar noul proprietar, respectiv inculpata avea obligația să încheie un nou contract de asigurare obligatorie, sunt de asemenea nefondate.
Într-adevăr conform dispozițiilor art 30 din Legea 136/1995, în situația în care bunul asigurat este înstrăinat, contractul de asigurare se reziliază.
În speță însă, la data accidentului nu operase transmiterea proprietății autovehiculului, nefiind încheiate formalitățile privind radierea din evidența circulației sau transmiterea dreptului de proprietate al autovehiculului asigurat, astfel că sunt incidente dispozițiile art 51 din Legea 136/1995 conform căruia, despăgubirile se acordă și în cazul în care cel care conducea autovehiculul, răspunzător de producerea accidentului de circulație este o altă persoană decât asigurătorul.
Sunt nefondate și criticile formulate de recurentul asigurător referitoare la încălcarea dispozițiilor art 15 alin 2 Cpp privind data până la care este posibilă constituirea de parte civilă.
Astfel, se constată că în cauză au fost respectate dispozițiile art 15 alin 2 Cpp, în condițiile în care numita T. N. s-a constituit parte civilă în procesul penal atât în nume propriu, cât și în calitate de reprezentant legal al minorei T. A. A. E., încă din primul ciclu procesual, înainte de trimiterea cauzei pentru rejudecare la instanța de fond, respectiv la termenul de judecată din data de 22 03 2010, înainte de citirea actului de sesizare a instanței (fila 19 dos instanței de fond înainte de rejudecare). Ulterior, după trimiterea cauzei pentru rejudecare, partea civilă și-a precizat pretențiile civile, această posibilitate fiind recunoscută de lege persoanei care s-a constituit în termen legal parte civilă în procesul penal, fiind posibilă pe tot parcursul procesului penal, până la închiderea dezbaterilor atât majorarea pretențiilor inițiale cât și precizarea detaliată a acestora, criticile formulate de asigurător sub acest aspect fiind nefondate.
Criticile formulate în recursul parchetului în sensul că se impunea stabilirea unui cuantum global al prestației periodice, calculat de la data accidentului până la data pronunțării hotărârii și nu acordarea unei sume lunare cu acest titlu –sunt nefondate. Apreciem că ar însemna un formalism excesiv casarea hotărârii numai pentru acest motiv, în condițiile în care nimic nu împiedică partea civilă ca, în procedura executării silite a hotărârii să solicite datoria exigibilă la zi, ocazie cu care se va calcula prejudiciul total reprezentând prestație periodică, de la data accidentului până la data executării efective și numai pentu viitor se va solicita o sumă lunară, (evident dacă nu a intervenit o cauză de modificare sau stingere a obligației).
În ce privește cuantumul despăgubirilor materiale instanța de fond a făcut o corectă aplicare a dispozițiilor art 998, 999 C civ, art 1084 Cod procedură civilă, potrivit căruia daunele materiale sunt formate din pierderea efectiv suferită și beneficiul de care partea civilă a fost lipsită.
În considerearea acestor dispoziții legale, ținând cont de probatoriul administrat, în mod corect prima instanță a stabilit întinderea prejudiciului material încercat de partea civilă, fiind acordate despăgubirile materiale în limita în care au fost dovedite cu martorii audiați B. T., N. I., B. T. și înscrisurile depuse la dosar, respectiv bonuri fiscale, facturi, chitanțe, fiind în mod corect apreciată întinderea prejudiciului suportat de partea civilă T. N. reprezentând cheltuieli de înmormântare și pomeniri ulteriore pentru victima T. F. la suma de 2500 lei.
De asemenea cuantumul prestației periodice a fost corect stabilit la 400 lei lunar, reprezentând diferența între suma pe care tatăl o aloca lunar pentru creșterea și îngrijirea minorei și suma pe care în prezent o primește cu titlu de pensie de urmaș.
De asemenea cuantumul daunelor morale a fost just apreciat de instanța de fond la 10 000 lei pentru minoră și 5000 lei pentru soția victimei, reprezentând o apreciere corectă a prejudiciului moral încercat de părțile civile, constând în suferințe de natură emoțională ca urmare a decesului tatălui și respectiv soțului, existența și întinderea prejudiciului fiind corect stabilită, nefiind necesară reaprecierea acestuia de instanța de recurs.
Criticile formulate de parchet și asigurător în sensul că au fost încălcate dispozițiile Normelor de aplicare a Ordinului nr 11/2007al CSA, în sensul că, în baza acestui Ordin asigurătorul nu poate fi obligat la plata unei prestații periodice sunt de asemenea nefondate, întrucât acest ordin este dat în aplicarea Legii nr. 136/1995 și nu poate să adauge la lege și nici să stabilească restricții în aplicarea legii, fiind prevăzut expres în dispozițiile art 50 din Legea 136/1995 că despăgubirile se acordă pentru sumele pe care asiguratul este obligat să le plătească cu titlu de dezdăunare și cheltuieli de judecată persoanelor păgubite prin vătămare corporală sau deces, precum și prin avarierea sau distrugerea de bunuri, fiind deci ținut să răspundă pentru prejudiciul material în integralitatea sa, respectiv atât pentru pierderea efectiv suferită cât și pentru beneficiul de care partea civilă a fost lipsită, neputând concluziona în raport de aceste dispoziții legale că asigurătorul nu ar putea fi obligat să răspundă pentru prejudiciul reprezentând cheltuieli lunare de creștere și îngrijire a minorului.
Pentru considerentele expuse anterior, constatând că recursurile sunt nefondate, în baza art 385/15 pct 1 lit b Cpp, se vor respinge recursurile ca nefondate.
În baza art 192 alin 2 Cpp, va fi obligat recurentul asigurător la palta sumei de 60 lei cheltuieli judiciare statului.
PENTRU ACESTE MOTIVE
IN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursurile declarate de P. de pe lângă J. D. T. S., asigurătorul . G. SA D. T. S., împotriva sentinței penale nr.808 din 8 aprilie 2011, pronunțată de J. D. T. S., în dosarul nr._, privind pe inculpata M. V. I., ca nefondate.
Obligă recurentul asigurator, la plata a 60 lei cheltuieli judiciare statului.
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică de la 25 ianuarie 2012.
M. C. GhergheAndrei C. M. C. L.
Grefier,
F. U.
Red.jud.CL
j.f.I.M.
| ← Plângere împotriva rezoluţiilor sau ordonanţelor... | Furtul. Art.208 C.p.. Decizia nr. 175/2012. Curtea de Apel... → |
|---|
