Ucidere din culpă. Art.178 C.p.. Decizia nr. 686/2013. Curtea de Apel CRAIOVA
| Comentarii |
|
Decizia nr. 686/2013 pronunțată de Curtea de Apel CRAIOVA la data de 29-03-2013 în dosarul nr. 686/2013
Dosar nr._
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL CRAIOVA
SECȚIA PENALĂ ȘI PENTRU CAUZE CU MINORI
INSTANȚA DE RECURS
DECIZIA PENALĂ NR. 686
Ședința publică de la 29 Martie 2013
PREȘEDINTE T. M. Judecător
G. V. Judecător
C. Ș. Judecător
Grefier B. D.
Ministerul Public reprezentat de procuror D. N. T. din cadrul
Parchetului de pe lângă Curtea de Apel C.
Pe rol, pronunțarea asupra rezultatului dezbaterilor din ședința publică de la 15 martie 2013, consemnate în încheierea de ședință de la aceeași dată, ce face parte integrantă din prezența deciziei, privind soluționarea recursurilor declarate de asigurătorul Societatea de A. R. A. SA S.. Tg. J., părțile civile Țău G. B., Țău C. M., D. L., D. M., M. M., M. I., D. R. C. împotriva sentinței penale nr. 1396 din 6 iulie 2012, pronunțată de Judecătoria Tg. J. în dosarul nr._ .
La apel au lipsit părțile
Procedura completă din ziua dezbaterilor.
CURTEA,
Asupra recursurilor de față;
Prin sentința penală nr. 1396 din 6 iulie 2012, pronunțată de Judecătoria Tg. J. în dosarul nr._, s-au admis în parte cererile părților civile D. L., D. M. și D. R. C., domiciliați în ..
A fost obligat inculpatul D. C. M., fiul lui I. și M., născut la data de 03.07.1988, în municipiul Tg-J., cu domiciliul în municipiul C., ., nr.74, ., CNP:_, alături de asigurătorul . SA- prin Sucursala Tg-J., județul G. la plata către partea civilă D. L., a sumei de 10.000 lei, cu titlu de despăgubiri.
A fost obligat inculpatul D. C. M., alături de asigurătorul . SA- prin Sucursala Tg-J., județul G. la plata către fiecare din părțile civile D. L. și D. M., a sumelor de câte 150.000 lei, cu titlu de daune morale și la plata către partea civilă D. R. C., a sumei de 50.000 lei cu titlu de daune morale.
S-au admis în parte cererile părților civile M. M. și M. I., domiciliați în Rovinari, ..6, ..
A fost obligat inculpatul D. C. M., alături de asigurătorul . SA- prin Sucursala Tg-J., județul G. la plata către partea civilă M. M., a sumei de 10.300 lei și contravaloarea în lei a sumei de 2.500 euro, cu titlu de despăgubiri și la plata către partea civilă M. I. a sumei de 2.710 lei, cu titlu de despăgubiri.
A fost obligat inculpatul D. C. M., alături de asigurătorul . SA- prin Sucursala Tg-J., județul G. la plata către partea civilă M. M. a sumei de 80.000 lei, cu titlu de daune morale și la plata către partea civilă M. I., a sumei de 20.000 lei cu titlu de daune morale.
S-au admis în parte cererile părților civile Țău G. B. și Țău C. M., domiciliați în Rovinari, ., .,. .
A fost obligat inculpatul D. C. M., alături de asigurătorul . SA- prin Sucursala Tg-J., județul G. la plata către partea civilă Țău G. B., a sumei de 1.000 lei, cu titlu de despăgubiri și la plata către partea civilă Țău C. M., a sumei de 2.400 lei, cu titlu de despăgubiri.
A fost obligat inculpatul D. C. M., alături de asigurătorul . SA- prin Sucursala Tg-J., județul G. la plata către partea civilă Țău G. B. a sumei de 6.000 lei, cu titlu de daune morale și la plata către partea civilă Țău C. M. a sumei de 20.000 lei cu titlu de daune morale.
S-a admis în parte cererea Spitalului Județean Tg-J..
A fost obligat inculpatul D. C. M., alături de asigurătorul . SA- prin Sucursala Tg-J., județul G., la plata către partea civilă Spitalului Județean Tg-J., a sumei de 823 lei, cu dobânda aferentă la data plății, cu titlu de despăgubiri.
S-a luat act că S. Județean de Ambulanță G. și S. C. de Urgență nr.1 C., nu s-au constituit părți civile în cauză.
A fost obligat inculpatul D. C. M., la 800 lei, cheltuieli judiciare statului.
Pentru a hotărî astfel, instanța de fond a constatat că, prin rechizitoriul Parchetului de pe lângă Judecătoria Tg-J. nr.5471/P/2010 din 06.01.2010 s-a dispus trimiterea în judecată a inculpatului D. C. M., cercetat pentru săvârșirea infracțiunilor prev. și ped. de art.178 alin.1 și 2 C.p., art.184 alin. 1 și 3(trei fapte) și art. 184 alin.2 și 4 C.p., cu aplicarea art.33 lit. b C.p.
În fapt, s-a reținut că, în seara de 21.08.2010, în jurul orei 23:30, lucrătorii poliției rutiere din cadrul Inspectoratului de Poliție al Județului G. au fost sesizați cu privire la faptul că pe DE 79, în timp ce conducea autoturismul marca F. Punto, cu nr. înmatriculare_, pe raza comunei Bâlteni, . C. M. a accidentat pe numitul D. C. A., care ulterior a decedat, precum și părțile vătămate M. M., M. I., Țău C. M. și Țău G. B., care au suferit leziuni corporale .
Din materialul de urmărire penală administrat la dosarul cauzei a rezultat că inculpatul D. C. M. este posesor al permisului de conducere categoria B ., eliberat în data de 18.02.2008.
Pe parcursul cercetărilor s-a stabilit că, în seara de 21.08.2010, inculpatul a împrumutat de la numita C. N. - soacra cumnatei sale, un autoturism marca F. Punto, cu nr. înmatriculare_, cu scopul de a se deplasa din C. în ., pentru a-1 vizita pe tatăl său ce deține un imobil pe raza satului Cocoreni.
S-a reținut că inculpatul a plecat din C. în jurul orelor 20:00 -20:30, având ca pasageri în autoturism pe soția sa D. C. I., care ocupa locul din dreapta față, socrii săi C. M. și C. S. și o nepoată în vârstă de 11 ani, persoane ce se aflau pe bancheta din spate.
În drumul spre locuința părinților, inculpatul a trecut prin satul Cocoreni împrejurare în care a observat că la locuința familiei T., situată la o distanță de aproximativ 600 - 700 m de imobilul tatălui său, era organizată o nuntă.
Cu ocazia audierii, inculpatul a precizat că a rămas aproximativ o oră și jumătate la locuința tatălui său, după care a urcat la volanul autoturismului marca F. Punto, cu nr. înmatriculare_ și s-a deplasat pe DE 79, în direcția C., având aceiași pasageri.
In jurul orei 23:15, când s-a apropiat de zona în care era organizată nunta, inculpatul a observat că pe sensul său de mers se aflau mai multe persoane care jucaseră într-o horă ce tocmai se terminase.
S-a precizat că hora se desfășura în afara părții carosabile, pe un podeț betonat din fața cortului unde erau așezate mesele, situat pe partea dreaptă, în direcția de mers Filiași - C..
În acele împrejurări, inculpatul a efectuat manevra de ocolire, trecând cu autoturismul peste axul drumului, însă în momentul în care a revenit pe sensul său de mers, a fost surprins de prezența pe marginea carosabilului a mai multor persoane (victima D. C. A., în vârstă de 16 ani și părțile vătămate M. M., M. I., Țău C. M. și Țău G. B.), situație în care le-a accidentat,lovindu-le cu partea frontală și partea laterală dreaptă a autoturismului.
Deși inculpatul efectuase o manevră de depășire a unui grup de persoane care se aflau mai mult în perimetrul suprafeței carosabile decât victimele, la revenirea pe sensul de mers inculpatul nu a redus viteza, nu a avertizat sonor și nu a acționat sistemul de frânare, aspecte care au condus la producerea evenimentului rutier.
Din cercetările efectuate s-a constatat că în fazele premergătoare producerii accidentului, din sens opus nu circulau alte autovehicule, iar segmentul respectiv de drum era iluminat.
Din declarațiile martorului B. C. G. a rezultat că în fazele premergătoare producerii accidentului, cât și în momentul impactului, atât victima D. C. A., cât și părțile vătămate M. M., M. I., Țău C. M. și Țău G. B. se aflau în zona podețului din dreptul locuinței familiei T., pe partea dreaptă a părții carosabile, la limita acesteia (în zona marcajului ce delimitează partea carosabilă de platforma drumului, format dintr-o linie discontinuă).
Tot martorul B. C. G. a susținut că înainte de producerea accidentului a traversat drumul împreună cu părțile vătămate, iar în momentul în care a ajuns în apropierea acostamentului, a observat autoturismul condus de inculpat care 1-a călcat pe pantoful din piciorul stâng, ce i-a fost smuls din picior, fără însă a-i produce leziuni).
Același martor a arătat că victimele se aflau în urma sa, la circa 30 cm, pe marginea sensului de mers Rovinari-Filiași și au fost lovite în plin de autoturismul condus de inculpat, care nu a avertizat sonor și nu a acționat sistemul de frânare înainte de producerea impactului.
Pe parcursul cercetărilor s-a stabilit că victimele erau așezate în linie, cu spatele la carosabil, iar martorul B. C. G. a fost primul din grup, motiv pentru care a și observat autoturismul îndreptându-se spre el, situație în care a făcut un pas înainte și a evitat impactul.
În acele împrejurări, partea vătămată M. I. a fost lovită și proiectată pe carosabil, în poziție longitudinală, partea vătămată Țău B., în momentul impactului a fost preluat pe capotă, iar după ce a lovit parbrizul cu capul, a fost proiectat pe carosabil.
În ceea ce o privește pe partea vătămată Țău C. M., aceasta a fost lovită în față, preluată pe capotă, după care a fost proiectată pe carosabil, la 2 m în fața autoturismului.
Victima D. C. A. a fost lovită și proiectată lateral, în partea din spate stânga a autoturismului Daewoo Cielo, cu nr. înmatriculare_, ce se afla staționat pe partea dreaptă a drumului public.
Imediat după producerea accidentului de circulație, victima a fost transportată la S. nr.1 C., unde a rămas internată până la data de 06.09.2010, când a decedat.
Partea vătămată M. M. a fost internată inițial în S. Județean de Urgență Tg-J., în perioada 22.08.-24.08.2010, după care a fost transferată la S. nr.1 C. Secția A.TI în perioada 24.08.2011â0-01.09.2010, iar în perioada 01-08.09.2010 - la Secția Ortopedie, prezentând diagnosticul fractură ambele oase gambe bilateral, fractură ambe oase antebraț și fracturi coaste C2, C3 și C7.
Din raportul de constatare medio-legală nr.1724/13.09.2010 rezultă că M. M. a suferit leziuni traumatice care s-au putut produce în condițiile accidentului rutier din 21.08.2010 și care au necesitat pentru vindecare un număr de 90-100 zile îngrijiri medicale.
Partea vătămată M. I. a fost internată în S. Județean de Urgență Tg-J. - Secția Chirurgie, în perioada 22.08-25.08.2010, prezentând diagnosticul politraumatism prin AC, traumatism cranio-cerebral acut deschis, traumatism toracic și fractură gambă stângă.
Din raportul de constatare medio-legală nr.1559/27.08.2010 a rezultat că M. I. a suferit leziuni traumatice care s-au putut produce în condițiile accidentului rutier din 21.08.2010, au necesitat pentru vindecare un număr de 30-35 zile îngrijiri medicale și nu au pus în primejdie viața victimei.
Partea vătămată Țău C. M. a fost internată în S. Județean de Urgență Tg-J.-Secția Chirurgie, în perioada 22.08-25.08.2010, prezentând diagnosticul politraumatism prin AC, traumatism cranio-cerebral acut deschis, traumatism toracic și fractură gambă dreaptă.
Din raportul de constatare medio-legală nr.1560/27.08.2010, a rezultat că M. I. a suferit leziuni traumatice care s-au putut produce în condițiile accidentului rutier din 21.08.2010, au necesitat pentru vindecare un număr de 30-35 zile îngrijiri medicale și nu au pus în primejdie viața victimei.
Partea vătămată Țău G. B. a suferit leziuni traumatice care s-au putut produce în condițiile accidentului rutier din 21.08.2010, au necesitat pentru vindecare un număr de 12-14 zile îngrijiri medicale și nu au pus în primejdie viața victimei, aspect care a rezultat din raportul de constatare medio-legală nr. 1558/27.08.2010 întocmit de S.M.L. G. .
În momentul producerii accidentului de circulație, atât inculpatul D. C. M., cât și victimele nu se aflau sub influența băuturilor alcoolice, cu excepția părții vătămate Țău G. B., care a avut în sânge o concentrație alcoolică de 0.30 g %o.
Conform notei de constatare nr.19/23.08.2010 emisă de STIP GJ022, autoturismul implicat în accident corespunde din punct de vedere al siguranței circulației, constatându-se la acesta următoarele avarii: parbriz spart, plafon îndoit, ștergătoare rupte, oglindă retrovizoare interioară ruptă, capotă înfundată, oglindă retrovizoare exterioară dreapta ruptă, spoiler față spart, mască radiator spartă, plăcuță număr de înmatriculare deteriorată.
Cu ocazia audierii în cursul urmăririi penale, inculpatul a susținut că a condus autoturismul pe DE 79, în direcția Filiași -C., iar în momentul în care s-a apropiat de locuința familiei T., unde observase că este organizată o nuntă, s-a angajat în depășirea persoanelor care erau prinse într-o horă ce ocupa sensul său de mers, iar în momentul în care a revenit pe banda sa de mers, a accidentat victimele care se aflau staționate pe marginea carosabilului.
În cauză s-au efectuat două expertize tehnice auto care au concluzionat că viteza de deplasare a autoturismului condus de învinuit a fost de 65 km/ h, iar impactul a avut loc pe partea carosabilă a sensului de deplasare, în zona situată între cele două podețe din fața locuinței familiei T..
Rapoartele de expertiză au concluzionat că în deplasarea sa pe drumul public, inculpatul D. C. M. nu a respectat prevederile art. 48 din O.U.G. nr. 195 2002 rep., precum și prevederile art. 112 și art. 113 din Regulamentul de aplicare al O.U.G. nr. 195/2002, iar victimele nu au respectat prevederile art. 72 alin. 1 și 3 din O.U.G. nr. 195/2002.
Experții au precizat că inculpatul putea evita accidentul dacă executa manevrele preventive de avertizare sonoră și reducerea vitezei, întrucât știa că în zonă se află un grup de persoane care participau la o nuntă, iar vizibilitatea era foarte bună, având în vedere faptul că porțiunea de drum era iluminată.
De asemenea, în condițiile în care din sens invers nu circulau alte vehicule, inculpatul putea efectua manevra de ocolire cu oprire a autoturismului în timp optim.
Referitor la victime, acestea se aflau în grup pe drum public, fără să se asigure în ceea ce privește circulația în zonă, singura persoană care a observat autoturismul a fost martorul B. C. G., care a și făcut un pas în față, evitând astfel contactul frontal.
Experții au stabilit o culpă comună în ceea ce privește producerea accidentului de circulație din seara de 21.08.2010, regulile de circulație fiind încălcate atât de inculpatul D. C. M., cât și de cele 5 victime.
Deși legal citat inculpatul nu s-a putut prezentat în fața instanței, având în vedere că lucrează cu contract de muncă în Italia, apărătorul acestuia depunând la dosar o declarație de recunoaștere a inculpatului autentificată sub nr. 1641/2090 din 13.02.2012 de Consulatul General al României la Milano, din care rezultă că recunoaște săvârșire a faptelor reținute în actul de sesizare al instanței și solicită să fie judecat conform art. 3201 C.p.p, adică în baza probelor administrate în faza de urmărire penală.
În urma analizării probatorului, prin sentința penală nr. 500/08.03.2012 a Judecătoriei Târgu Jiu, s-a dispus condamnarea inculpatului la pedeapsa de 3 ani închisoare, cu suspendarea sub supraveghere pe o perioadă de 6 ani, iar în temeiul art. 3201 alin. 5 C.p.p, a fost disjunsă latura civilă a cauzei, ce s-a înregistrat sub nr._ .
În cauză s-a constituit parte civilă D. L., tatăl victimei D. C., cu suma de 100.000 lei daune materiale,reprezentând cheltuielile efectuate pe perioada spitalizării victimei la C., transportul acesteia, înmormântarea, organizarea meselor ulterioare de pomenire conform obiceiului, ridicarea monumentului funerar și 300.000 lei daune morale, justificate de trauma psihică suferită de pierderea prematură a fiului. D. M. și D. R. C., mama,respectiv fratele victimei, s-au constituit părți civile cu sumele de 300.000 lei, respectiv 200.000 lei daune morale, justificate de trauma psihică suferită de pierderea prematură a fiului respectiv fratelui.
Partea vătămată M. M., s-a constituit parte civilă cu suma de 100.000 lei, daune materiale, reprezentând cheltuielile făcute în vederea refacerii stării de sănătate pe perioada spitalizării, convalescenței și pierderile reprezentând diferența între salariul obținut anterior accidentului și pensia pentru invaliditate acordată ulterior. În motivarea cererii, a arătat că pentru intervențiile chirurgicale la care a fost suspus a plătit suma de 5000 euro, că la data evenimentului rutier era salariat obținând un salariu de 1800 lei net lunar, iar după acest moment, a fost pensionat primind o pensie de 410 lei lunar. A adăugat că, datorită traumelor suferite nu a putut să mai desfășoare activitate la țară, unde realiza un venit de aproximativ 10.000 lei anual, că pe perioada spitalizării, convalescenței, a avut însoțitor plătit cu 50 lei pe zi, timp de circa 6 luni, că a achiziționat tratament anticoagulant administrat tot pe o perioadă de șase luni, costul unei fiole fiind de 15 lei pe zi și a plătit asistenta ce i-a administrat acest tratament. A solicitat și suma de 500.000 lei cu titlu de daune morale, pentru suferința fizică și psihică prilejuită de accidentul de circulație, având în vedere intervențiile chirurgicale suferite, perioadele de spitalizare, numărul mare al numărul de îngrijiri medicale.
Partea vătămată M. I. s-a constituit parte civilă în cauză, cu suma de 50.000 lei reprezentând cheltuielile făcute în vederea refacerii stării de sănătate pe perioada spitalizării, convalescenței, adăugând că a fost nevoită să achiziționeze fiole anticoagulante ce i-au fost administrate pe o perioadă de circa 3 luni, să plătească o asistentă pentru îngrijirile acordate. A solicitat și suma de 200.000 lei cu titlu de daune morale, pentru suferința fizică și psihică prilejuită de accidentul de circulație, având în vedere intervenția chirurgicală suferită, perioada de spitalizare, numărul mare al numărul de îngrijiri medicale, imobilizarea pentru o lungă perioadă, prejudiciul estetic suferit. A adăugat că în urma accidentului a rămas cu sechele, impunându-se o nouă intervenție chirurgicală la piciorul stâng, costul total al operației și materialelor de osteosinteză fiind de circa 10.000 euro.
Partea vătămată Țău G. B., s-a constituit parte civilă cu suma de 45.000 lei, daune materiale, reprezentând cheltuielile făcute în vederea refacerii stării de sănătate pe perioada spitalizării, convalescenței, apreciate la 5.000 lei, precum și contravaloarea intervenției chirurgicale, ce se impune a fi efectuată la genunchiul drept, cu un cost estimat de 10.000 euro. A solicitat și suma de 100.000 lei, cu titlu de daune morale, pentru suferința fizică și psihică prilejuită de accidentul de circulație, având în vedere numărul mare al numărul de îngrijiri medicale, perioada de spitalizare, disconfortul creat. A adăugat că la o săptămână după accident, urma să se oficieze căsătoria sa cu partea vătămată Țău C. M., însă s-a amânat evenimentul, cu consecința pierderii unor sume de bani, a căror cuantificare a fost făcută de soție, care a precizat că efectuaseră cumpărături de 10.000 lei, achitaseră chiria localului 3.000 lei, și 1.000 lei arvună pentru muzicanți (total 14.000 lei) sumă ce au fost pierdută. Aceasta s-a mai constituit parte civilă cu sumele de 20.000 lei, reprezentând cheltuieli efectuate pentru refecarea stării de sănătate și 200.000 lei cu titlu de daune morale,având în vedere traumele fizice și psihice suferite, disconfortul creat pe perioada de spitalizare,etc.
În probațiune, s-au depus înscrisuri, s-a încuviințat administrarea probei testimoniale, fiind audiați martorii Ț. C. N., M. I., R. F., I. E. R., C. I., C. G., Sălari L. P., M. G. F. și C. N., și efectuarea de expertize pentru părțile civile M. M., M. I. și Țău G. B.,din care să rezulte numărul zilelor de îngrijiri medicale necesare pentru vindecarea fiecăreia, dacă au rămas cu infirmitate fizică, în ce măsură, dacă este definitivă sau temporară, dacă au suferit sau nu un prejudiciu estetic, dacă este necesară pentru fiecare vreo altă intervenție chirurgicală.
În cauză, s-a mai constituit parte civilă S. Județean de Urgență Tg-J., cu sumele de 732 lei reprezentând cheltuielile ocazionate cu internarea și tratamentul medical acordate părții vătămate Țău M. C., 549 lei, reprezentând cheltuielile ocazionate cu internarea și tratamentul medical acordate părții vătămate M. I. și 366 lei, reprezentând cheltuielile ocazionate cu internarea și tratamentul medical acordate părții vătămate M. M., cu dobânzile legale aferente la data plății.
Întrucât din cuprinsul raportului medico-legal privind partea vătămată D. C., a rezultat că aceasta a fost internată la S. C. de Urgență nr.1 C., fiind transportată cu ambulanța, s-a dispus citarea în cauză a Serviciului de Ambulanță G. și unității medicale menționate, care însă nu s-au constituit părți civile.
Având în vedere împrejurarea că, la data producerii evenimentului rutier, autoturismul înmatriculat sub nr._, condus de inculpat, era asigurat, s-a dispus citarea în cauză a asigurătorului . SA, care a formulat întâmpinare, învederând că era încheiată polița de asigurare obligatorie civilă auto numărul_, cu valabilitate de la 28.04.2010 până la 27.10.2010.
În privința daunelor materiale solicitate de părțile civile,s-a apreciat că trebuie dovedite cu documente fiscale, iar în privința daunelor morale, s-a considerat că nu trebuie să fie excesive ci doar să compenseze într-un fel pierderea produsă, fără să constituie venituri nejustificate, solicitându-se, referitor la cuantum, să se țină cont de practica judiciară.
Apreciind starea de fapt conturată în urma examinării probatoriului, instanța a constatat întemeiate în parte cererile.
În primul rând, prin sentința penală nr. 500/2012 a Judecătoriei Târgu Jiu, s-a constatat o vinovăție comună a inculpatului D. M. C. și victimelor, în producerea evenimentului rutier și consecințelor acestuia, întrucât, potrivit expertizelor, în momentele premergătoare accidentului, pietonii, au pătruns și au staționat pe partea carosabilă a drumului, fără să se asigure că acest lucru se poate face fără pericol pentru ei, sau alți participanți la trafic,fiind încălcate dispozițiile art.72 alineat 1 și 3 din OUG 195/2002 R, în lipsa altor criterii de apreciere urmând să se rețină o proporție egală a culpelor.
Din întregul probatoriu, a rezultat că partea civilă D. L., a suportat cheltuielile legate de spitalizarea, transportul, înmormântarea victimei, organizarea meselor de pomenire conform obiceiului, ridicarea monumentului funerar. Martorii Ț. C. N. și M. I., au estimat un total de 20.000 lei, cheltuieli efectuate pentru perioada de spitalizare la C., transportul victimei în localitatea de domiciliu, înmormântare, mesele ulterioare de pomenire organizate conform obiceiului, ridicarea monumentului funerar. Martorul C. N., a menționat un total de 70.000 lei al acestor cheltuieli, însă suma nu este susținută de alte elemente probatorii, astfel s-a constatat dovedit cuantumul de 20.000 lei și având în vedere culpa comună, a fost acordată suma de 10.000 lei cu titlu de despăgubiri.
Având în vedere legătura de cauzalitate dintre infracțiune și trauma psihică produsă părților civile, D. L., D. M. și D. R. C., prin prisma relațiilor apropriate cu victima, de dispariția prematură și violentă a acesteia, dezechilibrul emoțional produs (fapt probat de declarațiile martorilor), s-a constatat întemeiată cererea acestora, privind acordarea unei compensații sub forma daunelor morale, pentru prejudiciul nepatrimonial suferit.
Referitor la cuantumul sumei ce s-a acordat pentru fiecare parte civilă cu titlu de daune morale, instanța a avut în vedere vârsta victimei, legăturile puternice de familie, durerea incomensurabilă provocată de dispariția prematură a acesteia și practica instanțelor.(în acest sens se menționează spre exemplificare deciziile nr.735/2011 și nr. 1718/2011 ale Curții de Apel C. care, în situații similare au stabilit sau menținut cuantumuri ale daunelor morale, de circa 120.000 lei -150.000 lei ).În raport de aceste criterii, s-a apreciat că sumele de câte 150.000 lei, pentru fiecare din părțile civile D. L. și D. M., respectiv 50.000 lei pentru partea civilă D. R. C., reprezintă o compensație adecvată, echitabilă pentru prejudiciul moral încercat de acestea.
Analizând cererea părții civile M. M., instanța a constatat-o întemeiată în parte.
Raportul de expertiză efectuat în cauză, a concluzionat că leziunile traumatice suferite în urma accidentului rutier, au necesitat 4-5 luni îngrijiri medicale, pentru vindecare, în care se includ și cele acordate inițial, leziuni ce i-au conferit o infirmitate fizică temporară pentru 6 luni, corespunzător gradului II de invaliditate, cu o incapacitate adaptivă de 70 %.S-a apreciat că nu este necesară o nouă intervenție chirurgicală, că cicatricile prezentate, au tendință de estompare, și nu reprezintă un prejudiciu estetic. Potrivit bonurilor fiscale depuse la dosar, s-au efectuat cheltuieli de circa 1.100 lei. Martorii R. I. și M., au declarat că pentru operația părții civile, s-a plătit suma de 5000 euro, ce fusese împrumutată de mama acestuia ( conform înscrisului sub semnătură privată aflat la fila 30), că anterior accidentului obținea un salariu de 1.800 lei net, iar ulterior, a beneficiat de o pensie de 400 lei. Martorii au mai relatat că părții civile i s-a administrat zilnic un anticoagulant având prețul de 15 lei/fiolă, pentru circa 6 luni, estimându-se un cost de circa 2.700 lei.
Instanța a apreciat ca probate cheltuielile de 5.000 euro, 2.700 lei, 1.100 lei, (reprezentând alte cheltuieli conform bonurilor și chitanțelor depuse), și diferența de 16.000 lei între venitul net obținut de partea civilă anterior accidentului și cuantumul pensiei ulterioare de 400 lei (pentru intervalul de 12 luni cât s-a stabilit prin decizia medicală asupra capacității de muncă numărul 907/22.02.2012).Luând în calcul proporția culpelor, au rezultat sumele de 2.500 euro și 10.300 lei, reprezentând cheltuieli pentru refacerea sănătății și pierderea obținută în privința veniturilor datorită evenimentului rutier.
Deși din cuprinsul înscrisului sub semnătură privată, a reieșit că mama părții civile ar fi împrumutat în interesul acesteia o sumă mai mare-15.000 euro, nu s-a dovedit efectuarea de alte cheltuieli, în afara celor deja menționate.
Având în vedere că în urma accidentului partea civilă M. M., a suferit puternice traume fizice dar și psihice, a fost internată în unități medicale pentru perioade îndelungate, a suferit intervenții chirurgicale, prejudicii de agrement, s-a reținut ca întemeiată în parte cererea privind acordarea daunelor morale, urmând ca la stabilirea cuantumului s-a avut în vedere gravitatea leziunilor, numărul mare al zilelor de îngrijiri medicale necesare pentru vindecare (4-5 luni),împrejurarea că nu s-a restabilit în totalitate starea de sănătate.
În raport de criteriile expuse și culpa comună, s-a apreciat că suma de 80.000 lei, cu titlu de daune morale, constituie o compensație adecvată, echitabilă.
Analizând cererea părții civile M. I., instanța a considerat-o întemeiată în parte.
Raportul de expertiză efectuat în cauză, a concluzionat că leziunile traumatice suferite în urma accidentului rutier, au necesitat 30-35 zile îngrijiri medicale, pentru vindecare, leziuni ce i-au conferit o infirmitate fizică temporară pentru 6 luni, neîncadrabilă în grad de invaliditate, cu o incapacitate adaptivă de 5%. S-a apreciat că nu este necesară o nouă intervenție chirurgicală, că cicatricile prezentate, au tendință de estompare, și nu reprezintă un prejudiciu estetic. Martorii R. I. și M., au declarat că partea civilă, după externarea din spitalul C., a rămas pentru refacere, locuind circa două săptămâni, la o rudă, unde o asistentă medicală, i-a acordat în permanență îngrijiri, fiind plătită pentru serviciile prestate, cu sume de 20-30 lei/zi, rezultând astfel cheltuieli de circa 420 lei. Martorii au mai relatat că mama părții civile, a împrumutat în interesul acesteia o sumă de bani, ce s-a cheltuit pe perioada spitalizării și ulterior, fiind vorba de 5.000 lei, potrivit înscrisului sub semnătură privată aflat la fila 41.
Prin raportare la culpa în producerea evenimentului rutier, s-a reținut ca dovedit cuantumul de 2710 lei al despăgubirilor ce vor fi acordate.
Având în vedere că în urma accidentului partea civilă M. I., a suferit traume fizice dar și psihice, a fost internată pentru o anumită perioadă, a suferit un prejudiciu de agrement, s-a constatat întemeiată în parte cererea privind acordarea daunelor morale, urmând ca la stabilirea cuantumului s-a avut în vedere gravitatea leziunilor, numărul zilelor de îngrijiri medicale necesare pentru vindecare (30-35 zile).
În raport de criteriile expuse și culpa comună, s-a apreciat că suma de 20.000 lei, cu titlu de daune morale, constituie o compensație adecvată, echitabilă.
Analizând cererea părții civile Țău G. B., instanța a constatat-o întemeiată în parte.
Raportul de expertiză efectuat în cauză, a concluzionat că leziunile traumatice suferite în urma accidentului rutier, au necesitat 12-14 zile îngrijiri medicale,pentru vindecare,leziuni ce i-au conferit o infirmitate fizică temporară pentru 6 luni, neîncadrabilă în grad de invaliditate, cu o incapacitate adaptivă de 3-5%. S-a precizat că nu s-au depus înscrisuri medicale, din care să rezulte că s-a adresat medicului ulterior evenimentului rutier. Martorii C. I., C. G. și Sălari L. P., au confirmat împrumutul de 2.000 lei, contractat de partea civilă, pentru acoperirea cheltuielilor necesare refacerii sănătății, conform înscrisului sub semnătură privată, intitulat „ chitanță „ ( fila 51 dosar). Se impune observația că, așa cum s-a arătat, Țău G. B. nu a prezentat documente medicale din care să rezulte că s-a dresat unui medic, în perioada de la momentul accidentului până la examinare, astfel încât nu există dovezi medicale, privind necesitatea unei intervenții chirurgicale ce ar impune efectuarea de cheltuieli suplimentare. De aceea, prin raportare la culpa comună, se constată probată drept cuantum al despăgubirilor, suma de 1.000 lei.
Având în vedere că în urma accidentului partea civilă Țău G. B., a suferit o traumă fizică, un anumit disconfort pe perioada refacerii sănătății, s-a constatat întemeiată în parte cererea privind acordarea daunelor morale, iar la stabilirea cuantumului a fost avută în vedere gravitatea leziunilor, numărul redus al zilelor de îngrijiri medicale necesare pentru vindecare (12-14 zile).
În raport de criteriile expuse și culpa comună, s-a apreciat că suma de 6.000 lei, cu titlu de daune morale, constituie o compensație adecvată, echitabilă.
Analizând cererea părții civile Țau C. M., instanța a constatat-o întemeiată în parte.
În primul rând, aceasta nu a solicitat efectuarea unei expertize medico-legale, reținând că în urma evenimentului rutier a fost internată în S. Județean Tg-J., în perioada 22.08-25.08.2010, cu leziuni traumatice care au necesitat pentru vindecare 30-35 zile îngrijiri medicale, și nu au pus în primejdie viața victimei. Potrivit contractelor depuse la dosar, partea civilă amaneta bijuterii pentru suma de 420 lei, și există bonuri și există bonuri pentru valoarea de 84 lei. Martorii C. I., C. G. și Sălari L. P., au confirmat cheltuieli de câte 5 lei pe zi, pentru îngrijiri medicale acordate la domiciliul părții civile, timp de circa 2 luni,(300 lei ), iar totodată împrejurarea că, în urma amânării căsătoriei, părților civile Țău, au fost pierdute sumele plătite cu titlu de arvună pentru spațiu (3.000 lei – potrivit declarațiilor și înscrisului aflat la fila 52), și pentru muzicanți (1.000 lei). A fost probată astfel, suma de 4.800 lei și având în vedere culpa comună, se reține drept cuantum al dezdăunărilor civile, suma de 2.400 lei. Nu se pot aprecia dovedite cheltuieli totale de 20.000 lei, întrucât martorii au reținut acest aspect, chiar de la partea civilă și nu se coroborează cu alte elemente probatorii.
Având în vedere că în urma accidentului partea civilă Țău C. M., a suferit traume fizice dar și psihice, a fost internată pentru o anumită perioadă, a suferit un prejudiciu de agrement, s-a reținut întemeiată în parte cererea privind acordarea daunelor morale, astfel că la stabilirea cuantumului s-a avut în vedere gravitatea leziunilor, numărul zilelor de îngrijiri medicale necesare pentru vindecare (30-35 zile).
În raport de criteriile expuse și culpa comună, s-a apreciat că suma de 20.000 lei, cu titlu de daune morale, constituie o compensație adecvată, echitabilă ( sumă egală cu cea acordată părții civile M. I., având în vedere numărul egal al zilelor de îngrijiri medicale, necesare pentru vindecare).
Analizând cererea părții civile Spitalului Județean de Urgență Tg-J., privind acordarea despăgubirilor, s-a apreciat întemeiată, față de legătura de cauzalitate dintre fapta culpabilă a inculpatului și cheltuielile totale în cuantum de 1646 lei, determinate de internarea medicală și îngrijirile acordate victimelor M. I., Țău M., M. M., sumă ce s-a reduce la jumătate (823 lei), la care se va calcula dobânda aferentă la data plății.
Așa cum s-a arătat, față de împrejurarea că la data producerii evenimentului rutier, autoturismul înmatriculat sub nr._, condus de inculpat, era asigurat, instanța a dispus citarea în cauză a asiguratorului . SA.
Potrivit articolului 49 din Legea 136/1995 privind asigurările și reasigurările în România, asigurătorul acordă despăgubiri în baza contractului de asigurare, pentru prejudiciile de care asigurații răspund față de terțe persoane păgubite prin accidente de circulație, despăgubirile acordându-se conform articolului 50 din același act normativ pentru sumele pe care asiguratul este obligat să le plătească cu titlu de dezdăunare și cheltuieli persoanelor păgubire prin vătămare corporală sau deces. În caz de vătămare corporală, sau deces, despăgubirile se acordă atât pentru persoanele aflate în afara vehiculului care a produs accidentul cât și pentru persoanele aflat în acel vehicul.
Articolul 54 al Legii nr.136/1995 prevede că, în cazul stabilirii despăgubirii prin hotărâre judecătorească, drepturile persoanelor păgubite prin accidente produse de vehicule aflate în proprietatea persoanelor asigurate în România, se exercită împotriva asigurătorului de răspundere civilă, în limitele obligației acestuia.
În temeiul acestui text s-a angajat răspunderea asiguratorului SA A. R. A. SA, în privința despăgubirilor materiale(inclusiv cele stabilite în favoarea Spitalului Tg-J.) și daunelor morale, alături de inculpat, ca măsură de protejare a intereselor părților civile.
Împotriva acestei sentințe au declarat recurs asigurătorul Societatea de A. R. A. SA S.. Tg. J., părțile civile Țău G. B., Țău C. M., D. L., D. M., M. M., M. I., D. R. C., criticând soluția instanței sub aspectul legalității și temeiniciei cu privire la acordarea daunelor morale și materiale și reținerii gradului de culpă concurentă stabilit prin hotărârea atacată.
Recursul este fondat pentru următoarele considerente:
Părțile civile au contestat în cadrul motivelor de recurs gradul de culpă reținut în producerea accidentului, în condițiile unei culpe concurente, solicitând reținerea în sarcina acestora a culpei de 10% și a unei culpe majoritare în proporție de 90 % pentru inculpat.
Reținerea procentului de culpă în situația culpei concurente, are importanță atât în procesul de individualizare judiciară a sancțiunii aplicate inculpatului, dar și asupra cuantumului despăgubirilor civile (daune materiale și morale) care vor fi diminuate potrivit procentului de culpă reținut.
Inculpatul în procesul penal a beneficiat de procedura simplificată prevăzută de art. 3201 Cod procedură penală, în actul de inculpare fiind reținută culpa comună a părților, fără a fi identificat procentul de culpă.
În considerentele sentinței penale nr. 500/2012 a Judecătoriei Târgu Jiu definitivă prin decizia penală 1997/2012 a Curții de Apel C. care a statuat asupra laturii penale, s-a reținut că în producerea accidentului o culpă majoritară i-a revenit inculpatului, apreciindu-se și în raport de această împrejurare asupra cuantumului sancțiunii penale aplicate.
Același judecător la soluționarea acțiunii civile, după disjungere, în contradicție cu împrejurarea reținerii unei culpe majoritare a inculpatului în sentința penală nr. 500/2012, a stabilit în sentința dată în soluționarea laturii civile, recurată în prezenta cauză, ca fiind egale proporțiile de culpă ale părților implicate în evenimentul rutier. Această împrejurare a proporției de culpă a părților implicate în evenimentul rutier este de esența fondului cauzei și trebuia stabilită în concret, în baza probelor administrate în cursul soluționării cauzei, instanța în soluționarea laturii civile fiind ținută de soluția dată în penal, cu atât mai mult cu cât s-a apreciat definitiv asupra proporției mai ridicate a culpei inculpatului în producerea accidentului.
Dată fiind această contradicție între hotărârea pronunțată în soluționarea laturii penale și hotărârea dată de aceeași instanță în soluționarea laturii civile, cu privire la gradul culpei concurente, se apreciază că pentru a nu încălca dreptul părților la un proces echitabil și principiul dublului grad de jurisdicție, dreptul la apărare, este necesară trimiterea cauzei la instanța de fond, care va analiza reținerea gradului de culpă al părților în raport de probele pe care le va administra, în rejudecare instanța urmând să aibă în vedere și celelalte motive de recurs formulate de părțile din cauză.
Văzând și dispozițiile art. 193 c.p.p.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Admite recursurile declarate de asigurătorul Societatea de A. R. A. SA S.. Tg. J., părțile civile Țău G. B., Țău C. M., D. L., D. M., M. M., M. I., D. R. C. împotriva sentinței penale nr. 1396 din 6 iulie 2012, pronunțată de Judecătoria Tg. J. în dosarul nr._ .
Casează sentința penală și trimite cauza spre rejudecare aceleiași instanțe, respectiv Judecătoria Tg. J..
Menține actele și măsurile procesuale efectuate până la data de 06.07.2012.
Cheltuielile judiciare rămân în sarcina statului din care avansează 200 lei onorariu avocat oficiu.
Definitivă.
Pronunțată în ședința publică de la 29 Martie 2013.
T. M. G. V. C. Ș.
Grefier,
B. D.
Red.jud.TM
j.f.C.E.M.
IB
| ← Falsul intelectual. Art. 289 C.p.. Decizia nr. 685/2013. Curtea... | Infracţiuni rutiere. O.U.G nr. 195/2002. Decizia nr. 703/2013.... → |
|---|








