Ultrajul contra bunelor moravuri şi tulburarea ordinii şi liniştii publice. Art. 321 C.p.. Decizia nr. 1713/2012. Curtea de Apel CRAIOVA
| Comentarii |
|
Decizia nr. 1713/2012 pronunțată de Curtea de Apel CRAIOVA la data de 31-08-2012 în dosarul nr. 1713/2012
Dosar nr._ - Art.321 Cod penal -
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL CRAIOVA
SECȚIA PENALĂ ȘI PT. CAUZE CU MINORI
INSTANTA DE RECURS
DECIZIA PENALĂ NR.1713
Ședința publică de la 31 August 2012
PREȘEDINTE G. Vizirujudecător
C. Șeleajudecător
T. Mireajudecător
Grefier B. D.
Ministerul Public reprezentat de procuror D. N. T.
din cadrul Parchetului de pe lângă Curtea de Apel C.
c.c.c.
Pe rol, judecarea recursurilor declarate de P. de pe lângă J. C. și inculpatul I. F., împotriva sentinței penale nr.106 din 17 ianuarie 2012, pronunțată de J. C., în dosarul nr._ .
La apelul nominal făcut în ședință publică, a răspuns avocat M. L., apărător ales, pentru inculpatul, lipsă.
Procedura completă.
S-a făcut referatul oral al cauzei, după care, constatându-se cauza în stare de judecată, s-a acordat cuvântul.
Reprezentantul parchetului solicită admiterea recursului, casarea hotărârii primei instanțe și reținând cauza spre rejudecare, să se pronunțe o hotărâre legală și temeinică, întrucât aceasta din urmă este nelegală, deoarece a omis să se pronunțe asupra laturii civile, respectiv asupra pretențiilor formulate de către partea vătămată ., dar și pentru netemeinicia hotărârii, întrucât modalitatea de executare nu corespunde scopului urmărit în aplicarea pedepsei, dar și cu reținerea dispozițiilor art.3201 Cod pr.penală, pentru infracțiunea prevăzută de art.2 din Legea nr.61/1991 și în consecință, majorarea pedepsei, raportat la participarea inculpatului la desfășurarea evenimentului.
Avocat M. L. pentru inculpat, solicită admiterea recursului parchetului doar în ceea ce privește reținerea dispozițiilor art.3201 Cod pr.penală, celelalte critici fiind nefondate, dar și admiterea recursului inculpatului, precizând că pretențiile civile au privit pe ceilalți inculpați, soluționarea laturii civile fiind disjunsă, iar prima instanță în mod corect a aplicat dispozițiile art.72 și 76 Cod penal și nu se poate reține un tratament sancționator greșit în condițiile în care față de ceilalți inculpați s-au aplicat dispozițiile art.861 Cod penal.
De asemenea, solicită a se reține în sarcina inculpatului dispozițiile art.3201 Cod pr.penală, dar și dispozițiile art.74, 76 Cod penal, urmând a se face o reindividualizare a pedepsei, iar ca modalitate de executare să fie suspendarea condiționată prevăzută de art.81 Cod penal, întrucât inculpatul nu are antecedente penale, a recunoscut fapta, provine dintr-o familie organizată, urmând ca mai întâi să se stabilească pedeapsa rezultantă ca urmare a concursului pentru pedepsele aplicate fiecărei infracțiuni săvârșite și numai după aceea să se rețină consecințele art.3201 alin.7 Cod pr.penală.
Reprezentantul parchetului solicită respingerea recursului inculpatului ca nefondat pe motivele arătate mai sus, adăugând că trebuie reținute dispozițiile art.3201 Cod pr.penală, raportat la fiecare infracțiune săvârșită și numai apoi urmând a se reține concursul și a se stabili pedeapsa rezultantă.
Dezbaterile fiind închise;
CURTEA
Asupra recursurilor de față;
Din actele și lucrările dosarului, constată următoarele:
Prin sentința penală nr.106 din 17 ianuarie 2012, J. C., în baza art. 321 alin. 1 C.p. cu aplic. art. 75 lit. a C.p., art. 3201 alin. 7 C.p.p. a condamnat pe inculpatul I. F., fiul lui M. și E., ns. la data de 07.07.1986 în C., jud. D., domiciliat în com. Robănești, ., jud. D., CNP_, cetățean român, fără antecedente penale, la pedeapsa de 1 an și 6 luni închisoare.
În baza art. 2 alin. 1 pct. 1 din Legea nr. 61/1991, a fost condamnat același inculpat la pedeapsa de 3 luni închisoare.
În baza art. 33 lit. a, 34 lit. b Cod penal, s-au contopit pedepsele stabilite anterior, urmând ca inculpatul I. F. să execute pedeapsa cea mai grea, aceea de 1 an și 6 luni închisoare.
În baza 71 Cod penal, s-au interzis inculpatului exercitarea drepturilor prev. de art. 64 lit. a teza a II-a și lit. b C.p. pe durata executării pedepsei.
In baza art. 861 Cod penal, s-a dispus suspendarea sub supraveghere a executării pedepsei pe durata termenului de încercare de 4 ani, din care 1 an și 6 luni reprezintă durata pedepsei aplicate, iar 2 ani și 6 luni reprezintă intervalul de timp fixat de instanță.
În baza art. 71 alin. 5 Cod penal, s-a suspendat executarea pedepselor accesorii pe durata suspendării condiționate a executării pedepsei închisorii.
S-a atras atenția inculpatului asupra dispozițiilor art. 86 4 Cod penal.
In baza art. 863 Cod penal, a fost obligat inculpatul ca pe durata termenului de încercare să se prezinte la Serviciul de Probațiune de pe lângă Tribunalul D. și să se supună măsurilor de supraveghere prevăzute de art. 863 alin. 1 lit. b, c, d Cod penal.
A fost obligat inculpatul la 350 lei, cheltuieli judiciare către stat.
Pentru a pronunța această sentință, prima instanță a reținut următoarele:
Prin rechizitoriul nr._/P/2011 al Parchetului de pe lângă J. C., au fost trimis în judecată, în stare de arest preventiv inculpații M. I. I. și M. A. P., pentru săvârșirea infracțiunilor prev. de art. 321 alin. 1 C.p., art. 217 alin. 1 C.p. și art. 180 alin. 2 C.p., inculpații A. M. C. și Motocia C. I., în stare de libertate pentru săvârșirea infracțiunilor prev. de art. 321 alin. 1 C.p. și art. 217 alin. 1 C.p. și inculpatul I. F., pentru săvârșirea infracțiunilor prev. de art. 321 alin. 1 C.p. și art. 2 alin. 1, pct. 1 din Legea nr. 61/1991
S-a reținut în sarcina inculpaților M. I. I., I. F., M. A. P., Motocia C. I. și A. M. C., că în noaptea de 01/02.10.2011, în timp ce se aflau în discoteca . din comuna Robănești, .. D., au provocat scandal public, prin aceea că au aruncat cu sticle de băuturi, scrumiere și alte obiecte asupra persoanelor din bar, tulburând ordinea și liniștea publică, distrugând aparatura electronică, M. I. I. lovind pe partea vătămată D. N. C. cu o sticlă aruncată în cap, M. A. P. tăindu-l pe F. M. G. cu o sticlă spartă în zona gâtului, iar I. F. înțepând cu un cuțit cauciucurile autoturismului marca Cielo cu nr. de înmatriculare_, aparținând lui M. I. I..
Pentru dovedirea acestei situații de fapt, au fost propuse prin rechizitoriu următoarele mijloace de probă: proces-verbal sesizare din oficiu (fila 32), rapoarte de serviciu (filele 33-34), proces-verbal de cercetare la fața locului cu planșă foto (filele 35-48), proces-verbal verificare apel 112 (fila 49), plângeri și declarații părți vătămate (filele 50-53, 66-68, 76, 83, înscrisuri . (filele 54-65), fișe de asistență medicală în UPU (filele 69-72, 78-81, 84-86), proces-verbal recunoaștere fotografie (filele 87- 107), declarații martori (filele 82,108- 138) certificate medico-legale (filele 73-74,77), coroborate cu declarațiile inculpaților/ învinuiților și cu procesele-verbale de prezentare a materialului de urmărire penală.
În fața instanței de judecată, în conformitate cu art. 3201 alin. 1 C.p.p., inculpații M. I. I., M. A. P., A. M. C. și Motocia C. I. au declarat că recunosc săvârșirea faptelor reținute în actul de sesizare a instanței și au solicitat ca judecata să se facă în baza probelor administrate în faza de urmărire penală. În conformitate cu disp. art. 3201 alin. 3 C.p.p. au fost audiați inculpații M. I. I., M. A. P., A. M. C. și Motocia C. I., declarațiile acestora fiind consemnate și atașate la dosar.
În fața instanței de judecată, inculpații M. I. I. și M. A. P. și reprezentantul părții vătămate ., B. C. G., au declarat că s-au împăcat cu privire la infracțiunea de distrugere prev. de art. 217 alin. 1 C.p., sens în care a fost luată părților o declarație.
De asemenea, a fost audiată partea vătămată D. N. C., care a arătat că își retrage plângerea prealabilă formulată împotriva inculpatului M. I. I. pentru săvârșirea infracțiunii prev. de art. 180 alin. 2 C.p., declarația fiind consemnată și atașată la dosar.
A fost audiată partea vătămată F. M. G., care a arătat că își menține plângerea prealabilă împotriva inculpatului M. A. P. pentru săvârșirea infracțiunii prev. de art. 180 alin. 2 C.p. și se constituie parte civilă cu suma de 2.500 lei, declarația acestuia fiind consemnată și atașată la dosar.
Prin sentința penală nr. 2923/22.11.2011 a Judecătoriei C. s-a dispus condamnarea inculpaților M. I. I., M. A. P., A. M. C. și Motocia C. I. la pedepse rezultante de 2 ani închisoare cu executare în regim de detenție pentru săvârșirea infracțiunilor reținute în sarcina lor prin rechizitoriu.
În baza art. 38 C.p.p. a fost disjunsă cauza penală privind faptele reținute în sarcina inculpatului I. F. prin rechizitoriul nr._/P/2011 al Parchetului de pe lângă J. C. și s-a acordat termen la data de 17.01.2012.
În fața instanței de judecată, în conformitate cu art. 3201 alin. 1 C.p.p., inculpatul a declarat că recunoaște săvârșirea faptei reținute în actul de sesizare a instanței și a solicitat ca judecata să se facă în baza probelor administrate în faza de urmărire penală. În conformitate cu disp. art. 3201 alin. 3 C.p.p. a fost audiat inculpatul I. F., declarația acestuia fiind consemnată și atașată la dosar.
Analizând întregul material probator administrat în cauză, instanța a reținut următoarea situație de fapt:
În seara zilei de 01.10.2011, inculpații M. I. I., M. A. P., Motocia C. I. și A. M. C., precum și martorul P. A. I. s-au deplasat din orașul B., în satul Lăcrita M., ., cu autoturismul marca Daewoo cu nr. de înmatriculare_, cu intenția de a se distra la discoteca aparținând ..
După ce autoturismul a fost parcat în fața barului, inculpații au intrat în incinta situată la etajul imobilului, unde au consumat băuturi alcoolice și s-au distrat.
La un moment dat, în jurul miezului nopții, pe un fond tensionat, între inculpatul M. I. I. și inculpatul I. F. a avut loc o altercație, datorită faptului că primul fusese călcat pe picior, ceea ce a creat o stare de tensiune și între grupul de tineri veniți din B. și ceilalți tineri din discotecă.
Pe acest fond, altercația s-a extins, M. I. I. fiind lovit în zona arcadei ochiului stâng, iar F. M. G. fiind tăiat cu un ciob de sticlă în zona mandibulei de către M. A. P..
Imediat după pornirea altercației, cei patru inculpați din orașul B. au intrat în spatele tejghelei barului, de unde au început să arunce cu sticle, către grupul de persoane aflate în bar, în jur de 20-30 de persoane, băieți și fete, D. N. C. fiind lovit cu o sticlă în cap de M. I. I., iar I. F. fiind lovit de o sticlă aruncată, la nivelul brațului drept.
Inculpatul M. I. I. a găsit la tejgheaua barului un spray deodorant, cu care a pulverizat spre persoanele aflate în bar, ceea ce a creat o puternică stare de panică, toate persoanele de pe ringul de dans ieșind în grabă pe ușa barului și coborând în fața acestuia, temându-se să nu fie loviți de obiectele aruncate de cei patru inculpați și de sprayul pe care l-au crezut iritant-lacrimogen.
În interiorul barului au rămas administratorul, alte patru persoane, numitul P. A. I. din B., precum și inculpații M. I. I., M. A. P., Motocia C. I. și A. M. C., care au închis și asigurat ușa barului și au continuat să arunce cu sticle pe fereastră către grupul de persoane aflate în stradă și să le adreseze injurii și gesturi obscene.
Acțiunea celor patru inculpați a provocat o puternică stare de panică, indignare și temere cu privire la propria integritatea corporală, celor 20-30 de persoane venite în aceea seară la bar pentru a se destinde.
Inculpatul I. F. a încercat deschiderea ușii de la bar pentru a intra peste ceilalți inculpați, continuând să provoace scandal public și cu un cuțit a înțepat cauciucurile de la autoturismul cu care veniseră inculpații.
În timpul altercației, au fost provocate distrugeri de către inculpații M. I. I., M. A. P., Motocia C. I. și A. M. C. asupra aparaturii electronice aflate la tejgheaua barului, respectiv laptop, stație sonorizare și monitor, precum și spargerea mai multor sticle de băutură, ., constituindu-se parte vătămată cu suma de 4285 lei.
Cu privire la săvârșirea infracțiunii distrugere prev. de art. 217 alin 1 Cp., constând în spargerea a patru pneuri ale autoturismului marca Daewoo cu nr. de inm._, s-a constatat că, în data de 10.2011, partea vătămată M. I. I. și-a retras plângerea (fila 145 d.u.p.), iar prin rechizitoriu s-a dispus încetarea urmăririi penale.
Persoana vătămată I. F. nu a formulat plângerea penală împotriva persoanelor care l-au agresat în incinta barului, iar persoana vătămată M. Iile I. nu a formulat plângerea penală împotriva persoanelor care i-au agresat în incinta barului.
În drept, fapta inculpatului I. F., care, în noaptea de 01/02.10.2011, în timp ce se afla în discoteca . din .. D., împreună cu inculpații M. I. I., M. A. P., Motocia C. I. și A. M. C. a provocat scandal public, prin aceea că au aruncat cu sticle de băuturi, scrumiere și alte obiecte asupra persoanelor din bar, tulburând ordinea și liniștea publică, distrugând aparatura electronică, M. I. I. lovind pe partea vătămată D. N. C. cu o sticlă aruncată în cap, M. A. P. tăindu-l pe F. M. G. cu o sticlă spartă în zona gâtului, iar I. F. a înțepat cu un cuțit cauciucurile autoturismului marca Cielo nu nr. de înmatriculare_, întrunesc elementele constitutive ale infracțiunii de ultraj contra bunelor moravuri și tulburarea ordinii și liniștii publice prev. de art. 321 alin. 1 Cp.
Fapta inculpatului I. F., care, în noaptea de 01/02.10.2011, în timp ce se afla în afara discotecii . din comuna Robănești, .. D., a purtat un cuțit cu ajutorul căruia a înțepat roțile unui autoturism, întrunește elementele constitutive ale infracțiunii prev. de art. 2 alin. 1 pct. 1 din Legea nr. 61/1991.
La individualizarea pedepselor, instanța a avut în vedere criteriile generale de individualizare prev. de art. 72 C.p., limitele de pedeapsă prevăzute de textul incriminator, gradul de pericol social concret extrem de ridicat, reliefat de modul și mijloacele de săvârșire a faptelor, tulburarea însemnată produsă ordinii publice, urmările produse, implicarea mai redusă în provocarea scandalului de către inculpatul I. F., conflictul fiind declanșat de ceilalți inculpați, persoana inculpatului, necunoscut cu antecedente penale, care a avut o atitudine sinceră pe parcursul procesului penal, recunoscând și regretând săvârșirea faptelor pentru care a fost trimis în judecată.
Pentru toate aceste considerente, făcând și aplicarea disp. art. 3201 alin. 7 C.p.p. instanța a dispus condamnarea inculpatului I. F. la pedeapsa de 1 an și 6 luni închisoare în baza art. 321 alin. 1 C.p. cu aplic. art. 75 lit. a C.p. și la pedeapsa de 3 luni închisoare în baza art. 2 alin. 1 pct. 1 din Legea nr. 61/1991.
Conform art. 33 lit. a, 34 lit. b C.pen. instanța a dispus contopirea pedepselor stabilite anterior, urmând ca inculpatul I. F. să execute pedeapsa cea mai grea, aceea de 1 an și 6 luni închisoare.
În baza 71 C.p. a interzis inculpatului exercitarea drepturilor prev. de art. 64 lit. a teza a II-a și lit. b C.p. pe durata executării pedepsei.
În baza art. 86 1 C.p. apreciind că scopul pedepselor poate fi atins chiar fără executarea acesteia, ținând cont de împrejurările comiterii faptei, vârsta inculpatului, atitudinea manifestată de acesta pe parcursul procesului penal, implicarea mai redusă a inculpatului în scandatul produs, instanța a dispus suspendarea sub supraveghere a executării pedepsei pe durata termenului de încercare de 4 ani, din care 1 an și 6 luni reprezintă durata pedepsei aplicate, iar 2 ani și 6 luni reprezintă intervalul de timp fixat de instanță.
În baza art. 71 alin. 5 Cod penal, s-a dispus suspendarea executării pedepselor accesorii pe durata suspendării sub supraveghere a executării pedepsei închisorii.
Instanța a atras atenția inculpatului asupra dispozițiilor art. 864 Cod penal, privind revocarea suspendării sub supraveghere în cazul săvârșirii unei noi infracțiuni în cursul termenului de încercare.
In baza art. 863 Cod penal, a fost obligat inculpatul ca pe durata termenului de încercare să se prezinte la Serviciul de Probațiune de pe lângă Tribunalul D. și să se supună măsurilor de supraveghere prevăzute de art. 863 alin. 1 lit. b, c, d Cod penal.
Împotriva acestei sentințe au declarat recurs P. de pe lângă J. C. și inculpatul I. F..
Reprezentantul parchetului a solicitat admiterea recursului, casarea hotărârii primei instanțe și reținând cauza spre rejudecare, să se pronunțe o hotărâre legală și temeinică, întrucât aceasta din urmă este nelegală, deoarece a omis să se pronunțe asupra laturii civile, respectiv asupra pretențiilor formulate de către partea vătămată ., dar și pentru netemeinicia hotărârii, întrucât modalitatea de executare nu corespunde scopului urmărit în aplicarea pedepsei, dar și cu reținerea dispozițiilor art.3201 Cod pr.penală, pentru infracțiunea prevăzută de art.2 din Legea nr.61/1991 și în consecință, majorarea pedepsei, raportat la participarea inculpatului la desfășurarea evenimentului.
Inculpatul a solicitat admiterea recursului, precizând că pretențiile civile au privit pe ceilalți inculpați, soluționarea laturii civile fiind disjunsă, iar prima instanță în mod corect a aplicat dispozițiile art.72 și 76 Cod penal și nu se poate reține un tratament sancționator greșit în condițiile în care față de ceilalți inculpați s-au aplicat dispozițiile art.861 Cod penal.
De asemenea, a solicitat a se reține în sarcina sa și a dispozițiilor art.3201 Cod pr.penală, dar și dispozițiile art.74, 76 Cod penal, urmând a se face o reindividualizare a pedepsei, iar ca modalitate de executare să fie suspendarea condiționată prevăzută de art.81 Cod penal, întrucât nu are antecedente penale, a recunoscut fapta, provine dintr-o familie organizată, urmând ca mai întâi să se stabilească pedeapsa rezultantă ca urmare a concursului pentru pedepsele aplicate fiecărei infracțiuni săvârșite și numai după aceea să se rețină consecințele art.3201 alin.7 Cod pr.penală.
Verificând actele și lucrările dosarului, atât prin prisma dispozițiilor art.3856 alin.3 Cod pr.penală, cât și a criticilor formulate, Curtea constată recursurile ca fondate, pentru următoarele considerente:
Se constată că, din probele administrate în cauză, respectiv proces-verbal de sesizare din oficiu, proces-verbal de cercetare la fața locului, plângerile și declarațiile părții vătămate, proces-verbal de recunoaștere, certificate medico-legale, declarațiile martorilor și ale inculpatului, Curtea constată că prima instanță în mod corect a stabilit starea de fapt, în sensul că în noaptea de 1/2 octombrie 2011, în timp se aflau în discoteca . din . D., inculpatei M. I. I., I. F., M. A. P., Motocia C. I. și A. M. C. au provocat scandal public, aruncând cu sticle de băuturi, scrumiere și alte obiecte asupra persoanelor aflate în bar, tulburând ordinea și liniștea publică, distrugând aparatura electronică, inculpatul I. F. înțepând cu un cuțit cauciucurile autoturismului marca Cielo cu număr de înmatriculare_, aparținând inculpatului M. Iulie I., în timp ce ceilalți inculpați aplicau lovituri părților vătămate D. N. și F. M. G. cu sticle sparte.
Fiind audiat de către prima instanță, inculpatul a declarat că recunoaște și regretă săvârșirea faptelor, fiind de acord ca soluționarea cauzei să se facă pe baza probelor administrate în cursul urmăririi penale, fapt pentru care prima instanță trebuia să rețină în sarcina inculpatului dispozițiile art.3201 alin.1 Cod pr.penală și să aplice consecințele prev.de art.3201 alin.7 Cod pr.penală, privind reducerea pedepsei pentru toate infracțiunile pentru care a fost trimis în judecată, însă a omis a reține aceste dispoziții cu privire la infracțiunea prev.de art.2 alin.1 pct.1 din Legea nr.61/1991.
De asemenea, nu poate fi reținută critica inculpatului privind reținerea și aplicarea dispozițiilor art.3201 alin.7 Cod pr.penală, după aplicarea pedepselor pentru fiecare infracțiune și contopirea acestora, întrucât alin.7 al art.3201 Cod pr.penală, precizează clar că inculpatul va beneficia de reducerea cu o treime a limitelor de pedeapsă prevăzute de lege pentru fiecare infracțiune, în condițiile în care concursul de infracțiuni este o stare de agravare și pentru aplicarea căruia nu este prevăzută o limită specială minimă – maximă.
Conform art.52 Cod penal, pedeapsa este o măsură de constrângere și un mijloc de reeducare a condamnatului în scopul prevenirii săvârșirii de infracțiuni, iar, potrivit art.72 Cod penal, la stabilirea pedepselor se ține seama de dispozițiile părții generale ale Codului penal, de limitele de pedeapsă fixate în partea specială, de gradul de pericol social al faptelor săvârșite, de persoana infractorului și împrejurările care atenuează sau agravează răspunderea penală.
Reținând vinovăția inculpatului și având în vedere gradul de pericol social al infracțiunilor săvârșite, împrejurările concrete (împreună cu alte persoane au provocat scandal public în incinta unui local și având asupra sa un cuțit a înțepat anvelopele autoturismului inculpatului M. I. I., care și-a retras plângerea pentru săvârșirea infracțiunii de distrugere), contribuția inculpatului la săvârșirea infracțiunii, urmările produse, dar și circumstanțele personale, respectiv atitudinea sinceră și de regret, comportarea anterioară bună, cunoscut cu antecedente penale, Curtea va proceda la reindividualizarea pedepsei, o pedeapsă orientată spre minimul special prevăzut de lege pentru fiecare infracțiune săvârșită cu toate consecințele aplicării art.3201 alin.7 Cod pr.penală, urmând ca modalitatea de executare să fie cea stabilită de prima instanță, însă cu o reducere a termenului de încercare, apreciindu-se că numai astfel poate fi realizat scopul educativ-preventiv al pedepsei aplicate.
Deși inculpatul solicită reținerea circumstanțelor atenuante, fără a face confuzie între circumstanțele personale și circumstanțele atenuante, Curtea apreciază cererea ca nefondată, neexistând împrejurări speciale care să atragă incidența dispozițiilor art.74 Cod penal, în condițiile în care lipsa antecedentelor nu este sinonimă cu conduita bună, iar atitudinea sinceră manifestată până la citirea actului de sesizare a fost valorificată prin aplicarea procedurii simplificate, cu consecința reducerii limitelor de pedeapsă.
În ceea ce privește critica privind latura civilă, Curtea constată, raportat la contribuția inculpatului, că prin sentința penală nr.2923 din 22 noiembrie 2011 a Judecătoriei C., definitivă prin decizia penală nr.301 din 9 februarie 2012 a Curții de Apel C., s-a disjuns acțiunea civilă formulată de către părțile civile, așa încât soluționarea laturii civile se va face separat, neputând fi vorba de o omisiune a primei instanțe.
Pe considerentele sus-menționate și având în vedere și dispozițiile art.38515 pct.2 lit.d Cod pr.penală, Curtea va admite recursurile declarate de parchet și inculpatul I. F. și va casa în parte sentința penală.
Se va descontopi pedeapsa rezultanta de 1 an si 6 luni închisoare în pedepsele componente.
În baza art.2 alin.1 pct.1 din Legea 61/1991, cu aplicarea art.3201 alin.7 Cod pr.penală, va fi condamnat inculpatul I. F. la pedeapsa de 2 luni închisoare.
În baza art.33 lit.a Cod penal, art. 34 lit.b Cod penal, se vor contopi pedepsele aplicate, urmând ca inculpatul să execute pedeapsa cea mai grea, anume 1 an și 6 luni închisoare .
În baza art. 861 Cod penal, se va dispune suspendarea sub supraveghere a executării pedepsei aplicate pe durata termenului de încercare compus din cuantumul pedepsei, la care se adaugă un interval de timp de 2 ani, fixat de instanță, respectiv 3 ani și 6 luni.
Se vor menține restul dispozițiilor sentinței penale.
Văzând și dispozițiile art.192 alin.3 Cod pr.penală.
PENTRU ACESTE MOTIVE
IN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursurile declarate de P. de pe lângă J. C. și inculpatul I. F., împotriva sentinței penale nr.106 din 17 ianuarie 2012, pronunțată de J. C., în dosarul nr._ .
Casează în parte sentința penală.
Descontopește pedeapsa rezultanta de 1 an si 6 luni închisoare în pedepsele componente.
În baza art.2 alin.1 pct.1 din Legea 61/1991, cu aplicarea art.3201 alin.7 Cod pr.penală;
Condamna pe inculpatul I. F. la pedeapsa de 2 luni închisoare.
În baza art.33 lit.a Cod penal, art. 34 lit.b Cod penal;
Contopește pedepsele aplicate, urmând ca inculpatul să execute pedeapsa cea mai grea, anume 1 an și 6 luni închisoare .
În baza art. 861 Cod penal;
Dispune suspendarea sub supraveghere a executării pedepsei aplicate pe durata termenului de încercare compus din cuantumul pedepsei, la care se adaugă un interval de timp de 2 ani, fixat de instanță, respectiv 3 ani și 6 luni.
Menține restul dispozițiilor sentinței penale.
Cheltuielile judiciare rămân în sarcina statului.
Definitivă .
Pronunțată în ședința publică de la 31 august 2012.
G. ViziruCamelia ȘeleaTatiana M.
Grefier,
B. D.
Red.jud.CȘ
j.f.C.P.
PS/6.09.2012
| ← Furtul. Art.208 C.p.. Decizia nr. 1573/2012. Curtea de Apel... | Înlocuirea măsurii preventive. Art. 139 C.p.p.. Decizia nr.... → |
|---|








