Vătămarea corporală din culpă. Art. 184 C.p.. Decizia nr. 1609/2014. Curtea de Apel CRAIOVA
| Comentarii |
|
Decizia nr. 1609/2014 pronunțată de Curtea de Apel CRAIOVA la data de 19-12-2014 în dosarul nr. 1609/2014
Dosar nr._
ROMÂNIA
C. DE A. C.
SECȚIA PENALĂ ȘI PENTRU CAUZE CU MINORI
DECIZIA PENALĂ NR. 1609
Ședința publică de la 19 Decembrie 2014
PREȘEDINTE C. C. Judecător
A. D. Judecător
Grefier V. D.
Ministerul Public reprezentat de procuror D. S. din cadrul
Parchetului de pe lângă C. de A. C.
Pe rol, pronunțarea asupra rezultatului dezbaterilor consemnate în încheierile de amânare a pronunțării din data de 9 decembrie 2014, respectiv 18 decembrie 2014, ce fac parte integrantă din prezenta decizie, privind soluționarea apelurilor declarate de asigurătorul . G. SA, părțile civile S. C. Județean de Urgență T. M., A. I. și inculpatul Ș. I., împotriva sentinței penale nr. 2436 din 15 octombrie 2014, pronunțată de Judecătoria Tg. J. în dosarul nr._ .
La apel au lipsit părțile.
Procedura legal îndeplinită din ziua dezbaterilor.
CURTEA,
Asupra apelurilor de față;
Prin sentința penală nr. 2436 din 15 octombrie 2014, pronunțată de Judecătoria Tg. J. în dosarul nr._, a fost schimbată încadrarea juridică a faptei reținute în actul de sesizare, din infracțiunea prev. de art. 196 al. 2 si 3 C.pen., în infracțiunea prev. si ped. de art. 184 al. 2 și 4 C.pen. din 1969.
În baza art. 184 al. 2 si 4 C.pen. cu aplicarea art. 5 C.pen., a fost condamnat inculpatul Ș. I., fiul lui N. și E., născut la data de 02.08.1938, în U.R.S.S. C. Nouă, CNP_, domiciliat în comuna Godinești, ., nr. 32, jud. Gorj, la pedeapsa de 1 an închisoare.
În baza art.81 C.p. din 1969 cu referire la art. 5 C.pen., a fost dispusă suspendarea condiționată a executării pedepsei pe durata stabilită de art. 82 C.p. din 1969.
S-a pus în vedere inculpatului disp. art. 83 C.p. din 1969.
A fost admisă în parte acțiunea civilă formulată de A. I. și a fost obligat asigurătorul . G. SA., la plata către acesta a sumei 1732 lei, cu titlu de despăgubiri materiale și a sumei de 40.000 lei cu titlu de daune morale.
A fost admisă acțiunea civilă formulată de S. Județean de Urgență Tg-M. și a fost obligată . G. SA, la plata către acesta a sumei de 3021,59 lei reprezentând cheltuieli de spitalizare pentru persoana vătămată A. I..
S-a luat act că S. Județean de Urgență Tg-J. nu s-a constituit parte civilă.
A fost obligat inculpatul la plata către partea civilă A. I. a sumei de 900 lei, reprezentând onorariu expert și a sumei de 1000 lei cu titlu de cheltuieli de judecată și la plata sumei de 700 lei cheltuieli judiciare către stat.
Pentru a hotărî astfel, instanța de fond a constatat că, prin rechizitoriul nr.4913/P/2013 al Parchetului de pe lângă Judecătoria Tg-J., s-a dispus trimiterea în judecată, în stare de libertate, a inculpatului Ș. I., pentru săvârșirea infracțiunii de vătămare corporală din culpă, prev. de art. 196 alin. 1 și 2 C.pen.
Analizând actele si lucrările dosarului, instanța a retinut următoarele:
In dimineața zile de 19.08.2013, inculpatul Ș. I. a pus in circulație autoturismul marca Dacia L., înscris in circulație sub nr._, pe .. Tg-J., fiind încadrat pe banda a II –a a sensului de deplasare Bălești - Centru.
In jurul orei 10:00, ajungând in zona trecerii de pietoni amplasată după podul peste râul J., a surprins si accidentat persoana vătămată A. I., ce se angajase in traversare, in mod regulamentar, pe marcajul longitudinal.
Victima a suferit numeroase leziuni, pentru a căror vindecare a necesitat un număr de 120-150 zile îngrijiri medicale, așa cum a reieșit din certificatul medico-legal nr. 1069/2013 si din completarea la acesta.
Martorii ascultați in cauză, M. A. M. si D. C. D., au confirmat faptul că pietonul a fost accidentat pe trecerea de pietoni, fiind lovit cu partea dreaptă fată a autovehiculul si apoi aruncat la aprox. 2-3 m de locul impactului.
Din raportul de expertiză tehnică auto, întocmit de expert M. A., a rezultat că inculpatul, in fazele premergătoare producerii accidentului, s-a deplasat cu o viteză de circa 43km/h, iar in apropierea trecerii de pietoni, observând pătrunderea victimei de partea carosabilă, de pe trotuarul din dreapta, in raport cu direcția sa de deplasare, a acționat frâna de serviciu, dar nu a mai putut evita impactul.
In raport de avariile constatate la autoturism, precum si de leziunile suferite de victimă, specialistul a apreciat că aceasta din urmă a fost lovită cu partea dreaptă a barei de protecție față a vehiculului, in zona picioarelor, răsturnată către parbriz si preluată pe capotă, lovind parbrizul cu capul, după care a fost aruncată pe carosabil.
Același expert a arătat că starea de pericol a fost creată de inculpat, care nu a redus viteza în apropierea unei treceri pentru pietoni semnalizată conform prevederilor legale, astfel încât să poată opri în orice moment în care o persoană pătrunde pe marcaj, neacordând astfel prioritate de trecere victimei, angajată în traversarea drumului public în mod regulamentar, fiind astfel încălcate prevederile art. 135 lit. h din regulamentul de aplicare a OUG 195/2002 actualizat.
In același raport de expertiză s-a reținut că inculpatul putea evita accidentul dacă reducea viteza pe măsură ce se apropia de marcajul trecerii pentru pietoni, astfel încât să poată opri mașina în orice moment al pătrunderii unei persoane pe acel marcaj. S-a arătat că viteza cu care trebuia să circule inculpatul în momentul apariției stării de pericol, pentru a putea opri utilitara până la momentul impactului era de 36 - 37 km/h.
D. urmare, probele administrate au dovedit cu certitudine ca accidentul rutier din data de 19.08.2013, in urma căruia victima A. I. a suferit leziuni ce au necesitat de la producere un număr de 120-125 de zile in îngrijiri medicale, s-a datorat culpei exclusive a inculpatului, care nu a respectat prev. art. 123 lit. h din Regulamentul de aplicare a OUG 195/2002 actualizat, în sensul că acesta avea obligația, la apropierea de trecerile de pitoni, sa circule cu viteza care sa nu depășească 30 km/h si ale art. 135 lit. h din Regulamentul de aplicare a OUG 195/2002 actualizat, constând in obligația sa acorde prioritate pietonilor angajați in traversarea regulamentara.
Apărarea inculpatului privind imposibilitatea sa de a evita producerea accidentului datorită faptului că victima s-a angaja in traversare in mod intempestiv, in mod grăbit, nu a putut fi reținută, nefiind susținută de nici un mijloc de probă. Mai mult, din raportul de expertiză tehnică auto a reieșit că impactul putea fi evitat de către inculpat, dacă acesta ar fi circulat cu viteza de 36 - 37 km/h.
S-a reținut că, în raport de data săvârșirii faptei, în vigoare erau dispozițiile Codului penal de la 1969, care cuprindea dispoziții mai favorabile inculpatului sub aspectul modalității de executare a pedepsei închisorii, față de prevederile actualului Cod penal. Ca urmare, in raport de cele menționate și de decizia nr. 265/06.05.2014 a Curții Constituționale, instanța, a schimbat încadrarea juridică a faptei reținute în sarcina inculpatului Ș. I., din infracțiunea prev. de 196 al. 2 si 3 C.pen., în infracțiunea prev. si ped. de art. 184 al. 2 și 4 C.pen. din 1969.
La individualizarea pedepsei, instanța a avut în vedere dispozițiile art. 72 C.pen. de la 1969, potrivit cărora stabilirea duratei și a cuantumului pedepsei se face în raport de limitele de pedeapsă, de gradul de pericol social concret al faptei, de persoana inculpatului, dar și atitudinea sa manifestată pe parcursul procesului, atitudine referitoare la circumstanțele concrete ale săvârșirii faptei.
S-a reținut conduita bună a inculpatului anterior săvârșirii faptei, reliefată în lipsa antecedentelor penale, precum si faptul că inculpatul nu a manifestat o atitudine total sinceră cu privire la împrejurările in care s-a produc accidentul rutier.
Sub aspectul laturii civile, instanța a constatat că persoana vătămata s-a constituit parte civilă cu suma de_ lei reprezentând despăgubiri materiale constând in cheltuieli cu tratamentul medicamentos, cu munca in gospodărie si de transport, precum si cu suma de 250 000 lei reprezentând daune morale.
In dovedirea laturii civile, au fost administrate probele cu martorii B. C. și Tivig G. si înscrisuri, însă se reține că nu a fost dovedit în totalitate prejudiciul material a cărui reparare se cere, instanța apreciind că doar suma de 1732 lei este dovedită .
Astfel, potrivit art. 1349 cod civil orice persoană are îndatorirea să respecte regulile de conduită pe care legea sau obiceiul locului le impune și să nu aducă atingere, prin acțiunile ori inacțiunile sale drepturilor sau intereselor legitime ale altor persoane.
Cel care, având discernământ încalcă această îndatorire răspunde de toate prejudiciile cauzate, fiind obligat să le repare integral.
Din analiza acestor prevederi rezultă că pentru angajarea răspunderii civile delictuale trebuie îndeplinite cumulativ următoarele condiții: existența unui prejudiciu cert și care să nu fi fost reparat încă, existența unei fapte ilicite, existența unui raport de cauzalitate între fapta ilicită și prejudiciu, existența vinovăției celui care a cauzat prejudiciul, constând în intenția, neglijența sau imprudența celui care a acționat.
Din probele administrate a rezultat ca persoana vătămata a fost obligată sa suporte cheltuieli cu efectuarea unui RMN in cadrul Spitalului Județean de Urgență Tg-J., precum si consult medical de specialitate, dovada in acest sens fiind chitanțele atașate la filele 59-63, 68,69, cheltuieli aflate in strânsă legătura cu leziunile suferite ca urmare a evenimentului rutier.
De asemenea, este de necontestat că în urma accidentului, victima a fost in imposibilitate sa se deplaseze cu autoturismul proprietatea sa, fiind nevoită să apeleze la alți șoferi care au transportat-o contra/cost cu autoturismul proprietatea acestora, în acest sens fiind și declarațiile martorului Tivig G. ( filele 75,101), astfel că a fost admisă această cerere .
A foat respinsa cererea privind acordarea despăgubirilor constând in contravaloarea muncii in gospodărie, întrucât, pe de o parte, cuantumul acestora nu a fost dovedit, iar pe de altă parte acestea erau suportate in mod obișnuit de partea civilă, martorul B. C. arătând că a prestat diferite activități in folosul acesteia si in anii anteriori, fără a putea preciza cu ce sume a fost remunerat.
In ceea ce privește cheltuielile efectuate cu tratamentul medicamentos si acestea a fost respinsă, bonurile fiscale atașate cauzei fiind eliberate in cea mai mare parte pentru medicamente recomandate in tratarea afecțiunilor cardio-vasculare sau ale cailor respiratorii. Se constată că partea civilă a atașat bonuri eliberate la achiziționarea unor produse de curățire dentara sau chiar pentru deparazitarea animalelor. De asemenea, au fostrespinse si cheltuielile cu alimentația, întrucât, nici acestea nu reprezintă prejudiciu direct produs prin evenimentul rutier a cărui victimă a fost .
Cât privește capătul de cerere privind daunele morale, s-a apreciat că este de necontestat faptul că, în urma accidentului, partea vătămată a suferit grave leziuni pentru a căror vindecare au fost necesare un număr de 120-150 zile de îngrijiri medicale, iar in urma leziunilor suferite, partea vătămată a rămas cu o infirmitate temporară care a afectat capacitatea sa de muncă.
La aprecierea daunelor morale s-a avut în vedere, printre altele și suferința fizică și psihică îndurată după accident, atât în timpul spitalizării, cât și după externare, gravitatea și profunzimea consecințelor accidentului.
Dincolo de prejudiciul moral incontestabil suferit de partea civilă, cuantumul despăgubirilor solicitate este exagerat având in vedere că scopul daunelor morale este in principiu acela de a oferi celor vătămați printr-o faptă ilicită, posibilitatea de a trece mai ușor peste evenimentul nefericit, iar la stabilirea nivelului acestora nu se poate face abstracție de elemente precum nivelul general de trai al societății si condițiile concrete socio - economice de la momentul acordării.
Nu în ultimul rând, la stabilirea cuantumului despăgubirilor materiale și morale ce se acorda părților civile, instanța are în vedere și disponibilitatea asiguratorului în a acorda sume rezonabile și credibile raportate la jurisprudența în materie .
În consecință, instanța a apreciat că suma de 40.000 lei, reprezintă o compensare echitabilă pentru suferințele cauzate de accidentul rutier, a cărei victimă a fost A. I..
. G. SA a fost obligată la plata către partea civilă A. I. a sumei 1732 lei, cu titlu de despăgubiri materiale și a sumei de 40.000 lei cu titlu de daune morale.
S-a constatat ca in cursul urmăririi penale, onorariul cuvenit expertului desemnat cu efectuarea expertizei tehnice auto a fost suportat de către partea civilă, fapt pentru care, in baza dispozițiilor art. 276 C.pr.pen., inculpatul la va obligat la plata sumei de 900 lei, către partea civilă A. I.
Totodată, a fost admisă acțiunea civilă formulată de S. Județean de Urgență Tg-M. și obligată . G. SA, la plata către acesta a sumei de 3021,59 lei reprezentând cheltuieli de spitalizare pentru persoana vătămată A. I..
Împotriva acestei sentințe au declarat apel asigurătorul . G. SA, părțile civile S. C. Județean de Urgență T. M., A. I. și inculpatul Ș. I..
Inculpatul Ș. I. a criticat sentința pentru nelegalitate și netemeinicie, susținând că soluția de condamnare nu este susținută de probele administrate în cauză, raportul de expertiză tehnică și declarațiile martorului relevând că era imposibilă evitarea accidentului rutier față de apariția intempestivă a părți vătămate în trafic.
În ceea ce privește legea penală mai favorabilă a susținut că aceasta este noul Cod Penal care prevede posibilitatea renunțării la aplicarea pedepsei în disp. art. 80 și următoarele, instituție care apreciază că ar fi trebuit aplicată inculpatului care este la prima abatere, ținând cont și de împrejurările comiterii faptei, respectiv imposibilitatea evitării accidentului.
Partea civilă A. I. a criticat sentința sub aspectul laturii civile, solicitând desființarea sentinței sub acest aspect și rejudecând, majorarea despăgubirilor materiale și morale acordate.
În motivarea apelului a susținut că în mod greșit au fost acordate daune materiale în cuantum de 1732 lei, resprezentând doar contravaloarea medicamentelor, deși a dovedit că a efectuat și alte cheltuieli constând în transport, stimulative, munca în gospodărie.
În ceea ce privește daunele morale, a susținut că acestea nu sunt concordante cu numărul de zile de îngrijiri medicale, nefiind de natură să compenseze suferințele psihice determinate de intervențiile chirurgicale la care a fost supus, dar și cele care sunt necesare în continuare penru extragerea tijei. Sub acest aspect a arătat că partea civilă era o persoană activă, muncitoare, care presta zilnic activități în gospodărie iar în urma accidentului a fost imobilizat o lungă perioadă la pat, devenind dependent de ajutorul altor persoane.
La rândul său, asiguratorul de răspundere civilă delictuală S.C. O. V. I. G. S.A. a criticat sentința sub aspectul laturii civile, solicitând desființarea sentinței în parte și rejudecând, diminuarea daunelor morale și materiale acordate părții civile, în principal pentru că acestea nu au fost dovedite cu înscrisuri, așa cum prevăd dispozițiile Ordinului Comisiei de Supraveghere a Asigurărilor 14/2011, normă considerată de apelant derogatorie de la regulile privind probațiunea stabilite de Codul de Procedură Penală.
În ceea ce privește daunele morale, a susținut că acestea depășesc media acordată prin jurisprudența în materie și că deși acestea nu sunt suuse unor criterii legale de determinare, nu pot fi excesive, transformându-se în amenzi pentru asigurator sau venituri nejustificate pentru victimă.
Partea civilă S. C. Județean de Urgență T. M. a criticat sentința pentru nelegalitate, susținând că în mod greșit a fost soluționată acțiunea civilă având ca obiect recuperarea cheltuielilor de spitalizare pentru partea vătămată A. I., nefiind acordate dobânzile legale aferente serviciilor medicale asigurate, începând cu data externării și până la data plății efective.
Analizând sentința atacată, având în vedere criticile apelanților Ș. I., S.C. O. V. I. G. S.A. și S. de Urgență T. M., dar și sub toate aspectele de fapt și de drept, C. constată următoarele:
În fapt, la data de la data de 19.08.2013 inculpatul Ș. I. a condus autoturismul marca Dacia L. cu nr. de înmatriculare_ pe .. Tîrgu J., jud. Gorj, circulând pe banda a II-a de deplasare, din direcția Bălești – Centru, iar la trecerea de pietoni amplasată după podul de peste râul J. nu a acordat prioritate de trecere pietonului A. I., care se angajase regulamentar în traversare, pe marcajul longitudinal, pe care l-a lovit cu partea dreaptă a autovehiculului.
Viteza minimă de deplasare a autoturismului condus de inculpat în fazele premergătoare producerii accidentului a fost de cca. 43 km/h.
Situația de fapt de fapt expusă a fost probată în ambele faze ale procesului penal prin coroborarea următoarelor mijloace de probă: proces-verbal de cercetare la fața locului, planșe fotografice, buletine de analiză toxicologică alcoolemie, certificat medico-legal, raport de expertiză medico-legală, raport de expertiză tehnică în specialitate auto, declarații inculpat, declarații parte vătămată precum și declarațiile martorilor D. C. D., M. A. M..
Astfel, martorii sus-menționați au observat detaliile producerii accidentului, relatându-le în declarațiile date în fața organelor de urmărire penală.
Din raportul de expertiză tehnico-judiciară întocmit în cauză, C. reține, în esență, că în dinamica producerii accidentului, starea de pericol a fost creată de inculpatul Ș. I., care nu a respectat regimul legal de viteză în apropierea unei treceri de pietoni semnalizată și marcată corespunzător, circulând cu viteză excesivă și nu a acordat prioritate părții vătămate angajată în traversare, provocând accidentarea acesteia. Din același raport, C. mai reține și că inculpatul ar fi avut posibilitatea de evitare a accidentului dacă ar fi circulat cu viteza maximă admisă în apropierea unei treceri de pietoni semnalizată prin indicator și marcaj, respectiv 30 km/h așa cum prevăd disp. art. 123 din Regulamentul de aplicare a OUG nr. 195/2002, dar și că partea vătămată, care în momentele premergătoare producerii accidentului se afla angajat regulamentar în traversare prin locul special amenajat și marcat corespunzător, nu se face vinovat de încălarea vreunei prevderi legale privind circulația pe drumurile publice.
Prin urmare, sunt neîntemeiate susținerile inculpatului, privind pretinsa imposibilitate de a evita producerea accidentului, neputând fi primite criticile referitoare la achitare, fapta fiind săvârșită cu forma de vinovăție prevăzută de lege, respectiv culpa.
Astfel, inculpatul nu redus viteza în apropierea unei treceri de pietoni, neprevăzând posibilitatea angajării în traversare a părții vătămate și a accidentării acesteia, deși putea și trebuia să o prevadă.
În urma accidentului rutier, partea vătămată a suferit leziuni traumatice constatate medico-legal ce au necesitat un număr de 120-125 zile de îngrijiri medicale, în raport de această împrejurare fapta inculpatului întrunind elementele constitutive ale infracțiunii de vătămare corporală din culpă prv. De art. 184 alin. 2 și 4 Cod penal de la 1969, în vigoare la momentul săvârșirii acesteia.
În ceea ce privește critica privind greșita aplicare a legii penale mai favorabile, în acord cu prima instanță, C. reține că aceasta este cea sub imperiul căreia s-a săvârșit infracțiunea dedusă judecății și nu Codul Penal în vigoare, aceasta legitimându-și incidența prin prisma regimului juridic al modalității de executare a pedepsei aplicate inculpatului, suspendarea condiționată a executării pedepsei (art. 81 Cod penal de la 1969) fiind favorabilă inculpatului în raport cu amânarea aplicării pedepsei ( art. 83 NCP), care prevede suplimentar condiția acordului de a presta o muncă neremunerată în folosul comunității precum și instituirea în sarcina inculpatului a unor măsuri de supraveghere pe toată durata termenului de supraveghere.
Contrar criticilor inculpatului, renunțarea la aplicarea pedepsei prev. de art. 80 NCP nu este aplicabilă faptei deduse judecății, care prezintă o gravitate considerabilă și nu una redusă, având în vedere că aceasta a avut drept consecință vătămarea gravă a integrității corporale și sănătății persoanei vătămate, reflectată de numărul mare de zile de îngrijiri medicale necesare pentru vindecare (120-125).
În consecință, C. constată că pedeapsa aplicată, atât prin cuantum, cât și prin modalitatea de executare corespunde unei juste și proporționale individualizări judiciare, neputând fi primite criticile referitoare la reproporționalizarea acesteia.
Cu privire la latura civilă, instanța reține că nu sunt întemeiate nici criticile asiguratorului referitoare la reducerea cuantumului daunelor materiale acordate părții civile A. I., și nici cele ale părții vătămate, suma de 1732 fiind dovedită de înscrisurile depuse la dosar, acestea reprezentând contravaloarea tratamentului medical și a cheltuielilor de deplasare la spital, iar raționamentul logico-juridic ce ce a determinat stabilirea acestei sume a fost riguros expus de prima instanță, C. însușindu-și toate aceste argumente, apreciind inutilă reluarea acestora.
Cu privire la criticile formulate cu privire la cuantumul daunelor morale, C. constată următoarele:
În primul rând, daunele morale reprezintă o modalitate, creată jurisprudențial, de atenuare a prejudiciului suferit de victima unei infracțiuni ori delict civil ce nu se obiectivează în realitatea înconjurătoare, în contrast cu daunele materiale, ce antrenează o micșorare a patrimoniului victimei ca urmare a producerii faptei păgubitoare (respectiv distrugeri de bunuri, cheltuieli pentru tratamente medicale, pentru decesul victimei etc.).
Daunele morale nu reprezintă o micșorare a patrimoniului victimei, ci reprezintă un prejudiciu de natură pur psihică al victimei, ce poate cuprinde mai multe componente. Astfel, daune morale pot fi suferințele subiective ale victimei ori apropiaților acesteia, suferințe care în cazul victimei pot fi de natură fizică (dureri, suferințe provocate de tratamente etc.) ori pur psihice (prejudiciul estetic, de agrement, afectarea negativă a vieții sociale, profesionale, de familie etc.).
Din acest motiv, nu există nici un criteriu (nici măcar jurisprudențial) pentru stabilirea cuantumului acestor daune, fiind lăsate la aprecierea instanței, de la caz la caz.
În speță, C. constată că leziunile produse ca urmare directă a accidentului sunt dramatice, partea civilă A. I. devenind dintr-o persoană activă, o persoană cu o infirmitate fizică temporară gravă, ce a necesitat introducerea chirurgicală a unei tije metalice, așa cum relevă actele medicale depuse la dosarul cauzei.
Prin urmare, partea civilă a suferit un prejudiciu imens de ordin moral, întreaga sa viață fiind schimbată în mod dramatic, suferind și dureri fizice de intensitate deosebită, aceste consecințe negative urmând a se propaga și în viitor, fiind necesar tratament recuperator și chinetoterapie pentru redobândirea mobilității.
Față de acestea, în cauză se justifică acordarea unor daune morale în cuantum ridicat, pentru a asigura o atenuare a suferințelor îndurate de partea vătămată, în același timp nu se poate face abstracție că acestea nu pot fi în niciun caz compensate în bani, așa cum se pretinde de către partea civilă.
În concluzie, C. apreciază fondate criticile părții civile A. I. și că se impune majorarea daunelor morale de la 50.000 lei la suma de 60.000 lei cu acest titlu, pe cale de consecință respingându-se criticile formulate sub același aspect de asiguratorul de răspundere civilă delictuală.
Este fondat și apelul formulat de partea civilă S. C. de Urgență T. M., instanța de fond omițând acordarea dobânzilor legale aplicabile cheltuielilor ocazionate de asistența medicală acordată victimei infracțiunii.
Repararea integrală a prejudiciului cauzat prin fapta delicuală presupune acoperirea atât a pagubei efective, cât și a beneficiului nerealizat, iar în cazul în care paguba constă într-o sumă de bani, dobânda legală reprezintă beneficiul de care partea a fost lipsită, așa cum stabilesc disp. art. 1535 Cod civil, astfel că se impunea ca în consecința admiterii acțiunii civile formulate de S. C. de Urgență T. M., instanța de fond să dispună și obligarea asiguratorului de răspundere civilă delictuală la plata dobânzilor legale aferente sumei de 3021,59 lei, calculate la data efectivă a plății.
În raport de aceste considerente, în baza art. 421 pct. 1 lit. b Cod procedură penală, apelurile declarate de inculpatul Ș. I. și asiguratorul S.C. O. V. I. G. S.A. vor fi respinse, ca nefondate.
În baza art. 421 pct. 2 lit. a) Cod procedură penală, se vor admite apelurile declarate de părțile civile A. I. și S. de Urgență T. M., cu consecința desființării în parte a sentinței penală apelate, în limitele arătate și rejudecând, se va proceda conform considerentelor ce preced, menținându-se restul dispozițiilor sentinței.
În baza art. 275 alin. 2 Cod procedură penală, apelantul inculpat și apelantul asigurator S.C. O. V. I. G. S.A la plata cheltuielilor judiciare către stat, iar în baza art.276 alin. 1 și 6 Cod procedură penală va obliga inculpatul la plata către partea civilă A. I. a cheltuielilor judiciare efectuate în apel, în sumă de 150 lei, constând în cheltuieli de transport, justificate potrivit bonului fiscal depus la dosar.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DISPUNE:
Respinge apelurile declarate de inculpatul Ș. I. și asiguratorul S.C. O. V. I. G. S.A. împotriva sentinței penale nr. 2436 din 15 octombrie 2014, pronunțată de Judecătoria Tg. J. în dosarul nr._, ca nefondate.
Admite apelurile declarate de părțile civile A. I. și S. de Urgență T. M..
Desființează în parte sentința penală apelată, pe latură civilă și rejudecând,
Majorează cuantumul daunelor morale acordate părții civile A. I. de la 40.000 lei la 50.000 lei și obligă asiguratorul S.C. O. V. I. G. S.A la plata către partea civilă A. I. a sumei de 50.000 lei cu acest titlu.
Obligă asiguratorul S.C. O. V. I. G. S.A la plata către partea civilă S. de Urgență T. M. a sumei de 3021,59 lei reprezentând cheltuieli de spitalizare, la care se adaugă dobânda legală calculată la data efectivă a plății.
Menține restul dispozițiilor sentinței.
Obligă apelantul inculpat și apelantul asigurator la plata către stat a sumei de 100 lei fiecare cu titlu de cheltuieli judiciare.
Obligă inculpatul la plata către partea civilă A. I. a cheltuielilor judiciare efectuate în apel în sumă de 150 lei.
Definitivă.
Pronunțată în ședința publică de la 19 Decembrie 2014.
C. C. A. D.
Grefier,
V. D.
Red.jud. C.C.
j.f.R.E.P.
I.B. 22 Decembrie 2014
| ← Înşelăciunea. Art. 215 C.p.. Decizia nr. 1605/2014. Curtea de... | Recunoaştere hotărâre penală / alte acte judiciare străine.... → |
|---|
