Vătămarea corporală din culpă. Art. 184 C.p.. Decizia nr. 645/2013. Curtea de Apel CRAIOVA
| Comentarii |
|
Decizia nr. 645/2013 pronunțată de Curtea de Apel CRAIOVA la data de 26-03-2013 în dosarul nr. 645/2013
Dosar nr._ - Art.184 Cod penal -
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL CRAIOVA
SECȚIA PENALĂ ȘI PENTRU CAUZE CU MINORI
INSTANTA DE RECURS
DECIZIA PENALĂ NR.645
Ședința publică de la 26 Martie 2013
PREȘEDINTE A. Dumitrujudecător
L. Balacijudecător
M. M. Șeleajudecător
Grefier M. V.
Ministerul Public reprezentat de procuror D. S.
din cadrul Parchetului de pe lângă Curtea de Apel C.
c.c.c.
Pe rol, pronunțarea asupra rezultatului dezbaterilor ce au avut loc în ședința publică de la 13 martie 2013, încheiere ce face parte integrantă din prezenta decizie, privind recursurile declarate de asigurătorul . R. SA, inculpatul T. V. și partea civilă B. A., împotriva sentinței penale nr.3142 din 18 octombrie 2012, pronunțată de Judecătoria C., în dosarul nr._ .
CURTEA
Asupra recursurilor de față;
Din actele și lucrările dosarului, constată următoarele:
Prin sentința penală nr.3142 din 18 octombrie 2012, Judecătoria C., în baza art.346 alin.1 C.p.p. rap. la art.998 și 999 vechiul Cod Civil, a admis în parte acțiunea civilă formulată de partea civilă B. A., domiciliat în mun. C., ., .. 1, . și a fost obligat asigurătorul de răspundere civilă S.C. G. R. A.-R. S.A. la plata către partea civilă B. A. a sumei de 5.000 mii de euro, echivalentul în lei la cursul Băncii Naționale a României, la data plății, reprezentând daune materiale.
A fost obligat asigurătorul de răspundere civilă S.C. G. R. A.-R. S.A. la plata către partea civilă B. A. a sumei de 30.000 mii de euro, echivalentul în lei la cursul Băncii Naționale a României, la data plății, reprezentând daune morale.
S-a respins cererea părții civile B. A. cu privire la acordarea prestației lunare. Obligă asigurătorul de răspundere civilă S.C. G. R. A.-R. S.A. la plata către partea civilă S. C. de Urgență C. a sumei de 9.933,83 mii lei.
A fost obligat inculpatul la plata cheltuielilor judiciare efectuate de partea civilă B. A., în cuantum de 3000 de lei.
Pentru a pronunța această sentință, prima instanță a reținut următoarele:
Prin rechizitoriul nr. 794/P/2011 din data de 09.09.2011 al Parchetului de pe lîngă Tribunalul D., înregistrat pe rolul instanței sub nr._/215/2011 a fost trimis în judecată în stare de libertate inculpatul T. V. pentru săvârșirea infracțiunii de vătămare corporală din culpă, prev. de art. 184 alin. 1 și 3 C.p. și infracțiunii de conducerea pe drumurile publice a unui autovehicol pe drumurile publice a unui autovehicol de către o persoană care are o îmbibație alcoolică de peste 0,80 gr/l alcool pur în sânge faptă prev. și ped. de art. 87 alin.1 din O.U.G. 195/2002.
Prin sentința penală nr. 2279/12.07.2012 a Judecătoriei C. a fost condamnat inculpatul T. V. în baza art 184 alin 2 și 4 Cp, cu aplicarea art.33 lit a C.p. și art.320 indice 1 C.p.p. la pedeapsa de 1 an închisoare.
In temeiul art 71 Cp i-a fost aplicată inculpatului pedeapsa accesorie a interzicerii exercițiului drepturilor prev de art 64 alin 1 lit a, teza a II-a si lit b Cp pe durata executării pedepsei.
In baza art 87 alin.1 din O.U.G.195/2002, cu aplicarea art.33 lit a C.p. și art.320 indice 1 C.p.p. a fost condamnat inculpatul T. V., la pedeapsa de 1 an și 6 luni închisoare.
In temeiul art 71 Cp i-a fost aplicată inculpatului pedeapsa accesorie a interzicerii exercițiului drepturilor prev de art. 64 alin 1 lit. a, teza a II-a si lit b Cp pe durata executării pedepsei.
Conform art. 34 alin.1 lit. b C.p. i-au fost contopite pedepsele aplicate inculpatului T. V., urmând ca inculpatul să execute pedeapsa cea mai grea aceea de 1 an și 6 luni închisoare.
In temeiul art. 71 Cp i-a fost aplicată inculpatului pedeapsa accesorie a interzicerii exercițiului drepturilor prev. de art. 64 alin 1 lit. a, teza a II-a si lit. b Cp pe durata executării pedepsei.
In temeiul art 86/1 - 86/2 Cp s-a dispus suspendarea sub supraveghere a executării pedepsei de 1 an și 6 luni închisoare pentru art 87 alin.1 din O.U.G.195/2002, pe durata termenului de încercare de 4 ani și 6 luni.
In temeiul art 86/3 alin 1 Cp Cp s-a dispus ca pana la împlinirea duratei termenului de încercare, inculpatul sa respecte următoarele masuri de supraveghere:
- sa se prezinte la datele fixate de Serviciul de Probațiune de pe lângă Tribunalul D., conform programului întocmit de aceasta instituție, dar cel puțin o data pe luna ;
- sa anunțe in prealabil orice schimbare de domiciliu, reședința sau locuința, si orice deplasare care depaseste 8 zile precum si întoarcerea;
- sa comunice informații de natura a putea fi controlate mijloacele sale de existenta.
In temeiul art. 86/3 alin 3 Cp s-a dispus ca inculpatul sa respecte următoarele obligații:
- sa nu schimbe domiciliul sau reședința avute decât cu încuviințarea instanței de judecata ;
- să nu conducă nicio categorie de autovehicule.
In temeiul art. 86/3 alin 4 Cp. s-a dispus încredințarea supravegherii respectării masurilor de supraveghere si a obligațiilor Serviciului de Probațiune de pe lânga Tribunalul D..
In temeiul art. 359 Cpp s-a atras atenția inculpatului asupra prevederilor art. 86/4 Cp.
În temeiul art. 71 alin 5 Cp executarea pedepsei accesorii s-au suspendat pe durata termenului de încercare al suspendării executării pedepsei sub supraveghere.
În baza art.347 C.p.p. instanța apreciind că este necesar și administrarea altor probe cu privire la solicitarea prestației periodice de către partea civilă, s-a dispus disjungerea acțiunii civile formulată de către partea civilă B. A..
În urma disjungerii, cauza a fost înregistrată pe rolul instanței sub nr._ /2011.
În cauză, partea vătămată B. A., s-a constituit parte civilă în procesul penal cu suma de 25.000 de euro, reprezentând despăgubiri materiale, cu suma de 75.000 de euro reprezentând daune morale și o prestație periodică în cuantum de 1300 de euro lunar, având în vedere diminuarea capacității de muncă cu mai mult de jumătate.
De asemenea, S. C. Județean de Urgență C. s-a constituit parte civilă cu suma de 9,933.83 lei.
Instanța a introdus în cauză în calitate de asigurător S.C. G. R. A. R. S.A..
Cu privire la latura civilă a cauzei, s-a administrat proba cu înscrisuri, proba cu expertiză medico-legală, în acest sens fiind audiați martorii P. D. C. și M. I..
La solicitarea instanței de a proba existența unui contract de muncă în Italia pe numele parții civile B. A., partea civilă, prin avocat, a menționat că nu poate proba acest fapt cu alte înscrisuri, cu excepția celor existente la dosarul cauzei.
Analizând materialul probator administrat, sub aspectul soluționării laturii civile a cauzei, instanța a reținut următoarele:
Potrivit art.998 vechiul C.civil, orice faptă a omului, care cauzează altuia prejudiciu, obligă pe acela din a cărui greșeală s-a ocazionat a-l repara.
Pentru existența răspunderii civile delictuale, se cer realizate în mod cumulativ următoarele condiții: existența unei fapte ilicite, existența unui prejudiciu, existența unui raport de cauzalitate între faptă și prejudiciu, existența vinovăției persoane care a săvîrșit fapta.
Instanța a reținut faptul că, fapta inculpatului T. V. care, în ziua de 13.06.2009, în timp ce conducea autoutilitara marca Dacia, înmatriculată sub nr._ pe DN55, având o îmbibație alcoolică de peste 0,80 g/l alcool pur în sânge, a provocat un accident de circulație în urma căruia partea civilă B. A. a suferit leziuni pentru a căror vindecare au fost necesare 135-145 zile de îngrijiri medicale, care întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de vătămare corporală din culpă, faptă prev. și ped. de art.184 alin.2 și 4 din C.p..
Așadar, o faptă ilicită săvârșită de inculpatul T. V. (infracțiunea de vătămare corporală din culpă, prev. și ped. de art.184 alin. 2 și 4 din C.p), produsă din culpa inculpatului, faptă care a avut ca urmare producerea de leziuni traumatice părții vătămate B. A., cu consecința producerii unui prejudiciu, între fapta culpabilă și prejudiciu existând un raport de cauzalitate.
Cu privire la daunele materiale solicitate de partea civilă B. A., instanța a reținut din declarațiile martorilor P. D. C. și M. I. și din înscrisurile depuse la dosarul cauzei că partea civilă, din cauza accidentului suferit, a suferit a suferit multiple intervenții chirurgicale ortopedice, motivat de faptul că a avut cinci fracturi, plus o fractură la șold. De asemenea, se reține că partea civilă a stat imobilizat la pat o perioadă de 6 luni de zile, timp în care a fost nevoit să plătească cu suma de 500 de lei lunar, o femeie care să îngrijească de acesta. Instanța mai reține că partea civilă a efectuat ședințe de kinetoterapie zilnic timp de 2 ani de zile plătind câte 20 de lei pe ședință.
Prin urmare, instanța a admis în parte acțiunea civilă formulată de partea civilă B. A. în ceea ce privește daunele materiale în cuantum de până la 5000 de euro, echivalentul în lei la cursul B.N.R., la data plății.
Dacă în cazul răspunderii civile patrimoniale, stabilirea prejudiciului este relativ ușoară, întrucât acesta este material, evaluabil în bani, iar criteriile de evaluare a pagubei materiale sunt tot de natură patrimonială, în cazul răspunderii civile pentru daune morale, dimpotrivă, prejudiciile sunt imateriale, nesusceptibile, prin ele însele, de a fi cântărite în bani.
În sistemul de drept românesc nu sunt precizate criterii pentru stabilirea cuantumului daunelor morale, judecătorul fiind singurul care, în raport de consecințele pe orice plan, suferite de partea vătămată, trebuie să aprecieze o anumită sumă globală care să compenseze prejudiciul moral cauzat.
Pe de altă parte, această compensație bănească trebuie să fie echitabilă, moderată, proporțională cu întinderea pagubei suferite și să nu constituie o cauză de îmbogățire fără just temei.
Astfel, instanța a reținut că partea vătămată/civilăB. A. a suferit un prejudiciu de ordin moral, deoarece a fost nevoit să stea imobilizat la pat o perioadă de 6 luni de zile, acesta prejudiciu fiind susținut și de faptul că, din cauza accidentului de circulație și ca urmare a intervențiilor chirurgicale, părții civile i-a fost tăiat din picior, râmând cu prejudiciu major de imagine.
Instanța a apreciat că, față de numărul mare de îngrijiri medicale (135-145 de zile), tulburările produse ca urmare a accidentului rutier, suma de 30. 000 de euro este suma cu care partea vătămată/civilă va fi despăgubită, aceasta fiind o modalitate echitabilă, moderată și proporțională cu întinderea pagubei suferite.
Autoturismul condus de inculpat în momentul producerii accidentului era asigurat la . R. SA.
În legătură cu persoana care poate fi obligată la plata acestor despăgubiri, potrivit disp. art. 54 alin.2 din Legea nr. 136/1995, modificată prin OUG nr. 61/2005, aprobată prin Legea nr.283/7.10.2005 “în cazul stabilirii despăgubirii prin hotărâre judecătorească, drepturile persoanelor păgubite prin accidente produse de autovehicule aflate în proprietatea persoanelor asigurate în R. se exercită împotriva asigurătorului de răspundere civilă, în limitele obligației acestuia, stabilită în prezentul capitol, cu citarea obligatorie a persoanei/persoanelor răspunzătoare de producerea accidentului în calitate de intervenienți forțați”.
În aceste condiții, ținând cont și de disp. art. 49 din aceeași lege potrivit cărora asigurătorul acordă despăgubiri, în baza contractului de asigurare, pentru prejudiciile de care asigurații răspund față de terțe persoane păgubite prin accidente de autovehicule, instanța a apreciat că la plata despăgubirilor civile dovedite de părțile civile va fi obligat direct asigurătorul de răspundere civilă, în limitele obligației acestuia.
Fiind îndeplinite condițiile răspunderii civile delictuale, instanța, în temeiul art. în baza art.346 alin.1 C.p.p. rap. la art.998 și 999 vechiul cod civil a admis în parte acțiunea civilă formulată de partea civilă B. A..
A fost obligat asigurătorul de răspundere civilă S.C. G. R. A.-R. S.A. la plata către partea civilă B. A. a sumei de 5.000 mii de euro, echivalentul în lei la cursul Băncii Naționale a României, la data plății, reprezentând daune materiale.
De asemenea, a fost obligat asigurătorul de răspundere civilă S.C. G. R. A.-R. S.A. la plata către partea civilă B. A. a sumei de 30.000 mii de euro, echivalentul în lei la cursul Băncii Naționale a României, la data plății, reprezentând daune morale.
Instanța a respins cererea părții civile B. A. cu privire la acordarea prestației lunare, deoarece acesta nu a putut proba că la data accidentului era angajat cu un contract de muncă. Faptul că a depus un înscris prin care proba faptul că în anul 2007 a fost angajat pe o perioadă determinată în Italia nu este de natura de a proba existența contractului de muncă la data producerii accidentului.
Cu privire la acțiunea civilă formulată de S. C. de Urgență C. instanța a admis-o și a obligat asigurătorul de răspundere civilă S.C. G. R. A.-R. S.A. la plata către partea civilă S. C. de Urgență C. a sumei de 9.933,83 mii lei.
Împotriva acestei sentințe au declarat recurs asigurătorul . R. SA, inculpatul T. V. și partea civilă B. A..
În motivare asigurătorul a solicitat în primă teză, trimiterea cauzei spre rejudecare la instanța de fond, deoarece nu a fost introdus în cauză comitentul inculpatului, proprietar al autovehiculului – . SRL, existând cazul de casare prevăzut de art.3859 pct.21 Cod pr.penală.
În a doua teză, a solicitat reducerea despăgubirilor și obligarea asigurătorului alături de inculpat.
Privitor la cuantumul despăgubirilor, partea civilă prin înscrisurile depuse a dovedit doar 1.850 lei daune materiale pentru îngrijirea sănătății, plus 5.900,26 lei prejudiciul cauzat la autovehiculul distrus prin accident care deja a fost achitat. Asiguratorul nu poate fi obligat la despăgubiri materiale pentru ședințele de kinetoterapie, chiar dacă există martori în acest sens, niciun tratament medical nu se efectuează decât pe bază de prescripție medicală sub supraveghere medicală contra cost, ceea ce presupune eliberarea obligatorie a unor chitanțe fiscale.
Unitatea spitalicească s-a constituit parte civilă cu suma de 9.933,83 lei, asiguratorul nemaiputând fi obligat la aceste cheltuieli și față de partea vătămată.
Privitor la îngrijitorul pe care partea vătămată pretinde că l-a avut, nu există niciun contract legal de prestări servicii încheiat cu acesta înregistrat la ITM și la Fisc, iar acest îngrijitor nu a fost propus ca martor.
În plus, instanța de fond a reținut în mod greșit că partea vătămată a plătit un îngrijitor timp de 6 luni ori 500 lei, în condițiile în care numărul de zile îngrijiri medicale prescris de medic a fost de 145 zile, conform certificatului medico-legal.
Daunele morale sunt prea mari, părții vătămate nefiindu-i tăiat piciorul, ci doar ghipsul, așa cum rezultă din biletul de ieșire din spital – pag.94 dosar fond, în care se vorbește doar de o tije care se montează pe osul femural, nu de vreo proteză de înlocuire a vreunei porțiuni din picior.
Nu în ultimul rând, trebuie să se țină cont de practica instanțelor din raza Curții de Apel C., în alte cauze fiind acordate daune mult mai mici pentru cazuri mult mai grave.
Privitor la obligarea asiguratorului alături de inculpat, arată că dispozițiile art.54 pct.2 din Legea nr.136/1995 sunt incidente în cauzele civile, nu cele penale.
Asiguratorul acordă despăgubiri în baza contractului de asigurare și numai dacă este antrenată răspunderea inculpatului poate fi antrenată și răspunderea asiguratorului.
Inculpatul în motivarea recursului a arătat că partea civilă a dovedit doar suma de 1850 lei, nu s-au depus înscrisuri cu privire la cheltuielile efectuate cu persoana care l-a îngrijit sau cu ședințele de kinetoterapie, daunele morale sunt deosebit de mari față de leziunile suferite de partea civilă și de practica instanțelor judecătorești.
Prin urmare, a solicitat reducerea daunelor materiale la 1.850 lei și reducerea daunelor morale sub suma de 5.000 euro.
Partea civilă în motivarea recursului a solicitat majorarea daunelor materiale la 25.000 euro și a daunelor morale la 75.000 euro, obligarea la plata unei prestații periodice, lunare de 1.300 euro, în condițiile în care din raportul medico-legal rezultă că părții civile i s-a scurtat piciorul și nu a mai putut desfășura activitățile dinaintea accidentului. Totodată, a solicitat obligarea inculpatului alături de asigurator la plata acestor sume.
A mai arătat că la stabilirea daunelor materiale instanța de fond a inclus și suma de 2.850 euro care a fost prețul mașinii distruse în totalitate, iar practic costul îngrijirilor sale a fost de 2.150 euro.
A mai precizat că în anul 2010 a suferit o intervenție chirurgicală prin care i-a fost tăiat din picior 2,5 cm, fapt ce nu va mai putea fi remediat.
Totodată, nu s-au avut în vedere costurile suportate de familia sa cu deplasarea la controalele medicale, fiind nevoit să plătească un taxi și doi bărbați care să-l coboare din apartament.
A mai invocat faptul că el a muncit în Italia mai mulți ani, unde avea un salariu destul de bun și din cauza faptei inculpatului privește doar o pensie de 500 lei, nemaiputând să realizeze un câștig din muncă în urma pierderii capacității de muncă.
Analizând recursurile prin prisma motivelor invocate și examinând cauza sub toate aspectele de fapt și de drept, Curtea apreciază că sunt fondate în parte recursurile declarate de asigurator și partea civilă, în sensul obligării inculpatului alături de asigurator la plata daunelor materiale și morale.
Este nefondată critica asiguratorului privind necitarea în calitate de parte responsabilă civilmente a . SRL, proprietarul autovehiculului, pe de o parte, pentru că s-a depășit termenul prevăzut de art.16 Cod pr.penală, până la care se putea formula cerere de introducere în cauză în calitate de parte responsabilă civilmente a acestei societăți, iar pe de altă parte, nu sunt îndeplinite condițiile răspunderii civile a comitentului pentru fapta prepusului în contextul în care inculpatul a săvârșit pentru lângă infracțiunea prev.de art.184 alin.2 și 4 Cod penal și infracțiunea prev.de art.87 alin.1 din OUG nr.195/2002, având o îmbibație alcoolică în sânge mai mare decât limita prevăzută de lege.
Din ansamblul probator administrat în cauză, Curtea apreciază că instanța de fond a stabilit corect daunele materiale și daunele morale pe care urmează să le primească partea civilă.
Astfel, partea civilă a probat cuantumul daunelor materiale prin înscrisurile depuse la pag.76, 77, 80, 81, 82, 83, 84, 85, 87, 88, 89, 90, 91 în dosarul nr._/215/2011, aceste înscrisuri dovedind că partea civilă efectua cheltuieli necesare fie tratamentului și alimentației, fie deplasării la controalele medicale.
Aceste cheltuieli au fost efectuate pe lângă cheltuielile suportate de unitatea spitalicească cu care aceasta s-a constituit parte civilă în procesul penal, având în vedere intervențiile chirurgicale suferite de partea vătămată și tratamentul pe care a fost nevoit să-l urmeze după ce a fost externat din spital.
Totodată, din declarațiile martorilor P. D. C. și M. I. rezultă că partea civilă a stat imobilizat la pat o perioadă de 6 luni, fiind nevoit să plătească o persoană care să-l îngrijească cu suma de 500 lei lunar. Partea civilă a fost nevoită să efectueze ședințe de kinetoterapie în fiecare zi timp de 2 ani, plătind câte 20 lei/ședință.
Nu există niciun motiv pentru care declarațiile martorilor să nu fie avute în vedere la stabilirea cuantumului prejudiciului, în condițiile în care cele relatate de aceștia sunt în concordanță cu actele medicale și medico-legale din care rezultă leziunile produse părții vătămate și consecințele acestor leziuni asupra sănătății acesteia.
Este nefondată critica părții civile potrivit căreia în cuantumul daunelor materiale s-a inclus și contravaloarea autoturismului distrus. Instanța de fond a arătat în ce constă daunele materiale, iar din considerentele hotărârii nu rezultă că a fost inclusă și valoarea autoturismului distrus.
Pe de altă parte, asiguratorul i-a plătit părții civile suma de 5.900,26 lei cu titlu de despăgubire pentru autovehiculul distrus, la stabilirea acestei valori fiind avută în vedere vechimea autoturismului la data evenimentului – 14 ani și 7 luni, coeficientul de uzură corespunzător vechimii – 75%.
Sunt nefondate criticile formulate de recurenți cu privire la cuantumul daunelor morale, Curtea apreciind că suma de 30.000 euro reprezintă o satisfacție echitabilă pentru prejudiciul de ordin moral cauzat părții civile prin fapta inculpatului, având în vedere natura leziunilor produse, consecințele acestora asupra stării de sănătate a părții civile, perioada mare de timp în care partea civilă a fost imobilizată, multitudinea intervențiilor chirurgicale, acestea având efect negativ și asupra stării psihice a părții civile.
Diferența între daunele morale acordate unei persoane constituită parte civilă într-un proces penal ca urmare a pierderii unei ființe dragi ca urmare a unui accident de circulație și daunele morale acordate unei persoane constituită parte civilă în procesul penal pentru că ea însăși a fost vătămată într-un accident de circulație este aceea că în primul caz este vorba de afectarea stării psihice a unei persoane, iar în al doilea caz, persoana a suportat atât prejudicii de natură psihică, cât și de natură fizică.
Este nefondată cererea părții civile de acordare a prestației periodice, pe de o parte, pentru că, deși, partea civilă a depus la dosar un contract de muncă încheiat cu o societate din Italia, acest contract a fost încheiat pe perioadă determinată, începând de la 17 octombrie 2007, nu s-a făcut dovada faptului că în perioada în care s-a produs accidentul partea civilă era angajat la vreo societate sau că realiza anumite venituri.
Pe de altă parte, în declarația de constituire de parte civilă dată la 29 martie 2012, partea vătămată nu a solicitat acordarea unei prestații periodice, menționând că se constituie parte civilă în procesul penal cu suma de 100.000 euro, din care 25.000 euro reprezintă cheltuieli materiale, iar 75.000 euro sunt daune morale.
În ședința din 29 martie 2012, partea civilă a fost asistată de avocat ales, așa cum rezultă din încheierea de la acea dată.
Partea vătămată a solicitat pentru prima dată prestație periodică prin concluziile scrise depuse la 11 iulie 2012, după ce dezbaterile avuseseră loc.
În altă ordine de idei, la stabilirea sumei de 30.000 euro cu titlu de daune morale a fost avut în vedere și faptul că după producerea accidentului, partea vătămată a suferit modificări ale stării de sănătate, care au avut efect negativ asupra capacității de muncă a acesteia.
În schimb, Curtea apreciază ca fiind fondate recursurile declarate de asigurator și partea civilă, prin prisma obligării inculpatului alături de asigurator la plata daunelor materiale și a daunelor morale.
Astfel, asiguratorul răspunde în baza contractului încheiat cu proprietarul autovehiculului, iar inculpatul poartă o răspundere civilă delictuală, ca urmare a faptei săvârșite.
Coexistența unei răspunderi complementare și indirecte pentru fapta altuia, pe temei contractual, nu exclude angajarea răspunderii civile a inculpatului, aceasta din urmă constituind forma de răspundere principală de natură delictuală, întemeiată pe dispozițiile art.998, 999 din vechiul Cod civil.
Angajarea răspunderii asiguratorului pe tărâm contractual, nu reprezintă o cauză exoneratoare de răspundere civilă a inculpatului, acestuia revenindu-i obligația principală de reparare integrală a prejudiciului, în condițiile în care asiguratorul răspunde doar în limitele plafonului legal, potrivit art.53 din legea asigurărilor.
Având în vedere calitatea de intervenient forțat a persoanei răspunzătoare de producerea accidentului, stabilită de art.54 alin.2 din Legea nr.136/1995, Curtea apreciază că acest text de lege care permite valorificarea directă a dreptului victimei la despăgubire, împotriva asiguratorului de răspundere civilă este aplicabil numai în materie civilă, o astfel de calitate fiind străină procesului penal în care autorul infracțiunii nu poate avea decât calitatea de învinuit sau inculpat, după caz.
Odată cu punerea în mișcare a acțiunii penale și, mai apoi, odată cu trimiterea sa în judecată, persoana răspunzătoare de producerea accidentului este parte în procesul penal și nu poate avea decât calitatea de inculpat, potrivit art.23 Cod pr.penală.
În acest context, ținând cont de faptul că acțiunea civilă este alăturată acțiunii penale în procesul penal, conform art.14 alin.2 Cod pr.penală, angajarea răspunderii inculpatului este primordială și condiționează angajarea răspunderii complementare a asiguratorului.
În acest sens, este și practica judiciară, exemplificând decizia nr.199 din 8 martie 2012 a Curții de Apel Târgu M. și decizia nr.307 din 10 februarie 2012 a Curții de Apel C..
În consecință, ținând cont de dispozițiile art.38515 alin.1 pct.2 lit.d Cod pr.penală, se vor admite recursurile declarate de asigurătorul G. R. A. R. SA și partea civilă B. A., se va casa în parte sentința, în sensul că daunele materiale și morale vor fi plătite de inculpat alături asigurător, acesta din urmă în limitele plafonului legal.
În baza art.38515 alin.1 pct.1 lit.b Cod pr.penală, se va respinge ca nefondat recursul declarat de inculpatul T. V..
Se vor menține celelalte dispoziții ale sentinței.
Văzând și art.192 alin.2 Cod pr.penală și art.193 alin.6 Cod pr.penală, va fi obligat inculpatul la cheltuieli judiciare către stat și la cheltuieli judiciare către partea civilă reprezentând onorariu apărător ales, în cuantum de 4.000 lei.
PENTRU ACESTE MOTIVE
IN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursurile declarate de asigurătorul G. R. A. R. SA și partea civilă B. A., împotriva sentinței penale nr.3142 din 18 octombrie 2012, pronunțată de Judecătoria C., în dosarul nr._ .
Casează în parte sentința, în sensul că daunele materiale și morale vor fi plătite de inculpat alături asigurător, acesta din urmă în limitele plafonului legal.
Respinge ca nefondat recursul declarat de inculpatul T. V..
Menține celelalte dispoziții ale sentinței.
Obligă pe recurentul inculpat la 4.000 lei cheltuieli judiciare către partea civilă B. A. reprezentând onorariu apărător.
Obligă pe recurentul inculpat la 200 lei cheltuieli judiciare către stat.
Definitivă.
Pronunțată în ședința publică de la 26 martie 2013.
A. DumitruLiana BalaciMircea M. Ș.
Grefier,
M. V.
Red.jud.MMȘ
j.f.Gh.B.
PS/4.04.2013
| ← Ucidere din culpă. Art.178 C.p.. Decizia nr. 604/2013. Curtea... | Înşelăciunea. Art. 215 C.p.. Decizia nr. 1278/2012. Curtea de... → |
|---|
