Violarea de domiciliu. Art.192 C.p.. Decizia nr. 1086/2013. Curtea de Apel CRAIOVA

Decizia nr. 1086/2013 pronunțată de Curtea de Apel CRAIOVA la data de 15-05-2013 în dosarul nr. 1086/2013

Dosar nr._

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL CRAIOVA

SECȚIA PENALĂ ȘI PENTRU CAUZE CU MINORI

INSTANȚA DE RECURS

DECIZIA PENALĂ Nr. 1086/2013

Ședința publică de la 15 Mai 2013

PREȘEDINTE C. I. Judecător

A. I. S. Judecător

C. M. Judecător

Grefier S. V.

Ministerul Public reprezentat de procuror V. N. din cadrul

Parchetului de pe lângă Curtea de Apel C.

Pe rol, soluționarea recursului declarat de inculpatul U. D. I. împotriva sentinței penale nr. 871 din 18 martie 2013, pronunțată de Judecătoria C. în dosarul nr._ .

La apelul nominal făcut în ședința publică a răspuns inculpatul, asistat de avocat G. E., apărător din oficiu.

Procedura legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei, după care, constatând recursul în stare de judecată, s-a acordat cuvântul.

Avocat G. E. solicită admiterea recursului, casarea sentinței și reținerea în cauză a dispozițiilor art. 74, 76 cod penal, cu consecința redozării pedepselor aplicate, față de recunoașterea și regretul faptelor comise, de cuantumul redus al prejudiciului, de vârsta inculpatului dar și de pericolul social concret determinat de modul de concepere și realizare a activității infracționale.

Reprezentantul Parchetului apreciază că recursul declarat este nefondat și că trebuie respins, evidențiind între altele modul de operare, dar și multiplele condamnări ale inculpatului, pentru infracțiuni de aceeași natură.

Inculpatul lasă soluționarea recursului la aprecierea instanței.

CURTEA,

Asupra recursului de față;

Prin sentința penală nr. 871 din 18 martie 2013, pronunțată de Judecătoria C. în dosarul nr._, în temeiul art. 208 alin. 1 c. pen rap. la art. art. 209 alin. 1 lit. i din c.pen. cu aplic. art. 41 alin. 2 c. pen, art. 37 alin. 1 lit. b din c. pen și cu aplicarea art. 320 ind. 1 alin. 7 c.proc.pen., a fost condamnat inculpatul U. D. I., fiul lui I. și L., năsut la data de 26.08.1973 în C., jud. D., cu domiciliu în C., ., județul D., CNP_, la pedeapsa de 2 ani închisoare pentru săvârșirea infr. de furt calificat în formă continuată.

În baza art. 71 alin. 2 C.pen., s-a aplicat inculpatului pedeapsa accesorie a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 lit.a) teza a II-a și lit. b) din c. pen.

În baza art. 192 alin. 1 c. pen, aplic. art. 41 alin. 2 c. pen, art. 37 alin. 1 lit. b din c. pen și cu aplicarea art. 320 ind. 1 alin. 7 c.proc.pen., a fost condamnat inculpatul U. D. I. la pedeapsa de 6 luni închisoare pentru săvârșirea infr. de violare de domiciliu în formă continuată.

În baza art. 71 alin. 2 C.pen., s-a aplicat inculpatului pedeapsa accesorie a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 lit.a) teza a II-a și lit. b) din c. pen.

În baza art. 33 lit. a, art. 34 lit. b din c. pen, au fost contopite pedepsele de mai sus, urmând ca inculpatul să execute pedeapsa cea mai grea, aceea de 2 ani închisoare.

În baza art. 357 alin. 2 lit. a din c. pr. pen și art. 88 alin. 1 c. pen, s-a dedus din pedeapsa aplicată inculpatului durata reținerii de la 05.01.2013 până la 06.01.2013 și durata arestării preventive de la 06.01.2013 la zi.

În baza art. 350 c. pr. pen, a fost menținută starea de arest preventiv a inculpatului U. D. I..

În baza art. 118 alin. 1 lit. b din c. pen, s-a dispus confiscarea unui perechi de măsuși de zidărie, de culoare verde închis, folosite de inculpat la săvârșirea faptei, ridicate de organele de poliție la data de 05 ianuarie 2013 (fila 33 dup)

În temeiul art. 14, art. 346, art. 161 alin. 3 C.proc.pen., art. 998 – 999 C.civ., s-a admis acțiunea civilă formulată de partea civilă U. C. și obligă inculpatul către partea civilă la plata sumei de 512 lei reprezentând daune materiale.

În temeiul art. 14, art. 346, art. 161 alin. 3 C.proc.pen., art. 998 – 999 C.civ., admite acțiunea civilă formulată de partea civilă I. G. și obligă inculpatul către partea civilă la plata sumei de 1.500 lei reprezentând daune materiale.

A fost obligat inculpatul la plata sumei de 1450 lei cheltuieli judiciare statului, din care 200 lei reprezintă onorariu avocat oficiu din faza de judecată și 100 lei reprezintă onorariu avocat oficiu cu ocazia menținerii stării de arest preventiv.

Pentru a hotărî astfel, instanța de fond a constatat că, prin rechizitoriul nr. 740/P/2013 din data de 22 ianuarie 2013 al Parchetului de pe lângă Judecătoria C., a fost trimis în judecată, în stare de arest preventiv inculpatul U. D.-I., pentru săvârșirea infracțiunilor de furt calificat în formă continuată, prev. de art. 208 alin. 1-art. 209 alin. 1 lit. i din Codul penal, cu aplicarea art. 41 alin. 2 C.p. și art. 37 alin. 1 lit. b C.p. și violare de domicliu în formă constinuată prev. de art. 192 alin. 1 c. pen cu aplic. art. 41 alin. 2 c. pen și art. 37 alin. 1 lit. b C.p., ambele cu aplic. art. 33 lit. a din c. pen.

Analizând întregul material probator administrat în cauză, instanța a reținut următoarele:

1. În ziua de 05 ianuarie 2013, inculpatul a plecat de la domiciliul său în cartierul Selgros din . a căuta fier vechi.

În jurul orelor 14.00 inculpatul U. D. I. a pătruns fără drept în curtea locuinței părții civile U. C. situată în cartierul Selgros prin escaladarea gardului, cu intenția de a sustrage fier vechi. A pătruns în interiorul barăcii folosită ca și în locuință, prin spargerea ușii de acces, însă nu a găsit niciun obiect de fier. În schimb a sustras o sticlă de vin pe care a consumat-o. A părăsit locuința părții civile tot prin escaladarea gardului, iar recipientul de plastic l-a aruncat în iarbă.

Situația descrisă a rezultat din declarațiile părții civile U. C., proces-verbal de cercetare la fața locului, planșe foto, proces-verbal de reconstituire, planșe foto, declarație martori G. Ilarion, G. M. L., M. P. Genu, declarațiile date de U. D. I. în calitate de inculpat atât în faza urmării penale cât și în faza judecății.

Partea vătămată U. C. folosește respectiva baracă pe post de locuință așa cum a rezultat din declarația acestuia din timpul urmăririi penale (fila 27 dup)

2. După ce inculpatul U. D. I. a părăsit locuința părții civile U. C., în baza aceleiași rezoluții infracționale, a pătruns fără drept în curtea locuinței părții civile I. G., situată vis-a-vis de locuința lui U., cu scopul de a sustrage fier vechi. A pătruns în interiorul casei prin distrugerea sistemului de închidere a ușii, forțându-l cu piciorul. Inculpatul nu a găsit niciun obiect de fier, astfel că a pătruns într-o a doua încăpere prin forțarea altei uși, ocazie cu care s-a spart și geamul de la aceasta.

Din interiorul celei de-a doua încăperi inculpatul a sustras un colac de sârmă pe care l-a aruncat peste gardul împrejumuitor al curții.

În timp ce escalada gardul curții locuinței părții civile I. G., pentru a ieși, inculpatul a fost surprins de către martorii G. Ilarion și G. M. L., vecinii celor două părți vătămate. Martorul G. Ilarion a sesizat organele de poliție.

Colacul de sârmă a fost restuit părții civile I. G..

Organele de poliție au ridicat de la inculpat o pereche de mănuși folosite de acesta la strângerea colacului de sârmă.

Situația descrisă a rezultat din declarațiile părții civile I. G., proces-verbal de restuitre către partea civilă a colacului de sârmă, proces-verbal de ridicare a mănușilor, proces-verbal de cercetare la fața locului, planșe foto, proces-verbal de reconstituire, planșe foto, declarație martori G. Ilarion, G. M. L., M. P. Genu, declarațiile date de U. D. I. în calitate de inculpat atât în faza urmării penale cât și în faza judecății.

Pe tot parcursul procesului penal, cât și în faza actelor premergătoare inculpatul U. D. I. a avut o atitudine sinceră și cooperantă.

În drept, s-a reținut că faptele inculpatului U. D. I. care, în baza aceleiași rezoluții infracționale, în ziua de 05 ianuarie 2013, în jurul orelor 14.00 prin escaladarea gardului a pătruns fără drept în curtea imobilelor părților vătămate U. Consantin și I. G. situate în . Selgros și prin forțarea ușilor de acces a pătruns în interiorul imobilelor, de unde cu intenție a sustras o sticlă de vin și respectiv un colac de sârmă, întrunesc elementele constitutive ale infracțiunilor de furt calificat în formă continuată, prev. de art. 208 alin. 1 c. pen rap. la art. 209 alin. 1 lit. i din Codul penal, cu aplicarea art. 41 alin. 2 C.p. și violare de domiciliu în formă continuată prev. de art. 192 alin. 1 c. pen cu aplic. art. 41 alin. 2 c. pen.

Agravanta prev. de art. 209 alin. 1 lit i din c. pen a fost realizată de către inculpat atât prin escaladare cât și prin efracție, concret, prin escaladarea gardului curților părților vătămate și prin forțarea ușilor de acces în locuință.

Pe parcursul urmăririi penale partea vătămată U. C. a declarat că se constituie parte civilă în cauză cu suma 512 lei reprezentând contravaloarea vinului sustras (12 lei) și ușii de acces în anexa gospodărească (500 lei)

Partea vătămă I. G., pe parcursul urmăririi penale a declarat că se constituie parte civilă în procesul penal cu suma de 1400 lei reprezentând contravaloarea ușilor distruse.

Pe parcursul cercetării judecătorești și partea vătămată I. G. a declarat că se constituie parte civilă în procesul penal cu suma 1500 lei.

Instanța a dat eficiență disp. art. 3201 C.proc.pen. cu privire la judecata în cazul recunoașterii vinovăției, având în vedere că inculpatul a recunoscut în totalitate faptele reținute în actul de sesizare și a solicitat ca judecata să se facă în baza probelor administrate în faza de urmărire penală, pe care a declarat că le recunoaște și le însușește. De asemenea a fost de acord să achite celor două părți civile sumele pretinse de acestea.

La individualizarea pedepselor aplicate inculpatului, instanța a avut în vedere criteriile generale de individualizare prev. de art. 72 C.p., limitele de pedeapsă prevăzute de textele incriminatoare, gradul de pericol social concret, modul și mijloacele de săvârșire a faptei, persoana infractorului, dar și împrejurările care atenuează sau agravează răspunderea penală.

Instanța a considerat că aplicarea unor pedepse orientate spre minim, de 2 ani închisoare pentru infr. de furt calificat și respectiv 6 luni închisoare pentru infr. de violare de domiciliu, în regim de executare constituie un mijloc de reeducare suficient pentru inculpat.

În ceea ce privește cuantumul pedepselor și modalitatea de executare, instanța a avut în vedere modul și mijloacele de săvârșire a faptei, ambele infracțiuni au fost comise în formă continuată, pătrunderea în curte s-a făcut prin escaladarea gardurilor împrejmuitoare, de asemenea în interiorul imobilelor prin dislocarea ușilor de acces; dar și faptul că, inculpatul a avut pe tot parcursul procesului penal o atitudine sinceră și cooperantă, facilitând activitatea organelor de urmărire penală de strângere a probelor.

Instanța a mai avut în vedere antecedentele penale ale inculpatului în sensul că anterior acesta a fost condamnat definitiv pentru aceleași gen de fapte, fiind condamnat, în stare de recidivă postexecutorie.

Cu privire la latura civilă a cauzei, s-a arătat că inculpatul a achiesat la sumele solicitate de către părțile civile, acțiunea civilă fiind supusă principiului disponibilității, întrucât în conformitate cu dispozițiile art. 161 alin. (2) și (3) C. proc. pen., inculpatul, cu acordul părții responsabile civilmente, poate recunoaște, în tot sau în parte, pretențiile părții civile, iar în cazul recunoașterii pretențiilor civile, instanța obligă la despăgubiri în măsura recunoașterii.

Față de acestea, în temeiul art. 14, art. 346, art. 161 alin. 3 C.proc.pen., art. 998 – 999 C.civ., a admis acțiunea civilă formulată de partea civilă U. C. și a obligat inculpatul către partea civilă la plata sumei de 512 lei reprezentând daune materiale.

În temeiul art. 14, art. 346, art. 161 alin. 3 C.proc.pen., art. 998 – 999 C.civ., a admis acțiunea civilă formulată de partea civilă I. G. și a obligat inculpatul către partea civilă la plata sumei de 1.500 lei reprezentând daune materiale.

Împotriva acestei sentințe a declarat recurs inculpatul considerând pedepsele aplicate prea severe, față de pericolul social al faptelor, de cuantumul redus al prejudiciilor dar și de datele, parțial pozitive, ce caracterizează persoana sa, care a recunoscut și regretat infracțiunile comise.

Recursul este nefondat și se va respinge în temeiul art. 38515 pct. 1 lit. b cod pr.penală.

Probele administrate, complet și just apreciate, au stabilit, neîndoielnic, vinovăția inculpatului care, în aceeași zi – 5 ianuarie 2013, în plină zi, a pătruns prin escaladarea gardului în curțile imobilelor proprietate a două părți vătămate și prin forțarea ușii de acces de la anexele gospodărești, a sustras ce a găsit, respectiv o sticlă de vin pe care a și consumat-o și un colac de sârmă folosită la construcții, profitând de faptul că proprietarii lipseau din domiciliu și distrugând în acele împrejurări prin lovirea cu piciorul, sistemul de închidere.

Instanța de fond a procedat la o justă individualizare a pedepselor, prin evaluarea corectă a tuturor criteriilor prevăzute de lege și, în principal, a pericolului social al infracțiunilor, determinat de modul de concepere și realizare a activității infracționale cât și a datelor ce caracterizează persoana inculpatului. Astfel, din examinarea fișei de cazier rezultă că în precedent, recurentul a mai fost condamnat la 3 pedepse, de 3 ani și respectiv de câte 3,6 ani închisoare, toate cu executare, pentru infracțiuni de același gen, furt calificat, în cauza de față trimis în judecată și condamnat în stare de recidivă, ceea ce demonstrează perseverența sa infracțională.

Ca atare, se apreciază că pedepsele au fost corect individualizate ele reflectând gradul de pericol social al faptelor și făptuitorului.

Se va deduce detenția la zi pentru inculpatul și se va face aplicarea disp. art. 192 alin.2 Cod procedură penală, cu obligarea inculpatului la 300 lei cheltuieli judiciare statului, din care 200 lei onorariu avocat oficiu către B.Av.C.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Respinge recursul declarat de inculpatul U. D. I. împotriva sentinței penale nr. 871 din 18 martie 2013, pronunțată de Judecătoria C. în dosarul nr._, ca nefondat.

Deduce detenția la zi.

Obligă inculpatul la 300 lei cheltuieli judiciare statului, din care 200 lei onorariu avocat oficiu către B.A.C., ce va fi suportat din fondurile avansate de M.J.

Definitivă.

Pronunțată în ședința publică de la 15 Mai 2013.

C. I. A. I. S. C. M.

Grefier,

S. V.

red.jud.C.I.

J.f.R.A.

IB

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Violarea de domiciliu. Art.192 C.p.. Decizia nr. 1086/2013. Curtea de Apel CRAIOVA