Cerere de întrerupere a executării pedepsei. Art.455 C.p.p.. Decizia nr. 1162/2013. Curtea de Apel GALAŢI
Comentarii |
|
Decizia nr. 1162/2013 pronunțată de Curtea de Apel GALAŢI la data de 11-09-2013 în dosarul nr. 3046/121/2013
Dosar nr._
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL G.
SECȚIA PENALĂ ȘI PENTRU CAUZE CU MINORI
DECIZIA PENALĂ NR 1162/R
ȘEDINȚA PUBLICĂ din 11.09.2013
Completul compus din:
PREȘEDINTE- P. D.-judecător
Judecător – M. T.
Judecător - L. H.
Grefier -F. B.
-.-.-.-.-.-.-.-.-
Ministerul Public a fost reprezentat de Procuror General Adjunct
C. C. M. - din cadrul Parchetului de pe lângă Curtea de Apel G.
La ordine fiind judecarea recursului declarat de condamnatul C. P. împotriva sentinței penale nr. 307 din 15.07.2013 a Tribunalului G., pronunțată în dosarul nr._ .
La apelul nominal a răspuns recurentul –condamnat C. P., în stare de deținere și asistat de avocat M. A.- în substituirea d-nei avocat Guraliu M. L.- apărător desemnat din oficiu, în baza delegației de substituire pe care o depune la dosar.
Procedura completă.
S-a făcut referatul cauzei, după care ;
Recurentul – condamnat C. P., personal, solicită să se ia act că își retrage recursul declarat împotriva sentinței penale nr. 307 din 15.07.2013 a Tribunalului G., pronunțată în dosarul nr._ .
Apărătorul desemnat din oficiu solicită să se ia act de retragerea recursului declarat.
Reprezentantul Parchetului de asemenea solicită să se ia act că recurentul – condamnat își retrage recursul declarat în cauză și să se facă aplicarea art. 192 al. 2 din Cod procedură penală.
CURTEA:
Asupra recursului penal de față ;
Examinând actele și lucrările dosarului, constată următoarele:
Prin sentința penală nr. 307 din 15.07.2013 pronunțată de Tribunalul G., în dosarul nr._ a fost respinsă, ca nefondată cererea de întrerupere executare pedeapsă formulată de condamnatul C. P..
Conform art. 192 al. 2 din Cod procedură penală a fost obligat condamnatul la plata sumei de 150 lei cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.
S-a dispus de asemenea ca suma de 100 lei, onorariul pentru avocatul desemnat din oficiu către Baroul G., să fie avansată din fondurile Ministerului Justiției.
Pentru a pronunța această hotărâre, instanța de fond a reținut că prin cererea înregistrată la nr._ la Tribunalul G., condamnatul C. P. a solicitat întreruperea executării pedepsei de 23 ani închisoare și 5 ani pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prev. de art. 64 lit. a, b C. penal aplicată acestuia prin sentința penală nr. 69/3.03.2000 pronunțată de Tribunalul G. și rămasă definitivă prin decizia penală nr. 1081/1.03.2001 a Curții Supreme de Justiție pentru săvârșirea infracțiunii de omor deosebit de grav prev. de art. 174 – 176 din Cod penal.
În motivarea cererii, condamnatul a invocat motive familiale în sensul că familia sa se confruntă cu probleme materiale și financiare.
În dovedirea acțiunii a solicitat proba cu ancheta socială la domiciliul familiei sale situat în .. Cu încuviințarea instanței a fost admisă proba solicitată iar Primăria . a întocmit lucrarea solicitată și a depus-o la dosar (fila 32 dosar instanță fond).
Din conținutul referatului de anchetă socială rezultă că familia condamnatului este formată din părinții acestuia și 5 frați care sunt majori și căsătoriți.
Imobilul în care locuiesc părinții condamnatului este construit din paiantă, format din 3 camere iar condițiile de viață și de trai sunt modeste. Starea de sănătate a părinților condamnatului este relativ bună și au un venit lunar de 330 lei.
Potrivit art. 453 al. 1 lit. c Cod procedură penală executarea pedepsei pentru un condamnat poate fi întreruptă când din cauza unor împrejurări speciale executarea imediată a pedepsei ar avea consecințe grave pentru condamnat sau familia acestuia.
În cauza de față, conform probei administrate se constată faptul că, condamnatul nu se află în situația prev. de art. 453 lit. c din Cod procedură penală, familia condamnatului nu se află într-o stare specială care să determine o împrejurare ce face imposibilă executarea pedepsei de către condamnat.
Împotriva acestei sentințe, în termen legal, a declarat recurs condamnatul C. P..
Prezent la termenul de judecată din data de 11 septembrie 2013, recurentul – condamnat C. P. a solicitat să se ia act că își retrage calea de atac formulată.
Avându-se în vedere manifestarea de voință a recurentului- condamnat C. P., potrivit art. 3854 alin.2 Cod procedură penală, urmează a se lua act de declarația făcută de acesta în sensul că renunță la cererea formulată, cu consecința obligării acestuia la plata cheltuielilor judiciare către stat ocazionate de prezentul proces.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
În baza art. 385 4 Cod procedură penală în ref. la art. 369 Cod procedură penală ia act de retragerea recursului formulat de condamnatul C. P. (fiul lui I. si M., născut la data de 27.07.1966 în localitatea M., jud. C., domiciliat în com. Garoafa, ., CNP_, deținut la Penitenciarul G.) împotriva sentinței penale nr. 307/15.07.2013 a Tribunalului G..
În baza art. 192 alin. 2 Cod procedură penală obligă pe recurentul - condamnat la plata către stat a sumei de 150 lei cu titlu de cheltuieli judiciare.
Suma de 100 lei reprezentând onorariu avocat din oficiu (av. Guraliu M. L.) se va avansa din fondul Ministerul Justiției către Baroul G..
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică astăzi 11.09.2013.
PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, JUDECĂTOR, P. D. M. T. L. H.
Grefier,
F. B.
Red. F.B./18.09.2013
Tehnored.F.B./18.09.2013/2 ex.
Jud.fond: A.C.
← Trafic internaţional de droguri. Legea 143/2000 art. 3. Decizia... | Cerere de liberare provizorie sub control judiciar. Art. 160... → |
---|