Evaziune fiscală. Legea 241/2005. Decizia nr. 1135/2013. Curtea de Apel GALAŢI
| Comentarii |
|
Decizia nr. 1135/2013 pronunțată de Curtea de Apel GALAŢI la data de 04-09-2013 în dosarul nr. 16168/233/2010
Dosar nr._
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL G.
SECȚIA PENALĂ ȘI PENTRU CAUZE CU MINORI
DECIZIA PENALĂ NR. 1135/R
Ședința publică din data de 4 septembrie 2013
Completul compus din:
PREȘEDINTE – M.- M. I. – judecător
JUDECĂTOR – A.-M. M.
JUDECĂTOR – F. M.
GREFIER – A. S.
-.-.-.-.-.-.-.-.-.-.-
Ministerul Public a fost reprezentat de procuror M. P. – din cadrul Parchetului de pe lângă Curtea de Apel G.
La ordine fiind judecarea recursului penal formulat de recurentul-inculpat B. G. împotriva sentinței penale nr.414/11.03.2013 pronunțată de Judecătoria G. în dosarul nr._ .
La apelul nominal a răspuns, pentru recurentul-inculpat B. G. lipsă, avocat S. F.- apărător ales, lipsă fiind și intimatul-parte civilă Administrația Finanțelor Publice G. și intimații-părți responsabile civilmente ., citată prin lichidator judiciar C. Expert IPURL T., și ., citată prin lichidator judiciar CII T. M..
Procedura este legal îndeplinită, in conformitate cu dispozițiile art.177 Cod procedură penală.
S-a făcut referatul cauzei, în conformitate cu disp.art. 104 alin.10 din Regulamentul de ordine interioară al instanțelor judecătorești, după care ;
Nemaifiind cereri de formulat și acte de depus, instanța constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul în dezbateri:
Avocat S. F., având cuvântul, arată că la instanța de fond a susținut că în prezenta cauză nu există act de sesizare a organului de urmărire penală, inculpatul B. G. nu are calitate de subiect activ al infracțiunii reținute și nu s-a dovedit în prezenta cauză că inculpatul a acționat cu forma de vinovăție prevăzută de lege, solicitând încetarea procesului penal.
La instanța de fond s-a confirmat de către judecător acest punct de vedere, s-a arătat că partea vătămată a formulat plângere împotriva persoanelor din conducerea . care era condusă de martorul din prezenta cauză S. B. C.. S-a arătat de către instanța de fond că apărarea inculpatului este nefondată întrucât față de S. B. C. s-a pronunțat o soluție și prin ordonanță s-a disjuns cauza față de făptuitorul B. G. care avea calitate de asociat.
Art. 221 Cod pr. penală reglementează 3 modalități de sesizare a organului de urmărire penală care nu se regăsesc în prezenta cauză.
În situația în care organele de urmărire penală procedau la extinderea cercetărilor și față de B. G. atunci s-ar putea concluziona că în cauză ar exista sesizare și față de acesta.
Ordonanță prin care s-a dispus disjungerea față de B. G. nu este sesizare a organului de urmărire penală.
Față de aceste considerente solicită admiterea recursului, încetarea procesului penal față de inculpat conform art. 10 lit. f Cod pr. penală.
A doua chestiune care ar atrage reformarea hotărârii vizează incidența art. 10 din Legea contabilității . Instanța de fond l-a transformat pe asociatul B. G. în conducătorul societății.
Art. 10 din Legea contabilității arată că de organizarea și funcționarea societății răspunde administratorul societății, în situația dată S. B. C., care de altfel și-a asumat situația din rechizitoriu în declarațiile date la urmărirea penală și a arătat că va depune diligențe, în calitatea pe care o are, de a acoperi prejudiciul.
De asemenea consideră că nu poate fi primit punctul de vedere al instanței de fond potrivit căruia B. G. ar fi fost cel care a plătit salariile angajaților, întrucât nu avea această calitate.
Față de aceste considerente, apreciază că pentru această chestiune se impune achitarea inculpatului B. G. în baza art. 10 lit. c Cod pr. penală.
Ultima apărarea vizează faptul că actele și lucrările dosarului nu evidențiază faptul că B. G. ar fi acționat cu forma de vinovăție prevăzută de art. 6 din Legea evaziunii fiscale. Atât inculpatul cât și martorul S. B. C. au declarat că acesta din urmă s-a ocupat de conducerea societății și față de această împrejurare apreciază că se impune achitarea inculpatului n baza art. 10 lit. d Cod pr. penală.
Reprezentantul Parchetului, având cuvântul, consideră că hotărârea pronunțată în cauză este legală și temeinică. În cauză s-a încetat procesul penal în baza art. 101 Cod pr. penală prin achitarea prejudiciului, instanța răspunzând tuturor apărărilor formulate.
Cu privire la lipsa sesizării organului competent, consideră că în cauză nu sunt incidente prevederile art. 10 Cod pr. penală, acesta referindu-se la persoane care au o anumită calitate iar în cauza de față se poate reține lipsa unui proces verbal de sesizare care ar fi putut constitui un motiv de nulitate relativă care ar fi trebuit invocat din cursul urmăririi penale. Oricum în cauză există o plângere, organul de urmărire s-a sesizat și a început urmărirea penală din oficiu iar față de actele din dosar consideră că nu se poate invoca lipsa sesizării organului competent.
Cu privire la al doilea motiv invocat, practica este aceea că răspunde și administratorul de fapt, respectiv persoana care administrează în fapt cu acordul adevăratului administrator. Din declarațiile martorilor S. B. C. și M. A., precum și din actele dosarului, rezultă că aceasta a fost înțelegerea între cei doi și în fapt chiar inculpatul era cel care se ocupa de plata salariilor și deși i s-a adus la cunoștință de cei doi martori că trebuie să plătească datoriile către stat, inculpatul nu a făcut-o ( filele 199 – 220 dosar fond).
Cu privire la faptul că ar fi acționat sau nu cu intenție, avându-se în vedere datele cauzei și declarațiile martorilor, consideră că inculpatul a cunoscut situația societății și acțiunile sale precum și consecințele, astfel încât în mod corect s-a reținut vinovăția inculpatului.
Față de aceste considerente, solicită respingerea recursului formulat de inculpat ca fiind nefondat.
CURTEA:
Asupra recursului penal de față,
P. sentința penală nr. 414/11.03.2013 pronunțată de Judecătoria G. s-a dispus, în temeiul art. 334 Cod pr. penală, respingerea solicitării reprezentantului Ministerului Public, privind schimbarea încadrării juridice a infracțiunii reținute în sarcina inculpatului B. G., ca fiind nefondată.
În temeiul art. 11 pct. 2 lit. b Cod pr. penală, raportat la art. 10 alin. 1 lit. i1 Cod procedură penală și în referire la art. 741 alin. 1 și 2 teza a II-a Cod penal și art. 13 Cod penal, s-a dispus încetarea procesului penal pornit față de inculpatul B. G., pentru săvârșirea infracțiunii de evaziune fiscală în formă continuată, faptă prevăzută de art. 6 din Legea nr. 241/2005 cu aplicarea art. 41 alin. 2 Cod penal, întrucât există o cauză de nepedepsire prevăzută de lege (faptă săvârșită în perioada 25.12.2006 – 25.01.2008).
În temeiul art. 741 alin. 2 teza a II-a Cod penal, în referire la art. 91 lit. c Cod penal, s-a aplicat inculpatului B. G. o amendă administrativă în cuantum de 200 lei, care se înregistrează în cazierul judiciar.
S-a constatat că prejudiciul creat părții civile Administrația Națională de Administrare Fiscală – Direcția Generală a Finanțelor Publice G. a fost acoperit, prin achitare.
În temeiul art. 192 alin. 1 pct. 2 lit. a Cod pr. penală, a fost obligat inculpatul B. G. la plata sumei de 1.500 lei cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.
Pentru a pronunța această sentință instanța de fond a reținut următoarele:
P. rechizitoriul nr. 909/P/2010 din 22.07.2010 al Parchetului de pe lângă Judecătoria G., s-a dispus punerea în mișcare a acțiunii penale și trimiterea în judecată a inculpatului B. G., pentru săvârșirea infracțiunii de evaziune fiscală în formă continuată, faptă prevăzută de art. 6 din Legea nr. 241/2005 cu aplicarea art. 41 alin. 2 Cod penal.
S-a reținut în sarcina inculpatului B. G. faptul că, în calitate de asociat al S.C. „T.” S.R.L. G., ocupându-se efectiv de administrarea acestei societăți, „în lunile decembrie 2006, aprilie 2007, iulie 2007, octombrie 2006 și ianuarie 2008 a reținut și nu a virat bugetului de stat suma de 5749 lei, reprezentând impozit pe venituri salariale, CAS asigurați și contribuții individuale la fondul de șomaj”.
În faza de urmărire penală s-au efectuat acte de cercetare specifice, concretizate în următoarele mijloace materiale de probă: sesizarea părții vătămate (filele 7-8 dosar urm. pen.); declarațiile privind obligațiile de plată la bugetul general consolidat (filele 9-18 dosar urm. pen.); declarațiile martorului S. B. D. (filele 19-24, 34-35 dosar urm. pen.); declarațiile martorei M. A. (filele 25-28 dosar urm. pen.); declarațiile martorei F. E. (filele 29-32, 36-37 dosar urm. pen.); contractul de prestări servicii contabile nr. 208/01.01.2008 (filele 38-39 dosar urm. pen.); acte privind verificările efectuate cu privire la partea responsabilă civilmente S.C. „T.” S.R.L. și învinuit (filele 40-46 dosar urm. pen.); balanțele de verificare lunară (filele 47-99 dosar urm. pen.); proces verbal prin care învinuitul a refuzat să dea declarație (fila 33 dosar urm. pen.).
La dosar s-a atașat fișa de cazier judiciar a învinuitului (fila 100 dosar urm. pen.).
Învinuitului B. G. i-a fost prezentat materialul de urmărire penală, la datele de 11.05.2010 și 25.05.2010, așa cum rezultă din procesele verbale atașate la dosar (filele 106-107 dosar urm. pen.).
Pe durata urmăririi penale, învinuitul a avut asigurată asistență juridică din partea unor apărători desemnați din oficiu (delegații – filele 101-103 dosar urm. pen.).
În cauză nu au fost dispuse măsuri asigurătorii.
Cauza a fost înregistrată pe rolul Judecătoriei G., sub nr._, la data de 05.08.2010.
În faza de cercetare judecătorească, s-a procedat la audierea inculpatului B. G. (fila 74 vol. II dosar fond).
De asemenea, s-a procedat la audierea nemijlocită a martorilor F. E. (fila 199 vol. I dosar fond), M. A. (fila 218 vol. I dosar fond), S. B. C. (filele 219-220 vol. I dosar fond), E. G. (fila 259 vol. I dosar fond) și M. F. (fila 260 vol. I dosar fond).
În cursul judecării cauzei, inculpatul a invocat mai multe excepții și a solicitat strămutarea prezentei cauze, toate cererile acestuia fiind respinse (filele 126-129, 212-216, 290-291 vol. I dosar fond).
În vederea soluționării complete a cauzei, instanța a dispus atașarea la dosar a fișei de cazier judiciar a inculpatului (filele 21, 78, 142, 188, 246 vol. I, filele 45, 81 vol. II dosar fond), cât și a următoarelor hotărâri penale: sentința nr. 802/05.09.2005 a Judecătoriei T. (filele 24-32 vol. I dosar fond), sentința nr. 291/01.06.2007 a Tribunalului G. (filele 34-51 vol. I dosar fond), sentința nr. 1283/03.07.2009 a Judecătoriei G. (filele 61-73 vol. I dosar fond) și sentința nr. 1833/23.09.2011 a Judecătoriei B. (filele 89-91 vol. II dosar fond).
De asemenea, instanța a solicitat părții vătămate relații cu privire la valoarea prejudiciului cu care înțelege să se mai constituie parte civilă în prezenta cauză, rezultatul fiind după cum urmează:
- prin adresa nr._/23.11.2010, s-a comunicat faptul că valoarea prejudiciului se ridică la suma de 4.476 lei (fila 59 vol. I dosar fond);
- prin adresa nr._/20.04.2011, s-a comunicat faptul că valoarea prejudiciului se ridică la suma de 5.749 lei (filele 107-108 vol. I dosar fond);
- prin adresa nr._/20.11.2012, s-a comunicat faptul că valoarea prejudiciului se ridică la suma de 5.749 lei (fila 73 vol. II dosar fond);
- prin adresa nr._/04.01.2013, s-a comunicat faptul că „sumele restante nu au fost achitate” (filele 83-84 vol. II dosar fond);
La solicitarea apărătorului inculpatului, instanța a solicitat relații de la C.E.C. Bank (filele 93-94 vol. II dosar fond).
Au fost efectuate verificări în evidențele O.R.C., în ce privește părțile responsabile civilmente S.C. „T.” S.R.L. și S.C. „F.” S.R.L., constatându-se că acestea se află în procedura de faliment (filele 52-54, 123-125, 140-141, 154-156, 176-187 vol. I dosar fond).
De asemenea, au fost efectuate verificări în evidențele I.T.M., pentru a se stabili persoanele care figurează angajate în cadrul S.C. „T.” S.R.L. (fila 114 vol. I dosar fond).
Au fost efectuate verificări și cu privire la bunurile mobile și imobile deținute de inculpat, cât și de părțile responsabile civilmente (filele 55-56 vol. I dosar fond).
Apărătorul inculpatului a depus la dosar mai multe înscrisuri (filele 60-65 vol. II dosar fond).
La termenul din data de 14.02.2013, inculpatul a depus la dosar copie după o cerere (prin care solicita părții civile înființarea unui cont în care să vireze contravaloarea prejudiciului creat în această cauză – fila 103 vol. II dosar fond), cât și copie după chitanța . nr._ din 14.02.2013 (potrivit căreia a achitat integral prejudiciul creat, respectiv suma de 5.749 lei – fila 104 vol. II dosar fond).
Pe durata judecării cauzei, inculpatul a avut asigurată asistență juridică de către apărători aleși sau desemnați din oficiu (delegații – filele 6-7, 88, 258 vol. I, filele 48-50, 58-59 vol. II dosar fond).
De asemenea, pe durata judecării cauzei, interesele juridice ale părții civile au fost reprezentate de persoana delegată în acest sens (delegație – fila 87 vol. I dosar fond).
Analizând și coroborând materialul probator existent la dosarul cauzei, instanța a reținut următoarele:
În fapt, inculpatul B. G. este cunoscut cu antecedente penale (fișă de cazier – fila 81 vol. II dosar fond).
La data de 28.06.1991 s-a înregistrat în evidențele Oficiului Registrului Comerțului de pe lângă Tribunalul G., sub nr. J_, societatea comercială „F.” S.R.L., ce avea ca asociat unic și administrator pe inculpatul B. G. (filele 177-183 vol. I dosar fond).
Întrucât inculpatul a început să aibă probleme financiare pe această societate, a hotărât să înființeze o nouă societate, pe care să-și poată continua activitatea comercială.
Astfel, la data de 30.08.2005 s-a înregistrat în evidențele Oficiului Registrului Comerțului de pe lângă Tribunalul G., sub nr. J_, societatea comercială „T.” S.R.L. Această din urmă societate avea ca asociați pe S. B. D. (cu o cotă de participare la beneficii și pierderi de 90%) și S.C. „F.” S.R.L. (cu o cotă de participare la beneficii și pierderi de 10%). Cu ocazia înființării, administrator al S.C. „T.” S.R.L. a fost numit martorul S. B. D. (filele 184-187 vol. I dosar fond).
Trebuie precizat faptul că martorul S. B. D. era angajat de fapt pe una din firmele administrate, la acel moment, de către inculpat și că acesta din urmă a avut inițiativa înființării S.C. „T.” S.R.L.
Astfel, deși martorul S. B. D. era desemnat administrator al S.C. „T.” S.R.L., această desemnare era doar scriptică. În realitate, de administrarea faptică a S.C. „T.” S.R.L. s-a ocupat tot inculpatul B. G., aspecte ce rezultă și din declarațiile martorilor audiați în cauză, respectiv F. E. (fila 199 vol. I dosar fond), M. A. (fila 218 vol. I dosar fond) și S. B. C. (filele 219-220 vol. I dosar fond).
Față de toate aceste aspecte, instanța de fond a reținut că, în perioada decembrie 2006 – ianuarie 2008, perioadă ce face obiectul cauzei de față, societatea „T.” S.R.L. a fost administrată faptic de către inculpatul B. G..
În perioada respectivă, societatea administrată de inculpatul B. G. a desfășurat activități economice și a avut mai mulți angajați. Astfel, pe perioada respectivă, inculpatul a achitat toate salariile lunare ale angajaților lor, ocazie cu care inculpatul a reținut din salariile respective toate contribuțiile și impozitele cu reținere la sursă, respectiv impozit salarii, CAS angajat, CASS angajat și șomaj angajat, aspect demonstrat prin declarațiile privind obligațiile de plată la bugetul general consolidat, ce sunt atașate la dosar (filele 9-18 dosar urm. pen.).
Faptul că societatea „T.” S.R.L., administrată faptic de către inculpatul B. G., a avut mai mulți salariați pe perioada dedusă judecății, rezultă și din declarația inculpatului (fila 74 vol. II dosar fond).
Deși inculpatul cunoșteau că aveau obligația de a achita cu prioritate sumele reținute de la salariați cu titlu de contribuții și impozite cu reținere la sursă, acesta nu a făcut acest lucru în mod constant. Astfel, din declarația martorei F. E., persoană care a ținut evidența contabilă a societății „T.” S.R.L., societate administrate faptic de către inculpat, rezultă că acesta din urmă a cunoscut faptul că are datoria de a achita obligațiile către bugetul consolidat al statului, însă nu a făcut acest lucru, deși societatea dispunea de veniturile financiare necesare plății datoriilor respective.
În acest sens, cu ocazia audierii sale, martora F. E. a arătat că „am constatat la un moment dat că firma T. are datorii la bugetul consolidat al statului, lucru pe care l-am adus la cunoștința inculpatului B., acesta asigurându-mă că le va plăti” (declarație martor – fila 199 vol. I dosar fond).
Faptul că inculpatul B. G. este cel care s-a ocupat, pe lângă administrarea faptică a societății „T.” S.R.L. și de ținerea evidenței contabile a acestei societăți (prin predarea actelor contabile către persoana angajată în acest scop), cât și de efectuarea plăților societății în cauză (fie ele către salariați, către furnizori sau către bugetul consolidat al statului), rezultă și din declarațiile martorilor audiați în cauză.
Astfel, martora F. E. a arătat că „activitatea pe care o desfășuram consta în înregistrarea în evidențele contabile a înscrisurilor pe care mi le prezenta inculpatul”. Totodată, martora respectivă a mai arătat că „de fiecare dată aceste înscrisuri îmi erau aduse de inculpatul B.” (fila 199 vol. I dosar fond).
De asemenea, martora M. A. a declarat că „actele contabile ale societății T. erau aduse de diferiți salariați din cadrul societății T. dar și de inculpatul B. G.” (fila 218 vol. I dosar fond).
În ce-l privește pe martorul S. B. C., acesta a declarat că „inculpatul a venit cu propunerea de a înființa o nouă societate comercială în care să numească administrator pe unul din salariații săi, în speță pe mine, pentru a putea astfel intra din nou în relații comerciale cu combinatul siderurgic … inculpatul a înființat societatea T. S.R.L.”. Mai mult, martorul respectiv a arătat că „potrivit indicațiilor primite de la inculpatul B. G., eu fiind în continuare salariatul acestuia, nici eu și nici ceilalți angajați ai societății T. nu aveam vreun drept de administrare în fapt a societății T. … inculpatul era cel care întreținerea relații comerciale cu beneficiarul MITAL STEEL, care a angajat firma administrată de d-na M. A. în vederea ținerii evidenței contabile a societății T. și care dispunea de veniturile financiare ale firmei” (fila 219 vol. I dosar fond).
Instanța a mai observat că martorul S. B. C. a declarat și faptul că „personal nu am dat niciodată vreo dispoziție de a fi direcționată în vreun fel vreo sumă de bani aflată în conturile societății”, cât și faptul că „atât eu cât și ceilalți colegi i-am sugerat în mai multe rânduri inculpatului B. să achite datoriile societății T. atât cele datorate către bugetul consolidat al statului cât și cele către furnizorii noștri … știu că s-au făcut unele plăți, însă acestea au fost parțiale” (fila 219 vol. I dosar fond).
Toate aceste aspecte, întăresc convingerea instanței de judecată potrivit căreia inculpatul B. G. este cel care s-a ocupat permanent de administrarea S.C. „T.” S.R.L., fiind singurul care dispunea de fondurile financiare ale acestei societăți.
Fiind audiat, doar în faza de cercetare judecătorească (întrucât în cursul urmăririi penale a refuzat să dea declarație, inculpatul B. G. nu a recunoscut fapta comisă, respectiv că a reținut din salariile angajaților săi toate contribuțiile și impozitele cu reținere la sursă însă nu le-a virat către bugetul consolidat al statului. Astfel, inculpatul a arătat că administratorul societății „T.” S.R.L. era martorul S. B. C., el fiind doar asociat la această societate și având o cotă de doar 10% la beneficii și pierderi (fila 74 vol. II dosar fond).
Însă, ținând cont de cele expuse mai sus, instanța nu va ține cont de această apărare a inculpatului, care nu se coroborează cu niciun alt mijloc de probă, așa cum cere art. 69 Cod pr.penală, fiind chiar contrazisă de întregul material probator administrat în cauză.
De asemenea, instanța a observat că inculpatul B. G. a invocat existența unor probleme financiare ale firmei „T.” S.R.L., datorate pierderii unor contracte, cât și a avarierii a două autovehicule tip TIR, aspecte care sunt confirmate de către martorii S. B. C. (fila 219 vol. I dosar fond), E. G. (fila 259 vol. I dosar fond) și M. F. (fila 260 vol. I dosar fond).
De altfel, instanța a observat că inculpatul a încercat să achitate datoriile către bugetul consolidat al statului, el reușind să facă însă acest lucru doar parțial. Astfel, inculpatul nu a efectuat plata datoriilor către bugetul consolidat al statului doar în lunile decembrie 2006, aprilie 2007, iulie 2007, octombrie 2007 și ianuarie 2008, așa cum se arată în actul de sesizare al organelor de urmărire penală (filele 7-8 dosar urm. pen.).
Vinovăția inculpatului este confirmată și de celelalte înscrisuri existente la dosar, respectiv: declarațiile privind obligațiile de plată la bugetul general consolidat (filele 9-18 dosar urm. pen.) și balanțele de verificare lunară (filele 47-99 dosar urm. pen.). Astfel, din studierea acestor înscrisuri, rezultă cu certitudine faptul că societatea „T.” S.R.L., administrată faptic de către inculpatul B. G., a avut rulaj financiar dar, cu toate acestea, deși avea disponibil bănesc în cont, inculpatul a neglijat plata datoriilor către bugetul consolidat al statului, datorii ce trebuiau achitate cu prioritate.
Ca urmare a faptei comise de către inculpat, Administrația Finanțelor Publice G. a sesizat Serviciul de Investigare a Fraudelor din cadrul I.P.J. G., plângerea respectivă fiind înregistrată în evidențele acestei din urmă instituții la data de 20.01.2009 (filele 7-8 dosar urm. pen.).
Partea vătămată Administrația Finanțelor Publice G. a calculat valoarea prejudiciului creat de către societatea administrată de către inculpat, pentru perioada decembrie 2006 – ianuarie 2008 (respectiv pentru lunile decembrie 2006, aprilie 2007, iulie 2007, octombrie 2007 și ianuarie 2008), la suma de 5.749 lei, sumă cu care s-a constituit parte civilă în cauză (fila 73 vol. II dosar fond).
Așa cum am arătat mai sus, în dovedirea pretențiilor civile, partea vătămată a depus la dosar declarațiile privind obligațiile de plată ale societății „T.” S.R.L. către bugetul consolidat al statului (filele 9-18 dosar urm. pen.).
De asemenea, la dosar au fost atașate și copii după balanțele de verificare lunară întocmite pentru societatea „T.” S.R.L. și din care rezultă că aceasta a avut rulaj financiar. Astfel, în opinia instanței, inculpatul ar fi avut posibilitatea să achite datoriile către bugetul consolidat al statului dacă ar fi respectat dispozițiile legale în materie, potrivit cărora aceste datorii se achită cu prioritate și nu ar fi folosit veniturile financiare obținute doar pentru plata salariilor angajaților și plata furnizorilor (balanțe – filele 47-99 dosar urm. pen.).
Însă, instanța a observat și faptul că, ulterior liberării sale din penitenciar, inculpatul a depus toate diligențele pentru achitarea prejudiciului creat în cauză. Astfel, în cursul procesului penal, inculpatul a achitat integral prejudiciul creat în cauză, așa cum rezultă din chitanța de plată atașată la dosar (fila 104 vol. II dosar fond).
Instanța a constatat că la dosar a fost atașată copie după o cerere a inculpatului B. G., înregistrată la A.F.P. G. sub nr._/13.02.2013, prin care inculpatul solicita deschiderea unui cont în care să poată vărsa contravaloarea prejudiciului creat în prezenta cauză (fila 103 vol. II dosar fond).
Ulterior, prin chitanța . nr._ din 14.02.2013, inculpatul a achitat integral prejudiciul creat în această cauză, respectiv suma de 5.749 lei (fila 104 vol. II dosar fond).
Instanța nu a putut fi de acord cu opinia reprezentantului Ministerului Public, potrivit căreia în cauză nu s-a făcut dovada achitării prejudiciului (întrucât nu s-ar cunoaște destinația dată sumei achitată de către inculpat). Astfel, prin cererea înregistrată la A.F.P. G. sub nr._/13.02.2013, inculpatul a solicitat deschiderea unui cont în care să poată vărsa contravaloarea prejudiciului creat în prezenta cauză, inculpatul menționând „că plata se face pentru .. – sume reprezentând stopaj la sursă” (fila 103 vol. II dosar fond), pentru ca, ulterior, prin chitanța . nr._ din 14.02.2013, inculpatul să achite suma de 5.749 lei (fila 104 vol. II dosar fond), respectiv tocmai suma cu care partea vătămată s-a constituit parte civilă în cauză (fila 73 vol. II dosar fond).
În drept, fapta inculpatului B. G. care, în calitate de administrator faptic al S.C. „T.” S.R.L. G., în perioada decembrie 2006 – ianuarie 2008 (respectiv în lunile decembrie 2006, aprilie 2007, iulie 2007, octombrie 2007 și ianuarie 2008), în mod repetat și în realizarea aceleiași rezoluții infracționale, cu intenție, a reținut și nu au vărsat în termen de 30 de zile de la reținere, la bugetul consolidat al statului, sumele reținute de la salariați cu titlu de contribuții și impozite cu reținere la sursă (respectiv impozit salarii, CAS angajat, CASS angajat și șomaj angajat), creând astfel un prejudiciu total în valoare de 5.749 lei, întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de evaziune fiscală în formă continuată, faptă prevăzută de art. 6 din Legea nr. 241/2005, cu aplicarea art. 41 alin. 2 Cod penal
Astfel, potrivit art. 6 din Legea nr. 241/2005 privind prevenirea si combaterea evaziunii fiscale, „constituie infracțiune și se pedepsește cu închisoare de la un an la 3 ani sau cu amendă reținerea și nevărsarea, cu intenție, în cel mult 30 de zile de la scadență, a sumelor reprezentând impozite sau contribuții cu reținere la sursă”.
De asemenea, potrivit art. 41 alin. 2 Cod penal, „infracțiunea este continuată când o persoană săvârșește la diferite intervale de timp, dar în realizarea aceleiași rezoluții, acțiuni sau inacțiuni care prezintă, fiecare în parte, conținutul aceleiași infracțiuni”.
Instanța nu a putut fi de acord cu solicitarea reprezentantului Ministerului Public, potrivit căreia s-ar impune schimbarea de încadrare juridică, motivat de faptul că inculpatul nu ar fi avut o singură rezoluție infracțională și, astfel, ar fi comis un număr de cinci infracțiuni de evaziune fiscală (încheiere de ședință – fila 231 vol. I dosar fond).
Astfel, în prezenta cauză, s-a demonstrat cu prisosință faptul că inculpatul, la sfârșitul anului 2006, a luat rezoluția infracțională de a nu achita datoriile către bugetul consolidat al statului, respectiv atunci când veniturile financiare ale firmei „T.” S.R.L. nu permiteau acest lucru. În aceste condiții, în baza acestei rezoluții infracționale unice, în lunile decembrie 2006, aprilie 2007, iulie 2007, octombrie 2007 și ianuarie 2008, inculpatul a înțeles să nu achite datoriile către bugetul consolidat al statului (el plătind doar salariile angajaților săi, contravaloarea serviciilor și utilităților, cât și furnizorii și firmele de leasing), deși știa că aceste datorii trebuie achitate cu prioritate.
Față de aceste aspecte, în temeiul art. 334 Cod procedură penală, instanța a respins solicitarea reprezentantului Ministerului Public, privind schimbarea încadrării juridice a infracțiunii reținute în sarcina inculpatului B. G., ca fiind nefondată.
În ce privește apărările invocate de apărătorul ales al inculpatului, instanța a făcut următoarele precizări:
1. Referitor la lipsa actului de sesizare a organelor de urmărire penală cu privire la inculpatul B. G.:
- partea vătămată a formulat plângere „împotriva persoanelor din conducerea S.C. „T.” S.R.L.” (fila 7 dosar urm. pen.), fără a indica vreo persoană anume;
- inițial s-a dispus începerea urmăririi penale împotriva administratorului scriptic al acestei societăți, respectiv S. B. C. însă, ca urmare a probatoriului administrat în cauză, s-a dispus scoaterea sa de sub urmărire penală, prin ordonanța nr. 528/P/2009 (filele 4-6 dosar urm. pen.);
- prin aceiași ordonanță, s-a dispus și disjungerea cauzei față de făptuitorul B. G., în vederea efectuării de verificări față de acesta (fila 4 dosar urm. pen.), împotriva acestuia fiind dispusă ulterior și începerea urmăririi penale (filele 2-3 dosar urm. pen.).
În aceste condiții, instanța a apreciat că nu era cazul ca la dosar să existe o sesizare expres îndreptată împotriva inculpatului B. G., plângerea fiind deja făcută „împotriva persoanelor din conducerea S.C. „T.” S.R.L.”, deci implicit împotriva inculpatului, care s-a ocupat cu administrarea în fapt a acestei societăți.
2. În ce privește comiterea faptei de către administratorul societății „T.” S.R.L., S. B. C.:
Instanța a reținut că, deși martorul S. B. C. era administrator al S.C. „T.” S.R.L., în realitate de administrarea acestei din urmă societății s-a ocupat doar inculpatul B. G.. Astfel, din probele administrate în cauză rezultă că inculpatul este cel care s-a ocupat, în mod faptic, de administrarea acestei societăți, el fiind cel care a dispus de toate fondurile financiare existente în conturile societății respective.
Instanța a reținut că inculpatul B. G. a fost cel care a plătit salariile angajaților societății „T.” S.R.L., a reținut din salariile respective obligațiile cu reținere la sursă și, deși cunoștea că are obligația de a plăti cu prioritate datoriile către bugetul consolidat al statului (aspecte ce i-au fost aduse la cunoștință și de martorii S. B. C. și F. E. – filele 199, 219-220 vol. I dosar fond), nu a făcut acest lucru.
În aceste condiții, în opinia instanței, inculpatul B. G. îndeplinește toate condițiile pentru a avea calitatea de subiect activ al infracțiunii reținute în sarcina sa.
3. În ce privește lipsa intenției inculpatului B. G. de a comite fapta reținută în sarcina sa:
Ținând cont de cele expuse mai sus, instanța a apreciat că inculpatul, care avea cunoștință de faptul că are obligația de a achita cu prioritate datoriile către bugetul consolidat al statului, a reținut din salariile angajaților săi toate contribuțiile cu reținere la sursă și a avut venituri financiare în conturile societății (dar pe care le-a folosit la plata furnizorilor, a contractelor de leasing etc.), nu a putut acționa decât cu intenție, fie ea directă sau indirectă.
Față de cele expuse anterior, instanța a respins, ca fiind nefondate, toate solicitările apărătorului ales al inculpatului.
Instanța a apreciat că, ținând cont de întregul material probator existent la dosarul cauzei, inculpatul B. G. a săvârșit infracțiunea pentru care a fost trimis în judecată, cu forma de vinovăție cerută de lege, respectiv intenție, inculpatul având reprezentarea pericolului social al faptelor sale.
Vinovăția inculpatului rezultă din coroborarea întregului material probator administrat în cauză, care a fost enumerat și detaliat mai sus, respectiv: sesizarea părții vătămate (filele 7-8 dosar urm. pen.); declarațiile privind obligațiile de plată la bugetul general consolidat (filele 9-18 dosar urm. pen.); contractul de prestări servicii contabile nr. 208/01.01.2008 (filele 38-39 dosar urm. pen.); balanțele de verificare lunară (filele 47-99 dosar urm. pen.); declarațiile martorului S. B. D. (filele 19-24, 34-35 dosar urm. pen., filele 219-220 vol. I dosar fond); declarațiile martorei M. A. (filele 25-28 dosar urm. pen., fila 218 vol. I dosar fond); declarațiile martorei F. E. (filele 29-32, 36-37 dosar urm. pen., fila 199 vol. I dosar fond); declarația martorului E. G. (fila 259 vol. I dosar fond) și declarația martorului M. F. (fila 260 vol. I dosar fond).
Însă, raportat la actele existenta la dosarul cauzei, instanța a apreciat că sunt aplicabile dispozițiile art. 741 Cod penal, articol introdus prin Legea nr. 202/2010 privind unele măsuri pentru accelerarea soluționării proceselor.
Astfel, potrivit alin. 1 al acestui articol, „în cazul săvârșirii infracțiunilor de gestiune frauduloasă, înșelăciune, delapidare, abuz în serviciu contra intereselor persoanelor, abuz în serviciu contra intereselor publice, abuz în serviciu în formă calificată și neglijență în serviciu, prevăzute în prezentul cod, ori a unor infracțiuni economice prevăzute în legi speciale, prin care s-a pricinuit o pagubă, dacă în cursul urmăririi penale sau al judecății, până la soluționarea cauzei în primă instanță, învinuitul sau inculpatul acoperă integral prejudiciul cauzat, limitele pedepsei prevăzute de lege pentru fapta săvârșită se reduc la jumătate”, iar potrivit alin. 2 teza a II-a al aceluiași articol, „dacă prejudiciul cauzat și recuperat în aceleași condiții este de până la 50.000 euro, în echivalentul monedei naționale, se aplică o sancțiune administrativă, care se înregistrează în cazierul judiciar”.
Instanța cunoaște faptul că aceste dispoziții legale au fost deja declarate a fi neconstituționale dar, ținând cont de dispozițiile art. 13 Cod penal, acestea urmează a fi aplicate ca efect al legii penale mai favorabile. Astfel, în art. 13 alin. 1 Cod penal se arată că „în cazul în care de la săvârșirea infracțiunii până la judecarea definitivă a cauzei au intervenit una sau mai multe legi penale, se aplică legea cea mai favorabilă”.
Raportând dispozițiile legale anterior citate la situația de fapt din prezenta cauză, instanța a observat că inculpatul B. G. a achitat întregul prejudiciu creat părții vătămate (adresă de prejudiciu – fila 73 vol. II dosar fond și chitanță de plată – fila 104 vol. II dosar fond), motiv pentru care aceste din urmă dispoziții sunt aplicabile în cazul de față.
Ținând cont de cele expuse mai sus, potrivit art. 11 pct. 2 lit. b Cod procedură penală, raportat la art. 10 alin. 1 lit. i1 Cod procedură penală și în referire la art. 741 alin. 1 și 2 teza a II-a Cod penal și art. 13 Cod penal, instanța a dispus încetarea procesului penal pornit față de inculpatul B. G., pentru săvârșirea infracțiunii de evaziune fiscală în formă continuată prevăzută de art. 6 din Legea nr. 241/2005 cu aplicarea art. 41 alin. 2 Cod penal, întrucât există o cauză de nepedepsire prevăzută de lege (faptă săvârșită în perioada decembrie 2006 – ianuarie 2008).
În continuare, potrivit art. 741 alin. 2 teza a II-a Cod penal, în referire la art. 91 lit. c Cod penal, instanța a aplicat inculpatului o amendă administrativă, care va fi înregistrată în cazierul judiciar al inculpatului. La stabilirea cuantumului amenzii administrative, instanța a ținut cont și de faptul că prejudiciul creat în cauză a fost acoperit în totalitate, prin grija exclusivă a inculpatului. De asemenea, instanța a ținut cont și de circumstanțele reale ale cauzei, dar și de circumstanțele personale ale inculpatului, care nu se află la primul impact cu legea penală, dar care a achitat integral prejudiciul creat în cauză.
Totodată, în ce privește latura civilă a cauzei, instanța a constatat că prejudiciul creat părții civile Administrația Națională de Administrare Fiscală – Direcția Generală a Finanțelor Publice G. a fost acoperit integral, prin achitare (fila 104 vol. II dosar fond).
Instanța constată că, pe durata judecării cauzei, inculpatul a avut asigurată asistență juridică de către apărători desemnați din oficiu sau aleși. Însă, prin încheierea de ședință din data de 22.11.2012, instanța a dispus deja acordarea integrală a onorariului apărătorului desemnat din oficiu (ținând cont de activitatea desfășurată de acesta în prezenta cauză, cât și de prezența sa la numeroasele termene de judecată acordate în acest dosar), onorariu ce va fi inclus în cuantumul cheltuielilor de judecată (încheiere de ședință – fila 75 verso vol. II dosar fond).
Potrivit art. 192 alin. 1 pct. 2 lit. a Cod procedură penală, instanța a dispus obligarea inculpatului la plata unei sume de bani, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, cheltuieli la stabilirea cărora se va ține cont de numeroasele termene de judecată acordate în prezenta cauză. Însă, ținând cont de faptul că la dosarul de urmărire penală nu există o notă cu privire la cheltuielile efectuate în cursul urmăririi penale, aceste cheltuieli nefiind cuantificate nici măcar în cuprinsul rechizitoriului, instanța nu a putut obliga pe inculpat și la plata acestor cheltuieli, neavând de unde să cunoască cuantumul acestora.
Împotriva acestei sentințe penale, în termen legal, a declarat recurs inculpatul B. G., reluând apărările formulate cu ocazia judecării în fond a cauzei și solicitând în esență achitarea, susținând că în prezenta cauză nu există act de sesizare a organului de urmărire penală, că inculpatul B. G. nu are calitate de subiect activ al infracțiunii reținute și că nu s-a dovedit în prezenta cauză că inculpatul a acționat cu forma de vinovăție prevăzută de lege.
Recursul declarat de inculpatul B. G. este nefondat și urmează a fi respins.
Analizând hotărârea recurată din oficiu sub toate aspectele, în conformitate cu art. 3856 al. 3 Cod pr. penală, Curtea reține că hotărârea pronunțată de instanța de fond este temeinică și legală și că nu există motive pentru reformarea acesteia.
Situația de fapt a fost corect stabilită, pe baza probatoriilor administrate în cauză, iar fapta comisă de inculpatul B. G. a fost încadrată corespunzător din punct de vedere juridic.
De asemenea, Curtea constată că în mod corect a dispus instanța de fond încetarea procesului penal față de inculpat pentru infracțiunea dedusă judecății, în baza art. 11 pct. 2 lit. b Cod pr. penală, raportat la art. 10 alin. 1 lit. i1 Cod procedură penală și în referire la art. 741 alin. 1 și 2 teza a II-a Cod penal și art. 13 Cod penal, întrucât există o cauză de nepedepsire prevăzută de lege, respectiv achitarea integrală a prejudiciului până la soluționarea cauzei în primă instanță.
Referitor la criticile formulate de inculpat în recurs, Curtea reține că acestea sunt nefondate și nu pot conduce la admiterea căii de atac promovate.
Astfel, Curtea nu poate reține că în cauză nu există un act de sesizare a organului de urmărire penală câtă vreme prezentul dosar a fost format ca urmare a plângerii depuse de partea vătămată Administrația Națională de Administrare Fiscală – Direcția Generală a Finanțelor Publice G. la data de 19.01.2009 (fila 7 dosar urmărire penală) prin care se sesiza faptul că . G. nu a achitat către bugetul de stat sumele reținute cu titlu de impozite și contribuții.
Este adevărat că plângerea nu a fost formulată cu privire la inculpatul B. G., ci „împotriva persoanelor din conducerea . G.”, însă acest aspect nu poate impune concluzia lipsei unei sesizări legale, câtă vreme infracțiunea sesizată nu este dintre cele pentru care punerea în mișcare a acțiunii penale este condiționată de o plângere prealabilă iar sesizarea organelor de urmărire penală se putea face și din oficiu.
În speță, așa cum s-a reținut și de prima instanță, se constată că inițial s-a dispus începerea urmăririi penale împotriva administratorului scriptic al . G., respectiv S. B. C. însă, ca urmare a probatoriului administrat în cauză, s-a dispus scoaterea acestuia de sub urmărire penală, prin ordonanța nr. 528/P/2009 din 18.01.2010, prin aceiași ordonanță dispunându-se și disjungerea cauzei față de făptuitorul B. G., în vederea efectuării de verificări față de acesta (fila 4 dosar urmărire penală).
Ulterior, prin rezoluția din 11.03.2010, împotriva inculpatului B. G. s-a dispus începerea urmăririi penale pentru infracțiunea prevăzută de art. 6 din Legea nr. 241/2005, cu aplicarea art. 41 al. 2 Cod penal, rezoluție confirmată de procuror, apreciindu-se că din actele efectuate în cauză nu rezultă vreunul din cazurile de punere în mișcare a acțiunii penale prevăzute de art. 10 Cod pr. penală, cu excepția celui de la lit. b1 (filele 2-3 dosar urmărire penală).
Pe cale de consecință Curtea apreciază ca nefondată critica inculpatului referitoare la lipsa unei sesizări legale în cauză în ceea ce îl privește.
În ceea ce privește apărarea inculpatului referitoare la lipsa calității de subiect activ al infracțiunii, Curtea reține că, deși inculpatul nu figura în acte ca fiind administratorul . G., această calitate aparținea doar formal martorului S. B. C., pentru că în realitate cel ce se ocupa de administrarea societății și care dispunea asupra tuturor fondurilor societății, inclusiv de plata salariilor angajaților, era inculpatul B. G..
Aceste aspecte rezultă cu certitudine din depozițiile martorului S. B. C. care se coroborează cu cele ale martorelor F. E. și M. A., care se ocupau de ținerea contabilității societății, declarații expuse pe larg de instanța de fond în hotărârea atacată.
De subliniat că infracțiunea prevăzută de art. 6 din Legea nr. 241/2005 nu impune existența unei anume calități pentru subiectul activ, răspunderea aparținând persoanei care, cu intenție, reține și nu varsă la bugetul de stat sumele ce reprezintă impozite sau contribuții cu reținere la sursă.
Ori, în speță, probele administrate dovedesc fără putință de tăgadă că inculpatul B. G. se ocupa în mod exclusiv atât de activitatea comercială a . G. și cât și de efectuarea plăților, inclusiv a salariilor angajaților, el fiind de altfel acela ce avea drept de semnătură în bancă, situație în care în mod corect s-a angajat răspunderea penală a acestuia pentru infracțiunea prevăzută de art. 6 din Legea nr. 241/2005, deși în acte administrator al societății figura o altă persoană.
În fine, susținerea inculpatului cum că nu a acționat cu forma de vinovăție prevăzută de lege este apreciată ca nefondată câtă vreme, așa cum s-a reținut mai sus, inculpatul s-a ocupat de plata salariilor, reținând astfel impozitul pe venituri salariale, CAS asigurați și contribuții individuale la fondul de șomaj, sume pe care avea obligația de a le vărsa la bugetul de stat în termen de cel mult 30 de zile de la scadență, astfel că prin nevărsarea acestor sume, cu intenție, directă sau indirectă, inculpatul a comis infracțiunea prevăzută de art. 6 din Legea nr. 241/2005.
Față de cele mai sus arătate, constatând că hotărârea atacată este temeinică și legală, în baza art. 38515 pct. 1 lit. b Cod pr. penală, Curtea va respinge ca nefondat recursul declarat de inculpatul B. G. și îl va obliga pe aceasta la plata cheltuielilor judiciare către stat, conform art. 192 al. 2 Cod pr. penală.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul B. G. (fiul lui P. și A., născut la data de 25.02.1959 în localitatea C. V., jud. Tulcea, CNP –_) domiciliat în G., . nr. 50, .. 128, jud. G., împotriva sentinței penale nr. 414 din 11.03.2013 a Judecătoriei G..
Obligă inculpatul la plata sumei de 200 lei cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică, azi 4 septembrie 2013.
PRȘEDINTE, JUDECĂTOR, JUDECĂTOR,
M. M. I. A.-M. M. F. M.
Red.M.M.I./24.09.2013
Tehnored.A.S./25.09.2013/2 ex. Grefier,
Jud.fond: C.P. A. S.
| ← Furtul. Art.208 C.p.. Decizia nr. 1712/2013. Curtea de Apel... | Lovirile sau vătămările cauzatoare de moarte. Art. 183 C.p..... → |
|---|
