Contestaţie la executare. Art.461 C.p.p.. Decizia nr. 1193/2013. Curtea de Apel GALAŢI
| Comentarii |
|
Decizia nr. 1193/2013 pronunțată de Curtea de Apel GALAŢI la data de 20-09-2013 în dosarul nr. 1193/121/2013
Dosar nr._
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL G.
SECȚIA PENALĂ ȘI PENTRU CAUZE CU MINORI
DECIZIA PENALĂ NR. 1193/R
Ședința publică din data de 20.09.2013
Completul compus din:
PREȘEDINTE: MIȚA M.
JUDECĂTOR: D.-I. B.
JUDECĂTOR: D. N.
Grefier: T. C.
-.-.-.-.-
Ministerul Public a fost reprezentat de procuror C. B. din cadrul
Parchetului de pe lângă Curtea de Apel G.
La ordine fiind soluționarea recursului declarat de condamnatul D. S. – deținut în Penitenciarul G., împotriva sentinței penale nr. 227/23.05.2013 a Tribunalului G. (dosar nr._ ).
La apelul nominal, a răspuns condamnatul D. S., în stare de arest, asistat de avocat S. C. – apărător desemnat din oficiu.
Procedura completă.
S-a făcut referatul cauzei, după care;
Întrebat fiind, recurentul-contestator D. S., precizează că își menține recursul declarat.
Nemaifiind cereri de formulat, Curtea constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul în susținerea recursului.
Apărătorul, arată că recurentul contestator a declarat recurs împotriva sentinței penale nr. 227/23.05.2013 pronunțată de Tribunalul G. prin care a fost respinsă ca inadmisibilă contestația la executare.
Având în vedere motivele invocate în contestația inițială, de momentul când a fost chestionat de instanța de fond precum și de dispozițiile limitativ prevăzute de art. 461 Cod procedură penală, lasă la aprecierea instanței cu privire la admisibilitatea recursului.
Procurorul, solicită respingerea ca nefondat a recursului declarat de condamnat apreciind că sentința penală nr. 227 din 23.05.2013 a Tribunalului G. este temeinică și legală. Această instanță a constatat că motivele invocate de petent nu se încadrează în dispozițiile limitativ prevăzute de art. 461 Cod procedură penală, astfel că în mod corect a respins ca inadmisibilă cererea.
Condamnatul D. S., în ultimul cuvânt, arată că este de acord cu susținerea apărătorului său și lasă la aprecierea instanței.
CURTEA,
Asupra recursului penal de față;
Examinând actele și lucrările dosarului, reține următoarele:
Prin sentința penală nr. 227/23.05.2013, Tribunalul G. a respins, ca inadmisibilă, contestația la executare formulată de contestatorul-condamnat D. S..
În temeiul art. 189 Cod procedură penală, onorariul apărătorului desemnat din oficiu, în sumă de 100 lei s-a dispus a fi avansat din fondul Ministerului Justiției, către Baroul G..
În temeiul art. 192 alin. 2 Cod procedură penală, a fost obligat contestatorul-condamnat la plata sumei de 200 lei cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.
Pentru a pronunța această hotărâre, tribunalul a reținut următoarele:
Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului G. condamnatul petent D. S. a contestat executarea unei pedepse a închisorii în cuantum de 16 ani care i-a fost aplicată pentru săvârșirea unei infracțiuni de omor (art.174 C.p.) invocând faptul că a executat fracția obligatorie și că ar trebui să fie pus în libertate.
Din examinarea actelor și lucrărilor dosarului instanța a reținut următoarele:
Condamnatul contestator D. S. se află în executarea sentinței penale nr. 241/2002 pronunțată de Tribunalul D. definitivă prin nerecurare, sentință în baza căreia a fost emis mandatul de executare nr. 270/01.01.2003;
În motivarea acțiunii penale promovate contestatorul D. S. s-a întemeiat pe dispozițiile legale ale art.14 C.p. și art. 3201 C.p.p. arătând că pe parcursul judecării cauzei în care a fost condamnat a recunoscut faptele iar după rămânerea definitivă a sentinței de condamnare a intervenit o lege mai favorabilă - Legea 202/2010 prin dispozițiile art.3201 C.p.p.
Instanța a apreciat contestație la executare ca fiind inadmisibilă întrucât motivația invocată de petent nu poate fi grefată pe nici unul din cazurile limitativ prevăzute de disp. art.461 C.p.p.; textul art.3201 C.p.p., nou introdus prin procedura simplificată de soluționare a cauzelor penale, are în vedere o judecată aparținând numai fondului și care, deopotrivă, trebuie să fie operabilă doar până la pronunțarea unei hotărâri penale definitive.
Față cu aceste aspecte instanța a apreciat ca fiind inadmisibilă contestația la executare promovată de condamnatul D. S. respingând-o.
Totodată, în temeiul disp. art. 189 C.p.p. s-a dispus ca onorariul apărătorului desemnat din oficiu să fie avansat Baroului G. din fondul M.J. iar în temeiul disp. art.192 al.2 C.p.p. a fost obligat condamnatul la plata cheltuielilor judiciare statului.
Nemulțumit de soluția instanței de fond condamnatul D. S. a formulat recurs, fără să îl motiveze în scris și fără să expună oral, în fața instanței de control judiciar, motivele de recurs.
Recursul nu este fondat urmând să fie respins ca atare pentru considerentele ce se vor arăta:
Contestația la executare este un mijloc jurisdicțional de rezolvare a incidentelor survenite în cursul executării pedepsei, fiind inadmisibil ca pe această cale să se reaprecieze probatoriul administrat sau să se reindividualizeze pedeapsa aplicată printr-o hotărâre definitivă de condamnare, întrucât s-ar aduce atingere autorității de lucru judecat, neputându-se pune în discuție legalitatea și temeinicia hotărârii în baza căreia se face executarea.
Pe această cale se pot invoca doar aspecte ce privesc exclusiv executarea hotărârilor astfel cum sunt arătate în art.461 alin.1 din Codul de procedură penală potrivit căruia contestația contra executării hotărârii penale se poate face în următoarele cazuri:
a) când s-a pus în executare o hotărâre care nu era definitivă;
b) când executarea este îndreptată împotriva altei persoane decât cea prevăzută în hotărârea de condamnare;
c) când se ivește orice nelămurire cu privire la hotărârea care se execută sau vreo împiedicare la executare;
d) când se invocă amnistia, prescripția, grațierea sau orice altă cauză de stingere ori de micșorare a pedepsei, precum și orice alt incident ivit în cursul executării.
Așa fiind, Curtea constată că în mod corect prima instanță reținând că dispozițiile art. 3201 din Codul de procedură penală, referitoare la judecata în cadrul recunoașterii vinovăției, operează numai până la pronunțarea unei hotărâri definitive și că deci cererea nu se încadrează în niciunul dintre cazurile expres și limitativ prevăzute de art.461 alin.1 lit.a-d cpp, a respins ca inadmisibilă contestația la executare formulată de condamnatul D. S..
Pentru toate aceste considerente recursul de față va fi respins ca nefondat, conform dispozițiilor art.38515 pct.1 lit.b din Codul de procedură penală.
Văzând și dispozițiile art.192 alin.2 din Codul de procedură penală.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge ca nefondat recursul declarat recurentul-condamnat D. S. ( fiul lui G. și M., născut la data de 20.11.1969 în mun. C., jud. D., CNP_, domiciliat în C., .. 119, ., jud. D., deținut în Penitenciarul G.), împotriva sentinței penale nr. 227/23.05.2013 a Tribunalului G. (dosar nr._ ).
Obligă pe recurentul-condamnat D. S. la plata către stat a sumei de 180 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare, din care suma de 100 lei, reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu (av.S. C.), va fi avansată din fondurile Ministerului Justiției, către Baroul G..
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică azi, 20.09.2013.
PREȘEDINTE,JUDECĂTOR,JUDECĂTOR,
Mița MârzaDragoș-I. BeliganDaniela N.
Grefier,
Red.M.M./04.10.2013
Tehnored: M.M./04.10.2013
fond: A.C.C.
| ← Spălare de bani. Legea 656/2002 art. 23. Decizia nr. 182/2013.... | Înşelăciunea. Art. 215 C.p.. Decizia nr. 1315/2013. Curtea de... → |
|---|
