Distrugerea. Art. 217 C.p.. Decizia nr. 1516/2013. Curtea de Apel GALAŢI

Decizia nr. 1516/2013 pronunțată de Curtea de Apel GALAŢI la data de 18-11-2013 în dosarul nr. 7923/233/2013

Dosar nr._

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL G.

SECȚIA PENALĂ ȘI PENTRU CAUZE CU MINORI

DECIZIA PENALĂ NR. 1516/R

Ședința publică din data de 18 noiembrie 2013

Completul compus din:

PREȘEDINTE – A. M. M.

Judecător – F. M.

Judecător – M. M. I.

Grefier – E. M.

Ministerul Public reprezentat de procur L. G. din cadrul Parchetului de pe lângă Curtea de Apel G.

La ordine fiind soluționarea recursului declarat de inculpatul O. C. (fiul lui G. și al lui A., născut la 24 Mai 1981 in G., CNP:_, domiciliat in G., ., jud. G., in prezent deținut in Penitenciarul de Maximă Siguranță G.) împotriva sentinței penale nr. 1150/18.06.2013 a Judecătoriei G..

La apelul nominal a răspuns recurentul – inculpat O. C., în stare de arest, asistat de apărătorul ales – av. C. C., conform împuternicirii aflată la dosarul cauzei – fila 55.

Procedura de citare este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei, după care:

Întrebat fiind inculpatul O. C. arată că nu dorește să facă alte declarații în recurs.

Participanții procesuali arată că nu au alte cereri de formulat.

Întrucât în cauză nu mai sunt alte cereri de formulat Curtea constată dosarul în stare de judecată și acordă cuvântul în susținerea recursului.

Apărătorul recurentului – inculpat solicită admiterea recursului formulat pentru considerentele arătate pe larg în scris și depuse la dosarul cauzei.

Apreciază că hotărârea instanței de fornd este nelegală motivat de faptul că inculpatul a fost condamnat pentru mai multe acte materiale decât a săvârșit. În acest sens solicită a se reține că inițial acesta a fost cercetat pentru patru acte materiale, pentru ca ulterior organele de urmărire penală să dispună schimbarea de încadrare juridică și au constatat că din probele administrate, la o parte din actele materiale inițiale inculpatul nu a participat, motiv pentru care a schimbat încadrarea juridică constatând că a participat doar la actele materiale comise până la data de 01.11.2012. Arată că ulterior instanța de fond, deși în motivarea hotărârii a reținut acest lucru, a dispus condamnarea inculpatului pentru patru acte materiale. Astfel, apreciază hotărârea instanței de fond ca fiind nelegală din acest punct de vedere, în sensul că inculpatul a r fi trebuit să fie condamnat doar pentru fapte pentru care a fost trimis în judecată.

Arată că un al doilea motiv de recurs vizează nereținerea de circumstanțe atenuante în favoarea inculpatului, apreciind că pe de o parte a reținut disp. art. 72, dar și art. 3201 Cod procedură penală și a motivat că nu se pot reține circumstanțe atenuante în favoarea acestuia motivat de faptul că acesta nu a recunoscut și nu a regretat săvârșirea faptelor și că doar ulterior, în fața instanței de fond a făcut acest lucru pentru a beneficia de disp. art. 3201 Cod procedură penală. Arată că lecturând dosarul de urmărire penală dar și cel al instanței de fond, se poate observa faptul că inculpatul O. C. este unul dintre puținii care au recunoscut fapta în integralitatea sa, a colaborat cu organele de urmărire penală și a precizat pe larg exact ce s-a petrecut. Față de aceste aspecte, consideră motivarea instanței de fond ca fiind una eronată.

De asemenea, arată că instanța de fond a mai reținut că inculpatul este cunoscut cu antecedente penale, aspect ce nu a fost negat de către inculpat, însă prin soluționarea antecedentelor penale s-a rezolvat și acest aspect.

Mai arată că instanța de fond nu a avut în vedere faptul că inculpatul a acoperit prejudiciul creat uneia dintre părțile vătămate constituite părți civile – Strat I. – în fața instanței de fond în momentul în care a fost prezentă și s-a constituit parte civilă în cauză, familia inculpatului a înțeles să acopere prejudiciul, fiind depus la dosar înscris în acest sens. Referitor la a cest aspect, însă, instanța de fond, nu a avut în vedere aspectele invocate, motiv pentru care, în mod greșit a considerat că nu se impune reținerea de circumstanțe atenuante în conformitate cu disp. art. 74 lit. b și c Cod penal, art. 76 lit. d Cod penal în cauză.

Solicită a se avea în vedere faptul că inculpatul a participat doar la trei acte materiale, față de ceilalți inculpați care deși au primit aceleași pedepse – parte dintre aceștia având reținute mai multe infracțiuni – a fost condamnat la a aceiași pedeapsă. Arată că a depus la dosar înscrisuri din care rezultă că până la momentul încarcerării sale a lucrat, inculpatul fiind cunoscut ca o persoană conștiincioasă, care nu a creat probleme la locul de muncă, este o persoană liniștită în comunitate, are familie, soție și doi copii minori și este singurul întreținător al familiei.

Apreciază că în mod greșit instanța de fond i-a aplicat aceiași pedeapsă ca și celorlalți inculpați care au săvârșit mai multe acte materiale. În acest sens solicită a se avea în vedere că unul dintre inculpați are șapte acte materiale, doi dintre ei au patru acte materiale și doar unul singur mai are trei acte materiale reținute în sarcină. Consideră că nu este corect ca în condițiile în care inculpatul la începutul lunii noiembrie 2012 a plecat din țară și a înțeles să stopeze această activitate infracțională, să beneficieze de același tratament juridic și de aceiași sancțiune penală la fel ca ceilalți.

Solicită admiterea recursului, desființarea hotărârii recurate și în rejudecare reținerea circumstanțelor atenuante și aplicarea unei pedepse într-un cuantum mai redus. De asemenea, solicită a se avea în vedere soluționarea antecedentelor penale, având în vedere că inculpatul a fost sancționat anterior cu pedeapsa de un an închisoare și în mod corect trebuie revocată suspendarea condiționată, iar această pedeapsă trebuie adăugată la noua pedeapsă ce trebuie executată de către inculpat.

Reprezentantul Parchetului cu privire la recursul declarat de inculpatul O. C., apreciază că recursul este nefondat, sentința penală nr. 1850/2013 a Judecătoriei G. o apreciază ca fiind legală și temeinică.

Apreciază că instanța de fond a reținut în mod corect situația de fapt și vinovăția inculpatului, inculpat care s-a și prevalat de disp. art. 3201 Cod procedură penală. Arată că în sarcina inculpatului s-au reținut trei acte materiale de către instanța de fond, acte materiale ce au fost săvârșite la data de 16.10.2012, 31.10.2012 și 01.11.2012. Apreciază că pedepsele ce au fost aplicate inculpatului sunt corect individualizate, fiind foarte aproape de limita minimă prevăzute de textele de lege, în condițiile aplicării art. 3201 Cod procedură penală, iar în urma efectuării concursului de infracțiuni, având în vedere și forma continuată și starea de recidivă, instanța a aplicat un spor doar de trei luni.

Arată că cererea prin care s-a solicitat reducerea cuantumului pedepsei și respectiv reținerea circumstanțelor atenuante o apreciază ca fiind neîntemeiată, având în vedere că în mod corect instanța de fond a apreciat, în raport de fapta săvârșită, în raport de urmărire produse de modalitatea concretă de săvârșire a acestei infracțiuni, că nu se justifică și nu se impune reținerea circumstanțelor atenuante.

Apreciază că recursul declarat de inculpat este nefondat, sens în care solicită respingerea acestuia, menținerea măsurii arestării preventive și deducerea din pedeapsa aplicată a duratei arestării preventive începând cu 13.02.2013, la zi.

Inculpatul, având ultimul cuvânt, arată că regretă fapta și lasă la aprecierea instanței.

CURTEA,

Asupra recursului penal de față,

Prin sentința penală nr.1150/18.06.2013 a Judecătoriei G. s-a dispus:

1.Condamnarea inculpatului A. D. Z.la o pedeapsă de 1(un) an închisoare, pentru săvârșirea infracțiunii de șantaj in formă continuată, prevăzută de art. 194 alin. 1 Cod penal, cu aplicarea art. 41 alin. 2 Cod penal, art. 3201 alin. 7 Cod procedură penală (șapte acte materiale ), la o pedeapsă de 1(una) lună închisoare, pentru săvârșirea infracțiunii de distrugere in formă continuată, prevăzută de art. 217 alin. 1 Cod penal, cu aplicarea art. 41 alin. 2 Cod penal, art. 3201 alin. 7 Cod procedură penală (trei acte materiale ) și la o pedeapsă de 2 (doi) ani și 6 (șase) luni închisoare, pentru săvârșirea infracțiunii de asociere pentru săvârșirea de infracțiuni, prevăzută de art. 323 alin. 1 și 2 Cod penal, cu aplicarea art. 3201 alin. 7 Cod procedură penală .

In temeiul art. 33 lit. a in referire la art. 34 lit. b s-au contopit cele trei pedepse cu închisoarea aplicate inculpatului prin prezenta, inculpatul urmând a executa pedeapsa cea mai grea de 2 (doi) ani și 6 (șase) luni închisoare, sporită la 3 (trei) ani închisoare.

În temeiul art. 861 Cod penal, s-a dispus suspendarea sub supraveghere a executării pedepsei de 3ani închisoare, pe durata unui termen de încercare de 5(cinci) ani, stabilit în condițiile art. 862 Cod penal.

S-a dispus ca pe durata termenului de încercare, inculpatul A. D. Z. să se supună următoarelor măsuri de supraveghere:

a) să se prezinte o dată pe lună la Serviciul de Probațiune de pe lângă Tribunalul G.;

b) să anunțe, în prealabil, orice schimbare de domiciliu, reședință sau locuință și orice deplasare care depășește 8 zile, precum și întoarcerea;

c) să comunice și să justifice schimbarea locului de muncă;

d) să comunice informații de natură a putea fi controlate mijloacele lui de existență;

S-a aplicat inculpatului pedeapsa accesorie a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a teza a II a și lit. b Cod penal, iar în temeiul art. 71 alin. 5 Cod penal, s-a dispus suspendarea executării pedepsei accesorii, pe durata termenului de încercare de 5 (cinci) ani.

În temeiul art. 350 alin. 3 lit. b Cod de procedură penală, s-a dispus punerea de îndată în libertate a inculpatului A. D. Z., dacă acesta nu este arestat în altă cauză.

În temeiul art. 88 Cod penal, s-a dedus din pedeapsa aplicată durata reținerii și a arestării preventive, de la data de 13.02.2013 până la zi .

2.În temeiul dispozițiilor art. 334 Cod procedură penală s-a dispus schimbarea încadrării juridice a faptelor reținute in sarcina inculpatului D. G. din infracțiunea de șantaj in formă continuată, prevăzută de art. 194 alin. 1 Cod penal, cu aplicarea art. 41 alin. 2 Cod penal, infracțiunea de distrugere in formă continuată, prevăzută de art. 217 alin. 1 Cod penal, cu aplicarea art. 41 alin. 2 Cod penal și infracțiunea de asociere pentru săvârșirea de infracțiuni, prevăzută de art. 323 alin. 1 și 2 Cod penal, toate cu aplicarea art. 37 lit. b Cod penal, în infracțiunea de șantaj in formă continuată, prevăzută de art. 194 alin. 1 Cod penal, cu aplicarea art. 41 alin. 2 Cod penal, infracțiunea de distrugere in formă continuată, prevăzută de art. 217 alin. 1 Cod penal, cu aplicarea art. 41 alin. 2 Cod penal și infracțiunea de asociere pentru săvârșirea de infracțiuni, prevăzută de art. 323 alin. 1 și 2 Cod penal.

A fost condamnat inculpatul D. G. la o pedeapsă de 1(un) an închisoare, pentru săvârșirea infracțiunii de șantaj in formă continuată, prevăzută de art. 194 alin. 1 Cod penal, cu aplicarea art. 41 alin. 2 Cod penal, art. 3201 alin. 7 Cod procedură penală (patru acte materiale ), la o pedeapsă de 1(una) lună închisoare, pentru săvârșirea infracțiunii de distrugere in formă continuată, prevăzută de art. 217 alin. 1 Cod penal, cu aplicarea art. 41 alin. 2 Cod penal, art. 3201 alin. 7 Cod procedură penală (cinci acte materiale ) și la o pedeapsă de 2 (doi) ani și 6 (șase) luni închisoare, pentru săvârșirea infracțiunii de asociere pentru săvârșirea de infracțiuni, prevăzută de art. 323 alin. 1 și 2 Cod penal, cu aplicarea art. 3201 alin. 7 Cod procedură penală .

In temeiul art. 33 lit. a in referire la art. 34 lit. b s-au contopit cele trei pedepse cu închisoarea aplicate inculpatului prin prezenta, inculpatul urmând a executa pedeapsa cea mai grea de 2 (doi) ani și 6 (șase) luni închisoare, sporită la 3 (trei) ani închisoare.

În temeiul art. 861 Cod penal, s-a dispus suspendarea sub supraveghere a executării pedepsei de 3ani închisoare, pe durata unui termen de încercare de 5(cinci) ani, stabilit în condițiile art. 862 Cod penal.

S-a dispus ca pe durata termenului de încercare, inculpatul D. G. să se supună următoarelor măsuri de supraveghere:

a) să se prezinte o dată pe lună la Serviciul de Probațiune de pe lângă Tribunalul G.;

b) să anunțe, în prealabil, orice schimbare de domiciliu, reședință sau locuință și orice deplasare care depășește 8 zile, precum și întoarcerea;

c) să comunice și să justifice schimbarea locului de muncă;

d) să comunice informații de natură a putea fi controlate mijloacele lui de existență;

S-a aplicat inculpatului pedeapsa accesorie a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a teza a II a și lit. b Cod penal, iar în temeiul art. 71 alin. 5 Cod penal, dispune suspendarea executării pedepsei accesorii, pe durata termenului de încercare de 5 (cinci) ani.

În temeiul art. 350 alin. 3 lit. b Cod de procedură penală, s-a dispus punerea de îndată în libertate a inculpatului D. G., dacă acesta nu este arestat în altă cauză.

În temeiul art. 88 Cod penal, s-a dedus din pedeapsa aplicată durata reținerii și a arestării preventive, de la data de 13.02.2013 până la zi .

3. A fost condamnat inculpatul O. C. la o pedeapsă de 1(un) an închisoare, pentru săvârșirea infracțiunii de șantaj in formă continuată, prevăzută de art. 194 alin. 1 Cod penal, cu aplicarea art. 41 alin. 2 Cod penal, art. 37 lit. a Cod penal și art. 3201 alin. 7 Cod procedură penală (patru acte materiale ) și la o pedeapsă de 2 (doi) ani și 6 (șase) luni închisoare, pentru săvârșirea infracțiunii de asociere pentru săvârșirea de infracțiuni, prevăzută de art. 323 alin. 1 și 2 Cod penal, cu aplicarea art. 37 lit. a Cod penal și art. 3201 alin. 7 Cod procedură penală .

In temeiul art. 33 lit. a in referire la art. 34 lit. b s-au contopit cele două pedepse cu închisoarea aplicate inculpatului prin prezenta, inculpatul urmând a executa pedeapsa cea mai grea de 2 (doi) ani și 6 (șase) luni închisoare, sporită la 2(doi) ani și 9 ( nouă) luni închisoare.

S-a constatat că infracțiunea din prezenta cauză a fost comisă in termenul de încercare de 1(un) an închisoare, stabilit prin sentința penală nr. 770/15.03.2011 a Judecătoriei G., definitivă prin nerecurare la data de 28.03.2011.

In temeiul art. 83 alin. 1 Cod penal, s-a dispus revocarea suspendării condiționate a pedepsei de 1 (un) an închisoare, aplicată inculpatului O. C. prin sentința penală nr. 770/15.03.2011 a Judecătoriei G., aceasta fiind executată alături de pedeapsa de 2 (doi) ani și 9 (nouă) luni închisoare aplicată prin prezenta sentință penală, inculpatul urmând să execute o pedeapsă rezultantă de 3 (trei)ani și 9 (nouă) luni închisoare.

In temeiul art. 71 alin. 2 Cod penal, s-a aplicat inculpatului O. C. pe durata executării pedepsei, pedeapsa accesorie a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a teza a II a și lit. b Cod penal.

În temeiul art. 350 alin. 1 Cod de procedură penală, s-a menținut starea de arest a inculpatului.

În temeiul art. 88 Cod penal, s-a dedus din pedeapsa aplicată durata reținerii și a arestării preventive, de la data de 13.02.2013 până la zi .

4. A fost condamnat inculpatul P. S. (la o pedeapsă de 1(un) an închisoare, pentru săvârșirea infracțiunii de șantaj in formă continuată, prevăzută de art. 194 alin. 1 Cod penal, cu aplicarea art. 41 alin. 2 Cod penal, art. 37 lit. b Cod penal și art. 3201 alin. 7 Cod procedură penală (patru acte materiale ), la o pedeapsă de 1(una) lună închisoare, pentru săvârșirea infracțiunii de distrugere in formă continuată, prevăzută de art. 217 alin. 1 Cod penal, cu aplicarea art. 41 alin. 2 Cod penal, art. 37 lit. b Cod penal și art. 3201 alin. 7 Cod procedură penală ( cinci acte materiale) și la o pedeapsă de 2 (doi) ani și 6 (șase) luni închisoare, pentru săvârșirea infracțiunii de asociere pentru săvârșirea de infracțiuni, prevăzută de art. 323 alin. 1 și 2 Cod penal, cu aplicarea art. 37 lit. b Cod penal și art. 3201 alin. 7 Cod procedură penală .

In temeiul art. 33 lit. a in referire la art. 34 lit. b s-au contopit cele trei pedepse cu închisoarea aplicate inculpatului prin prezenta, inculpatul urmând a executa pedeapsa cea mai grea de 2 (doi) ani și 6 (șase) luni închisoare, sporită la 3 (trei) ani închisoare.

In temeiul art. 71 alin. 2 Cod penal, s-a aplicat inculpatului P. S. pe durata executării pedepsei, pedeapsa accesorie a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a teza a II a și lit. b Cod penal.

În temeiul art. 350 alin. 1 Cod de procedură penală, s-a menținut starea de arest a inculpatului.

În temeiul art. 88 Cod penal, s-a dedus din pedeapsa aplicată durata reținerii și a arestării preventive, de la data de 13.02.2013 până la zi .

5. A fost condamnat inculpatul P. A. la o pedeapsă de 1(un) an închisoare, pentru săvârșirea infracțiunii de șantaj in formă continuată, prevăzută de art. 194 alin. 1 Cod penal, cu aplicarea art. 41 alin. 2 Cod penal, art. 3201 alin. 7 Cod procedură penală (trei acte materiale ), la o pedeapsă de 1(una) lună închisoare, pentru săvârșirea infracțiunii de distrugere in formă continuată, prevăzută de art. 217 alin. 1 Cod penal, cu aplicarea art. 41 alin. 2 Cod penal, art. 3201 alin. 7 Cod procedură penală (cinci acte materiale ) și la o pedeapsă de 2 (doi) ani și 6 (șase) luni închisoare, pentru săvârșirea infracțiunii de asociere pentru săvârșirea de infracțiuni, prevăzută de art. 323 alin. 1 și 2 Cod penal, cu aplicarea art. 3201 alin. 7 Cod procedură penală .

In temeiul art. 33 lit. a in referire la art. 34 lit. b s-au contopit cele trei pedepse cu închisoarea aplicate inculpatului prin prezenta, inculpatul urmând a executa pedeapsa cea mai grea de 2 (doi) ani și 6 (șase) luni închisoare, sporită la 3 (trei) ani închisoare.

În temeiul art. 861 Cod penal, s-a dispus suspendarea sub supraveghere a executării pedepsei de 3ani închisoare, pe durata unui termen de încercare de 5(cinci) ani, stabilit în condițiile art. 862 Cod penal.

S-a dispus ca pe durata termenului de încercare, inculpatul P. A. să se supună următoarelor măsuri de supraveghere:

a) să se prezinte o dată pe lună la Serviciul de Probațiune de pe lângă Tribunalul G.;

b) să anunțe, în prealabil, orice schimbare de domiciliu, reședință sau locuință și orice deplasare care depășește 8 zile, precum și întoarcerea;

c) să comunice și să justifice schimbarea locului de muncă;

d) să comunice informații de natură a putea fi controlate mijloacele lui de existență;

S-a aplicat inculpatului pedeapsa accesorie a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a teza a II a și lit. b Cod penal, iar în temeiul art. 71 alin. 5 Cod penal, s-a dispus suspendarea executării pedepsei accesorii, pe durata termenului de încercare de 5 (cinci) ani.

În temeiul art. 350 alin. 3 lit. b Cod de procedură penală, s-a dispus punerea de îndată în libertate a inculpatului P. A., dacă acesta nu este arestat în altă cauză.

În temeiul art. 88 Cod penal, s-a dedus din pedeapsa aplicată durata reținerii și a arestării preventive, de la data de 13.02.2013 până la zi .

6. În temeiul dispozițiilor art. 334 Cod procedură penală s-a dispus schimbarea încadrării juridice a faptelor reținute in sarcina inculpatului G. I. din infracțiunea de șantaj, prevăzută de art. 194 alin. 1 Cod penal, infracțiunea de distrugere, prevăzută de art. 217 alin. 1 Cod penal și infracțiunea de asociere pentru săvârșirea de infracțiuni, prevăzută de art. 323 alin. 1 și 2 Cod penal, toate cu aplicarea art. 37 lit. b Cod penal, în infracțiunea de șantaj, prevăzută de art. 194 alin. 1 Cod penal, infracțiunea de distrugere, prevăzută de art. 217 alin. 1 Cod penal și infracțiunea de asociere pentru săvârșirea de infracțiuni, prevăzută de art. 323 alin. 1 și 2 Cod penal.

A fost condamnat inculpatul G. I. la o pedeapsă de 9 (nouă) luni închisoare, pentru săvârșirea infracțiunii de șantaj, prevăzută de art. 194 alin. 1 Cod penal, cu aplicarea art. 3201 alin. 7 Cod procedură penală, la o pedeapsă de 1(una) lună închisoare, pentru săvârșirea infracțiunii de distrugere, prevăzută de art. 217 alin. 1 Cod penal, cu aplicarea art. 3201 alin. 7 Cod procedură penală și la o pedeapsă de 2 (doi) ani și 6 (șase) luni închisoare, pentru săvârșirea infracțiunii de asociere pentru săvârșirea de infracțiuni, prevăzută de art. 323 alin. 1 și 2 Cod penal, cu aplicarea art. 3201 alin. 7 Cod procedură penală .

In temeiul art. 33 lit. a in referire la art. 34 lit. b s-au contopit cele trei pedepse cu închisoarea aplicate inculpatului prin prezenta, inculpatul urmând a executa pedeapsa cea mai grea de 2 (doi) ani și 6 (șase) luni închisoare, sporită la 2 (doi) ani și 9 (nouă) luni închisoare.

În temeiul art. 861 Cod penal, s-a dispus suspendarea sub supraveghere a executării pedepsei de 3ani închisoare, pe durata unui termen de încercare de 5(cinci) ani, stabilit în condițiile art. 862 Cod penal.

S-a dispus ca pe durata termenului de încercare, inculpatul G. I. să se supună următoarelor măsuri de supraveghere:

a) să se prezinte o dată pe lună la Serviciul de Probațiune de pe lângă Tribunalul G.;

b) să anunțe, în prealabil, orice schimbare de domiciliu, reședință sau locuință și orice deplasare care depășește 8 zile, precum și întoarcerea;

c) să comunice și să justifice schimbarea locului de muncă;

d) să comunice informații de natură a putea fi controlate mijloacele lui de existență;

S-a aplicat inculpatului pedeapsa accesorie a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a teza a II a și lit. b Cod penal, iar în temeiul art. 71 alin. 5 Cod penal, s-a dispus suspendarea executării pedepsei accesorii, pe durata termenului de încercare de 5 (cinci) ani.

În temeiul art. 350 alin. 3 lit. b Cod de procedură penală, s-a dispus punerea de îndată în libertate a inculpatului G. I., dacă acesta nu este arestat în altă cauză.

În temeiul art. 88 Cod penal, s-a dedus din pedeapsa aplicată durata reținerii și a arestării preventive, de la data de 13.02.2013 până la zi .

S-a constatat că părțile vătămate C. C., P. I., Sacară M. M., M. N., H. P., P. R., V. D., S. I., M. Ș., M. G. M., M. I., . și . s-au constituit părți civile in cauză.

S-a luat act de declarația parților civile Strat Iuliean, M. L., V. A., C. A., L. M. și C. V. de renunțare la despăgubirile solicitate de la inculpați.

În motivarea hotărârii s-a arătat că prin rechizitoriul nr. 7746/P/2012 din data de 09.04.2013 al Parchetului de pe lângă Judecătoria G., s-a dispus punerea în mișcare a acțiunii penale și trimiterea în judecată in stare de arest preventiv a inculpaților:

-A. D. Z., pentru săvârșirea infracțiunilor de „șantaj în formă continuată”, prevăzută și pedepsită de art.194 alin.1 Cod penal, cu aplicarea art.41 alin.2 Cod penal (7 acte materiale),“distrugere în formă continuată”, prevăzută și pedepsită de art.217 alin.1 Cod penal, cu aplicarea art.41 alin.2 Cod penal (3 acte materiale) și “asociere pentru săvârșirea de infracțiuni”, prevăzută și pedepsită de art.323 alin.1 și alin.2 C.pen., toate cu aplicarea art.33 lit.a) C.pen. ;

-D. G., pentru săvârșirea infracțiunilor de șantaj în formă continuată”, prevăzută și pedepsită de art.194 alin.1 Cod penal, cu aplicarea art.41 alin.2 Cod penal (4 acte materiale),“distrugere în formă continuată”, prevăzută și pedepsită de art.217 alin.1 Cod penal, cu aplicarea art.41 alin.2 Cod penal (5 acte materiale) și “asociere pentru săvârșirea de infracțiuni”, prevăzută și pedepsită de art.323 alin.1 și alin.2 C.pen., toate cu aplicarea art.33 lit.a) C.pen. și art.37 lit.b) C.pen ;

-O. C., pentru săvârșirea infracțiunilor de “șantaj în formă continuată”, prevăzută și pedepsită de art.194 alin.1 Cod penal, cu aplicarea art.41 alin.2 Cod penal (4 acte materiale) și “asociere pentru săvârșirea de infracțiuni”, art.323 alin.1 și 2 C.pen., ambele cu aplicarea art.33 lit.a) C.pen și art. 37 lit. a) Cod penal.

-P. S., pentru săvârșirea infracțiunii de „șantaj în formă continuată”, prevăzută și pedepsită de art.194 alin.1 Cod penal, cu aplicarea art.41 alin.2 Cod penal (4 acte materiale), “distrugere în formă continuată”, prevăzută și pedepsită de art.217 alin.1 Cod penal, cu aplicarea art.41 alin.2 Cod penal (5 acte materiale) și “asociere pentru săvârșirea de infracțiuni”, prevăzută și pedepsită de art.323 alin.1 și alin.2 C.pen., toate cu aplicarea art.33 lit.a) C.pen și art.37 lit.b) C.pen. ;

-P. A., pentru săvârșirea infracțiunilor de „șantaj în formă continuată”, prevăzută și pedepsită de art.194 alin.1 Cod penal, cu aplicarea art.41 alin.2 Cod penal (3 acte materiale), “distrugere în formă continuată”, prevăzută și pedepsită de art.217 alin.1 Cod penal, cu aplicarea art.41 alin.2 Cod penal (5 acte materiale) și “asociere pentru săvârșirea de infracțiuni”, prevăzută și pedepsită de art.323 alin.1 și alin.2 C.pen., toate cu aplicarea art.33 lit.a) Cod penal.

- G. I., pentru săvârșirea infracțiunilor de „șantaj”, prevăzută și pedepsită de art.194 alin.1 Cod penal, “distrugere”, prevăzută și pedepsită de art.217 alin.1 Cod penal și “asociere pentru săvârșirea de infracțiuni”, prevăzută și pedepsită de art.323 alin.1 și alin.2 C.pen., toate cu aplicarea art.33 lit.a) C.pen și art.37 lit.b) Cod penal.

Prin același rechizitoriu s-a dispus și trimiterea in judecată in stare de libertate a inculpatului P. M. C. pentru săvârșirea infracțiunilor de „șantaj în formă continuată”, prevăzută și pedepsită de art.194 alin.1 Cod penal, cu aplicarea art.41 alin.2 Cod penal (3 acte materiale), și “asociere pentru săvârșirea de infracțiuni”, prevăzută și pedepsită de art.323 alin.1 și alin.2 C.pen., ambele cu aplicarea art.33 lit.a) C.pen.și art.37 lit.b) C.pen și scoaterea de sub urmărire penală a învinuiților:

- S. R., pentru săvârșirea infracțiunilor de „distrugere în formă continuată” și aplicarea în sarcina acestuia a sancțiunii administrative a amenzii în valoare de 1000 lei.

- S. R. ,pentru săvârșirea infracțiunilor de „distrugere în formă continuată” și aplicarea în sarcina acestuia a sancțiunii administrative a amenzii în valoare de 1000 lei.

S-a reținut in sarcina inculpaților A. D. Z., D. G., O. C., P. S., P. A., G. I. și P. M. C. că împreună au exercitat, în realizarea aceleiași rezoluții infracționale, acte de violență și amenințare împotriva mai multor părți vătămate, agenți de pază la . București, Punct de lucru G., cu scopul de a-i constrânge pe aceștia să le permită furtul de cocs din vagoanele aflate în stația de cale ferată „Cătușa-Culbutori”, a cărei paza o asigurau, în vederea dobândirii pentru sine a banilor ce urmau a rezulta din valorificarea produsului respectiv, precum și că au distrus, prin aducerea în stare de neîntrebuințare, porțiuni din gardul împrejmuitor aparținând . G. și a autoturismului înmatriculat sub nr._, aparținând . București, Punct de lucru G., și au inițiat, organizat și susținut o grupare infracțională, formată din aproximativ 15-20 de persoane, specializați în comiterea de furturi de cocs, aflat în vagoanele garate sau care urmau a fi descărcate în stația de cale ferată „Cătușa-Culbutori”.

Actele de urmărire penală efectuate în cauză, s-au materializat în: plângerile și declarațiile părților vătămate în care acestea descriu împrejurările comiterii infracțiunilor a căror victime au fost ( dosar urmărire penală vol.1 filele nr. 80-91, 93-103, 104-116, 128-136, 97-174, 198-203, 251-261, 277-279, 282-290, 311, 339-355, 358-362, 373-383, 396-413, 441, vol.2, filele nr.1-10, 28-42, 54-70, 80-88, 101-108, 202), procese-verbal de cercetare la fața locului ( dosar urmărire penală vol.1, filele nr.175-190, 312-317, 442-455, vol.2 filele nr.43-53), procese-verbale de conducere în teren a învinuiților S. R. și S. R. ( dosar urmărire penală filele nr.236-240, 333-338, 458-462, 164-169), procese-verbale de recunoaștere din planșă foto ( dosar urmărire penală vol.1 filele nr, 117-127, 137-144, 210, 214, 219, 227-228, 270-276, 291-302, 356-357, 363-372, 384-395, 414-424, vol.2, filele nr.11-19, 74-79, 93-99, 116-123, 130-142, 152-163, 176-181, 219-227), procese-verbal de redare și certificare a convorbirilor telefonice (dosar, vol.4 filele nr. 253-345); procese-verbale de efectuare a perchezițiilor domiciliare ( dosar urmărire penală vol.4 filele nr.196-249); acte de constatare întocmite de către .; raport de efectuare a expertizei dactiloscopice (dosar urmărire penală vol.1filele nr. 194-197); declarații martori (dosar urmărire penală vol.1, filele nr.204-209, 211-213, 215-218, 220-226, 323-332, vol2. filele nr.20-25,vol.2.filele nr.109-115, 124-129, 143-151, 170-175, 182-197, 212-218, 228-286);acte medicale ( dosar urmărire penală vol.1, filele nr.92, 262-263, vol.2 filele nr.71, 90-92), acte de constatare parte vătămată . ( dosar urmărire penală vol.3, filele nr.7-435) ; declarații inculpați și învinuiți (dosar urmărire penală vol.4, filele nr.1-105).

Inculpaților le-au fost prezentate materialele de urmărire penală la data de 09.04.2013 inculpaților.(dosar urmărire penală vol.4 filele nr.401-406)

În cursul urmăririi penale partea vătămată ., a precizat, prin reprezentanți legali că nu se constituie parte civilă în procesul penal în vederea recuperării distrugerilor provocate de inculpați gardului perimetral, întrucât, conform contractului de prestări servicii încheiat cu . răspunderea reparării gardului revine acestei persoane juridice. Partea vătămată . a precizat prin reprezentanții săi legali că nu se constituie parte civilă în procesul penal în vederea recuperării pagubelor produse ca urmare a distrugerii gardului împrejmuitor întrucât au executat reparațiile în regie proprie.

În privința reparării pagubelor produse ca urmare a distrugerii, prin aducerea în stare de neîntrebuințare, a celor trei autoturisme aparținând firmei, reprezentanții legali ai părții vătămate au precizat că nu se constituie parte civilă în procesul penal întrucât au fost despăgubiți de firmele de asigurări . și ..

In cursul urmăririi penale partea vătămată Strat Iuliean a precizat că se constituie parte civilă în procesul penal în vederea recuperării sumei de 2000 lei,reprezentând prejudiciul care i-a fost creat în urma săvârșirii infracțiunii din data de 16.10.2012.( dosar urmărire penală vol.1, filele nr. 14-17), partea vătămată M. L. a precizat că se constituie parte civilă în procesul penal în vederea recuperării sumei de 2000 lei,reprezentând prejudiciul care i-a fost creat în urma săvârșirii infracțiunii din data de 16.10.2012.( dosar urmărire penală vol.1, filele nr.37-43), partea vătămată V. A. a precizat că se constituie parte civilă în procesul penal în vederea recuperării sumei de 1500 lei,reprezentând prejudiciul care i-a fost creat în urma săvârșirii infracțiunii din data de 16.10.2012.( dosar urmărire penală vol.1, filele nr. 61-64), partea vătămată C. A. a precizat că se constituie parte civilă în procesul penal în vederea recuperării sumei de 500 lei, reprezentând prejudiciul care i-a fost creat în urma săvârșirii infracțiunii din data de 22.10.2012.( dosar urmărire penală vol.1, filele nr.72-74), partea vătămată L. M. a precizat că se constituie parte civilă în procesul penal în vederea recuperării sumei de 150 lei, reprezentând prejudiciul care i-a fost creat în urma săvârșirii infracțiunii din data de 03.12.2013(dosar urmărire penală vol.2, filele nr.59-70) și partea vătămată C. V. a precizat că se constituie parte civilă în procesul penal în vederea recuperării sumei de 300 lei,reprezentând prejudiciul care i-a fost creat în urma săvârșirii infracțiunii din data de 03.12.2012 ( dosar urmărire penală vol.2, filele nr.80-83).

Prezente in fața instanței de judecată părțile vătămate au precizat că renunță la pretențiile formulate față de inculpați.

Inculpații A. D. Z., D. G., O. C., P. S., P. A. și G. I. au fost reținuți in data de 13.02.2013 pentru o perioadă de 24 ore (dosar urmărire penală vol.4, filele nr. 119-124).

La aceeași dată, P. de pe lângă Judecătoria G. a dispus prin ordonanțe punerea în mișcare a acțiunii penale împotriva inculpaților A. D. Z., D. G., O. C., P. M. C., P. S., P. A. și G. I., acețtia fiind prezentați la Judecătoria G. cu propunerea luării față de aceștia a măsurii de arestare preventivă (dosar vol.4, filele nr. 126-132).

În dosarul nr._ al Judecătoriei G., prin Încheierea din 13.02.2013 a fost admisă propunerea Parchetului de pe lângă Judecătoria G. de luarea față de inculpați a măsurii arestării preventive. (dosar urmărire penală vol.4, filele nr. 133-161).La data de 11.03.2013, P. de pe lângă Judecătoria G. a propus prelungirea duratei arestării preventive a inculpaților pe o perioadă de 30 de zile, măsură aprobată de Judecătoria G. prin Încheierea din 12.03.2013, pronunțată în dosarul nr._ . (dosar urmărire penală vol.4, filele nr.181-185)

Pe parcursul judecății instanța a constat legalitatea și temeinicia măsurii arestării preventive luate față de inculpații A. D. Z., D. G., O. C., P. S., P. A. și G. I. in baza dispozițiilor art. 3001 Cod procedură penală și art. 3002 Cod procedură penală.

În fața instanței, înainte de începerea cercetării judecătorești, inculpații A. D. Z., D. G., O. C., P. S., P. A. și G. I. au înțeles să se prevaleze de dispozițiile art. 3201 Cod procedură penală, arătând că recunosc în totalitate faptele reținute în actul de sesizare și solicitând ca judecata să se facă pe baza probelor administrate în faza de urmărire penală, pe care le cunosc și le însușesc. Instanța a procedat la audierea inculpaților în acest sens (declarații filele 106,107,108,109,110,111 dosar) și, având în vedere poziția procesuală a acestora, dar și probele administrate în cursul urmăririi penale, a apreciat că sunt îndeplinite condițiile pentru aplicarea prevederilor art. 3201 Cod procedură penală.

Instanța a încuviințat proba cu acte in circumstanțiere pentru inculpați.

De asemenea, la dosarul cauzei au fost atașate fișele de antecedente penale ale inculpaților (filele 73-81 dosar fond) și sentințele penale nr. 770/15.03.2011 și nr. 810/16.04.2007 ale Judecătoriei G. cu referate întocmit de Biroul Executări Penale ( filele 83-88 dosar fond).

Pe parcursul cercetării judecătorești inculpații P. S., P. A. și G. I. au fost asistați de apărător desemnat din oficiu ( delegație fila 89 dosar), iar inculpații A. D. Z., D. G., O. C. și P. M. C. au fost asistați de apărători aleși (delegații filele 5,6,9 și 156 dosar).

Prin încheierea de ședință din data de 11.06.2013 ținând cont de starea de arest a inculpaților A. D. Z., D. G., O. C., P. S., P. A. și G. I., precum și de împrejurarea că aceștia au înțeles să se prevaleze de dispozițiile art. 3201 Cod procedură penală, instanța a dispus disjungerea cauzei și formarea unui nou dosar cu privire la inculpatul P. M. C..

Analizând și coroborând materialul probator existent la dosarul cauzei, instanța a reținut următoarele:

În fapt, cei 7 inculpații au vârste cuprinse între 21 și 36 de ani și dețin locuințe pe .. G., cale de acces care s-a format ca un drum ocolitor al Combinatului Siderurgic S.C. Arcelor Mittal S.A., fiind localizată pe o porțiune cuprinsă între gardul perimetral al acestei unități economice și calea ferată care o deservește, fiind utilizată drept principala modalitate de aprovizionare cu materii prime necesare activităților de producție.

Pe fondul acestei stări de fapt, pe ., au fost ridicate mai multe construcții fără autorizație, unele concepute ca adăposturi ale persoanelor care își câștigă existența din colectarea, prin mijloace licite ori ilicite, de materiale refolosibile rezultate din activitățile de producție ale combinatului siderurgic.

Perpetuarea în timp a acestei situații a dus la apariția unor grupări de infractori, cu zone de acțiune precis delimitate în proximitatea unității economice citate, organizați și specializați în comiterea de furturi de materiale refolosibile diverse, provenite ori destinate activităților productive ale acestui combinat.

O astfel de grupare care s-a format în zona mai sus-menționată și care a devenit cunoscută agenților de pază prin numeroasele activități infracționale este și cea condusă de inculpații A. D. Z. zis L., D. G. zis B. și O. C. zis C..

Membrii acesteia acționau, cu precădere, în zona stației de cale ferată “Cătușa-Culbutori”, extinzându-și activitățile infracționale și în cea aferentă gardului perimetral al S.C.Arcelor Mittal SA G., aflată lângă stația de cale ferată, ocupându-se însă cu precădere de sustragerea cocsului din vagoanele de cale ferată care aprovizionau combinatul siderurgic.

Modul de organizare al grupării este relevat de mijloacele de probă existente la dosarul cauzei care au demonstrat faptul că liderii citați erau cei care coordonau restul grupului, fie monitorizând modul de sustragere al cocsului, fie fiind primii care organizau manifestările violente la adresa agenților de pază ce încercau să-i oprească,instigând restul membrilor grupului la comiterea de acte de violență, menite a intimida agenții de pază și de a-i determina astfel să le permită comiterea sustragerilor respective.

În privința modului concret de acțiune, învederăm că membrii grupării atacau vagoanele de cale ferată încărcate cu cocs, profitând de împrejurarea că viteza de înaintare a acestora era suficient de redusă, distrugeau sistemele de asigurare ale trapelor de evacuare a încărcăturii iar în urma căderii acestuia pe terasamentul căii ferate, în diverse cantități, îl adunau în saci.

Urmare a intervenției agenților de pază care încercau să le împiedice în acțiunile infracționale, membrii grupării, instigați de liderii acesteia, le adresau acestora amenințări cu moartea ori cu vătămarea corporală și injurii și încercau să-i lovească, fie în mod direct, fie aruncând asupra lor cu pietre, proiectile trase cu praștia, sticle incendiare ori obiecte contondente.

Aspecte din modul de acțiune al grupării sunt relevate de înregistrările video puse la dispoziție de S.C. Security WBC S.R.L. și de planșa fotografică cu imagini ale membrilor grupării care apar în respectivele înregistrări.

În afara agresiunilor verbale și fizice apărute în momentele în care sustrăgeau cocs, membrii grupării au început să încerce intimidarea agenților de pază prin urmărirea acestora în afara programului de lucru, ocazii cu care fie îi agresau, fie îi amenințau că ar putea face acest lucru.

În acțiunile lor ilicite, infractorii au fost încurajați și de faptul că eventualele plângeri depuse de agenții de pază agresați erau cercetate separat, de diferite subunități de poliție, acestea fiind înregistrate ca infracțiuni de lovire și alte violențe ori ca și contravenții, nefiind pusă în lumină amploarea fenomenului infracțional și legătura dintre toate aceste fapte.

Conform adresei nr.180 din 30.01.2013 a S.C. Security W.B.C. S.R.L., în cursul anului 2012, gruparea condusă de inculpații A. D. Z. zis L., D. G. zis B. și P. M. C. zis S. au atacat un număr de 184 trenuri încărcate cu cocs, din vagoane fiind deversată o cantitate de 389.680 kg din acastă materie primă iar în acțiunile de respingere a membrilor grupării un număr de 116 agenți de pază au suiferit diverse leziuni și traumatisme, societatea respectivă înregistrând 3 accidente de muncă.

Actele materiale comise de membrii acestei grupări în perioada 16.10._12 se circumscriu astfel într-o activitate infracțională mult mai vastă, care s-a derulat pe o perioadă mai lungă de timp în care inculpații au acționat după cum urmează:

1. În după-amiaza zilei de 16.10.2012, în jurul orei. 14.00, inculpații O. C. zis “C.”, A. D. Z. zis “L.”, P. S. zis “I.”, P. M. C. zis “S.”, P. A. zis “R.” și D. G. zis “B.”, însoțiți de alte persoane din grupul pe care îl conduceau, s-au apropiat de stația de cale ferată “Cătușa-Culbutori”, cu scopul de a fura cantitățile de cocs care fuseseră deversate anterior pe terasamentul de cale ferată.

Astfel, un număr de 10-12 persoane au pătruns în zona stației de cale ferată menționate, încărcând în saci cantitatea de cocs căzută pe terasament, în timp ce erau supravegheați, de pe marginea malului de pământ aflat la capătul . imediata vecinătate a căii ferate, de către inculpații O. C. zis “C.”, A. D. Z. zis “L.”.

Întrucât zona unde inculpații intenționau să acționeze era supravegheată în acel moment de părțile vătămate V. A. și C. C., agenți care își efectuau serviciul de pază în postul respectiv, aceștia au realizat că numărul superior al infractorilor precum și faptul că unii dintre ei aveau asupra lor diferite obiecte contondente impunea solicitarea de sprijin din partea colegilor și încercarea ca până la sosirea acestora să-i țină la distanță pe inculpați și însoțitorii lor.

La solicitarea celor două părți vătămate, în zonă și-a făcut apariția în scurt timp echipa de intervenție formată din părțile vătămate Strat Iuliean și M. L. care, alăturându-se părților vătămate V. A. și C. C., le-au cerut cu fermitate inculpaților și însoțitorilor acestora să părăsească zona.

Nemulțumiți de poziția fermă manifestată de agenții de pază care nu le permiteau să fure, inculpatul A. D. Z., zis “L.” l-a lovit pe partea vătămată M. L., cu piciorul, în zona intimă, după care, probabil încurajat de gestul prietenului său, inculpatul O. C. zis “C.” a lovit, cu palma, peste față pe aceeași parte vătămată.

Instigați de comportamentul celor doi lideri, restul membrilor grupului au reacționat cu violență, adresând insulte și amenințări agenților de pază și aruncând în aceștia cu pietre luate de pe terasamentul căii ferate.

În acest context, inculpatul O. C. zis C. a aruncat cu o piatră spre partea vătămată Strat Iuliean, țintind zona capului acestuia, lovitură care, datorită gestului de evitare venit din partea agentului de pază, l-a lovit pe acesta în una din mâini provocându-i o leziune.

Realizând că sunt depășiți de numărul agresorilor, agenții de pază s-au retras, nu înainte ca partea vătămată V. A. să fie lovit de inculpatul A. D. Z., zis “L.” cu o piatră în zona șoldului.

Urmare a faptului că în sprijinul părților vătămate a mai sosit un echipaj al firmei ., ai căror salariați erau, echipă constituită din martorii C. M. V., Ț. Goerge și Pârțână M., inculpații și însoțitorii acestora s-au retras pe .> Audiat în cauză, cu respectarea drepturilor procesuale, partea vătămată Strat Iuliean a descris în amănunt împrejurările comiterii infracțiunilor a căror victimă a fost, alături de părțile vătămate V. A., C. C. și M. L., indicând data, intervalul orar și locul săvârșirii acestora precum și modalitatea concretă în care au acționat agresorii, indicându-i pe inculpații O. C. zis “C.” și A. D. Z., zis “L.”, ca fiind cei care l-au lovit pe el și pe partea vătămată M. L..

De asemenea, partea vătămată a indicat care au fost vătămările suferite în urma agresiunilor la care a fost supus de inculpatul O. C. și valoarea prejudiciului suferit, cu privire la care a precizat că îl dorește recuperat prin constituirea ca parte civilă în procesul penal.(dosar urmărire penală vol.1 filele nr. 82-91)

Declarațiile părții vătămate Strat Iuliean referitoare la vătămările suferite ca urmare a agresiunii la care a fost supus de către inculpatul O. C. sunt confirmate de concluziile Certificatului medico-legal nr.1684/17.10.2012 care atestă că vătămările au putut fi produse prin loviri cu corpuri contondente iar vindecarea acestora a necesitat 7-8 zile de îngrijiri medicale. (dosar urmărire penală vol.1 filele nr. 92)

Cu ocazia audierii cu respectarea drepturilor procesuale, partea vătămată M. L., agent de pază în cadrul . a precizat împrejurările în care, în data de 16.10.2012, în jurul orei.14.00, a intervenit, împreună cu colegul său, partea vătămată Strat Iuliean, în ajutorul colegilor săi, agenții de pază, V. A. și C. C..

Partea vătămată a confirmat și descris activitățile infracționale comise de către inculpații O. C. zis “C.”, A. D. Z. zis “L.”, P. S. zis “I.” și D. G. zis “B.”, indicând în mod concret modalitatea în care erau săvârșite. Cu aceeași ocazie, partea vătămată i-a menționat pe inculpații O. C. zis “C.” și D. G. zis “B.” drept liderii grupului de persoane care acționau în scopul punerii în practică a intențiilor lor infracționale.

M. L. a indicat că, în momentul intervenției sale și a părții vătămate Strat Iuliean, în sprijinul colegilor care executau serviciul de pază în zona Gării “Cătușa”, a observat că pe terasamentul de cale ferată se aflau 4-5 indivizi care furau cocs, încărcându-l în saci, iar inculpatul P. S., zis “I.”, însoțit de încă o persoană, încercau să îi constrângă, prin amenințarea cu bătăia și cu moartea, pe agenții de pază pentru a le permite însoțitorilor lor să fure cât mi mult din respectivul produs.

În privința loviturilor pe care le-a primit, partea vătămată M. L. a precizat că inculpatul O. C., zis C., l-a lovit cu palma peste față iar inculpatul A. D. Z., zis L., l-a lovit cu piciorul în zona intimă.

De asemenea, partea vătămată i-a indicat pe aceștia ca fiind cei care l-au amenințat că, în cazul în care nu le va permite să fure cocs, îl vor bate, sugerând că acest lucru ar urma să se realizeze chiar pe traseul ce îl urma în mod obișnuit spre domiciliu.

Cu aceeași ocazie, partea vătămată M. L. a confirmat împrejurarea în care partea vătămată Strat Iuliean a fost lovit cu o piatră aruncată de inculpatul O. C., zis “C.” și, de asemenea, l-a indicat ca participant la acțiunile violente descrise pe inculpatul P. S., zis “I.”, despre care a declarat că a încercat să-l lovească cu o greblă.

În privința prejudiciilor care i-au fost provocate de comportamentul violent manifestat de inculpații O. C., zis C. și A. D. Z., zis L., partea vătămată a declarat că se constituie parte civilă împotriva acestora cu suma de 2000 lei împotriva fiecăruia dintre cei doi.

Totodată, partea vătămată M. L. a precizat că va urma să se deplaseze la serviciul de medicină legală în vederea examinării (dosar urmărire penală vol.1 filele nr. 104-116).

În cauză a fost audiat, în calitate de parte vătămată, și numitul V. A., agent de pază în cadrul . care executa, la data de 16.10.2012, serviciul de pază în zona “Cătușa- Culbutori”, împreună cu colegul său C. C.. Acesta a declarat că, în jurul orei.14.00 a zilei respective, i-a văzut pe inculpații O. C., zis “C.” și A. D. Z., zis “L.” în timp ce coordonau activitatea de sustragere de cocs, aflat pe terasamentul de cale ferată, a unui număr de 15 persoane.

Partea vătămată a confirmat că, motivați de numărul și de comportamentul violent pe care îl manifestau inculpații și însoțitorii acestora, a solicitat, împreună cu colegul său C. C., intervenția colegilor săi, părțile vătămate Strat I. și M. L..

Descriind comportamentul violent manifestat de către inculpați după sosirea colegilor săi, partea vătămată a declarat că a fost lovit, în zona șoldului, cu o piatră aruncată de inculpatul A. D. Z., zis “L.” și a confirmat împrejurările în care partea vătămată M. L. a fost lovit atât de inculpatul O. C., zis C., cu palma peste față cât și de inculpatul A. D. Z., zis L., cu piciorul în zona intimă iar partea vătămată Strat Iuliean a fost lovit de inculpatul O. C., zis C., cu o piatră, în zona șoldului.

Totodată, partea vătămată a precizat că toate acțiunile violente manifestate de către inculpați aveau ca singură motivație constrângerea personalului de pază, atât prin violență cât și prin amenințare, să le permită a fura cantitățile de cocs, aflate pe terasamentul de cale ferată din zona “Culbutori”.

Cu aceeași ocazie, V. A. l-a indicat ca participant la săvârșirea acțiunilor violente descrise pe inculpatul P. S., zis “I.”.

De asemenea, acesta a declarat că se constituie parte civilă în procesul penal împotriva inculpatului A. D. Z., zis “L.”, cu suma de 1500 lei, reprezentând daunele morale suferite în urma violențelor la care a fost supus. (dosar urmărire penală vol.1, filele nr.128-136)

Audiat în cauză, cu respectarea drepturilor procesuale, inculpatul O. C., zis “C.” a recunoscut că a participat la săvârșirea infracțiunii descrise, împreună cu inculpații A. D. Z., D. G., P. S. și P. M. S.. (dosar urmărire penală vol.4 filele nr.27-28)

Cu ocazia audierilor efectuate în cauză, inculpatul A. D. Z., zis “L.” a refuzat să dea declarații, prevalându-se de dispozițiile art.70 alin.2 Cod procedură penală . (dosar urmărire penală vol.4 filele nr.1-10)

Caracterul cert al săvârșirii de către inculpații A. D. Z., zis “L.” și O. C., zis “C.” a infracțiunii descrise este probată și de cuprinsul “proceselor-verbale de prezentare pentru recunoaștere după planșa foto” ale părților vătămate Strat Iuliean, M. L., V. A. și al planșelor foto aferente în cuprinsul cărora aceștia îi indică fără ezitare drept autori ai faptei respective. (dosar urmărire penală vol.1 filele nr.93-103, 117-127, 137-144 )

2. În seara zilei de 22.10.2012, inculpații A. D. Z., zis “L.”, D. G., zis “B.”, P. S.,zis “I.” și P. A., zis “R.”, însoțiți de învinuiții S. R. și S. R., s-au deplasat în stația de cale ferată “Cătușa-Culbutori” cu scopul de a sustrage cocs din vagoanele de cale ferată.

Întrucât la momentul respectiv paza stației era asigurată de un număr mai mare de agenți de pază, printre care se aflau martorii A. V., M. G. M., T. D. Și C. M. V., inculpații și învinuiții s-au retras, moment în care inculpatul A. D. Z. le-a cerut celorlalți membri ai grupului să provoace distrugeri la gardul perimetral al ., scop în care, el însuși, a luat în mână un baros cu mâner metalic.

Dând curs îndemnului inculpatului, ceilalți inculpați și înv. S. R. s-au deplasat la gardul împrejmuitor indicat, în timp ce S. R. a rămas să asigure paza acestora, postându-se pe . de retragere a însoțitorilor săi, în eventualitatea în care aceștia erau respinși de agenții de pază. Din locul în care se afla, învinuitul nu avea contact vizual cu gardul ..

În timp ce paza le era asigurată de învinuit, inculpații au doborât la pământ o porțiune din gardul din plăci de beton, deformând și partea supraînălțată metalică a acestuia.

Activitatea infracțională a inculpaților a fost sesizată dispeceratului firmei de pază al . care l-a trimis în zonă pe agentul de pază, partea vătămată C. A., acesta deplasându-se la fața locului cu autoturismul de serviciu marca “Dacia L.” cu nr. de înmatriculare_ .

După ce a coborât din autoturism pentru a constata ce se întâmplă, partea vătămată a fost surprinsă de grupul de inculpați care l-a atacat, începând să alerge după el.

În aceste condiții, C. A. a reușit să scape de agresiune, abandonând însă autoturismul de serviciu în care se afla un rucsac personal, conținând actele sale de identitate și un telefon mobil.

Profitând de acest lucru, toți inculpații au vandalizat autoturismul de serviciu respectiv, provocându-i distrugeri iar inculpatul A. D. Z. a furat rucsacul părți vătămate din care și-a însușit telefonul acestuia iar actele de identitate găsite le-a ars.

Pentru distrugerile provocate au formulat plângeri penale prealabile . și ., partea vătămată C. A. formulând plângere pentru sustragerea rucsacului cu bunuri și acte de identitate (dosar urmărire penală vol.1, filele nr. 145, 146, 152-174).

Cu ocazia cercetării criminalistice efectuate la fața locului s-au pus în evidență distrugerile provocate la gardul perimetral al . precum și cele ale autoturismului “Dacia L.” cu nr. de înmatriculare_, aparținând ., ocazie cu care de pe capota acestui autoturism a fost relevat și ridicat un fragment de urmă papilară (dosar urmărire penală vol.1, filele nr.175-190).

Prin Raportul de expertiză dactiloscopică nr._ din 12.02.2013 s-a stabilit faptul că fragmentul de urmă papilară ridicat cu ocazia cercetării locului faptei îi aparține inculpatul D. G., zis “ B.” (dosar urmărire penală vol.1 filele nr. 191-197).

Cu ocazia audierii reprezentantului legal al ., D. D., aceasta a indicat drept valoare a prejudiciului ca urmare a distrugerii autoturismului marca “Dacia L.”, înmatriculat sub nr._, suma de 834 lei. (dosar urmărire penală vol.1, filele nr. 147)

În cauză a fost efectuată o percheziție domiciliară la locuința numitului D. G., zis “B.”, ocazie cu care nu au fost descoperite bunuri care să aibă legătură cu activitatea infracțională a acestuia (dosar urmărire penală vol.1, filele nr. 241-249).

Audiați în cauză în legătură cu participarea lor la săvârșirea infracțiunii descrise, inculpații A. D. Z., zis “L.”, D. G., zis “B.”, P. S.,zis “I.” și P. A., zis “R.” au negat orice formă de implicare în comiterea acesteia (dosar urmărire penală vol.4 filele nr. 1-70).

Caracterul nesincer și subiectiv al declarațiilor acestora este demonstrat de restul mijloacelor de probă administrate în cauză.

Astfel, cu ocazia audierii lor, martorii A. V., M. G. M., T. D. și C. M. V. i-au indicat, fără ezitare, pe inculpații A. D. Z., D. G., P. M. C., O. C. și P. S. ca făcând parte din grupul care a atacat stația de cale ferată “Cătușa-Culbutori”, în seara zilei de 22.10.2012, fără a reuși să sustragă materiale, împrejurare care le-a creat acestora starea de nemulțumire și revoltă pe fondul căreia au distrus, ulterior, gardul împrejmuitor și autoturismul mai sus menționate și au furat rucsacul părții vătămate C. A. (dosar urmărire penală vol.1, filele nr.207-226).

Totodată, în cauză, au fost audiați și învinuiții S. R. și S. R. care au recunoscut participarea la comiterea atât a celor două infracțiuni de “distrugere” cât și a infracțiunii de “furt” în condițiile descrise mai sus (dosar urmărire penală vol.1 filele nr.77-105).

Sinceritatea declarațiilor celor doi învinuiți este demonstrată și de “procesele-verbale de conducere în teren” și planșele foto aferente în cuprinsul cărora aceștia indică locul săvârșirii infracțiunilor respective (dosar urmărire penală vol.1, filele nr.236-240).

3. În seara zilei de 24.10.2012, în jurul orei.18.00, un grup format din circa 10 membri ai grupului infracțional condus de inculpați, toți înarmați cu obiecte contondente, au încercat să fure cocs dintr-un tren care se afla garat în stația de cale ferată “Cătușa-Culbutori”. Modalitatea concretă de acțiune a acestora a fost aceea de a se urca în vagoanele aflate încă în mers, de a încerca să distrugă sistemele de închidere ale ușilor acestora și de a fura o cantitate cât mai mare de produs cocsificabil căzută pe terasament.

Urmare a mobilizării rapide, făptuitorii au fost respinși de agenții de pază ai ., între care se afla și partea vătămată Sacară M. M., persoană care l-a recunoscut pe inculpatul D. G., zis “B.”, ca fiind unul din membrii grupului descris mai sus.

În privința acestuia, partea vătămată a menționat că le-a adresat tuturor agenților de pază prezenți, amenințări cu moartea și cu bătaia, repercusiuni pe care aceștia ar fi urmat să le suporte chiar și după terminarea programului de lucru.

De menționat că atitudinea manifestată de către inculpat își avea motivația în dorința de a-i constrânge pe agenții de pază să îi permită să sustrage produs cocsicabil aflat în vagoanele a căror pază era asigurată de către aceștia.

Ulterior terminării programului de lucru și ieșirii din tură, în jurul orelor 20.00 ale aceleiași zile, părțile vătămate Sacară M. M. și P. I. s-au îndreptat împreună spre domicilii, îmbrăcați fiind în uniformele ce aveau înscrise însemnele firmei de pază ai cărei salariați erau.

După ce s-au deplasat cu un microbuz până în Piața Energiei din mun. G., cele două părți vătămate s-au îndreptat spre intersecția străzilor 1 Decembrie 1918 și T..

În timp ce se aflau în acel loc, în jurul orelor 20.10, a oprit lângă ei un autoturism “Dacia L.”, de culoare deschisă, despre care partea vătămată Sacară M. M. știa că este folosit de inculpatul D. G., zis “B.”, din interiorul căruia au coborât 4-5 indivizi, recunoscându-i pe inculpații A. D. Z., zis “L.” și M. G.. Aceștia au scos din portbagajul autoturismului bâte din lemn și s-au apropiat de părțile vătămate Sacară M. M. și P. I. reproșându-le că nu le-au permis să sustragă cocs și începând să-i lovească cu bâtele.

Sesizând mai repede intențiile agresorilor lor, partea vătămată P. I. a fugit de la fața locului, inculpații reușind să-l lovească cu bâtele doar pe partea vătămată Sacară M. M., provocându-i acestuia un traumatism cranio-cerebral minor și contuzii la omoplatul, cotul și genunchiul stâng.

Cu ocazia audierii sale, partea vătămată Sacară M. M. a descris împrejurările care au premers vătămării sale, indicând astfel premisele de fapt ale agresiunii la care a fost supus. Cu aceeași ocazie, partea vătămată i-a indicat drept autori cerți ai loviturilor primite pe inculpații A. D. Z., zis “L.” și M. G. și l-a indicat ca posibil participant la agresiune pe inculpatul Șvalea R.-G.. În privința primului dintre inculpați, partea vătămată l-a indicat fără ezitare a fi unul dintre membrii grupului care în dimineața zilei de 24.10.2012 au încercat să sustragă cocs din zona Cătușa-Culbutori (dosar urmărire penală vol.1, filele nr.251-261).

Declarațiile părții vătămate referitoare la vătămările suferite ca urmare a agresiunii la care a fost supus în seara zilei de 24.10.2012 sunt confirmate de actele medicale depuse de acesta la dosarul cauzei și de înscrisurile întocmite de către organele de poliție cu ocazia reclamării faptei mai sus descrise (dosar urmărire penală vol.1 filele nr. 262-263).

Audiat în cauză, partea vătămată P. I. a declarat faptul că, personal, nu cunoștea nimic despre incidentele din stația Cătușa-Culbutori, întrucât își activitatea în alt post. Acesta a confirmat împrejurările în care s-a încercat agresionarea sa și a părții vătămate Sacară M. M., precizând că acesta din urmă a fost lovit de doi dintre membrii unui grup format de 5-6 indivizii care i-au atacat, purtând în mâini bâte.

Partea vătămată a mai declarat însă că agresorii săi și ai colegului său purtau cagule, motiv pentru care nu îi poate recunoaște și că, deși a fost lovit o singură dată de către unul dintre aceștia, înțelege să-și retragă plângerea penală depusă (dosar urmărire penală vol.1 filele nr. 277-279).

Audiați în cauză, cu respectarea drepturilor procesuale, inculpații A. D. Z., zis L. și D. G., zis B., au negat orice participare la săvârșirea infracțiunii descrise (dosar urmărire penală vol.4 filele nr.1-18).

Caracterul cert al săvârșirii de către inculpații A. D. Z., zis L., Șvalea R. G. și M. G. a infracțiunii descrise este probată și de cuprinsul procesului-verbal de prezentare pentru recunoaștere după planșa foto al părții vătămate Sacară M. M. și al planșei foto aferente în cuprinsul cărora acesta îi indică fără ezitare drept autori ai agresiunii a cărui victimă a fost. (dosar urmărire penală, vol.1 filele nr. 270-276)

În cauză a fost audiat și martorul M. N. care a relatat împrejurările în care a aflat de la partea vătămată Sacară M. M. despre săvârșirea infracțiunii a cărui victimă a fost acesta (dosar urmărire penală vol.1 filele nr. 287).

4. În seara zilei de 31.10.2012, în jurul orelor 21.30, în timp ce părțile vătămate M. N. și D. V. își desfășurau serviciul de pază în zona stației de cale ferată “Cătușa-Culbutori”, având în supraveghere mai multe grămezi de cocs care fuseseră anterior deversate din vagoane, inculpații O. C., zis “C.”, P. M. C., zis “S.” și A. D. Z., zis “L.” s-au apropiat de cei doi agenți de pază, cerându-le insistent să le permită să fure cocsul din grămezile deversate pe terasamentul căii ferate.

Fiind refuzați ferm de părțile vătămate și nemulțumiți de refuzul primit, inculpații i-au amenințat pe agenți cu moartea după care O. C. zis “C.” l-a îmbrâncit partea vătămată M. N. iar inculpatul P. M. C., zis “S.” l-a lovit pe partea vătămată D. V. cu pumnul în față.

Întrucât partea vătămată M. N. a solicitat imediat ajutor, informându-și colegii și șefii de cele întâmplate, inculpații s-au îndepărtat.

Cu ocazia audierii sale, partea vătămată M. N. a descris împrejurările care au premers acțiunile violente săvârșite împotriva sa și a părții vătămate D. V., indicând astfel premisele de fapt ale agresiunii la care au fost supuși. Cu aceeași ocazie, partea vătămată i-a indicat drept autori cerți ale actului de violență îndreptat împotriva sa pe inculpatul O. C., zis “C.” iar pe inculpatul P. M. C., zis “S.” l-a indicat ca autor cert al loviturii aplicate colegului său, partea vătămată D. V..

Cu același prilej, partea vătămată a menționat că cei doi inculpați fac parte dintr-o grup care s-a specializat în furtul de produs cocsificabil care este transportat în vagoanele de cale ferată ce staționează în stația de cale ferată “Cătușa-Culbutori” și i-a menționat ca membrii ai acestui grup pe inculpații A. D. Z., zis “L.”, D. G., zis “B.”, G. F., zis “C.”, P. A., zis “R.”, Șvalea R. G., zis “R.” și pe Poteranu S., zis “I.” (dosar urmărire penală vol.1, filele nr.282-290).

La rândul său, partea vătămată D. V. a descris împrejurările în care, în data de 31.10.2012, în timp ce se afla în serviciul de pază împreună cu colegul său, partea vătămată Mărgărti N., a fost lovit de inculpații O. C., zis “C.”, P. M. C., zis “S.” și A. D. Z., zis “L.”, fără a putea preciza în mod distinct contribuția fiecăruia dintre aceștia (dosar vol.1, filele nr.283-284).

Ulterior agresiunii la care a fost suspus, în data de 10.11.2012, partea vătămată M. N. a demisionat din funcția pe care o deținea la ., nerezistând presiunilor la care a fost supus în timpul serviciului și, ulterior, și-a retras plângerea penală formulată împotriva inculpaților. Orice încercare ulterioară de audiere a părții vătămate nu a avut niciun rezultat, acesta plecând din țară (dosar urmărire penală vol.1, filele nr.288, 303-310).

Audiați în cauză, cu respectarea drepturilor procesuale, inculpații A. D. Z., zis L., O. C., zis “C.”, au negat orice participare la săvârșirea infracțiunii descrise (dosar urmărire penală vol.4 filele nr. 1-10, 22-32).

Declarațiile părții vătămate M. N. referitoare la împrejurările și autorii comiterii infracțiunii descrise se coroborează cu “procesul-verbal de prezentare pentru recunoaștere după planșa foto” și al planșei foto aferente în cuprinsul cărora acesta îi indică fără ezitare drept autori ai agresiunii a cărui victimă a fost pe inculpații A. D. Z., zis L., O. C., zis “C.” și P. M. C., zis “S.”. De asemenea, cu același prilej, partea vătămată i-a indicat drept membrii ai grupului infracțional care se “specializaseră” în furtul de produs cocsificabil pe inculpații D. G., zis “B.”, G. F. zis “C.”, P. A., zis “R.”, Șvalea R.-G. și P. S., zis “I.” (dosar urmărire penală vol.1 filele nr. 291-302).

Caracterul cert al vinovăției inculpaților este probat și de declarațiile martorilor P. R. și C. M.-V., colegi ai celor două părți vătămate, care au confirmat, fie și în mod indirect, săvârșirea infracțiunii descrise împotriva celor doi (dosar urmărire penală vol.1, filele nr.358-360, vol.2, filele nr. 182-188).

5. În dimineața zilei de 01.11.2012, inculpații P. S., zis I., P. A., zis R. și învinuiții S. R. și S. R. s-au deplasat la stația de cale ferată “Cătușa-Culbutori” cu scopul de a sustrage cocs.

Sesizându-se prezența acestora și intențiile lor infracționale, la fața locului s-au deplasat mai multe echipaje de agenți de pază ai ., unul dintre acestea fiind cel compus din martorii E. S. Și G. F., primul dintre aceștia conducând autoturismul de serviciu marca “Dacia L.”, cu nr. de înmatriculare_ .

Tocmai pentru a evita o posibilă distrugere a autoturismului pe care îl avea în dotare, martorul E. S. a parcat autoturismul în cauză în dreptul clădirii “Culbutorilor” după care s-a deplasat în stația de cale ferată “Cătușa”.

Fiind prezenți în zonă, inculpații P. S. Și P. A., însoțiți de către învinuiții S. R. și S. R. au observat prezența în zonă a autoturismului de serviciu al . și, la inițiativa inculpatului P. S., s-au urcat pe clădirea “Culbutorilor”, de unde au început să arunce cu pietre înspre autoturismului respectiv.

Urmare a acțiunii descrise, una dintre pietrele aruncate a spart luneta autoturismului în cauză, fără ca autorii să realizeze care dintre ei a aruncat piatra respectivă.

Ulterior, agenții aparținând . au intervenit la fața locului îndepărtând inculpații și învinuiții prin folosirea armamentului neletal din dotare.

Partea vătămată . a formulat plângere penală sub aspectul infracțiunii de distrugere, indicând drept valoare a prejudiciului suma de 5 951,82 lei (dosar urmărire penală vol.1filele nr.319).

Fără a putea contesta câtimea sumei indicate de reprezentanții legali ai părții vătămate, opiniem că este posibil ca aceasta să fie eronat transmisă de reprezentanții firmei de asigurări, care l-au confundat/inversat cu prejudiciul cauzat autoturismului cu nr. de înmatriculare_, distrus în data de 22.10.2012.

Audiați în cauză, cu respectarea drepturilor procesuale, inculpatul P. S., zis I., a negat orice participare la săvârșirea infracțiunii descrise (dosar urmărire penală vol.4 filele nr.59-63).

Cu prilejul audierii sale, inculpatul P. A., zis „R.” a recunoscut participarea la săvârșirea infracțiunii descrise și a indicat împrejurările comiterii acesteia. ( dosar urmărire penală vol.4, filele nr.45-50)

Totodată, în cauză, au fost audiați și învinuiții S. R. și S. R. care au recunoscut participarea la comiterea atât a celor două infracțiuni de “distrugere” cât și a infracțiunii de “furt” în condițiile descrise mai sus.(dosar urmărire penală vol.4 filele nr.77-105)

Sinceritatea declarațiilor celor doi învinuiți este demonstrată și de “procesele-verbale de conducere în teren” și planșele foto aferente în cuprinsul cărora aceștia indică locul săvârșirii infracțiunilor respective. (dosar urmărire penală vol.1, filele nr. 333-338)

Infracțiunea este, de asemenea, probată prin cercetarea criminalistică a locului faptei efectuată precum și prin declarațiile martorilor E. S. și G. F. (dosar urmărire penală vol.1 filele nr. 312-317, 323-332).

6. În seara zilei de 01.11.2012, în jurul orelor 20.20, în timp ce părțile vătămate Hiloche P., P. R., V. D., S. I. și M. Ș. își desfășurau serviciul de pază în zona stației de cale ferată “Cătușa-Culbutori”, având în supraveghere mai multe grămezi de cocs care fuseseră anterior deversate din vagoane, inculpații O. C., zis “C.”, P. M. C., zis “S.”, Poteranu S., zis “I.”, P. A., zis “R.” și A. D. Z., zis “L.”, însoțiți de aproximativ alte 20 de persoane care erau înarmate cu furci, topoare, bate, cuțite cazmale și alte mijloace contondente, s-au apropiat de cei cinci agenți de pază, cerându-le insistent să le permită să fure cocsul din grămezile deversate pe terasamentul căii ferate.

Fiind refuzați ferm de părțile vătămate și nemulțumiți de refuzul primit, inculpații și însoțitorii acestora i-au amenințat pe agenți de pază cu moartea și cu bătaia, încercând astfel să-i constrângă în a-și părăsi postul de pază pentru a-i lăsa să fure produs cocsificabil.

Numărul inculpaților și al însoțitorilor acestora precum și comportamentul amenințător manifestat de aceștia au determinat părțile vătămate să se retragă parțial din fața acestora, nu înainte de a folosi împotriva lor armamentul din dotare, executând foc de avertisment în plan vertical.

Urmare a reacției agenților de pază care au solicitat intervenția colegilor din patrula mobilă dar și a împrejurării că inculpații și însoțitorii acestora au intenționat ca în acea seară să procedeze, în principal, la împrăștierea cantității de cocs pe care anterior o deversaseră pe terasament și nu la încărcarea și transportul acesteia, evenimentul a luat sfârșit relativ repede, fără ca vreunul dintre agenții de pază să fie agresat fizic.

Cu ocazia audierilor, părțile vătămate Hiloche P., P. R., V. D.-C., S. I. și M. Ș. au descris împrejurările care au premers actele de amenințare săvârșite împotriva lor, indicând astfel premisele de fapt ale acestora.

Părțile vătămate i-au indicat drept autori cerți ale actelor de amenințare săvârșite împotriva lor pe inculpații O. C., zis “C.”, P. M. C.,zis“S.”, PotereanuSorin, zis“I.”,P. A., zis “R.” și A. D. Z., zis “L.”, precizând că explicația comportamentului acestora era aceea de a-i constrînge astfel să le permită furtul de cocs din zona pe care aveau responsabilitatea de a o păzi (dosar urmărire penală vol.1, filele nr.348-355, 358-362, 373-375, 376-383, 396-400).

Audiați în cauză, cu respectarea drepturilor procesuale, inculpații O. C., zis “C.”, P. M. C., zis“S.”, P. S., zis“I.”, P. A., zis “R.” și A. D. Z., zis “L.”,au negat orice participare la săvârșirea infracțiunii descrise (dosar urmărire penală vol.4 filele nr. 1-70).

Declarațiile părților vătămate Hiloche P., P. R., V. D.-C., S. I. și M. Ș. referitoare la împrejurările și autorii comiterii infracțiunii descrise se coroborează cu “procesele-verbale de prezentare pentru recunoaștere după planșe foto” ale acestora și al planșelor foto aferente în cuprinsul cărora aceștia îi indică fără ezitare drept autori ai agresiunii a cărui victimă a fost pe inculpații A. D. Z., zis “L.”, O. C., zis “C.”, P. S.,zis“I.”,P. A., zis “R.” și P. M. C., zis “S.”.

De asemenea, cu același prilej, părțile vătămate i-au indicat drept lideri ai grupului infracțional care se “specializaseră” în furtul de produs cocsificabil pe inculpații A. D. Z., zis “L.”, D. G., zis “B.” și O. C., zis “C.” (dosar urmărire penală vol.1 filele nr. 356-357, 363-372, 384-395).

Caracterul cert al vinovăției inculpaților este probat și de declarațiile martorului C. M.-V., coleg și șef al părților vătămate, care a confirmat, fie și în mod indirect, săvârșirea infracțiunii descrise împotriva celor doi (dosar urmărire penală vol.1, filele nr. 182-188).

7. În cursul zilei de 13.11.2012, în jurul orei.10.00, partea vătămată C. C., agent care asigura paza zonei limitrofe gării „Cătușa-Culbutori”a fost apelat pe numărul de telefon mobil de către o persoană care, adresându-i-se fără a se și prezenta, i-a cerut să fie de acord să se întâlnească în după-amiaza aceleiași zile. Deși a luat act de împrejurările neobișnuite în care a fost contactat, partea vătămată, indus în eroare de faptul că apelantul i s-a adresat folosindu-i numele, a considerat că acesta face parte din anturajul său profesional și ca atare s-a declarat de acord să se întâlnească în zona restaurantului „N.”, situat pe . aceleiași zile.

Ajuns la locul de întâlnire convenit, partea vătămată a constatat, la scurt timp după sosirea sa, că în dreptul lui s-a oprit u autoturism de culoare roșie, tip sport, având terminația numărului de înmatriculare „L.”.

Cu aceeași ocazie, partea vătămată a menționat că i-a recunoscut drept ocupanți ai celor două locuri ale autoturismului pe inculpații D. G., zis „B.” și A. D. Z., zis „L.”, ambii fiind persoane pe care le știa că locuiesc în cartierul Micro 17, în proximitatea locuinței sale și că fac parte dintr-un grup infracțional care se ocupă cu furtul de cocs din zona pe care are competența de a o păzi.

Constatând că a fost victima propriei sale confuzii sau neatenții, în sensul de a se fi înșelat cu privire la identitatea persoanei care îl apelase în cursul aceleiași zile, partea vătămată, surprins și totodată temător în privința comportamentului pe care cei doi inculpați ar fi putu să-l adopte față de el, a dat curs invitației insistente a inculpatului A. D. Z., zis „L.” de a urca în autoturismul cu care cei doi inculpați se deplasau.

Ulterior, partea vătămată s-a deplasat împreună cu cei doi inculpați într-o parcare din apropiere unde aceștia au început să îi reproșeze atitudinea fermă pe care o manifesta cu privire la interzicerea furtului de cocs din zona pe care avea responsabilitatea de a o păzi.

Pentru a fi cât mai convingători în privința concretizării intențiilor lor infracționale, cei doi inculpați i-au spus părții vătămate că știu unde locuiește și că „ar fi bine să aibă mai mult grijă de familie”, cu atât mai mult cu cât cunosc că unul din membrii acestuia este un minor în vârstă de 6 ani.

După aproximativ 20-30 min, partea vătămată a fost lăsat să plece, fără a fi vătămat, inculpații mizând pe efectul constrângător al amenințărilor pe care le-au proferat la adresa acestuia.

Audiat în cauză, partea vătămată C. C. a descris împrejurările care au premers și determinat întâlnirea sa cu inculpații D. G. și A. D. Z., relatând amănunțit dialogul purtat cu aceștia și insistând asupra caracterului amenințător al acestuia. De asemenea, partea vătămată a indicat atitudinea pe care a adoptat-o ca reacție la comportamentul celor doi inculpați precum și faptul că și-a încunoștințat de îndată superiorii cu privire la împrejurările relatate (dosar urmărire penală vol.1 filele nr.402-413).

Audiați în cauză, cu respectarea drepturilor procesuale, inculpații D. G., zis „B.” și A. D. Z., zis „L.”au negat orice participare la săvârșirea infracțiunii descrise (dosar urmărire penală vol.4 filele nr. 1-18).

Caracterul nesincer și subiectiv al declarațiilor părții vătămate a fost probat atât de „procesul verbal de prezentare pentru recunoaștere după planșă foto” și planșa foto aferentă, în cuprinsul cărora acesta îi indică pe cei doi inculpați ca fiind autorii actelor de amenințare exercitate asupra sa cu scopul de a-l constrânge să le permită furtul de cocs aflat în zona pe care avea obligația de a o păzi dar și de declarațiile, fie și indirecte, ale martorilor T. D.-G., Ț. G. și C. M. V. care au relatat, la rândul lor, împrejurările în care au luat la cunoștință de infracțiunea a cărei victimă a fost partea vătămată C. C.. (dosar, vol.1 filele nr.414-424,, vol.4, filele nr.124-129, 182-188, 189-197)

8. În după-amiaza zilei de 14.11.2012, în jurul orei.17.20,inculpații P. S. și P. A. și de învinuiții S. R. și S. R. s-au deplasat în zona stației de cale ferată Cătușa-Culbutori pentru a sustrage material cocsificabil.

Deși s-au deplasat pe un drum ocolitor, cu scopul de a nu fi observați de agenții de pază, inculpații și învinuiții, înarmați cu obiecte contondente, au fost descoperiți de un echipaj aparținând firmei de pază ., din care făceau parte martorii C. M. V. și A. V., care se deplasau cu autoturismul de serviciu marca „Dacia Duster”, înmatriculat sub numărul_ .

În momentul în care autoturismul a oprit în dreptul inculpaților și învinuiților, inculpatul P. S. a încercat să-l convingă pe martorul C. M. V., despre care știa că era unul din șefii sistemului de pază, să-i lase să sustragă cocs de pe terasamentul căii ferate.

În fața refuzului ferm al martorilor, inculpații și învinuiții au devenit violenți, începând să lovească cu bâtele autoturismul de serviciu al acestora, cei doi agenți de pază reușind să se salveze fugind de la fața locului.

Partea vătămată . a formulat plângere penală sub aspectul infracțiunii de distrugere, valoarea prejudiciului cauzat în urma distrugerilor provocate fiind de 11.711 lei, sumă achitată până în prezent de firma de asigurări . urmărire penală vol.1filele nr. 456).

Audiați în cauză, inculpații P. S. și P. A. au negat orice participare la săvârșirea infracțiunii descrise.( dosar vol.4 filele nr.45-50, 59-60)

În schimb, învinuiții S. R. și S. R. au recunoscut comiterea acestei fapte și au condus organele de cercetare penală, indicând locul săvârșirii acesteia (dosar, vol.4, filele nr.77-105).

Audiați în cauză, martorii C. M. V. și A. V. i-au recunoscut din planșă fotografică pe inculpații P. S. și P. A. (dosar vol.4, filele nr.182-188).

9. În după-amiaza zilei de 03.12.2012, în jurul orelor 17.00, în timp ce își desfășura activitatea de pază într-un post fix din zona stației „Cătușa-Culbutori”, partea vătămată C. C. a fost acostat de inculpații A. D. Z., zis „L.”, P. S., zis „I.” și D. G., zis „B.” care i-au reproșat faptul că nu le permite sustragerea de cocs și l-au amenințat cu violența, inculpatul D. G., intenționând chiar să-l și lovească.

Când inculpații respectivi s-au îndepărtat, îndreptându-se spre terasamentul căii ferate unde erau așteptați și de alți membri ai grupului, partea vătămată C. C. a alarmat dispeceratul firmei de pază care a trimis imediat în zonă mai multe echipaje de intervenție care au reușit respingerea grupului de infractori.

Întrucât intențiile lor inițiale nu reușiseră a le concretiza, în jurul orelor 17.30, inculpații au decis să atace gardul perimetral al . G., în porțiunea orientată spre stația „Cătușa”.

În acest scop, inculpatul A. D. Z., zis „L.” a luat cu el un clește tip „gură de lup” cu care intenționa să taie armăturile plăcilor de beton dintr-o anumită zonă a gardului perimetral, după care inculpații P. S., zis „I.”, P. A., zis „R.”, G. I. și D. G., zis „B.”, însoțiți de învinuiții S. R. și S. R. au mers la porțiunea respectivă de gard pe care au încercat să o doboare la pământ.

Imediat în zona respectivă s-au deplasat echipaje ale ., formate din martorii și părțile vătămate amintiți mai sus, care au încercat și reușit să disperseze grupul de infractori, inclusiv prin folosirea armamentului neletal din dotare.

În fața ripostei ferme a agenților de pază, inculpații au început să adreseze acestora amenințări cu violențe inclusiv în afara programului de lucru al agenților de pază.

În cauză au fost audiate părțile vătămate M. G. M. și L. M. care au descris împrejurările comiterii infracțiunii descrise și i-au indicat ca autori cerți ai acesteia pe inculpații A. D. Z., zis „L.”, P. S., zis „I.”, O. C., zis „C.”, P. A., zis „R.”, G. I. și D. G., zis „B.”. (dosar urmărire penală vol.2, filele nr.2-10, 59-70)

Audiați în cauză, inculpații citați au negat participarea la săvârșirea infracțiunii de distrugere din data de 03.12.2012 (dosar urmărire penală vol.1, filele nr.1-70).

Caracterul nesincer și subiectiv al declarațiilor inculpaților este demonstrat de declarațiile martorilor Pîrțînă M., Ț. G., Ș. I. V., M. I., A. M. G., M. L., C. M. V., fiecare dintre aceștia fiind agent de pază în cadrul firmei care avea răspunderea asigurării pazei în zona „Cătușa – Culbutori” și care îi cunoșteau pe fiecare dintre inculpați cu prilejul repetatelor încercări ale acestora de a sustrage cocs din zona mai menționată (dosar urmărire penală vol.2, filele nr. 112-188).

Caracterul cert al vinovăției inculpaților este demonstrat și de împrejurarea că învinuiții S. R. și S. R. au recunoscut participarea lor la acest act material de distrugere și i-au indicat, fără ezitare, pe inculpați ca fiind participanți direct la comiterea acestuia. (dosar urmărire penală vol.4, filele nr.77-105)

Partea vătămată . a formulat plângere penală prealabilă sub aspectul comiterii infracțiunii de „distrugere”, indicându-i drept autori ai acestei infracțiuni pe inculpații A. D. Z., zis „L.”, D. G., zis „B.” și P. S., zis „I.” . (dosar urmărire penală vol.2, filele nr.28-40)

Întrucât reparațiile gardului au fost efectuate în regie proprie, nici ., nici . se constituie părți civile în procesul penal cu nici o sumă împotriva autorilor faptei. (dosar urmărire penală vol.2, filele nr. 41-42)

10. În cursul aceleiași zile, în jurul orei.19.30, inculpatul D. G. zis “B.”, nemulțumit de atitudinea fermă a unora dintre agenții de pază care le interziseseră și îi împiedicaseră să sustragă, pe parcursul aceleiași zile, cocs de pe terasamentul căii ferate din zona Stației “Cătușa-Culbutori”, l-a urmărit pe partea vătămată M. G. M., în timp acesta ce se îndrepta spre domiciliu la bordul mașinii proprietate personală.

În zona intersecției . Basarabiei, inculpatul D. G., care conducea un autoturism, marca “Dacia L.”, înmatriculat sub nr._, s-a apropiat de autoturismul părții vătămate și a încercat să-l șicaneze în trafic, încercând astfel să-l intimideze și să-i creeze acestuia o stare de temere cu privire la integritatea sa fizică.

Audiat în cauză, partea vătămată M. G. M. a descris data și intervalul de timp în care a fost săvârșită fapta descrisă, indicând totodată și împrejurările care au premers-o. Totodată acesta a realizat o descriere suficient de detaliată a autoturismului pe care îl conducea inculpatul, precizând că era un autoturism, marca “Dacia L.”, de culoare deschisă, înmatriculat sun nr._ și a indicat faptul că, îngrijorat de intențiile inculpatului, l-a sesizat telefonic pe martorul T. D., coleg de tură cu acesta, solicitându-i sprijinul. Ulterior, urmând dispozițiile șefilor săi, partea vătămată s-a întors în zona “General” a mun. G., de unde autoturismul său a fost însoțit până la domiciliu de un echipaj al firmei de pază unde era angajat. ( dosar urmărire penală vol.2, filele nr. 2-10)

Audiat în cauză, inculpatul D. G., zis B.” a negat săvârșirea infracțiunii descrise (dosar urmărire penală vol.4 filele nr. 11-18 ).

În cauză s-a procedat la audierea martorului D. C., coleg al părții vătămate și pasager în autoturismul condus de partea vătămată în timp ce era urmărit de inculpat, prilej cu care acesta a confirmat împrejurarea că autovehiculul în care se afla și care aparținea părții vătămate a fost urmărit de un autoturism marca “Dacia L.”, înmatriculat cu nr._, despre care știa că este folosit de inculpat (dosar urmărire penală vol.2 filele nr.20-25 ).

De asemenea, realitatea descrisă de către partea vătămată este confirmată și de declarațiile martorului T. D. care a menționat că, în data de 03.12.2012, a fost contactat telefonic de către M. G. M. care i-a solicitat sprijin întrucât constatase că este urmărit în trafic de către conducătorul autoturismului marca „Dacia L.”, înmatriculat sub nr._ ,persoană pe care o recunoscuse a fi membru al grupului infracțional ce acționa în zona stației de cale ferată „Cătușa-Culbutori”. Potrivit declarației martorului, acesta i-a indicat părții vătămate să revină în zona „General” pentru a putea fi preluat și însoțit de un echipaj al firmei de pază. ( dosar urmărire penală vol.2, filele nr. 189-202)

Împrejurările descrise de partea vătămată și de martori au fost confirmate și de martorul C. M. V. care a relatat împrejurările în care a luat la cunoștință de infracțiunea mai sus descrisă ( dosar urmărire penală vol.2, filele nr.182-188).

O dovadă în plus a caracterului cert al vinovăției inculpatului D. G., zis “B.” o reprezintă și faptul că, în urma verificărilor efectuate, s-a putu stabili faptul că autoturismul marca “Dacia L.” cu numărul de înmatriculare_ îi aparține lui D. L., soția inculpatului D. G.. (dosar urmărire penală vol.1, filele nr. 428-440)

11. În cursul aceleiași zile, în jurul orelor 20.00, după ce au efectuat manevrele de urmărire a părții vătămate M. G. D., inculpații A. D. Z., D. G., P. S. și G. I., s-au deplasat cu autoturismul “Dacia L.” cu nr. de înmatriculare_ în zona Pieții Energiei.

La momentul respectiv, prin zonă treceau, îndreptându-se spre domicilii părțile vătămate L. M., M. I. și C. V., însoțiți de martorul U. C., cu toții îmbrăcați în uniformele ce aveau imprimate însemnele ..

Părțile vătămate s-au despărțit de martorul U. C. în Piața Energiei, după care și-au continuat deplasarea pe .-și traseul pe .> În cursul deplasării, martorul a fost observat de către inculpații care se deplasau cu autoturismul mai sus descris, sens în care chiar au încetinit viteza de deplasare pentru a-l observa bine pe acesta. Întrucât au constatat că martorul nu se număra printre agenții de pază care în cursul aceleiași zile au intervenit în stația “Cătușa-Culbutori” ori la gardul aparținând ., inculpații și-au continuat deplasarea cu autoturismul.

Cu toate acestea, martorul a sesizat cele întâmplate, alertând telefonic părțile vătămate.

Continuând deplasarea pe . observat grupul format din părțile vătămate L. M., M. I. și C. V..

Recunoscându-i ca fiind unii din agenții de pază ce interveniseră împotriva lor în cursul aceleiași zile, inculpații au oprit autoturismul și, înarmați cu bâte din lemn, au atacat părțile vătămate pe care le-au lovit în mod repetat, răzbunându-se pentru comportamentul manifestat cu ocazia intervenției efectuată în cursul aceleiași zile.

După ce au lovit pe toate cele trei părți vătămate, inculpații l-au urmărit pe partea vătămată L. M. care reușise să scape, cerând ajutorul unui echipaj de poliție care trecea prin zonă.

Luând act de sesizarea părții vătămate, inculpații au părăsit zona îndreptându-se în direcția caseriei “IREG”, zonă în care autoturismul a fost din nou observat de martorul U. C..

Audiate în cauză, părțile vătămate L. M., M. I. și C. V. au indicat data și intervalul orar al săvârșirii infracțiunii a căror victime au fost, descriind împrejurările concrete ale săvârșirii acestora și vătămările suferite.

De menționat că partea vătămată L. M. i-a indicat în mod cert pe inculpații A. D. Z., zis L., P. S., zis I., D. G., zis “B.” și G. I. ca fiind autorii loviturilor care le-au fost aplicate lui și celorlalte două părți vătămate, în data de 03.12.2012. Partea vătămată a declarat că se constituie parte civilă în procesul penal împotriva inculpaților implicați în comiterea acestui act material cu suma de 150 lei.

În privința părților vătămate M. I. și C. V., menționăm că aceștia, deși au descris cu acuratețe împrejurările în care au fost loviți, nu au putut să indice identitatea acestora. (dosar urmărire penală vol.2 filele nr. 59-108)

Părților vătămate le-au fost acordate îngrijiri medicale de urgență, fiind transportate la Spitalul Județean de Urgență “Sf. A. A.”.

Prin Certificatul medico-legal nr.1948 din 04.12.2012, s-a constatat că partea vătămată L. M. prezenta urme de agresiune în zona brațului drept, fiindu-i acordate pentru vindecare un număr de 2-3 (două-trei) zile de îngrijiri medicale. (dosar urmărire penală vol.2, filele nr.71)

Partea vătămată C. V. nu a fost examinat din punct de vedere medico-legal, din actele medicale ale acestuia, datând din 05.12.2013, rezultând diagnosticul “Traumatism cranio-cerebral minor, contuzie cot stâng, pumn stâng, coapsă dreaptă”. (dosar urmărire penală vol.2 filele nr.90-92)

Partea vătămată M. I. nu a depus la dosarul cauzei vreun înscris medical care să consemneze urmările medicale ale vătămărilor suferite cu ocazia săvârșirii împotriva sa a infracțiunii descrise.

Actul material descris a avut un puternic impact în opinia publică, cotidianul local “Viața Liberă” relatând incidentul în data de 05.12.2012 cu titlul Răzbunare sângeroasă a unor “talibani” împiedicați să intre cu forța în Combinat. (dosar urmărire penală vol.2, filele nr.203-205)

Audiați în cauză, inculpații A. D. Z., zis L., P. S., zis I., D. G., zis “B.” și G. I. au negat săvârșirea infracțiunii mai sus descrise. ( dosar urmărire penală vol.4, filele nr. 1-70)

Caracterul subiectiv și nesincer al declarațiilor acestora este demonstrat de declarațiile martorilor U. C., Strat I., M. L., Pîrțînă M., Ț. G., A. M. G., C. M. V. și T. D., ultimii martori cunoscând incidentul din relatările părților vătămate. (dosar urmărire penală vol.2, filele nr.109-197)

Analiza obiectivă a mijloacelor de probă administrate în cauză întemeiază atât caracterul cert al participării inculpaților la săvârșirea infracțiunilor descrise dar și realitatea modului în care aceștia știau, convingeau sau obligau, organizau și coordonau activitatea infracțională a membrilor grupării din care aceștia făceau parte.

Caracterul cert al comiterii fiecăreia dintre infracțiunile descrise este relevat și actele constatatoare încheiate de reprezentanții legali ai . cu prilejul săvârșirii acestora, înscrisuri în cuprinsul cărora sunt indicate și precizate data, locul și împrejurările comiterii lor precum și persoanele care erau bănuite de comiterea acestora.

De asemenea, activitatea infracțională a inculpaților este relevată pe deplin și de planșele foto aflate la dosarul cauzei, mijloace de probă care îi surprind pe aceștia în momentele comiterii efective a unor infracțiuni de furt similare celor pentru care aceștia sunt cercetați. ( dosar urmărire penală vol.3, filele nr. 7- 435)

Totodată, pe parcursul cercetărilor efectuate în cauză, organele de urmărire penală au audiat, în calitate de părți vătămate și martori, pe numiții V. A., P. P., P. M., S. R., S. R., Nichiforciuc S., M. N. și Gasparovici M. M. care au declarat că inculpatul A. D. Z., prin inducerea în eroare și, ulterior, prin folosirea de violențe i-a recrutat, cazat și, profitând de imposibilitatea acestora de a-și exprima voința sau de a se apăra, i-a obligat să săvârșească mai multe infracțiuni de “furt calificat”, “ șantaj” și “distrugere” în vederea sustragerii de cocs aflat în vagoanel garate sau tranzitate prin stația de cale ferată “Cătușa-Culbutori”.

Inculpații A. D. Z., D. G., O. C., P. S., P. A. și G. I. au solicitat in cursul judecății aplicarea dispozițiilor art. 3201 alin. 7 Cod procedură penală.

Instanța a reținut că, din ansamblul probator administrat în cursul urmăririi penale, coroborat cu declarațiile de recunoaștere a faptelor date de inculpați în fața instanței, rezultă, fără putință de tăgadă, că inculpații A. D. Z., D. G., O. C., P. S., P. A. și G. I. au săvârșit faptele reținute in sarcina acestora.

S-a arătat că, în drept, faptele inculpatului A. D. Z., care, la datele de 16.10.2012, 24.10.2012, 31.10.2012, 01.11.2012, 13.11.2012, 03.12.2012 ( 2 acte materiale), împreună cu inculpații O. C., zis „C.”, D. G., zis „B.”, P. S., zis „I.”, P. A., zis „R.”, G. I. și P. M., zis „S.” a exercitat, în realizarea aceleiași rezoluții infracționale, acte de violență și amenințare împotriva părților vătămate Strat I., M. L., V. A., C. C., C. A., P. I., Sacară M. M., M. N., H. P., P. R., V. D., S. I., M. Ș., M. G. M., L. M., M. I. și C. V., agenți de pază la . București, Punct de lucru G., cu scopul de a-i constrânge pe aceștia să îi permită furtul de cocs din vagoanele aflate în stația de cale ferată „Cătușa-Culbutori”, a cărei paza o asigurau, în vederea dobândirii pentru sine a banilor ce urmau a rezulta din valorificarea produsului respectiv, fapta aceluiași inculpat care, la datele de 22.10.2012 (2 acte materiale) și 03.12.2012, în realizarea aceleiași rezoluții infracționale, împreună cu inculpații D. G., zis „B.”, P. S., zis „I.”, P. A., zis „R.” și învinuiții S. R. și S. R. a distrus, prin aducerea în stare de neîntrebuințare, porțiuni din gardul împrejmuitor aparținând . G. și a autoturismului înmatriculat sub nr._, aparținând . București, Punct de lucru G., precum și aceea de a iniția, organiza și susține o grupare infracțională, formată din aproximativ 15-20 de persoane, specializați în comiterea de furturi de cocs, aflat în vagoanele garate sau care urmau a fi descărcate în stația de cale ferată „Cătușa-Culbutori”, întrunesc elementele constitutive ale infracțiunilor de „șantaj în formă continuată”, prevăzută și pedepsită de art.194 alin.1 Cod penal, cu aplicarea art.41 alin.2 Cod penal (7 acte materiale), “distrugere în formă continuată”, prevăzută și pedepsită de art.217 alin.1 Cod penal, cu aplicarea art.41 alin.2 Cod penal (3 acte materiale) și “asociere pentru săvârșirea de infracțiuni”, prevăzută și pedepsită de art.323 alin.1 și alin.2 Cod penal

Fapta inculpatului D. G., zis “B.” care, la datele de 16.10.2012, 24.10.2012, 13.11.2012, 03.12.2012 ( 3 acte materiale), împreună cu inculpații O. C.,zis„C.”, A. D. Z.,zis „L.”, P. S.,zis „I.”, P. A., zis „R.”, G. I. și P. M., zis „S.” a exercitat, în realizarea aceleiași rezoluții infracționale, acte de violență și amenințare împotriva părților vătămate Strat I., M. L., V. A., P. I., Sacară M. M., C. C., M. G. M., L. M., M. I. și C. V., agenți de pază la . București, Punct de lucru G., cu scopul de a-i constrânge pe aceștia să îi permită furtul de cocs din vagoanele aflate în stația de cale ferată „Cătușa-Culbutori”, a cărei paza o asigurau, în vederea dobândirii pentru sine a banilor ce urmau a rezulta din valorificarea produsului respectiv precum și fapta aceluiași inculpat care, la datele de 22.10.2012 (2 acte materiale) și 03.12.2012, în realizarea aceleiași rezoluții infracționale, împreună cu inculpații D. G., zis „B.”, P. S., zis „I.”, P. A., zis „R.” și învinuiții S. R. și S. R. a distrus, prin aducerea în stare de neîntrebuințare, porțiuni din gardul împrejmuitor aparținând . G. și a autoturismului înmatriculat sub nr._, aparținând . București, Punct de lucru G., ambele săvârșite în calitate de inițiator, organizator și susținător al unui grupări infracționale, formată din aproximativ 15-20 de persoane, specializați în comiterea de furturi de cocs, aflat în vagoanele garate sau care urmau a fi descărcate în stația de cale ferată „Cătușa-Culbutori”, întrunesc elementele constitutive ale infracțiunilor de infracțiunilor de “șantaj în formă continuată”, prevăzută și pedepsită de art.194 alin.1 Cod penal, cu aplicarea art.41 alin.2 Cod penal (6 acte materiale), „distrugere în formă continuată, prevăzută și pedepsită de art.217 alin.1 Cod penal, cu aplicarea art.41 alin.2 Cod penal (3 acte materiale) și „asociere pentru săvârșirea de infracțiuni”, prevăzută și pedepsită de art.323 alin.1 și alin.2 Cod penal.

Fapta inculpatului O. C., zis “C.” care, la datele de 16.10.2012, 31.10.2012, 01.11.2012, împreună cu inculpații A. D. Z., zis „L.”, D. G., zis „B.”,P. S.,zis „I.”, P. A.,zis „R.” și P. M., zis „S.” a exercitat, în realizarea aceleiași rezoluții infracționale, acte de violență și amenințare împotriva părților vătămate Strat I., M. L., V. A., M. N., Hiloche P., P. R., V. D., S. I., M. Ș. și C. C., agenți de pază la . București, Punct de lucru G., cu scopul de a-i constrânge pe aceștia să îi permită furtul de cocs din vagoanele aflate în stația de cale ferată „Cătușa-Culbutori”,a cărei paza o asigurau, în vederea dobândirii pentru sine a banilor ce urmau a rezulta din valorificarea produsului respectiv, săvârșită în calitate de inițiator, organizator și susținător al unui grupări infracționale,formată din aproximativ 15-20 de persoane, „specializați” în comiterea de furturi de cocs, aflat în vagoanele garate sau care urmau a fi descărcate în stația de cale ferată „Cătușa-Culbutori”, întrunesc elementele constitutive ale infracțiunilor de “șantaj în formă continuată”, prevăzută și pedepsită de art.194 alin.1 Cod penal, cu aplicarea art.41 alin.2 Cod penal (3 acte materiale) și “asociere pentru săvârșirea de infracțiuni”, art.323 alin.1, alin.2 Cod penal.

Fapta inculpatului P. S., zis “I.”, care, la datele de 16.10.2012, 01.11.2012, 03.12.2012 ( 2 acte materiale), împreună cu inculpații O. C., zis „C.”, D. G., zis „B.”, A. D. Z., zis „L.”, P. A., zis „R.”, G. I. și P. M., zis „S.” a exercitat, în realizarea aceleiași rezoluții infracționale, acte de violență și amenințare împotriva părților vătămate Strat I., M. L., V. A., C. C., H. P., P. R., V. D., S. I., M. Ș., M. G. M., L. M., M. I. și C. V., agenți de pază la . București, Punct de lucru G., cu scopul de a-i constrânge pe aceștia să îi permită furtul de cocs din vagoanele aflate în stația de cale ferată „Cătușa-Culbutori”,a cărei paza o asigurau, în vederea dobândirii pentru sine a banilor ce urmau a rezulta din valorificarea produsului respectiv, precum și fapta aceluiași inculpat care, la datele de 22.10.2012 (2 acte materiale). 01.11.2012, 14.11.2012 și 03.12.2012, în realizarea aceleiași rezoluții infracționale, împreună cu inculpații D. G., zis „B.”, A. D. Z., zis „L.”, P. A., zis „R.” și învinuiții S. R. și S. R. a distrus, prin aducerea în stare de neîntrebuințare, porțiuni din gardul împrejmuitor aparținând . G. și autoturismele înmatriculate sub nr._ ,_ ,_ aparținând . București, Punct de lucru G., ambele săvârșite în calitate de membru al unei grupări infracționale, formată din aproximativ 15-20 de persoane, specializate în comiterea de furturi de cocs, aflat în vagoanele garate sau care urmau a fi descărcate în stația de cale ferată „Cătușa-Culbutori”, întrunesc elementele constitutive ale infracțiunilor de „șantaj în formă continuată”, prevăzută și pedepsită de art.194 alin.1 Cod penal, cu aplicarea art.41 alin.2 Cod penal (4 acte materiale), “distrugere în formă continuată”, prevăzută și pedepsită de art.217 alin.1 Cod penal, cu aplicarea art.41 alin.2 Cod penal (5 acte materiale) și “asociere pentru săvârșirea de infracțiuni”, prevăzută și pedepsită de art.323 alin.1 și alin.2 Cod penal.

Fapta inculpatului P. A., zis “R.”, care, la datele de 16.10.2012, 01.11.2012, 03.12.2012 (1 act material), împreună cu inculpații O. C., zis „C.”, D. G., zis „B.”, A. D. Z., zis „L.”, P. S., zis “I.” și P. M., zis „S.” a exercitat, în realizarea aceleiași rezoluții infracționale, acte de violență și amenințare împotriva părților vătămate Strat I., M. L., V. A., H. P., P. R., V. D., S. I., M. Ș., M. G. M., L. M., C. C., toți agenți de pază la . București, Punct de lucru G., cu scopul de a-i constrânge pe aceștia să îi permită furtul de cocs din vagoanele aflate în stația de cale ferată „Cătușa-Culbutori”, a cărei paza aceștia o asigurau, în vederea dobândirii pentru sine a banilor ce urmau a rezulta din valorificarea produsului respectiv, precum și fapta aceluiași inculpat care, la datele de 22.10.2012 (2 acte materiale) 01.11.2012, 14.11.2012 și 03.12.2012, în realizarea aceleiași rezoluții infracționale, împreună cu inculpații D. G., zis „B.”, A. D. Z., zis „L.”, O. C., zis „C.”, P. S., zis “I.”, P. M. și învinuiții S. R. și S. R. a distrus, prin aducerea în stare de neîntrebuințare, porțiuni din gardul împrejmuitor aparținând . G. și autoturismele înmatriculate sub nr._ ,_ ,_ aparținând . București, Punct de lucru G., ambele săvârșite în calitate de membru al unei grupări infracționale, formată din aproximativ 15-20 de persoane, specializate în comiterea de furturi de cocs, aflat în vagoanele garate sau care urmau a fi descărcate în stația de cale ferată „Cătușa-Culbutori”, întrunesc elementele constitutive ale infracțiunilor de „șantaj în formă continuată”, prevăzută și pedepsită de art.194 alin.1 Cod penal, cu aplicarea art.41 alin.2 Cod penal (3 acte materiale), “distrugere în formă continuată”, prevăzută și pedepsită de art.217 alin.1 Cod penal, cu aplicarea art.41 alin.2 Cod penal (5 acte materiale) și “asociere pentru săvârșirea de infracțiuni”, prevăzută și pedepsită de art.323 alin.1 și alin.2 Cod penal.

Fapta inculpatului G. I. care, la data de 03.12.2012, împreună cu inculpații A. D. Z., zis „L.”, P. S., zis „I.”și D. G., zis ”B.”, a exercitat acte de violență și amenințare împotriva părților vătămate L. M., M. I. și C. V., toți agenți de pază la . București, Punct de lucru G., cu scopul de a-i constrânge pe aceștia să îi permită furtul de cocs din vagoanele aflate în stația de cale ferată „Cătușa-Culbutori”, a cărei paza aceștia o asigurau, în vederea dobândirii pentru sine a banilor ce urmau a rezulta din valorificarea produsului respectiv, precum și fapta aceluiași inculpat care, la data de 03.12.2012, împreună cu inculpații D. G., zis „B.”, A. D. Z., zis „L.”, P. S., zis “I.” și învinuiții S. R. și S. R. a distrus, prin aducerea în stare de neîntrebuințare, porțiuni din gardul împrejmuitor aparținând . G., ambele săvârșite în calitate de membru al unei grupări infracționale, formată din aproximativ 15-20 de persoane, „specializate” în comiterea de furturi de cocs, aflat în vagoanele garate sau care urmau a fi descărcate în stația de cale ferată „Cătușa-Culbutori”, întrunesc elementele constitutive ale infracțiunilor de „șantaj”, prevăzută și pedepsită de art.194 alin.1 Cod penal, “distrugere”, prevăzută și pedepsită de art.217 alin.1 Cod penal și “asociere pentru săvârșirea de infracțiuni”, prevăzută și pedepsită de art.323 alin.1 și alin.2 Cod penal.

In situația inculpaților D. G. și G. I. instanța in temeiul dispozițiilor art. 334 Cod procedură penală va dispune schimbarea încadrării juridice a faptelor reținute in sarcina celor doi inculpați, prin înlăturarea dispozițiilor art. 37 lit. b Cod penal, reținând că nici una dintre faptele pentru care au fost judecați inculpații nu au fost săvârșite in stare de recidivă postexecutorie. Astfel, din fișele de cazier ale celor doi inculpați, rezultă că inculpatul D. G. nu a suferit nici o condamnare, având aplicată o amendă administrativă in cuantum de 1000 lei ( fila 75 dosar fond), iar in cazul inculpatului G. I. s-a împlinit termenul de reabilitare. (fila 82 dosar fond)

Inculpatul O. C. a săvârșit faptele din prezenta cauză în cursul termenului de încercare al pedepsei de 1 an închisoare cu suspendare condiționată, pronunțată de Judecătoria G. prin Sentința penală 770/15.03.2012, împrejurare care motivează reținerea în cauză a dispozițiilor art.37 lit a) Cod penal.

Inculpatul P. S. a săvârșit faptele din prezenta cauză după executarea pedepsei de 3 ani închisoare, aplicată prin Sentința penală nr.810/16.04.2007 a Judecătoriei G., astfel că in sarcina acestuia instanța va reține dispozițiile art.37 lit.b) Cod penal, privind starea de recidivă postexecutorie.

Față de considerentele de fapt și de drept mai sus arătate, instanța a constatat că faptele sesizate există, au fost săvârșite de inculpați și constituie infracțiuni în sensul art. 17 Cod penal, în baza art. 345 alin. 2 Cod procedură penală, urmând să-i condamne pe aceștia la câte o pedeapsă cu închisoarea în limitele prevăzute de lege pentru fiecare infracțiune reținută în sarcina lor.

S-a precizat că la individualizarea pedepselor ce vor fi aplicate, instanța, având în vedere dispozițiile art. 72 Cod penal, va ține seama de limitele de pedeapsă stabilite de textul incriminator pentru faptele săvârșite (limite care vor fi reduse cu o treime, conform prevederilor art. 3201 alin. 7 Cod procedură penală), va ține seama de pericolul social concret al faptelor deduse judecății, de împrejurarea și modalitatea în care au fost comise( pe de către mai multe persoane împreună ceea ce denotă îndrăzneală infracțională), de poziția de regret a faptelor săvârșite, precum și de circumstanțele personale ale inculpaților.

Instanța nu a reținut in favoarea inculpaților nici una dintre circumstanțele atenuante prevăzute de lege întrucât existența uneia din împrejurările enumerate exemplificativ în art. 74 din Codul penal nu obligă instanța de judecată să o considere circumstanță atenuantă judiciară și să coboare pedeapsa aplicată sub minimul prevăzut de norma incriminatoare. Recunoașterea împrejurării invocate drept circumstanță atenuantă este lăsată la aprecierea instanței, care ține seama de pericolul social concret al faptelor, de ansamblul împrejurărilor în care s-a săvârșit infracțiunea, de urmările produse, precum și de orice alte elemente privitoare la persoana infractorului.

S-a arătat că inculpații O. C., P. S., G. I. și P. A. sunt cunoscuți cu antecedente penale fiind anterior condamnați, iar inculpații D. G. și A. D. Z. nu sunt la prima încălcare a legii penale, fiind sancționați prin aplicarea unor amenzi administrative. Inculpații nu au avut o atitudine sinceră pe parcursul urmăririi penale, revenind ulterior in cursul cercetării judecătorești pentru a putea beneficia de dispozițiile art. 3201 Cod procedură penală.

S-a mai arătat că infracțiunile de acest gen au căpătat o amploare deosebita, mai ales in ultima perioada de timp, provocând o deosebita stare de temere in rândul destinatarilor legii penale care se conformează in mod onest raporturilor de putere impuse de aceasta.

S-a apreciat că reeducarea, reinserția socială a inculpaților A. D. Z., D. G., P. A. și G. I. poate avea loc și fără privare de libertate, că judecata în prezenta cauza constituie un avertisment suficient pentru a-i determina ca, pe viitor, să se abțină de la comiterea de alte fapte antisociale, și constatând că sunt întrunite și celelalte condiții prevăzute de art. 861 Cod penal, instanța a dispus suspendarea sub supraveghere a executării pedepsei aplicate inculpaților pe durata unui termen de încercare, stabilit în condițiile art. 862 Cod penal.

Verificând antecedentele penale ale inculpatului O. C. s-a constatat că fapta din prezenta cauză a fost săvârșită in termenul de încercare de 3 ani, stabilit prin sentința penală nr. 770/15.03.2011 a Judecătoriei G., definitivă prin nerecurare la data de 28.03.2011, urmând să aplice art. 83 alin. 1 Cod penal,revocând suspendarea condiționată.

In situația inculpatului P. S. dat fiind starea de recidivă postexecutorie in care acesta a săvârșit faptele din prezenta cauză, instanța a apreciat că scopul educativ al pedepsei nu poate fi atins decât prin executarea efectivă a acesteia.

În ceea ce privește pedeapsa accesorie, instanța a reține că natura faptelor săvârșite, persistența infracțională, ansamblul circumstanțelor personale ale inculpaților duc la concluzia existenței unei nedemnități în exercitarea drepturilor de natură electorală prevăzută de art. 64 lit. a teza a II-a și lit. b din Codul penal, respectiv dreptul de a fi aleși în autoritățile publice sau în funcții elective publice și dreptul de a ocupa o funcție implicând exercițiul autorității de stat, motiv pentru care exercițiul acestora va fi interzis pe perioada executării pedepsei in cazul inculpaților O. C. și P. S..

Pentru inculpații A. D. Z., D. G., P. A. și G. I. executarea pedepsei accesorii va fi suspendată pe durata termenului de încercare.

În temeiul art. 350 alin. 3 lit. b Cod de procedură penală, instanța a dispus punerea de îndată în libertate a inculpaților A. D. Z., D. G., P. A. și G. I. dacă aceștia nu sunt arestați în altă cauză.

În baza art. 88 Cod penal instanța a dedus din pedeapsa aplicata tuturor inculpaților perioada reținerii și arestării preventive din data de 13.02.2013 la zi.

Pe latura civilă a cauzei, instanța a constatat că părțile vătămate C. C., P. I., Sacară M. M., M. N., H. P., P. R., V. D., S. I., M. Ș., M. G. M., M. I., . și . s-au constituit părți civile in cauză iar părțile vătămate care s-au constituit părți civile in cursul urmăririi penale, respectiv: Strat Iuliean, M. L., V. A., C. A., L. M. și C. V., in fața instanței de judecată au precizat că renunță la pretențiile formulate față de inculpați.

Împotriva acestei hotărâri au declarat recurs inculpații P. S. și O. C..

Inculpatul P. S., la data de 16.08.2013, a declarat că își retrage recursul, luându-se act de voința acestuia prin încheierea de ședință din 16.08.2013 (filele 33-34 dosar de recurs).

Inculpatul O. C. a arătat că a fost condamnat pentru mai multe acte materiale în cazul infracțiunii de șantaj decât pentru care a fost trimis în judecată, că a achitat prejudiciul uneia dintre părțile vătămate, solicitând reținerea de circumstanțe atenuante și reducerea pedepsei.

Recursul declarat de inculpatul O. C. este nefondat.

Examinând cauza prin prisma motivelor de recurs cât și din oficiu sub toate aspectele de fapt și de drept, conform art. 3856 al .3 C.pr.pen., Curtea constată că hotărârea primei instanțe este legală și temeinică, în mod corect fiind stabilită vinovăția inculpatului pentru săvârșirea infracțiunilor deduse judecății prin probele administrate în cauză, dându-se încadrarea juridică corespunzătoare faptelor comise.

Cu privire la susținerea cum că a fost condamnat pentru mai multe acte materiale, în cazul infracțiunii de șantaj, decât pentru care a fost trimis în judecată se constată că prin dispozitivul rechizitoriului s-a dispus trimiterea în judecată a inculpatului O. C. pentru comiterea infracțiunii de șantaj în formă continuată prev. de art.194 alin.1 Cod penal, cu aplicarea art.41 alin.2 Cod penal, în paranteză precizându-se patru acte materiale.

De asemenea, în dispozitivul sentinței recurate s-a dispus condamnarea inculpatului O. C. pentru comiterea infracțiunii de șantaj în formă continuată prev. de art.194 alin.1 Cod penal, cu aplicarea art.41 alin.2 Cod penal, în paranteză precizându-se patru acte materiale.

Din cuprinsul considerentelor sentinței recurate, precum și a rechizitoriului, rezultă că inculpatul O. C. a comis trei acte materiale ale infracțiunii de șantaj, săvârșite la date le de 16.10.2012, 31.10.2012 și 01.11.2012, astfel cum rezultă și din probele administrate în cauză, reținându-se încadrarea juridică prev. de art.194 alin.1 Cod penal, cu aplicarea art.41 alin.2 Cod penal, pentru trei acte materiale.

Curtea, având în vedere că din probele administrate în cauză, precum și din motivarea hotărârii atacate (și din rechizitoriu), rezultă că inculpatul O. C. a comis trei acte materiale ale infracțiunii de șantaj, precizarea din dispozitivul sentinței recurate în sensul ar fi fost patru acte materiale nu poate constitui decât o eroare materială, motiv pentru care nu poate fi primită susținerea inculpatului cum că ar fi fost condamnat pentru o faptă pentru care nu a fost trimis în judecată.

Pedepsele aplicate inculpatului O. C. pentru comiterea infracțiunilor deduse judecății, orientate spre minimul special, precum și pedeapsa rezultantă, pedeapsa ce mai grea cu aplicarea unui spor de doar 3 luni, au fost just individualizate față de gradul de pericol social al faptelor, împrejurările concrete în care a fost comisă fiecare faptă, urmarea produsă și persoana inculpatului, care s-a prevalat de disp. art.3201 C.pr.pen. și are antecedente penale.

În cauză nu se pot reține circumstanțe atenuante întrucât inculpatul nu avut o conduită bună anterior faptelor, acesta fiind condamnat anterior pentru o . infracțiuni, nu a avut o comportare sinceră în cursul procesului penal, în cursul urmării penale nerecunoscând faptele iar recunoașterea acestora în cursul judecății a fost valorificată în cadrul procedurii prev. de disp. art.3201 C.pr.pen..

Inculpatul nu a depus un efort substanțial pentru a acoperi prejudiciile părților vătămate, acestea neconstituindu-se părți civile sau renunțând la pretențiile formulate, iar suma de 50 lei achitată de soția inculpatului părții vătămate Strat I., în condițiile în care inițial aceasta se constituise parte civilă cu suma de 2000 lei, ulterior renunțând la acestea, nu justifică reținerea de circumstanțe atenuante, raportat și la împrejurările comiterii infracțiunii.

Totodată, față de gravitatea faptelor, a urmărilor produse și persoana inculpatului, care mai are condamnări penale, nici nu se impunea reținerea de circumstanțe atenuante.

În consecință, cererile inculpatului de reținere a circumstanțelor atenuante și de reducere a pedepselor sunt nefondate.

În mod corect s-a făcut aplicarea art.83 C.pen., inculpatul comițând faptele deduse judecății în termenul de încercare stabilit prin sentința penală nr. 770/15.03.2011 a Judecătoriei G..

În mod corect instanța de fond a aplicat inculpatului pedeapsa accesorie a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 lit. alin. 1 lit. a teza a II-a și lit. b C.pen., acesta fiind nedemn de a exercita dreptul de a fi ales în autoritățile publice sau în funcții elective publice și, respectiv, dreptul de a ocupa o funcție implicând exercițiul autorității de stat, având în vedere natura și gravitatea infracțiunii săvârșite și persoana sa.

Cu privire la modalitatea de executare, având în vedere incidența art.37 lit.a C.pen, art.83 C.pen., aceasta nu putea fi decât cu executare efectivă.

Față de cele arătate, în baza disp. art. 385 15 al. 1 pct. 1 lit. b C.pr.pen., va fi respins ca fiind nefondat recursul declarat de inculpatul O. C..

Întrucât și la acest moment se mențin temeiurile care au stat la baza luării măsurii arestării a inculpatului, urmează ca, în baza disp. art.350 C.pr.pen., să fie menținută măsura arestării preventive a acestuia și, potrivit art.38517 al. 4 C.pr.pen. în referire la art.383 al.2 C.pr.pen., să se deducă din pedeapsa aplicată durata reținerii și arestării preventive de la 13.02.2013 la zi .

Văzând și disp. art.189 și art.192 al.2 C.pr.pen..

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Respinge ca nefondat recursul declarat de inculpatul O. C. (fiul lui G. și al lui A., născut la 24 Mai 1981 in G., CNP:_, domiciliat in G., ., jud. G., in prezent deținut in Penitenciarul de Maximă Siguranță G.) împotriva sentinței penale nr. 1150/18.06.2013 a Judecătoriei G..

Menține starea de arest a inculpatului O. C. și deduce din pedeapsa aplicată durata reținerii și arestării preventive de la 13.02.2013 la zi - 18.11.2013.

Obligă recurentul - inculpat la plata sumei de 150 lei cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Suma de 50 lei, reprezentând onorariul parțial al apărătorului din oficiu (av. G. C. A.) se va vira către Baroul G. din fondurile M.J.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică azi, 18.11.2013.

Președinte, Judecător, Judecător,

A. M. M. F. M. M. M. I.

Grefier,

E. M.

Red. 21.11.2013

Tehnored. E.M.

2ex/26.11.2013

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Distrugerea. Art. 217 C.p.. Decizia nr. 1516/2013. Curtea de Apel GALAŢI