Menţinere măsură de arestare preventivă. Decizia nr. 425/2013. Curtea de Apel GALAŢI
| Comentarii |
|
Decizia nr. 425/2013 pronunțată de Curtea de Apel GALAŢI la data de 15-03-2013 în dosarul nr. 4820/121/2012/a10
Dosar nr._
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL G.
SECȚIA PENALĂ ȘI PENTRU CAUZE CU MINORI
DECIZIA PENALĂ NR. 425/R
Ședința publică din data de 15.03.2013
Completul compus din:
PREȘEDINTE – D. P.
Judecător – M. T.
Judecător – L. H.
Grefier – E. M.
Ministerul Public a fost reprezentat prin procuror - F. Hahuie
din cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție
Direcția de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism
Serviciul Teritorial G.
La ordine fiind soluționarea recursurilor formulate de inculpații P. R., U. C., U. I., B. L., C. E. și C. V. împotriva încheierii de ședință din 07.03.2013 pronunțată de Tribunalul G. în dosarul nr._ 2.
La apelul nominal au răspuns inculpații, în stare de arest preventiv, P. R. asistat de apărătorul ales – av. P. Gigel, C. E. asistat de apărătorul ales –av. P. M. care asistă și pe inculpații U. C. și U. I., în substituire pentru d-na av. M. M., conform delegațiilor depuse la dosar, C. V. asistat de apărătorul ales – av. D. G. și B. L. asistat de apărătorul ales – av. H. D..
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei, după care:
Întrebați fiind, inculpații arată că își mențin recursurile formulate.
Participanții procesuali arată că nu mai au alte cereri de formulat în prezenta cauză.
Întrucât nu mai sunt alte cereri de formulat, Curtea constată dosarul în stare de judecată și acordă cuvântul în susținerea recursurilor.
Av. P. Gigel – apărătorul ales al inculpaților P. R. arată că acesta este arestat preventiv din decembrie 2011 și a trecut o perioadă de timp foarte mare de la acea dată.
Solicită a se avea în vedere că majoritatea infracțiunilor ce le sunt reținute în sarcină inculpaților sunt pedepsite de legiuitor cu pedepse foarte mici, sancționate alternativ cu amenda. În ceea ce privește prejudiciul reținut de către organele de urmărire penală, consideră că nu poate fi pus în discuție având în vedere faptul că majoritatea țigaretelor confecționate artizanal au fost găsite și confiscate.
Mai mult decât atât solicită a se avea în vedere faptul că fapta are un caracter național, aceasta fiind comisă în integralitatea ei pe teritoriul țării noastre.
De asemenea, solicită a se avea în vedere faptul că de la momentul la care a fost sesizată instanța de judecată cu rechizitoriul, în cauză nu au fost elemente importante care să se fi petrecut. Raportat la ritmul în care se desfășoară cercetarea judecătorească, apreciază că aceasta va mai dura mult timp de acum în acolo, având în vedere că la un an și 4 luni de la momentul arestării preventive nu s-a realizat nici un sfert din cercetarea judecătorească.
Astfel, având în vedere perioada lungă de timp scursă de la momentul arestării preventive, ținând cont de limitele de pedeapsă prevăzute de legiuitor pentru infracțiunile pentru care sunt cercetați, precum și de situația personală a inculpatului, care este căsătorit, are doi copii minori, apreciază că motivele care au stat la baza luării măsurii arestării preventive nu mai subzistă.
Concluzionând, solicită admiterea recursului, casarea încheierii recurate și în rejudecare înlocuirea măsurii arestării preventive cu măsura obligării de a nu părăsi localitatea de domiciliu și anume, mun. G..
Av. P. M. – apărătorul inculpatului C. E. – arată că înțelege să preia în totalitate susținerile d-lui av. P. Gigel.
Invocă decizia Curții de Apel G. pronunțată în dosarul nr._ .
Consideră că temeiurile care au determinat arestarea preventivă s-au schimbat și nu mai impun în continuare privarea de libertate a inculpatului. În acest sens solicită a se avea în vedere conduita inculpatului din toată această perioadă, faptul că marea majoritate a susținerilor din rechizitoriu se bazează pe niște discuții purtate după arestarea inculpaților, purtate între ei la telefon în arest.
Solicită a se avea în vedere îndrumările Curții de la Strazburg – care reține că instanțele naționale au obligația să verifice dacă nu este posibil să dispună alte măsuri prin care se asigure buna desfășurare a procesului penal, reținând că arestarea preventivă este o măsură atât de gravă încât nu se mai justifică atunci când alte măsuri mai puțin severe pot fi aplicate.
De asemenea, solicită as e avea în vedere decizia nr. 1089/R/02.08.2012 a Curții de Apel G. prin care s-a dispus punerea în libertate, cam după un an și două luni, pe toți inculpații din dosarul respectiv, tot dosar instrumentat de DIICOT și tot în legătură cu niște țigări, înlocuind măsura arestării preventive, deși toți erau din Republica M.. În motivarea acestei decizii, curtea de Apel G. reține că nu se pune la îndoială existența indiciilor temeinice în ceea ce privește vinovăția inculpaților.
Arată că, personal, în cauza de față nu pune la îndoială faptul că ar exista indicii temeinice în ceea ce privește săvârșirea unor infracțiuni, însă sunt chestiuni ce vor fi analizate cu ocazia judecării cauzei pe fond.
De asemenea, arată că în decizia amintită mai sus Curtea de Apel face trimitere la Convenția Drepturilor Omului și Libertăților Fundamentale prevăzute în art. 5 paragraful 3.
Solicită a nu se mai dispune menținerea arestării preventive față de inculpatul C. E. și înlocuirea acesteia cu o altă măsură mai puțin restrictivă, aceea de a nu părăsi localitatea.
În ceea ce îi privește pe inculpații U. C. și U. I. – arată că toate susținerile făcute anterior sunt valabile și în privința acestora, la care mai adaugă faptul că aportul acestora la săvârșirea infracțiunilor este într-o mai mică măsură. De asemenea, apreciază că îndeplinesc condițiile în ceea ce privește înlocuirea măsurii arestării preventive cu măsura obligării de a nu părăsi localitatea. Solicită a se avea în vedere că aceștia, practic s-au rezumat la a aduce de la restaurantul lui M. mâncare pentru cetățenii bulgari.
Av. D. G. – apărătorul inculpatului C. V. – apreciază încheierea prin care s-a menținut măsura arestării preventive este nelegală. Arată că instanța de fond nu a avut în vedere nici practica Curțiid e Apel G. și nici practica CEDO cu privire la estomparea pericolului social după trecerea unei anumite perioade de timp.
Solicită a se avea în vedere faptul că România a fost condamnată la CEDO pentru nerespectarea disp. art. 5 din CEDO, în acest sens invocând cauza J. contra României.
Arată că insistă pe faptul că instanța de control judiciar trebuie să aibă în vedere faptul că pericolul social s-a estompat prin trecerea timpului și că nu există temeiuri noi care să justifice menținerea arestării preventive.
În ceea ce îl privește pe inculpatul C. V., solicită a se avea în vedere că este la primul impact cu legea penală, deși instanța de fond nu reține acest aspect în mod expres, nu este recidivist, este căsătorit, are un copil minor, este singurul întreținător al familiei, provine dintr-o familie organizată. Raportat la elementele ce circumstanțiază persoana inculpatului, înțelege să invoce o altă cauză, respectiv Tarău contra României.
Concluzionând, apreciază că nu există nici un indiciu că inculpatul C. V. ar putea influența buna desfășurare a procesului penal prin influențarea vreunui martor, expert sau a vreunei părți din dosar.
Solicită admiterea recursului, casarea încheierii recurate și în rejudecare să se constate că nu se mai impune menținerea măsurii arestării preventive și înlocuirea a cesteia cu măsura obligării de a nu părăsi localitatea.
Av. H. D. – apărătorul inculpatului B. L. – arată că inculpatul este arestat preventiv de un an și trei luni. Consideră că pericolul social al faptei reținute în sarcina inculpatului și avut în vedere inițial la luarea măsurii arestării preventive, trebuie avut în vedere prin raportare la pericolul social generic și respectiv la limitele de pedeapsă, dar și sub aspectul pericolului concret al faptei prin raportare la contribuția inculpatului la săvârșirea acestor fapte.
Apreciază că analiza din cele două puncte de vedere al pericolului social al faptelor reținute în sarcina inculpatului, nu poate duce la concluzia că acest pericol social al faptelor este atât de ridicat încât să acopere noțiunea mai largă prev. de art. 148 lit. f Cod procedură penală, respectiv pericolul concret pentru ordinea publică, pentru a acoperi o perioadă atât de lungă de timp de când este arestat preventiv.
Arată că la momentul la care se va aprecia cu privire la termenul rezonabil la care au făcut referire și antevorbitorii, se va avea în vedere caracterul complex al cauzei, precum și modul în care se efectuează cercetarea judecătorească și dacă prelungirea procedurii se datorează în vreun fel culpei procesuale a inculpaților. Consideră că nu este cazul să se facă o astfel de constatare. Ceea ce se poate constata cu ușurință este faptul că de trei termene de judecată, instanța de fond nu a reușit să administreze probatorii.
Apreciază că termenul rezonabil al măsurii arestării preventive a fost depășit.
Consideră că este posibilă înlocuirea măsurii arestării preventive, având în vedere că temeiurile prev. de art. 148 lit. f Cod procedură penală au dispărut, sens în care solicită admiterea recursului, casarea încheierii recurate și în rejudecare înlocuirea acestei măsuri cu măsura obligării de a nu părăsi localitatea.
Reprezentantul parchetului solicită respingerea recursurilor formulate de inculpați.
Consideră că în mod corect prima instanță a apreciat că sunt îndeplinite dispozițiile prev. de art. 143 și art. 148 lit. f Cod procedură penală, în sensul că infracțiunile reținute în sarcina inculpaților sunt pedepsite cu închisoarea mai mare de patru ani, iar lăsarea în libertate a inculpaților ar prezenta un pericol concret pentru ordinea publică.
Având în vedere natura și gravitatea faptelor, modalitatea concretă în care faptele au fost săvârșite, în cadrul unui grup organizat, în formă continuată, întinderea mare a activității infracționale, numărul mare de persoane implicate și nu în ultimul rând scopul comiterii acestor activități – obținerea de importate beneficii materiale – apreciază că sunt elemente care atestă faptul că sunt incidente disp. art. 148 lit. f Cod procedură penală.
Solicită respingerea recursurilor formulate de inculpați și menținerea încheierii pronunțată de Tribunalul G. ca fiind legală și temeinică.
Av. D. G., în replică, solicită a se avea în vedere principiul egalității de tratament juridic, având în vedere faptul că principalul autor al acestei infracțiuni este liber.
Inculpații, pe rând în ultimul cuvânt, arată că:
-P. R. este de acord cu concluziile apărătorului său și solicită înlocuirea măsurii arestării preventive cu măsura obligării de a nu părăsi localitatea. Solicită să fie judecat în stare de libertate întrucât are doi copii minori în întreținere;
-U. C. și U. I. arată că sunt de acord cu concluziile apărătorului și solicită înlocuirea măsurii arestării preventive cu măsura obligării de a nu părăsi localitatea;
-Beldimab L. și C. E. arată că sunt de acord cu concluziile apărătorului;
-C. V. solicită înlocuirea măsurii arestării preventive cu măsura obligării de a nu părăsi localitatea, având în vedere faptul că era singurul întreținător al familiei sale.
CURTEA,
Asupra recursurilor de față:
Inculpații P. R., U. C., U. I., B. L., C. V. și C. E. au declarat recurs împotriva încheierii de ședință din data de 17.01.2012 pronunțată de Tribunalul G. în dosarul nr._ 2.
Examinând actele și lucrările dosarului, constată următoarele:
Prin încheierea de ședință din data de 17.01.2013 pronunțată în dosarul nr._ 2, Tribunalul G., în conformitate cu art. 3002 c.proc.pen. coroborat cu art.160b c.proc.pen., a constatat ca fiind legală și temeinică măsura arestării preventive luată față de inculpații P. R., U. C., U. I., B. L., C. V. și C. E. și a menținut-o.
Pentru a hotărî astfel, prima instanță a reținut următoarele:
Potrivit dispozițiilor art. 3002 în referire la art. 160b din Codul de procedură penală, în cauzele în care inculpatul este arestat, instanța legal sesizată este datoare să verifice periodic, dar nu mai târziu de 60 de zile, legalitatea și temeinicia arestării preventive, înainte de expirarea duratei arestării preventive.
În funcție de rezultatul acestei verificări, instanța dispune fie revocarea sau înlocuirea măsurii arestării preventive – dacă constată că temeiurile care au determinat arestarea preventivă s-au schimbat, au încetat sau că nu există temeiuri noi care să justifice privarea de libertate – fie menținerea acestei măsuri, atunci când constată că temeiurile care au determinat arestarea impun în continuare privarea de libertate sau că există temeiuri noi care justifică privarea de libertate.
Procedând, în temeiul art. 3002 Cod de procedură penală, la verificarea legalității și temeiniciei măsurii arestării preventive a inculpaților, la acest moment procesual, fără nicio anticipare a judecării fondului și cu precauția de a se pronunța în limitele învestirii, instanța a constatat că măsura este legală și temeinică și că se impune menținerea ei, pentru următoarele considerente:
Analizând sumar probele deja existente în cauză s-a concluzionat că menținerea arestării preventive a inculpaților este justificată de existența, pe lângă cerințele prevăzute de art. 136 C.proc.pen. și art.143 C.proc.pen., și a cazului prevăzut de art. 148 lit. f C.proc.pen., cu valoare de garanție suplimentară, menit să asigure ocrotirea persoanei împotriva arbitrariului. Acest ultim text de lege menționat impune ca infracțiunea săvârșită să prezinte o anumită gravitate, materializată într-un anumit minimum de pedeapsă și să existe un pericol concret pentru ordinea publică.
S-a apreciat că probatoriul administrat până în prezent conduce la bănuiala plauzibilă că inculpații au săvârșit faptele reținute în sarcina lor, fapte deosebit de grave prin modalitatea de săvârșire dar mai ales prin consecințele produse (paguba adusă bugetului de stat și unei societăți comerciale), astfel că atât timp cât existența unor motive verosimile cu privire la săvârșirea faptelor nu a fost pusă la îndoială până în prezent, s-a constatat că temeiurile avute in vedere la luarea și menținerea măsurii preventive subzistă și în prezent, neimpunându-se deci revocarea ori înlocuirea acestei măsuri sau punerea în libertate sub control judiciar.
S-a reținut că pericolul concret pentru ordinea publică presupune o anumită rezonanță a faptei, o stare de insecuritate socială, o reacție colectivă ce ar produce perturbații la nivelul disciplinei publice, al respectului față de lege, stimulând temerea că împotriva unor fapte periculoase organele judiciare nu reacționează eficient. Acesta se deduce din natura, importanța și particularitățile cauzei din perspectiva importanței valorilor sociale lezate, numărul mare al persoanelor implicate, modalitatea și împrejurările concrete în care se reține că ar fi săvârșit fapta, impactul negativ deosebit de puternic în rândul opiniei publice produs de asemenea fapte, urmarea produsă și valoarea extrem de ridicată a prejudiciului reclamat a se fi cauzat bugetului de stat (5.470.921 lei doar pentru cantitățile de țigări găsite de organele de anchetă cu ocazia percheziției).
S-a reținut că datele care circumstanțiază faptele demonstrează că lăsarea în libertate a inculpaților creează o stare de pericol, de insecuritate pentru mediul de afaceri, precum și pentru raportul agent economic - stat, ordinea publică fiind periclitată și prin posibilitatea comiterii unor fapte asemănătoare de alte persoane în lipsa unor reacții ferme față de cei bănuiți ca autori, complici ori instigatori ai unor astfel de fapte. Relevantă este și împrejurarea că activitatea infracțională desfășurată de inculpați a fost oprită ca urmare a intervenției organelor de urmărire penală, iar în caz contrar aceasta ar fi putut continua, existând date privind constituirea inculpaților într-un grup organizat specializat în producerea industrială clandestină de țigări.
Mai mult, s-a constatat că infracțiunea pentru care inculpații sunt cercetați în prezenta cauză este sancționată de lege cu pedeapsa închisorii de peste 4 ani, astfel încât Tribunalul a apreciat ca fiind întrunite elementele prevăzute de art. 148 alin. 1 lit. f C.proc.pen. și din perspectiva cuantumului pedepselor aplicabile.
Prin urmare, s-a reținut că nu se poate considera că s-a atenuat ori că a dispărut complet, după trecerea unei perioade relativ scurte de timp de detenție, rezonanța faptelor comise, Tribunalul apreciind că menținerea stării de arest la acest moment este de natură să mențină un just echilibru între posibilitatea de reacție a societății împotriva criminalității și protecția drepturilor individuale.
Totodată, s-a apreciat că menținerea stării de arest preventiv este necesară pentru realizarea scopului specificat de dispozițiile art. 136 C.proc.pen., asigurându-se astfel continuitatea cercetărilor, o bună desfășurare a procesului penal, evitarea situațiilor de pericol care ar putea periclita administrarea probatoriilor și finalizarea în condiții optime a anchetei penale. Tribunalul a constatat că menținerea măsurii arestării preventive constituie un act necesar desfășurării procesului penal și subordonat scopului acestuia, răspunzând exigențelor constituționale și convenționale, restrângerea exercițiului drepturilor acestuia fiind proporțională cu situația care a determinat-o și nu aduce atingere substanței dreptului protejat.
În ceea ce privește cererile de înlocuire a măsurii preventive, s-a constatat că nu au intervenit situații de schimbare a temeiurilor care au stat inițial la baza dispunerii arestării, nu s-au atenuat împrejurările faptice concrete reținute în sarcina inculpaților și nu au apărut date noi legate de persoana acestora, astfel încât cererile formulate de inculpați nu au fost primite.
S-a apreciat că aspectele invocate de către inculpați, referitoare la circumstanțele personale ale acestora, nevinovăția lor, gradul redus de participare nu pot înlătura argumentele ce imprimă menținerii stării de arest un caracter necesar, astfel că, cel puțin la acest moment procesual, nu pot determina înlocuirea măsurii arestării preventive cu măsura obligării de a nu părăsi localitatea, astfel cum au solicitat inculpații.
Pe de altă parte, instanța a apreciat că circumstanțele personale invocate de inculpați nu reprezintă argumente suficiente, decisive, pentru a se dispune înlocuirea măsurii arestării preventive, aceste împrejurări urmând a fi avute în vedere de către instanță, la momentul soluționării în fond a cauzei.
Împotriva acestei încheieri de ședință, au declarat recurs inculpații, criticând-o ca fiind nelegală, având în vedere lipsa de pericol social a inculpaților, precum și scurgerea unui termen rezonabil de la luarea măsurii arestării acestora și până în prezent.
Recursurile sunt nefondate.
Analizând încheierea de ședință recurată, pe baza actelor și lucrărilor din dosarul cauzei, a susținerilor inculpaților recurenți, precum și sub toate aspectele de fapt și de drept, Curtea constată că prima instanță a pronunțat o încheiere de ședință legală și o va menține.
In mod corect, Tribunalul G. a considerat că în cauză se mențin temeiurile avute în vedere la luarea măsurii arestării preventive a inculpaților.
Instanța a avut în vedere că la luarea măsurii arestării preventive a inculpaților, existau indicii temeinice că aceștia au săvârșit fapte penale de o mare gravitate iar, lăsarea lor în libertate ar prezenta pericol pentru ordinea publică.
Inculpații nu au prezentat și nici instanța nu a identificat vreo probă din care să reiasă că s-ar fi diminuat pericolul social al infracțiunilor săvârșite.
Nu poate fi reținut motivul prezentat de inculpați potrivit cărora s-ar fi împlinit termenul rezonabil al arestării preventive deoarece, acesta se socotește în funcție de complexitatea cauzei dată de numărul mare de inculpați iar, în cauza de față sunt mulți inculpați.
Având în vedere aceste considerente, în baza art. 141 c.proc.penală, respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpații Rungan R., U. C., U. I., B. L., C. V. și C. E. împotriva încheierii de ședință din data de 17 ianuarie 2013 pronunțată de Tribunalul G. în dosarul nr._ 2 și îi obligă la plata cheltuielilor judiciare către stat, conform art. 192 alin.2 c.proc.penală.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge, ca nefondate, recursurile formulate de inculpații P. R. (fiul lui V. și S., născut la data de 24.06.1974 în G., jud. G., cu domiciliul în G., Piața Filești nr.3, jud. G., CNP-_), U. C. (fiul lui G. și C., născut la data de 29.11.1986 în G., jud. G., domiciliat în mun. G., ., jud. G., CNP-_), U. I. (fiul lui G. și C., născut la data de 04.01.1985 în G., jud. G., cu domiciliul în mun. G., ., jud. G., CNP-_), B. L. (fiul lui A. și F., născut la data de 17.02.1974 în G., domiciliat în G., ., ., ., CNP –_), C. E. (CNP_, fiul lui I. și V., născut la data de 13.07.1967 in G., domiciliat in mun. G., .. 5, jud. G.) și C. V. (fiul lui C. și M., născut la data de 27.07.1983 în G., jud. G., cu domiciliul în ., jud. G., CNP-_) – toți se află în prezent în Penitenciarul G. - împotriva încheierii de ședință din 07.03.2013 pronunțată de Tribunalul G. în dosarul nr._ 2.
În baza disp. art. 192 alin. 2 Cod procedură penală obligă pe fiecare dintre recurenții – inculpați la plata către stat a sumei de câte 50 lei cu titlu de cheltuieli judiciare.
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică azi 15.03.2013.
Președinte, Judecător, Pt. Judecător,
D. P. M. T. L. H.
Aflat în concediu de studii
Conf. art. 312 C.p.p. semnează
Președinte de complet D. P.
Grefier,
E. M.
Red. M.T./05.04.2013
Tehnored. E.M.
2ex/05.04.2013
Fond A.C.
| ← Omorul. Art. 174 C.p.. Decizia nr. 313/2013. Curtea de Apel... | Distrugerea. Art. 217 C.p.. Decizia nr. 1516/2013. Curtea de... → |
|---|
