Infracţiuni la alte legi speciale. Decizia nr. 667/2013. Curtea de Apel GALAŢI

Decizia nr. 667/2013 pronunțată de Curtea de Apel GALAŢI la data de 24-04-2013 în dosarul nr. 14038/196/2012

DOSAR NR._

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL G.

SECȚIA PENALĂ ȘI PENTRU CAUZE CU MINORI

DECIZIA PENALĂ NR.667/R

ȘEDINȚA PUBLICĂ din 24 APRILIE 2013

PREȘEDINTE - M. T. - judecător

JUDECĂTORI - L. H.

P. D.

GREFIER - S. G.

MINISTERUL PUBLIC a fost reprezentat de

PROCUROR - G. L.- procuror șef Secția judiciară

din cadrul Parchetului de pe lângă Curtea de Apel G.

-.-.-.-.-.-.-.-.-.-.-.-.-.-.-.-

Pe rol fiind judecarea cauzei penale având ca obiect recursurile declarate de inculpații I. P. și C. C. C. împotriva Sentinței penale nr.392/25.02.2013 pronunțată de Judecătoria B. (dosar nr._ ) – trimiși în judecată pentru săvârșirea infracțiunilor prev. de art. 64 lit. m) din OUG nr. 23/2008 și art. 64 lit. k) din OUG nr. 23/2008.

La apelul nominal făcut în ședință publică au răspuns recurenții-inculpați I. P. și C. C. C., personal, lipsă fiind reprezentantul intimatei-părți civile Agenția Națională pentru Pescuit și Acvacultură –Filiala Regionala M..

Procedura de citare este legal îndeplinită în conformitate cu disp. art.177 Cod procedură penală.

S-a făcut referatul cauzei în conformitate cu disp.art. 104 alin.10 din Regulamentul de ordine interioară al instanțelor judecătorești, grefierul de ședință arătând că: este primul termen de judecată, după care:

Curtea aduce la cunoștință recurenților-inculpați obiectul cauzei și că, fiind primul termen de judecată, pentru asigurarea dreptului la apărare, în conformitate cu disp. art. 6 Cod procedură penală au dreptul să-și angajeze un apărător ales, dacă consideră necesar.

Recurenții-inculpați nu doresc angajarea unui apărător ales, neavând posibilități materiale.

Conform art.301 Cod procedură penală, se acordă cuvântul procurorului și părților pentru a formula cereri, ridica excepții și pune concluzii.

Recurenții-inculpați I. P. și C. C. C., având pe rând cuvântul, precizează că nu mai au cereri de formulat.

Reprezentantul Ministerului Public nu mai are cereri de formulat.

Curtea, văzând că nu sunt cereri de formulat, alte chestiuni prealabile sau excepții de ridicat, în conformitate cu art.38513 Cod procedură penală, constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul în dezbateri.

Recurentul-inculpat I. P., arată că a declarat acest recurs întrucât consideră amenda penală prea mare având în vedere că nu are un loc de muncă stabil; solicită ca modalitate de executare a pedepsei suspendarea condiționată.

Recurentul-inculpat C. C. C., arată că amendat aplicată de către instanța de fond este prea mare motiv pentru care solicită, ca modalitate de executare a pedepsei, suspendarea condiționată. Precizează că nu are un loc de muncă, starea sa de sănătate nu este foarte bună, trăiește dintr-un ajutor social.

Reprezentantul Ministerului Public apreciază recursurile declarate de inculpații I. P. și C. C. C. ca fiind nefondate, sentința penală nr.392 din 25.02.2013 pronunțată de Judecătoria B. fiind legală și temeinică. Arată că inculpații s-au prevalat de dispozițiile art.3201 Cod procedură penală iar amenzile la care au fost condamnați inculpații sunt foarte aproape de limita minimă prevăzută de textul de lege - Ordonanța nr.23/2008 prevede amenzi foarte mari de la 6.000 la 10.000 lei amendă penală pentru infracțiunile prev. de art.64 lit.k și art.64 lit.m. Cel mult, instanța de recurs are posibilitatea să dea eficiență mai mare a circumstanțelor atenuante care să aibă drept consecință reducerea cuantumului pedepsei. Celelalte măsuri care au fost luate, respectiv interzicerea dreptului de a mai pescui și confiscarea bunurilor sunt obligatorii, sunt dispoziții imperative prevăzute de dispozițiile art.66 alin.1 din același act normativ. Urmează ca instanța să aprecieze cu privire la solicitarea recurenților-inculpați de a se dispune suspendarea amenzii.

Declarând închise dezbaterile, Curtea rămâne în pronunțare.

Ulterior deliberării,

CURTEA,

Asupra recursurilor penale de față.

Prin cererile conexe înregistrate pe rolul acestei instanțe sub nr._ inculpații I. P. și C. C. C. au formulat recurs împotriva Sentinței penale nr.392/25.02.2013 a Judecătoriei B., pronunțată în dosar nr._ .

Prin Sentința penală nr.392/25.02.2013 a Judecătoriei B., pronunțată în dosar nr._ s-a dispus în baza art. 64 lit. k) din OUG nr. 23/2008 privind pescuitul și acvacultura, cu aplicarea art. 3201 alin 7 Cod procedură penală, cu aplicarea art. 74 alin 2 Cod penal, raportat la art. 76 alin 1 lit. f) Cod penal, condamnarea inculpatului I. P. la pedeapsa de 1500 lei amendă penală și interzicerea dreptului de a pescui pe o perioadă de 1 an, pentru săvârșirea infracțiunii de deținerea și folosirea de unelte de pescuit comercial fără autorizație.

În baza art. 64 lit. m) din OUG nr. 23/2008 privind pescuitul și acvacultura, cu aplicarea art. 3201 alin 7 Cod procedură penală, cu aplicarea art. 74 alin 2 Cod penal, raportat la art. 76 alin 1 lit. f) Cod penal, a fost condamnat inculpatul I. P. la pedeapsa de 2000 lei amendă penală și interzicerea dreptului de a pescui pe o perioadă de 1 an, pentru săvârșirea infracțiunii de deținerea și folosirea de plase de pescuit confecționate din fir monofilament.

În baza art. 33 lit. a) Cod penal, art. 34 lit. c) Cod penal și art. 35 Cod penal, au fost contopite pedepsele aplicate prin hotărâre inculpatului I. P., urmând ca acesta să execute pedeapsa cea mai grea, aceea de 2000 lei amendă penală și interzicerea dreptului de a pescui pe o perioadă de 1 an.

În baza art. 64 lit. k) din OUG nr. 23/2008 privind pescuitul și acvacultura, cu aplicarea art. 3201 alin 7 Cod procedură penală, cu aplicarea art. 74 alin 2 Cod penal, raportat la art. 76 alin 1 lit. f) Cod penal, a fost condamnat inculpatul C. C. C. la pedeapsa de 800 lei amendă penală și interzicerea dreptului de a pescui pe o perioadă de 1 an, pentru săvârșirea infracțiunii de deținerea și folosirea de unelte de pescuit comercial fără autorizație.

În baza art. 64 lit. m) din OUG nr. 23/2008 privind pescuitul și acvacultura, cu aplicarea art. 3201 alin 7 Cod procedură penală, cu aplicarea art. 74 alin 2 Cod penal, raportat la art. 76 alin 1 lit. f) Cod penal, a fost condamnat inculpatul C. C. C. la pedeapsa de 1000 lei amendă penală și interzicerea dreptului de a pescui pe o perioadă de 1 an, pentru săvârșirea infracțiunii de deținerea și folosirea de plase de pescuit confecționate din fir monofilament.

În baza art. 33 lit. a) Cod penal, art. 34 lit. c) Cod penal și art. 35 Cod penal, au fost contopite pedepsele aplicate prin hotărâre inculpatului C. C. C., urmând ca acesta să execute pedeapsa cea mai grea, aceea de 1000 lei amendă penală și interzicerea dreptului de a pescui pe o perioadă de 1 an.

În baza art. 14 și art. 161 Cod procedură penală, raportat la art. 346 Cod procedură penală, în referire la art. 998-999 și art. 1003 Cod civil, a fost admisă acțiunea civilă formulată de partea civilă Agenția Națională pentru Pescuit și Acvacultură – Filiala Regională M. și în consecință:

S-a dispus avansarea sumei de 78,90 lei achitată conform ordinului de plată nr. 441 din 07.09.2011, din contul Direcției Generale a Finanțelor Publice B. în contul părții civile Agenției Naționale pentru Pescuit și Acvacultură - Filiala Regională M..

Au fost obligați inculpații, la plata, în solidar, a sumei de 59,7 lei reprezentând diferența de despăgubiri civile către partea civilă Agenția Națională pentru Pescuit și Acvacultură - Filiala Regională M..

În temeiul art. 66 alin 1 din OUG nr. 23/2008, raportat la art. 118 alin 1 lit. b) Cod penal s-a dispus confiscarea de la inculpatul I. P. a următoarelor obiecte aflate la Camera de Corpuri Delicte a Judecătoriei B. (conform procesului-verbal din 22.10.2012 aflat la fila 4 dosar instanță):

- 1 bucată plasă de pescuit confecționată din fir monofilament în lungime de 40 m, lățime de 2 metri, diametrul ochiului de 35 mm;

- 1 bucată plasă de pescuit confecționată din fir tip naylon în lungime de 50 m, lățime de 2 m și diametrul ochiului de 60 mm.

În temeiul art. 66 alin 1 din OUG nr. 23/2008, raportat la art. 118 alin 1 lit. b) Cod penal s-a dispus confiscarea în folosul statului de la inculpatul I. P. a unei bărci confecționată din tablă, culoare verde, pupa oglindă, 4 crevace, 2 rânduri strapazane în lungime de 4,3 m, lățime de 1,1 m și înălțime de 0,5 m, împreună cu 2 rame din lemn în lungime de 2 m, aflate în custodia Inspectoratului Județean al Poliției de Frontieră B. conform dovezii din data de 30.08.2011 aflată la fila 9 dosar de urmărire penală.

În temeiul art. 191 alin 1 și 2 Cod procedură penală:

A fost obligat inculpatul I. P. la plata sumei de 300 lei reprezentând cheltuieli judiciare avansate de stat.

A fost obligat inculpatul C. C. C. la plata sumei de 300 lei reprezentând cheltuieli judiciare avansate de stat.

Pentru a hotărî astfel, instanța de fond, Judecătoria B. a avut în vedere căprin Rechizitoriul Parchetului de pe lângă Tribunalul B. nr.1381/P/2011, au fost trimiși în judecată:

- inculpatul I. P., cercetat în stare de libertate pentru săvârșirea infracțiunii prevăzută de art. 64 lit. m) din OUG nr. 23/2008 și pentru săvârșirea infracțiunii prevăzută de art. 64 lit. k) din OUG nr. 23/2008;

- inculpatul C. C. C., cercetat în stare de libertate pentru săvârșirea infracțiunii prevăzută de art. 64 lit. m) din OUG nr. 23/2008 și pentru săvârșirea infracțiunii prevăzută de art. 64 lit. k) din OUG nr. 23/2008;

În fapt, s-a reținut în sarcina inculpaților următoarele:

În data de 24.08.2011, inculpații au deținut și folosit la pescuit o plasă de pescuit confecționată din fir monofilament în lungime de 40 m, lățime de 2 metri, diametrul ochiului de 35 mm, precum și o plasă de pescuit confecționată din fir tip naylon în lungime de 50 m, lățime de 2 m și diametrul ochiului de 60 mm, context în care au pescuit cantitatea de 26,60 kg de pește speciile plătică, șalău și crap.

Faptele au fost reținute în sarcina inculpaților în baza probelor administrate în cursul urmăriri penale, respectiv: declarațiile învinuiților, procese-verbale de depistare, procese-verbale de ridicare și predare a uneltelor de pescuit și a bărcii, adresa nr. 2306 din 2011 a Agenției Naționale pentru Pescuit și Acvacultură – Filiala Regională M., documente privind comercializarea peștelui.

În faza judecății, instanța de fond a procedat la audierea inculpaților, care și-au manifestat opțiunea de a fi judecați în baza procedurii simplificate a recunoașterii vinovăției, prevăzută de art. 3201 Cod procedură penală.

S-au depus la dosarul cauzei de către inculpatul I. P. documente privind proveniența bărcii.

S-a administrat pentru ambii inculpați proba cu înscrisuri în circumstanțiere și s-au depus fișele de cazier judiciar actualizate în privința ambilor inculpați.

Instanța de fond, analizând probele administrate în cursul urmăririi penale, probe pe care inculpații și le-au însușit în faza judecății, în cadrul procedurii simplificate a recunoașterii vinovăției, a reținut următoarea situație de fapt:

În data de 23.08.2011, în jurul orelor 18:00, inculpații I. P. și C. C. C., s-au hotărât să meargă la pescuit, așa încât, au luat de la domiciliul inculpatului I. P. o plasă de pescuit confecționată din fir monofilament în lungime de 40 m, lățime de 2 metri, diametrul ochiului de 35 mm, precum și o plasă de pescuit confecționată din fir tip naylon în lungime de 50 m, lățime de 2 m și diametrul ochiului de 60 mm, după care s-au deplasat cu barca confecționată din tablă, culoare verde, pupa oglindă, 4 crevace, 2 rânduri strapazane în lungime de 4,3 m, lățime de 1,1 m și înălțime de 0,5 m, aparținând inculpatului I. P., în zona fluviului Dunărea la km 186, unde au introdus și au montat plasele de pescuit în fluviul Dunărea, pentru a pescui prin metoda „la stănoagă”.

Inculpații au rămas în zonă, iar a doua zi dimineața, în data de 24.08.2011, în jurul orelor 06:00, au scos plasele din D., precum și cantitatea de 26,6 kg pește speciile crap, șalău și plătică, pe care le-au capturat.

Toate acestea au fost urcate în barca inculpatului I. P., cu care inculpații veniseră în zonă, după care aceștia au părăsit zona, fiind observați la scurt timp de către un echipaj al poliției de frontieră care a pornit în urmărirea inculpaților.

Inculpații au oprit barca pe malul drept al Dunării, în încercarea de a scăpa de organele de poliție.

Organele de poliție i-au identificat pe cei doi inculpați în prezența martorului asistent P. C. și au ridicat de la inculpați plasa de pescuit confecționată din fir monofilament în lungime de 40 m, lățime de 2 metri, diametrul ochiului de 35 mm, plasa de pescuit confecționată din fir tip naylon în lungime de 50 m, lățime de 2 m și diametrul ochiului de 60 mm, precum și barca confecționată din tablă, culoare verde, pupa oglindă, 4 crevace, 2 rânduri strapazane în lungime de 4,3 m, lățime de 1,1 m și înălțime de 0,5 m.

Plasele de pescuit au fost introduse la Camera de Corpuri Delicte a Inspectoratului Județean al Poliției de Frontieră B., fiind în cele din urmă introdusă Camera de Corpuri Delicte a Judecătoriei B., conform procesului-verbal aflat la fila 4 dosar instanță de fond.

De asemenea, barca confecționată din tablă, culoare verde, pupa oglindă, 4 crevace, 2 rânduri strapazane în lungime de 4,3 m, lățime de 1,1 m și înălțime de 0,5 m, împreună cu o pereche de rame din lemn în lungime de 2 m, aparținând inculpatului I. P., a fost introdusă în custodia Inspectoratului Județean al Poliției de Frontieră B. conform dovezii din data de 30.08.2011 aflată la fila 9 dosar de urmărire penală.

Cantitatea de 26,60 kg de pește specia crap, șalău și plătică a fost de asemenea ridicată de către organele de cercetare penală, fiind valorificată prin intermediul ., suma de 78,90 lei fiind depusă în contul Direcției Generale a Finanțelor Publice B. conform cu ordinul de plată nr. 441 din 07.09.2011.

Așa cum a rezultat din adresa nr. 2306 din 02.09.2011 emisă de Agenția Națională pentru Pescuit și Acvacultură – Filiala Regională M., la data de 23.08.2011 inculpații nu erau autorizați să desfășoare activități de pescuit comercial, iar instituția în cauză s-a constituit parte civilă cu suma de 138,6 lei reprezentând contravaloarea a 26,6 kg de pește speciile crap, șalău și plătică, capturată de inculpați în contra dispozițiilor legale.

Audiați fiind în cauză, la urmărire penală, inițial inculpații au recunoscut întocmai faptele săvârșite, recunoaștere care se coroborează în temeiul art. 69 Cod procedură penală, cu ansamblul materialului probator administrat în cauză, probatoriu pe care inculpații și l-au însușit la instanța de judecată unde au declarat că sunt de acord să se judece în procedura simplificată a recunoașterii vinovăției prevăzută de art. 3201 Cod procedură penală.

Însă, la următoarea audiere la urmărire penală, precum și în momentul prezentării materialului de urmărire penală, inculpații și-au schimbat în totalitate declarațiile menționând că de fapt a fost o înscenare din partea poliției, că ei se aflau într-un canton pe malul fluviului Dunărea, unde petrecuseră în noaptea de 23/24.08.2011, iar a doua zi dimineață ar fi văzut că în zona malului Dunării se oprise o barcă, care lăsaseră niște saci din rafie în care se afla cantitatea de 26,6 kg pește speciile crap, șalău și plătică, pe care inculpații ar fi împărțit-o.

Cu privire la cele două plase de pescuit, inculpații au precizat, fie că acestea erau ale inculpatului I. P. și se aflau de mai mult timp în canton, fie că au fost găsite în pădurea din zonă, existând așadar numeroase contradicții în declarațiile celor doi inculpați.

De aceea, aceste declarații din urmă ale inculpaților au fost considerate de către instanța de fond ca nefiind sincere și nu au fost avute în vedere, întrucât nu s-au coroborat cu ansamblul probator administrat în cauză.

Întreaga situație de fapt, a rezultat așadar din probatoriul administrat în faza de urmărire penală, respectiv: procese-verbale de depistare a inculpaților, dovezi de ridicare și de lăsare de bunuri în custodie și la camera de corpuri delicte; ordine de plată, declarații inculpați/învinuiți, adrese emise de Agenția Națională pentru Pescuit și Acvacultură – Filiala Regională M..

În drept, faptele inculpatului I. P. de a deține și de a folosi în data de 23/24.08.2011, o plasă de pescuit confecționată din fir monofilament în lungime de 40 m, lățime de 2 metri, diametrul ochiului de 35 mm și o plasă de pescuit confecționată din fir tip naylon în lungime de 50 m, lățime de 2 m și diametrul ochiului de 60 mm, cu care a pescuit cantitatea de 26,6 kg pește speciile crap, șalău și plătică, prin metoda „la stănoagă”, în condițiile în care nu era autorizat ca pescar pentru pescuitul comercial și avea cunoștință de faptul că este interzisă deținerea și folosirea unor astfel de unelte de pescuit, au întrunit elementele constitutive ale infracțiunilor prevăzute de art. 64 lit. m) și art. 64 lit. k) din OUG nr. 23/2008.

Faptele inculpatului C. C. C. de a deține și de a folosi în data de 23/24.08.2011, o plasă de pescuit confecționată din fir monofilament în lungime de 40 m, lățime de 2 metri, diametrul ochiului de 35 mm și o plasă de pescuit confecționată din fir tip naylon în lungime de 50 m, lățime de 2 m și diametrul ochiului de 60 mm, cu care a pescuit cantitatea de 26,6 kg pește speciile crap, șalău și plătică, prin metoda „la stănoagă”, în condițiile în care nu era autorizat ca pescar pentru pescuitul comercial și avea cunoștință de faptul că este interzisă deținerea și folosirea unor astfel de unelte de pescuit, au întrunit elementele constitutive ale infracțiunilor prevăzute de art. 64 lit. m) și art. 64 lit. k) din OUG nr. 23/2008.

Având în vedere împrejurările în care s-au comis faptele, prin folosirea unor unelte de pescuit fără ca inculpații să fie autorizați pentru pescuitul comercial, precum și prin deținerea de unelte de pescuit în contra dispozițiilor legale (plase confecționate din fir monofilament), ținând cont de cantitatea de pește pe care au pescuit-o inculpații în aceste condiții (26,6 kg de pește), cantitate care depășește necesitățile de consum propriu ale inculpaților și care converg spre aserțiunea că inculpații comercializau mai departe acest pește, văzând totodată că inculpatul I. P. a mai fost anterior sancționat administrativ pentru fapte de aceeași natură, inculpații au acționat împreună, iar în faza de urmărire penală au avut o poziție oscilantă în declarațiile lor, încercând să ducă organele de cercetare penală pe o pistă greșită, instanța de fond a apreciat că în speță nu sunt aplicabile dispozițiile art. 181 Cod penal, așa cum a solicitat apărătorul inculpaților, întrucât faptele acestora prezintă gradul de pericol social al unor infracțiuni.

Reținând că faptele există și au fost săvârșite de inculpați cu vinovăție, instanța de fond a aplicat acestora câte o pedeapsă.

În continuare, la individualizarea pedepselor ce au fost aplicate inculpaților, instanța de fond a avut în vedere dispozițiile art. 72 Cod penal, respectiv a ținut cont de dispozițiile din partea generală a Codului penal, de natura și limitele pedepselor prevăzute de OUG nr. 23/2008, de gradul de pericol social al faptelor apreciate și prin prisma urmărilor care ar fi putut interveni având în vedere cantitatea și dimensiunile plaselor de pescuit confecționate din fir monofilament, respectiv din fir de naylon, folosite de inculpați, precum și cantitatea de pește de diferite specii ce a fost pescuită de către inculpați.

Instanța de fond a avut de asemenea în vedere împrejurările concrete în care au fost săvârșite faptele, atitudinea parțial sinceră pe care au avut-o inculpații în faza de urmărire penală, faptul că inculpatul I. P. a mai fost sancționat administrativ anterior faptelor din prezentul dosar, în timp ce inculpatul C. C. C. nu are antecedente penale (aici se reține că a intervenit reabilitarea de drept a acestui inculpat pentru faptele anterioare), precum și situația socială a inculpaților care sunt căsătoriți, au studii 8 clase, nu au o ocupație stabilă, au copii în întreținere.

Instanța de fond a avut în vedere în continuare faptul că inculpații în data de 23/24.08.2011 s-au folosit la săvârșirea infracțiunilor de o barcă aparținând inculpatului I. P., iar barca a avut o contribuție importantă în comiterea acestor fapte întrucât cu ajutorul acesteia inculpații au transportat plasele de pescuit, au mers apoi pentru a scoate plasele din apă și au urcat în barcă cantitatea de 26,60 kg de pește speciile plătică, șalău și crap.

Totuși față de contribuția efectivă a fiecărui inculpat la săvârșirea faptelor, ținând cont de împrejurarea că atât barca, cât și plasele de pescuit aparțineau inculpatului I. P., precum și de circumstanțele personale ale fiecărui inculpat, unul din inculpați fiind cunoscut cu antecedente penale, iar altul fiind la prima abatere la legea penală, instanța de fond a individualizat pentru fiecare sancțiunea penală ce a fost aplicată în concret.

Tot aici, instanța de fond a reținut în favoarea fiecărui inculpat împrejurările constând în recunoașterea parțială la urmărire penală a săvârșirii faptelor, prejudiciul concret creat valorilor sociale protejate de OUG nr. 23/2008, situația financiară grea pe care o au inculpații, precum și faptul că aceștia s-au declarat de acord să achite în totalitate prejudiciul creat părții civile, comportamentul anterior al inculpaților în general corespunzător în societate (așa cum rezultă toate acestea din înscrisurile în circumstanțiere depuse la dosar), context în care a ridicat aceste împrejurări la rangul de circumstanțe atenuante judiciare prevăzute de art. 74 alin 2 Cod penal.

Având în vedere aceste împrejurări, văzând periculozitatea în concret a faptelor și a făptuitorilor, în baza art. 64 lit. k) din OUG nr. 23/2008 privind pescuitul și acvacultura, cu aplicarea art. 3201 alin 7 Cod procedură penală, cu aplicarea art. 74 alin 2 Cod penal, raportat la art. 76 alin 1 lit. f) Cod penal, instanța de fond a condamnat pe inculpatul I. P. la pedeapsa de 1500 lei amendă penală și interzicerea dreptului de a pescui pe o perioadă de 1 an, pentru săvârșirea infracțiunii de deținerea și folosirea de unelte de pescuit comercial fără autorizație.

În baza art. 64 lit. m) din OUG nr. 23/2008 privind pescuitul și acvacultura, cu aplicarea art. 3201 alin 7 Cod procedură penală, cu aplicarea art. 74 alin 2 Cod penal, raportat la art. 76 alin 1 lit. f) Cod penal, a condamnat pe inculpatul I. P. la pedeapsa de 2000 lei amendă penală și interzicerea dreptului de a pescui pe o perioadă de 1 an, pentru săvârșirea infracțiunii de deținerea și folosirea de plase de pescuit confecționate din fir monofilament.

În baza art. 33 lit. a) Cod penal, art. 34 lit. c) Cod penal și art. 35 Cod penal, văzând că inculpatul a săvârșit infracțiunile înainte de a fi condamnat definitiv pentru vreuna din acestea, existând stare de concurs de infracțiuni, a contopit pedepsele aplicate prin prezenta hotărâre inculpatului I. P., urmând ca acesta să execute pedeapsa cea mai grea, aceea de 2000 lei amendă penală și interzicerea dreptului de a pescui pe o perioadă de 1 an.

În baza art. 64 lit. k) din OUG nr. 23/2008 privind pescuitul și acvacultura, cu aplicarea art. 3201 alin 7 Cod procedură penală, cu aplicarea art. 74 alin 2 Cod penal, raportat la art. 76 alin 1 lit. f) Cod penal, a condamnat pe inculpatul C. C. C. la pedeapsa de 800 lei amendă penală și interzicerea dreptului de a pescui pe o perioadă de 1 an, pentru săvârșirea infracțiunii de deținerea și folosirea de unelte de pescuit comercial fără autorizație.

În baza art. 64 lit. m) din OUG nr. 23/2008 privind pescuitul și acvacultura, cu aplicarea art. 3201 alin 7 Cod procedură penală, cu aplicarea art. 74 alin 2 Cod penal, raportat la art. 76 alin 1 lit. f) Cod penal, a condamnat pe inculpatul C. C. C. la pedeapsa de 1000 lei amendă penală și interzicerea dreptului de a pescui pe o perioadă de 1 an, pentru săvârșirea infracțiunii de deținerea și folosirea de plase de pescuit confecționate din fir monofilament.

În baza art. 33 lit. a) Cod penal, art. 34 lit. c) Cod penal și art. 35 Cod penal, văzând că inculpatul a săvârșit infracțiunile înainte de a fi condamnat definitiv pentru vreuna din acestea, existând stare de concurs de infracțiuni, instanța de fond a contopit pedepsele aplicate prin prezenta hotărâre inculpatului C. C. C., urmând ca acesta să execute pedeapsa cea mai grea, aceea de 1000 lei amendă penală și interzicerea dreptului de a pescui pe o perioadă de 1 an.

Pe latura civilă, văzând că partea civilă Agenția Națională pentru Pescuit și Acvacultură – Filiala Regională M. a dovedit prejudiciul încercat în cuantum de 138,6 lei, iar în cauză sunt îndeplinite condițiile răspunderii civile delictuale în sensul că există prejudiciu, fapta ilicită, legătura de cauzalitate dintre fapta ilicită și prejudiciu, precum și vinovăția inculpaților, cuantumul prejudiciului fiind recunoscut și de inculpați, ținând cont și de faptul că la producerea acestui prejudiciu în patrimoniul părții civile au contribuit ambii inculpați, fiind îndeplinite condițiile răspunderii civile delictuale solidare a acestora, în condițiile dispozițiilor art. 1003 Cod civil, instanța de fond a admis acțiunea civilă formulată de partea civilă și a obligat pe inculpați la plata despăgubirilor civile în consecință.

Astfel, în baza art. 14 și art. 161 Cod procedură penală, raportat la art. 346 Cod procedură penală, în referire la art. 998-999 și art. 1003 Cod civil, a admis acțiunea civilă formulată de partea civilă Agenția Națională pentru Pescuit și Acvacultură – Filiala Regională M. și în consecință:

A dispus avansarea sumei de 78,90 lei achitată conform ordinului de plată nr. 441 din 07.09.2011, din contul Direcției Generale a Finanțelor Publice B. în contul părții civile Agenției Naționale pentru Pescuit și Acvacultură - Filiala Regională M..

A obligat pe inculpați, la plata, în solidar, a sumei de 59,7 lei reprezentând diferența de despăgubiri civile către partea civilă Agenția Națională pentru Pescuit și Acvacultură - Filiala Regională M..

În temeiul art. 66 alin 1 din OUG nr. 23/2008, raportat la art. 118 alin 1 lit. b) Cod penal, în vederea preîntâmpinării pericolului social derivat din deținerea și folosirea unor astfel de unelte, a dispus confiscarea de la inculpatul I. P. a următoarelor bunuri aflate la Camera de Corpuri Delicte a Judecătoriei B. (conform procesului-verbal din 22.10.2012 aflat la fila 4 dosar instanță): 1 bucată plasă de pescuit confecționată din fir monofilament în lungime de 40 m, lățime de 2 metri, diametrul ochiului de 35 mm; 1 bucată plasă de pescuit confecționată din fir tip naylon în lungime de 50 m, lățime de 2 m și diametrul ochiului de 60 mm.

În temeiul art. 66 alin 1 din OUG nr. 23/2008, raportat la art. 118 alin 1 lit. b) Cod penal, văzând că acest obiect a fost folosit efectiv de către inculpați la săvârșirea infracțiunii, în vederea înlăturării unei stări de pericol și preîntâmpinării săvârșirii de către inculpați a unor noi fapte de natură penală, ținând cont de contribuția în concret a bărcii la comiterea faptelor, în raport de periculozitatea faptelor la care a fost folosită barca în cauză, instanța de fond a dispus confiscarea în folosul statului de la inculpatul I. P. a unei bărci confecționată din tablă, culoare verde, pupa oglindă, 4 crevace, 2 rânduri strapazane în lungime de 4,3 m, lățime de 1,1 m și înălțime de 0,5 m, împreună cu 2 rame din lemn în lungime de 2 m, aflate în custodia Inspectoratului Județean al Poliției de Frontieră B. conform dovezii din data de 30.08.2011 aflată la fila 9 dosar de urmărire penală.

În temeiul art. 191 alin 1 și 2 Cod procedură penală, a fost obligat inculpatul ICOMI P. la plata sumei de 300 lei reprezentând cheltuieli judiciare avansate de stat, respectiv a fost obligat inculpatul C. C. C. la plata sumei de 300 lei reprezentând cheltuieli judiciare avansate de stat.

Împotriva sentinței penale nr.392/25.02.2013 a Judecătoriei B. au formulat recurs inculpații I. P. și C. C. C., criticând soluția instanței de fond pentru netemeinicie, arătând că, în funcție de circumstanțele personale ale inculpaților, instanța de fond trebuia să dispună suspendarea condiționată a pedepsei amenzii penale, pe durata unui termen de încercare de 1 an.

Analizând recursurile formulate din prisma motivelor invocate dar și din oficiu sub toate aspectele, potrivit art.3856 alin.3 Cod procedură penală, Curtea apreciază că acestea sunt nefondate.

Pedepsele aplicate de instanța de fond inculpaților au fost just individualizate raportat la natura infracțiunilor săvârșite (braconaj piscicol) instrumentele folosite (de remarcat folosirea unei plase de nylon (laser), instrument de pescuit industrial interzis la deținere), cantitatea de pește braconată (26,60 kg.), precum și la persoana inculpaților.

În acest sens, se remarcă din fișa de cazier judiciar a inculpatului I. P. că acesta a fost sancționat de 3 ori de către P. de pe lângă Judecătoria B., cu amenzi administrative (art.181 Cod penal) pentru săvârșirea aceluiași gen de infracțiune (braconaj piscicol) ceea ce denotă perseverența sa infracțională în ceea ce privește săvârșirea aceluiași gen de infracțiuni, precum și că anterioarele amenzi administrative nu au contribuit la reeducarea și resocializarea acestui inculpat.

În ceea ce îl privește pe inculpatul C. C. C., se constată din fișa de cazier judiciar, că acesta nu se află la prima confruntare cu legea penală.

Prin sentința penală nr.539/2008 a Judecătoriei B. a fost condamnat 4 luni închisoare cu suspendare pentru săvârșirea infracțiunii de furt calificat.

De asemenea a mai fost sancționat de 2 ori de către P. de pe lângă Judecătoria B. cu amenzi administrative (art. 181 Cod penal) pentru săvârșirea aceluiași gen de infracțiuni (braconaj piscicol).

Așa fiind și văzând prev. art.38515 pct.1 lit.b) Cod Procedură Penală și art.192 alin.2 Cod Procedură Penală, Curtea va respinge, ca nefondate, recursurile formulate de inculpații I. P. și C. C. C. împotriva sentinței penale nr.392/25.02.2013 a Judecătoriei B. și va obliga pe fiecare dintre recurenții - inculpați la plata de cheltuieli judiciare către stat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE :

Respinge ca nefondate recursurile declarate de inculpații I. P., fiul lui G. și S., născut la data de 26.09.1968 în B., domiciliat în ., CNP_și C. C. C., fiul lui G. și V., născut la data de 16.05.1975, în Onești, jud. V., domiciliat în ., CNP_, împotriva Sentinței penale nr.392/25.02.2013 a Judecătoriei B., pronunțată în dosarul nr._ .

Obligă pe fiecare inculpat recurent la câte 10 lei cheltuieli judiciare către stat.

D e f i n i t i v ă.

Pronunțată în ședința publică azi, 24 aprilie 2013.

Președinte, Judecător, Judecător,

M. T. L. H. P. D.

Grefier,

S. G.

Redactat:L.H./30.04.2013

Tehnoredactat:S.G./2 ex./10.05.2013

Fond:F.D.

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Infracţiuni la alte legi speciale. Decizia nr. 667/2013. Curtea de Apel GALAŢI