Distrugerea. Art. 217 C.p.. Decizia nr. 112/2013. Curtea de Apel GALAŢI
| Comentarii |
|
Decizia nr. 112/2013 pronunțată de Curtea de Apel GALAŢI la data de 24-01-2013 în dosarul nr. 19529/233/2012
Dosar nr._
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL G.
SECȚIA PENALĂ ȘI PENTRU CAUZE CU MINORI
DECIZIA PENALĂ NR. 112/R
Ședința publică din data de 24 ianuarie 2013
Completul compus din:
PREȘEDINTE: D. I. B. – judecător
JUDECĂTOR: D. N.
JUDECĂTOR: MIȚA M.
GREFIER: T. C.
-.-.-.-.-.-.-.-.-.-.-
Ministerul Public reprezentat prin PROCUROR: C. B. – din cadrul Parchetului de pe lângă Curtea de Apel G.
La ordine fiind soluționarea recursului declarat de condamnatul Ș. V. – deținut în Penitenciarul B., împotriva sentinței penale nr. 2189 din 4 decembrie 2012 pronunțată de Judecătoria G. în dosarul nr._ .
La apelul nominal, a răspuns condamnatul Ș. V., în stare de arest, asistat de avocat G. C. – apărător desemnat din oficiu.
Procedura completă.
S-a făcut referatul cauzei, după care;
Întrebat fiind, precizează că își menține recursul declarat și este de acord cu apărarea din oficiu.
Nemaifiind cereri de formulat, Curtea constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul în susținerea recursului.
Apărătorul, arată că inculpatul a solicitat revizuirea sentinței penale 527/12.03.2012 a Judecătoriei G. prin care a fost condamnat la o pedeapsă de 3 ani închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de distrugere. A motivat această cerere pe împrejurarea că, instanțele au dispus condamnarea sa fără a exista la dosarul cauzei probe certe de vinovăție.
A solicitat audierea a cinci martori care, în opinia sa pot confirma că la data și ora săvârșirii faptei, revizuentul se afla într-o altă locație decât cea din ..
Instanța de fond a respins cererea de revizuire motivat de faptul că nu sunt întrunite disp.art. 394 alin. 1 lit. a C.p.p. nefiind îndeplinite în mod cumulativ cele două condiții prevăzute de lege în sensul că, trebuie să fie vorba de descoperirea unor fapte sau împrejurări ce nu au fost cunoscute de instanță la soluționarea cauzei iar pe de altă parte, faptele sau împrejurările noi să poată dovedi netemeinicia hotărârii de achitare, de încetare sau de condamnare.
În speța de față, s-a dovedit că situația de fapt expusă de petentul condamnat în cererea de revizuire, respectiv faptul că nu a fost la domiciliul din . la momentul săvârșirii faptei, a fost dovedit încă din cursul urmăririi penale și a judecății, în sensul că Ș. N. a declarat că petentul nu a fost prezent la momentul săvârșirii faptei la acel domiciliu.
Este adevărat că aceste apărări au fost invocate și cu ocazia soluționării cauzei pe fond și în recurs, însă apreciază că sunt incidente disp.art. 394 alin. 1 lit. a C.p.p. și că cererea revizuentului este admisibilă.
Solicită admiterea recursului, casarea hotărârii instanței de fond fiind incident cazul de revizuire prev. de art. 394 alin. 1 lit. a C.p.p.
Procurorul, solicită respingerea recursului. În opinia sa, instanța de fond prin sentința penală nr. 2119/4.12.2012 corect a respins cererea de revizuire formulată.
Prin formularea unei cereri de revizuire trebuie invocate motive anume prevăzute de disp.art. 394 C.p.p. Arată că, nu se poate continua cercetarea judecătorească, hotărârea de condamnare a fost definitivă iar motivele invocate de revizuent sunt cele care au constituit apărarea acestuia atât la fond cât și motive de recurs la judecarea recursului.
Consideră că în cauză se impune respingerea acestei cereri.
Condamnatul Ș. V., în ultimul cuvânt, arată că nu înțelege pe ce bază a fost arestat. S-a reținut că a fost bănuit că ar fi fost cu Ș. C. în mașină. Nu sunt probe și nici martori că a dat foc respectivei persoane. Nu putea să-i dea foc mătușii sale. Inculpatul Ș. C. a despăgubit-o i-a dat bani. Solicită admiterea cererii de revizuire.
CURTEA
Asupra recursului penal de față;
Examinând actele și lucrările dosarului, reține următoarele:
Prin sentința penală nr. 2189/04.12.2012, Judecătoria G. în baza art. 403 alin. 3 Cod procedură penală a respins cererea formulată de condamnatul Ș. V. privitoare la revizuirea sentinței penale nr. 527/12.03.2012 a Judecătoriei G., rămasă definitivă la data de 21.06.2012, prin decizia penală nr. 940/21.06.2012 a Curții de Apel G., ca inadmisibilă.
În baza art. 192 alin. 2 Cod procedură penală, a obligat pe condamnatul Ș. V. la plata sumei de 100 lei cu titlu de cheltuieli judiciare avansate de stat.
Pentru a pronunța această hotărâre, instanța de fond a reținut următoarele:
Prin cererea înregistrată la P. de pe lângă Parchetului de pe lângă Judecătoria G. sub nr. 1831/III/6/2012, revizuentul Ș. V. a solicitat revizuirea sentinței penale nr. 527/12.03.2012 pronunțată de Judecătoria G., definitivă la data de 21.06.2012 prin decizia penală nr. 940/21.06.2012 a Curții de Apel G., ambele pronunțate in dosarul nr._/233/2011.
În motivarea cererii, condamnatul a susținut in esență că, la pronunțarea hotărârii, instanța a dispus condamnarea sa fără probe certe. A solicitat audierea a cinci martori care pot confirma in susținerea nevinovăției sale, faptul că la data și ora săvârșirii faptei de distrugere pentru care a fost condamnat, acesta se afla la domiciliul său din G., .. 20 și nu în ., din G..
Analizând admisibilitatea în principiu a cererii de revizuire formulată de condamnatul Ș. V., prin prisma motivelor invocate, prima instanță a reținut următoarele:
Prin sentința penală nr._/233/2011 a Judecătoriei G., s-a dispus condamnarea inculpatului Ș. V., la o pedeapsă de 3 (trei) ani închisoare, pentru săvârșirea infracțiunii de distrugere, prevăzută de art. 217 alin. 1 și 4 C.penal, cu aplicarea art. 37 lit. a C.penal (faptă săvârșită în data de 29.12.2010).
În temeiul art. 61 alin. 1 C.penal, instanța a revocat beneficiul liberării condiționate a restului de pedeapsă de 300 zile rămas neexecutat din pedeapsa rezultantă de 3 ani și 4 luni închisoare aplicată prin sentința penală nr. 1486/26.08.2009 a Judecătoriei G., definitivă la data de 22.09.2009.
În temeiul art. 33 lit.a în referire la disp. art. 34 lit. b a fost contopit restul de pedeapsă de 300 zile rămas neexecutat din pedeapsa rezultantă de 3 ani și 4 luni închisoare aplicată prin sentința penală nr. 1486/26.08.2009 a Judecătoriei G. cu pedeapsa de 3 (trei) ani închisoare, aplicată urmând ca inculpatul să execute pedeapsa cea mai grea de 3 (trei) ani închisoare.
În temeiul art. 71 alin. 2 Cod penal, s-a aplicat inculpatului Ș. V. pe perioada executării pedepsei, pedeapsa accesorie a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a teza a II-a și b Cod penal.
Pentru a pronunța această sentință, instanța de fond a avut în vedere următoarea situație de fapt: partea vătămată Ș. L. locuiește în G., ., într-un imobil repartizat familiei acesteia de către Primăria G., împreună cu soțul acesteia Ș. I., fiul acesteia Ș. V. R., nora acesteia Ș. L., fetele acesteia Ș. S. și Ș. M. și nepoata acesteia Ș. E. S..
Între familia părții vătămate pe de o parte și inculpați de cealaltă parte există o stare conflictuală de mai mult timp, stare descrisă atât de partea vătămată cât și de fiul și nora acesteia, martorii Ș. V. R. și Ș. L.. Astfel, aceștia au declarat că în cursul lunii noiembrie a anului 2010 au fost amenințați în repetate rânduri cu acte de violență de către inculpatul Ș. C. și de către rudele acestuia, amenințări motivate de faptul că Ș. R. V. refuza să permită concubinei sale să o lase să se prostitueze în folosul acestora.
Martora C. R. arată în declarația sa din fața organelor de urmărire penală că, în luna noiembrie 2010, a asistat personal la o discuție ce a avut loc între inculpatul Ș. C. și fratele său Ș. M., în casa acestora cu privire la împrejurarea că cei doi ar fi urmărit să o ia pe martora Ș. L. pentru a se prostitua în folosul lor, iar ulterior în cursul aceleași luni martora a asistat la o discuție cu același subiect între inculpatul Ș. C., fratele acestuia și Ș. V. R., care însă nu era de acord cu aceștia. (declarație fila 161-163 dosar urm.penală) Martora arată în continuare că inculpatul Ș. C. și fratele său au început să-l amenințe pe martorul Ș. V. R. întrucât în situația în care nu va fi de acord să o lase pe concubina să se prostitueze, îi va da foc la casa din . împreună cu familia sa.
Ulterior acestor amenințări, în noaptea de 20/21.11.2010 gardul părții vătămate a fost incendiat, motiv pentru care aceasta a formulat plângere la poliție. Astfel, partea vătămată și membrii familiei sale au fost din nou amenințați cu acte de violență în caz că nu-și vor retrage plângerea formulată pentru distrugerea gardului.
În noaptea de 20/21.11.2010 martora C. R., fostă concubină a inculpatului Ș. C. a fost apelată telefonic de către acesta, între cei doi având loc o convorbire prin care inculpatul o trimitea pe C. R. la intersecția străzilor Jupiter cu Crișana pentru a-i comunica dacă observă ceva la locuința din . vătămate. În momentul în care martora îi comunică inculpatului că observă gardul locuinței părții vătămate în flăcări, acesta afirmă la telefon că focul a fost dat din dispoziția sa de către inculpatul Ș. V.. (declarație fila 161-163 dosar urm.penală)
În după amiaza zilei de 29.12.2010, în jurul orei 17.00, din declarația martorei C. R. rezultă că aceasta s-a întâlnit cu inculpatul Ș. C. care era însoțit de fratele acestuia Ș. M. și inculpatul Ș. V. la intersecția străzilor Sindicatelor cu Dogăriei. Inculpatul Ș. C. i-a arătat martorei în portbagajul autoturismului său marca Peugeot cu nr. de înmatriculare_ patru bidoane de plastic despre care acesta a afirmat că sunt pline cu benzină și cu ajutorul lor intenționează să incendieze locuința martorului Ș. V. R..
Astfel, în jurul orei 18.00, inculpatul Ș. C. însoțit de inculpații Ș. I. și Ș. V. s-au deplasat, la locuința părții vătămate Ș. L., situată în G., . unde, prin aruncarea unor recipiente care conțineau o substanță ușor inflamabilă și prin folosirea unei surse de aprindere, au incendiat o parte a imobilului în cauză.(dosar urm.penală filele nr.43-44)
Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs P. de pe lângă Judecătoria G. și inculpații Ș. C., Ș. V. și B. L. M.,iar prin decizia nr. 940/21.06.2012 pronunțată de Curtea de Apel G. a fost admis apelul declarat de P. de pe lângă Judecătoria G. împotriva sentinței penale nr. 527/12.03.2012 a Judecătoriei G., iar cu privire la inculpatul Ș. V. s-a dispus reținerea la încadrarea juridică a infracțiunii de distrugere pentru care a fost trimis in judecată și a dispozițiilor art. 75 lit. a Cod penal, ținându-se cont de situația concretă in care a fost săvârșită infracțiunea.
Cu privire la cererea de revizuire formulată de către Ș. V., instanța a reținut că din economia dispozițiilor art. 393 și art. 394 Cod procedură penală, rezultă caracterul revizuirii de cale extraordinară de atac, prin folosirea căreia se pot înlătura erorile judiciare cu privire la faptele reținute printr-o hotărâre judecătorească definitivă, datorate necunoașterii de către instanțe a unor împrejurări de care depindea adoptarea unei hotărâri conforme cu legea și adevărul.
Din aceleași dispoziții rezultă, totodată, că revizuirea are rolul de a atrage anularea hotărârilor în care judecata s-a bazat pe o eroare de fapt și de a reabilita judecătorește pe cei condamnați pe nedrept.
Fiind o cale extraordinară de atac, revizuirea poate privi exclusiv hotărârile determinate de art. 393 Cod procedură penală și numai pentru cazurile prevăzute în art. 394 din același cod, singurele apte a provoca o reexaminare în fapt a cauzei penale.
O altă interpretare, în sensul extinderii acestei căi de atac la alte situații, privitoare la eventuala nerespectare a unor condiții formale de desfășurare a judecății sau a unor raționamente jurisdicționale pretins eronate, este exclusă, în raport cu dispozițiile procesuale menționate și cu principiul statuat prin art. 129 din Constituția României, potrivit căruia părțile interesate, care își legitimează calitatea procesuală, pot exercita căile de atac numai în condițiile legii.
S-a arătat că, aparent, cererea formulată de revizuent s-ar putea circumscrie cazului de revizuire prevăzut de art. 394 lit. a Cod procedură penală. Însă, solicitarea revizuentului de a fi audiate persoanele menționate, a fost apreciată ca fiind o prelungire a materialului probator deja administrat în cauză, ceea ce este inadmisibil, atâta vreme cât nu se tinde la a se dovedi o situație diametral opusă celei reținute prin sentința penală a cărei revizuire se solicită.
De altfel, din motivarea deciziei penale nr. 940/21.06.2012 a Curții de Apel G. ( fila 20) s-a reținut că din probele administrate în cauză rezultă cu certitudine că la data de 29.12.2010 inculpații Ș. C., Ș. V. și Ș. I. au incendiat locuința părții vătămate Ș. L. provocând pericol public și o pagubă estimată la 30.000 lei.
Chiar dacă inculpații nu au recunoscut comiterea faptei afirmațiile acestora sunt combătute de depoziția martorei C. R. care a arătat că la data de 29.12.2010, s-a întâlnit cu inculpatul Ș. C., care era însoțit de inculpații Ș. V. și Ș. I. și care i-a arătat că în portbagajul mașinii pe care o conducea se aflau mai multe bidoane transparente, din plastic, încărcate cu benzină, recipiente în legătură cu care a declarat că urmau a fi folosite la incendierea locuinței numitei Ș. L..
Cu același prilej, martora a precizat că, după aproximativ o oră de la întâlnirea menționată, a aflat despre incendierea locuinței lui Ș. L. de la o vecină, motiv pentru care l-a contactat telefonic pe inculpatul Ș. C. cu scopul de a afla dacă acesta a produs incendiul iar cu prilejul acelei convorbiri telefonice precum și a altora care i-au urmat a doua zi, acesta și-a recunoscut implicarea sa directă în producerea evenimentului descris.
Informațiile oferite de martoră se coroborează cu concluziile organelor de cercetare ale ISU G. care indică benzina ca prim material care s-a aprins și a condus la incendierea imobilului părții vătămate.
De asemenea aceste declarații se coroborează cu conținutul proceselor verbale de interceptare a convorbirilor dintre această martoră și inculpatul Ș. C. atât din data de 29.12.2010 cât și cele ulterioare acestui moment, din cuprinsul cărora rezultă implicarea clară a inculpaților în incendierea locuinței părții vătămate.
Faptul că în fața instanței de judecată, martora C. R. a arătat că nu își menține declarațiile date în faza de urmărire penală susținând că aspectele arătate au avut scopul unei răzbunări față de inculpatul Ș. C. întrucât după ce a avut anterior o relație de concubinaj cu inculpatul Ș. C. din care a rezultat și un copil, a aflat că era căsătorit cu numita Ș. F., a fost în mod justificat apreciat de instanța de fond ca insuficient de credibil pentru schimbarea declarațiilor.
Mai mult se constată că martora C. R. a relatat în cursul urmăririi penale aspecte ce nu puteau fi cunoscute decât de persoanele direct implicate.
Pe de altă parte, Curtea a apreciat, la fel ca instanța de fond, că schimbarea declarației martorei s-a produs pe fondul insistențelor inculpatului Ș. C. precum și a familiei acestuia, astfel cum rezultă din conținutul procesului verbal de confruntare aflat la filele 182-184 dosar urmărire penală), în care partea vătămată Ș. L. arată că a fost contactată de către inculpații Ș. I., Ș. C. și de soția acestuia Ș. F., iar martora C. R. arată că a vorbit cu inculpatul Ș. C., ambelor solicitându-li-se să-și schimbe declarațiile.
Din interpretarea dispozițiilor art. 393 și art. 394 Cod procedură penală, rezultă că revizuirea este un mijloc procesual prin folosirea căruia pot fi înlăturate erorile judiciare cu privire la faptele reținute printr-o hotărâre judecătorească definitivă, erori determinate de necunoașterea de către instanțele care au soluționat cauza a unor împrejurări de care depindea adoptarea unei hotărâri conforme cu adevărul.
Din analiza dispozițiilor art. 394 alin. (1) lit. a) Cod procedură penală rezultă că revizuirea întemeiată pe descoperirea de fapte sau împrejurări noi este dublu condiționată, în sensul că:
- trebuie să fie vorba de descoperirea unor fapte sau împrejurări ce nu au fost cunoscute de instanță la soluționarea cauzei;
- faptele sau împrejurările noi să poată dovedi netemeinicia hotărârii de achitare, de încetare a procesului penal ori de condamnare.
Cu privire la înțelesul expresiei „fapte sau împrejurări”, în literatura de specialitate, ca și în practica judiciară, s-a considerat că semnifică probele propriu-zise, adică elementele de fapt cu caracter informativ cu privire la ceea ce trebuie dovedit în calea de atac a revizuirii, respectiv, orice întâmplare, situație, stare care în mod autonom sau în coroborare cu alte probe poate duce la dovedirea netemeiniciei hotărârii de achitare, de încetare a procesului penal sau de condamnare.
Așa cum a stabilit încă din 1976 Tribunalul Suprem (decizia nr. 1643/1976), textul art. 394 alin. (1) lit. a) Cod procedură penală se referă la „fapte și împrejurări”, deci la fapte probatorii și nu la mijloace de probă noi, căci altfel revizuirea s-ar transforma într-un nou grad de jurisdicție în care s-ar putea continua probațiunea, situație de natură a afecta principiul securității raporturilor juridice aplicabil și în materie penală, ca parte a procesului echitabil. Fără îndoială că noile fapte sau împrejurări urmează a fi dovedite de mijloace de probă noi. Dar elementele de probă noi la care se referă art. 394 alin. (1) lit. a) Cod procedură penală, trebuie să fie de natură a demonstra fie că faptul constatat nu a existat, fie că cel condamnat nu a luat parte la comiterea lui. Nu pot fi, însă, considerate „probe noi” în sensul cerut de lege dovezile care aduc numai un surplus de argumente noi, care completează mijloacele de probă deja administrate, jurisprudența în materia revizuirii fiind bine stabilită în ceea ce privește inadmisibilitatea cererilor prin care se tinde la prelungirea probatoriului sau reexaminarea materialului probator pe baza căruia a fost pronunțată hotărârea inițială.
Este adevărat că necunoașterea faptelor sau împrejurărilor de către instanță nu trebuie înțeleasă în mod absolut, în sensul că despre faptele sau împrejurările respective nu s-a amintit nimic în actele și lucrările dosarului, ci în sensul că ele nu au putut fi luate în considerare la soluționarea cauzei din lipsa posibilității dovedirii lor.
În speță, atât instanța de fond, cât și instanța de control judiciar au examinat în concret și detaliat fiecare din împrejurările invocate de către revizuent în susținerea cererii de revizuire astfel că aceste împrejurări nu au caracter de noutate, în sensul dispozițiilor art. 394 alin. (1) lit. a) Cod procedură penală, constituind apărări care au fost puse în discuție, analizate și lămurite prin probele administrate în ciclul procesual ordinar. Astfel Ș. N., persoană indicată de către revizuent, a fost audiată atât in cursul urmăririi penale cât și in cursul judecății cauzei ( fila 73 dosar fond) și din declarațiile acestei martore nu rezultă situația de fapt pe care petentul dorește să o dovedească.
De asemenea, examinând din oficiu legalitatea sentinței penale a cărei revizuire se cere, nu s-a constatat nici un motiv care să impună revizuirea acesteia, în conformitate cu dispozițiile art. 394 alin. 1 Cod procedură penală.
Față de cele mai sus expuse, constatând că cererea de revizuire a sentinței penale nr. 527/12.03.2012 a Judecătoriei G. formulată de revizuentul Ș. V. este inadmisibilă, instanța a respins-o în baza dispozițiilor art. 403 alin. 3 Cod procedură penală.
Împotriva acestei hotărâri, condamnatul Ș. V. a declarat recurs, nemulțumit fiind de soluția de respingere a cererii de revizuire.
Recursul nu este fondat, urmând să fie respins ca atare pentru considerentele ce se vor arăta în continuare:
Potrivit art. 393 din Codul de procedură penală, hotărârile judecătorești definitive pot fi supuse revizuirii atât cu privire la latura penală, cât și cu privire la latura civilă.
Din prevederile art. 394 din Codul de procedură penală rezultă că "revizuirea poate fi cerută când:
a) s-au descoperit fapte sau împrejurări ce nu au fost cunoscute de instanță la soluționarea cauzei;
b) un martor, un expert sau un interpret a săvârșit infracțiunea de mărturie mincinoasă în cauza a cărei revizuire se cere;
c) un înscris care a servit ca temei al hotărârii a cărei revizuire se cere a fost declarat fals;
d) un membru al completului de judecată, procurorul ori persoana care a efectuat acte de cercetare penală a comis o infracțiune în legătură cu cauza a cărei revizuire se cere;
e) când două sau mai multe hotărâri judecătorești definitive nu se pot concilia".
Aceste dispoziții legale reglementează strict și limitativ cazurile în care se poate formula o cerere de revizuire.
Or, în speță, condamnatul nu a invocat fapte sau împrejurări noi care nu au fost cunoscute de instanțele investite cu soluționarea cauzei pe fond, respectiv recurs, care să poată conduce la pronunțarea unei soluții diferite de cea dată cu ocazia primului ciclu procesual și nici nu a invocat motive care să se încadreze printre celelalte cazuri în care se poate revizui o hotărâre definitivă.
Pe de altă parte revizuirea este o cale extraordinară de atac, care nu implică o prelungire a probatoriului și nici nu poate conduce la o nouă apreciere a probelor și apărărilor avute în vedere inițial, cu ocazia soluționării cauzei pe fond.
Din conținutul prevederilor menționate rezultă că, prin folosirea căii de atac extraordinare a revizuirii se pot înlătura erorile judiciare comise cu privire la faptele reținute printr-o hotărâre judecătorească definitivă, datorită necunoașterii de către instanță a unor împrejurări de care depindea adoptarea unei hotărâri conforme cu legea și adevărul, împrejurări care nu se regăsesc în cauza de față.
Condamnatul a susținut că nu s-a aflat la locul incendiului și că deci, nu ar fi săvârșit infracțiunea reținută în sarcina sa. Or, susținerile celui condamnat au fost cunoscute, împrejurările săvârșirii faptei fiind evaluate atât de instanța de fond, cât și de instanța de control judiciar.
Se constată, așadar, că, verificând cererea de revizuire sub aspectul regularității sale, în mod corect Tribunalul a reținut că motivele invocate de cel condamnat nu se regăsesc între cazurile limitativ și expres prevăzute în art.394 Cod procedură penală, astfel că în mod legal și temeinic a respins ca inadmisibilă cererea, în acord cu cele statuate prin decizia nr.60/2007 a ICCJ – Secțiile Unite, dată într-un recurs în interesul legii.
Pentru toate aceste considerente, în baza art. 38515 pct.1 lit.b Cod procedură penală, recursul de față va fi respins ca nefondat, cu consecința obligării recurentului la plata către stat, conform art.192 alin.2 cpp, a cheltuielilor judiciare ocazionate de soluționarea recursului, cheltuieli în care va fi inclus și onorariul avocatului desemnat din oficiu.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE :
RESPINGE, ca nefondat, recursul declarat de condamnatul Ș. V. (fiul lui P. și N., născut la 13 Septembrie 1985 în G., CNP:_, domiciliat în G., . nr.20, județul G., în prezent deținut in Penitenciarul B.) împotriva sentinței penale nr. 2189 din 4 decembrie 2012 pronunțată de Judecătoria G. în dosarul nr._ .
Potrivit art. 189 Cod procedură penală onorariul apărător din oficiu, în sumă de 200 lei (avocat G. C.) va fi avansat Baroului G. din fondul Ministerului Justiției.
În baza art. 192 alin. 2 Cod procedură penală obligă pe condamnatul Ș. V. la plata sumei de 280 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.
D e f i n i t i v ă.
Pronunțată în ședință publică azi, 24 ianuarie 2013.
PREȘEDINTE, JUDECĂTOR,JUDECĂTOR,
D. I. B. D. N. Mița M.
G r e f i e r,
Red.M.M./22.02.2013
Tehnored: M.M./22.02.2013
fond: C.E.C.
| ← Furtul calificat. Art. 209 C.p.. Decizia nr. 1389/2013. Curtea... | Plângere împotriva rezoluţiilor sau ordonanţelor... → |
|---|
