Evaziune fiscală. Legea 241/2005. Decizia nr. 292/2013. Curtea de Apel GALAŢI
| Comentarii |
|
Decizia nr. 292/2013 pronunțată de Curtea de Apel GALAŢI la data de 15-11-2013 în dosarul nr. 2630/91/2013
Dosar nr._
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL G.
SECȚIA PENALĂ ȘI PENTRU CAUZE CU MINORI
DECIZIA PENALĂ NR. 292/A
Ședința publică din 15.11.2013
Completul compus din:
PREȘEDINTE – N. D.
Judecător – C. C.
Grefier –M. S.
Ministerul Public a fost reprezentat de procuror E. G.
din cadrul Parchetului de pe lângă Curtea de Apel G.
Pentru astăzi fiind amânată pronunțarea asupra apelului declarat de P. de pe lângă Tribunalul V. împotriva sentinței penale nr. 114/2013 pronunțată în dosarul nr._ al Tribunalului V., privind pe inculpatul L. N..
Dezbaterile în fond au avut loc în ședința publică din data de 07.11.2013, fiind consemnate în încheierea de ședință de la acea dată, parte integrantă din prezenta, când având nevoie de timp pentru a delibera, potrivit disp. art.306 Cod procedură penală, Curtea a amânat pronunțarea la data de 14.11.2013, și ulterior la data de 15.11.2013.
CURTEA
Asupra cauzei penale de față;
Examinând actele și lucrările dosarului, constată următoarele:
Prin sentința penală nr. 114/2013 din 17.05.2013, Tribunalul G. l-a condamnat pe inculpatul L. N. la pedeapsa de 1 an închisoare, pentru săvârșirea infracțiunii prevăzută și pedepsită de art. 9 lit. a din Legea nr. 241/2005 republicată cu aplicarea art. 41 alin.2 Cod penal și art. 320 ind.1 Cod procedură penală.
A interzis exercițiul drepturilor inculpatului prevăzute de art. 64 lit. a teza II,b Cod penal, în condițiile art. 71 alin.2 Cod penal.
A suspendat condiționat executarea pedepselor aplicate inculpatului; a atras atenția inculpatului cu privire la consecințele săvârșirii unei alte infracțiuni în termenul de încercare de 3 ani.
În baza art. 11 pct.2 lit. a Cod procedură penală combinat cu art. 10 lit. d Cod procedură penală a achitat pe inculpatul L. N. cu privire la săvârșirea infracțiunii de fals în declarații prev. de art. 292 Cod penal cu aplicarea art. 41 alin.2 Cod penal.
A obligat inculpatul L. N. la plata sumei de 3004,08 lei plus dobânda legală până la data executării către Ministerul Finanțelor - reprezentată de Garda Financiară, reprezentând despăgubiri civile.
A obligat inculpatul la plata sumei de 1700 lei către stat cu titlu de cheltuieli judiciare; a dispus avansarea din fondurile M.J. a sumei de 300 lei onorariu avocat din oficiu.
Pentru a hotărî astfel, prima instanță a reținut următoarele:
Prin rechizitoriul nr. 1403/P/2012 a Parchetului de pe lângă Tribunalul V., înregistrat sub nr. dosar penal nr._ /2012, la această instanță, s-a pus în mișcare acțiunea penală și a fost trimis în judecată inculpatul L. N., în vederea tragerii la răspundere penală, cu privire la săvârșirea infracțiunilor de evaziune fiscală, prevăzută de art. 9 alin.1 lit. a din Legea 241/2005- republicată, cu aplicarea art. 41 alin.2 Cod penal, respectiv fals în declarații, prevăzută și pedepsită de art. 291 Cod penal cu aplicarea art. 41 alin.2 Cod penal.
În actul de sesizare se arată în esență că în cursul anului 2010, a predat la centrul de colectare . - Depozitul A., deșeuri feroase și neferoase în valoare de 18.775,47 lei, declarând pe propria răspundere în mod neadevărat că acestea provin din gospodăria proprie, pentru a se sustrage de la plata impozitului pe venit în sumă de 3009,08 lei.
Analizând actele și lucrările cauzei și susținerile orale ale părților, procurorului și a celorlalți participanți la proces, instanța a reținut în fapt următoarele.
Inculpatul L. N., în cursul anului 2010, în mod repetat, a predat contra cost deșeuri feroase și neferoase la centrul de colectare din A. aparținând ., ocazie cu care a declarat în mod neadevărat că respectivele bunuri provin din gospodăria proprie.
Cele ce preced se probează înscrisurile întocmite de firma de colectare . inculpatul L. N. și anume: adeverințele de primire și plată:_/23.02.2010,_/26.02.2010,_/12.03.2010,_/19.03.2010,_/22.03.2010,_/23.03.2010,_/16.04.2010,_/12.07.2010,_/30.07.2010,_/24.08.2010,_/24.08.2010,_/6.09.2010,_/8.11.2010,_/15.11.2010,_/18.11.2010._/19.11.2010,_/23.11.2010.
Inculpatul a declarat în scris că deșeurile predate provin din gospodăria proprie, după cum rezultă din conținutul acelorași înscrisuri.
Atât în cursul urmăririi penale cât și la judecata ,inculpatul L. N. a avut o poziție constantă declarând că recunoaște faptele care i se impută, de acuzare în forma reținută în actul de sesizare, deșeurile predate firmei colectate fiind achiziționate de inculpat de la diferite persoane fizice sau obținute din locurile de depozitare a gunoaielor.
Din datele de furnizate de ANAF, rezultă că veniturile realizate de inculpatul L. N. din predarea deșeurilor la firma colectoare sunt purtătoare de sarcină fiscală sub forma impozitului pe venit, dacă nu provin din gospodăria proprie.
Inculpatul a solicitat aplicarea procedurii de judecată prev. de art. 320 ind.1 Cod procedură penală, context în care instanța analizând admisibilitatea cererii sale prin raportare la aceste dispoziții normative, a conchis că poate fi primită favorabil numai parțial pentru considerentele următoare:
Raportând cele reținute în fapt la pct.5 la dispozițiile art. 9 lit. a din Legea 241/2005, instanța a reținut că probele administrate în cauză relevă faptul că deșeurile predate de inculpatul L. N. firmei colectoare erau procurate de acesta, fie de la alte persoane fizice, fie prin ridicare directă din locurile de depozitare a gunoaielor. Că este așa recunoaște chiar inculpatul atât în timpul urmăririi penale, cât și la judecată.
Prin urmare, situația premisă este realizată în sensul că deșeurile predate la . fiind proveniența lor, alta decât gospodăria proprie a inculpatului, implică sarcina fiscală în caz de valorificare. Cum inculpatul L. N. le-a predat contra cost unui colector autorizat de deșeuri pentru sumele încasate drept valoare, se impune plata impozitului pe venit, în condițiile art. 78 slin.1 lit. f și art. 79 Cod fiscal.
Obligația fiscală se execută prin plată cu reținere la sursă, adică la firma plătitoare colectoare de deșeuri.
Sumele încasate din predarea deșeurilor nu sunt purtătoare de sarcină fiscală dacă provin din gospodăria proprie a beneficiarului. Cum inculpatul a declarat la firma colectoare că se află în această situație de excepție, prev. de art. 152 din HG.44/2004, nu i s-a reținut impozit pe profit.
În aceste condiții, instanța a constatat că din perspectiva obiectivă, fapta inculpatului, de a încasa venituri din vânzarea deșeurilor materiale feroase sau neferoase procurate de la persoane fizice sau din gunoaie, declarând că provin din gospodăria proprie realizează conținutul constitutiv al infracțiunii prev. de art. 9 lit. a din Legea 241/2005- republicată, în sensul că inculpatul, prin disimularea provenienței deșeurilor, a determinat sustragerea de la plata obligațiilor fiscale prin ascunderea sursei impozabile.
Sub aspect subiectiv s-a reținut că inculpatul L. N. a acționat cu intenție directă declarația sa privind proveniența deșeurilor date la predare a făcut-o în vederea sustragerii de la plata obligației fiscale., prin urmare sunt realizate condițiile art. 19 alin.1 pct.1 lit. a Cod penal. Toate actele materiale fiind puse sub semnul unei rezoluții infracționale unice, ceea ce implică reținerea art. 41 alin.2 Cod penal.
În concluzie, instanța l-a găsit vinovat pe inculpatul S. M. de săvârșirea infracțiunii prev. de art. 9 lit. a din Legea 241/2005( rep.) drept pentru care îl condamnă potrivit dispozitivului prezentei.
Individualizarea judiciară a pedepsei aplicate s-a făcut cu observarea criteriilor generale prev. de art. 72 Cod penal.
Cu privire la capătul II al acuzării instanța de fond a reținut că inculpatul L. N. a declarat în fața reprezentanților firmei colectoare că proveniența deșeurilor este din categoria celor care induc scutirea de obligație fiscală și anume gospodăria proprie.
Din perspectiva penală se impune a se verifica condiția calitativă a subiectului în fața căruia s-a făcut declarația în sensul cadrării eficiente pe ipotezele normei de incriminare: organ sau instituție de stat ori unitate dintre cele la care se referă art. 145 Cod penal.
În opinia primei instanțe este dincolo de evidență că . este organ sau instituție de stat, fiind operator economic privat, societatea comercială după cum rezultă și din adresa comunicată de acesta.
S-a apreciat că potrivit art.. 292 Cod penal ,, Declararea necorespunzătoare adevărului, făcută unui organ sau instituții de stat ori unei alte unități dintre cele la care se referă art. 145, în vederea producerii unei consecințe juridice, pentru sine sau pentru altul, atunci când, potrivit legii ori împrejurărilor, declarația făcută servește pentru producerea acelei consecințe, se pedepsește cu închisoare de la 3 luni la 2 ani sau cu amendă.,,
Din economia acestei dispoziții normative, instanța a socotit că se impune verificarea întrunirii condițiilor numai pentru ipoteza,, persoana juridică de interes public,, serviciile de interes public,, dacă circumscrie firma colectoare, întrucât celelalte variante normative sunt excluse în mod evident. Cu alte cuvinte, se impune a se stabili dacă . calitatea de persoană juridică de interes public.
Din adresa remisă de acest subiect de drept rezultă că este persoană juridică fiind organizată ca societate comercială pe acțiuni cu capital privat.
Conceptul de ,, persoană juridică de ,,interes public,, nefiind definitiv de legea penală, instanța a procedat la aplicare pe cale de supliment analogic a disp. art. 34 alin.2 din Legea nr. 82/1991 a contabilității, unde se fixează normativ că,,. În înțelesul prezentei legi, prin persoane juridice de interes public se înțelege: instituțiile de credit; instituțiile financiare nebancare, definite potrivit reglementărilor legale, înscrise în Registrul general; instituțiile de plată și instituțiile emitente de monedă electronică, definite potrivit legii, care acordă credite legate de serviciile de plată și a căror activitate este limitată la prestarea de servicii de plată, respectiv emitere de monedă electronică și prestare de servicii de plată; societățile de asigurare, asigurare-reasigurare și de reasigurare; entitățile autorizate, reglementate și supravegheate de Comisia de Supraveghere a Sistemului de Pensii Private; societățile de servicii de investiții financiare, societățile de administrare a investițiilor, organismele de plasament colectiv, depozitari centrali, casele de compensare și operatori de piață/sistem autorizați/avizați de Comisia Națională a Valorilor Mobiliare; societățile comerciale ale căror valori mobiliare sunt admise la tranzacționare pe o piață reglementată; societățile/companiile naționale; societățile comerciale cu capital integral sau majoritar de stat; regiile autonome; persoanele juridice care aparțin unui grup de societăți și intră în perimetrul de consolidare al unei societăți-mamă cu sediul în România, care are obligația să aplice Standardele Internaționale de Raportare Financiară, conform prevederilor legale în vigoare; organizațiile fără scop patrimonial care primesc finanțări din fonduri publice”.
S-a reținut că este de ordinul evidenței că . se încadrează în intensiunea conceptului de persoană juridică de interes public nefiind inclusă între entitățile juridice menționate. În aceste condiții din perspectiva în discuție, această societate comercială nu realizează cerințele ipotezei normative în sensul de a fi unitate dintre cele la care se referă la art. 145 Cod penal.
S-a arătat că o altă ipoteză alternativă a disp. art. 145 Cod penal vizează persoanele juridice care se ocupă cu administrarea, folosirea sau exploatarea bunurilor proprietate publică, serviciilor publice sau bunurilor care, potrivit legii, sunt de interes public.
. activități comerciale de colectare a materialelor feroase și neferoase, nu administrează, folosește sau exploatează bunuri care să facă parte din proprietatea publică în sensul dat conceptului de art. 858- 880 cod civil combinat cu Legea nr. 213/1998, privind proprietatea publică și regimul juridic al acestuia.
În privința ,,bunurilor de interes public” instanța reține din economia Legii nr. 213/1998 că sfera de circumscriere a acestei categorii juridice este dată de existența unui act normativ care să le declare ca atare calitatea de ,, interes public,, ( a se vedea art. 3 din Legea 213/1998). Ori, activitatea economică prestată de . a fost declarată printr-un act normativ ca fiind de ,, interes public,,, ceea ce induce concluzia necircumscrierii sale sub intensiunea art. 145 Cod penal.
Față de considerentele expuse, prima instanță a reținut că . economică în fața căreia inculpatul L. N. a făcut declarațiile necorespunzătoare adevărului nu face parte dintre entitățile juridice la care se referă art. 145 Cod penal.
În privința celorlalte elemente constitutive ale infracțiunii prev. de art. 292 c-p., prima instanța le-a constatat realizate, acțiunea inculpatului realizând tipicitatea normei de incriminare.
Față de toate acestea, prima instanța a reținut nerealizată în integralitatea conținutului constitutiv al infracțiunii de fals în declarații și anume în privința entității juridice în fața căreia s-a făcut declarația falsă - . persoana juridică de drept privat - drept pentru care a dispus achitarea inculpatului L. N., cu privire la săvârșirea infracțiunii prev. de art. 292 Cod penal potrivit dispozitivului prezentei.
Pe latură civilă, instanța a luat act că inculpatul L. N. este de acord cu plata despăgubirilor civile solicitate de partea civilă, dat fiind caracterul disponibil al acțiunii civile.
În consecință, l-a obligat pe inculpatul L. N. la plata despăgubirilor civile către partea civilă potrivit dispozitivului prezentei.
Împotriva sentinței penale nr. 114/2013 din 17.05.2013 a Tribunalului V. a declarat apel P. de pe lângă Tribunalul V. criticând-o ca nelegală în ceea ce privește achitarea inculpatului L. N. pentru infracțiunea prevăzută de art. 292, cu aplicarea art. 41 alin. 2 Cod penal.
Prin motivele de apel formulate în scris și modificate de procurorul de ședință s-a arătat că, la momentul săvârșirii, în cursul anului 2010, fapta inculpatului întrunea elementele constitutive ale infracțiunii prevăzută de art. 14 alin. 1 din OUG 16/2001, republicată.
Cum între timp această infracțiune a fost dezincriminată prin Legea nr. 211/15.11.2011, s-a solicitat ca, după schimbarea încadrării juridice, să se dispună achitarea inculpatului în temeiul art. 11 pct. 2 lit. a, ref. La art. 10 lit. b Cod procedură penală.
În ce privește infracțiunea prevăzută de art. 9 din Legea nr. 241/2005, s-a arătat că pedeapsa de 1 an închisoare aplicată de prima instanță este nelegală, fiind situată sub limita minimă specială prevăzută de lege.
Apelul este fondat.
Analizând cauza în raport cu motivele de apel, precum și din oficiu, în limitele prevăzute de art. 371 alin. 2 Cod procedură penală, Curtea constată că prima instanță a reținut în mod corect situația de fapt, în baza probelor administrate în cursul urmăririi penale – probe pe care inculpatul L. N. și le-a însușit în totalitate, solicitând ca judecata să se desfășoare conform procedurii prevăzute de art. 3201 Cod procedură penală – dar a dat o încadrare juridică nelegală faptei de fals în declarații reținută în sarcina acestuia.
Sub acest aspect, Curtea constată că fapta inculpatului, de a declara, în mod repetat, în cursul anului 2010, cu prilejul predării a diferite cantități de deșeuri feroase și neferoase la un centru de colectare aparținând . – Depozitul A., pe propria răspundere, în mod neadevărat, că acestea provin din gospodăria proprie întrunea, la data săvârșirii, elementele constitutive ale infracțiunii prev. De art. 14 alin. 1 din OUG nr. 16/2001, republicată cu aplicarea art. 41 alin. 2 Cod penal, situație față de care prima instanță trebuia să facă aplicarea în cauză a dispozițiilor art. 334 Cod penal și nu să rețină încadrarea juridică dată prin rechizitoriu, respectiv cea prevăzută de art. 292 Cod penal.
Având în vedere că aceste dispoziții legale au fost ulterior abrogate prin art. 68 din Legea nr. 211/2011, prima instanță trebuia ca, după schimbarea încadrării juridice, să dispună achitarea inculpatului în baza art. 11 pct. 2 lit. a Cod procedură penală în referire la art. 10 alin. 1 lit. b Cod procedură penală.
Sentința penală apelată este nelegală și în privința individualizării judiciare a pedepsei aplicate inculpatului pentru infracțiunea prevăzută de art. 9 alin. 1 lit. a din Legea nr. 241/2005.
În acest sens, se reține că infracțiunea de evaziune fiscală, prevăzută de art. 9 alin. 1 lit. a din Legea nr. 241/2005 este sancționată cu pedeapsa închisorii a cărei limită minimă este 2 ani, limită care, potrivit art. 3201 alin. 7 Cod procedură penală, se reduce la 1 an și 4 luni.
Prin urmare, pedeapsa de 1 an închisoare, aplicată de prima instanță pentru această infracțiune, este situată sub limita minimă specială prevăzută de lege.
Deși în considerentele hotărârii prima instanță apreciază că s-ar justifica reținerea în favoarea inculpatului a circumstanței atenuante prevăzută de art. 74 lit. a Cod penal, această circumstanță nu a fost reținută în dispozitiv, și nici nu poate fi reținută de către instanța de control judiciar în condițiile în care apelul a fost declarat numai de P., în defavoarea inculpatului.
În consecință se impune majorarea de la 1 an închisoare la 1 an și 4 luni închisoare a pedepsei aplicate inculpatului L. N., urmând a fi majorat în mod corespunzător și termenul de încercare stabilit în baza art. 82 Cod penal.
Pentru aceste considerente, Curtea, văzând și dispozițiile art. 379 pct. 2 lit. a Cod procedură penală va desființa în parte sentința penală nr. 114/2013 din 17.05.2013 a Tribunalului V., iar în rejudecare va dispune în sensul mai sus arătat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Admite apelul declarat de P. de pe lângă Tribunalul V..
Desființează în parte sentința penală nr. 114/2013 din 17.05.2013, pronunțată de Tribunalului V. în dosarul nr._ și, în rejudecare:
În baza art. 334 Cod procedură penală dispune schimbarea încadrării juridice a faptei săvârșite de inculpatul L. N. (fiul lui I. și M., născut la 21.03.1981 în Onești, județul Bacău, studii 8 cls., căsătorit, fără ocupație, fără antecedente penale, domiciliat în ., CNP-_), din infracțiunea de fals în declarații prevăzută de art. 292, cu aplicarea art. 41 alin. 2 Cod penal în infracțiunea prevăzută de art. 14 alin. 1 din OUG 16/2001 (republicată), cu aplicarea art. 41 alin. 2 Cod penal și, în baza art. 11 pct. 2 lit. a, ref. la art. 10 lit. b) Cod procedură penală, dispune achitarea inculpatului pentru această infracțiune.
Majorează de la 1 (un) an închisoare la 1 (un) an și 4 (patru) luni închisoare pedeapsa aplicată inculpatului L. N. pentru săvârșirea infracțiunii prevăzută de art. 9 lit. a) din Legea nr. 241/_, cu aplicarea art. 41 alin. 2 Cod penal și art. 320 indice 1 Cod procedură penală.
Majorează de la 3 (trei) ani la 3(trei) ani și 4 (patru) luni termenul de încercare stabilit în baza art. 82 Cod penal.
Menține celelalte dispoziții ale sentinței apelate, care nu sunt contrare prezentei decizii.
Conform art. 192 alin. 3 Cod procedură penală, cheltuielile judiciare avansate de stat rămân în sarcina acestuia.
Suma de 200 lei, reprezentând onorariu pentru apărătorul desemnat din oficiu (av. S. S.) va fi avansată din fondurile Ministerului Justiției către Baroul G..
Cu recurs în termen de 10 zile de la comunicare pentru inculpat și pentru partea civilă.
Pronunțată în ședință publică azi, 15.11.2013.
PREȘEDINTE, JUDECĂTOR,
D. N. C. C.
Grefier,
Red. C. C./22.11.2013
Tehnored. S. M./ 2 ex./25.11.2013
Fond: C. D.
| ← Omorul. Art. 174 C.p.. Decizia nr. 121/2013. Curtea de Apel... | Tulburarea de posesie. Art. 220 C.p.. Decizia nr. 515/2013.... → |
|---|
