Evaziune fiscală. Legea 241/2005. Decizia nr. 291/2013. Curtea de Apel GALAŢI
| Comentarii |
|
Decizia nr. 291/2013 pronunțată de Curtea de Apel GALAŢI la data de 15-11-2013 în dosarul nr. 12784/121/2011
Dosar nr._
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL G.
SECȚIA PENALĂ ȘI PENTRU CAUZE CU MINORI
DECIZIA PENALĂ NR. 291/A
Ședința publică din 15.11.2013
Completul compus din:
PREȘEDINTE – N. D.
Judecător – C. C.
Grefier –M. S.
Ministerul Public a fost reprezentat de procuror E. G.
din cadrul Parchetului de pe lângă Curtea de Apel G.
Pentru astăzi fiind amânată pronunțarea asupra apelului declarat de apelantul-inculpat A. R. împotriva sentinței penale nr. 601/29.11.2012 pronunțată de Tribunalul G..
Dezbaterile în fond au avut loc în ședința publică din data de 07.11.2013, fiind consemnate în încheierea de ședință de la acea dată, parte integrantă din prezenta, când având nevoie de timp pentru a delibera, potrivit disp. art.306 Cod procedură penală, Curtea a amânat pronunțarea la data de 14.11.2013, și ulterior la data de 15.11.2013.
CURTEA
Asupra cauzei penale de față;
Examinând actele și lucrările dosarului, constată următoarele:
Prin sentința penală nr. 601/2012 din 29.11.2012, Tribunalul G. l-a condamnat pe inculpatul A. R. la o pedeapsă de 2 ( doi ) ani închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de evaziune fiscală, prevăzută de art. 9 alin. 1 lit. b din Legea nr. 241/2005 și la pedeapsa complementară a interzicerii dreptului de a fi ales în autoritățile publice sau în funcții elective publice, prev. de art. 64 alin. 1 lit. a teza a II-a C.pen., pe o durată de 1 an, după executarea pedepsei principale.
În temeiul art. 81 C.pen., a dispus suspendarea condiționată a executării pedepsei principale pe durata termenului de încercare de 4 (patru) ani, stabilit în condițiile art. 82 C.pen.
În temeiul art. 71 alin. 2 C.pen., a aplicat inculpatului A. R. pedeapsa accesorie a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a teza a II-a, lit. b C.pen., iar în baza art. 71 alin. 5 C.pen. a dispus suspendarea executării pedepsei accesorii pe durata termenului de încercare de 4 ani.
Conform art. 359 alin. 1 C.proc.pen., a atras atenția inculpatului asupra dispozițiilor art. 83 alin. 1 C.pen., potrivit cărora, dacă în cursul termenului de încercare acesta va săvârși din nou o infracțiune, pentru care se va pronunța o condamnare definitivă chiar după expirarea acestui termen, instanța a revocat suspendarea condiționată, dispunând executarea în întregime a pedepsei, care nu se contopește cu pedeapsa aplicată pentru noua infracțiune.
În baza art. 14 C.proc.pen. rap. la art. 346 alin. 1 C.proc.pen., în referire la art. 998 și următoarele C.civ., a obligat pe inculpat în solidar cu partea responsabilă civilmente, . G., la plata către Ministerul Finanțelor Publice, Agenția Națională de Administrare Fiscală, Comisariatul General al Gărzii Financiare, a sumei de 9.728,2 lei actualizată până la data plății efective.
În baza art. 13 din Legea nr. 241/2005, o copie de pe dispozitivul prezentei hotărâri judecătorești, a fost comunicată, la data rămânerii definitive a acesteia, Oficiului Național al Registrului Comerțului. În baza art. 7 și 21 lit. g din Legea nr. 26/ 1990 - privind registrul comerțului, a dispus înregistrarea mențiunilor din hotărâre în registrul comerțului.
A dispus ca suma de 1000 de lei, reprezentând onorariul expertului contabil G. C., să fie înaintat din fondurile Ministerului Justiției. S-a emis adresă, în acest sens, către Departamentul Economic Financiar Administrativ din cadrul Tribunalului G..
În temeiul art. 189 C. proc .pen., suma de 200 de lei, reprezentând onorariul avocatului desemnat din oficiu, a fost înaintată din fondurile Ministerului Justiției către Baroul de Avocați G..
În baza art. 191 alin. 1 și 3 C.proc.pen., a obligat pe inculpat în solidar cu partea responsabilă civilmente, la plata către stat a sumei de 1550 de lei, reprezentând cheltuieli judiciare avansate de stat.
Inculpatul A. R. și martorul C. C. sunt asociați ai societății comerciale P. I. SRL, fiecare dintre ei având câte 10 părți sociale ( fila 28 u.p.) Administratorul acestei societăți este inculpatul A. R., acesta ocupându-se în fapt de întreaga administrare a societății. Martorul C. C. a declarat că în perioada 2003- 2005 a lucrat în calitate de vânzător la . – societate comercială având ca asociați pe inculpatul A. R. și pe soția acestuia A. Galina, însă care era administrată în fapt doar de inculpatul A. R.. În aceea perioadă, martorul a fost rugat să devină asociat la societatea ., întrucât, potrivit legii de la acel moment, erau necesare două persoane pentru a exista o societate cu răspundere limitată. Din anul 2005 a plecat de la ., angajându-se la . de la acel moment nu a mai cunoscut nimic în legătură cu activitatea inculpatului la cele două societăți și nici despre existența societăților.
Obiectul de activitate al . este comercializarea en – gros a îmbrăcămintei și încălțămintei iar obiectul de activitate al . este comerț cu ridicata al îmbrăcămintei și încălțămintei.
În data de 10.03.2009, . – prin intermediul inculpatului care, de altfel, era doar asociat, a încheiat un contract de asociere în participațiune cu ., reprezentată de martorul S. A., prin care se punea în asociațiune de către . autovehiculul cap – tractor, marca Renault, cu număr de înregistrare_ și semiremorca cu numărul_, urmând ca cea de-a doua societate să-i achite primei societăți 25% din profit. Contractul era valabil pe perioada 10.03.2009 – 09.03.2010. În cursul anului 2009, s-au efectuat transporturi cu acest mijloc de transport, inițial cu un șofer de la . numitul T. Anatoli.
În cursul lunii iunie 2009, în urma unei comenzi primite prin intermediul internetului (prin bursa de transporturi), inculpatul a angajat un transport de sârmă de la . B. către VELES –MACEDONIA ( 8 file 49,50 – up). Autovehiculul a fost condus de T. Anatoli și a ajuns în Macedonia pe 26.06.2009. După descărcare, șoferul l-a sunat pe inculpat, care l-a dirijat spre G. în vederea identificării unui eventual transport spre România. Acesta a efectuat un transport de pepeni verzi din localitatea Găstuni – G. până în România, pentru ., în baza CMR din data de 03.07.2009.
Toate cele expuse de instanță mai sus au fost recunoscute întocmai de inculpat prin declarația de la fila 66 din dosarul de urmărire și necontrazise prin altă declarație, situația de fapt rezultând din înscrisurile depuse la dosar și din declarațiile martorilor.
Inculpatul susține, iar declarația sa este susținută și de martorul I. V. – contabilul societății -, că atunci când s-a întors șoferul în țară acesta i-a spus că a descărcat marfa în București, în piața Rahova, însă nu a mai întocmit nici un document în acest sens, deși i-a spus că fusese verificat în vama R. – G., unde fusese reținută și o copie de pe CMR. Inculpatul susține că nu a văzut acest CMR și că a luat cunoștință de el abia când a fost chemat în fața organelor de urmărire penală. Din declarația contabilului, dată în fața instanței, rezultă că acesta, respectiv contabilul, a luat cunoștință de CMR chiar după întoarcerea șoferului, astfel că este greu de crezut că inculpatul nu a cunoscut datele cu care a fost completat acesta.
Atât în fața Gărzii Financiare G. cât și în faza urmăririi penale, inculpatul s-a angajat că va achita prejudiciul cauzat, inițial până la dat de 20.10.2010, apoi în cel mai scurt timp posibil. Cu toate acestea, inculpatul nu a achitat prejudiciul reținut în sarcina sa.
Șoferul T. Anatoli nu a putut fi audiat, deși s-a dispus acest lucru și prin comisie rogatorie, acesta fiind, cel mai probabil, plecat în Republica M., așa cum a susținut martora A. Galina.
Din CMR –ul depus la fila 38 din dosarul de urmărire penală, rezultă că ATLAS FRUIT, din Găstuni – G., a expediat către beneficiarul ., cu sediul în România, G., ., cantitatea de 22.200 de Kg de pepene verde, respectiv că achiziția intracomunitară a fost făcută de ..
Contabilul societății a declarat în faza urmăririi penale că nu a înregistrat în contabilitate transportul, întrucât administratorul societății nu i-a predat nici un document. În fața instanței a arătat că a primit CMR –ul, a constatat că în mod greșit era trecută societatea administrată de inculpat, ca și beneficiară a transportului, și că nu a înregistrat CMR - ul în contabilitate întrucât acesta nu este document justificativ, conform legii contabilității, fiind necesară o factură. Factura nu a fost emisă, întrucât cel pentru care a transportat pepenii, după descărcarea acestora, sub pretextul că merge să schimbe euro în lei, a fugit și nu s-a mai întors, prețul transportului nemaifiind plătit. A mai arătat martorul că, potrivit legii și uzanțelor, CMR-ul se completează de către expeditor cu datele beneficiarului, iar în cauza de față, probabil că șoferul nu a fost foarte atent când expeditorul a completat CMR-ul.
Instanța, față de acest aspect, a reținut că în cauză s-a probat, cu CMR-ul depus la dosar, că transportul s-a făcut în favoarea beneficiarului ., inculpatul nedovedind că transportul ar fi avut un alt pretins beneficiar. Prin urmare declarațiile inculpatului și ale martorului I. V., în sensul că beneficiarul achiziției intracomunitare și al transportului ar fi o terță persoană, vor fi înlăturate de instanță, ca fiind nesincere, fiind contrazise de documentul însoțitor al transportului.
Mai mult, în contradicție cu cele susținute de contabil, instanța a reținut că, chiar și în ipoteza în care o terță persoană ar fi fost achizitorul pepenilor și beneficiara transportului efectuat de societatea administrată de inculpat, potrivit Legii contabilității, inculpatul, în calitate de administrator, avea obligația legală să emită factură și să o înregistreze în contabilitate, anterior momentului plății transportului, documentul care atesta că s-a făcut sau nu plata fiind chitanța, care se eliberează ulterior emiterii facturii. Împrejurarea că plata transportului nu s-a făcut, de către pretinsul beneficiar, altul decât ., după cum susțin inculpatul și contabilul său, nu poate justifica neemiterea facturii și neînregistrarea ei în contabilitate, ci doar neemiterea chitanței și neînregistrarea acesteia în contabilitate.
S-a arătat că în acest sens sunt dispozițiile art. 6 din Legea contabilității, nr. 82/1991, potrivit cărora:
„(1) Orice operațiune economico-financiară efectuată se consemnează în momentul efectuării ei într-un document care stă la baza înregistrărilor în contabilitate, dobândind astfel calitatea de document justificativ.
(2) Documentele justificative care stau la baza înregistrărilor în contabilitate angajează răspunderea persoanelor care le-au întocmit, vizat și aprobat, precum și a celor care le-au înregistrat în contabilitate, după caz.” De asemenea, potrivit art. 10 din aceeași lege :”(1) Răspunderea pentru organizarea și conducerea contabilității la persoanele prevăzute la art. 1 alin. (1) - (4) revine administratorului, ordonatorului de credite sau altei persoane care are obligația gestionării entității respective.” Iar, potrivit art. 1:” (1) Societățile comerciale, societățile/companiile naționale, regiile autonome, institutele naționale de cercetare-dezvoltare, societățile cooperatiste și celelalte persoane juridice au obligația să organizeze și să conducă contabilitatea financiară, potrivit prezentei legi.”
Prin urmare, chiar și în măsura în care inculpatul doar ar fi transportat pepenii pentru un terț, dată fiind calitatea lui de administrator al ., trebuia să emită factura chiar în momentul efectuării transportului, independent de plata sau nu a contravalorii acestui serviciu. Mai mult, așa cum s-a reținut mai sus, inculpatul nu a probat că transportul a avut un alt beneficiar decât ., așa cum rezultă din CMR.
Astfel fiind, prima instanța a reținut că inculpatul a omis, cu intenție, să evidențieze în actele contabile această operațiune comercială efectuată, respectiv achiziția de pepeni și transportul lor în țară, precum și veniturile realizate din ea, faptă ce întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de evaziune fiscală, prevăzută de art. 9 alin. 1 lit. b din Legea nr. 241/2005, faptă pedepsită de legea penală cu închisoare de la 2 ani la 8 ani și interzicerea unor drepturi.
În ceea ce privește prejudiciul, prima instanță a considerat că acesta rezultă din neplata TVA și a impozitului pe profit. Întrucât baza de impunere, respectiv suma obținută din această achiziție intracomunitară, nu a fost evidențiată într-un document legal, așa cum este acesta prevăzut de legea fiscală, respectiv într-o factură, cuantumul prejudiciului s-a stabilit prin raportare la o bază estimată, conform art. 67 alin. 1 și 2 din OG 92/2003- privind Codul de procedură fiscală. Astfel, în anul 2009, potrivit Codului fiscal, cota impozitului pe profit era de 16% iar a TVA era de 19%. Potrivit expertizei efectuate în cauză, valoarea pepenilor la data de 03.07.2009 era de 33.078 lei, iar valoarea veniturilor neînregistrate prin livrarea legumelor era de 27.796,64 lei. La această sumă, TVA colectat și nedeclarat este de 5.281, 36 lei iar impozitul pe profitul aferent acestor operațiuni este de 4.447,46 lei. Acest debit se actualizează până la data plății efective.
Față de cele expuse mai sus, reținând vinovăția inculpatului în săvârșirea infracțiunii, prima instanța a dispus condamnarea inculpatului A. R. la pedeapsa închisorii, în limitele prevăzute de lege. La individualizarea pedepsei, în conformitate cu dispozițiile art. 72 C.pen., instanța a avut în vedere gradul de pericol social concret al infracțiunii comise de către inculpat, natura și importanța valorilor sociale cărora li s-a adus atingere, limitele de pedeapsă prevăzute de lege pentru infracțiunea săvârșită și datele ce caracterizează persoana inculpatului.
În acest sens s-a reținut că inculpatul A. R. este căsătorit, administrează mai multe societăți comerciale, are studii superioare și nu are antecedente penale. A fost prezent în fața organelor de urmărire penală și în fața instanței de judecată, însă nu a avut o atitudine total sinceră.
Ținând cont de elementele de individualizare mai sus indicate, precum și de datele ce caracterizează persoana inculpatului, instanța și-a formulat convingerea că scopul preventiv și coercitiv al pedepsei prevăzut de art. 52 C.pen., precum și reeducarea inculpatului se poate realiza prin aplicarea unei pedepse cu închisoarea, orientată spre limita minimă specială, respectiv 2 ani și o pedeapsă complementară constând în interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a teza a II-a C.pen., pe o durată de un an.
Va fi aplicată și pedeapsa accesorie a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a teza a II-a și lit. b C.pen.
Cu privire la modalitatea de executare a pedepsei principale și a celei accesorii aplicate inculpatului, având în vedere că acesta este la primul impact cu legea penală și că prejudiciul cauzat prin fapta sa este minor, s-a apreciat că reeducarea lui este posibilă și fără executarea efectivă a pedepsei, în cauză urmând a se dispune suspendarea condiționată a executării pedepsei.
În ceea ce privește latura civilă a cauzei, instanța constată că Ministerul Finanțelor Publice s-a constituit parte civilă în cauză, cu suma de 9.728,2 lei actualizată până la data plății efective.
Prima instanță constatând că sunt întrunite condițiile răspunderii civile delictuale și că, prin intermediul unei expertize contabile s-a stabilit cuantumul prejudiciului cauzat statului, văzând și dispozițiile O.G. 92/2003 – privind Codul de procedură fiscală, în baza art. 14 C.proc.pen. rap. la art. 346 alin. 1 C.proc.pen., în referire la art. 998 și următoarele C.civ., a obligat inculpatul în solidar cu partea responsabilă civilmente, . G., la plata către Ministerul Finanțelor Publice, Agenția Națională de administrare Fiscală, Comisariatul General al Gărzii Financiare, a sumei de 9.728,2 lei actualizată până la data plății efective.
Împotriva sentinței penale nr. 601/2012 din 29.11.2012 a Tribunalului G. a declarat apel inculpatul A. R. care, prin apărătorul ales, a criticat hotărârile primei instanțe ca netemeinică sub aspectul individualizării pedepsei.
În acest sens, s-a susținut că lipsa antecedentelor penale, stăruința depusă de inculpat pentru acoperirea prejudiciului cauzat prin infracțiune și atitudinea sinceră manifestată pe parcursul procesului penal ar trebui reținute drept circumstanțe atenuante judiciare, conform art. 74 alin. 1 lit. a, b și c Cod penal, cu consecința reducerii pedepsei sub limita specială prevăzută de lege.
Apelul este fondat numai în ceea ce privește latura civilă a cauzei:
Examinând cauza în raport cu motivele de apel, precum și din oficiu, în limitele prevăzute de art. 371 alin. 2 Cod procedură penală, Curtea constată că prima instanță a reținut în mod corect situația de fapt și vinovăția inculpatului A. R., iar încadrarea juridică a faptei săvârșite de acesta a fost stabilită în concordanță cu dispozițiile legale.
Astfel, din probele administrate în cauză (sens în care sunt avute în vedere: procesul-verbal de control întocmit de G. F. G., înscrisuri constatatoare, expertiza contabilă efectuată în cursul judecății și declarațiile martorilor I. V., S. A. și C. C.) rezultă că, în luna iunie 2009, inculpatul A. R., administrator al . G. a achiziționat din spațiul intercomunitar (respectiv din G.) cantitatea de 22.200 kg pepeni, fără a înregistra în contabilitatea societății operațiunea comercială respectivă, eludând astfel obligația de plată către bugetul de stat a sumei totale de 9728,82 lei, reprezentând TVA și impozit pe profit.
Totodată, se constată că prima instanță a efectuat și o judicioasă individualizare a pedepsei aplicate inculpatului, fiind pe deplin respectate criteriile prevăzute de art. 72 Cod penal, motivul de apel invocat de inculpat, în sensul că s-ar justifica reținerea în favoarea sa a unor circumstanțe atenuante de natura celor prevăzute de art. 74 Cod penal nu poate fi primit favorabil pentru următoarele considerente:
Contrar celor susținute prin motivele de apel, din actele dosarului nu rezultă că inculpatul ar fi avut o conduită procesuală în mod constant sinceră, ci dimpotrivă, rezultă că, în cursul judecății (fila 44 fond) nu a recunoscut săvârșirea infracțiunii și a contestat întinderea prejudiciului, solicitând efectuarea unei expertize de specialitate.
Fără a pune la îndoială dreptul inculpatului de a nu-și recunoaște vinovăția și de a solicita administrarea unor probe în apărare, Curtea reține că, în mod concret, conduita procesuală a acestuia nu justifică reținerea circumstanțelor atenuante prevăzute de art. 74 alin. 1 lit. c Cod penal.
În ce privește reținerea stăruinței depusă de inculpat pentru acoperirea prejudiciului, se reține că, deși în cursul judecății în apel i-au fost acordate mai multe termene în acest sens, inculpatul nu a achitat decât suma de 2000 lei (aproximativ o cincime din prejudiciu), conduită care, în opinia Curții, nu poate atrage incidența circumstanței atenuante prevăzute de art. 74 alin. 1 lit. b Cod penal.
În ce privește lipsa antecedentelor penale se reține că această circumstanță personală a fost avută în vedere de prima instanță la individualizarea pedepsei, în contextul criteriilor prevăzute de art. 72 Cod penal (criterii în raport cu care pedeapsa a fost stabilită la limita minimă specială prevăzută de lege), precum și la individualizarea modalității de executare a pedepsei (prima instanță făcând aplicarea prevederilor art. 81 Cod penal) astfel că, în raport cu datele concrete ale cauzei și cu elementele privind persoana inculpatului, nu se justifică reținerea aceleiași împrejurări drept circumstanță atenuantă, conform art. 74 alin. 1 lit. a Cod penal.
Apelul declarat de inculpatul A. R. este însă admisibil în ceea ce privește latura civilă a cauzei, deoarece acesta a făcut dovada plății, în cursul judecății în apel, a unei părți din prejudiciu – respectiv a sumei de 2000 lei (filele 32 și 39 – sumă care trebuie dedusă din cuantumul despăgubirilor civile la care a fost obligat, în solidar cu partea responsabilă civilmente9.
Pentru aceste considerente, Curtea, văzând și dispozițiile art. 379 pct. 2 lit. a cod procedură penală, va admite apelul declarat de inculpatul A. R., va desființa în parte sentința penală nr. 601/2012 din 29.11.2012 a Tribunalului G., numai în ceea ce privește latura civilă a cauzei și, în rejudecare, va dispune în sensul mai sus arătat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Admite apelul declarat de inculpatul A. R. (fiul lui G. și Lucreția, născut la data de 13.01.1965, în Vulcănești, Republica M., domiciliat în G., . 7, ., Județul G., fără antecedente penale CNP_).
Desființează în parte sentința penală nr. 601/2012 din 29.11.2012 a Tribunalului G., numai în ceea ce privește latura civilă a cauzei și, în rejudecare:
Constată că inculpatul a achitat în parte, prin plata sumei de 2000 lei, prejudiciul cauzat prin săvârșirea infracțiunii și reduce de la 9728,2 lei la 7728,2 lei cuantumul despăgubirilor civile.
Menține celelalte dispoziții ale sentinței penale apelate.
Conform art. 192 alin. 3 Cod procedură penală, cheltuielile judiciare efectuate în apel rămân în sarcina statului.
Suma de 50 lei, reprezentând onorariu parțial pentru apărătorul desemnat din oficiu (av. S. M.) va fi avansată din fondurile Ministerului Justiției către Baroul G..
Cu recurs în termen de 10 zile de la comunicare pentru inculpatul A. R. domiciliat în G., . 7, ., Județul G., pentru partea responsabilă civilmente . G. – prin Lichidator Judiciar E. Insolvență SPRL, cu sediul în București, . 2, ., și pentru părțile civile A.N.A.F București – G. F. G. - cu sediul în G., ., Județul G. - G. F. - Comisariatul General - cu sediul în G., ., Județul G..
Pronunțată în ședință publică azi, 15.11.2013.
PREȘEDINTE, JUDECĂTOR,
D. N. C. C.
Grefier,
Red. C. C./22.11.2013
Tehnored. S. M./ 2 ex./27.11.2013
Fond: C. S.
| ← Menţinere măsură de arestare preventivă. Decizia nr.... | Mandat european de arestare. Sentința nr. 12/2013. Curtea de... → |
|---|
