Fals în înscrisuri sub semnătură privată. Art. 290 C.p.. Decizia nr. 1128/2013. Curtea de Apel GALAŢI

Curtea de Apel GALAŢI - Sentințe și decizii penale / 2013

Decizia nr. 1128/2013 pronunțată de Curtea de Apel GALAŢI la data de 02-09-2013 în dosarul nr. 17079/231/2011

Dosar nr._

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL G.

SECȚIA PENALĂ ȘI PENTRU CAUZE CU MINORI

DECIZIA PENALĂ NR. 1128/R

Ședința publică din data de 02.09.2013

Completul compus din:

PREȘEDINTE: L. H.

JUDECĂTOR: P. D.

JUDECĂTOR: M. T.

Grefier: T. C.

-.-.-.-.-.-

Ministerul Public a fost reprezentat de procuror M. B. din cadrul

Parchetului de pe lângă Curtea de Apel G.

La ordine fiind soluționarea recursurilor declarate de inculpații N. D., G. L. F. și partea responsabilă civilmente . București, împotriva sentinței penale nr. 375/25.02.2013 pronunțată de Judecătoria Focșani (dosar nr._ ).

La apelul nominal, a răspuns pentru recurenta inculpată N. D. – lipsă, avocat L. Z. în substituirea d-nei.avocat V. I. –apărător ales, recurentul-inculpat G. L. F. asistat de avocat V. N. – apărător ales, lipsă fiind recurenta parte responsabilă civilmente . București, intimatele - părții vătămate C. E. și C. F. și intimata-parte responsabilă civilmente . SA Focșani.

Procedura completă.

S-a făcut referatul cauzei, după care;

Nemaifiind cereri de formulat, Curtea constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul în susținerea recursurilor.

Avocat L. Z., solicită admiterea recursului și achitarea inculpatei N. D. fie în temeiul art. 11 pct. 2 lit.a Cod procedură penală în sensul că fapta nu există, fie în temeiul art. 11 pct. 2 lit. c Cod procedură penală, în sensul că fapta nu a fost săvârșită de aceasta.

În esență, prin sentința penală a Judecătoriei Focșani inculpata a fost condamnată la o pedeapsă rezultantă de 3 luni închisoare cu suspendarea executării, reținându-se că alături de inculpatul G. L. F. ar fi indus în eroare părțile vătămate C. E. și C. F. la încheierea unui contract de creditare pentru un autoturism.

Susține că inculpata nu a avut nicio contribuție în a le induce în eroare pe cele două părți vătămate din punct de vedere al stabilirii termenului de creditare de 36 luni și respectiv 120 luni, cunoscându-se faptul că era coordonator zonal al C. și nu putea să hotărască decât în urma unei analize făcute de superiorii acesteia de la București.

Cu privire la faptul că ar fi folosit mijloace frauduloase pentru încheierea acestui contract, arată că în niciuna din probele dosarului nu există o dovadă a acestui mijloc fraudulos folosit sau a unuia din mijloacele frauduloase folosite de inculpată.

Mai mult decât atât, inculpata nu a obținut și nu avea cum obține vreun folos material pentru că datoria sa era de a verifica dosarele.

Din punctul său de vedere instanța poate considera că inculpata N. D. nu a săvârșit această faptă pentru că fapta poate exista însă nu a fost săvârșită de ea. Susține că celălalt inculpat G. L. F. a predat și a prezentat părților vătămate un contract pe care acestea l-au semnat dar fără prima parte a contractului spunându-li-se că partea introductivă care cuprinde datele de identificare ale firmelor și ale părților vătămate este la inculpata N. D..

Inculpatul G. L. F. avea responsabilitatea contractului, trebuia să amâne părțile vătămate și să le spună să aștepte să primească prima parte a contractului în care erau stipulate elementele de identificare ale firmelor și ale părților precum și termenul de creditare și ulterior să semneze.

Solicită instanței să analizeze contribuția celor doi inculpați în această cauză.

S-a făcut într-adevăr o expertiză grafologică demonstrându-se că prima parte a contractului care conține elemente generale de identificare a societăților și părților precum și termenul de creditare a fost completat de inculpata N. D. dar ultima parte pe care sunt semnăturile acestea aparțin celuilalt inculpat. Contractul își produce efectele juridice la momentul semnării acestuia. Nu se poate semna un contract fără a exista și prima parte a acestuia care conține condițiile de creditare.

Inducerea în eroare a părților vătămate a fost făcută de inculpatul G. L. F. care, fiind dealer auto ar fi avut interesul să-și vândă mașina și nicidecum inculpata N. D.. Inculpatul nu avea toate datele contractului și nu a prezentat părților vătămate contractul întreg.

Consideră că momentul principal de la care trebuie să se înceapă analiza este momentul în care inculpatul G. L. F. a pus părțile vătămate să semneze fără a deține prima parte a contractului.

Consideră că faptele unor astfel de inculpați nu îmbracă caracter penal și mai ales caracterul unei infracțiuni de înșelăciune putând fi rezolvate pe cale civilă.

Din punctul său de vedere acest contract nu a fost încheiat prin inducerea în eroare a părților vătămate. Până în momentul în care și-au ridicat autoturismul părțile vătămate au dorit orice fel de creditare – că au fost 36 de luni, că a fost vorba de 120 luni, este cunoscut sentimentul celui care vrea să facă un credit, că are nevoie de o mașină sau bani și că nu prea îl interesează condițiile. După ce au văzut cei doi condițiile de creditare atunci nu au mai dorit 120 luni și s-au considerat înșelați.

Cu privire la latura civilă, arată că aceasta nu a fost demonstrată. S-a precizat suma de 7000 lei reprezentând diferența de dobândă între creditarea de 36 luni și creditarea în 120 luni, însă nu s-a depus niciun document în acest sens care să demonstreze că această sumă este certă, reală și exigibilă, ba mai mult părțile vătămate își plătesc ratele, contractul a fost desființat fiind făcut sub altă formă de creditare. În acest moment latura civilă nu există și instanța corect a respins pretențiile civile.

Din punctul său de vedere recursul inculpatei N. D. trebuie admis și achitată în temeiul art. 11 pct. 2 lit. a Cod procedură penală – în acest caz fapta nu există, consecințele fiind favorabile și pentru celălalt inculpat.

Dacă instanța nu va aprecia întemeiată susținerea sa, solicită achitarea în temeiul art. 11 pct. 2 lit. c Cod procedură penală – respectiv fapta nu a fost săvârșită de inculpata N. D. în ce privește infracțiunea de fals. Nimic din partea introductivă a contractului nu este fals, inculpata a reprezentat interesele societății C., a întocmit acea primă parte a contractului în condițiile îndeplinite de cele două părți vătămate conform regulamentului societății.

Apărătorul inculpatului G. L. F., invocă greșita încadrare a faptei întrucât din probatoriul administrat în cauză inculpatul nu se face vinovat de săvârșirea infracțiunilor pentru care a fost trimis în judecată.

În opinia sa, apărarea inculpatei cu privire la faptul că nu cunoștea intenția părților vătămate de a încheia un contract de creditare pe o perioadă de 36 de luni nu are suport probator.

Din declarațiile părților vătămate, a martorilor, din raportul de constatare tehnico-științifică întocmit ca urmare a testării cu aparatul poligraf rezultă că pe parcursul procesului penal inculpatul a avut o atitudine sinceră, arătând exact modul în care s-au derulat relațiile dintre acesta, inculpată și părțile vătămate.

Singura vină a inculpatului a fost aceea că a crezut motivul invocat de inculpată, potrivit căruia – nu a redactat prima pagină din contract, fiind el însuși indus în eroare de către inculpata N. D..

De asemenea, dacă inculpatul ar fi știut că ceea ce redactează inculpata este contrar voinței părților vătămate, nu le-ar fi pus la dispoziție condițiile de creditare și anexele, în vederea semnării.

Inculpatul G. L. F. a avut o reprezentare greșită a realității, în momentul în care a pus la dispoziție părților vătămate acele anexe din contract pentru a fi semnate, având o cunoaștere greșită a unor date din realitate. Acesta nu a cunoscut faptul că prima pagină din contract lipsea, tocmai pentru ca, părțile vătămate să fie induse în eroare și nici că inculpata urma să semneze în fals pe un contract de credit cu o perioadă de 120 luni.

Supune atenției instanței declarația martorului I. C. care a declarat că a asistat la discuțiile purtate între inculpați și părțile vătămate, inculpata susținând că a fost o eroare încheierea contractului pe 120 luni, că a greșit.

De asemenea, din declarațiile părților vătămate C. F. și C. E., rezultă că inculpata cunoștea intenția acestora de a încheia un contract de credit pe o perioadă de 36 de luni, existând din partea inculpatei o inducere în eroare față de aceștia „am fost sunată de cineva de la .-a spus că nu mă încadrez cu veniturile pe 3 ani. Am sunat-o pe inculpata N. care m-a asigurat că trebuie să stau liniștită că este o greșeală și că mă încadrez pe 3 ani”. Prin acest comportament inculpata a indus în eroare părțile vătămate și a prezentat ca adevărată o faptă mincinoasă.

De asemenea, nu este de neglijat nici declarația martorului C. I. care a arătat în declarația dată că inculpata a recunoscut că a făcut o greșeală în sensul că a încheiat un contract pe o perioadă mai mare decât cea dorită, propunând o variantă cu care părțile vătămate nu au fost de acord.

În ceea ce privește infracțiunea de fals, supune atenției rezultatul testului poligraf care se coroborează cu toate probele administrate în dosar, oferind indicii cu privire la vinovăția inculpaților. La aceeași întrebare care a fost adresată și inculpatului G. L. F. cu privire la semnăturile din contract, nu s-a evidențiat reacții specifice comportamentului simulat.

O altă critică se referă la faptul că instanța de fond a aplicat nejustificat o pedeapsă mai mare inculpatului G. L. F. deși s-au reținut în favoarea acestuia aceleași circumstanțe atenuante ca cele reținute în favoarea inculpatei N. D. – art. 74 lit. a și c Cod penal și aceleași fapte.

În hotărârea pronunțată, Judecătoria Focșani nu a arătat motivele pentru care scopul educativ față de inculpatul G. L. F. nu s-ar atinge prin aplicarea unei condamnări de 3 luni închisoare, cu suspendarea condiționată a executării, iar în cazul inculpatei N. D. această pedeapsă își poate atinge scopul prevăzut de lege.

A mai arătat că instanța de fond nu a arătat motivele pentru care a concluzionat că modalitatea de săvârșire a faptelor săvârșite de inculpatul G. L. F. ar avea o gravitate mai mare față de modalitatea de săvârșire a acestor fapte de către inculpata N. D..

Cu privire la susținerea inculpatei N. D. în sensul că inculpatul G. L. se face vinovat că a prezentat părților vătămate acele anexe fără prima filă a contractului de credit, precizează că însuși inculpatul G. a fost indus în eroare de către inculpată.

Solicită admiterea recursului, casarea hotărârii atacate și în rejudecare, achitarea inculpatului în temeiul art. 11 pct. 2 lit. a rap. la art. 10 lit. c Cod procedură penală în ceea ce privește infracțiunea de fals în înscrisuri sub semnătură privată.

În ceea ce privește infracțiunea de înșelăciune, solicită achitarea inculpatului în temeiul art. 11 pct. 2 lit.1 rap. la art. 51 Cod penal și art. 10 lit. e Cod procedură penală.

În subsidiar, solicită admiterea recursului, casarea sentinței penale recurate și în rejudecare, urmare acordării unei mai mari eficiențe a dispozițiilor art. 74 lit. a,c Cod penal, reducerea cuantumului pedepsei, în sensul coborârii acestuia sub minimul special prevăzut de lege.

Cu privire la recursul inculpatei N. D., solicită respingerea acestuia având în vedere că din probele administrate rezultă în mod evident că aceasta se face vinovată de ambele infracțiuni pentru care a fost trimisă în judecată inducând în eroare părțile vătămate.

În ceea ce privește recursul declarat de partea responsabilă civilmente . vedere că latura civilă a fost respinsă ca nedovedită, solicită respingerea acestuia.

Avocat Lăcăzuș Z., arată că, prima sa solicitare în recursul inculpatei N. D. a fost ca instanța să constate că fapta de înșelăciune nu există. De multe ori, părțile vătămate au o complicitate cu cei de la care vor să obțină împrumutul până la ridicarea mașinii.

Consideră că, de această idee ar trebui să se agațe și inculpatul G. L. F.. Atâta vreme cât în recursul său nu s-a referit decât la ceea ce a făcut, nici fapta inculpatei N. D. nu îmbracă caracter penal, solicită respingerea acestuia.

Solicită respingerea recursului declarat de partea responsabilă civilmente pentru că instanța corect a soluționat latura civilă respingând-o.

Procurorul, solicită respingerea recursurilor declarate, apreciind legală soluția de condamnare a ambilor inculpați în condițiile în care, din punctul său de vedere cele două infracțiuni au fost comise - atât cea prevăzută de disp.art. 290 Cod penal cât și cea de înșelăciune prevăzută de art. 215 alin. 1 și 3 Cod penal.

Modalitatea în care s-a derulat săvârșirea acestor infracțiuni atestă sub aspect probator comiterea acestora în sensul că, cele două părți vătămate au discutat cu cei doi inculpați, simularea făcându-se pentru un împrumut pe 36 de luni. Aceasta a fost condiția acceptată de părțile vătămate, în mod constant în declarațiile date au precizat că aceasta a fost modalitatea de achiziționare a autoturismului respectiv, pentru că, se discuta despre o altă dobândă ce o aveau de achitat în condițiile în care contractul ar fi fost încheiat pe o perioadă de 120 de luni.

Acestea au fost discuțiile purtate, la data de 6 aprilie 2010 părțile vătămate s-au prezentat la sediul societății, inculpatul G. L. F. a prezentat contractul de garanție și o declarație, părțile vătămate le-a semnat însă li s-a spus că nu a fost încă analizat contractul.

Din depozițiile celor două părți vătămate rezultă că s-a purtat o discuție la acel moment, părțile vătămate au precizat că, dacă nu se încadrează în această perioadă de 36 de luni cu veniturile care le au, nu doresc să mai încheie contractul respectiv.

Aceasta a fost discuția din 6 aprilie 2010, însă la 8 aprilie 2010 când s-a finalizat procedura de preluare a autoturismului, inculpatul G. L. F. le-a înmânat părților vătămate un contract de credit pe 36 de luni nesemnat de niciuna din părțile participante dar care conținea această prevedere că achitarea creditului se va face în 36 de luni astfel cum părțile vătămate au dorit de la început.

La un interval de 10 zile, prin poștă, părțile vătămate au primit la domiciliu un contract, de această dată cu o mențiune cărora nu le-a fost adusă la cunoștință și anume aceea că, plata se va face în 120 de luni, contractul a fost semnat în fals, pentru că părțile vătămate nu au recunoscut că ar fi aplicat vreo semnătură pe acest contract. Aspectul semnării în fals a fost confirmat și raportul de constatare tehnico-științifică efectuat în cauză.

În susținerea inducerii în eroare a părților vătămate sunt și depozițiile contradictorii ale celor doi inculpați, de asemenea testările cu aparatul poligraf care a confirmat pentru inculpata N. D. un comportament simulat în ceea ce privește falsificarea celor două semnături ale părților vătămate pe contractul de credit ce conținea și perioada de restituire de 120 de luni și de asemenea, același raport de constatare a confirmat faptul că semnătura reală pe contract a fost a inculpatului G. L. F.. Acest lucru atestă faptul că inculpatul a avut cunoștință despre modalitatea de inducere în eroare a părților vătămate.

De asemenea, din verificările efectuate la . în sistemul informatic nu este înregistrată nicio cerere deși părțile vătămate au precizat că s-a discutat despre intervalul de rată de 36 de luni.

Consideră că în mod corect s-a dispus condamnarea inculpaților, modalitatea în care s-au derulat evenimentele depășește aspectele unui litigiu civil pentru că una este să se discute despre un contract de 36 de luni, să se accepte condițiile de creditare și alta este să se primească prin poștă un contract de 120 luni cu o altă dobândă, semnat în fals, fără să fie aplicată semnătura reală a părților vătămate.

Avocat L. Z., în replică, arată că părților vătămate li s-a spus că dacă doresc creditare pentru 36 de luni trebuia să achite un avans. Consideră că părțile vătămate cunoșteau bine condițiile creditării atât pentru 36 de luni cât și pentru 120 de luni.

Procurorul, în replică, arată că apărătorul este în eroare pentru că discuția aceasta s-a purtat după sesizarea organului de urmărire penală când inculpata N. D. a încercat să realizeze o mediere cu părțile vătămate propunându-le acestora să achite un avans de 4000 lei pentru a aduce în legalitate contractul, în sensul încheierii unui contract pe 120 de luni și să-l transforme în 36 luni. Situația nu a fost acceptată de părțile vătămate, situație apărută după sesizarea organului de urmărire penală.

Inculpatul G. L. F., în ultimul cuvânt, arată că este nevinovat, nu a avut niciun interes pentru a-și vinde mașina. Discuția s-a purtat tot timpul pentru perioada de 36 de luni aspect care i l-a precizat și inculpatei N. D., că va încerca să obțină creditarea pentru această perioadă.

A avut încredere în inculpată că poate face contractul pe 36 de luni și a fost indus în eroare atât el cât și părțile vătămate. Solicită admiterea recursului și achitarea sa.

CURTEA,

Asupra recursurilor penale de față;

Prin cererile conexe înregistrate pe rolul acestei instanțe sub nr._ inculpații N. D. și G. L. F., precum și partea responsabilă civilmente . București, au formulat recurs împotriva sentinței penale nr. 375/25.02.2013 a Judecătoriei Focșani, pronunțată în dosarul nr._ .

Prin sentința penală nr. 375/25.02.2013 a Judecătoriei Focșani pronunțată în dosar nr._ s-a dispus condamnarea inculpatei N. D. pentru comiterea infracțiunilor de: înșelăciune prev. de art. 215 alin. 1 și 3 Cod penal cu aplicarea art. 74 alin. 1 lit. a, c Cod penal și art. 76 lit. e Cod penal la 3 luni închisoare; fals în înscrisuri sub semnătură privată prev. de art. 290 Cod penal cu aplicarea art. 74 alin. 1 lit. a, c Cod penal și art. 76 lit. e Cod penal la 1 lună închisoare.

În baza art. 33 lit. a și art. 34 lit. b Cod penal s-a dispus ca inculpata N. D. să execute pedeapsa mai grea de 3 luni închisoare.

A interzis inculpatei N. D. pe durata executării pedepsei drepturile prev. de art. 64 lit. a ip. II și lit. b Cod penal.

În baza art. 81 Cod penal a dispus suspendarea condiționată a executării pedepsei aplicată inculpatei pe durata termenului de încercare de 2 ani și 3 luni.

A atras atenția inculpatei asupra dispozițiilor art. 83 Cod penal.

În baza art. 71 alin. 5 Cod penal a dispus suspendarea pedepsei accesorii pe durata termenului de încercare.

A fost condamnat inculpatul G. L. F. pentru comiterea infracțiunilor de: înșelăciune prev. de art. 215 alin. 1, 2 și 3 Cod penal cu aplicarea art. 74 alin. 1 lit. a, c Cod penal și art. 76 lit. c Cod penal la 1 an închisoare; fals în înscrisuri sub semnătură privată prev. de art. 290 Cod penal cu aplicarea art. 74 alin. 1 lit. a, c Cod penal și art. 76 lit. e Cod penal la 1 lună închisoare.

În baza art. 33 lit. a și art. 34 lit. b Cod penal s-a dispus ca inculpatul G. L. F. să execute pedeapsa mai grea de 1 an închisoare.

A interzis inculpatului G. L. F. pe durata executării pedepsei drepturile prev. de art. 64 lit. a ip. II și lit. b Cod penal.

În baza art. 81 Cod penal a dispus suspendarea condiționată a executării pedepsei aplicată inculpatului pe durata termenului de încercare de 3 ani.

A atras atenția inculpatului asupra dispozițiilor art. 83 Cod penal.

În baza art. 71 alin. 5 Cod penal a dispus suspendarea pedepsei accesorii pe durata termenului de încercare.

A dispus anularea actelor false, respectiv a contractului de credit nr._/6.04.2010 (120 luni).

A respins latura civilă formulată de părțile vătămate C. E. și C. F. ca neîntemeiată.

A obligat pe inculpați la plata sumei de cate 400 de lei fiecare reprezentând cheltuieli judiciare către stat.

Pentru a pronunța astfel, instanța a reținut următoarele:

Prin Rechizitoriul Parchetului de pe lângă Judecătoria Focșani s-a dispus trimiterea în judecată a inculpatei N. D. pentru comiterea infracțiunii de înșelăciune prev. de art. 215 al. 1, 2 și 3 Cod penal și art. 290 Cod penal cu aplicarea art. 33 lit.a Cod penal și a inculpatului G. L. F. pentru comiterea infracțiunii de înșelăciune și fals în înscrisuri sub semnătură privată prev. de art. 215 al. 1, 2 și 3 Cod penal și art. 290 Cod penal cu aplicarea art. 33 lit.a Cod penal, constând în aceea că au indus în eroare părțile vătămate C. E. și C. F. cu privire la executarea unui contract de credit prin întocmirea acestuia în fals în înscrisuri sub semnătură privată.

Audiată fiind la termenul de judecată din 02.04.2012 inculpata N. D. a declarat că în calitatea sa de coordonator zonal al . a purtat discuții cu părțile vătămate pentru o perioadă de creditare de 120 de luni, sens în care a întocmit și documentația necesară pe care a pus-o la dispoziția inculpatului G. L. pentru a fi semnată de părți și returnată.

A mai declarat că procedura a fost îndeplinită conform dispozițiilor legale, ea fiind de altfel și persoana care a ridicat contractul de credit semnat pe toate paginile de părțile vătămate.

În legătură cu scrisul de pe contractul de credit de 120 de luni, a recunoscut că îi aparține, nu și semnăturile, însă a precizat că cel vinovat de crearea situației părților vătămate este inculpatul G. L., cel care a urmărit obținerea unor avantaje, respectiv comision mai mare din partea firmei.

Audiat fiind la termenul de judecată din 2.04.2012 inculpatul G. L. F. a declarat altă situație de fapt, indicând ca persoană vinovată de situația creată pe inculpata N. D., aceasta fiind singura persoană care s-a ocupat de întocmirea contractului de credit. A recunoscut însă că finalul contractului cu perioada de rambursare 36 de luni a fost semnat de către acesta și partea vătămată și trimis inculpatei N. D., la fel ca și partea de început.

A precizat că singura sa obligație era de a propune o finanțare propriu-zisă pe baza unei simulări și nu de a se ocupa efectiv de încheierea contractului.

Ambii inculpați, în susținerea nevinovăției lor, au depus la dosarul cauzei acte și au propus martori.

Analizând probele administrate în cauză și actele dosarului, instanța a reținut următoarea situație de fapt:

La data de 28.04.2010 P. de pe lângă Judecătoria Focșani a fost sesizat prin plângerea formulată de numita C. E. cu privire la faptul că numita N. D., reprezentanta ., și numitul G. L. au întocmit în fals un contract de creditare în baza căruia este nevoită să achite o sumă mult mai mare pentru a rambursa creditul.

Din cercetări a rezultat faptul că în data de 08.04.2010 partea vătămată C. E. a achiziționat în baza facturii DACGR_ VI un autoturism marca Dacia L. 14 de la dealerul . SRL Focșani.

Pentru plata contravalorii acestuia partea vătămată a achitat în avans, iar pentru diferența rămasă aceasta a solicitat,prin intermediul, serviciilor financiare prezentate de dealerul auto, încheierea unui contract de credit cu . pe o perioadă de creditare de 36 luni.

Pentru aceasta partea vătămată a colaborat cu consilierul de vânzări G. L. F., care i-a solicitat documentația necesară pentru încheierea contractului de credit – cupoane și decizie de pensionare, adeverințe medicale. Aceste documente au fost folosite de inculpatul G. și inculpata N. pentru întocmirea dosarului de creditare.

Pe data de 6.04.2010 partea vătămată împreună cu soțul acesteia C. F. au fost invitați de către inculpatul G. L. la sediul . SRL Focșani pentru semnarea documentelor de acordare a creditului. Cu cea ocazie părților li s-a pus la dispoziție de către inculpatul G. L. F. o . documente precum „Contract de garanție real mobiliară nr. autorizare_ din 6.04.2011”, „declarație privind relațiile speciale și de grup ale solicitantului de credit cu instituția financiară” pe care le-au semnat. Fiind întrebat despre neprezentarea contractului de credit, inculpatul G. L. a precizat că nu a fost finalizat, urmând să il primească ulterior. Cu ocazia prezentării autoturismului achiziționat, partea vătămată a primit de la inculpatul G. L. F. mai multe documente, printre care și contractul de credit nr. autorizare_ din_ pentru o valoarea de 12.927,76 lei pe o perioadă de 36 de luni, pe care nu l-a semnat.

Ulterior, C. E. a primit la domiciliu prin poșta adresa nr._ emisă de . prin care i se punea la dispoziție cadrul de credit prin intermediul căruia să poată plăti ratele lunare în sumă de 224,55 lei, pana la achitarea creditului în valoare de 12.927,76 de lei încheiat pentru o perioadă de 120 de luni.

Întrucât partea vătămată a observat că perioada de rambursare a creditului diferă de cea convenită cu ocazia achiziționării autoturismului și de cea menționată în contractul de credit nr. autorizare_ din_ pe care l-a primit de la dealerul auto, aceasta a luat legătura cu inculpatul G. L. F. și ulterior cu inculpata N. D. – reprezentanta societății creditoare. Constatând că acel contract care i-a fost pus la dispoziție a fost falsificat, fiind întocmit un altul pe o perioadă de 120 de luni, fără acceptul său, partea vătămată a formulat plângere penală.

Pentru lămurirea aspectelor sesizate s-a procedat la solicitarea documentelor întocmite pentru acordarea creditului de către ., dispunându-se în cauză efectuarea unei constatări tehnico științifice grafice.

Astfel, din concluziile raportului de constare nr._/17.06.2011 rezultă următoarele:

-scrisul de mana depus la pozițiile „împrumutat Nume Prenume” „codebitor Nume Prenume” și „Împrumutător C. I. SA Nume Prenume” de pe înscrisul „contract de credit nr. autorizare_ din 06.04.2010 încheiat pe o perioadă de 36 de luni a fost executat de către inculpatul G. L. F., iar scrisul de mana depus la aceleași rubrici pe înscrisul „contract de credit nr. autorizare_ din 06.04.2010 încheiat pe o perioadă de 120 de luni a fost executat de inculpata N. D..

-scrisul de mana depus la pozițiile „creditor garantat nume, prenume” de pe înscrisul intitulat „contract de garanție reală Mobiliară nr. autorizare_ din 06.04.2010 a fost executat de inculpata N. D..

-scrisul de mana depus la pozițiile „Nume Prenume Semnătură” de pe înscrisul intitulat „Declarație privind relațiile sociale și de grup ale solicitantului de credit cu instituția financiară” întocmit pe numele C. E. a fost executat de inculpata N. D.

-semnăturile depuse la poziția „creditor” de pe înscrisul intitulat „Contract de Garanție Reală Mobiliară nr. autorizare_ din_ și la poziția „Data Semnării” de pe înscrisul intitulat „Declarație privind relațiile speciale și de grup ale solicitantului de credit cu instituția financiară” au fost executate de C. E.

-semnăturile depuse la poziția Împrumutat, respectiv Codebitor de pe înscrisul intitulat „contract de garanție reală Mobiliară nr. autorizare_ din 06.04.2010 încheiat pe o perioadă de 36 de luni, și la poziția „semnătura împrumutatului” respectiv „semnătura codebitorului de pe înscrisul intitulat Anexa 3 – Condiții Generale de asigurare de viață de grup atașată produselor de credit oferite de C.” au fost executate de C. E., respectiv de C. F..

-semnăturile depuse la poziția „împrumutător C. I. SA” de pe „contractul de credit nr. autorizare_ din 06.04.2010 încheiat pe o perioadă de 36 de luni la aceeași poziție de pe „contract de credit nr. autorizare_ din 06.04.2010 încheiat pe o perioadă de 120 de luni, la poziția „Debitor Garant” de pe înscrisul intitulat „contract de garanție reala Mobiliară nr. autorizare_ din 06.04.2010, precum și la poziția „ Semnătura și ștampila împrumutătorului” de pe anexa 3 – Condiții Generale de asigurare de viață de grup atașată produselor de credit oferite de C. au fost executate de inculpatul G. L..

Din adresa nr. 430/28.07.2010 emisă de . București rezultă că în sistemul informatic al acestei societăți nu este înregistrat o cerere de credit a numitei C. E. pe o perioadă de rambursare de 36 luni.

Fiind audiat, inculpatul G. L. a declarat inițial faptul că documentele privind obținerea creditului au fost întocmite și prezentate acestuia de către inculpata N. D. spre a fi semnate de părți, el doar semnându-le în calitate de reprezentant al dealerului auto.

Contractul de credit nr. autorizare_ din 06.04.2010 încheiat pe o perioadă de 36 luni ar fi fost prezentat părților spre semnare, conform declarațiilor acestuia, aspect infirmat de către părțile vătămate care au declarat că nu au semnat nici un contract. Scrisul de mana de pe acest document a fost executat de către inculpatul G. L., conform raportului de constatare grafică efectuat în cauză, însă în depoziția sa inițială inculpatul a precizat că acesta ii aparține reprezentantei . – inculpata N. D..

Deși inculpatul a declarat faptul că în discuțiile cu părțile vătămate s-au purtat pentru un contract de credit cu o perioadă de rambursare de 36 de luni, precum și faptul că toata documentația pentru credit a fost prezentată acestora pentru semnare, fără a observa nici el și nici părțile că documentele au fost întocmite pentru o perioadă de creditare de 120 de luni, după luarea la cunoștință de concluziile raportului de constatare tehnico științifică grafică, G. L. a revenit asupra declarațiilor, precizând că a prezentat părților toata documentația necesară acordării creditului, cu excepția contractului de credit, care nu ar fi fost finalizat de inculpata N. D.. Totodată, acesta a mai precizat că semnătura sa și ștampila dealerului auto apar pe contractul de 120 de luni, întrucât anterior s-ar fi întocmit o altă documentație pentru aceasta perioadă pe care ar fi semnat-o la acel moment.

Inculpata N. D. a precizat că discuțiile cu părțile vătămate s-au purtat pentru o perioadă de creditare de 120 de luni, sens în care a și fost întocmită documentația care a fost pusă la dispoziția inculpatului G. L. pentru a fi semnată de părți și returnată spre a fi înaintată la C. I. SA București pentru validare. Aspectul privind discuțiile pentru perioada de rambursare a creditului pe 120 de luni a fost infirmat de către părțile vătămate. De asemenea, acestea au declarat că după ce au luat la cunoștință că perioada de rambursare a creditului a fost falsificată la 120 de luni, față de 36 de luni conform discuțiilor purtate, s-au întâlnit cu inculpata N. D. care inițial ar fi spus că este o greșeală, după care a recunoscut în fața lor că nu se încadrau pentru obținerea creditului pentru perioada solicitată, motiv pentru care contractul a fost întocmit pentru o perioadă de 120 de luni.

Întrucât intre declarațiile celor două persoane au existat contradicții, s-a procedat la efectuarea unei confruntări, pe parcursul desfășurării activității procedurale părțile menținându-și fiecare pozițiile avute anterior.

În vederea detectării posibilului comportament simulat al celor doi inculpați, în cauză s-a dispus prin rezoluție motivată efectuarea unei testări cu aparatul poligraf. Din raportul de constatare tehnico științifică nr._ din 9.09.2011 a rezultat că la întrebarea nr. 4 relevantă pentru soluționarea cauzei („În aprilie 2010 tu ai falsificat semnăturile din contractul lui C. E.”) pentru răspunsul dat de inculpatul G. L. F. nu au fost evidențiate reacții specifice comportamentului simulat, însă pentru răspunsul acestuia la întrebarea nr. 6 („ Tu te-ai înțeles cu N. D. să falsificați contractul și documentele anexe ale lui C. E.”) au fost evidențiate reacții specifice comportamentului simulat, inculpatul răspunzând negativ.

Pentru răspunsurile inculpatei N. D. la întrebările relevante cauzei au fost evidențiate reacții specifice comportamentului simulat, susnumita răspunzând la întrebările: „în aprilie 2010 tu ai falsificat semnăturile din contractul lui C. E.” respectiv „ Te-ai interes cu G. L. să falsificați contractul și documentele anexe ale lui C. E.” în mod negativ.

Situația de fapt astfel reținută de instanță rezultă din coroborarea declarațiilor și plângerilor părții vătămate, raportul de constatare tehnico științifică grafologică, raportul de constatare tehnico științifică, testare poligraf, procesul verbal de confruntare, declarațiile martorilor.

S-a reținut în drept, că faptele inculpaților N. D. și G. L. constând în aceea că au indus în eroare părțile vătămate C. E. și C. F. cu privire la executarea unui contract de credit prin întocmirea acestuia în fals în înscrisuri sub semnătură privată întrunesc elementele constitutive ale infracțiunii de înșelăciune prev. de art. 215 al. 1, 2 și 3 Cod penal și ale infracțiunii prev. de art. 290 Cod penal, texte de lege în baza cărora inculpatul urmează să răspundă penal.

S-au reținut și dispozițiile art. 33 lit. a Cod penal și art. 34 Cod penal privind concursul de infracțiuni întrucât pentru nici una din fapte nu a intervenit o hotărâre judecătorească de condamnare.

Elementul material al laturii obiective al infracțiunii de înșelăciune constă în modalitatea normativă alternativă a acțiunii de inducere și menținere în eroare a părților vătămate prin prezentarea ca adevărată a unei împrejurări false, mincinoase, inexistentă în realitate, prin care inculpații au reușit să le convingă pe acestea în calitate de creditor, a crede ca fiind reală împrejurarea de fapt inexistentă și astfel a încheia contractul de credit nr._/6.04.2010.

Urmarea imediată constă în paguba creată în patrimoniul părților vătămate, legătura de cauzalitate dintre elementul material și urmarea imediată rezultă din întreg probatoriul administrat, inducerea în eroare a părților vătămate datorându-se exclusiv acțiunii inculpaților. Sub aspectul laturii subiective, instanța a reținut că inculpații au acționat cu vinovăție, în modalitatea intenției directe, speciale calificate prin scopul urmărit, conform dispozițiilor art. 19 alin. 1 pct. 1 lit. a Cod penal întrucât a prevăzut rezultatul faptelor lor și au urmărit producerea lor prin săvârșirea faptelor.

Având în vedere că acțiunea de inducere în eroare a fost săvârșită cu ocazia încheierii unui contract de credit bancar, instanța a reținut că inculpații au săvârșit infracțiunea de înșelăciune în modalitatea prevăzută de art. 215 alin. 3 Cod penal, respectiv inducerea sau menținerea în eroare a unei persoane cu prilejul încheierii unui contract, săvârșită în așa fel încât fără această eroare cel înșelat nu ar fi încheiat sau executat contractul în condițiile stipulate.

De asemenea, din probele administrate așa cum au fost analizate anterior, instanța a reținut că inculpații au săvârșit infracțiunile în forma agravată prev. de art. 215 alin. 2 Cod penal prin folosire de nume sau calități mincinoase, ori de alte mijloace frauduloase, care prin natura lor au aptitudinea de a dezvolta și menține gradul de credibilitate al acțiunii ce constituie elementul material al laturii obiective a infracțiunii.

La individualizarea pedepselor aplicate inculpaților, instanța a avut în vedere dispozițiile art. 52 Cod penal precum și criteriile generale de individualizare prev. de art. 72 Cod penal raportate în prezenta cauză, respectiv gradul ridicat de pericol social al faptelor săvârșite, valorile sociale apărare prin dispozițiile legale în baza cărora aceștia au fost condamnați, conduita bună a acestora, lipsa antecedentelor penale, atitudinea inculpaților precum și faptul că aceștia s-au prezentat în fața instanței la fiecare termen de judecată.

În aceste împrejurări, instanța a constatat că în cauză devin aplicabile prevederile art. 74 alin. 1 lit. a, c Cod penal referitoare la circumstanțele atenuante, astfel încât a apreciat că scopul pedepsei poate fi atins și prin aplicarea unor pedepse orientate spre minimul special prevăzut de lege.

În ce privește modalitatea de executare, instanța a apreciat, față de pedeapsa aplicată și persoana inculpaților, că scopul pedepsei poate fi atins și fără executarea ei.

Astfel, în temeiul art. 81 Cod penal și art. 71 al. 5 Cod penal a dispus suspendarea condiționată a executării pedepsei principale și a pedepsei accesorii pe durata termenului de încercare, stabilit conform art. 82 Cod penal.

A atras atenția inculpaților asupra dispozițiile art. 83 Cod penal, privind revocarea suspendării condiționate în cazul săvârșirii unei noi infracțiuni în cursul termenului de încercare.

S-a apreciat că natura și gravitatea infracțiunii săvârșite sunt incompatibile cu gradul de responsabilitate civica pe care îl implica exercitarea drepturilor prev. de art. 64 lit. a teza a II-a și lit. b Cod penal, instanța dispunând interzicerea exercitării acestora pe durata executării pedepsei.

În consens cu cele statuate în mai multe rânduri de CEDO, de exemplu prin Hotărârea S. și P., instanța a apreciat că restrângerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a teza a II-a și b Cod penal este necesară într-o societate democratică pentru apărarea ordinii și moralei publice, o persoană condamnată neputând să-și exercite drepturile menționate pe durata executării pedepsei.

Cât privește dreptul de a alege și dreptul de a ocupa o funcție sau de a exercita o profesie ori de a desfășura o activitate de natura aceleia de care s-a folosit inculpatul în săvârșirea infracțiunii, prev. de art. lit. a teza I și lit. c Cod penal, deși interzicerea acestora este prevăzută în art. 71 Cod penal ca fiind atrasă de drept de condamnarea la pedeapsa închisorii, față de faptul că inculpații nu ocupă o astfel de funcție și față de faptul că dreptul la vot reprezintă o opțiune ce poate fi exprimată întrucât nu implică exercițiul autorității, ca factor de decizie, instanța a apreciat că nu se impune și interzicerea acestor drepturi.

Sub aspectul laturii subiective, instanța a reținut că părțile vătămate C. E. și C. F. s-au constituit părți civile cu suma de 7000 de lei reprezentând dobânda legală corespunzătoare perioadei de la 3-10 ani.

Întrucât aceștia nu au depus la dosarul cauzei nici un act, nici un extras de cont, desfășurătoare aferente ambelor contracte, și nici nu au administrat nici o altă probă (expertiză contabilă) care să stabilească diferența de dobândă dintre contractul de credit încheiat pe 3 ani și cel încheiat pe 10 ani, instanța a respins acele pretenții ca neîntemeiate.

În virtutea principiului restabilirii situației anterioare, și având în vedere că înscrisul întocmit intre părți a fost urmarea comiterii unor infracțiuni, instanța a desființat contractul de credit nr. autorizare_/6.04.2010.

Împotriva sentinței penale nr. 375/25.02.2013 a Judecătoriei Focșani au formulat recurs inculpații N. D., G. L. F. precum și partea responsabilă civilmente . București.

În recursul formulat, inculpata N. D. a criticat soluția instanței de judecată pentru nelegalitate și netemeinicie, arătând că, motivele de recurs invocate sunt cele prevăzute de art. 385⁹ Cod procedura penală: "când hotărârea este contrara legii sau când prin hotărâre s-a făcut o greșită aplicare a legii" (pct. 17² - "hotărârea nu cuprinde motivele pe care se întemeiază soluția" (pct. 9).

În conformitate cu prevederile art. 385⁶ alin. (3) Cod procedura penală, recursul declarat împotriva unei hotărâri care, potrivit legii, nu poate fi atacată cu apel nu este limitat la motivele de casare prevăzute de art. 385⁹ Cod procedură penală, instanța fiind obligată ca, în afara temeiurilor invocate și cererilor formulate de recurentă, să examineze întreaga cauză sub toate aspectele.

De asemenea, criticile inculpatei nu trebuie limitate la motivele de recurs prevăzute de dispozițiile art. 385⁹Cod procedură penală. ele putând releva și aspecte ce țin de modalitatea de apreciere de către prima instanța a probelor administrate în cauza.

Pentru a se pronunța în sensul celor de mai sus instanța de judecata este rugata sa aibă în vedere următoarele critici pe care a înțeles sa le aducă hotărârii atacate:

I.Scurtă prezentare a situației de fapt:

La data de 28.04.2010 P. de pe lângă Judecătoria Focșani a fost sesizat prin plângerea formulată de C. E. cu privire la faptul că inculpații au întocmit în fals un contract de creditare în baza căruia aceasta este nevoită să achite o sumă mult mai mare pentru a rambursa creditul.

Prin Rechizitoriul Parchetului de pe lângă Judecătoria Focșani nr. 2364/P/02.12.2011 s-a dispus trimiterea în judecată a inculpatei N. D. pentru săvârșirea infracțiunilor de înșelăciune ( art. 215 alin. 1 și 3 Cod penal) și fals în înscrisuri sub semnătură privată (art. 290 Cod penal) și G. L. F. pentru săvârșirea infracțiunilor de înșelăciune ( art. 215 alin. 1, 2,3 Cod penal) și fals în înscrisuri sub semnătură privată (art. 290 Cod penal) cu aplicarea art. 33 Cod penal.

În esență, s-a reținut că sunt întrunite elementele constitutive ale infracțiunilor menționate mai sus întrucât inculpata „a indus în eroare partea vătămată C. E. cu privire la perioada de rambursare a creditului contractat prin intermediul . folosind mijloace dolosive prin falsificarea semnăturilor clienților" având drept scop realizarea obiectivelor profesionale „cât și încasarea de stimul pentru tranzacțiile încheiate/vânzările de produse realizate în sarcina acestora".

Reținând săvârșirea infracțiunilor de înșelăciune și fals în înscrisuri sub semnătură privată P. a plecat de la premisa greșită de altfel că inculpata ar fi fost cea care a discutat cu partea vătămată și i-ar fi confirmat faptul că poate contracta un credit pentru achiziționarea unui autoturism pe o perioadă de rambursare de 36 de luni.

Trecând peste împrejurarea că în Rechizitoriul Parchetului, procurorul nu a indicat pe larg aspectele în raport de care a înțeles să rețină întrunirea elementelor constitutive ale infracțiunilor de înșelăciune și fals în înscrisuri, raționamentul prin care procurorul concluzionează că, în cauza, inculpata a indus în eroare partea vătămată și ar fi semnat în fals contractul este greșit.

Situația de fapt astfel cum a fost prezentată de P. de pe lângă Judecătoria Focșani a fost însușita în totalitate de prima instanță care a pronunțat Sentința penala nr. 375 din 25.02.2013 sentință pe care o critică pentru motive de nelegalitate și netemeinicie în baza argumentelor expuse în continuare.

II. Hotărârea este contrara legii sau când prin hotărâre s-a făcut o greșita aplicare a legii (motiv de recurs prevăzut de art. 385⁹ pct. 17² Cod procedura penala); Hotărârea nu cuprinde motivele pe care se întemeiază soluția (motiv de recurs prevăzut de art. art. 385⁹ pct. 9 Cod procedura penala).

(1). Prin sentința penala nr. 375 din 25.02.2013 inculpata D. N. a fost condamnata de prima instanța pentru săvârșirea infracțiunilor prevăzute de art. 215 alin. 1,2,3 și art. 290 Cod penal.

În acest sens solicită ca instanța de control judiciara să aibă în vedere motivarea sentinței penale necurate în sensul că "din probele administrate (....) instanța mai retine că inculpații au săvârșit infracțiunile în forma agravantă prevăzuta de art. 215 alin. 2 Cod penal prin folosire de nume și calități mincinoase, ori de alte mijloace frauduloase, care prin natura lor au aptitudinea de a dezvolta și menține gradul de credibilitate al acțiunii ce constituie elementul material al laturii obiective a infracțiunii”.

Circumstanța agravanta se refera la mijloace frauduloase folosite de inculpat, mijloace pe care legea le caracterizează ca fiind "frauduloase", respectiv nume sau calități mincinoase. Un mijloc trebuie considerat fraudulos atunci când este de natura să asigure mai ușor reușita acțiunii făptuitorului, când are aparența unui mijloc veridic, atunci când în mod obișnuit inspira încredere și înlătură orice bănuială.

Trecând peste împrejurarea că prima instanța a reținut în mod greșit în sarcina inculpatei D. N. agravanta infracțiunii de înșelăciune prevăzute de art. 215 alin. 2 Cod penal, aceasta nu a indicat în concret care sunt mijloacele frauduloase folosite la săvârșirea presupusei infracțiuni (contractul de credit presupus a fi fals nu este semnat de inculpata, prin urmare nu inculpata este autorul presupusei infracțiuni).

Astfel cum rezulta din Rechizitoriul Parchetului trimiterea în judecată a inculpatei N. D. a fost pentru presupusa săvârșire a infracțiunilor de înșelăciune ( art. 215 alin. 1 și 3 Cod penal) și fals în înscrisuri sub semnătură privată (art. 290 Cod penal), urmărirea penala și cercetarea judecătorească vizând aceste infracțiuni cu agravantele aferente.

În temeiul dispozițiilor art. 334 Cod procedura penala, pe parcursul cercetării judecătorești Judecătoria Focșani nu a pus în discuția parților și nici nu a dispus schimbarea încadrării juridice data faptei penale reținute în sarcina inculpatei prin Rechizitoriul Parchetului din infracțiunea prevăzută de art. 215 alin 1, 2 Cod penal în infracțiunea prevăzută de art. 215 alin. 1,2,3 Cod penal (a fost adăugat alin. 2 al art. 215 Cod penal).

În acest caz au fost încălcate dispozițiile art. 289 Cod procedura penala care prevăd că „judecata cauzei se face în fata instanței constituita potrivit legii și se desfășoară în ședință oral, nemijlocit și în contradictoriu".

Or, în condițiile în care instanța de judecata a reținut în cauza, în sarcina inculpatei D. N. incidența dispozițiilor art. 213 alin. 2 Cod penala (a se vedea pag. 5 din hotărârea recurată) fără însă ca acest aspect sa fie pus în discuția parților este evident faptul suntem în ipoteza încălcării principiului contradictorialității și a dreptului la apărare al inculpatei ceea ce atrage nulitatea absoluta a hotărârii recurate.

(2). Sub un alt aspect, în conformitate cu dispozițiile art. 356 Cod procedura penala, instanța de judecata este obligata sa își motiveze hotărârea pronunțată, cu indicarea expresa a mențiunilor ce trebuie cuprinse în conținutul expunerii. Lipsa acestor elemente echivalează cu o nemotivare a hotărârii.

Solicită ca instanța de control judiciar să constate că sentința penală recurată are un conținut identic cu Rechizitoriul Parchetului. O astfel de situație demonstrează un formalism excesiv al primei instanțe și practic nesoluționarea cauzei cu care a fost investită.

Faptul că judecătorul a ales soluția de a „motiva" hotărârea supusa recursului prin copierea conținutului Rechizitoriului este de natura sa încalce dreptul inculpatei D. N. la un proces echitabil (prevăzut de art. 21 alin. (3) din Constituția României), dreptul la apărare (prevăzut de art. 24 din Constituția României) și dispozițiile art. 6 din CEDO.

Obligația de motivare a hotărârii judecătorești își are izvorul în dreptul oricărei părți de a prezenta judecătorului observațiile și argumentele sale, drept căruia îi corespunde obligația corelativa a magistratului de examina în mod efectiv apărările și cererile părții. Or, tocmai obligația de motivare a hotărârii este singurul mijloc prin care se poate verifica respectarea drepturilor menționate mai sus, pilonii de baza a dreptului la un proces echitabil.

În speță, presupusele infracțiuni imputate inculpatei D. N. au fost reținute ca fiind săvârșite în calitatea de autor. Din analiza hotărârii recurate, se poate observa, fără putere de tăgadă, faptul că aceasta nu cuprinde motivarea soluției cu privire la o cerință esențială a infracțiunii și anume urmarea imediată, din moment ce s-a pronunțat o soluție de condamnare, în aceasta situație inculpatei încălcându-i-se dreptul la un proces echitabil. Instanța doar retine cu titlul general faptul că "urmarea imediata consta în paguba creată în patrimoniul parților vătămate” fără însă să precizeze în ce a constat aceasta paguba (tocmai pentru ca o astfel de paguba nu exista, cu atât mai mul cu cat partea vătămată a achitat ratele conform contractului de credit).

În plus, prima instanță a respins acțiunea civilă pe motiv că părțile civile nu au dovedit existenta vreunei pagube în patrimoniul lor. Or, în acesta situație concluzia logica care se impunea era inexistenta urmării imediate.

Solicită ca instanța de recurs să constate împrejurarea că modalitatea în care prima instanță și-a „motivat" soluția pronunțată (prin copierea conținutului Rechizitoriului) face, în mod evident, dovada inconsecventei convingerilor acesteia cu privire la aspectele analizate în cauza dedusa judecații.

În plus, recurenta - inculpata a fost trimisa în judecata pentru săvârșirea infracțiunii de înșelăciune.

Conform art. 215 Cod penal „inducerea în eroare a unei persoane prin prezentarea ca adevărată a unei fapte mincinoase sau ca mincinoasă a unei fapte adevărate, în scopul de a obține pentru sine sau pentru altul un folos material injust și daca s-a pricinuit o paguba" constituie infracțiunea de înșelăciune. Astfel, pentru a se putea retine exista acestei infracțiuni instanța de fond trebuia sa analizeze daca din probele existente la dosar sunt întrunite elementele constitutive ale înșelăciunii.

Solicită instanței să constate ca sentința penala recurată are un conținut identic cu Rechizitoriul Parchetului. O astfel de situație demonstrează un formalism excesiv al primei instanțe și practic nesoluționarea cauzei cu care a fost investită.

Obligația de motivare a hotărârii judecătorești își are izvorul în dreptul oricărei părți de a prezenta judecătorului observațiile și argumentele sale, drept căruia ii corespunde obligația corelativa a magistratului de examina în mod efectiv apărările și cererile părții. Or, tocmai obligația de motivare a hotărârii este singurul mijloc prin care se poate verifica respectarea drepturilor menționate mai sus, pilonii de baza a dreptului la un proces echitabil.

În speță, presupusele infracțiuni imputate inculpatei D. N. au fost reținute ca fiind săvârșite în calitatea de autor. Din analiza hotărârii necurate, se poate observa, fără putere de tăgadă, faptul că aceasta nu cuprinde motivarea soluției cu privire la o cerință esențială a infracțiunii și anume urmarea imediată, din moment ce s-a pronunțat o soluție de condamnare, în aceasta situație inculpatei încălcându-i-se dreptul la un proces echitabil. Instanța doar retine cu titlul general faptul că "urmarea imediata consta în paguba creata în patrimoniul părților vătămate" fără însă să precizeze în ce a constat aceasta pagubă (tocmai pentru ca o astfel de paguba nu există, cu atât mai mul cu cat partea vătămată a achitat ratele conform contractului de credit).

Solicită instanței să constate împrejurarea că modalitatea în care prima instanța și-a „motivat" soluția pronunțata (prin copierea conținutului Rechizitoriului) face, în mod evident, dovada inconsecventei convingerilor acesteia cu privire la aspectele analizate în cauza dedusa judecații.

În plus, recurenta - inculpata a fost trimisa în judecata pentru săvârșirea infracțiunii de înșelăciune.

Conform art. 215 Cod penal „inducerea în eroare a unei persoane prin prezentarea ca adevărată a unei fapte mincinoase sau ca mincinoasă a unei fapte adevărate, în scopul de a obține pentru sine sau pentru altul un folos material injust și claca s-a pricinuit o paguba" constituie infracțiunea de înșelăciune. Astfel, pentru a se putea retine exista acestei infracțiuni instanța de fond trebuia să analizeze daca din probele existente la dosar sunt întrunite elementele constitutive ale înșelăciunii

Astfel cum rezultă din Procedura de lucru pentru încheierea contractelor de credit auto partenerul agent auto este cel care verifică condițiile de eligibilitate standard iar dacă acesta îndeplinește condițiile preliminarii comunică clientului care sunt documentele necesare pentru încheierea contractului de credit. Având documentele solicitate și avizul de plată, partenerul agent auto va introduce datele clientului în aplicația de creditare C. -Telematique. În plus, contractul de credit se semnează de împrumutat în prezența partenerului. Partenerul semnează și ștampilează garantând autenticitatea semnăturii împrumutatului.

În plus, depoziția inculpatei N. D. este în sensul celor menționate mai sus: „atribuția mea era aceea de a coordona întreaga activitate zonală, de a lua legătura cu partenerul auto în vederea explicării pașilor de finanțare. Nu am atribuții în întocmirea contractului. Contractul se semnează în fața partenerului auto. Nu este nevoie de prezența mea la semnarea contractului”.

Astfel cum rezultă din Raportul de constatare întocmit în faza de urmărire penală contractele de creditare încheiate între C. și partea vătămată inițial pe 36 de luni și ulterior pe 120 de luni nu sunt semnate de inculpata N. D..

Dimpotrivă concluziile acestui raport, sunt în sensul că semnăturile depuse la pozițiile „Împrumutător/C. Semnătura" de pe contractul încheiat pe o durată de 36 de luni și 120 de luni au fost executate de G. L..

În acest context este „surprinzător" faptul că semnătura inculpatului apare la rubrica la care în mod corect și legal ar fi trebuit să semneze un reprezentant C.. Întrebat fiind de către organele de cercetare penală cum își explică semnătura sa la rubricile menționate anterior aceasta a răspuns că nu înțelege de ce apare semnătura sa, ceea ce denotă o atitudine nesinceră.

Un argument în plus al faptului că inculpata nu a discutat cu partea vătămată cu privire la faptul că aceasta ar îndeplini condițiile cu privire la acordarea unui credit pe o perioadă de 36 de luni îl reprezintă concluziile Raportului de constatare în sensul că „scrisul de mână depus la pozițiile „Împrumutat, Nume, Prenume", „Codebitor Nume Prenume", și „împrumutător-C. I. SA, Nume, Prenume" de pe înscrisul „Contract de credit nr. Autorizare:_/06.04.2010" încheiat pe o durată de 36 de luni între C. în calitate de împrumutător, C. E. în calitate de împrumutat și C. F. în calitate de codebitor a fost executat de G. L..

În ceea ce privește declarația inculpatului G. L., trebuie avut în vedere faptul că acesta avea tot interesul pentru „a dovedi”" că inculpata N. D. a fost cea care a semnat contractul, în numele C., și că ar fi înșelat partea vătămată, deoarece era cercetat penal tot în legătură cu această tranzacție.

În acest sens învederează instanței de control judiciar declarația acestuia data în fata instanței de judecata (reținută de către aceasta la pag. 3 din sentința recurată) în sensul că "scrisul de mână de pe acest document a fost executat de către inculpatul G. L. conform raportului de constatare grafică efectuat în cauză, însă în depoziția sa inițială inculpatul a precizat că acesta "aparține reprezentantei ., inculpata N. D.".

Obținerea de comisioane de la agentul auto la încheierea contractelor de credit cu o perioadă de rambursare mai mare și neglijența manifestată de acesta în exercitarea atribuțiilor de serviciu a fost motivul care l-a determinat pe inculpat să insiste în a afirma că „N. D. a falsificat semnăturile pe contractul de credit (a se vedea declarația de învinuit din 16.08.2011).

Și aceasta deoarece, conform Procedurii de lucru în situația în care C. descoperă că salariații partenerului agent auto în mod intenționat sau din neglijență nu au respectat condițiile de creditare precum și în situația în care contractul de credit este anulat din motive imputabile partenerului agent auto acesta își va asuma răspunderea pentru prejudiciile cauzate C..

În ceea ce privește imparțialitatea și credibilitatea declarațiilor inculpatului G. L. (date atât în faza de urmărire penală cât și în faza judecății) acestea sunt subminate atât de atitudinea oscilantă și contradictorie a declarațiilor date; de calitatea de inculpat pe care o are în aceasta cauză, cât și de raporturile existente între acesta și partenerul auto, motiv pentru care în mod corect ar trebui înlăturate de către instanța de judecată.

Solicită instanței să observe faptul că, infracțiunea de înșelăciune reținută în sarcina inculpatei nu a fost săvârșită de aceasta neputându-se reține împrejurarea că a indus în eroare partea vătămată la încheierea contractului de creditare, având în vedere că nu a discutat cu partea vătămată la încheierea contractului și nici nu a semnat acest document.

Astfel, simplele indicii și bănuieli nesusținute de probe nu pot constitui temei al condamnării, având în vedere prezumția de nevinovăție și faptul că în penal dubiul profita inculpatului.

Potrivit art.6 paragraful 2 din CEDO „orice persoana acuzată de o infracțiune este prezumată nevinovată până ce vinovăția sa va fi legal stabilită".

În interpretarea textului CEDO a stabilit că prezumția de nevinovăție privește în primul rând "atitudinea judecătorului care trebuie sa abordeze judecarea cauzei fără părtinire și fără prejudecăți, el nu trebuie sa pornească de la prezumția sau bănuiala că acuzatul este vinovat. S-a statuat că prezumția de nevinovăție poartă și asupra problemei sarcinii probei, aceasta revenind Ministerului Public, iar îndoiala profită inculpatului.

În măsura în care instanța de judecata și-ar fi format convingerea prin aprecierea coroborata a tuturor mijloacelor de proba administrate nemijlocit în cauza, ținând seama de puterea probanta și valoarea fiecărei probe în parte, este evident că soluția la care aceasta s-ar fi oprit ar fi fost achitarea inculpatei. Or, astfel cum rezulta din cuprinsul sentinței recurate prima instanța și-a întemeiat „așa zisa" motivare doar pe declarația inculpatului G. L., fără însă a aprecia ansamblul probator existent în cauza (declarații parte vătămată, inculpata D. N., martori, raport de constatare tehnico științific).

Conform art. 63 Cod procedură penală „probele nu au o valoare dinainte stabilită. Aprecierea fiecărei probe se face de organul de urmărire penală sau de instanța de judecată în urma examinării tuturor probelor administrate, în scopul aflării adevărului".

Învederează instanței de judecată că doar declarația inculpatei D. N. dată în faza de urmărire penală/instanța de judecată se coroborează cu înscrisurile existente la dosarul cauzei, declarația martorei M. M. și chiar declarația părții vătămate.

În atare împrejurare, depozițiile martorei, ale inculpatei D. N., care contrazic pe cea a inculpatului G. L., puteau fi înlăturate de către instanța de judecata în procesul decizional, doar în măsura în care acestea nu erau susținute de alte mijloace de proba cercetate în mod nemijlocit de către instanță.

„Excluderea probelor" este o sancțiune procesuala specifica, aplicabila în materia probelor administrate cu încălcarea principiului legalității, precum și în cazul în care au fost încălcate drepturile și libertățile fundamentale garantate de C.E.D.O., prin aceasta garantându-se dreptul persoanei la un proces echitabil.

În privința încălcării prevederilor Codului de procedura penala român sau ale legislației speciale ce reglementează administrarea probelor, numai o încălcare esențială a acestor dispoziții legale, ce aduce atingere unui drept garantat de C.E.D.O. inculpatului, sau care poate ridica un dubiu serios cu privire la credibilitatea acestui mijloc de proba, este de natura a duce la excluderea mijlocului de proba nelegal administrat, ceea ce nu era cazul în prezenta speță.

Sub un alt aspect în conținutul infracțiunii de înșelăciune prevăzută de art. 215 Cod penal intră ca și componente situația premisă și conținutul constitutiv al faptei.

Conținutul constitutiv consta în ceea ce obiectiv și subiectiv trebuie sa realizeze inculpatul pentru existenta infracțiunii. Latura subiectiva a infracțiunii de înșelăciune presupune că inculpatul sa își dea seama că desfășoară o activitate de inducere în eroare și că prin aceasta pricinuiește o pagubă, urmare a cărei producere o dorește.

Latura subiectiva a infracțiunii include și scopul obținerii pentru sine sau pentru altul a unui folos material injust.

În speță, nici în Rechizitoriul Parchetului și nici în hotărârea primei instanțe nu se menționează în niciun fel care este folosul material injust de care a beneficiat inculpata prin săvârșirea presupusei infracțiuni de înșelăciune tocmai pentru că acesta nu există.

Rezulta astfel că nu a existat nici o intenție de frauda din partea inculpatei și nu au existat avantaje materiale injuste sau de orice altă natură, neputându-se reține în sarcina acesteia săvârșirea vreunei infracțiuni.

(2). În ceea ce privește infracțiunea fals în înscrisuri sub semnătură privată aceasta este reglementată de dispozițiile art. 290 Cod penal "falsificarea unui înscris sub semnătură privată prin contrafacerea scrierii ori a subscrierii sau prin alterarea lui în orice mod, daca făptuitorul folosește înscrisul falsificat ori îl încredințează altei persoane spre folosire în vederea producerii unei consecințe juridice".

Întrucât legea nu definește noțiunea de "înscris sub semnatară privată", în literatura de specialitate se arată că prin acesta se înțelege orice înscris care conține o manifestare de voința ori constatarea unui act, fapt sau împrejurări cu semnificație juridica și care este susceptibil de a dovedi existenta, modificarea sau stingerea unui drept sau unei obligații. (a se vedea D. penal roman, partea speciala, ediția a-IV-a, O. L., T. T., pag. 543).

Sub aspectul laturii obiective pentru a se retine existenta infracțiunii de fals în înscrisuri sub semnătura privată, este necesar sa existe o acțiune de falsificare prin contrafacerea scrierii sau subscrierii, ori alterarea, în orice mod, a unui înscris. În cazul falsificării înscrisului prin contrafacere, esențială este contrafacerea subscrierii, adică a semnăturii, deoarece ceea ce da caracter veridic înscrisului sub semnătură privată consta tocmai în semnătura aflata pe el.

În cauza, semnăturile depuse la pozițiile „Împrumutător/C. Semnătura" de pe contractul încheiat pe o durată de 36 de luni și 120 de luni nu aparțin inculpatei ci au fost executate de G. L..

Simpla împrejurare că „scrisul de mână depus la pozițiile Împrumutat Nume, Prenume, Codebitor Nume Prenume, Împrumutător C. I. SA Nume Prenume" de pe înscrisul încheiat pe o perioadă de 120 de luni între C., C. E. și C. F. au fost executate de N. D. nu sunt de natură să producă consecințe juridice pentru a îmbrățișa raționamentul întrunirii elementelor constitutive ale infracțiunii de fals în înscrisuri sub semnătură privată.

Un înscris fără semnătura persoanei de la care emană, fiind lipsit de aptitudinea de a produce consecințe juridice nu poate constitui obiect material al infracțiunii de fals.

De asemenea, pentru existența laturii obiective a inflațiunii de fals material este necesar ca acțiunea de falsificare să aibă ca urmare imediată crearea unei stări de pericol pentru relațiile sociale ocrotite, ori în prezenta cauză presupusa acțiune de falsificare (scrisul de mână al numelui împrumutatului) reținută nu prezintă un astfel de pericol social și nu a produs consecințe juridice.

În plus, în ceea ce privește latura civila, instanța de fond s-a pronunțat asupra restabilirii situației de fapt în condițiile în care acest lucru nu a fost solicitat de către partea vătămată.

A solicitat achitarea sa în baza prevederilor art.11 pct. 2 lit. a) Cod procedură penală în ref. la art. 10 lit. a Cod procedură penală sau în subsidiar în baza art. 11 pct. 2 lit. a) Cod procedură penală în ref. la art. 10 lit. c) Cod procedură penală arătând că inculpatul G. L. F. este autorul faptelor.

În recursul formulat inculpatul G. L. F. a criticat soluția instanței de fond pentru nelegalitate și netemeinicie.

A arătat inculpatul, prin apărător ales că, un prim motiv de recurs se refera la greșita condamnare a inculpatului G. L. F., întrucât din probatoriul administrat în cauza rezulta că acesta nu se face vinovat de săvârșirea infracțiunilor pentru care a fost trimis în judecată.

Din declarațiile părților vătămate, a martorilor, din raportul de constatare tehnico științifică întocmit ca urmare a testării cu aparatul poligraf rezultă că pe parcursul procesului penal inculpatul a avut o atitudine sincera, arătând exact modul în care s-au derulat relațiile dintre acesta, inculpata și părțile vătămate.

Singura vina a inculpatului G. L. a fost aceea că a crezut motivul invocat de inculpată, potrivit căruia, „ nu a redactat prima pagina „ din contract, fiind el însuși indus în eroare de către inculpata N. D..

În mod cert, daca inculpatul ar fi știut că ceea ce „ redactează „ inculpata; este contrar voinței părților vătămate, nu le-ar fi pus la dispoziție condițiile de creditare și anexele, în vederea semnării.

A arătat că inculpatul G. L. a avut o reprezentare greșită a realității, în momentul în care a pus la dispoziție părților vătămate acele anexe din contract pentru a fi semnate, având o cunoaștere greșită a unor date din realitate. Acesta nu a cunoscut faptul că prima pagina din contract lipsea, tocmai pentru că, părțile vătămate să fie induse în eroare; și nici că inculpata urma sa semneze în fals pe un contract de credit cu o perioada de 120 de luni.

O altă critică adusă Sentinței Penale pronunțată de Judecătoria Focșani se refera la împrejurarea că în ceea ce îl privește pe inculpatul G. L. F. se impunea acordarea unei eficiente mai mari a dispozițiilor articolului 74 litera a și c Cod penal.

Deși în motivarea hotărârii, Judecătoria Focșani retine că și inculpata N. D. se face vinovata de săvârșirea celor două infracțiuni, respectiv înșelăciune și fals în înscrisuri sub semnătură privată, dispune condamnarea acesteia la o pedeapsa de 3 luni pentru săvârșirea infracțiunii de înșelăciune iar pentru inculpatul G. L. dispune condamnarea la pedeapsa de 1 an, pentru săvârșirea aceleiași infracțiuni de înșelăciune.

Apreciază că, în cauză este incident cazul de casare prevăzut de articolul 385 indice 9, punctul 9, respectiv hotărârea nu cuprinde motivele pe care se întemeiază soluția ori motivarea soluției contrazice dispozitivul hotărârii sau acesta nu se înțelege.

În mod nejustificat, instanța de fond a aplicat o pedeapsă mai mare inculpatului G. L. (deși s-au reținut și în favoarea acestuia aceleași circumstanțe atenuante ca cele reținute în favoarea inculpatei – art. 74 lit. a și c Cod penal) și aceleași fapte penale.

În sentința nr. 375/25 februarie 2013, Judecătoria Focșani nu arată motivele pentru care scopul educativ față de inculpatul G. L. nu s-ar atinge prin aplicarea unei condamnări de 3 luni închisoare, cu suspendarea condiționată a executării, iar în cazul inculpatei N. D. aceasta pedeapsa poate își poate atinge scopul prevăzut de lege.

Mai mult decât atât instanța de fond nu a arătat motivele pentru care a concluzionat că modalitatea de săvârșire a faptelor săvârșite de inculpatul G. L. ar avea o gravitate mai mare fata de modalitatea de săvârșire a acestor fapte de către inculpata N. D..

Dimpotrivă, inculpata N. D. a avut o atitudine nesincera, fiind evidenta vinovăția acesteia, în ceea ce privește săvârșirea faptelor prevăzute de art. 215 și art. 290 Cod penal.

Apărarea inculpatei, potrivit căreia nu cunoștea intenția părților vătămate de a încheia un contract de credit pe o perioada de 36 de luni, nu are suport probator, chiar atitudinea acesteia conducând la vinovăția clară pe care a avut-o.

Martorul I. C. a declarat că a asistat la discuțiile purtate intre inculpați și părțile vătămate, inculpata susținând că a fost o eroare încheierea contractului pe 120 de luni, că a greșit.

Din declarațiile părților vătămate C. F. și C. E., rezultă că inculpata cunoștea intenția acestora de a încheia un contract de credit pe o perioada de 36 de luni, existând din partea inculpatei o inducere în eroare fata de aceștia „ am fost sunata de cineva de la .-a spus că nu mă încadrez cu veniturile pe 3 ani. Am sunat-o pe inculpata N. care m-a asigurat că trebuie sa stau liniștită că este o greșeală și că mă încadrez pe trei ani". Prin acest comportament, inculpata a indus în eroare părțile vătămate și a prezentat ca adevărată o faptă mincinoasă.

Martorul C. I. a arătat în declarația dată că inculpata a recunoscut că a făcut o greșeala în sensul că a încheiat un contract pe o perioada mai mare decât cea dorită, propunând o varianta cu care părțile vătămate nu au fost de acord.

Împrejurarea că martorul I. C. a participat la discuțiile purtate intre cei doi inculpați și părțile vătămate rezulta din depoziția martorului C. I. și din declarația părții vătămate C. F. care au afirmat că au discutat cu cei doi inculpați și cu un alt inginer. Se poate observa sinceritatea martorilor audiați în apărare de către inculpatul G. L., declarațiile acestora coroborându-se cu declarațiile părților vătămate și cu declarația martorului din acte C. I..

Situația de fapt este clară, inculpata N. D., fiind cea care a semnat în fals la rubrica „ împrumutat" a contractului de 120 de luni.

Așa curm au arătat și martorii audiați în cauză, singura care putea intra în posesia contractelor de credit tipizate, era N. Dorjna; în baza unei parole și a unui user - G. L. neavând acces la baza de date și simulator C.. Acesta nu putea intra în posesia contractelor de credit decât daca îi erau puse la dispoziție de către inculpata din cauză.

Aceste susțineri sunt întărite de rezultatul investigației poligraf, unde la întrebarea adresata inculpatei .. tu ai falsificat semnăturile din contractul lui C. E. ... acesta a răspuns negativ - fiind evidențiate reacții specifice comportamentului simulat.

Rezultatul testării poligraf se coroborează cu toate probele administrate în dosar, oferind indicii prețioase cu privire la vinovăția inculpaților. Aceeași întrebare „ tu ai falsificat semnăturile din contractul lui C. E. ; a fost adresată și inculpatului G. L., în ceea ce îl privește pe acesta nefiind evidențiate reacții specifice comportamentului simulat.

A mai arătat că, faptul că inculpatul G. L. nu a știut de încheierea acelui contract de 120 de luni rezulta din declarațiile martorilor care au arătat că acesta a rămas foarte surprins în momentul în care a fost sunat de părțile vătămate, aflând cu această ocazie perioada reală a contractului de credit.

Mai mult decât atât, inculpata nu a respectat obligațiile pe care le avea/ obligații prevăzute la punctele 3.1.1, 315, 316 din Contractul comercial nr. 1496/16.09.2008.

3.1.1 obligația de a pune la dispoziția Partenerului Agent A. toate informațiile și documentele necesare în vederea contractării Creditului pentru finanțarea achiziționării de bunuri;

- să analizeze cererile de credit primite de la partenerul auto și să comunice acestuia acordul, refuzul, C., privind relația de credit cu solicitantul.

- să verifice dosarele de credit primite de la Partenerul Agent Aut și să acorde creditul în cazul dosarelor corecte și complete. Apărarea inculpatei, potrivit căreia nu cunoștea intenția părților vătămate de a încheia un contract de credit pe o perioada de 36 de luni, nu are suport probator, chiar atitudinea acesteia conducând la vinovăția clară pe care a avut-o.

Pentru aceste motive, solicită admiterea recursului formulat, casarea sentinței penale atacate și în rejudecare achitarea inculpatului, în temeiul art. 11 pct. 2 lit. a raportat la art. 10 litera c în ceea ce privește infracțiunea de fals în înscrisuri sub semnătură privată, și pentru săvârșirea infracțiunii de înșelăciune, solicită achitarea inculpatului în temeiul art. 11 pct. 2 lit. 1 raportat la art. 51 Cod penal și art. 10 litera e Cod procedura penala.

În subsidiar, solicită admiterea recursului formulat, casarea sentinței penale atacate și în rejudecare, prin acordarea unei mai mari eficiențe a dispozițiilor art.74 lit. a, c Cod penal, solicită reducerea cuantumului pedepsei, în sensul coborârii acestuia sub minimul special prevăzut de lege.

A solicitat achitarea sa în baza art. 11 pct. 2 lit. a) Cod procedură penală (pentru infracțiunea prevăzută de art. 290 Cod penal) arătând că inculpata N. D. este autoarea falsului, precum și în baza art. 11 pct. 2 lit.a) Cod procedură penală în ref. la art. 10 lit. e) Cod procedură penală și art. 51 Cod penal (pentru infracțiunea prevăzută de art. 215 Cod penal).

În recursul formulat partea responsabilă civilmente . București a criticat soluția instanței de fond pentru nelegalitate și netemeinicie, arătând că sentința penală nr. 375/25.02.2013 este legală și temeinică sub aspectul respingerii acțiunii civile ca neîntemeiată.

A arătat că, prin sentința penală nr. 375/25.02.2013, pronunțată de Judecătoria Focșani, prima instanță a respins acțiunea civilă formulată de către părțile civile ca neîntemeiată, considerând în mod corect, în esență, că nu s-a făcut dovada pretențiilor solicitate (nu a fost depus nici un extras de cont, nu a fost administrată proba cu expertiza contabilă care să stabilească diferența de dobândă dintre contractul de credit încheiat pe 3 ani și cel încheiat pe 10 ani.

Împotriva sentinței penale sus menționate inculpații N. D. și G. L. F. au declarat recurs, criticând hotărârea recurată doar sub aspectul laturii penale.

În atare condiții, având în vedere dispozițiile Codului de procedură penală:

-art. 385⁶ alin. 1Cod procedură penală „instanța judecă recursul numai cu privire la persoana care l-a declarat și la persoana la care se referă declarația de recurs și numai în raport cu calitatea pe care recurentul o are în proces”.

-art. 385⁷ alin.2 Cod procedură penală „instanța de recurs examinează cauza numai în limitele motivelor de casare” prevăzute de art. 385⁹ Cod procedură penală.

-art.385⁷ Cod procedură penală „instanța de recurs examinează cauza prin extindere și cu privire la părțile care nu au declarat recurs sau la care acesta nu se referă, putând hotărî și în privința lor, fără să poată crea acestor părți o situație mai grea” și faptul că hotărârea instanței de fond nu a fost recurată sub aspectul laturii civile este fără putință de tăgadă că soluția Judecătoriei Focșani sub aspectul respingerii laturii civile este definitivă (autoritate de lucru judecat).

În condițiile în care instanța de recurs va trece peste argumentele mai sus arătate, solicită respingerea acțiunii civile formulată de părțile vătămate ca neîntemeiate având în vedere următoarele argumente:

Conform art. 24 alin. (3) Cod procedură penală partea responsabilă civilmente este persoana chemată în procesul penal să răspundă, potrivit legii civile, pentru pagubele provocate prin fapta învinuitului sau inculpatului.

A mai arătat că, în literatura de specialitate și în practica judiciară, s-a arătat că în categoria de parte responsabilă civilmente sunt cuprinse și persoanele responsabile civilmente de tip clasic specificate în art. 1349 Noul cod civil inclusiv comitenții pentru prejudiciile cauzate de prepușii lor în funcțiile încredințate (art. 1373 Cod civil).

Însă, răspunderea clienților poate fi angajată numai dacă victima prejudiciului face dovada existenței cumulativ a următoarelor condiții generale: a)existența prejudiciului; b) existența faptei ilicite a prepusului; c) existența raportului de cauzalitate dintre fapta ilicită și prejudiciu; d) existența vinei prepusului în săvârșirea faptei ilicite.

În speță, instanța de control judiciar este rugată să constate faptul că părții civile nu i-a fost cauzat niciun prejudiciu material. Partea vătămată s-a constituit partea civilă în fața instanței de judecată cu suma de 7000 lei reprezentând dobânda legală ce urmează a fi achitată în baza contractului de credit încheiat pe o perioadă de 120 de luni.

Sub acest aspect, solicită instanței să constate că reprezentantul . București la data la care a aflat că partea vătămată este nemulțumită de perioada de rambursare a creditului i-a propus acesteia să anuleze contractul de credit însă a refuzat.

În acest sens, învederează instanței depoziția martorei M. M. din data de 07.05.2012 în care se menționează că „am luat legătura cu partea vătămată și atunci când am aflat că aceasta era nemulțumită de perioada de rambursare a creditului, i-am propus anularea contractului însă partea vătămată a refuzat”. Până în prezent partea vătămată și-a achitat lunar ratele de credit fără însă să efectueze demersuri în sensul anulării/rezilierii contractului de credit. În aceste context în opinia sa nu se justifică cauzarea vreunui prejudiciu. Chiar și în condițiile în care contractul de credit s-ar fi încheiat pe o perioadă de 36 de luni partea vătămată i-ar fi achitat dobânda legală.

Pe de altă parte, a mai arătat că, în speță s-a reținut infracțiunea de fals în înscrisuri sub semnătură privată or, infracțiunile de pericol sunt incompatibile cu existența laturii civile întrucât lipsește prejudiciul care trebuie să fie reparat.

În acest sens este și practica judiciară are menționează că infracțiunile de fals nu pot genera prin ele însele vreun prejudiciu material/moral (Decizia penală nr. 390/11.06.2009 pronunțată în recurs de Secția penală și pentru cauze cu minori a Curții de Apel B.).

În plus, dovada existenței prejudiciului cade în sarcina victimei prejudiciului, or prejudiciul în speță nu a fost dovedit.

Conform art. 63 Cod procedură penală „probele nu au valoare dinainte stabilită. Aprecierea fiecărei probe se face de organul de urmărire penală sau de instanța de judecată în urma examinării tuturor probelor administrate în scopul aflării adevărului”.

Conform art. 69 Cod procedură penală „declarațiile învinuitului sau ale inculpatului făcute în cursul procesului penal pot servi la aflarea adevărului, numai în măsura în care sunt coroborate cu fapte sau împrejurări ce rezultă din ansamblul probelor existente în cauză”. A învederat instanței de control judiciar că declarația inculpatei dată în faza de urmărire penală/instanța de judecată se coroborează cu înscrisurile existente la dosarul cauzei, declarația martorei M. M. și chiar declarația părții vătămate în sensul că, aceasta din urmă nu a efectuat demersuri în vederea anulării contractului de creditare.

Apreciază că, în această situație, este evident faptul că nu i s-a cauzat nici un prejudiciu întrucât în caz contrar ar fi afectat toate demersurile necesare pentru desființarea contractului de creditare având această posibilitate.

Conform procedurii de lucru pentru încheierea contractelor de credit auto partener agent auto (Anexa 3 la Contractul comercial nr. 1469/16.09.2008) anularea contractului de credit putea fi solicitată cel târziu în următoarea lună de la data încheierii contractului de credit, până la prima scadență de plată. În acest sens titularul trebuia să redacteze o cerere scrisă de anulare în care să menționeze datele de identificare personale, numărul contractului de credit, motivele pentru care solicită anularea și să restituie exemplarul contractului de credit, contractul de garanție reală mobiliară, condițiile de creditare și factura fiscală.

S-a mai arătat că, după cum se poate observa exista posibilitatea anulării contractului de credit însă partea vătămată a refuzat să apeleze la această procedură tocmai pentru că nu s-a considerat prejudiciată în nici un fel.

În plus, pentru a se admite acțiunea civilă prejudiciul trebuie să fie cert. Această condiție impune ca acțiunea să fie exercitată pentru recuperarea unui prejudiciu sigur, atât sub aspectul existenței sale cât și sub aspectul posibilităților de evaluare. Prejudiciul este cert, în cazul în care este constatat și este deci actual.

Or, în cauză presupusul prejudiciu în cuantum de 7000 lei nu este cert sub aspectul existenței sale, neexistând niciun fel de probe care să susțină acest cuantum. Practic, prima instanță nu putea, ceea ce s-a și întâmplat, să își însușească fără rezerve suma indicată de partea civilă în cuprinsul declarației de constituire de parte civilă.

Cuantumul despăgubirilor se stabilește pe bază de elemente certe și suficiente pentru soluționarea cauzei ce urmează a fi indicate în cuprinsul hotărârii, or în speță partea vătămată nu a indicat (și nici nu a solicitat administrarea de probatorii privind latura civilă) elementele în raport de care a stabilit suma de 7000 lei cu titlu de prejudiciu.

Conform jurisprudenței Curții Europene, partea civilă poate obține recuperarea prejudiciului material în măsura în care s-a stabilit realitatea acestuia, precum și cuantumul acestuia, ceea ce nu este cazul în prezenta cauză.

Analizând recursurile formulate, din prisma motivelor invocate, Curtea apreciază că acestea sunt nefondate, pentru motivele invocate, din următoarele considerente:

1.Recursul inculpatei N. D. este nefondat.

Activitățile de inducere în eroare a părților civile au fost executate simultan și concertat atât de inculpata N. D. în calitate de reprezentant al finanțatorului . București, cât și de inculpatul G. L. F. în calitate de reprezentant al vânzătorului de autoturisme .” SA Focșani.

Se constată că părțile vătămate, împreună cu cei doi inculpați au realizat o simulare pentru un contract pe o durată de 36 de luni (3 ani) arătând în mod expres că dacă veniturile pe care le au nu sunt suficiente pentru achiziția autoturismului, nu doresc încheierea contractului.

La cumpărarea autoturismului părțile vătămate au primit un exemplar al contractului nesemnat de către inculpați, pe o perioadă de 36 luni.

Ulterior, prin poștă părțile vătămate au primit un contract în care se stipula o perioadă de 120 luni.

În mod evident acest contract a fost întocmit de către inculpata N. D., care în calitate de reprezentant zonal al finanțatorului . București, avea în posesia sa astfel de formulare.

Ilustrativ în acest sens este și testarea poligraf a inculpatei N. D., care a evidențiat existența unui comportament simulat.

De asemenea, din actele culese de la finanțatorul . București, rezultă că inculpata nu ar fi solicitat finanțarea vreunui contract pe o durată de 36 de luni, iar în evidența contabilă a părților figurează încheiat contractul cu o durată de 120 luni.

Totodată, din raportul de constatare tehnico-științifică a scrisului rezultă că inculpata a semnat în fals în înscrisul „Contract de garanție reală mobiliară” și în înscrisul „Declarație privind relațiile speciale și de grup ale solicitantului de credit cu instituția financiară nebancară” în locul părții vătămate C. E..

2.Recursul inculpatului G. F. L. este nefondat.

Potrivit raportului de constatare tehnico-științifică a scrisului contractul cu o durată de 36 luni, a fost semnat, în fals, la poziția împrumutător C. E. și codebitor C. F., de către inculpatul G. L..

De asemenea, acesta a semnat în fals, în contractul încheiat pe o durată de 120 zile, în numele împrumutatului C. E. și a codebitorului C. F..

Din aceasta rezultă că inculpatul G. F. L. a cunoscut atât de existența contractului pe o durată de 36 luni, cât și de existența contractului pe o perioadă de 120 luni, aparținând . București.

3.Recursul părții responsabile civilmente . București este nefondat din aceleași considerente pentru care apare ca nefondat recursul inculpatei N. D., comitentul său.

Verificând din oficiu, sub toate aspectele, recursurile formulate, potrivit art. 385⁶ alin. 3 Cod procedură penală, Curtea apreciază că pedepsele aplicate inculpaților sunt totuși netemeinice, raportat la persoana acestora, natura cauzei și criteriile generale de individualizare a pedepselor prevăzute de art. 72 Cod penal.

Raportat la toate aceste aspecte, Curtea apreciază că pedeapsa amenzii penale este mai adecvată scopului educativ prevăzut de art. 52 Cod penal.

Având în vedere că doar inculpații au formulat recurs în cauză și că la fond condamnarea dispusă a fost în modalitatea suspendării condiționate a executării pedepsei, Curtea apreciază că nu poate proceda la o agravare a situației inculpaților în propria cale de atac, urmând să aleagă ca modalitate de executare a pedepsei amenda penală cu suspendarea condiționată a executării acesteia.

Raportat la împrejurările comiterii faptelor, Curtea apreciază că ambii inculpați au avut contribuții egale la săvârșirea faptelor, astfel încât pedepsele aplicate acestora vor fi egale, ca și cuantum și modalitate de executare.

Urmează ca în baza art. 385¹⁵ pct. 2 lit. d) Cod procedură penală și art. 192 alin. 3 Cod procedură penală, Curtea să admită recursurile formulate de inculpații N. D. și G. L. F. împotriva sentinței penale nr. 375/25.02.2013 a Judecătoriei Focșani.

Va casa în parte, sub aspectul laturii penale și numai în ceea ce privește modalitatea de individualizare a pedepsei, pedepsele aplicate inculpaților și va proceda la o nouă reindividualizare a pedepsei, în amenda penală cu suspendare condiționată a executării, într-un cuantum ce va corespunde gravității faptelor săvârșite de inculpați.

Vor fi menținute restul dispozițiilor sentinței penale recurate.

În baza art.385¹⁵ pct. 1 lit. b) Cod procedură penală și art. 192 alin. 2 Cod procedură penală va fi respins ca nefondat recursul formulat de partea responsabilă civilmente . București împotriva aceleași sentințe penale, aceasta urmând a fi obligată la plata de cheltuieli judiciare în recurs.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Admite recursurile formulate de inculpații N. D. ( fiica lui C. și G., născută la data de 11.08.1979 în Focșani, jud. V., CNP:_, cu domiciliul în Focșani, . nr. 5, ., jud. V.), și G. L. F. ( fiul lui G. și I., născută la data de 16.07.1981 în Focșani, jud. V., cu domiciliul în Focșani, . ., CNP_), împotriva sentinței penale nr. 375/25.02.2013 pronunțată de Judecătoria Focșani (dosar nr._ ).

Casează în parte sentința penală nr. 375/25.02.2013 a Judecătoriei Focșani și în rejudecare:

În baza art. 215 alin. 1 și 3 Cod penal cu aplicarea art. 74 alin.1 lit. a și c Cod penal în ref. la art. 76 alin. 1 lit. e teza II Cod penal, condamnă pe fiecare dintre inculpații N. D. și G. L. F. la câte o pedeapsă de 1000 lei amendă penală.

În baza art. 290 Cod penal cu aplicarea prev. art. 74 alin. 1 lit. a și c Cod penal și în ref. la art. 76 alin. 1 lit.e Cod penal condamnă pe fiecare dintre inculpații N. D. și G. L. F. la câte o pedeapsă de 300 lei amendă penală.

În baza disp.art. 33 lit. a Cod penal în ref. la art. 34 lit. c Cod penal fiecare dintre recurenții inculpați va executa pedeapsa cea mai grea de 1000 lei amendă penală.

În baza art. 81 Cod penal dispune suspendarea condiționată a pedepselor aplicate inculpaților pe durata unui termen de încercare de 1 an stabilit potrivit art. 82 alin. 2 Cod penal.

Menține celelalte dispoziții ale sentinței penale recurate.

Respinge ca nefondat recursul declarat de partea responsabilă civilmente . și o obligă la plata către stat a sumei de 200 lei cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Suma de 150 lei reprezentând plata parțială a onorariului apărătorului desemnat din oficiu (avocat A. I.) se va avansa din fondul Ministerului Justiției către Baroul G..

D E F I N I T I V Ă.

Pronunțată în ședință publică azi 02.09.2013.

PREȘEDINTE,JUDECĂTOR,JUDECĂTOR,

L. HerghelegiuPetruș D. M. T.

Grefier,

Red. L.H./10.09.2013

Tehnored: C.T./10.09.2013

fond: A.D. M.

← Tâlhărie. Art.211 C.p.. Decizia nr. 158/2013. Curtea de Apel...		Lovirea sau alte violenţe. Art. 180 C.p.. Decizia nr. 694/2013.... →

Fals în înscrisuri sub semnătură privată. Art. 290 C.p.. Decizia nr. 1128/2013. Curtea de Apel GALAŢI

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Fals în înscrisuri sub semnătură privată. Art. 290 C.p.. Decizia nr. 1128/2013. Curtea de Apel GALAŢI