Plângere împotriva rezoluţiilor sau ordonanţelor procurorului de netrimitere în judecată. Art.278 ind.1 C.p.p.. Sentința nr. 114/2013. Curtea de Apel GALAŢI
| Comentarii |
|
Sentința nr. 114/2013 pronunțată de Curtea de Apel GALAŢI la data de 21-06-2013 în dosarul nr. 395/44/2013
Dosar nr._
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL G.
SECȚIA PENALĂ ȘI PENTRU CAUZE CU MINORI
SENTINȚA PENALĂ NR. 114/F
Ședința publică de la 21 Iunie 2013
Completul compus din:
PREȘEDINTE Mița M.
Grefier F. B.
Ministerul Public a fost reprezentat de Procuror - G. P. din cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție
DNA –Serviciul Teritorial G.
La ordine fiind soluționarea plângerea formulată de petentul B. D. împotriva ordonanței nr.192/P/2011 din 14.12.2012 a Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție – DNA – Serviciul Teritorial G., astfel cum a fost confirmată prin ordonanța nr.205/II/2/2013 din 27.03.2013 a procurorului șef al Serviciului Teritorial G. din cadrul Direcției Naționale Anticorupție, în contradictoriu cu intimatul M. I. – comisar șef.
La apelul nominal făcut în ședință publică au lipsit părțile.
Procedura completă.
S-a făcut referatul cauzei, în sensul că s-a depus la dosar de către petent motivarea cererii de recuzare formulată oral la termenul din data de 12.06.2013; de asemenea că cererea de recuzare formulată împotriva doamnei judecător Mița M. a fost respinsă, după care;
Procurorul arată că nu are cereri de formulat în cauză.
Curtea, constată că procedura este legal îndeplinită și, nemaifiind cereri prealabile de formulat, constată cauza în stare de judecat și acordă cuvântul în dezbateri.
Procurorul susține că plângerea formulată de petentul B. D. nu este întemeiată. Solicită respingerea acesteia în temeiul art.2781 pct.8 lit.a din Codul de Procedură Penală.
După închiderea dezbaterilor și deliberare,
CURTEA
Asupra plângerii înregistrată la această instanță sub nr._ /3013, formulată de petentul B. D. împotriva ordonanței emisă la data de 14.12.2012, în dosarul nr. 192/P/2011 al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție - Direcția Națională Anticorupție – Serviciul Teritorial G., menținută prin ordonanța din 27.03.2013 emisă în dosarul nr. 205/II/2/2013 al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție - Direcția Națională Anticorupție – Serviciul Teritorial G..
Din actele și lucrările dosarului, instanța constată următoarele:
Prin ordonanța nr. 192/P/2011 din 14.12.2012 a Direcției Naționale Anticorupție – Serviciul Teritorial G., în temeiul art. 228 alin. (6) Cod procedură penală raportat la art. 10 alin. 1 lit. a Cod procedură penală, precum și art. 45 procedură penală în referire la art. 42 și 38 Cod procedură penală, procurorul a dispus următoarele:
1.Neînceperea urmăririi penale față de făptuitorul M. I. – comisar șef la I.P.J. G., pentru săvârșirea infracțiunii prevăzută de art.132 din Legea nr.78/2000 în referire la art.246 din Cod penal.
2.Disjungerea cauzei și declinarea competenței soluționării cauzei cu privire la comisarul șef M. I. și la martorul asistent care a participat la întocmirea procesului-verbal din 27.08.2010, pentru săvârșirea infracțiunii continuate de fals intelectual prev. De art.289 Cod Penal cu aplicarea art.41 alin.2 Cod Penal, respectiv art.26 Cod Penal în referire la art.289 Cod Penal, la P. de pe lângă Curtea de Apel G..
În argumentarea soluției, procurorul a arătat următoarele:
La data de 30.07.2012, Direcția Națională Anticorupție – Serviciul Teritorial G. a fost sesizată de P. Înaltei Curți de Casație și Justiție, Direcția Națională Anticorupție cu privire la plângerea formulată de B. D. împotriva comisarului șef M. I. din cadrul S.I.F. - I.P.J. G., pentru abuz în serviciu cu privire la soluționarea dosarului penal privind fapta de evaziune fiscală, reținută în sarcina petentului.
În fapt, în data de 06.05.2010, petentul a depus prin fax o . acte la organul de poliție care-i instrumenta cazul cu privire la săvârșirea infracțiunii de
evaziune fiscală, acte care au fost aduse de comisarul șef M. I. la procuror la data prezentării materialului de urmărire penală și avute în vedere la soluționarea cauzei de către procuror, data depunerii neavând relevanță cu privire la utilitatea probelor.
S-a reținut că depunerea cu întârziere a probelor nu a impietat cu nimic soluționarea cauzei penale.
În plângerea sa, B. D. a precizat că nu cunoaște exact încadrarea juridică a faptei săvârșite de organul de poliție, solicitând totodată încadrarea corectă a acesteia, cu precizarea că acesta ar fi abuzat de funcția sa în predarea tardivă a actelor și trecerea acestora în procesul - verbal pe care petentul 1-a semnat totuși, fiind într-o stare emotivă deosebită.
În declarația dată la Direcția Națională Anticorupție - Serviciul Teritorial G., B. D. a menținut plângerea formulată, precizând că înțelege să-1 tragă la răspundere și pe martorul asistent care a participat la întocmirea procesului - verbal, iar M. I. să răspundă pentru trei acte materiale de fals, deoarece în afara procesului - verbal considerat de petent fals, și dovada de ridicare de înscrisuri din 25 august 2010 ar fi fost întocmită în fals, ca și procesul - verbal din 27 august 2010.
Reținând că M. I. – comisar șef nu a săvârșit fapta de abuz în serviciu reclamată și prevăzută în art. 132 din Legea nr. 78/2000, procurorul de caz a dispus neînceperea urmăririi penale față de acesta.
Totodată, în ceea ce privește săvârșirea infracțiunii prevăzute în art. 289 Cod penal cu aplicarea prevederilor art. 41 alin. 2 Cod penal privindu-1 pe comisarul șef M. I. și art. 26 Cod penal în referire la art. 289 Cod penal, infracțiune presupusă a fi fost săvârșită de martorul asistent care a semnat procesul - verbal din data de 27 august 2010, s-a dispus disjungerea cauzei și trimiterea la Curtea de Apel G. spre competentă soluționare.
Împotriva acestei ordonanțe, petentul a formulat plângere, în temeiul art.278 din Codul de Procedură Penală, arătând că soluția adoptată de procurorul de caz este netemeinică și nelegală.
Prin ordonanța nr.205/2/II/2013 din 27.03.2013 a procurorului șef al Serviciului Teritorial G. din cadrul Direcției Naționale Anticorupție s-a respins ca neîntemeiată plângerea, reținându-se că soluția dată de procuror este temeinică și legală.
Împotriva acestor ordonanțe, petentul a formulat plângere în condițiile art.2781 din Codul de Procedură Penală susținând că încadrarea faptei în prevederile Codului penal și ale Legii nr.78/2000 nu acoperă faptele sesizate a căror cercetare nu a avut loc sau cercetarea a fost tergiversată, fapt ce a contribuit la condamnarea sa definitivă, pe probe false, săvârșite cu intenție, necercetate de organele abilitate.
S-a solicitat admiterea plângerii și refacerea cercetării penale.
Verificând ordonanța atacată vizând doar soluția de neînceperea urmăririi penale față de intimatul M. I., Curtea constată în baza lucrărilor și materialului din dosar, că aceasta este temeinică și legală, plângerea urmând a fi respinsă ca nefondată pentru considerentele ce se vor arăta:
Potrivit dispozițiilor art.1 Cod procedură penală, scopul oricărui proces penal este acela al constării la timp și în mod complet a faptelor care constituie infracțiuni, astfel că orice persoană care a săvârșit o infracțiune să fie pedepsită potrivit vinovăției sale și nicio persoană nevinovată să nu fie trasă la răspundere penală.
Verificarea unei plângeri, denunț sau a altui mod de sesizare se realizează, conform dispozițiilor art.228 alin.1 Cod procedură penală și art.224 alin.1 Cod procedură penală, prin investigații propriii ale organelor de urmărire penală, actele de investigație denumite de lege acte premergătoare trebuind să servească atât la constatarea existenței sau inexistenței vreunuia dintre cazurile prevăzute de art.10 Cod procedură penală, cât și la luarea hotărârii de a se începe sau nu urmărirea penală, răspunzându-se astfel cerințelor statuate cu valoare de principiu în dispozițiile art.1 Cod procedură penală.
În cauza de față organul de urmărire penală a desfășurat toate activitățile ce se impuneau în cadrul actelor premergătoare pentru a ajunge la soluția dată.
Astfel, în mod corect procurorul constatând că intimatul M. I. nu a săvârșit infracțiunea reclamată, a dispus neînceperea urmăririi penale întemeiat pe dispozițiile art.10 alin.1 lit.a Cod procedură penală.
Probatoriul administrat în faza actelor premergătoare nu a confirmat susținerile petentului, nefăcându-se nicicum dovada că intimatul în exercițiul atribuțiilor sale de serviciu, cu știință, nu au îndeplinit un act, ori l-ar fi îndeplinit în mod defectuos și astfel să fi cauzat o vătămare intereselor legale ale petentului.
Se constată așadar că în mod corect procurorul a reținut că intimatul nu se face vinovat de săvârșirea infracțiunii de abuz în serviciu contre intereselor persoanelor, prevăzută de art.132 din Legea nr.78/2000 în referire la art.246 cp, probatoriul administrat reliefând fără dubiu că aspectele arătate de petent nu există și că deci intimatul nu poate fi subiect al infracțiunii invocate și nici a vreunei alte fapte cu conotație penală dată în competența organului de urmărire sesizat.
Faptul că petentul a fost cercetat, trimis în judecată și condamnat definitiv (conform propriilor susțineri) într-un dosar penal instrumentat de intimat, nu poate duce nicicum la concluzia că intimatul și-ar fi îndeplinit necorespunzător atribuțiile de serviciu, ci dimpotrivă.
Pentru toate aceste considerente, plângerea de față va fi respinsă ca nefondată conform dispozițiilor art.2781 alin.8 lit.a Cod procedură penală, cu consecința menținerii ordonanței atacate și a obligării petentului, în baza art.192 alin.2 Cod procedură penală la plata către stat a cheltuielilor judiciare ocazionate de soluționarea plângerii.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE:
Respinge ca nefondată plângerea formulată de petentul B. D. (fiul lui N. și Steluța, născut la data de 16.03.1955 în localitatea G., CNP_, domiciliat în G., ., jud. G.), împotriva ordonanței nr.192/P/2011 din 14.12.2012 a Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție – DNA – Serviciul Teritorial G., astfel cum a fost confirmată prin ordonanța nr.205/II/2/2013 din 27.03.2013 a procurorului șef al Serviciului Teritorial G. din cadrul Direcției Naționale Anticorupție.
Menține ordonanța atacată.
Obligă petentul la plata către stat a sumei de 50 lei cu titlu de cheltuieli judiciare.
D E F I N I T I V Ă.
Pronunțată în ședință publică azi 21.06.2013.
Președinte,
Mița M.
Pt. Grefier,
F. B.
Aflat în C.O
Conf. art.312 alin.2 C.PP
Grefier,
Red. M.M./11.07.2013
Tehnored. M.M.V.
2 ex./12.07.2013
| ← Omor calificat. At. 175 C.p.. Decizia nr. 79/2013. Curtea de... | Evaziune fiscală. Legea 241/2005. Decizia nr. 244/2013. Curtea... → |
|---|
