Înşelăciunea. Art. 215 C.p.. Decizia nr. 1381/2013. Curtea de Apel GALAŢI
| Comentarii |
|
Decizia nr. 1381/2013 pronunțată de Curtea de Apel GALAŢI la data de 24-10-2013 în dosarul nr. 13045/196/2009
Dosar nr._
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL G.
SECȚIA PENALĂ ȘI PENTRU CAUZE CU MINORI
DECIZIA PENALĂ NR. 1381/R
Ședința publică din data de 24.10.2013
Completul compus din:
PREȘEDINTE: MIȚA M.
JUDECĂTOR: D.-I. B.
JUDECĂTOR: D. N.
Grefier: T. C.
-.-.-.-.-
Ministerul Public a fost reprezentat de procuror C. B. din cadrul
Parchetului de pe lângă Curtea de Apel G.
Pentru astăzi fiind amânată soluționarea recursului declarat de P. de pe lângă Judecătoria B. împotriva sentinței penale nr. 764/17.04.2013 pronunțată de Judecătoria B. în dosarul nr._ .
Dezbaterile au avut loc în ședința publică din data de 11.10.2013 și s-au consemnat în încheierea de ședință din acea dată, care face parte integrantă din prezenta decizie, când instanța având nevoie de timp pentru a delibera, a amânat pronunțarea cauzei la data de 22.10.2013 apoi azi, data de mai sus.
CURTEA,
Asupra recursului penal de față;
Examinând actele și lucrările dosarului, reține următoarele:
Prin sentința penală nr. 764/17.04.2013, Judecătoria B., în baza art. 11 pct. 2 lit. a C.pr.pen. rap la art.10 lit. c C.pr.pen. l-a achitat pe inculpatul Cheles V. cu privire la infracțiunile de tentativa la înșelăciune în formă continuată, prevăzuta de art. 20 rap la art. 215 al 1,2,3 Cod penal, cu aplicarea art.41 al 2 Cod penal, și uz de fals, prevăzuta de art. 291 Cod penal, cu aplicarea art. 41 al 2 Cod penal art. 33 lit. a Cod penal, deoarece faptele nu au fost săvârșite de inculpat.
S-a dispus anularea actelor false și anume cerere credit Citibank, cerere credit Intesa Sanpaolo Bank, decizia din data de 3.01.2008 privind numirea în funcție a inculpatului la Direcția Sanitara B., adeverința venit din data de 07.07.2009.
În baza art. 192 al 3 C.pr.pen. cheltuielile judiciare în cuantum de 700 lei au rămas în sarcina statului.
Pentru a pronunța această hotărâre, instanța a reținut următoarele:
Prin Rechizitoriul Parchetului de pe lângă Judecătoria B., nr. 3276/P/2009, inculpatul Cheles V. a fost trimis în judecata pentru săvârșirea infracțiunilor de tentativa de înșelăciune, prevăzuta de art. 20 raportat la art. 215 al 1,2,3 Cod penal, cu aplicarea art. 41 al 2 Cod penal și uz de fals, prevăzuta de art. 291 Cod penal cu aplicarea art. 41 al 2 Cod penal.
Totodată s-a dispus disjungerea cauzei și continuarea cercetărilor în vederea identificării persoanei de sex feminin care i-a încheiat inculpatului documentele falsificate.
Pe parcursul urmăririi penale, au fost administrate următoarele mijloace de proba: sesizările unitarilor bancare, declarațiile inculpatului, adeverințele de venit în litigiu, cererile de credit, copii carnet de munca, declarațiile martorilor G. N., Rașnoveanu M. D., reținându-se următoarele:
În luna iunie 2009, inculpatul C. V. a cunoscut o persoana de sex feminin, de la care a obținut adeverințe de venit, potrivit cărora, era angajat la Direcția Sanitara B., precum și copii de pe un contract de muncă, ce atesta aceeași situație.
Cu aceste documente, despre care știa că sunt false, inculpatul C. V. s-a prezentat în lunile iulie și august 2009, la ., Sucursala B. și Citibank Europe-Sucursala Romania, Agenția B., pentru încasarea unor credite de nevoi personale, în suma de 18.000 lei și 12.000 lei.
Funcționarii băncilor, în urma relațiilor solicitate de la Direcția Sanitara B., au constatat că documentele depuse de inculpatul C. V. sunt false, astfel că a fost refuzată acordarea creditelor.
Potrivit relațiilor furnizate de ITM B., carnetul de muncă în litigiu nu figurează în evidentele unitarii iar inculpatul nu a fost niciodată angajat al Direcției Sanitare B..
În drept, s-a reținut că faptele inculpatului C. V., care în iunie și august 2009, folosind documente despre care știa că sunt false, a încercat accesarea unui credit de 18.000 lei de la INTESA SANPAOLO Bank, sucursala B. și a unui credit de 12.000 lei, de la Citibank Europe-Sucursala Romania, Agenția B. întrunesc elementele constitutive ale infracțiunii de tentativă la înșelăciune prevăzuta de art. 20 rap la art. 215 al 1,2,3 Cod penal cu aplicarea art. 41 alin. 2 Cod penal și uz de fals, prevăzuta de art. 291 Cod penal, cu aplicarea art. 41 al 2 Cod penal.
În declarația olografă dată pe parcursul urmăririi penale, inculpatul a declarat că actele false i-au fost date de sotia sa, C. C., care la rândul său le-a procurat de la altcineva, dar nu cunoaște de la cine, și cu acestea s-a prezentat la cele doua bănci, în vederea obținerii unor credite.
Audiată fiind, soția inculpatului, C. C., a declarat că nu i-a pus la dispoziție sotului sau niciun înscris pentru a obține cele două credite.
În cauză au fost audiați martorii Rașnoveanu M. D., care avea funcția de director coordonator al DSP și G. N., care avea funcția de consilier al DSP, și care au declarat că adeverințele de venit, fișa fiscală eliberate pe numele C. V. nu au fost eliberate de D.S.P., acesta din urma nu a fost angajatul acestei unității, iar decizia nr 1084/3.01.2008, prin care numitul C. V. a fost numit tehnician principal, nu se regăsește în evidentele D.S.P., iar semnăturile de pe aceste acte nu le aparțin.
În cauză s-au luat probe de semnătura de la martorii mai sus amintiți în vederea dispunerii constatării tehnico științifice grafice. De asemenea, s-a luat o proba de semnătura pentru comparație, și de la inculpatul C. V., dar pe parcursul urmăririi penale nu s-a întocmit vreo constatare tehnico științifica grafică pentru niciuna din semnăturile obținute.
Pe parcursul cercetării judecătorești, la termenul din data de 25.06.2010 a fost audiat inculpatul C. V. care nu a recunoscut faptele pentru care a fost trimis în judecată. Acesta a declarat că în 2009 a pierdut actul de identitate și considerat că cel care i-a găsit actul s-a folosit de el și a întocmit cererea de credit în numele său. Inculpatul a declarat că la politie a fost ținut o jumătate de zi și l-au amenințat că îl vor duce la pușcărie, că o sa-l bată dacă nu declară cine este persoana care a întocmit actele pe numele său. De asemenea, acesta a mai arătat că declarația dată la poliție nu a fost din proprie voință și a fost obligat să o semneze. Anul trecut a obținut un nou act de identitate. Inculpatul a susținut că semnătura de pe declarația de la fila 10 dosar urmărire penală nu-i aparține, nu-i aparține nici semnătura de pe cererea de credit, nici de pe adeverința de salariu.
Din adresa emisa de Consiliul Local Municipal B. - Biroul de evidență informatizată a persoanei B. rezultă că inculpatului C. V. i-au fost eliberate trei acte de identitate și anume: . nr_ la data de 31.03.2004 pe motivul » schimbare de domiciliu », . nr_ la data de 19.11.2004, pe motivul « distrugere » și . nr_ la data de 26.07.2006 pe motivul « pierdere ».Este însă curios de ce inculpatul declara în fata instanței că a pierdut cartea de identitate în 2009, din moment ce din adresa emisa de Biroul de evidenta informatizata a persoanei B. rezultă că ultimul act de identitate i-a fost eliberat la data de 26.07.2006 pe motivul « pierdere ».
Din înscrisurile aflate la dosar, rezultă că denunțul penal al băncii Intesa Sanpaolo îl identifica pe inculpat cu cartea de identitate . nr_, pe care a depus-o la dosarul întocmit de bancă.
Ulterior, la organele de politie, în faza de urmărire penală, inculpatul s-a prezentat cu cartea de identitate XR nr_/13.10.2009, eliberata așa cum rezultă din adresa emisa de Consiliul Local Municipal B. - Biroul de evidenta informatizata a persoanei B., la data de 26.07.2006, deci anterior presupuselor fapte penale.
Pe parcursul cercetării judecătorești, s-a efectuat la solicitarea inculpatului, în apărare, raportul de expertiza criminalistica nr 218/29.06.2012,din concluziile căruia rezultă că cererile de credit adresate INTESA SANPAOLO Bank - Sucursala B. nr. 0914153SI din data de 8.07.2009 și CITIBANK EUROPE - Sucursala Romania nr._ din data de 22.07.2009, respectiv contractul pentru emitere de carduri de credit
La solicitarea instanței, Laboratorul interjudețean de Expertize Criminalistice București, prin adresa nr 108/20.03.2011, a comunicat faptul că la întocmirea raportului de expertiza s-a avut în vedere și ipoteza deghizării semnăturilor. Cu ocazia analizei făcute pentru verificarea ipotezei deghizării semnăturilor, s-a constatat că deosebirile stabilite intre semnăturile contestate și cele de comparație au caracter esențial, ceea ce pune în evidenta manifestarea a doua grafii deferite, aparținând unor persoane diferite. Față de acestea, ipoteza deghizării a fost infirmata, și s-a apreciat că efectuarea unui supliment de expertiza nu ar avea nicio utilitate cat timp ipoteza deghizării se exclude reciproc.
De asemenea, la solicitarea Parchetului de pe lângă Judecătoria B. a fost audiata martora Hondrila A. R., persoana care lucra la Citi Bank și în fata căreia a fost semnată cererea de credit. Aceasta a declarat că nu își aduce aminte de C. V.. Că procedura urmată, martora a menționat că persoana respectiva se prezenta, arata cartea de identitate și se faci o copie de pe aceasta, ulterior fiind atașată la dosar. Cererea era semnata întotdeauna de clientul respectiv. Având în vedere că martora nu își aduce aminte de numitul C. V., dată fiind și perioada mare de timp trecută, de la momentul săvârșirii faptelor, instanța nu a considerat relevantă mărturia acesteia, mai ales că exista și posibilitatea că persoana care s-a prezentat în vederea obținerii cărții de credit și a unui credit de nevoi personale să aibă o fizionomie asemănătoare inculpatului în cauză.
Cu privire la factura de la Electrica SA eliberata pe numele C. V., partea vătămata Citibank, în sesizarea făcută organelor de cercetare penală a arătat faptul că această instituție a confirmat că este falsificată, dar fără să se depună și dovezi în acest sens, că pe parcursul cercetării judecătorești să se precizeze de către . factura respectiva a fost achitata de numita C. C., soția inculpatului, la data de 17.06.2009.
F. de probele administrate, atât pe parcursul urmăririi penale, coroborate cu cele administrate în faza de cercetare judecătoreasca, instanța a apreciat că nu se poate stabili cu certitudine care este activitatea infracționala a inculpatului C. V..
Pe de o parte, inculpatul a declarat la urmărirea penală că actele false au fost procurate de soția sa de la o persoana pe care nu o cunoaște, iar pe de altă parte, numita C. Chita, sotia inculpatului, în declarația olografă de la fila 14-dosar urmărire penală a arătat că nu are cunoștință de împrejurările în care soțul său C. V. a solicitat cele două credite, și că nu i-a pus la dispoziție acestuia niciun înscris pentru a obține creditele respective.
De asemenea, instanța a apreciat că nu s-au făcut cercetări temeinice în vederea identificării persoanei care i-a înmânat inculpatului documentele falsificate. Este adevărat că s-a disjuns cauza și s-au continuat cercetările în vederea identificării acestei persoane, însă era mult mai util să se afle întâi un rezultat cert, anterior trimiterii în judecată a inculpatului.
Singura proba incriminatoare a fost declarația de recunoaștere din faza de urmărire penală a inculpatului, dar care nu este menținuta de acesta în fața instanței când a prezentat și motivele pentru care a declarat astfel.
Potrivit art. 69 C.pr.pen. declarațiile învinuitului sau ale inculpatului făcute în cursul procesului penal pot servi la aflarea adevărului, numai în măsura în care sunt coroborate cu fapte și împrejurări ce rezulta din ansamblul probelor existente în cauza, dar în cauza de fata nu exista vreo alta proba care sa-l incrimineze pe inculpat.
Potrivit art. 63 al 2 C.pr.pen. probele nu au o valoare dinainte stabilita, aprecierea fiecăreia, făcându-se de organele de urmărire penală sau de instanța de judecată în urma examinării tuturor probelor administrate, în scopul aflării adevărului.
Neexistând astfel nici un temei legal pentru a se crea o ordine de preferință intre declarațiile inculpaților și a martorilor, instanța a apreciat că, atunci când declarațiile acestora sunt contradictorii, numai unele dintre ele sunt expresia adevărului.
Având în vedere probatoriul administrat în cauza, instanța a ajuns la îndoiala asupra vinovatei inculpatului C. V., prezumția de nevinovăție nefiind răsturnată, astfel încât, s-a apreciat că se aplica principiul ˝in dubio pro reo˝, orice îndoială fiind în favoarea inculpatului.
Astfel, la pronunțarea unei condamnări, instanța nu se poate bizui pe probabilități, pe simplele indicii de vinovăție, ci pe convingerea că probele reținute reflectă adevărul.
Având în vedere aspectele mai sus enunțate, instanța a apreciat că nu s-a putut stabili cu certitudine că inculpatul C. V. este cel care s-a prezentat în lunile iulie și august 2009 la .-Sucursala B. și CITIBANK EUROPE- Sucursala Romania-agenția B., pentru încasarea unor credite de nevoi personale, în suma de 18.000 lei și 12.000 lei, semnătura de pe cererile către aceste instituții neaparținându-i inculpatului, iar cartea de identitate prezentată în vederea întocmirii dosarului de credit, fiind un act declarat pierdut încă din anul 2006.
F. de cele enunțate mai sus, instanța, în baza art. 11 pct. 2 lit. a C.pr.pen. rap la art. 10 lit. c C.pr.pen. l-a achitat pe inculpatul C. V. cu privire la infracțiunile de tentativă la înșelăciune în formă continuată, prevăzuta de art. 20 rap la art. 215 al 1,2,3 Cod penal cu aplicarea art. 41 alin. 2 Cod penal și uz de fals prevăzuta de art. 291 Cod penal cu aplicarea art. 41 al 2 Cod penal art. 33 lit. a Cod penal, deoarece faptele nu au fost săvârșite de inculpat.
S-a dispus anularea actelor false și anume cerere credit Citibank, cerere credit Intesa Sanpaolo Bank, decizia din data de 3.01.2008 privind numirea în funcție a inculpatului la Direcția Sanitară B., adeverința venit din data de 07.07.2009.
În baza art. 192 al 3 C.pr.pen. cheltuielile judiciare au rămas în sarcina statului.
Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs P. de pe lângă Judecătoria B. criticând-o pentru nelegalitate sub aspectul achitării inculpatului.
S-a susținut că instanța de fond nu a motivat soluția de achitare pe probele existente la dosarul cauzei, precizând doar faptul că, deși inculpatul a recunoscut la urmărire penală, în fața instanței nu a mai recunoscut săvârșirea faptei, că martora audiată în cauză, respectiv angajata Citi Bank - H. A. R. nu și-a mai amintit de existența inculpatului, dată fiind și perioada mare de timp care a trecut de la momentul săvârșirii faptelor, împrejurare în care s-a considerat că declarația dată de inculpat în fața instanței este cea care corespunde adevărului și că nu acesta a săvârșit fapta dedusă judecății.
Dar, cercetările efectuate au demonstrat că inculpatul și-a schimbat de trei ori buletinul, respectiv la 31.03.2004, la 19.11.2004 și la 26.07.2006. Din actele verificate la bancă rezultă că primul act de identitate în care a precizat că și-a schimbat domiciliu, a fost prezentat organelor bancare iar fotografia de pe acel buletin era a inculpatului. Susține că inculpatul se folosea de toate buletinele pe care le declarase pierdute. Unul din ele l-a prezentat la bancă iar pe celălalt organelor de poliție. Fiind întrebat cum își explică faptul că în anul 2009 a depus la bancă un buletin pe care îl declarase pierdut în 2004, acesta nu a știut să răspundă precizând că l-a declarat pierdut și nu știe cine l-a găsit.
Însă, audiată fiind, martora H. A. R. - reprezentanta băncii, a precizat că toți salariații băncii confruntă fotografia din buletin cu persoana care se prezintă pentru luarea creditul, astfel că și-ar fi putut da seama dacă un buletin declarat pierdut ar fi fost găsit de o altă persoană. Inculpatul, cu un alt buletin declarat pierdut s-a prezentat la organele de poliție și s-a legitimat la momentul când a fost cercetat și chiar când i s-au luat declarațiile în cauză.
Arată că aceste aspecte nu au fost avute în vedere de instanța de judecată, cu atât mai mult cu cât inculpatul fiind audiat în instanță a precizat că nu recunoaște declarațiile de la urmărire penală precizând că a fost silit de organele de poliție să declare într-un anumit fel, cum că el ar fi fost cel care ar fi fost să ia creditul, însă nu a făcut nicio plângere față de niciun polițist dintre cei care l-au audiat la urmărire penală.
Mai mult decât atât, în încheierea de ședință din 11.03.2011 inculpatul a precizat că nu este vorba de nerecunoașterea semnăturilor de pe declarații, ci a susținut că nu recunoaște anumite acte existente în dosarul cauzei, respectiv semnăturile de pe contractele încheiate cu banca și despre actele depuse la bancă și nicidecum de declarațiile respective.
Inculpatul a depus la dosarul băncii și o factură de la Electrica despre care a precizat că nu știe a cui este. Ulterior, după verificări, după ce nici Electrica nu se lămurea despre ce este vorba, s-a constatat că factura respectivă fusese plătită chiar de soția inculpatului fiind un consum de energie electrică de la unul din domiciliile inculpatului acesta mutându-se ulterior, aspect care a fost precizat pentru schimbarea actului de identitate.
Având în vedere toate aceste aspecte, fotografia de pe actul de identitate, că actele depuse la dosarul băncii aparțineau inculpatului, iar cel care ar fi găsit buletinul era puțin probabil să găsească și o factură de energie electrică, rezultă faptul că inculpatul a fost persoana care s-a prezentat la bancă pentru că nu se putea ca o altă persoană în locul său, cu actele și buletinul să fi cerut acele împrumuturi bancare, împrumuturi care din fericire nu s-au acordat întrucât s-au făcut verificări.
S-a solicitat condamnarea inculpatului, cu reținerea în favoarea acestuia de circumstanțe atenuante judiciare.
Criticile formulate nu sunt întemeiate, recursul urmând să fie respins pentru considerațiile ce se vor arăta în continuare:
Potrivit dispozițiilor art. 1 Cod procedură penală, procesul penal are ca scop constatarea la timp și în mod complet a faptelor care constituie infracțiuni, astfel că orice persoană care a săvârșit o infracțiune să fie pedepsită potrivit vinovăției sale și nicio persoană nevinovată să nu fie trasă la răspundere penală, procesul penal neputând fi privit ca o activitate de represiune, ci una desfășurată pentru tragerea la răspundere penală doar a persoanei care a comis o infracțiune.
Conform dispozițiilor art. 17 alin. 2 Cod penal infracțiunea este singurul temei al răspunderii penale și, în vederea aflării adevărului, conform art. 62 Cod procedură penală și art. 202 Cod procedură penală, organul de urmărire penală și instanța de judecată sunt obligate să lămurească cauza sub toate aspectele, pe bază de probe, care sunt adunate de organul de urmărire penală atât în favoarea cât și în defavoarea învinuitului sau inculpatului.
Raportat la textele menționate, jurisprudența constantă a Înaltei Curți de Casație și Justiție a statuat că scopul procesului penal trebuie realizat în așa fel încât să armonizeze interesul apărării sociale cu interesele individului, în raport cu care nicio persoană nevinovată să nu suporte rigorile legii, prezumția de nevinovăție neputând fi anulată decât prin certitudinea instanței asupra vinovăției inculpatului, formată pe probe neîndoielnice administrate conform normelor de procedură penală.
Ca atare, existența infracțiunii, săvârșirea ei cu vinovăție, precum și dacă fapta prezintă pericolul social al unei infracțiuni, trebuie stabilite pe bază de probe, convingerea instanței trebuind să fie certă, așa încât să fie trasă la răspundere, potrivit vinovăției, doar acea persoană care a comis o infracțiune, iar dubiile existente să fie interpretate în favoarea acesteia, potrivit principiului „in dubio pro reo” (dubiul profită inculpatului).
În cauza de față, aceste exigențe s-au realizat întrucât, instanța de fond observând, pe de o parte, că în cauză nu s-au făcut cercetări temeinice în vederea identificării persoanei care i-ar fi înmânat inculpatului documentele falsificate și că singura probă incriminatorie a reprezentat-o declarația de recunoaștere a inculpatului dată în cursul urmăririi penale, iar pe de altă parte că, audiat nemijlocit în ședință publică, inculpatul a negat săvârșirea faptelor reținute în sarcina sa, arătând că a fost determinat în cursul cercetării penale să facă declarația incriminatoare în sensul că ar fi fost ținut la poliție jumătate de zi, că ar fi fost „amenințat cu pușcăria și cu bătaia”, arătând totodată că nu recunoaște semnăturile de pe cererile adresate instituțiilor bancare - cereri care se semnează de solicitant direct în fața funcționarului bancar, a dispus efectuarea unei expertize grafoscopice, probă științifică care s-ar fi putut corobora cu susținerea inculpatului potrivit căreia neavând nevoie de bani nu a solicitat împrumuturi și deci nu s-a prezentat în fața funcționarului bancar, sau dimpotrivă, ar fi confirmat săvârșirea infracțiunilor reținute în sarcina sa.
Or, din expertiza criminalistica nr 218/29.06.2012 efectuată de Laboratorul Interjudețean de Expertize Criminalistice București rezultă că cererile de credit adresate Intesa Sanpaola Bank - Sucursala B. nr. 0914153SI din data de 8.07.2009 și Citibank Europe - Sucursala Romania nr._ din data de 22.07.2009, respectiv contractul pentru emitere de carduri de credit
Mai mult, la solicitarea instanței, Laboratorul Interjudețean de Expertize Criminalistice București, prin adresa nr 108/20.03.2011, a comunicat faptul că la întocmirea raportului de expertiza s-a avut în vedere și ipoteza deghizării semnăturilor. Cu ocazia analizei făcute pentru verificarea ipotezei deghizării semnăturilor, s-a constatat că deosebirile stabilite intre semnăturile contestate și cele de comparație au caracter esențial, ceea ce pune în evidenta manifestarea a doua grafii deferite, aparținând unor persoane diferite. Față de acestea, ipoteza deghizării a fost infirmata, și s-a apreciat că efectuarea unui supliment de expertiza nu ar avea nicio utilitate cat timp ipoteza deghizării se exclude reciproc.
Față de concluziile clare rezultate din raportul de expertiză criminalistică, în lipsa audierii funcționarilor bancari și a efectuării unei recunoașteri din grup imediat după formularea denunțurilor penale înregistrate la data de 16.07.2009, respectiv 4.08.2009, când funcționarii ar fi avut proaspătă imaginea solicitantului și când organele de urmărire penală aveau toate datele de identificare a persoanei denunțate, nu se poate imputa instanței de fond că nu a dat valoare probatorie împrejurării că inculpatului i-au fost eliberate în perioada 2004 – 2006 trei acte de identitate și anume: . nr_ la data de 31.03.2004 pe motivul » schimbare de domiciliu », . nr_ la data de 19.11.2004, pe motivul « distrugere » și . nr_ la data de 26.07.2006 pe motivul « pierdere », nefiind exclus ca „solicitantul” să fi prezentat aceeași fizionomie cu cea a inculpatului, cum în egală măsură nu este exclus ca acesta să fi intrat în mod fraudulos în posesia facturii fiscale emise de Electrica S.A. la data de 7.05.2009.
În plus, dacă inculpatul ar fi fost autorul faptelor deduse judecății, el ar fi trebuit să prezinte instituțiilor bancare ultima factură de utilități (conform uzanței acestor instituții) și anume cea emisă la data de 7.06.2009.
Or, tocmai împrejurarea că ambele facturi au fost achitate la aceeași dată, respectiv 17.06.2009, poate conduce la concluzia că familia inculpatului nu a intrat în posesia facturii emise la data de 7.05.2009.
Așa fiind, Curtea constată că în mod corect instanța de fond a apreciat că există un mare dubiu cu privire la autorul faptelor și că dacă ar fi procedat la condamnarea inculpatului ar fi încălcat flagrant principiului in dubio pro reo, neexistând nici măcar o probă directă care să facă legătura între inculpat și infracțiunile reținute în sarcina sa.
Pentru toate aceste motive, constatând că soluția instanței de fond este legală și temeinică, recursul de față va fi respins ca nefondat, conform dispozițiilor art.38515 pct.1 lit.b din Codul de Procedură Penală.
Văzând și dispozițiile art.192 alin.3 din Codul de Procedură Penală;
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge ca nefondat recursul declarat de P. de pe lângă Judecătoria B. împotriva sentinței penale nr. 764/17.04.2013 a Judecătoriei B. (dosar nr._ ).
În temeiul art. 189 Cod procedură penală, dispune avansarea sumei de 200 lei, reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu (avocat S. D. pentru inculpatul Cheles V. - fiul lui A. și S., născut la data de 08.10.1948, în . CNP:_, domiciliat în B., ., nr. 28), din fondul Ministerului Justiției, către Baroul G..
În temeiul art. 192 alin. 3 Cod procedură penală, cheltuielile judiciare în recurs rămân în sarcina statului.
D E F I N I T I V A.
Pronunțată în ședință publică azi, 24.10.2013.
PREȘEDINTE,JUDECĂTOR,JUDECĂTOR,
Mița MârzaDragoș-I. BeliganDaniela N.
Grefier,
Red.M.M./07.11.2013
Tehnored: M.M./07.11.2013
fond: S.M. D.
| ← Menţinere măsură de arestare preventivă. Decizia nr.... | Înşelăciunea. Art. 215 C.p.. Decizia nr. 905/2013. Curtea de... → |
|---|
