Înşelăciunea. Art. 215 C.p.. Decizia nr. 905/2013. Curtea de Apel GALAŢI
Comentarii |
|
Decizia nr. 905/2013 pronunțată de Curtea de Apel GALAŢI la data de 10-06-2013 în dosarul nr. 17972/231/2011
Dosar nr._
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL G.
SECȚIA PENALĂ ȘI PENTRU CAUZE CU MINORI
DECIZIA PENALĂ NR.905/R
Ședința publică de la 10 Iunie 2013
Completul compus din:
PREȘEDINTE: A. B. - judecător
Judecător: M. C.
Judecător: D. L. C.
Grefier: C. G.
Ministerul Public a fost reprezentat de procuror M. B.
- din cadrul Parchetului de pe lângă Curtea de Apel G.
.-.-.-.-.-.-.-.-.-.-.-.
Pe rol fiind judecarea recursurilor declarate de inculpații Ș. C. ( fiul lui N. și F., născut la data de 10.05.1959, în prezent deținut în Penitenciarul B. ) și C. C. ( fiul lui D. și al lui N., născut la 08 Ianuarie 1984, domiciliat în P., județul V. ), împotriva sentinței penale nr. 345 din 20.02.2013 a Judecătoriei Focșani.
La apelul nominal făcut în cauză a răspuns inculpatul av. S. A. M. - apărătorul inculpatului recurent C. C., lipsă, în baza împuterniciri avocațiale nr._ din 10.06.2013 eliberată de Baroul V. - cabinet individual, lipsă fiind inculpatul recurent Ș. C. - care și-a retras recursul și intimatele părți civile BANCA COMERCIALĂ ROMÂNĂ, B. SA,CEK B., R. B., U. Ț. B. SA.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei, ,după care:
Apărătorul inculpatului C. C. depune la dosar motivele de recurs scrise.
Nemaifiind cereri de formulat, instanța constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul în dezbateri.
Apărătorul inculpatului recurent C. C., în esență, arată că înțelege să critice minimul special al pedepsei, astfel cum s-a reținut de către instanța de fond, din două perspective:
Pe de o parte, în opinia sa, s-a aplicat greșit pedeapsa de 2 ani și 6 luni închisoare, în condițiile în care, făcând aplicarea art.3201 Cod procedură penală, pedeapsa era situată între 2 și 10 ani închisoare, deci minimum era de 2 ani închisoare, iar față de încadrarea reținută de către instanța de fond, respectiv infracțiunea prev. de art.215 al.1,2,3 Cod penal cu aplicarea art.41 alin.2 Cod penal, nu rezultă că instanța ar fi aplicat vreun spor pentru a se justifica în vreun fel cele 6 luni închisoare . Nu se face referire nici la art.42 Cod penal și nici din considerente nu rezultă că instanța ar fi reținut această posibilitate pentru a-i aplica inculpatului un spor de pedeapsă.
Pe de altă parte, din altă perspectivă, apreciază, că s-a stabilit greșit minimul special . Deși a solicitat instanței de fond și a făcut dovada pentru a se putea aplica art.74 ,76 Cod penal, nu rezultă că s-a avut în vedere în vreun fel această solicitare. Potrivit art.80 Cod penal, instanța avea posibilitatea și practic era ținută să facă aplicarea tuturor circumstanțelor pe care le reținea, cu atât mai mult cu cât nu se reținuse nicio circumstanță agravantă.
În aceste condiții, solicită a se observa că în speță erau pe deplin întrunite condițiile prev. de art. 74 lit. b,c Cod penal.
Solicită a se observa că în ceea ce privește cele două credite contractate de inculpatul recurent C. C., la BCR și C. B., acestea nu sunt părți civile pentru că inculpatul a achitat prejudiciul în integralitatea sa.
Solicită a se observa la filele 111,115 din dosarul de fond dovada că acesta a achitat, într-adevăr, după ce BCR a cesionat creanța la o firmă de recuperare și se coroborează cu fila 260 din volumul II u.p. unde BCR precizează către organul de urmărire penală că nu înțelege să se mai constituie parte civilă cu privire la inculpatul C. C. pentru că a cesionat creanța firmei KRUK INTERNATIONAL căreia i-a achitat lunar inculpatul recurent. Din această perspectivă, crede că sunt incidente în cauză prevederile art.74 lit. b Cod penal.
În ceea ce privește solicitarea de aplicare a art.74 lit. c Cod penal, arată că nu se poate reține că inculpatul nu s-a prezentat. Acesta nu a știut de proces până la un moment dat, iar în fața instanței când a fost citat în luna ianuarie 2012 s-a prezentat imediat când a putut, acesta fiind la lucru în Italia.
Inculpatul a dat declarații în fața instanței - la filele 198-109 - în care detaliază, recunoaște fapta, manifestă regretul și se obligă să achite cele două credite, astfel încât crede că și această circumstanță atenuantă este îndeplinită.
Nu în ultimul rând, instanța de fond nu a observat și nu a făcut nicio referire, tot ca și sub aspectul individualizării, la înscrisurile pe care le-a depus în circumstanțiere, aflate la filele 110 și urm . din dosarul de fond.
Pentru toate aceste argumente solicită admiterea recursului, în sensul arătat.
Ar mai fi o greșeală, arătată în cel de al doilea motiv de recurs, respectiv că inculpatul a fost obligat în solidar cu ceilalți inculpați la achitarea prejudiciului către B. SA și R. B., celor două părți care s-au constituit părți civile. Or, după cum se poate observa, infracțiunile pentru care inculpatul a fost judecat și condamnat nu au legătură cu prejudiciile create acestor două bănci. Și din această perspectivă apreciază că este greșită soluția instanței de fond.
Reprezentanta Ministerului Public solicită respingerea căii de atac promovată în cauză. Apreciază că pedeapsa aplicată inculpatului C. C. este corect individualizată, în sensul că, prin aplicarea art.3201 Cod pr.penală, la limitele cuprinse între 3 și 15 ani închisoare, aceasta a fost individualizată între limitele situate între 2 și 10 ani închisoare, fiind de altfel orientată către limita minimă a textului de lege.
Consideră, de asemenea, că aplicarea unei pedepse de 2 ani și 6 luni închisoare pentru înșelăciune și 6 luni pentru infracțiunea prev. de art.291 al.1 Cod penal corespunde perseverenței infracționale a inculpatului, atât în prezenta cauză, în ceea ce privește obținerea de credite utilizând adeverințe false, cât și în ceea ce privește perseverența rezultată din antecedentele sale penale, inculpatul având anterior o condamnare cu suspendare sub supraveghere.
Referitor la celelalte aspecte invocate, apreciază din această perspectivă că nu se impune reținerea de circumstanțe atenuante în favoarea inculpatului, iar referitor la modalitatea de soluționare a laturii civile, hotărârea instanței de fond nu conține dispoziții de obligare a inculpatului la plata de despăgubiri, fiind obligați doar inculpații Ș. C., M. Neluțu D. și Cosoreanu C. pentru cele două părți care s-au constituit părți civile.
Apărătorul inculpatului arată că în considerente s-a făcut vorbire și despre obligarea inculpatului la despăgubiri, dar nu are nimic împotrivă să se ia în considerare această critică cu această argumentație.
CURTEA:
Asupra recursurilor penale de față ;
Examinând actele și lucrările dosarului, constată următoarele:
Prin sentința penală nr. 345 din 20.02.2013 a Judecătoriei Focșani a fost condamnat inculpatul C. C. pentru săvârșirea următoarelor infracțiuni:
-inșelăciune, prev. de art. 215 alin 1,2,3 C.pen. cu aplicarea art. 41 alin 2 C.pen., cu aplicarea art. 37 lit b C.pen., la 3 ani si 6 luni închisoare;
- uz de fals, prev. de art.291 C.pen. cu aplicarea art. 41 alin 2 C.pen si art. 37 lit b C.pen. la 1 an închisoare.
În baza art. 33 lit a C.pen. si art. 34 lit b C.pen. s-a dispus ca inculpatul să execute pedeapsa cea mai grea de 3 ani si 6 luni închisoare.
În baza art. 71 C.pen. pe durata executării pedepsei inculpatul a fost lipsit de drepturile prev. de art. 64 lit a ip. a II-a si lit b C.pen.
A fost condamnat inculpatul M. NELUȚU D. pentru săvârșirea următoarelor infracțiuni:
- înșelăciune, prev. de art.215 alin 1,2,3 C.pen.cu aplicarea art. 41 alin 2 C.pen si art.74 lit a și c C.pen si art. 76 lit c C.pen. la 2 ani închisoare;
- uz de fals, prev. de art.291 C.pen cu aplicarea art. 41 alin 2 C.pen. si art. 74 lit a si c C.pen și art. 76 lit e C.pen, la 6 luni închisoare.
În baza art. 33 lit a și art. 34 lit b C.pen. s-a dispus ca inculpatul să execute pedeapsa cea mai grea de 2 ani închisoare.
În baza art. 71 C.pen. pe durata executării pedepsei inculpatul a fost lipsit de drepturile prev. de art. 64 lit a ip. a II-a si lit b C.pen.
În baza art. 71 alin 5 si art. 81 C.pen., s-a dispus suspendarea condiționată a executării atât a pedepsei principale cât si a pedepsei accesorii pe durata termenului de încercare de 4 ani .
În baza art. 359 C.pr.pen. s-a atras atenția inculpatului asupra disp. art. 83 C.pen.
A fost condamnat inculpatul C. C. pentru săvârsirea următoarelor infracțiuni:
- înșelăciune, prev. de art. 215 alin 1,2,3 cu aplicarea art. 41 alin 2 C.pen., art. 37 lit a C.pen. și art. 320 ind 1 C.p.p., la 2 ani si 6 luni închisoare;
- uz de fals, prev. de art. 291 alin1 C.pen. cu aplicarea art. 41 alin 2 C.pen., art. 37 lit a C.pen. și art. 320 ind 1 C.p.p. la 6 luni închisoare.
În baza art. 33 lit a si art. 34 lit b C.pen., s-a dispus ca inculpatul să execute pedeapsa cea mai grea de 2 ani si 6 luni închisoare.
În baza art. 86 ind 4 C.pen. s-a dispus revocarea suspendării sub supraveghere a pedepsei de 3 ani inchisoare aplicata prin sentinta penala nr.954/31.03.2004 a Judecătoriei Focsani, definitivă prin decizia penală nr.337/11.06.2004 a Tribunalului V., pedeapsă care s-a dispus a fi executată alături de pedeapsa rezultanta din prezenta cauză, inculpatul urmând să execute pedeapsa de 5 ani si 6 luni inchisoare.
În baza art. 71 C.pen. pe durata executării pedepsei inculpatul a fost lipsit de drepturile prev. de art. 64 lit a ip. a II-a si lit b C.pen.
A fost condamnat inculpatul Ș. C., pentru săvârsirea următoarelor infractiuni:
- complicitate la infractiunea de inselăciune prev. de art. 26 rap. la art. 215 alin 1,2,3 C.pen. cu aplicarea art. 41 alin 2 C.pen. cu aplicarea art. 37 lit a C.pen. la 5 ani inchisoare;
- fals in inscrisuri sub semnătură privată, prev. de art. 290 C.pen cu aplicarea art. 41 alin 2 C.pen si art. 37 lit a C.pen. la 1 an inchisoare.
În baza art. 33 lit a si art. 34 lit b C.pen., s-a dispus ca inculpatul să execute pedeapsa cea mai grea de 5 ani inchisoare.
S-a descontopit pedeapsa rezultanta de 6 ani, 1 lună si 4 zile inchisoare aplicata prin sentinta penală nr. 353/24.02.2010 a Judecătoriei Focsani, definitivă prin neapelare in pedepsele componente de 4 ani inchisoare si 6 ani, 1 lună si 4 zile inchisoare (sentinta penala nr.989/2006 a Judecătoriei Focsani).
În baza art. 85 C.pen. s-a dispus anularea suspendării sub supraveghere a pedepsei de 2 ani inchisoare aplicata prin sentinta penala nr. 413/22.04.2010 a Judecătoriei Cluj-N., definitivă prin neapelare la 22.06.2010.
S-a descontopit pedeapsa rezultanta de 2 ani inchisoare aplicata prin sentinta penala nr. 413/22.04.2010 a Judecătoriei Cluj N., in pedepsele componente de 2 ani inchisoare si 3 luni inchisoare.
S-a descontopit pedeapsa rezultanta de 3 ani inchisoare aplicata prin sentinta penala nr. 659/16.04.2009 a Judecătoriei Focsani, definitivă prin decizia penală nr. 478/18.06.2010 a Curtii de Apel Galati, in pedepsele componente de 3 ani inchisoare si 3 luni inchisoare.
S-a constatat că infractiunile pentru care i s-au aplicat inculpatului pedepsele din prezenta cauză sunt concurente cu infractiunile pentru care i s-au aplicat pedepsele prin sentinta penala nr. 353/2010 a Judecătoriei Focsani, definitivă prin neapelare, sentinta penala nr. 413/2010 a Judecătoriei Cluj N., definitivă prin neapelare si sentinta penala nr. 659/16.04.2009 a Judecătoriei Focsani, definitivă prin decizia penala nr. 478/2010 a Curtii de Apel Galati.
În baza art. 36 alin 2 C.pen. au fost contopite pedepsele de mai sus in pedeapsa cea mai grea de 6 ani, 1 lună si 4 zile inchisoare.
S-a dispus anularea mandatelor de executare nr.389/2010 si nr. 736/2010 a Judecătoriei Focsani.
S-a constatat că inculpatul este arestat in altă cauză.
În baza art. 71 C.pen. pe durata executării pedepsei inculpatul a fost lipsit de drepturile prev. de art. 64 lit a ip. a II-a si lit b C.pen.
A fost obligat inculpatul S. C. si M. Neluțu D. să plătească in solidar părtii civile B. SA Bucuresti, suma de 14.521,45 franci elvețieni.
A fost obligat inculpatul S. C. si C. C. să plătească in solidar suma de 6150 lei către partea civilă R. B. Bucuresti.
S-a luat act că părtile civile C. B. Bucuresti, BCR Bucuresti si U. Tiriac B. SA nu s-au constituit părti civile impotriva inculpatilor.
S-a dispus anularea actelor false, respectiv copii de pe adeverintele de salariu si vechime in muncă si copii ale contractelor de muncă.
A fost obligat inculpatii S. C., Cosoreanu C. si M. Nelutu D. să plătească câte 1200 lei cheltuieli judiciare catre stat, din care câte 300 lei onorarii de avocat din oficiu (av. L. M. cu delegatie pentru asistentă judiciară obligatorie nr. 308/27.01.2012 emisă de BA V., av. C. A. cu delegatie pentru asistentă judiciară obligatorie nr. 310/27.01.2012 emisă de BA V., av. C. L. cu delegatie pentru asistentă judiciară obligatorie nr. 311/27.01.2012 emisă de BA V.) vor fi avansate din fondurile Ministerului de Justitie.
A fost obligat inculpatul C. C. să plătească suma de 900 lei cheltuieli judiciare catre stat.
Pentru a hotărî astfel, instanța a reținut următoarele:
Prin rechizitoriul Parchetului de pe lângă Tribunalul V. nr.2203/P/2010 s-a dispus trimiterea in judecata penală a inculpatilor S. C. pentru săvârsirea infractiunii de complicitate la inselăciune si fals in inscrisuri sub semnătură privată, prev. de art. 26 rap. la art. 215 alin 1,2,3 C.pen. cu aplicarea art. 41 alin 2 C.pen. si art. 290 C.pen. cu aplicarea art. 41 alin 2 C.pen. si art. 33 lit a C.pen. retinuându-se in sarcina acestuia că i-a ajutat pe numitii R. V., A. M., S. I., I. E. G. si M. Neluțu D., să obtină credite de la C.- Sucursala V., R. B. SA, U. Tiriac B. SA, B. SA si B. C. Română, punându-le la dispozitie adeverinte de salariu si vechime in muncă precum si cărti de muncă falsificate; C. C., pentru săvârsirea infractiunilor de inselăciune si uz de fals, prev.d e art. 215 alin 1,2,3 C.pen. cu aplicarea art. 41 alin 2 C.pen. si art. 291 C.pen cu aplicarea art. 41 alin 2 C.pen. si art. 33 lit a C.pen., constând in aceea că in cursul lunii ianuarie 2008, a obtinut un imprumut de la BCR de 5000 euro si de la C. SA- Sucursala Focsani, de 18.000 lei, folosindu-se de adeverinte de venit si de cărti de muncă falsificate; C. C., pentru săvârsirea infractiunilor de inselăciune si uz de fals, prev.de art. 215 alin 1,2,3 C.pen. cu aplicarea art. 41 alin 2 C.pen. si art. 291 C.pen cu aplicarea art. 41 alin 2 C.pen. si art. 33 lit a C.pen., pentru că in cursul lunii decembrie 2007, folosindu-se de adeverinte de salarii si vechime in muncă false, precum si de cărti de muncă false a obtinut de la C. SA – Sucursala Focsani, un imprumut de 18.000 lei, de la R. B. un imprumut de 6.150 lei si de la B. C. Română un imprumut de 18.000 lei si M. Neluțu D. pentru săvârsirea infractiunilor de inselăciune si uz de fals, prev.d e art. 215 alin 1,2,3 C.pen. cu aplicarea art. 41 alin 2 C.pen. si art. 291 C.pen cu aplicarea art. 41 alin 2 C.pen. si art. 33 lit a C.pen., constând in aceea că prin folosirea de adeverinte de venit si carnete de muncă falsificate a indus in eroare U. Tiriac B. de la care a obtinut un imprumut de 20.000 lei, B. C. Română, de la care a obtinut un imprumut de 20.000 lei si B. SA – Sucursala V. de la care a obtinut un imprumut de 10.000 franci elvetieni.
Din actele si lucrările dosarului instanta a reținut următoarea situatie de fapt:
În cursul anului 2007, numitul C. M. a infiintat . in care avea calitatea de administrator si asociat unic. La data de 11.12.2007 societatea si-a infiintat un punct de lucru in Focsani, prin inchirierea unui spatiu situat pe ..6, . numitul T. Ș..
De la data constituirii si până in prezent, societatea nu a desfăsurat nicio activitate conform obiectului declarat iar in evidenta Inspectoratului Teritorial de Muncă V., nu figurează niciun angajat in această perioadă.
După infiintarea punctului de lucru in Focsani, societatea a eliberat mai multe adeverinte de salariat si copii de pe cărti de muncă false, mai multor persoane, in vederea obtinerii in mod fraudulos de credite bancare.
La data e 14.02.2008, ofiteri de politie din cadrul Serviciului de Investigare a Fraudelor apartinând de I.P.J. V. au surprins in flagrant pe numitii R. V. si A. M. in timp ce ieșeau din sediul Sucursalei C. V., având asupra lor sumele de 23.050 lei si respectiv, 18.440 lei pe care ii obtinuse cu titlu de imprumut pentru nevoi personale.
Pentru obtinerea împrumutului, R. V. si A. M. s-au folosit de adeverinte de salariat false eliberare de . Vidra si de carnete de muncă falsificate.
Acestia au declarat organelor de cercetare penală că documentele falsificate le-au fost procurate de inculpatul Ș. C..
Cu acele falsificate procurate de inculpatul Ș. C., R. V. a solicitat un imprumut de 20.000 lei de la B. SA – Focsani, la data de 13.02.2008, insă cererea i-a fost respinsă pe motivul „ clientul inregistrează un scoring scăzut”.
A. M. a mai solicitat credite de la BRD, B. C. Română si U. Tiriac B., folosindu-se de documente falsificate ce i-au fost puse la dispozitie de S. C. insă cererile i-au fost respinse pentru diferite motive.
Organele de politie au ridicat sumele de bani de la numitii R. V. si A. M. si le-au restituit către C. SA – Sucursala Focsani.
La data de 14.02.2008, lucrătorii de politie din cadrul IPJ V., efectuând o perchezitie la două imobile apartinând inculpatului S. C., au găsit mai multe copii de carnete de muncă având diferite serii, stampile si contracte individuale de muncă.
Conform probelor existente la dosarul cauzei, inculpatul S. C. le-a mai procurat documente falsificate numitilor S. I., I. E. G. si M. Nelutu D..
Inculpatul M. Nelutu D. prin folosire de adeverinte de salariat si copii ale carnetelor de muncă falsificate ce i-au fost puse la dispozitie de inculpatul S. C. a inșelat U. Tiriac B. de la care a obtinut suma de 24.300 lei, C. SA Sucursala Focsani de la care a obtinut suma de 20.000 lei, B. C. Română- Sucursala V. de la care a obtinut suma de 20.000 lei si B. SA- Sucursala V. de la care a obtinut suma de 10.000 franci elvetieni.
După obtinerea creditelor, S. I., I. E. G. si M. Neluțu D. nu au achitat nicio rată către băncile creditoare.
O parte din banii obtinuti in mod fraudulos de acestia au fost predati inculpatului S. C..
La data de 17.01.2008, inculpatul C. C. a solicitat BCR un imprumut de 5000 euro pe o perioadă de 120 luni pentru nevoi personale.
În vederea obtinerii imprumutului, C. C. a depus la bancă adeverinta de salariu nr.15 din data de 8.01.2008 eliberată de . Vidra prin care se atesta in mod neadevărat că este angajat la această societate in functia de montator placaje interioare si exterioare, cu un salariu de incadrare de 1100 lei si copie a carnetului de muncă . nr._ certificată pentru realitatea datelor de . Vidra.
În baza acestor documente falsificate, BCR SA –Sucursala V., prin contractul de credit nr._/18.01.2008 i-au acordat inculpatului un imprumut de 5000 euro.
La data de 15.01.2008, inculpatul C. C. a obtinut un imprumut de la C. SA –Agentia Focsani de 16.500 lei, pe o durată de creditare de 10 ani.
In vederea obtinerii creditului, inculpatul s-a folosit de adeverinta de salariu nr.24/10.01.2008 că este angajat al . Vidra cu un venit net lunar pe ultimile 3 luni de 807 lei, precum si o copie a carnetului de muncă . nr._ certificată de . Vidra.
C. C. nu a restituit celor două bănci nicio rată pentru creditul obtinut.
C. C. nu a putut fi audiat niciodată in legătură cu faptele pentru care este cercetat, intrucât după obtinerea celor două credite a părăsit tara si nu s-a mai intors.
Părintii acestuia nu au putut da relatii unde s-ar putea afla.
Prin cererea inregistrată la R. B. la nr._ in 19.12.2007, inculpatul C. C. a solicitat un imprumut de 6150 lei.
In vederea obtinerii creditului, inculpatul a depus adeverintă de salariu si vechime in muncă nr.136/18.12.2007 eliberată de . Vidra prin care se atesta in mod neadevărat că este angajat in functia de șofer, având un salariu net pe ultimile trei luni de 870 lei.
Inculpatul a mai depus o copie a unei facturi Romtelecom, alta eliberata de Electrica SA si o copie a carnetului de muncă . nr._, certificată de . Vidra, in care erau trecute date contrare realitătii.
In baza acestor documente falsificate si a celor două facturi pentru utilităti, R. B. i-a acordat inculpatului un imprumut de 6.150 lei, pe o perioadă de 60 de luni.
La data de 28.12.2007, inculpatul Cosoreau C. folosind documente falsificate eliberate de . Vidra, respectiv adeverinta de salariat nr.146/24.12.2007, a obtinut un credit in valoare de_ lei de la C. SA – Agentia Focsani.
La data de 23.01.2008, inculpatul M. Neluțu D., a solicitat C. SA- Agentia Focsani un imprumut pentru nevoi personale de 20.000 lei pe o durată de creditare de 8 ani.
In vederea obtinerii creditului inculpatul s-a folosit de adeverinta de salariu nr.30/22.01.2008, eliberată de . Vidra, prin care se atestă in mod neadevărat că este incadrat la această societate având un venit lunar de 1177 lei, precum si de o copie falsificată a carnetului de muncă . nr._.
In baza acestor documente falsificate, la data de 23.01.2008, intre inculpatul M. Neluțu D. si C. SA – Agentia Focsani s-a incheiat contractul de credit nr. RQ_56 privind acordarea imprumutului de 20.000 lei pe o durată de creditare de 8 ani.
Folosind acelasi mod de operare, la data de 28.01.2008, inculpatul a obtinut un imprumut de la BCR SA –Sucursala V., in sumă de 20.000 lei pe o durata de creditare de 120 luni.
In vederea obtinerii creditului, inculpatul s-a folosit de o adeverintă de venit falsă emisă de . Vidra si de o copie falsificată a carnetului de muncă.
La data de 6.02.2008, inculpatul M. Nelutu D. a obtinut un imprumut de la U. Tiriac B. SA – Sucursala Focsani in sumă de 24.300 lei, prin inducerea in eroare a reprezentantilor băncii cărora le-a prezentat o adeverintă de salariu falsă emisă de . Vidra si o copie falsificată a carnetului de muncă.
Inculpatul M. Neluțu D. a solicitat in cursul lunii ianuarie 2008, un imprumut de 10.000 franci elvetieni de la B. SA- Sucursala V..
Ca si in cazurile precedente, inculpatul s-a folosit de o adeverintă de venit falsă emisă de . Vidra si de o copie a carnetului de muncă seria_, certificată pentru realitatea datelor de . Vidra.
În baza acestor documente falsificate, . incheiat la data de 29.01.2008, contractul de credit de consum cu inculpatul, acesta primind suma de 10.000 franci elvetieni urmând a fi achitati in 120 rate lunare.
Inculpatul fiind audiat a recunoscut că nu a lucrat niciodată la . Vidra, iar documentele falsificate i-au fost procurate de inculpatul S. C..
De fiecare dată când era anuntat de bancă să se prezinte să ridice imprumutul, venea impreună cu S. C. care il astepta in fata băncii.
Din banii pe care i-a primit de la cele patru bănci, cea mai mare parte au fost luati de S. C..
Audiat atât in cursul urmăririi penale cât si la instanta inculpatul S. C. a sustinut că nu se face vinovat de faptele retinute in sarcina sa, neavând nicio legătură cu acestea.
Inculpatul M. Nelutu D. atat in cursul urmăririi penale cat si la instanta a recunoscut săvârsirea faptelor sustinând că este de acord să achite prejudiciul cauzat.
Inculpatul C. C. a recunoscut săvârsirea faptei uzând de drepturile prev. de art. 320 ind 1 C.p.p. in sensul că recunoaște în totalitate faptele reținute în actul de sesizare a instanței, că nu solicită administrarea de probe și solicită ca judecata să aibă loc în baza probelor administrate în faza de urmărire penală pe care le cunoaște și le însușește.
Inculpatul Cosoreanu C. desi legal citat la instanta nu s-a prezentat si nici nu si-a formulat probe in apărare.
Coroborând intreg materialul probator efectuat in cauză, instanta a constatat că inculpatii au săvârsit faptele pentru care au fost cercetati si au săvârsit faptele cu vinovătie.
În drept, faptele inculpatului S. C. intrunesc elementele constitutive ale infractiunilor de complicitate la inselăciune prev. de art. 26 rap. la art. 215 alin 1,2,3 C.pen. cu aplicarea art. 41 alin 2 C.pen. si fals in inscrisuri sub semnătură privată, prev. de art. 290 C.pen cu aplicarea art. 41 alin 2 C.pen, săvârsite in conditiile dispozitiilor art. 33 lit a C.pen. privind concursul de infractiuni pentru care urmează a i se aplica o pedeapsă rezultanta.
În drept, faptele inculpatului Cosoreanu C. intrunesc elementele constitutive infractiunilor de inselăciune, prev. de art. 215 alin 1,2,3 C.pen. cu aplicarea art. 41 alin 2 C.pen. si uz de fals, prev. de art.291 C.pen. cu aplicarea art. 41 alin 2 C.pen. săvârsite in conditiile dispozitiilor art. 33 lit a C.pen. privind concursul de infractiuni pentru care urmează a i se aplica o pedeapsă rezultanta.
În drept, faptele inculpatului M. Nelutu D. intrunesc elementele constitutive ale infractiunilor de inselăciune, prev. de art.215 alin 1,2,3 C.pen.cu aplicarea art. 41 alin 2 C.pen si uz de fals, prev. de art.291 C.pen cu aplicarea art. 41 alin 2 C.pen. săvârsite in conditiile dispozitiilor art. 33 lit a C.pen. privind concursul de infractiuni pentru care urmează a i se aplica o pedeapsă rezultanta.
În drept, faptele inculpatului C. C., intrunesc elementele constitutive ale infractiunilor de inselăciune, prev. de art. 215 alin 1,2,3 cu aplicarea art. 41 alin 2 C.pen., si uz de fals, prev. de art. 291 alin1 C.pen. cu aplicarea art. 41 alin 2 C.pen. săvârsite in conditiile dispozitiilor art. 33 lit a C.pen. privind concursul de infractiuni pentru care urmează a i se aplica o pedeapsă rezultanta.
Inculpatul Cosoreanu C. a săvârsit faptele in conditiile recidivei prev. de art. 37 lit b C.pen, anterior prin sentinta penală nr. 1938/2003 a Judecătoriei Focsani, a fost condamnat la pedeapsa de 2 ani si 511 zile inchisoare, arestat la 22.01.2004, eliberat la 8.02.2006, cu un rest neexecutat de 493 zile.
Inculpatul C. C. a săvârsit faptele in conditiile recidivei prev. de art. 37 lit a C.pen., anterior prin sentinta penală nr.954/31.03.2004 a Judecătoriei Focsani, definitivă prin decizia penală nr. 337/11.06.2004 a Tribunalului V. a fost condamnat la pedeapsa de 3 ani inchisoare cu suspendarea sub supraveghere a pedepsei. În consecintă, instanța a făcut aplicarea dispozitiilor art. 84 ind 14 C.pen. privind revocarea.
În ceea ce il priveste pe inculpatul S. C., acesta a săvârsit faptele in conditiile recidivei prev. de art. 37 lit a C.pen.
Din fisa de cazier a inculpatului, instanta retine că prin sentinta penală nr. 353/2010 a Judecătoriei Focsani, definitivă prin neapelare, a fost condamnat la o pedeapsă rezultanta de 6 ani, 1 lună si 4 zile inchisoare.
Prin sentinta penală nr.413/2010 a Judecătoriei Cluj-N., definitivă prin neapelare i s-a aplicat pedeapsa de 2 ani inchisoare cu suspendarea executării sub supraveghere.
Prin sentinta penală nr.413/2010 a Judecătoriei Cluj-N. i s-a aplicat pedeapsa rezultanta de 2 ani inchisoare.
Prin sentinta penală nr. 659/16.04.2009 a Judecătoriei Focsani, definitivă prin decizia penală nr. 478/18.06.2010 a Curtii de Apel Galati, a fost condamnat la pedeapsa rezultanta de 3 ani inchisoare.
Având in vedere datele săvârsirii faptelor din prezenta cauză si datele săvârsirii faptelor si data rămânerii definitive a sentintei de mai sus, instanta a constatat că acestea sunt concurente, urmând a le contopi.
S-a dispus anularea mandatelor de executare nr.389/2010 si nr. 736/2010 a Judecătoriei Focsani.
S-a constatat că inculpatul este arestat in altă cauză
La individualizarea pedepselor in ceea ce ii priveste pe inculpatii S. C., Cosereanu C. si C. C. s-a ținut seama de gradul de pericol social al faptei, împrejurările comiterii faptelor, coroborate cu persoanele inculpatilor, care au antecedente penale.
Instanta, în conditiile art.71 C.pen. a interzis inculpatilor pe durata executării pedepselor drepturile prevăzute de art.64 alin 1 lit a, teza a II s lit b C.pen., privind dreptul de a fi alesi si dreptul de a ocupa o functie implicând exercitiul autoritătii de stat.
În consens cu cele statuate în mai multe rânduri de CEDO, de exemplu, prin Hotărârea S. si P., instanta a apreciat că restrângerea drepturilor prevăzute de art.64 lit a teza a II-a lit b C.pen, este necesară într-o societate democratică pentru apărarea ordinii si moralei publice, o persoană condamnată neputând să-si exercite drepturile mentionate pe durata executării pedepsei.
Cât priveste dreptul de alege si dreptul de a ocupa o functie sau de a exercita o profesie ori de a desfăsura o activitate de natură a celeia de care s-au folosit inculpatii pentru săvârsirea infractiunilor, prev. de art. 64 lit a teza I si lit c C.pen, deși interzicerea acestora este prevăzută de art. 71 C.pen, ca fiind atrasă de drept de condamnarea la pedeapsa închisorii, instanta a apreciat, fată de faptul că inculpatii nu au un loc de muncă si nu ocupă o astfel de functie, si fată de faptul că dreptul la vot reprezintă o optiune ce poate fi exprimată întrucât nu implică exercitiul autoritătii ca factor de decizie, că nu se impune si interzicerea acestor drepturi.
Cât priveste modalitatea de executare a pedepselor, fată de cuantumul acestora si persoanele inculpatilor, instanta a constatat că aplicarea unor pedepse privative de libertate este de natura să atingă scopul educativ al pedepselor.
Pentru inculpatul C. C. s-a făcut aplicarea dispozitiilor art. 320 ind 1 alin 7 C.p.p. in sensul reducerii cu o treime a minimelor de pedeapsă aplicată.
La individualizarea pedepsei privind pe inculpatul M. Nelutu D. s-a ținut seama seama de gradul de pericol social al faptei, împrejurările comiterii faptei, coroborate cu persoana inculpatului, care nu are antecedente penale, circumstantele atenuante prev. de art.74 lit a,c C.pen. si art. 76 lit c C.pen.
Instanta, în conditiile art.71 C.pen. a interzis inculpatului pe durata executării pedepsei drepturile prevăzute de art.64 alin 1 lit a, teza a II s lit b C.pen., privind dreptul de a fi ales si dreptul de a ocupa o functie implicând exercitiul autoritătii de stat.
In consens cu cele statuate în mai multe rânduri de CEDO, de exemplu, prin Hotărârea S. si P., instanta a apreciat că restrângerea drepturilor prevăzute de art.64 lit a teza a II-a lit b C.pen, este necesară într-o societate democratică pentru apărarea ordinii si moralei publice, o persoană condamnată neputând să-si exercite drepturile mentionate pe durata executării pedepsei.
Cât priveste dreptul de alege si dreptul de a ocupa o functie sau de a exercita o profesie ori de a desfăsura o activitate de natură a celeia de care s-a folosit inculpatul pentru săvârsirea infractiunii, prev. de art. 64 lit a teza I si lit c C.pen, deși interzicerea acestora este prevăzută de art. 71 C.pen, ca fiind atrasă de drept de condamnarea la pedeapsa închisorii, instanta a apreciat, fată de faptul că inculpatul nu are un loc de muncă si nu ocupă o astfel de functie, si fată de faptul că dreptul la vot reprezintă o optiune ce poate fi exprimată întrucât nu implică exercitiul autoritătii ca factor de decizie, că nu se impune si interzicerea acestor drepturi.
Cât priveste modalitatea de executare a pedepsei, fată de cuantumul acesteia si persoana inculpatului, instanta a apreciat că scopul educativ al pedepsei poate fi atins si fără executarea ei.
Astfel, in temeiul art. 81 C.pen si art.71 al 5 C.pen., s-a dispus suspendarea conditionată a executării pedepsei principale si a pedepsei accesorii pe durata termenului de incercare, calculat conform art.82 C.pen.
În baza art.359 C.pr.pen., s-a atras atentia inculpatului asupra disp. art. 83 C.pen., privind revocarea.
Partea civilă B. SA Bucuresti s-a constituit parte civilă impotriva inculpatilor cu suma de 14.521,45 franci elvetieni, reprezentand contravaloarea imprumutului acordat inculpatilor M. Nelutu D. si S. C., iar partea civilă R. B. Bucuresti, s-a constituit parte civilă cu suma de 6150 lei reprezentând contravaloarea imprumutului neachitat de Cosereanu C..
Având in vedere că in cauza vinovătia inculpatilor a fost dovedită, că există legături de cauzalitate intre faptele inculpatilor si prejudiciile cauzate, instanța a obligat inculpatii la despăgubiri către părtile civile asa cum au fost solicitate. Inculpatul Cosoreanu C. si M. Nelutu D. vor fi obligati in solidar cu inculpatul S. C., acesta din urmă beneficiind de imprumuturile luate de acestia.
S-a luat act că părtile civile C. B. Bucuresti, BCR Bucuresti si U. Tiriac B. SA nu s-au constituit părti civile impotriva inculpatilor.
S-a dispus anularea actelor false, respectiv copii de pe adeverintele de salariu si vechime in muncă si copii ale contractelor de muncă.
Împotriva acestei sentințe au declarat recurs inculpații C. C. și Ș. C..
La termenul de judecată din 13.05.2013 inculpatul Ș. C. a declarat că înțelege să-și retragă recursul.
Inculpatul C. C. a criticat hotărârea pe motive de netemeinicie, sub aspectul cuantumului pedepsei ce i-a fost aplicată.
Inculpatul a arătat că deși instanța a făcut aplicarea disp.art. 3201 Cod pr.penală, i-a stabilit o pedeapsă de 2 ani și 6 luni închisoare în condițiile în care minimul redus conform dispozițiilor legale susmenționate era de 2 ani.
Pe de altă parte, în recursul promovat, inculpatul a solicitat reținerea în favoarea sa a circumstanțelor atenuante judiciare prev. de art.74 lit. b și c Cod penal, cu consecința reducerii pedepselor.
De asemenea, inculpatul a criticat hotărârea pronunțată și sub aspectul laturii civile, arătând că în mod greșit a fost obligat în solidar cu ceilalți inculpați la achitarea prejudiciului către B. Post SA și R. B., în condițiile în care infracțiunile pentru care a fost judecat și condamnat nu au legătură cu prejudiciile create acestor două bănci.
Recursul declarat de inculpatul C. C. este nefondat.
Analizând cauza prin prisma motivelor de recurs, cât și din oficiu, sub toate aspectele de fapt și de drept, conform art. 3856 alin.3 Cod pr. penală, constatăm că hotărârea primei instanțe este legală și temeinică.
Instanța de fond a reținut corect situația de fapt, încadrarea juridică a faptelor și vinovăția inculpatului C. C. pe baza analizei materialului probator administrat în faza de urmărire penală, coroborat cu declarația inculpatului dată în faza cercetării judecătorești ca urmare a incidenței disp.art. 3201 Cod pr.penală.
Inculpatul a fost trimis în judecată pentru săvârșirea infracțiunii prev. de art. 215 alin.1,2 și 3 și art. 291 alin. 1 Cod penal, ambele cu aplicarea art. 41 alin.2 Cod penal.
Ca situație de fapt reținem împrejurarea că în cursul lunii februarie 2008 inculpatul a obținut un împrumut de la BCR de 5.000 euro și de la C. SA – Sucursala Focșani de 18.000 lei, folosindu-se de adeverințe de venit și de carte de muncă falsificate.
Probatoriul administrat în cauză (analizat și detaliat de prima instanță în privința cărora nu au intervenit modificări cu ocazia soluționării cauzei în recurs ) confirmă împrejurarea că faptele există în materialitatea lor, sunt prevăzute de legea penală ca infracțiuni ( încadrate în dispozițiile legale mai sus arătate ) și au fost săvârșite cu vinovăție de inculpat.
Constatăm că instanța de fond a realizat și o corectă individualizare a răspunderii penale a inculpatului respectând disp.art. 72 Cod penal.
Având în vedere actele și lucrările dosarului, precum și criteriile reglementate de art. 72 Cod penal, considerăm că nu pot fi reținute în sarcina inculpatului circumstanțele atenuante reglementate de art. 74 Cod penal.
În speță nu există aspecte favorabile inculpatului care să atragă incidența disp. art. 74 lit. b și c Cod penal.
Aspectele favorabile acestuia intră în concurs cu celelalte criterii de individualizare și în special cu faptul că inculpatul este cunoscut cu antecedente penale
De asemenea, atitudinea sinceră a inculpatului a fost valorificată prin reținerea disp. art. 3201 Cod pr.penală, iar în cauză nu există alte situații favorabile care să impună aplicarea disp. art. 74 lit. c Cod penal.
În concluzie, apreciem că pedepsele aplicate inculpatului pentru infracțiunile deduse judecății ( respectiv 2 ani și 6 luni închisoare pentru infracțiunea prev. de art. 215 alin.1,2 și 3 Cod penal cu aplicarea art. 41 alin.2 Cod penal și de 6 luni închisoare pentru infracțiunea prev. de art. 291 cod penal cu aplicarea art. 41 alin.2 Cod penal) sunt legale și temeinice .
Aceste pedepse corespund perseverenței infracționale a inculpatului atât în prezenta cauză, în ceea ce privește obținerea de credite utilizând adeverințe false, cât și în ceea ce privește perseverența infracțională rezultată din antecedentele sale penale, inculpatul având anterior o condamnare cu suspendarea sub supraveghere.
Considerăm totodată că instanța a manifestat clemență întrucât nu a aplicat inculpatului un spor în urma contopirii celor două pedepse.
Instanța de fond a aplicat corect și disp.art. 864 Cod penal, dispunând revocarea suspendării sub supraveghere a pedepsei de 3 ani închisoare aplicată prin sentința penală nr. 954/2004 Judecătoriei Focșani, pedeapsă ce s-a dispus a fi executată alături de pedeapsa rezultantă dispusă în prezenta cauză.
Referitor la celelalte aspecte invocate ce vizează latura civilă a cauzei, constatăm că hotărârea instanței de fond nu conține dispoziția de obligare a inculpatului C. C. la plata de despăgubiri, fiind obligați doar inculpații Ș. C., M. Neluțu D. și C. C. pentru cele două părți care s-au constituit părți civile.
Nu prezintă relevanță ce apare în considerente, atâta timp cât ceea ce se execută e dispozitivul hotărârii pronunțate.
Față de toate acestea se va respinge ca nefondat recursul declarat de inculpatul C. C..
Se va constata că inculpatul Ș. C. și-a retras recursul la termenul din 13.05.2013.
Va fi obligat inculpatul C. C. la plata de cheltuieli judiciare către stat în recurs.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge ca nefondat recursul declarat de inculpatul C. C. ( fiul lui D. și N., născut la data de 8.01.1984 în ., cetătean român, studii medii, fără ocupatie, fără antecedente penale, domiciliat în ., CNP_1 ) împotriva sentinței penale nr. 345/20.02.2013 a Judecătoriei Focșani.
Constată că inculpatul Ș. C. ( fiul lui N. si F., născut la data de 5.10.1959 in Focsani, judetul V., cetătean român, studii medii, administrator ., ., ., fără antecedente penale, CNP_, în prezent deținut în Penitenciarul B. ) și –a retras recursul la termenul din 13.05.2013.
În baza art. 192 alin. 2 Cod procedură penală, obligă pe inculpatul C. C. la plata sumei de 300 lei cu titlu de cheltuieli judiciare către stat în recurs.
Suma de 370 lei, reprezentând onorariu pentru apărătorul desemnat din oficiu în recurs – avocat F. M. va fi virată în contul Baroului G. din fondurile Ministerului Justiției.
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică azi 10 .06.2013 .
Președinte, Judecător, Judecător,
A. B. M. C. D. L. C.
Grefier,
C. G.
Red. D.L.C./25.06.2013
Jud.fond: L.D.
Tehnored. C.G./27.06.2013
← Înşelăciunea. Art. 215 C.p.. Decizia nr. 1381/2013. Curtea de... | Înşelăciunea. Art. 215 C.p.. Decizia nr. 197/2013. Curtea de... → |
---|