Furtul. Art.208 C.p.. Decizia nr. 1063/2013. Curtea de Apel GALAŢI
| Comentarii |
|
Decizia nr. 1063/2013 pronunțată de Curtea de Apel GALAŢI la data de 22-07-2013 în dosarul nr. 1443/316/2013
Dosar nr._
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL G.
SECȚIA PENALĂ ȘI PENTRU CAUZE CU MINORI
DECIZIA PENALĂ NR. 1063/R
Ședința publică din data de 22.07.2013
Completul compus din:
PREȘEDINTE – D. I. B.
Judecător – Mița M.
Judecător – D. N.
Grefier – E. M.
Ministerul Public a fost reprezentat prin Procuror – M. B.
din cadrul Parchetului de pe lângă Curtea de Apel G.
Pentru astăzi fiind luată în discuție legalitatea și temeinicia măsurii arestării preventive a inculpatului C. V., trimis în judecată pentru săvârșirea infracțiunii prev. de disp. art. 208 alin. 1 – 209 alin. 1 lit. a Cod penal cu aplicarea art. 75 alin. 1 lit. c Cod penal și art. 37 alin. 1 lit. b Cod penal, în prezent deținut în Penitenciarul cu Regim de Maximă Siguranță G., în dosarul înregistrat pe rolul Curții de Apel G. – Secția penală sub nr._ .
La apelul nominal a răspuns inculpatul C. V., în stare de arest, asistat de apărătorul desemnat din oficiu – av. R. D. L., care răspunde și pentru intimatul – inculpat D. M., lipsă conform delegației nr. 3686/17.07.2013 emisă de Baroul de Avocați G. și depusă la dosarul cauzei, lipsă fiind intimatul – parte vătămată I. C..
Procedura este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință în sensul că prezentul termen este unul intermediar, acordat pentru verificarea legalității și temeiniciei măsurii arestării preventive a inculpatului C. V.; pentru soluționarea recursului formulat de P. de pe lângă Judecătoria Tg. B. împotriva sentinței penale nr. 135/26.06.2013 pronunțată în dosarul nr._ a fost stabilit termen la data de 21.10.2013, după care:
În conformitate cu disp. art. 318 Cod procedură penală se procedează la identificarea intimatului – inculpat C. V. care confirmă datele de stare civilă existente la dosarul cauzei.
Curtea pune în discuția participanților procesuali posibilitatea preschimbării termenului de judecată, de la data de 21.10.2013 – când a fost fixat aleatoriu, pentru astăzi 22.07.2013, vizavi de împrejurarea că inculpatul C. V. este arestat în cauza de față, iar judecarea cauzelor cu arestați se face de urgență și cu precădere.
Reprezentantul Parchetului și apărătorul inculpaților arată că nu se opun preschimbării termenului de judecată. De asemenea, arată că nu mai au alte cereri de formulat.
Curtea preschimbă termenul de judecată din data de 21.10.2013 pentru astăzi data ședinței – 22.07.2013 și întrucât în cauză nu mai sunt alte cereri de formulat, constată dosarul în stare de judecată și acordă cuvântul în susținerea recursului.
Reprezentantul Parchetului solicită admiterea recursului promovat de P. de pe lângă Judecătoria Tg. B. vizând soluția de restituire a cauzei dispusă prin sentința penală nr. 135/26.06.2013 a Judecătoriei Tg. B..
Apreciază că, în mod evident hotărârea instanței de fond este contradictorie atunci când a dispus soluția de restituire în sensul că pe de o parte instanța admite excepția privind legalitatea actului de sesizare – ceea ce ar fi impus aplicarea art. 300 Cod procedură penală, iar pe de altă parte dispune restituirea cauzei la P. în vederea refacerii urmăririi penale și nu a actului de sesizare, în această situație fiind incidentă o altă instituție – aceea prev. de art. 332 Cod procedură penală.
Examinând pe fond situația avută în vedere, faptul că în cauză nu este incident niciunul dintre cele două articole invocate, solicită a se avea în vedere că nu se susține în motivarea restituirii existența vreunei nelegalități privind actul de sesizare, iar din disp. art. 332 alin. 2 Cod procedură penală se constată că niciunul dintre temeiurile avute în vedere nu se regăsesc în prezenta cauză.
De asemenea, instanța a avut în vedere două aspecte esențiale la soluția de restituire, respectiv faptul că inculpatul D. M. a fost audiat în prezența unui singur martor asistent, fiind încălcate prevederile art. 92 Cod procedură penală. Arată că din acest punct de vedere, chiar și în situația în care ar fi incidentă o cauză de nulitate, în mod evident, este vorba despre o nulitate relativă. Iar în acest sens se poate observa faptul că inculpatul nu a invocat această nulitate în termenul prevăzut de lege.
Consideră că în cauză au fost respectate prevederile art. 91 Cod procedură penală care stabilesc necesitatea audierii a doi martori asistenți doar atunci când legea prevede necesitatea existenței acestora la efectuarea actului respectiv, raportat și la respectarea procedurilor prev. de art. 69-74 Cod procedură penală, privind audierea învinuitului. În acest sens solicită a se avea în vedere faptul că declarațiile care au fost luate acestei persoane sunt semnate de martorul asistent, de apărătorul din oficiu și de apărătorul ales.
Cu privire la cel de-al doilea motiv avut în vedere de către instanța de fond la restituirea cauzei, arată că acesta vizează faptul că nu a fost audiat inculpatul D. după schimbarea încadrării juridice. În acest sens solicită a se avea în vedere că la data de 13.07.2013 s-a schimbat încadrarea juridică în ceea ce îl privește și s-a întocmit un proces verbal. Arată că schimbarea de încadrare juridică s-a făcut într-o infracțiune mai ușoară și favorabilă inculpatului, respectiv aceea de tăinuire, s-a adus la cunoștință, în prezența apărătorului ales și cu această ocazie a declarat că-și menține declarațiile date până în prezent în cauză. Solicită a se avea în vedere că acel proces verbal a fost semnat și de către apărătorul ales.
Consideră că nu i s-a cauzat nici un fel de vătămare inculpatului. Mai mult decât atât solicită a se avea în vedere că, cu ocazia prezentării materialului de urmărire penală, acesta în prezența avocatului nu a formulat nici un fel de obiecțiuni cu privire la cele două aspecte avute în vedere la soluția de restituire.
Pentru motivele invocate mai sus, solicită admiterea recursului, casarea sentinței penale recurate și trimiterea cauzei la Judecătoria Tg. B. pentru judecarea cauzei pe fond.
În ceea ce privește măsura preventivă luată față de inculpatul C. V. și menținută de instanța de fond, consideră că se impune menținerea acestei măsuri ca fiind legală și temeinică. În acest sens solicită a se avea în vedere modalitatea în care inculpatul a acționat, perseverența infracțională a acestuia și faptul că la momentul comiterii faptelor se afla în stare de recidivă.
Apărătorul inculpaților solicită respingerea recursului promovat împotriva sentinței penale nr. 135/26.06.2013 a Judecătoriei Tg. B. și menținerea acestei hotărâri ca fiind legală și temeinică.
Apreciază că instanța de fond a constatat, în mod corect, că sesizarea instanței de judecată nu s-a făcut conform legii, având în vedere că prin rezoluția din 20.05.2013 s-a dispus începerea urmăririi penale cu privire la inculpatul D. M. pentru săvârșirea infracțiunii de complicitate la furt și toate actele de urmărire penală efectuate în cauză au privit această infracțiune. Prin ordonanța din 29.05.2013 s-a dispus schimbarea încadrării juridice a faptei presupus a fi săvârșite din infracțiunea de complicitate la furt în infracțiunea de tăinuire. Având în vedere că ulterior acestei schimbări de încadrare juridică și aducerea ei la cunoștința inculpatului, în cauză nu a mai fost efectuat nici un act procedural, inculpatul nemaifiind audiat față de noua infracțiune, neavând posibilitatea să propună noi probe, consideră că în mod corect instanța de fond a apreciat că în cauză sunt incidente disp. art. 263 Cod procedură penală.
Având în vedere faptul că nu s-a dat posibilitatea inculpatului de a se apăra față de noua infracțiune, că au fost încălcate dispozițiile art. 92 Cod procedură penală, consideră că soluția legală în cauză era aceea de restituire a cauzei la P. în vederea refacerii urmăririi penale.
Solicită respingerea recursului.
Cu privire la starea de arest a inculpatului C. V. solicită revocarea măsurii arestării preventive întrucât apreciază că nu mai subzistă temeiurile care au fost avute în vedere inițial, raportat la poziția procesuală a acestuia care a recunoscut săvârșirea faptei, acesta intenționând să se prevaleze de disp. art. 3201 Cod procedură penală. Consideră că la acest moment nu există pericolul ca acesta să se sustragă de la judecarea cauzei sau să aducă atingere bunei desfășurări a procesului penal.
Reprezentantul Parchetului solicită respingerea cererii de revocare a măsurii arestării preventive întrucât apreciază că simpla recunoaștere prezumtivă de către inculpat a infracțiunii, nu este suficientă în a influența existența temeiului prev. de art. 148 lit. f Cod procedură penală.
Inculpatul, având cuvântul, lasă la aprecierea instanței.
CURTEA,
Asupra recursului penal de față, declarat de P. de pe lângă Judecătoria Tg. B., înregistrat sub nr._ la Curtea de Apel G..
Examinând actele și lucrările dosarului, reține următoarele:
Prin sentința penală nr. 135/26.06.2013 pronunțată de Judecătoria Tg. B. în dosarul nr._ a fost admisă excepția privind nelegalitatea actului de sesizare nr. 746/P/2013.
În baza disp. art. 300 rap la art.332 alin.2 cod procedură penală, s-a dispus restituirea cauzei la P. de pe lângă Judecătoria Târgu B. în vederea refacerii urmăririi penale.
A fost menținută arestarea preventivă a inculpatului C. V.,
Cheltuielile judiciare au rămas în sarcina statului.
Pentru a pronunța această sentință penală, prima instanță a reținut următoarele:
Deliberând asupra excepției invocate, având în vedere disp.art.300 Cod procedură penală privind verificarea regularității actului de sesizare, prima instanță a constatat că sesizarea nu s-a făcut conform legii.
Potrivit art. 300 al. 1.pen.Cod penal instanța este datoare să verifice din oficiu la prima înfățișare regularitatea actului de sesizare iar aliniatul 2 statuează că, atunci când sesizarea nu este făcută conform legii iar neregularitatea nu poate fi înlăturată de îndată și nici prin acordarea unui termen în acest scop, dosarul se restituie organului care a întocmit actul de sesizare, în vederea refacerii acestuia.
Pe de altă parte, conform art. 332 al. 2.pen.Cod procedură penală instanța se desesizează și restituie cauza procurorului pentru refacerea urmăririi penale în cazul nerespectării dispozițiilor privitoare la competența după materie sau după calitatea persoanei, sesizarea instanței, prezența învinuitului sau inculpatului și asistarea acestuia de către apărător.
Prin rechizitoriul Parchetului nr.476/P/2013 s-a dispus trimiterea în judecată a inculpatului C. V. în stare de arest, pentru săvârșirea infracțiunii de furt calificat, prev. de art.208 alin.1 – 209 alin.1 lit.a Cod penal, cu aplicarea art.75 alin.1 lit. c Cod penal și art.37 lit. b Cod penal și a inculpatului D. M., pentru săvârșirea infracțiunii de tăinuire prev. de art.221 alin.1 Cod penal, cu aplicarea disp.art.37 lit. b Cod penal.
S-a constatat că prin rezoluția din data de 20.05.2013 s-a dispus începerea urmăririi penale cu privire la învinuitul C. V. pentru săvârșirea infracțiunii de furt prev. de art.208 alin.1 Cod penal cu aplicarea disp.art.37 alin.1 lit.a Cod penal, D. M. pentru săvârșirea infracțiunii de complicitate la furt prev. de art.26 raportat la 208 alin.1 Cod penal, cu aplicarea disp.art.37 lit. b Cod penal și N. G. pentru săvârșirea infracțiunii de complicitate la furt prev.de art.26 raportat la 208 alin.1 Cod penal.
Au fost efectuate acte premergătoare și acte de urmărire penală cu privire la aceste infracțiuni în ceea ce-l privește pe D. M., a fost audiat și au fost luate declarații la data de 20.05.2013,cu privire la săvârșirea faptei de complicitate la furt. Toate procesele verbale privind declarațiile lui D. M. au fost luate în prezența unui martor asistent în persoana numitului C. P., având în vedere că învinuitul D. M. a declarat că nu știe să scrie.
S-a arătat că dispozițiile art.92 Cod procedură penală prevăd că „dacă la efectuarea unui act procedural este necesară prezența unor martori asistenți, numărul acestora trebuie să fie de cel puțin doi”.
S-a arătat că din analiza proceselor verbale încheiate se constată că acestea au fost încheiate numai în prezența unui singur martor asistent, fapt ce atrage nulitatea proceselor verbale încheiate în data de 20.05.2013, cu privire la învinuitul D. M..
Prin Ordonanța din data de 29.05.2013 s-a dispus schimbarea încadrării juridice a faptei comisă de învinuitul D. M. din infracțiunea de complicitate la furt prev. de art.26 raportat la 208 alin.1 Cod penal, cu aplicarea disp.art.37 lit. b Cod penal, în infracțiunea de tăinuire prev. de art.221 alin.1 Cod penal, cu aplicarea disp.art.37 lit. b Cod penal.
S-a arătat că prin procesul verbal încheiat la data de 30.05.2013 i s-a adus la cunoștință învinuitului D. M. despre noua învinuire care i se aduce, respectiv săvârșirea infracțiunii de tăinuire. După data de 29.05.2013, când s-a dispus schimbarea încadrării juridice față de inculpatul D. M., nu s-a mai efectuat nici un act procedural și nici nu a fost audiat învinuitul, față de noua infracțiune stabilită în sarcina sa. Conform art. 263 Cod Penal rechizitoriul prin care s-a dispus trimiterea în judecată și sesizarea instanței de judecată trebuie să se limiteze la fapta (ori faptele) și persoana (ori persoanele) pentru care s-a efectuat urmărirea penală, în sensul că nu se poate dispune trimiterea în judecată pentru o faptă pentru care inculpatul nu a fost învinuit și ascultat în vederea exercitării dreptului său la apărare. În același sens, urmărirea penală instituie și consacră garanții ale dreptului la apărare iar trimiterea direct în judecată a unei persoane față de care nu au operat aceste garanții nu este admis, un rechizitoriu ce a depășit aceste limite nefiind în principiu legal întocmit și neputând produce efectul trimiterii în judecată pentru acele fapte ori persoane față de care nu s-a efectuat urmărirea penală.
S-a arătat că art. 317 Cod penal trebuie să fie interpretat prin raportare la dispozițiile art. 263 Cod Penal, ce reglementează cuprinsul rechizitoriului, în acest din urmă text de lege fiind prevăzut că rechizitoriul trebuie să se limiteze la fapta și persoana pentru care s-a efectuat urmărirea penală, ori în speța de față nu s-au efectuat acte de urmărire penală referitoare la infracțiunea de tăinuire.
Având în vedere că nu s-a dat posibilitatea învinuitului de a se apăra față de noua infracțiune stabilită în sarcina sa, în prezența unui apărător, prima instanță a apreciat că au fost încălcate disp. art. 6 Cod procedură penală privitoare la dreptul la apărare. De asemenea, prima instanță a apreciat că prin neaudierea cu privire la noua încadrare juridică dispusă prin Ordonanță, învinuitului i s-a încălcat și dreptul la un proces echitabil care prevede că învinuitul are dreptul de a propune probe și de a solicita administrarea acestora și față de noua încadrare juridică chiar dacă aceasta privește o infracțiune pentru care pedeapsa prevăzută de lege este mai mică.
Față de toate aceste considerente, prima instanță a apreciat că sesizarea este nelegală și a dispus trimiterea cauzei la P. în vederea refacerii urmăriri penale.
Cu privire la inculpatul C. V. prima instanță a constatat că față de acesta s-a dispus arestarea preventivă prin încheierea din data de 21.05.2013 prin mandatul de arestare nr. 4U/21.05.2013 iar prin încheierea din data de 17.06.2013 s-a menținut măsura arestării. Prima instanță a constatat că temeiurile care au impus arestarea inculpatului C. V. impun menținerea în continuare a arestării.
Împotriva acestei sentințe penale a declarat recurs P. de pe lângă Judecătoria Tg. B., apreciind-o ca nelegală și netemeinică pentru următoarele motive:
Dispozitivul sentinței recurate pe această cale conține o contradicție care dovedește încălcarea legii: instanța a admis excepția privind nelegalitatea actului de sesizare și, pe cale de consecință a dispus restituirea cauzei la P. de pe lângă Judecătoria Tg. B. în vederea refacerii urmăririi penale. Practica judiciară a statuat în mod ferm că „se impune, ca atare, a se face distincția între următoarele două instituții procesuale penale: pe de o parte restituirea dosarului la procuror în vederea refacerii actului de sesizare a instanței de judecată, reglementată în art. 300 alin. (2) Cod procedură penală, iar pe de altă parte, restituirea dosarului în vederea refacerii urmării penale, reglementată în art. 332 Cod procedură penală (C. Apel București, s. a Il-a pen. dec. nr. 293/1998, în Culegere de practică judiciară pe anul 1998, Editura All B., București, 1999, p. 216-217, în același sens C. Apel București, s. a Il-a pen. dec. nr. 701/1998, în aceeași lucrare, p. 267-269, hotărâri citate în volumul Codul de procedură penală adnotat cu legislație și jurisprudență, autori I. N. și M. D., Editura Universul Juridic, București - 2010, p.407). În aceeași pagină 407 a volumului menționat se arată, invocându-se cele două decizii ale Curții de Apel București că procedeul instanței de judecată de a dispune restituirea cauzei la P., în baza art. 300 alin. (2) Cod procedură penală este nelegal, atâta vreme cât se invocă refacerea urmăririi penale, iar nu refacerea actului de sesizare. În acest context s-a apreciat că este vădit ilegal să se invoce motive de legalitate a actelor urmăririi penale pentru constatarea nelegalității actului de sesizare.
S-a arătat că se poate observa cu ușurință că motivele invocate de apărătorul ales al inculpatului D. M. și reținute de instanță, nu țin, în nici un caz, de nelegalitatea actului de sesizare.
Mai mult decât atât, instanța de fond nu a precizat în dispozitiv care sunt actele urmăririi penale care trebuie refăcute și cu privire la care dintre cei doi inculpați trimiși în judecată.
S-a apreciat că în consecință, actul de sesizare a instanței a fost întocmit cu respectarea dispozițiilor legale și se impunea respingerea excepției invocate de inculpatul D. M. prin intermediul apărătorului ales.
S-a arătat că motivele reținute de instanță în pronunțarea hotărârii sunt următoarele: I) procesele verbale privind declarațiile inculpatului D. M. sunt întocmite în prezența unui singur martor asistent, C. P., și nu în prezența a doi asemenea martori, așa cum dispune art. 92 Cod procedură penală și II) inculpatul D. M. nu ar fi fost audiat după schimbarea încadrării juridice a faptei comise de acesta, schimbare dispusă prin Ordonanța procurorului din data de 29.05.2013.
S-a apreciat că primul motiv nu poate fi acceptat întrucât nu ar putea reprezenta decât o cauză de nulitate relativă a consemnării respectivelor declarații, nefiind o cauză de nulitate absolută dintre cele strict și limitativ prevăzute de art. 197 alin. (2) Cod procedură penală. Așa cum dispune alin. (4) al aceluiași articol din Codul procedură penală, încălcarea oricărei alte dispoziții legale decât cele prevăzute în alin. (2) atrage nulitatea actului în condițiile alin. (1), numai dacă a fost invocată în cursul efectuării actului când partea este prezentă sau la primul termen de judecată cu procedura completă când partea a lipsit de la efectuarea actului - dispoziție valabilă și în faza premergătoare judecății. Ori, în prezenta cauză, după începerea urmării penale, în prezența apărătorului ales, inculpatul D. M. a fost audiat după ce i s-a adus la cunoștință învinuirea, a fost audiat după schimbarea încadrării juridice a faptei sale, i s-a prezentat materialul de urmărire penală și nu a invocat nicio eventuală vătămare pe care ar fi suportat-o în faza actelor premergătoare când i s-a consemnat declarația în prezența unui singur martor asistent. Mai mult decât atât, cu excepția declarației din data de 20.05.2013, consemnată olograf de organele de poliție, toate celelalte declarații ale acestui inculpat sunt semnate, în afara martorului asistent, fie de apărătorul din oficiu, fie de apărătorul ales. În aceste condiții, este clar că inculpatul D. M. nu a suferit nicio vătămare care să nu poată fi acoperită decât prin refacerea vreunui act de urmărire penală sau act premergător.
S-a arătat că al doilea motiv reținut de instanță - inculpatul D. M. nu ar fi fost audiat după schimbarea încadrării juridice a faptei comise de acesta - este nereal. În ziua de 13.07.2013, la ora 10:34, s-a încheiat de către procuror Procesul verbal de aducere la cunoștință a schimbării încadrării juridice, act prin care lui D. M., în prezența apărătorului ales, i s-a adus la cunoștință noua încadrare juridică a faptei sale (infracțiunea de tăinuire, prev. de art. 221 alin. (1) Cod penal, cu aplicarea art. 37 alin. (1) lit. b) Cod penal) și i s-a consemnat declarația, după ce i s-au adus la cunoștință drepturile, printre care și dreptul la tăcere, în aliniatul penultim al actului: „Față de cele expuse, învinuitul declară următoarele: „mențin declarațiile date până în prezent la procuror.” S-a arătat că dacă D. M. ar fi înțeles să dea o declarație mai amplă, aceasta ar fi fost consemnată într-un înscris separat sau pe formulat tipizat. Întrucât a arătat doar că își menține declarația anterioară, declarația dată după schimbarea încadrării juridice i-a fost consemnată lui D. M. în procesul verbal de aducere la cunoștință a schimbării încadrării juridice, fără a fi necesară consemnarea acelei scurte declarații într-un înscris separat, cu atât mai mult cu cât respectivul proces verbal a fost întocmit în prezența apărătorului ales, care l-a și semnat. In același context, s-a arătat că organul de cercetare penală nu are obligația să-1 audieze din nou învinuit sau inculpat după schimbarea încadrării juridice a faptei sale, existând doar obligația aducerii la cunoștință a acestei schimbări.
Pentru motivele expuse, în baza dispozițiilor art. 38515 pct. 2 lit. d) Cod procedura penală, în referire la art. 3859 alin. (1) pct. 172 Cod procedură penală, s-a solicitat admiterea recursului, casarea hotărârii primei instanțe, și trimiterea dosarului la Judecătoria Târgu B. în vederea judecării pe fond a cauzei.
Recursul declarat este fondat.
Analizând cauza, prin prisma motivelor de recurs invocate, dar și din oficiu, în limitele prevăzute de art. 3856 alin 3Cod procedură penală, Curtea constată că hotărârea instanței de fond este nelegală.
Potrivit art. 300 alin. 1 și 2 Cod procedură penală, instanța este datoare să verifice din oficiu, la prima înfățișare, regularitatea actului de sesizare, iar în cazul în care constată că sesizarea nu este făcută potrivit legii, iar neregularitatea nu poate fi înlăturată de îndată și nici prin acordarea unui termen în acest scop, dosarul se restituie organului care a întocmit actul de sesizare în vederea refacerii acestuia.
Conform art. 317 Cod procedură penală, obiectul judecății îl constituie fapta și persoana arătate în actul de sesizare a instanței, iar în caz de extindere a procesului penal, și la fapta și persoana la care se referă extinderea.
Potrivit art. 332 alin. 2 Cod procedură penală, instanța se desesizează și restituie cauza procurorului pentru refacerea urmăririi penale în cazul nerespectării dispozițiilor privitoare la competența după materie sau după calitatea persoanei, sesizarea instanței, prezența învinuitului sau a inculpatului și asistarea acestuia de către apărător.
Curtea constată că motivele de restituire a cauzei reținute de instanța de fond nu se regăsesc în niciunul din cazurile prev. de art. 332 alin. 2 cod procedură penală.
Aspectul că în cauză inculpatul D. M. a fost audiat în prezența unui singur martor asistent și nu a doi martori, astfel cum prevăd dispozițiile art. 92 Cod procedură penală nu atrage nulitatea absolută a actului întocmit, nefiind un motiv expres prev. de art. 197 alin. 2 Cod procedură penală.
Din această perspectivă se constată că fiind audiat în faza actelor premergătoare, la 30.05.2013, declarația inculpatului D. a fost consemnată olograf de organele de poliție în prezența unui martor asistent, situație ce ar putea constitui, un caz de nulitate relativă, pe care însă inculpatul trebuia să îl invoce în termenul prev. de art. 197 al. 4 teza I Cod procedură penală, cu condiția dovedirii vătămării produse prin efectuarea acelui act.
Ulterior, după începerea urmăririi penale, inculpatul D. a fost audiat în prezența unui apărător, aceștia semnând declarațiile, astfel încât inculpatul nu poate invoca vreo vătămare produsă sau îngrădirea dreptului la apărare.
În ce privește aspectul că inculpatul D. nu a fost audiat după schimbarea încadrării juridice și astfel nu și-a putut exercita dreptul la apărare – susținerile instanței de fond în acest sens sunt lipsite de fundament și nu au acoperire în actele și lucrările dosarului.
Inculpatului D. M. nu i s-a reținut în sarcină o altă faptă ci faptei reținute inițial, urmare probatoriului administrat, i s-a dat o altă încadrare juridică.
La data de 13.07.2013 inculpatului D. M. i s-a adus la cunoștință schimbarea încadrării juridice, în prezența apărătorului său, fiindu-i adusă la cunoștință noua încadrare juridică, i s-au adus la cunoștință drepturile, inclusiv dreptul la tăcere, inculpatul arătând că își menține declarațiile date anterior în cauză.
Noua încadrare este una favorabilă inculpatului și totodată, față de aceasta inculpatul nu a înțeles să dea alte declarații, astfel încât prevalarea de un drept prev. de lege, respectiv art. 70 alin. 2 Cod procedură penală nu conduce la constatarea încălcării dreptului la apărare cum greșit a reținut instanța de fond.
Față de situația prezentată, se constată că în cauză nu este incident niciunul din motivele de nulitate absolută prev. de art. 197 alin. 2 Cod procedură penală, instanța de fond fiind legal investită cu fapta și persoana arătate în cuprinsul rechizitoriului.
Încălcarea dispozițiilor privind sesizarea instanței au în vedere regularitatea desfășurării urmăririi penale, prin trecerea cauzei prin stadiile procesuale obligatorii (punerea în mișcare a acțiunii penale, prezentarea materialului de urmărire penală, întocmirea rechizitoriului în condițiile legale de către procurorul competent) – în prezenta cauză aceste dispoziții fiind respectate.
Având în vedere că instanța de fond a constatat, pe de o parte că nu este legal investită și totodată a dispus conform art. 332 alin. 2 Cod procedură penală restituirea cauzei la procuror pentru refacerea urmăririi penale – deși examinarea modului în care au fost respectate dispozițiile legale care reglementează efectuarea urmăririi penale este o activitate distinctă de examinarea regularității actului de sesizare și rezultă din existența distinctă a art. 300 Cod procedură penală și art. 332 Cod procedură penală (în acest sens – decizia penală nr. 377/02.02.2010 a Înaltei Curți de Casație și Justiție – Secția Penală) – se constată că actul de sesizare a fost întocmit în cauza de față cu respectarea condițiilor de formă și conținut prevăzute de art. 262 și art. 264 Cod procedură penală.
Curtea constată totodată că în sentința penală recurată, instanța de fond nu a indicat actele de urmărire penală ce ar fi trebuit refăcute sau efectuate, sentința fiind nemotivată din această perspectivă.
Având în vedere că în cauză nu este incident niciunul din cazurile expres și limitativ prev. de art. 332 alin. 2 cod procedură penală, hotărârea instanței de fond de restituire a cauzei la procuror pentru refacerea urmăririi penale este nelegală, în cauză fiind în incident cazul de casare prev. de art. 3859 alin. 1 pct. 172 Cod procedură penală.
În raport de considerentele expuse, va fi admis recursul declarat de P. de pe lângă Judecătoria Tg. B., va fi casată sentința penală recurată și în rejudecare, va fi respinsă excepția nelegalei sesizări a instanței invocată de inculpatul D. M..
Se va dispune trimiterea cauzei pentru continuarea judecății la instanța de fond – Judecătoria Tg. B., instanță legal sesizată.
Inculpatul C. V. este cercetat în cauză în stare de arest preventiv, fiind arestat la data de 21.05.2013.
Având în vedere că temeiurile ce au stat la baza luării măsurii arestării preventive a inculpatului se mențin și impun în continuare în continuare privarea de libertate a acestuia, se va dispune menținerea arestării preventive a inculpatului C. V..
Văzând și disp. art. 189 Cod procedură penală și art. 192 alin. 3 Cod procedură penală.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Admite recursul declarat de P. de pe lângă Judecătoria Tg. B. împotriva sentinței penale nr. 135/26.06.2013 pronunțată de Judecătoria Tg. B. în dosarul nr._ .
Casează sentința penală recurată și în rejudecare:
Respinge excepția nelegalei sesizări a instanței invocată de inculpatul D. M. (fiul lui G. și Zînica, născut la data de 08.03.1986 în or. Tg. B., Jud. G., domiciliat în ., Jud. G., CNP –_).
Dispune trimiterea cauzei pentru continuarea judecății la instanța de fond - Judecătoria Tg. B..
Menține starea de arest a inculpatului C. V. (fiul lui H. și M., născut la data de 30.01.1980 în or. Tg. B., Jud. G., CNP –_, domiciliat în Com. Rădești, ., în prezent deținut în Penitenciarul G.).
Potrivit art. 189 Cod procedură penală onorariul pentru apărătorul desemnat din oficiu, în sumă de 600 lei (av. R. D. L.) va fi avansat Baroului G. din fondul Ministerului Justiției).
În baza art. 192 alin. 3 Cod procedură penală cheltuielile judiciare avansate de stat rămân în sarcina acestuia.
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică, azi, 22.07.2013.
Pt. Președinte, Pt. Judecător, Pt. Judecător,
D. I. B. Mița M. D. N.
Aflat în C.O., conform art. 312 alin. 2 C.p.p. Aflat în C.O., conform art. 312 alin. 2 C.p.p. Aflat în C.O., conform art. 312 alin. 2 C.p.p.
Președintele Curții de Apel G. Președintele Curții de Apel G. Președintele Curții de Apel G.
Judecător M. N. Judecător M. N. Judecător M. N.
Grefier,
E. M.
Red. D.N./26.07.2013
Tehnored. E.M.
2 ex/29.07.2013
Fond T. A.
| ← Menţinere măsură de arestare preventivă. Decizia nr.... | Rejudecarea după extrădare. Art.522 ind.1 C.p.p.. Decizia nr.... → |
|---|
